Archives for category: altruism

There’s chess and there’s bridge.

There’s managing your resources – on your own, while trying to outsmart – out, in the open, your opponent.

And there’s team-work. An attempt to make the most of what lady-luck had put on the table by exchanging information. With your partner and in the presence of the competing team. This time only the conversation is out in the open, the resources themselves remain hidden. During the initial phase of the competition and, partially, during the end game.

Until WWI, war was more like chess than anything else. Resources were, more or less, out in the open. The soldiers had no other role but to do and die. The whole responsibility belonged to the guys who called the shots. One for each side…

WWI had ended indecisively. Hence WWII.

Each of the winning parties – there had been two victors, had learned something different from the experience.
The Western allies had learned the value of cooperation while the Eastern ‘block’ had reached the conclusion that brute force trumps everything.

The Americans had started playing bridge with the Brits and taught the game to the rest of the world.
The Russians had honed their skills at playing chess. Something they were already very good at.
For a while, the Americans have tried to compete with the Russians. Remember a guy named Fischer? Bobby Fischer?

Soon, too soon, the Americans had given up.
After building a computer smart enough to outsmart all human chess players…

The even worse part was that the Americans had given up bridge too!
And forgot the most important lesson of WWI and WWII. That the victor needs to take care of the vanquished if they want to enjoy peace. To actually win the peace process after they had already won the war.

Which brings us to the end of the Cold War.

Communism – and practically all communist states, had crumpled under its own weight.
The westerners assumed it was something they had done themselves. Declared victory.
And the end of history

Having already given up bridge, they forgot to take care of the vanquished… and allowed Russia – the party who had taken most of the blame over their shoulders, for reasons to be discussed some other time, to slide down the slope inaugurated by post WWI Germany.
Did I mention that Russia was still fond of chess? Very much in love with brute force? And not very fond of respectful cooperation?

Now, that we all try to peek into the future – attempting to figure out how the current aggression ordered by Putin will end up, we need some people to learn about bridge.

Putin cannot launch by himself the nuclear missiles he had been brandishing lately.

Now, can those around him reset the chess board on which they are but pawns into a bridge table?
And invite the rest of the world into the game?

Will the rest of us understand the invitation?
If, and when, it will come?

A bunch of ideologically motivated criminals got together and perpetrated a horrible act of terrorism.
A group pf courageous passengers got together and partially foiled the terrorists’ plans.

Both the terrorists and the courageous passengers eventually died.
The terrorists died killing people while the heroes died saving lives.
The terrorists didn’t reach their ultimate goal – the US is still standing proud.
The heroes did achieve their goal. The hijacked plane crushed in a field, far from the target the terrorists aimed to destroy.

Doing something alongside others isn’t enough.
For that something to end up well, the goal must be wholesome!

On the face of it, the two men couldn’t have been more different: Bingham was 31 when he was killed; Judge was 68. Bingham, a former college rugby player with a 6-foot-5, 220-pound build, was a gay public relations executive with an active dating life. Judge was a kindly Franciscan friar who was “selectively out,” according to longtime friend and LGBTQ activist Brendan Fay.

But both men showed courage beyond comprehension that day, saving lives and perhaps even souls.”

https://www.nbcnews.com/nbc-out/out-news/saint-911-hero-flight-93-lived-different-lives-share-legacy-death-rcna1979

Basically, Adam Smith and Ayn Rand had the same thing in their minds.

How society works and how individuals meet their needs in a social context.

And both of them had reached the same solution.
That capitalism was good.

Unfortunately – for Ayn Rand’s fans, any similitude between them stops here.

Adam Smith had described a reality.
Something which had evolved, naturally, in the cultural milieu to which he had happened to belong.

Ayn Rand was trying to push a social model.

The fact that what Rand was trying to push was very close to what Smith had described is, indeed, important.
But the difference between something which had evolved naturally and the very same something which had been imposed, by force, is also important.

Let me give you an example.

Christianity.
Much of what we have today – from ‘human rights’ to the very concept of ‘science’, has it’s roots down in the principles exposed in the Bible.
South America is, now, a Christian territory. Populated by people who had immigrated as Christians and by people – just as Christian as the first category, who had been born to parents having other beliefs. Parents who had been forcefully ‘conversed’ to Christianity.

It’s easy to notice that people in South America don’t fare as well as those in Europe, North America or Australia.
Why? They are Christians, South America uses the same capitalism and the same democracy as the rest of the ‘civilized’ world… why are the results so different?

Don’t bring ethnicity into discussion!
The explanation is simple and has nothing to do with ethnicity.

While in Europe, North America and Australia Christianity and capitalism had evolved naturally – in the sense that they had occurred in Europe and had been translated by the European immigrants to North America and Australia, in South America – and in other places, Christianity and capitalism had been forcefully imposed by the immigrants upon the much larger local populations.

Just as Communism had been forcefully imposed by the Lenin led Bolsheviks upon the Russian People.

Forget about the fact that communism had failed, no matter how hard some people have tried to make it work, while capitalism works for real – when used properly.
My point is that whenever somebody tries to force something upon somebody else, the results will never rise to the expected level. No matter how good that ‘something’ might be.

Are you familiar with ‘you can lead a horse to water but you cannot make it drink’?
Leading it to water is enough.
Whenever somebody becomes ‘enthusiastic’ enough to try to force a horse to drink, the results …. no matter how skillful the ‘enthusiast’ might be…

And there’s another ‘small’ thing which makes a hell of a difference.
Adam Smith’s main point was that the whole society benefits from the functioning of the free market. Where each ‘agent’ competes with the others towards meeting his own goal. Which competition – as long as it remains free, results in everybody – well, almost, having a better life.
Ayn Rand’s point being that the free market is there only for the benefit of the ‘strongest’. Which is in line with Lenin’s view on the matter… ‘The Bolsheviks merit to lead the revolution because they are the strongest…’

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

‘I need a gun to protect myself from those who do not obey all of God’s words but I don’t need a mask to protect me from any of God’s creations. Even from a virus’.

‘A mask protects both of us, regardless of who wears it. And if we both do it, the benefits are bigger for both of us.
On the other hand, if you decide to trust our immune systems that will dramatically increase the chances that both of us will get the disease. Actually, your confidence in our immune systems/God is similar to shooting guns blindly. Statistically there are not that many chances to hit someone, right? Unless you do it in a public space…
That’s why we need to wear a mask in public and to keep all guns away from the hands of those who might use them indiscriminately.’

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

I’m not OK with businesses refusing flowers/cakes for gay marriages but I can understand their owners’ point.
On the other hand, I also understand people who don’t want to wear masks. I’m not OK with it but I understand their quest.

What I don’t understand is the insistence with which some people want to ‘discriminate’ between these two situations.
Why should a business be able to refuse to serve a gay couple but not able to refuse to serve those who refuse to wear masks?!?

How can people discriminate between liberties? What makes a liberty more valuable than the other?
Specially when love between two people sharing a similar sex is still love while sharing viruses is potentially deadly…

And what’s so ‘progressive’ in calling other people ‘assholes’?!?

When are we going to cool down and start making some sense of what we’re living through?

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

Titlul este cea mai succintă descriere a unei ‘spirale istorice’.

Care spirală se poate îndrepta în orice direcție. Și cu orice viteză.
Putem avea cercuri vicioase și cercuri virtuoase.
Putem avea dezvoltări fulminante, prăbușiri catastrofale, baterea pasului pe loc sau, în cazurile cele mai fericite, dezvoltări organice.
Toate astea în funcție de ce s-a priceput fiecare comunitate să facă în condițiile pe care i le-a pus norocul la dispoziție.

1990 a fost un an de inflexiune. Anul în care am fi putut face orice.
Bine, nu chiar orice. ‘Orice’ doar în sensul celor de mai sus. Am fi putut să schimbăm direcția în mod fundamental. Și viteza.
Am preferat să continuăm, în ritm de melc.

N-a fost foarte rău.
Dacă ne uităm în urmă, cu ochii deschiși, vom constata că ne este – în medie, mult mai bine decât ne era atunci.
Întrebarea care se pune este dacă mai putem continua în felul acesta. Și unde vom ajunge.

Ionuț Sociu, Românii și instituțiile. Trei decenii de neîncredere.

Nu-i așa că-i interesant?
Avem încredere în armată. Care doar a existat – în ultimii 70 de ani, fără să demonstreze – de fapt, nimic. În afară de niște rezultate cu adevărat excepționale obținute undeva unde n-am fi avut, de fapt, ce căuta. Doar că acele rezultate sunt mai degrabă consecințele unor eforturi și abilități individuale decât rodul unei ‘funcționări sistemice’.
Avem încredere în biserică. În ciuda unor manifestări de-a dreptul aberante ale câtorva dintre capetele presupus luminate care gestionează destinele ‘spirituale’ ale credincioșilor ortodocși. Chestie care, de fapt, nu mă miră. Fiind doar încă o dovadă a întelepciunii populare… „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”
Avem încredere în sistemul de educație. Unde, iarăși, rezultatele sunt mai degrabă datorate eforturilor individuale. Ale profesorilor dedicați, ale elevilor cu adevărat interesați să învețe, ale părinților care au grijă de educația copiilor lor.
Și nu avem încredere în parlament/guvern. Instituții a căror funcționare rezultă direct din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Din alegerile pe care le facem în cabina de vot. Din modul în care cei care lucrează ‘la stat’ – adică noi, împreună cu rudele și prietenii noștrii, aleg să-și ‘facă datoria’. Din reacțiile pe care noi alegem să le avem în fața realităților cu care ne confruntăm zi de zi. Care alegeri – toate cele de mai sus, sunt influențate direct de educația pe care am primit-o acasă, la școală, în armată – care am trecut pe-acolo, în biserică și – dar nu în ultimul rând, de interacțiunile zilnice cu ceilalți membrii ai societății din care facem parte.


Astea sunt circumstanțele actuale. Adică situația în care ne aflăm.
Hai să vedem acum cine sunt cei care iau deciziile.
Cum stăm la capitolul „agency”.

Nu este cert unde se trage linia corigenței la analfabetism funcțional sau dacă este nevoie să se tragă vreo linie. Însă este cert că analfabeții funcțional sunt victimele ineficienței sistemelor naționale de educație. Ei sunt cei care nu înțeleseseră adunările, atunci când s-a trecut la înmulțiri. La maturitate, ei devin un cost social mai mare pentru comunitate decât un cetățean instruit. Totuși, ei sunt capabili să funcționeze în comunități mici, cu puține reguli sociale. Pot învăța o meserie, cum ar fi condusul mașinii, pot întemeia familii și pot lua credit de la banca. Nu sunt oameni răi ci doar unii cărora trebuie să le explici de multe ori ca să priceapă.

Cristian Lică, Cum recunoști un analfabet funcțional, Republica.ro, 2019-12-24

Consecințe?

„1. „Campania de vaccinare în mediul rural este un dezastru”, îmi spune un oficial guvernamental, care cunoaște bine cifrele vaccinării. „Oamenii sunt speriați de ce văd la televizor, stau toată ziua pe un singur post TV de unde li se spune că fac cheaguri de sânge de la vaccin sau chiar pot muri”, completează. „Sunt comune de 2000 de locuitori unde doar 15 oameni doresc să se vaccineze”, îmi dă un exemplu.
2. În două săptămâni maximum, vom avea mai multe doze de vaccin decât doritori. Vom fi la circa 3 milioane de oameni imunizați. Mai e nevoie de alte 6-7 milioane de români care trebuie convinși, ca să ajungem la rata de imunizare de 60 la sută. Atunci va începe greul.
3. Criza politică nu poate ascunde adevărata criză din România, cea de încredere. Propaganda antivaccinistă nu ar fi avut succes dacă statul n-ar fi dinamitat toate punțile de încredere între autorități și cetățeni. S-au deschis fronturi și conflicte inutile, s-au aruncat bani în presă în campanii de informare fără niciun impact, s-au călcat unii pe alții pe coadă și pe atribuții, s-au comis erori de comunicare stupide.”

Florin Negruțiu, Facebook, 2021-04-20

O mai lălăim mult?
Sau pricepem odată că deciziile din 1990 aveau de a face doar cu viteza de evoluție? Pentru că pe vremea aia nu aveam altă variantă decât ‘în sus’.
În timp ce acum totul ‘este pe masă’. Suntem într-o situație ‘de supraviețuire’. De supraviețuire colectivă. Iar noi am rămas la faza în care tot încercăm să ‘optimizăm’. Să mai agonisim ceva foloase pentru noi înșine.

Problema fiind că dacă mai tragem mult de spuză, râmân toate turtele crude.

Dacă avem noroc, peste câțiva ani n-o să mai înțeleagă nimeni nimic din chestia asta.
Pentru că lumea va uita intensitatea pandemiei. Faptul că spitalele ‘COVID’ au fost, la un moment dat, atât de pline încât a fost nevoie să fie evacuat, peste noapte, un spital de ortopedie.
Așa că cei care nu puteau să meargă au fost trimiși acasă pentru a face loc celor care nu puteau să respire.

Să revenim la cestiune.

Care a fost reacția ‘presei’?
Vreun articol care să scoată în evidență tragismul situației?
Intensitatea pandemiei?
Faptul că suntem în rahatul ăsta pentru că nu am știut – noi toți, comunitatea – cum să reacționăm?

Tot ce văd sunt critici acerbe la adresa guvernului. Din toate direcțiile.

Critici meritate!
Cam tot ce se spune este cât se poate de adevărat.
Guvernoiu comite greșeli pe bandă rulantă!

Ca noi toți, de altfel.
Nu cred că există cineva dintre noi care să nu greșească.

Și totuși.
Până la urmă, ce vrem să fim?
Parte din problemă sau parte din soluție?

Cum e mai bine?
Să greșești făcând ceva sau să dai din gură pe margine?

Altfel spus, cum e mai bine? Să pui degetul pe greșelile comise de cineva sau să transformi acele greșeli într-un show?
Să ajuți pe cineva să rămână ‘pe calea cea dreaptă’ – spre folosul întregii comunități din care faci și tu parte – sau să transformi în spectacol ‘împleticelile’ celor ‘angajați’ să găsească calea cea dreaptă?

Ne ajută cu ceva tot circul ăsta?

Pe noi, pe rudele celor evacuați de la Foișor?
Pe noi, pe rudele celor aduși la Foișor?
Pe noi, pe… cei care am putea ajunge, mâine, la Foișor?

Adică pe NOI toți?!?

Se pare că nu prea ajută…

Ba chiar se pare că însăși breasla, sau măcar unii dintre membrii ei, sunt conștienți de ceea ce se întâmplă

Hai să acceptăm ideea că guvernul o fi nevolnic. Asta am fost în stare, asta am ales.
Bine că guvernele pot fi schimbate.
Mai pot fi schimbate. Încă…
Dar cine o fi decredibilizat „mesajul în privința combaterii bolii”?
Cine o fi contribuit la scăderea fricii de virus până la „cel mai scăzut nivel”?
Tot nevolnicia guvernoiului?!?

Ernst Mayr spunea la un moment dat că:
‘Evoluția nu este despre supraviețuirea celui mai puternic.
Este doar despre dispariția celui incapabil să supraviețuiască.’

Chestia asta este valabilă atât pentru organismele biologice cât și pentru cele sociale.
Privit din unghiul ăsta, testul COVID capătă noi valențe.
La nivel individual, nu mai contează dacă respectivul este pozitiv sau nu. Doar ce face atunci când își dă seama că boala există în jurul lui. Sau în el…
La nivel social… Dacă învățăm ceva din pandemia asta, bine. Dacă nu… poate învățăm data viitoare. Dacă mai apucăm! Câți mai apucăm…

Până atunci, Șoșoacă cere scuze Rusiei…

„Într-o epidemie nu există “eu”. Dar cum să explici asta unui popor care a zămislit expresii despre capra vecinului și decât să plângă mama…”

Pe lumea asta, există două feluri de expresii.
‘Citate celebre’ și proverbe.

Citatele sunt expresia gândirii cuiva.
Înainte de a deveni celebre – adică înainte de a fi acceptate în spațiul cultural unde circulă, au fost gândite de cineva. De cineva deja cunoscut.

Și proverbele au trecut prin aceleași faze.
Au fost întâi gandite de câte cineva și apoi au fost răspândite. În și de către populație. Tocmai pentru că idea exprimată era o expresie adecvată realității momentului. Și vor continua să circule pe toată durata în care idea respectivă își va păstra relevanța.

Există totuși o diferență fundamentală.

De cele mai multe ori, citatele atrag atenția asupra unui proces tranzitoriu în timp ce proverbele doar constată o anumită realitate.

„Puterea corupe iar puterea absolută corupe în mod absolut!” Lord Acton, 1887
„Nu atât că puterea corupe, dar că ea îi fascinează pe indivizii coruptibili!” Frank Herbert, circa 1965.
„Capul plecat, sabia nu-l taie!”

Primele două, citate, exprimă foarte clar o evoluție. Un sistem politic, suficient de stabil pentru a se afla într-o continuă autoevaluare, își rafinează percepția despre sine însuși. Indivizi preocupați își folosesc timpul pentru a se gândi la ceea ce îi preocupă iar concluziile lor sunt suficient de interesante pentru restul populației încât să fie băgate în seamă. Făcute să circule. Să circule suficient de intens încât să ‘rafineze’ modul în care populația se raportează la problema tratată.
Ultima spunere, un proverb, doar constată. O realitate. Realitatea unui sistem politic aflat într-o continuă frământare. O frământare atât de intensă încât doar ‘nebunii’ își mai asumă ‘ridicarea capului’.

Suntem, România – pentru prima oară, într-o stare de relativă normalitate.
De suficientă stabilitate încât să ne re-evaluăm proverbele.

Pe care să le folosim pentru a ne înțelege – pe noi înșine.

Asta fiind singura cale spre ‘luminița de la capătul tunelului’.

Tunel unde vom mai zăbovi până la Sfântul Așteaptă.
Adică atâta vreme cât vom mai folosi proverbele pentru a ne da singuri la gioale.

„Să moară și capra vecinului” a fost, din-totdeauna, expresia reproșului popular la adresa individualismului exprem.
„Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta” este cât se poate de rațional.

Proverbele reprezintă o provocare mult mai mare decât citatele.
Citatele sunt mult mai clare decât proverbele.
Citatele sunt, dacă vreți, pre-mestecate. Pre-digerate. Exprimă clar intenția autorului.

Proverbele sunt mai ‘opace’. Sunt mult mai dispuse la interpretări.

Interpretările ne aparțin nouă.
Nouă, celor care spunem că vrem să ieșim din tunel.

Nouă, care – de prea multă vreme de-a lungul istoriei, una am spus și alta am făcut.

Attempting to value individualism over collectivism is similar to trying to establish which came first, the chicken or the egg.

Having experienced both – collectivism and individualism put in practice as political principles, I have noticed that neither extreme is capable of working in a sustainable manner.

Communist regimes had fallen one after another.
Fascist regimes did the very same thing.
Pirate republics could never resist for long.

Coming back to what is happening in the US, I’m afraid very few people are aware of how much collective thinking had been embedded in the American Psyche. The good kind of collective thinking…
Americans go to church. A place where you go to to be together, not alone.
Americans used to help each-other. Charity used to be a big thing. Slowly, it had become a dirty word.
And so on.

Individuals can not exist on their own. They need each other to survive. And to thrive.
Collectives can not last for long unless the individuals who constitute them do respect each-other. Help each-other maintain and develop their individuality.

As simple as that.

Anul acesta, pe caz de pandemie, ar urma ca procentul să scadă la 2.5%.

O fi bine? O fi rău?
O fi justificat ca atunci când avem nevoie de bani pentru autostrăzi să tăiem de la educație?
Sau, dacă vrem să pricepem ce se întâmplă cu adevărat, ar trebui să ne uităm și la cifrele absolute. La bani, nu doar la procente… Iar apoi și la execuția bugetară. Cât din bugetul alocat a fost cheltuit. Pe ce. Și cu ce rezultate.

Nu mi-am propus un blog de analiză economico-financiară.
Mă voi rezuma la a sădi întrebări.
Și la a trage concluzii personale.

Privesc diagrama și mă îngrozesc.
Pentru că mai am deschisă o pagină de net.

„Ultimul studiu, făcut la începutul lunii februarie, arată că peste 51% dintre români vor să se vaccineze împotriva COVID-19.”
„La acest moment avem aproape 60% dintre profesori care s-au înscris pentru a se vaccina.”
„Din rândul personalului didactic auxiliar peste 60%, 61-62% dintre persoanele din acest segment doresc să se vaccineze.”, a spus Genoveva Farcaş, inspector general şcolar ISJ Iaşi.”

Să presupunem că am căzut în cap.
Și că am uitat tot ce știam vreodată despre conceptul de vaccin.
Dar că țin minte ce înseamnă să fii profesor. Cadru didactic. Adică acel om care are menirea să învețe pe alții cum să învețe. Cum să citească și cum să caute informația de care are nevoie.

Păi dacă oamenii care trebuie să-i învețe pe conaționalii lor încă nu s-au hotărât cu privire la cum să reacționeze ‘pe caz de pandemie’… ce să ne mai mirăm de indecizia publicului larg…
Și asta la mai bine de un an de când virusul a început să ne rărească!
Să nu ne fi rărit destul?!?

Revenind la imaginea cu care am început, da, România cheltuiește mult prea puțini bani pentru educație.

Doar ca nu prea stiu cine ar trebui educati primii…

Publicul – și politicienii, cu privire la importanța sistemului de educație?
Astfel încât cei implicați în sistem să se poată bucura de toată considerația pe care ar trebui s-o merite!

Sau cei implicați deja în sistem?
Astfel încât să se ridice, cu adevărat, la înalțimea sarcinii pe care și-au asumat-o!

”Meseria de profesor nu şi-a pierdut doar “aura” prestigiului social, ci şi conţinutul. Cândva, profesorul era profesionistul unui domeniu…Acum, profesorul a ajuns un repetitor: mai înainte de toate nu are mijloacele de a se păstra în contact cu lucrurile semnificative din domeniul său, apoi nu mai are timpul, diponibilitatea (şi – de multe ori – nici formaţia necesară) pentru a le aprofunda. Cum s-a ajuns aici? Care a fost logica acestei decăderi?” 

Declasarea profesorimii române, Mihai Maci, Edupedu.ro, 2019.

Orice națiune care vrea să rămână vie are nevoie de solidaritate. Între individualitățile care constituie fiecare generație și între generații.
Generația tânără va crește sub influența celor aflate deja la maturitate.
Iar cea aflată la senectute se va bucura, sau nu, de sprijinul generațiilor pe care le-a ajutat să crească.
Iar fiecare dintre generații va avea doar atâta forță cât va fi în stare să genereze. Să genereze împreună. Ca o echipă. Ca o echipă constituită din colegi care se respectă între ei.

Înțelegem chestiile astea?
Facem în așa fel, împreună, încât cei care au chemare pentru catedră să aibe curajul să-și urmeze chemarea?
O vom duce, de la o generație la alta, din ce în ce mai bine.


Ne lăsăm în voia lui „după mine, potopul”?
Atunci vom avea surpriza să experimentăm potopul. Pe pielea noastră!

%d bloggers like this: