Citatul de mai sus provine dintr-un articol apărut in Ianuarie 2019. Habar n-am dacă nu cumva își propusese deja să candideze în 2020. Știu însă că un număr semnificativ de mare dintre corespondenții mei de pe FB se gândesc serios să-l voteze.
Mi se pare un personaj interesant. Și totuși. Nu e o idee rea să votezi un independent. Atunci când trăiești într-o democrație așezată! La noi… nu prea e cazul.
Noi încă suferim de complexul ‘tătuca’. Sperăm încă într-un ‘Țepeș Doamne‘ care odată instalat pe tron (votat pe tron, mai nou) să ne rezolve toate problemele. Fără ca noi sa mai facem ceva… Noi, Romania, încă avem nevoie de instituții puternice. Pe care să le construim cu mâna noastră! Votând partide! Implicându-ne în viața publică organizată. Pe toată lărgimea spectrului politic!
Abia după aceea vom fi devenit suficient de maturi pentru a ne permite luxul de vota independenți!
Mesajul? ‘Guvernul, (cel actual, firește) a mai făcut o prostie. Nimeni nu știe câți oameni trăiesc cu adevărat în comunele suburbane dar actualii guvernanți carantinează localitățile plecând de la cifrele vechi. Care nu mai au nici o legătură cu realitatea.’
Logica mi se pare perfectă. Nu știm câți sunt – pentru că nimeni nu se ostenește să-și facă mutația, dar știm ‘noi’ că sunt mai mulți decât erau mai demult….
Hai să vorbim și despre lucrurile pe care le știm. Numărul de infectați. Care e clar că e mare. Și despre care știm unde locuiesc. Pentru că și-au arătat buletinele…
Și de ce s-or fi infectat oamenii aștia?
Nota bene! Acum nu vorbim despre vinovății individuale! Acum analizăm comportamente sociale. Aici este vorba despre ce facem noi, toți, ‘la gramadă’!
Iar explicația științifică pentru ‘transmisia comunitară’ este comportamentul inadecvat condițiilor pandemice. Pe românește, ne infectăm unii de la alții pentru că nu purtăm corect masca, ne înghesuim ca oile, nu ne spălăm suficient pe mâini și nu stăm liniștiți acasă atunci când avem simptome!
Simplu, nu?
Iar pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, cineva trebuia să poarte o vină…
Și uite-așa guvernul mai primește o palmă… Noi nu ne declarăm corect domiciliul, noi nu suntem în stare să ne păzim unii pe ceilalți – sau unii DE ceilalți?!?, iar guvernul este cel care primește înjurăturile…
Când o să înțelegem odată că ‘guvernul’, oricare o fi el, nu poate face mai mult pentru noi decât suntem noi dispuși să facem unul pentru celălalt? Pentru simplul motiv că guvernul este făcut tot din – și de către, oameni. De oameni din rândul nostru. După chipul și asemănarea noastră…
How do we vote? For a candidate/party or against? Usually against the incumbent… Or against what we dislike…
What do we vote for? What do we expect? Leadership or stewardship? Do we expect our elected officials to take us by our collective hand and lead us through darkness or just want them to turn on the light? To make it so that we may lead whatever lives we choose for ourselves ? For as long as we behave in a generally acceptable manner, of course…
Which brings us to ‘what democracy really is’ and ‘how can we make it work for real’?
First of all, let me point out that no democratic ‘arrangement’ had ever failed. For as long as it managed to maintain its democratic nature, of course…. Secondly, no authoritarian regime had survived for long. And most of them had fallen under their own weight rather than under outside pressure.
You see, even the ‘weakest’ democracies are way more adaptable than any authoritarian regime. The fact that anybody can voice their concerns sheds light on each problem, as it arises. The fact that all positions under the despot are filled with yes-sayers actually blinds all authoritarian regimes. Furthermore, the fact that ‘we, the people’ has peaceful means to ‘fire’ those who do not rise to the occasion makes it possible for the society, as a whole, to survive ‘the event’. Even if the previous ‘decision maker’ could not find a way out. Faced with the same predicament, an authoritarian regime must first pass through a revolutionary transformation…
Then, if democratic regimes have such an evolutionary advantage compared to the authoritarian ones, why are we still confronted by so many dictatorships?
Because democracy demands something which is in short supply. Mutual respect among all members of a given society! Furthermore, democracy works only when the questions seeking answers are about the ‘how-s’ of the matter and not about the ‘what-s’. A democratic society will remain democratic for only as long as its members continue to stick together. To have a common goal. To share a common weltanschauung.
As soon as a society allows itself to be divided into ‘parties’ promoting antagonistic interests its previously democratic arrangement will fade into ‘mob-rule’. Which is the ante-chamber of authoritarianism.
“Vaccin antigripal nu se gaseste nici in Canada – tocmai am vorbit cu un prieten aseara, la telefon. Suntem de moda veche… de fiecare data ne intrebam unul pe altul daca avem Whattsapp – da, amandoi, si data viitoare vorbim tot la telefon.
In ce priveste votul…
Daca e vorba de o situatie ‘bipolara’ – cum era pana nu demult, si nu-ti place nici o varianta, cea mai buna metoda este sa te duci si sa-ti anulezi votul. Strigi in gura mare ca iti pasa!
Daca sunt mai multe variante, cat de cat credibile, te duci si ii votezi pe cei care n-au fost inca. Chiar daca nu ajung la putere, macar le stau celorlalti ca un ghimpe-n coasta. Si ii forteaza sa faca ceva. Sau macar recurgi la prima metoda.
Daca nu te duci deloc… e echivalent cu a spune intregii lumi – atat politicienilor cat si celorlalti, ca tu esti atat de demoralizat incat ai de gand sa accepti tot ce ti va intampla.
Si atunci?
De ce sa mai faca cineva ceva pentru ‘tine’? Isi vor aranja ploile intre ei si… Iar ceilalti ‘demoralizati’ vor crede ca sunt singuri. Ca nu mai e nimeni in situatia lor. Revoltati de ceea ce se intampla!
Abia mult mai tarziu – adica atunci cand va ‘exploda’ din nou mamaliga, isi vor da seama, atat unii cat si ceilalti, ca ceea ce au interpretat ei ca fiind ‘demoralizare’ era, de fapt, scarba!
Dar va fi mult prea tarziu… atat pentru ei cat si pentru noi!”
Textul asta a vazut ‘lumina internetului’ mai intai ca raspuns. Sau, mai degraba, ca indemn. Adresat unor doi oameni cat se poate de rezonabili. Si cat se poate de ‘scarbiti’! Abia dupa ce l-am ‘sent’ mi-am dat seama ca cei doi nu sunt singurii aflati in situatia asta.
În urmă cu milenii, preoții egipteni înfricoșau populația prevestind că Amon Ra, zeul Soarelui, își va ascunde chipul în miez de zi deoarece oamenii nu-l adorau îndeajuns, pe el și întruchiparea sa pe Pământ, Faraonul, viitoarea mumie.
Teoreticienii minciunii și dezinformării ne învață că cea mai bună metodă de a păcăli pe cineva este să-l aburești la început cu niște chestii cât se poate de adevărate. Că abia după aia să-i bagi pe gât ceea ce îți propuseseși. Și, dacă se poate, să închei tot cu ceva care măcar miroase credibil.
Pe de altă parte, cei care se pricep la comunicare ne tot spun că mesajele trebuie formulate cu grijă. Că dacă sunt formulate prea agresiv nu vor reuși să treacă dincolo. ‘Dincolo’ de bariera ideologică… Așa că vor reuși doar să contribuie la ‘întărirea în credință’ a celor care erau deja convinși. Dar fără să facă nici măcar un singur prozelit…
Să iau fiecare citat pe rând?
Chiar e nevoie?
Vă las pe voi, cititori cel puțin la fel de deștepți ca mine!
Nu înainte de a mă cita singur…
Și totuși… Cine să fie, oare, boii? Cei din poezia lui Coșbuc, bineînțeles!
Division of work was the first milestone we had passed in our quest to reach humanhood.
If not convinced, compare the effectiveness – in any situation, of a team composed of identically educated and similarly skilled people versus one comprising individuals with various skills and diverse exposure to the world – a.k.a. education. In other words, compare a bunch of ‘robots’ to a gang of people who complement each-other.
Historically, societies – when and where enough resources had been present, have become increasingly complex. While those composing them have become more and more specialized. And more and more dependent on the rest of the society. On the smooth functioning of said society. In Adam Smith’s words: the baker, the butcher and the brewer depend on each-other to feed their respective families.
In fact, all of us depend on the smooth functioning of the market. Those of us who had experienced communism had learned this on our own skin. Same thing is valid for all totalitarian societies. Any attempt to run complex systems from above – in a centralized manner, will – sooner rather than later, end up in failure. For no other reason than the fact that nobody – individually or in a small team, is above error. No matter how smart or well intended, all of us make mistakes. If the system allows for those present to point out errors – and to demand those errors to be fixed, things may continue.
But, by definition, a totalitarian – a.k.a. centrally planned, system has no feed-back loop. The planners have ‘no’ information about the consequences of their decision making. Well, my experience suggests a combination. Those at ‘the bottom’ gradually loose their appetite for sending information topside – because those at the top had the habit of ‘killing’ the bearers of bad news, while those at the ‘top’ gradually loose any interest in what goes on at the bottom.
Working democracies are organized around the principle of ‘separation of powers’. Another form of ‘division of work’. Each ‘power’ does what it’s supposed to do and, together, balance the whole system.
Nothing ‘fancy’. For as long as those involved pay due respect to the principle instead of lip service to the form…
Nassim Taleb had coined an interesting concept. Intellectual yet Idiot. Any individual conceited enough to believe he’s always right and arrogant enough to try to impose his worldview on those around him.
Or, in Karl Marx’s terms, an individual who has convinced himself that the world needs to be changed according to his own precepts.
‘What?!? Are you implying that Marx was the first ‘intellectual yet idiot’?’
No, only the second… Remember Plato’s ‘king priests’? What’s the difference between those who, according to Plato’s advice, were to be groomed to govern and those who had been conditioned by various totalitarian parties and sent out to ‘spread the word’? What’s the difference between Plato, Marx and, say, Alfred Beumler and Alfred Rosenberg?
Plato had been inspired by what Pericles – a dictator, had managed to achieve and his most prominent ‘product’ had been Aristotle. Who, in his turn, had educated Alexander the Great. Supposedly one of the greatest generals and statesmen in human history. According to European historiography, anyway… If you ask to those of his contemporaries who had happened to be in Alexander’s path to glory… you might get a different opinion! And what’s so glorious in being the immediate cause of death for so many people across three continents only to die of alcoholic poisoning?
Marx had come up with a brilliant explanation for what went wrong in early capitalism and with an abysmal solution for the problems he had identified. The worst thing being that he didn’t stop at proposing aberrant solutions. He was actually instrumental in several attempts to put them in practice.
Alfred Beumler and Alfred Rosenberg. Is there any need for me to comment on them? On their absolute arrogance? How else to call their willingness to declare that some people are to go on living while others should be disposed off?
This being the moment I’ll be pointing the finger to what Plato, Marx and Beumler/Rosenberg have in common. All of them share the willingness to divide people into ‘deserving’ and ‘undeserving’. The arrogance to put forward criteria which are to be followed by the rest of us. The arrogance to consider the world should follow their teachings.
Division of work had done it’s job. Invented by nobody in particular, used by most of us – and many of our ancestors, it had brought us to where we are now. When so many of us have time to think. Technology – maybe the most evident consequence of ‘division of work’, is proficient enough to feed us all. If we use it right. Or to kill us all. If we use it wrong.
What will it be? Are we going to remember what, time and time again, our forefathers have figured out? That ‘together’ we can ‘move mountains’? That diversity is the key to survival? To finding new paths into the future? Or are we going to fall pray – not for the first but, certainly, for the last time, to those who teach us to despise our neighbor? To stay separate? To consider some people – mainly ‘us’, as being above the rest?
E o problemă imensă cu spunerea asta. Pe de o parte este extrem de exactă iar pe cealaltă este cât se poate de contraproductivă.
Propaganda anti ‘botniță’ are ca scop divizarea societatii. Îngreunarea procesului de regrupare a forțelor și de reconectare între diversele segmente sociale. Proces esențial pentru depășirea crizelor. Inclusiv pentru depașirea crizei Covid.
Cei care stau în spatele genului ăsta de propagandă înțeleg Covidul ca pe o oportunitate. Ca pe un prilej pentru a-și pune planurile în aplicare. În situația asta, orice raspuns în stil ‘pamfletar’ – oricât de haios ar fi el, le cântă-n strună.
Cei care, din diverse motive, au căzut în plasa propagandiștilor se simt jigniți. Devin opaci la orice argumente. Și încep să-i urască pe cei care poartă masca. ‘Mascații’, la rîndul lor, după ce iau contact cu genul asta de mesaje, se simt îndrituiți să le disprețuiască pe ‘javre’. În loc să-încerce să-i convinga!
Iar propagandiștii se distrează văzând cum dezbinarea se întinde precum pecinginea. Precum un virus. Precum un virus pandemic….
Încă îl mai așteptăm pe Țepeș să trimită pe cineva care să curețe mizeria în care ne bălăcim noi? Și de ce? Oricum n-o să poată ‘Țepeș’ să facă tot ce e de făcut… Tot noi vom fi cei care va trebui să punem mâna pe mătură!
Și atunci? De ce nu ne apucăm singuri? De ce trebuie să așteptăm să vină cineva care să ne spună ce să facem? Nu știm unde e mătura? Nu vedem unde e rahatul?
Sau ne e frică să ridicăm covorul? Că nu se știe peste ce mai dăm pe-acolo! Păi nu era mai bine nu fi ascuns rahatul? … dar asta e altă discuție….
Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?
Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….
Care demnitate? Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje? Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu… Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos? Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii? Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?
După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate! Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…
Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!
PS. „A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul! Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită…. ‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’ Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)… Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….
Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.
În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.” În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”
Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.
La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni. Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…
În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea. Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…
Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.
Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat. După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi. Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni. Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar…. Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!
Să vedem ce facem în continuare… Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români. Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări…. Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?
Și-atunci? Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’… Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…
Și noi? Restul?
Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!
Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu. Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță… Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…
Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim? Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea. Indiferent de partid!
OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.
nicichiarasa 