Archives for category: Nu prostiti poporul cu televizorul!

Am vrut să las următorul text pe post de comentariu.
Site-ul respectiv nu acceptă păreri.
Așa că am promovat comentariul la rang de postare.

Există vreo diferență între legea omenească și legea lui dumnezeu?

Da și nu.

Diferența dintre legea omenească și legea lui Dumnezeu, ca toate celelalte diferențe, există doar în mintea noastră.

Pentru simplul motiv că noi suntem cei care vedem diferențele. Noi am ‘născocit’ însuși conceptul de diferență. Moment care a fost relatat și în biblie. O carte scrisă de noi, oamenii.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…” ”

Să revenim la diferența dintre cele două de legi.

Da.
Există fundamentaliști în toate taberele religioase. Care fundamentaliști încalcă regula primordială din orice religie. ‘Dumnezeu are întotdeauna dreptate și nici unul dintre noi nu poate cunoaște Voia Sa!’ Regulă cunoscută în spațiul creștin sub formularea „Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.” ‘Că oricât te-ai strădui, nu vei reuși să înțelegi – și cu atât mai puțin să descrii – întreaga mea complexitate.’
Iar fundamentaliștii, de orice culoare, exact asta fac. Își cioplesc, în inima lor, idolul în care vor să creadă. Își cioplesc, în conștiința lor, convingerea că ei sunt singurii care știu cu adevărat care este adevărul. Pretind că ei sunt singurii care știu ce vrea Dumnezeu și că toți ceilalți sunt în greșeală. Așa că nu iau în seamă nici o părere care nu este conformă, în cele mai mici amanunte, cu ceea ce cred ei.

Nu.
Am folosit literă mică atunci când am scris dumnezeu la începutul postării. Pentru că există doi dumnezei.
Dumnezeul care face obiectul credinței iudeo-creștine și islamice. Despre care credincioșii cred că a creat tot ce există. Inclusiv pe noi, oamenii.
Și dumnezeul creat de oameni, prin însăși credința lor. Dumnezeu în care unii cred și pe care alții îl neagă.
Dumnezeul creat prin eforturile concertate ale tuturor. Credincioși, negaționiști și indiferenți laolaltă.

Dacă citim biblia ca pe o metaforă, descoperim că Biblia este, de fapt, povestea conștiinței noastre.
Etapele prin care am trecut de la stadiul de ‘maimuță’ la cel de ‘trestie cugetătoare’. De la copii inocenți la agenți. La oameni cu o oarecare putere de discernământ.

Dacă citim Biblia ca pe o metaforă, înțelegem că Dumnezeu este, de fapt, Realitatea.

Care realitate conține două straturi de legi. Exact așa cum spune Baștavoi. Imuabile și perfectibile.

Te poți juca cu legea gravitației? Sau cu cea care ne spune de câtă căldură e nevoie pentru a fierbe o anumita cantitate de apă? Tot ce putem face cu privire la genul ăsta de legi este să le sesizăm. Să le descoperim. Să ne perfecționăm în arta de a descoperi Realitatea.

Te poți juca, în schimb, cu legea circulației. Putem stabili, în comun, pe care parte a drumului să conducem mașina. Unii pe stânga, alții pe dreapta….
Doar că există o limită până la care ne putem juca cu aceste legi! După ce am ales, împreună, trebuie să conducem cu toții pe aceiași parte! Altfel iese cu nasoale….

Cu alte cuvinte, legile sunt – simultan – absolute și relative.
Relative la noi. La noi, cei care trebuie să le descoperim.
Și absolute tot la noi. La noi care trebuie să le respectăm. Pentru că în capul nostru se sparg consecințele…

Relative la noi, care putem să le facem mai bune.
Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul lui Dumnezeu.

Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul absolut al lui dumnezeu.
După vrerea realității…

„Să nu uiți că am avut fabrici de automobile la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, București, am avut fabrică de autobuze și troleibuze la București, am avut fabrică de camioane la Brașov, fabrică de tractoare la Brașov,…”
.

.

.

„Aveam de toate, așa să le zici, dar într-o zi de Crăciun, slugile occidentului și trădătorii acestui neam, după ce s-au plătit toate datoriile externe și începeam și noi să o ducem bine după atâta muncă, l-au împușcat după o mizerie de proces!
De atunci nu mai avem nimic, totul s-a furat, totul s-a demolat, de parcă au trecut pe aici 5 războaie mondiale!
Așa să le zici copiilor și nepoților tăi!” ( TEXT PRELUAT)

81 comentarii”

Conceptul cheie al acestui demers este ‘am avut’!

Adică ‘am facut ceva ce nu a rezistat în timp’.

Ce facem în situatia asta?
Acum, că ne-am dat seama?

Cautăm pe cineva în cârca căruia să punem vina?
‘Străinii’, ‘trădătorii’, la o adică ‘forțele de neoprit ale naturii’…

Sau ne uităm în oglinda?
Și ne întrebăm:

Da’ noi am fost cu adevărat vrednici?
Am făcut lucrurile alea cu pricepere? Așa cum trebuie?

Foarte mulți se întreabă care a fost – și continuă să fie, diferența dintre Romania și Cehia. Polonia. Și chiar Ungaria. Toți am avut industrie, a lor a rămas, a noastră e vraiște.
Catolicismul/protestantismul, tradiția, bla-bla, bla-bla, bla-bla!

Toate astea sunt explicații. Mai mult sau mai puțin plauzibile…
Dar diferența? Care e diferența?
Pe ce punem degetul atunci când încercăm să înțelegem de ce lucrurile făcute de ei au rămas, în mare parte, în picioare? În timp ce ale noastre s-au cam prăbușit… prea multe dintre ele!

Până la urmă, fiecare dintre noi am avut câte un dictator care ne spunea ce să facem și câte o clasă muncitoare care punea în practică ‘indicățiile’. Și, judecând după rezultatele obținute de diaspora românească, clasa noastră muncitoare – de la strungari la ingineri, nu e cu nimic mai prejos decât celelalte clase muncitoare.

„Până la dumnezeu te mănâncă sfinții”!

Ceaușescu o fi fost mai brutal decât restul dictatorilor comuniști. Poate cu excepția lui Stalin…
O fi fost și mai puțin educat.
Dar nu poate fi el, singur, întreaga explicație pentru dimensiunea dezastrului!
Poporul, singur, … e greu de crezut că românii au ceva defect. Atât de defect încât…
Mai rămâne ‘interacțiunea’ dintre popor și dictator. Interfața…

Cureaua de legătură dintre stăpânire și stăpâniți!
„Activiștii de partid, de stat și ai organizatiilor de masă și obștești, a cadrelor din conducerea unităților socialiste, a ….”
Cei care aveau în fișa postului să transpună ‘indicățiile’ în ‘proceduri’. Să operaționalizeze ‘strategia’.
Au făcut ei corelațiile necesare?
Sau au făcut orbește – și țâțâind de frică, ce li s-a spus?
Au gândit – adică au contribuit cu ceva, sau doar si-au apărat spatele?

‘Vânătoare de vrăjitoare!!!’

Nu!
Eu nu caut vinovați!
Vreau doar să înțeleg. Să înțeleg ce s-a întâmplat.
Să pun degetul pe fotografia rănii. Să o arăt!

Și cine o avea ceva de înțeles… n-are decât să tragă concluziile!
Pe care le consideră necesare.

Avem un pod.

Aveam un pod… Aveam 216 m de pod, din beton, care permiteau traversarea Siretului în dreptul localității Luțca.

Acum mai avem doar o grămadă de moloz.

Și multe întrebări…

Cine să ne răspundă?
Specialiștii, prin intermediul presei.
Cel puțin deocamdată… până când va apărea un raport oficial. Despre (pe) care (îl) vom citi tot în presă…

Și cum se întâmplă treaba asta?
Ziaristul sună un specialist iar acesta acceptă – sau nu, să își spună părerea. Ziaristul își notează/întregistrează informațiile, redactează materialul – eventual cere o reacție din partea specialistului, după care articolul ajunge pe masa secretarului de redacție. Unde capătă titlul definitiv și ultimele retușuri.

Nu pot să mă pronunț mai mult pentru că nu am fost acolo, am văzut doar fotografiile pe care le prezintă presa și nu sunt concludente.”

După care urmează circul…
Se apucă câte unul să citească. Și să pună întrebări….

Articolul este … banal. Nici nu muge, nici nu rage. Nici măcar nu știu câți cititori ajung la capătul textului…
Unde dau cu nasul de disclaimerul citat mai sus.
Acesta fiind momentul în care cei cu memoria bună își aduc aminte de cuvintele cu care începe articolul:

Este expertiza făcută de decanul facultății de construcții…

Pe bune?!?
Atâta vreme cât decanul cu pricina a simțit nevoia să sublinieze, iar autorul articolului să consemneze, „nu pot să mă pronunț mai mult pentru că nu am fost acolo” cum mai poate cineva să catalogheze considerațiile făcute de respectivul specialist ca fiind o „expertiză”?!?

Și după aia se scarpină câte unii în cap încercând să înțeleagă ‘fenomenul’ prin care ‘specialist’ a devenit subiect de bășcălie iar din ce în ce mai mulți oameni cumpără ziare doar pentru a avea pe ce să curețe cartofi…

Aflăm de pe internet:

Comentariu ‘la botul calului’:

Până la urmă, sunt două chestii diferite…

Ghiță a fugit peste graniță cu un sac de bani în spate. Că altfel n-avea ce să mănânce ‘dincolo’.

Nicușor Dan a trecut strada ca să scoată niște bani. De la bancomat. Cu copila-n brațe. Vorbind la telefon. În fugă…

Dacă se împiedica Sebastian Ghita… îl prindea Europolul.

Daca se împiedica Nicușor Dan, își rupea ceva copilul ăla nevinovat.

Dacă dădea cineva peste Ghița, primea o medalie. Sau măcar o citație pe unitate.

Dacă dădea vre-un șofer peste Dan… avea ceva de tras!

Dacă noi, cei care trebuie să tragem din 4 in 4 ani niște concluzii, nu vedem că diferențele astea sunt, de fapt, niste ‘trăsături de unire’ … ne merităm soarta!

Care e realitatea ‘din teren’:

Și încă ceva.
În principiu, nu am mare considerație pentru presa de scandal.
Sau, mai bine spus, pentru modul ‘scandalos’ în care ‘se face presă’ în zilele noastre.
Dar uite că așa mai aflăm și noi chestii interesante din viața aleșilor noștri…

Am aflat pe FB, și apoi am verificat în presă – adică pe net, adus pe ‘fibra’ de RCS-RDS, că Digi l-a concediat pe CTP.

Reacțiile internauților – a celor din bula mea, a fost ‘vigilentă’.

(Nu-)(Î)mi place CTP, (dar) așa ceva nu se face!
Nu voi mai urmări acest post de știri.

OK, pot înțelege genul ăsta de răspuns. Cât se poate de adecvat, de altfel.
Mai ales că nu m-am mai uitat cam de mult la vre-un buletin de știri la tembelizor. Nu în limba română, în orice caz.

Și aici începe adevărata problemă.

Eu mă uit la BBC. Ascult RFI. Și mă dau pe net.
Nu prea rămân de din-afară…

La cât m-am uitat, cu câțiva ani în urmă și, expre’, aseară… Digi 24 e, de departe, cel mai civilizat post de știri în limba română. Restul…
Mai sunt, cei drept, telejurnale relativ civilizate la Pro-Tv și la TVR.
Doar că la capitolul televiziuni de știri… Digi e singura frecventabilă. Dintre cele cu o oarecare tracțiune… or mai fi și altele, dar nu am auzit eu de ele.

Și atunci?
Dacă singura televiziune civilizata de știri face așa ceva…
Poate că hotărâseră mai demult să ‘scape’ de CTP.
Poate că CTP-ul aflase de faptul că era deja pe făraș și a băgat ‘șopârla’ ca să nu rămână dator.
Indiferent de variantă, faptul că toată tevatura asta a avut loc în spatele siglei Digi 24 și în mijlocul singurei televiziuni de știri cât de cât civilizata de pe malurile Dâmboviței demonstrează, fără drept de apel, că noi avem o problemă!
Noi, nu Digi!

‘Piața’ noastră e informație este disfuncțională în ceea ce privește zona audio-vizuală.
La radio e mai mult miștocăreală iar la televizor…

În urmă cu câteva zile, Biden a spus Putin „nu poate rămâne la putere”.
O parte din internetul de limbă română a început să se întrebe:

„Câți Ucraineni trebuie să moară ca să cadă Putin?”

De parcă acest război ar fi fost început de cineva al cărui scop ar fi fost să-l ‘detroneze’ pe Putin…

Să fie clar!

Singurii care pot determina câți Ucraineni „trebuie să moară” sunt Ucrainenii înșiși.

Ucrainenii luptă pentru a-și apara țara, ei sunt cei care vor hotărî câți dintre ei merită să moară pentru acest lucru.

Căderea lui Putin, cel care a ordonat agresiunea împotriva Ucrainei, poate fi o rezolvare pentru această criză. Dar asta e treaba poporului rus, nu a noastră.

Sancțiunile impuse Rusiei, ca întreg, au ca scop descurajarea statului rus. A statului agresor Rusia. Aceste măsuri au fost adoptate, de către comunitatea internațională, pentru a ajuta Ucraina – statul victimă, în lupta ei pentru salvgardarea integritații sale statale.

Putem amesteca cele de mai sus în orice fel dorim. Faptele rămân fapte.

Ordinele au fost date de catre Putin, acesta poate fi dat jos de pe tron doar de către poporul rus, Ucraina luptă pentru a-și apăra ființa națională iar o foarte mare parte a restului lumii ajută o victimă să-și apere pielea.

Panimaishi?

Foarte mulți internauți care se folosesc de limba română pentru a-și împărtăși gândurile au început să-și aducă aminte de istorie.
De modul în care a fost răscroită după război geografia Europei de Est, de suprafețele adăugate Ucrainei și de modul în care am fost părăsiți – cu toții, dar în special noi, românii – în brațele comuniștilor moscoviți. Părăsiți de Occident… de Occidentul aflat acum în ‘putrefacție’.
Concluzia?
Ucrainenii și-o merită iar Occidentul este chiar mai vinovat decât Putin pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Pentru ce se întâmplă ACUM în Ucraina…

Hai să o luăm un pic altfel.

Chiar de la începutul celui de al doilea război mondial, Stalin – pentru o vreme cel mai bun tovaraș de drum al lui Hitler, a ocupat – de comun acord cu prietenul său mai sus menționat, jumătatea estică a Poloniei. Și o parte din Finlanda, dar aia e altă poveste. De la noi, din România, a ocupat jumătatea estică a Moldovei, Nordul Bucovinei și a dat cadou lui Horthy Ardealul de Nord-Vest.
Stalin împreună cu aliatul său Hitler.
Ucraina nici nu exista pe vremea aia!

La finalul războiului – între timp Hitler îl abandonase pe Stalin, ‘amantul părăsit’ a mai căpătat câteva ciosvârte. Sau, mai corect spus, a mai ocupat, prin rapt, alte câteva crâmpeie de moșie.

Pe care le-a atașat Ucrainei. Pentru că așa era geografia locului… Și Belarusului… dar nu dă bine să vorbim si de bucata aia…


Stalin ar fi putut, cei drept, proceda la fel cum a făcut cu Kaliningradul… doar că ar fi fost prea mare bătaia de cap administrativă… Pe lânga asta, Kaliningradul avea o importanță simbolică mult mai mare decât partea estică a Poloniei, estul Slovaciei, nordul Bucovinei și sudul Basarabiei – adică malul de nord al brațului Chilia… Ca să nu mai vorbim despre faptul că ‘enclava’ Kaliningrad făcuse parte din fostul agresor – Germania, pe când restul teritoriilor fuseseră, cel puțin teoretic, ‘eliberate’… Eliberate dar nu și lăsate să se întoarcă la țările de origine…

Cu alte cuvinte, Ucraina – bunicii celor care se apără acum de agresorii asmuțiți de Putin, s-a trezit cu niște teritorii atașate de ea, fără să fi avut ceva de spus pe tema asta.

O mare parte din populația acelor teritorii a fugit în țările de care aparținuseră până atunci iar o altă parte a fost trimisă în vilegiatura prin Siberia. În locul lor au fost aduși ‘imigranți’ ruși.

Acum, după ce lui Putin i s-a făcut frică – dacă le trece și rușilor prin cap să facă ce au făcut ucrainenii și tocmai erau să facă bielorușii, adică să scape de dictator, admiratorii lui Putin s-au apucat să le scoată pe nas ucrainenilor de astăzi, aflați sub asediu, trăsnăile criminale făcute de Stalin în urmă cu mai bine de 75 de ani.

Chiar n-am învățat nimic din istorie? Plecăm capul chiar înainte să ne fi arătat cineva vreo sabie? Sau ne lăsăm momiți de arginți, precum Iuda Iscariotul?

Șoșoacă și-a pus, singură, botniță. În plenul Parlamentului. La tribuna Camerei Deputaților.

OK, aici e vorba de libertatea cuvântului. Fiecare om – iar parlamentarii sunt, sau ar trebui să fie, oameni – are dreptul să se exprime așa cum consideră că este necesar.

Deci faptul că Șoșoacă și-a pus botniță e treaba ei. A ei și doar a ei!

Peste conceptul de libertate a cuvântului se suprapune, în cazul parlamentarilor, conceptul de imunitate.
Aceștia nu pot fi trași la raspundere pentru cele făcute în timpul mandatului fără ca plenul camerei din care fac parte să le ridice imunitatea parlamentară. Cu excepția cazului în care au fost surprinși în flagrant…
Pe de altă parte, parlamentarii nu pot fi ‘pedepsiți’ pentru ideile expuse și cuvintele pronunțate în timpul exercitării mandatulu!

Cu alte cuvinte, „circul” va continua atâta vreme cât noi, ‘publicul’, le vom permite ‘artiștilor’ să se ‘producă’ pe ‘scenă’.

Pe banii noștrii, pe timpul nostru, în timpul vieții noastre…

În timpul singurei noastre vieți!

Valul 1, valul 2… suntem acum la mijlocul valului 4.

De vre-un an avem și vaccin. Care vaccin funcționează. Nu e ‘perfect’ – precum cele de pojar și de poliomielită, dar ajută foarte mult.
Noi nu. Nu si nu!

La început, când nu erau destule, s-au ‘dat’ și ‘pe sub mână’.
Înghesuială mare la programare, s-au dus câte unii la sute de kilometri de casă doar pentru a primi ‘vaccinul salvator.’
Iar cei care au putut, au găsit metode să sară peste rând.

Exasperate, autoritățile publice ne-au amenințat cu impunerea certificatului de vaccinare.
Imediat, centrele de vaccinare au fost, din nou, luate cu asalt.
Dar nu pentru multă vreme. Adoptarea certificatului nu este foarte ‘populară’ printre cei care trebuie să faca pasul decisiv. Aleșii poporului stau cu ochii pe popor. Și cum poporul nu se prea înghesuie la vaccin – ba chiar manifestează zgomotos împotriva serului, nici cei care urmează să ceară votul poporului nu se înghesuie să încurajeze vaccinarea.

‘Poporul’ e împărțit în trei.
Entuziaștii ‘pro’. S-au vaccinat imediat cum au putut. Când le-a venit rândul.
Entuziaștii ‘contra’. Care au apucat să-l ia pe ‘nu’ în brațe – indiferent de motiv, nu discut asta acum, și care nu vor să renunțe la el. Unii din convingere iar alții, pur și simplu, pentru că nu vor să-și recunoască – față de ei înșiși, greșeala inițială.
Nehotărâții. Nu chiar convinși de argumentele ‘contra’, ar vrea totuși ‘să mai aștepte.’ ‘Să se mai așeze lucrurile!’ Când au fost împinși – când adoptarea certificatului Covid părea iminentă, de exemplu, unii dintre ei dintre ei s-au dus. Când presiunea a scăzut, nehotărârea a revenit.

Când îi întrebi ‘de ce’, fiecare dintre ei are câte un răspuns. Care mai de care mai propriu.
Dacă analizezi răspunsurile, înțelegi că la baza lor este încrederea. Sau lipsa de…

‘Entuziaștii’ pro au încredere. Pleacă de la premiza că cei care produc vaccinul vor sa-l vândă, nu să ne omoare. Că ce care l-au verificat n-or fi proști să-și dea singuri foc la valiză. Și că cei care l-au cumpărat – în cazul nostru, ‘autoritățile române’, sunt de bună credință. Măcar cu privire la subiectul ăsta.

Și entuziaștii contra au încredere. În cei care le-au sucit mințile.

Nehotărâții, adică majoritatea, pur și simplu nu mai știu ce să creadă. Nu se pricep la ‘știință’, ca să ia o hotărâre pe cont propriu. Depind, în situația asta, de sfatul ‘autorităților’. De ce spune popa, învățătorul, primarul, de ce se spune la ‘televizor’…

Astă vară am vizitat câteva mânăstiri bucovinene. În fiecare dintre ele s-a găsit câte un părinte să-mi spună că port degeaba mască. Că doar cei care nu cred, în Dumnezeu, se îmbolnăvesc. Și alte chestii de genul ăsta.
Aproape 5000 de școli vor rămâne închise pentru că mai puțin de 60% din personal a fost vaccinat.
Pe diversele canale TV auzi tot felul de oameni, inclusiv medici, exprimând tot felul de îndoieli – unele aberante, cu privire la vaccin.
Parlamentul ezită să adopte legea certificatului de vaccinare.

Un sondaj sociologic demonstrează cât se poate de clar ‘nebuloasa’ din capul oamenilor.


Suntem într-un cerc vicios.
Adică alergăm după coadă!

Oamenii nu se vaccinează pentru că așteaptă un semnal clar din partea ‘autorităților’ iar acestea nu-l dau pentru că le e frică de ‘ce-o să spună oamenii’. Adică de cum or să voteze…

Între timp, jmecherii se aranjează singuri. Fiecare după convingerile lui. Unii sar rândul la vaccinare, alții își cumpără certificat ‘verde’…

Pentru cei 4 români care încă nu sunt la curent cu scandalul momentului, coaliția PNL, UDMR, USRPlus e pe butuci.

Pretextul fiind o chestie care se cheamă PNDL- Anghel Saligny. Parcă…
Adică un program care va moderniza localitățile rurale. Va băga apă, canal, va asfalta drumuri… O reeditare a unui program inventat pe vremea lui Băsescu și condus, atunci, de Udrea.

Unii critică ideea pe motiv că este o formă de mituire a primarilor. Că e o groapă fără fund și că marea majoritate a banilor cheltuiți în felul acesta ajung la clientela de partid.
Promotorii programului susțin că USRPlus ar fi împotrivă tocmai pentru că USRPlus nu are prea mulți primari și că se folosește de acest prilej pentru a-și șantaja partenerii de coaliție. Că USRPlus ar fi fost dispuși să accepte PNDL-ul dacă varianta lor de reformă a justiției ar fi fost aprobată în coaliție.

Las la o parte faptul că USRPlus a declarat foarte clar că ar fi fost de acord cu PNDL-ul dacă banii ar fi urmat să fi fost cheltuiți conform unor reguli clare.

Eu unul sunt de-a dreptul îngrozit.

Primul motiv fiind apetitul cu care noi, publicul, am pus botul la chestia asta!
Entuziasmul cu care ne-am regrupat în tranșeele ideologice.
Ochelarii de cal cu care examinăm, cât se poate de atenți, ce ni se transmite pe posturile preferate de media.
Preferate de noi, de fiecare dintre noi, bineînțeles.

Subiectul discuției.

Niște bani de la bugetul statului care ar trebui să ajute zonele rurale rămase în urmă.
Ce e de discutat la chestia asta?
Principiul în sine?!?
Sau modul în care aceste zone ar trebui ajutate? Care dintre ele și de ce? Pe ce criterii?

Știu deja pe unii care vor spune că fac propagandă USR…

Mai departe.

Cum se desfășoară discuția.
‘Pe cei de la USRPlus nu-i interesează subiectul pentru că nu au primari. Vor doar sa-i șantajeze pe partenerii de coaliție pentru ca aceștia să accepte varianta USRPlus pentru reforma din justiție.’
OK.
Doar că argumentul ăsta este de-a dreptul îngrozitor.
Confirmă implicit că banii urmează să fie dirijați partinic. Partinic, nu politic. Să nu facem confuzia asta. Chiar dacă unii încearcă să ne-o bage pe gât.
Și mai confirmă ceva. Că ‘partenerii’ trebuie să fie șantajați pentru a accepta aplicarea până la capăt a programului de guvernare.
Hopa!!!

Consecințe.

Păi fără reforma justiției, fără una de substanță, canci bani europeni.
Adică ioc!
Cel puțin așa se vehiculează pe coridoarele de la Bruxelles. Dăm bani doar celor care respectă statul de drept!

Păi da, numai că banii pentru PNDL vor veni de la bugetul de stat, nu de la UE!

Păi nu vorbirăm că prima sursă de finanțare trebuie să fie banii europeni, și abia apoi bugetul de stat?

Păi da, dar OLAF e mai al dracului decât DNA. Mai ales dacă nu se face reforma justiției.

Deci nu vrem bani europeni pentru dezvoltare rurală.
Dar nici restul? Parcă era vorba să vină nu știu câte zeci de miliarde în următorii 6 ani.
Eu așa înțelesesem. Că centrul-dreapta a dat la o parte centrul stânga de la robinetul cu bani pentru că cei de până nu de mult n-au știut să-și țină mâinile acasă. Și că Bruxelles ne-a amenințat că ne ia jucăriile cu totul. Că s-au ars, rău, cu gulașul lui Victor Orban și acum suflă și-n mămăligă…

Dar și mai nasol e altceva.
Toată chestia asta are la bază o fină cunoaștere a jocului politic. A realității politice românești și a psihologiei sociale.
Ei bine, ce nu înțeleg eu e ce urmăresc cei din spatele perdelei de fum.

Și cei care se expun în fața acestei perdele.

Poate că toată chestia asta o fi fost pusă la cale de actorii vizibili. Și/sau de consilierii lor.
Poate că nu e nici un ‘deus ex machina’ care să-i păpușeze fără ca aceștia să-și fi dat seama.

Doar că indiferent cine a pus la cale toată tărășenia, e clar cine o duce la îndeplinire. Și în capetele cui se vor sparge toate oalele.

Că cioburile vor ploua și peste capetele noastre, ale tuturor, ne-am obișnuit…

Măcar să ne vină odată mintea la cap! Si nouă, și lor.

%d bloggers like this: