Băi tată, glumele tale n-au nici un haz!
Glumele mele sunt pline de haz! Tu nu ești suficient de deschis la minte să le apreciezi…
Hazul este o chestie de conivență. Spunătorul propune o glumă. Dacă ascultătorii râd, atunci gluma are haz.
Sau ascultătorii nu au altă alternativă…
Și tu, fiule, crezi lui Alexandru Arșinel îi păsa că în sala aia mare de la Cărăbuș erau câte vreo doi trei cărora nu le plăceau bancurile lui?!?
„Despre morți, doar adevărul”
Așa m-a învățat unul dintre preoții care m-au botezat. Vreo 50 de ani după aceea, cu puțină vreme înainte ca el însuși să devină ‘subiect de discuții’.
Nu i s-a bătătorit bine pământul pe mormânt și ‘adevărul’ despre Șora a început să iasă la iveală.
Cred ca ce deranjează cel mai tare la genul ăsta de oameni – adică la ‘Șora’, este ‘răzgândirea’ lor. Și amănuntul că răzgândirea lor a avut succes la public…
Imaginați-vă un Iliescu ieșit pe post și declarând că, de fapt, capitalismul de piață liberă și democrația autentică sunt, în practica de zi cu zi, mult mai bune decât ‘despotismul luminat’. Chestia aia pe care a încercat el sa o pună ‘în opera’. Înaintea lui Putin dar asta e altă discuție.
Avem într-adevar nevoie de ‘consistență’. De ‘consistency’… dar n-am gasit altă ‘traducere’. Avem atât de mare nevoie de consistență încât uităm de lecția fiului risipitor. Și de faptul că dumnezeu îl iubește mai mult pe păcătosul întors în turma decât pe neprihănitul care n-a avut vreodată ocazia să păcătuiască. Care, de fapt, nu a putut să greșească.
Care nu a reușit să-și înțeleagă greșeala, să și-o recunoască – măcar în sinea lui, ca apoi să facă un minim efort pentru a îndrepta ceva din ea.
Revenind la ‘moș Tăgârță’, spuneau unii la TV ca el a ‘înființat’ Biblioteca pentru Toti. Dacă e adevărat, tipul ăsta a facut mai mult pentru cultura română decât 95% din așa considerații intelectuali mioritici.
Cercetând internetul, aflu că Șora doar a reînființat BpT. Uite că „țuțărul Anei Pauker” făcuse ceva bun încă de pe vremea comunismului.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biblioteca_pentru_to%C8%9Bi
Și atunci? Cum rămâne cu adevărul? La ce mai folosește spunerea lui?
Spunerea unui lucru… are niște consecințe. Nu neapărat ‘consistente’ cu scopurile vorbitorului.
Adevărul devine adevărat doar odată cu acceptarea lui ca atare de către ascultător.
Spunerea unui adevăr ‘adevărat’ are ca consecință lămurirea lucrurilor.
Rostirea unor jumătăți de adevăruri, înghițite pe nemestecate de către ascultători pentru că se potrivesc cu credințele împământenite deja în mințile acestora, reușește să întrețină – cel puțin pe termen scurt, ‘ceața’. Face în așa fel încât situația să rămână favorabilă pescuitorilor în ape tulburi.
Ăsta fiind motivul pentru care ‘răzgândiții’ sunt blamați atât de intens. Toți cei cărora le convine situația actuală sunt îngroziți de idea că s-ar mai putea răzgândi și alții. Subiectul ‘răzgândirii’ lor nici măcar nu contează!
Actul răzgândirii, în sine, este obiectul anatemei! Idea că ‘publicul’ ar putea gândi… fiecare cu/de capul lui…
Chestia asta provoacă frisoane.
De la dictatori până influenceri!
Tuturor celor care își arogă misiunea de a gândi pentru ceilalți.
Și totuși.
De ce „despre morți, doar adevărul”?!? De ce nu e suficient ‘despre morți, numai de bine’?
Morții nu se mai pot apăra. Nu mai pot minți în numele lor.
Dar noi putem.
Noi suntem singurii care mai putem. Minți.
Și, în același timp, noi suntem singurii care mai putem apăra adevărul.
Adevărul care este în același timp al lor, al morților, și al nostru. Al nostru, cei care mai avem încă atât de mult de pierdut. Adică totul!
Care adevăr trebuie rostit, repetat și apărat tocmai pentru că altfel ‘întunericul ne va fi ispită’.
Abia am ieșit din 50 de ani de ‘întuneric’.
Dinspre răsărit ne momește o altă ‘ispită’.
Singura noastră șansă este ca din ce în ce mai mulți dintre noi să se ‘răzgândească’.
Să înțeleagă că fiecare dintre noi e supus greșelii și că e OK să revii la calea cea dreaptă.
Și mai trebuie ceva.
Trebuie să învățăm, cu toții, să ‘iertăm greșiților noștri’!
Să învățăm, cu toții, să prețuim răzgândirea.
intre România în Schengen?
De exemplu…
Context:
La JAI-ul din decembrie 2022 s-a stabilit, din nou, că România – și Bulgaria – nu întrunesc, ‘încă’, toate condițiile pentru a fi acceptate în Schengen.
Spritz-pauză:
Dacă vă place alergatul în jurul cozii, încercați să determinați care dintre cei doi factori a fost mai important:
Cancelarul Austriei a crezut că are ceva de câștigat – în plan politic ‘intern’, se apropie alegerile și stă prost în sondaje, sau
cancelarul Austriei a putut face chestia asta pentru că România încă nu e în Schengen. Ca urmare a faptului că noi – NOI – încă nu ne-am ‘spălat hainele’. În familie, în public…
Să revenim.
Din punct de vedere ‘tehnic’, ne aflăm în fața unei ‘măsurători multidimensionale’.
În situația în care mai mulți decidenți – fiecare cu setul său de interese/criterii de evaluare, încearcă să determine care ar fi cea mai bună ‘cale de urmat’.
‘Deciziile anterioare ne-au adus aici, unde suntem acum. Ce facem mai departe?’
Multidimensionalitatea măsurătorii constă în multitudinea de agenți măsurători, de criterii individuale de măsurare – declarate sau nu, de raporturile de putere dintre agenții măsurători – asumate sau nu. Peste care își pune amprenta evoluția, în timp, a fiecăruia dintre acești ‘parametri’. Fiecare dintre acești ‘parametri’, dintre aceste variabile, sunt obiectivate de oameni. Toate măsurătorile sunt ‘obiectivate’ de oameni… Care oameni, indiferent de cât de obiectivi vor să fie/se cred că sunt, sunt supuși răzgândirii!
Care răzgândire – reevaluare sună mai bine? – este un lucru cât se poate de firesc.
Nota Bene, ‘firesc’ nu exclude ‘autodistructiv’.
Exact asta fiind menirea oricărui decident cu scaun la cap. Să pună feed-backul la treabă atunci când maximizează șansele de supraviețuire a sistemului de care se ocupă.
Complicat?!?
Voi simplifica. Cu barda!
Avem un decident. Eu!
Care eu a fumat timp de 45 de ani. Și a început să tușească.
Ce face eu ăsta? Se lasă de fumat sau îi dă înainte?
Maximizează șansele de supraviețuire a organismului sau se mângâie singur pe cap?
‘Tusea nu e de la fumat. E de la poluare! Faptul că mi-am făcut de cap în ultimii 45 de ani nu a avut nici o consecință asupra situației de acum. Eu m-am comportat firesc, alții sunt de vină!’
Ce încercăm să maximizăm?
Viitorul? Împreună cu ceilalți? (Asta e altă discuție, cel puțin la fel de pasionantă)
Sau stima noastră de sine? (Fără de care nu avem nici un fel de viitor, vezi discuția de mai sus)
Am divagat până dincolo de orizont?
‘Dincolo de orizont’ e totuși pe aceiași planeta, se putea și mai rău…
Decidenții adunați la JAI-ul din decembrie 2022 au ‘determinat’ ceva. Suma vectorială a deciziilor lor a fost obiectivata – adică ‘pusă în practică’, prin ‘sentința’: ‘România și Bulgaria nu îndeplinesc toate condițiile pentru a accede în Schengen’.
Acuma, că m-am întors la subiectul cu care am început, voi încerca să folosesc ‘impresiile’ cu care m-am întors din excursia de dincolo de orizont.
Am rupt pisica acum 33 de ani. Și tot încercăm să intrăm în ‘celălalt club’.
Practic, mai avem doar doi pași de făcut. Schengen și OECD.
După care… chiar că nu vom mai avea pe cine da vina!
Și uite că iepurele a ieșit singur din pălărie…
Feed-backul primit la JAI a fost: ‘Nu îndepliniți toate condițiile!’
Ce variante avem?
Dăm vina pe alții sau încercăm să ‘îndeplinim condițiile’?
‘Păi ce condiții să mai îndeplinim?
Tu nu vezi că ăștia se schimbă de la o zi la alta?!?
Că li se năzare tot felul de chestii?!?’
‘Nu îndepliniți toate condițiile’ înseamnă cel puțin două lucruri.
Repet, avem de a face cu o măsurătoare multidimensională. ‘Condițiile’ sunt atât ‘tehnice’ cât și ‘artistice’.
Pe cele ‘tehnice’, le îndeplinim de mult. Suficient de bine încât diverse alte foruri europene să ne certifice în sensul ăsta.
De ceva vreme, stăm prost doar la capitolul ‘impresie artistică’.
Adică, pe românește, comportamentul nostru nu generează suficient de multă ‘solidaritate europeană’!
Să mai traduc?
Încă nu suntem văzuți suficient de bine.
Din punct de vedere rațional, adică la rece, cam toți decidenții din Europa si-au dat seama că Europei i-ar fi mai bine cu noi înautru.
Dar nu încă suficient de bine!
Imaginea României este, încă, suficient de ‘incertă’ încât celor cărora ‘le vin idei’ să li se pară că România poate fi folosită pe post de piñata. Pe post de ciuca bătăilor.
‘Bine bă!
Și dacă tot le știi tu pe toate, cum rezolvăm chestia asta?’
Simplu!
Ne lăsăm de fumat!
‘Te-ai țicnit?!?’
Suntem ciuca bătăilor pentru că nu suntem o echipă!
Suntem foarte atenți la paie și ignorăm, cu grație, bârnele.
‘Admirăm’, cu lupa, paiele din ochii altora și nu băgăm în seamă bârnele din ochii noștri!
Ieșirea e colea.
Tot ce trebuie să facem este să ne spălăm pe ochi.
Să înțelegem odată că reproșurile nu ajută la nimic.
Să înțelegem odată că pentru a ieși din rahat ai nevoie să vezi cărarea.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși, vom continua să ne rostogolim în rahat.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși – pe ‘trădătorii’ din mijlocul nostru și/sau pe ‘dușmanii’ din afară – vom continua să ne ducem după fentă.
Trădătorii trebuie eliminați și dușmanii trebuie puși cu botul pe labe!
Asta nu se discută.
Pentru a face lucrul ăsta este nevoie să ne uităm în ochii lor.
Iar pentru a te putea uita în ochii cuiva, trebuie să faci două lucruri.
Să-i deschizi pe-ai tăi. Ca să vezi!
Și să te speli pe ochi. Ca să nu te faci de râs…
Pentru ca meciul să înceapă cu adevărat, participanții trebuie să se privească ochi în ochi!
Doar așa vom ști cine în echipa cui e.
Doar așa vom ști cine are de gând să respecte regulile. Cine are tendința să se prefacă. Și ce vrem să facem în continuare.
Continuăm să ‘vopsim gardul’ sau învățăm ‘leopardul’ să folosească litiera?
‘Și ce legătură are Iohannis cu toată treaba asta?
El e leopardul? Pe el trebuie să-l învățăm bunele maniere?’
Am scris toata tevatura asta degeaba… N-am fost suficient de clar!
‘Leopardul’ suntem noi!
Noi suntem cei care trebuie să punem lucrurile în ordine.
Ce e mai important? Credibilitatea lui Iohannis sau intrarea in Schengen?
Nu se poate una fără cealaltă?
Foarte corect!
Dar vom fi luați cu adevărat în serios abia după vom înceta să-l scoatem ‘în față’ pe ‘Iohannis’!
Pentru toate greșelile făcute de noi.
De fiecare dintre noi.
De noi toți!
Și care ar fi victoria?
Că i-am făcut din vorbe? Iar?!?
Ne-au primit în NATO pentru că aveau nevoie de noi, în UE pentru că le e mai bine cu noi înăuntru decât le-ar fi fost fără noi, au ridicat MCV-ul – mă rog, or să-l ridice, pentru că a fost înființat un MCV pentru toate țările UE, și or să ne primească în Schengen pentru că stau prea mult la vamă camioanele cu ajutoare pentru Ucraina.
Cu alte cuvinte, noi, România, am făcut/primit toate astea mai degrabă împotriva celor enumerați mai sus decât datorită lor.
Faptul că unii dintre ei luau/vor lua leafă de la stat când lucrurile astea se întamplau/vor întâmpla nu înseamnă mare lucru!
Victoriile și înfrângerile ne aparțin. Nouă!
Noi suferim consecințele, noi trebuie să înțelegem ce (ni) se întâmplă.
Pielea noastră este în joc, noi suntem datori să ne evaluăm cu luciditate.
Dacă mai umblăm mult cu cioara vopsită, dacă mai alergăm mult după cai verzi pe pereți, ne vom alege cu Fata Morgana.
Noi!
Până ieri, habar n-aveam că există un Buhnici.
Nici acum n-aș fi știut dacă nu s-ar fi apucat feisbucul să comenteze interviul menționat în articolul din Adevărul.
Care feisbuc s-a împărțit în două. Unii îl ‘desființează’ pe Buhnici iar alții deplâng corectitudinea politică… Care corectitudine politică ar reprezenta un mod de gândire foarte apropiat de prostie. Care mod de gândire permite unui grup de oripilați să desființeze un ‘liber la gură’ care și-a permis să articuleze niște adevăruri neplăcute. Neplăcute oripilaților…
Corectitudinea politică a fost o chestie cât se poate de deșteaptă și a ajuns, prin răstălmăcire, o mare fâsâială.
Iar Buhnici mai bine tăcea.
Pe vremea când a fost inventată, corectitudinea politică ne învăța că nu e suficient să ai dreptate. Că dacă vrei ca mesajul tău să ‘treacă dincolo’ trebuie să-l formulezi în așa fel încât să fie acceptat de interlocutorul tău. Adică ne învăța să nu jignim gratuit. Și să nu cerem imposibilul.
În zilele noastre, corectitudinea politică a devenit o armă. Un pretext de cenzură. Folosit cu relativ succes mai ales de cei care caută sămânță de scandal.
O înjurătură!
“Mergem la mare ca să vedem piele, aș prefera ca pielea aia sa nu aibă vergeturi” descrie o anumita realitate. A lui Buhnici! Și totuși, cât se poate de reală. Care realitate – precum pisica lui Schrodinger, capătă ‘claritate’ abia atunci când este formulată. Tocmai din cauza modului în care este formulată…
Iar formulat in felul acesta, mesajul lui Buhnici nu va fi niciodata acceptat de către ceilalți.
Eu unul – care apreciez niște ‘piele de calitate’ și nu sunt fan vergeturi – nu pot accepta mesajul lui Buhnici tocmai din cauza grobianismului în care se lăfăie ‘comunicatorul’.
De fapt, suntem exact în situația pe care încerca să o evite ‘inventatorul’ corectitudinii politice. Vorbim fiecare pe limba noastră și auzim doar ce ne convine fiecăruia dintre noi.
Iar partea cea mai proastă este că sunt unii care profită de pe urma acestei situații…
Unii comunicatori percep sensibilitatea ‘fulgilor de nea’ ca pe o oportunitate. Provoacă și obțin exact ce își doresc.
Notorietate!
Unele canale media obțin rating difuzând, până la refuz, ‘controversa’. Adică ‘nimic’!
Iar unii dintre ‘fulgii de nea’ – activiști hârșiți în luptă și nu foarte diferiți, din punct de vedere ‘operativ’, de provocatorii de mai sus – se simt obligați să ridice mănușa și să se re-avânte în luptă.
Și cu asta ce-am făcut?
Are cineva ceva de câștigat din toată chestia asta?
În afară de pescuitorii în ape tulburi, bineînțeles!
Am aflat pe FB, și apoi am verificat în presă – adică pe net, adus pe ‘fibra’ de RCS-RDS, că Digi l-a concediat pe CTP.
Reacțiile internauților – a celor din bula mea, a fost ‘vigilentă’.
(Nu-)(Î)mi place CTP, (dar) așa ceva nu se face!
Nu voi mai urmări acest post de știri.
OK, pot înțelege genul ăsta de răspuns. Cât se poate de adecvat, de altfel.
Mai ales că nu m-am mai uitat cam de mult la vre-un buletin de știri la tembelizor. Nu în limba română, în orice caz.
Și aici începe adevărata problemă.
Eu mă uit la BBC. Ascult RFI. Și mă dau pe net.
Nu prea rămân de din-afară…
La cât m-am uitat, cu câțiva ani în urmă și, expre’, aseară… Digi 24 e, de departe, cel mai civilizat post de știri în limba română. Restul…
Mai sunt, cei drept, telejurnale relativ civilizate la Pro-Tv și la TVR.
Doar că la capitolul televiziuni de știri… Digi e singura frecventabilă. Dintre cele cu o oarecare tracțiune… or mai fi și altele, dar nu am auzit eu de ele.
Și atunci?
Dacă singura televiziune civilizata de știri face așa ceva…
Poate că hotărâseră mai demult să ‘scape’ de CTP.
Poate că CTP-ul aflase de faptul că era deja pe făraș și a băgat ‘șopârla’ ca să nu rămână dator.
Indiferent de variantă, faptul că toată tevatura asta a avut loc în spatele siglei Digi 24 și în mijlocul singurei televiziuni de știri cât de cât civilizata de pe malurile Dâmboviței demonstrează, fără drept de apel, că noi avem o problemă!
Noi, nu Digi!
‘Piața’ noastră e informație este disfuncțională în ceea ce privește zona audio-vizuală.
La radio e mai mult miștocăreală iar la televizor…
De fiecare dată când cineva spune „iadul adus pe lume de ruși” putiniștii își freacă mâinile.
Iadul a fost adus pe lume, iadul despre care vorbim acum, de către Putin. Ajutat de câteva mâini la fel de criminale ca ale lui și de către o mare masă de ‘nedumeriți’ care, practic, (încă) nu-și dau seama ce li se întâmplă.
Atunci când spunem „iadul a fost adus pe lume de ruși”, adică de toți rușii, îi băgăm pe toți în aceiași oală. În aceiași oală ‘criminală’.
Adică îi facem jocul lui Putin!
Ce își doresc dictatorii? Toți dictatorii?
Ca ‘supușii’ lor să stea ‘strâns uniți în jurul „Marelui Conducător”’?
Ce ne dorim noi, cei care vrem să scăpăm de alde Putin?
Ca ‘supușii’ să vadă, odată, cât de ‘gol’ este împăratul lor?
Și cum să facă supușii acest lucru? Cum să vadă cât de gol este împăratul dacă noi, cu pana noastră, îi împingem, strâns, cu spatele la respectivul împărat?!?
Dacă, prin cuvintele noastre, validăm minciunile împărătești?
El, Putin, le spune rușilor că fără el, fără protecția lui, sunt pierduți.
Iar noi, care abia așteptăm să scăpăm de Putin – adică abia așteptăm ca rușii să ne scape de Putin, spunem că ‘rușii aduc iadul pe pământ’…
Mai întâi trebuie să facem noi diferența între criminali și nedumeriți.
Abia după aceea putem să pretindem nedumeriților să vadă goliciunea lui Putin.
Și, ca să răspund la întrebare, românii care continuă să fie putiniști după toate cele întâmplate sunt, și ei, de două feluri. Criminali – plătiți sau, efectiv, ‘duși cu pluta’, și ‘nedumeriți’.
Și aici trebuie să învățăm – tot noi, cei care ne pretindem democrați deschiși la minte, cum să-i deosebim.
Altfel nu vom reuși niciodată să-i ajutăm pe nedumeriți să deschidă ochii.
Tratându-i pe toți la fel, ca pe niște „vite”, îi vom ajuta pe criminali să mâne întreaga ‘cireadă’ – inclusiv pe noi, la abator!
În urmă cu câteva zile, Biden a spus Putin „nu poate rămâne la putere”.
O parte din internetul de limbă română a început să se întrebe:
„Câți Ucraineni trebuie să moară ca să cadă Putin?”
De parcă acest război ar fi fost început de cineva al cărui scop ar fi fost să-l ‘detroneze’ pe Putin…
Să fie clar!
Singurii care pot determina câți Ucraineni „trebuie să moară” sunt Ucrainenii înșiși.
Ucrainenii luptă pentru a-și apara țara, ei sunt cei care vor hotărî câți dintre ei merită să moară pentru acest lucru.
Căderea lui Putin, cel care a ordonat agresiunea împotriva Ucrainei, poate fi o rezolvare pentru această criză. Dar asta e treaba poporului rus, nu a noastră.
Sancțiunile impuse Rusiei, ca întreg, au ca scop descurajarea statului rus. A statului agresor Rusia. Aceste măsuri au fost adoptate, de către comunitatea internațională, pentru a ajuta Ucraina – statul victimă, în lupta ei pentru salvgardarea integritații sale statale.
Putem amesteca cele de mai sus în orice fel dorim. Faptele rămân fapte.
Ordinele au fost date de catre Putin, acesta poate fi dat jos de pe tron doar de către poporul rus, Ucraina luptă pentru a-și apăra ființa națională iar o foarte mare parte a restului lumii ajută o victimă să-și apere pielea.
Panimaishi?
Colajul de mai sus este cât se poate de ‘adevărat’.
Există, în același timp, două categorii de oameni care au nevoie de ajutor.
‘Nevoiași’ și ‘refugiați’.
Există și alte două categorii de oameni.
Unii care încearcă să ajute și alții care încearcă să încurce.
„Ion ăla care nu-i duce lui “mă-sa” o pâine , fiți sigur ca n-ar da nici la refugiați.”
Din păcate, mai există încă o categorie.
Oameni de bună credință dar care se lasă purtați de val.
Văd o imagine cu o ‘puternică încărcătură emoțională’, sunt impresionați de ‘adevărul’ conținut în acel mesaj și simt nevoia să împărtășească cu alți oameni trăirea pe care tocmai au experimentat-o.
Fără să …
Pusă în fața primei imagini, o persoană care a încercat deja să-i ajute pe ‘nevoiași’ ar putea fi frustrată de relativul său insucces. Sunt încă foarte mulți ‘nevoiași’ care au nevoie disperată de ajutor și nu țin minte ca vreo campanie de ajutorare a vre-unei categorii de ‘defavorizați’ să fi fost atât de ‘productivă’ pe cât este efortul spontan pentru ajutorarea refugiaților Ucraineni.
Tot în fața acestei imagini, cineva care nu a ajutat încă pe nimeni și care se gândea să înceapă, acum, cu refgiații s-ar putea să se ‘blocheze’. Sau, chiar, să-și piardă încrederea. În ONG-uri, în societatea civilă…
Dacă le vezi în ordinea propusă de mine, a doua imagine nu face decât să întărească impresia produsă de prima.
Iar emoția produsă va încurca ‘subiectul țintă’. Căruia îi va fi dificil să facă observația de bun simț pe care am citat-o mai sus. Și pe care o reiau aici.
„Ion ăla care nu-i duce lui “mă-sa” o pâine , fiți sigur ca n-ar da nici la refugiați!”
Din care Românie facem parte?
În care Românie vrem să ne creștem copiii?
Din România care ajută sau din acea Românie care se lasă dusă de nas?
Și nu mă pot abține să mai adaug ceva.
Dacă am fi avut deja grijă de copiii din fața bordeiului ăla, genul asta de propagandă ar fi fost mult mai puțin eficient.
Și nu pentru că propagandiștii ar fi avut mai puține pretexte!
Pur și simplu pentru că noi am fi fost deja alt fel de oameni.
Oamenii care ar trebui să devenim după ce vom fi trecut prin experiența în mijlocul căreia ne aflăm!
Și cât de bun propagandist trebuie să fii pentru a include în colajul ăla și un ‘sens interzis’…
Oare propagandiștii ăștia n-au copii? Nici mamă, nici tată?
În ce fel de lume vor să îmbătrânească?!?
Și de unii singuri…
Discută unii pe net.
‘Putin a reușit să întoarcă Rusia cu 32 de ani înapoi.
McDonald a deschis primul restaurant din lanțul rusesc în 1990 și închide acum 850 de locații în întreaga Rusie.’
‘Păi da bă, da’ ăștia nu pleacă pentru că au ceva cu Putin… Pur și simplu și-au dat seama că rușii n-or să mai aibe bani să dea pe chestii din astea. Că economia Rusiei o să se ducă de râpă! Ăsta fiind motivul pentru care au plecat și celelalte multinaționale…’
După o scurtă căutare pe net, aflu că McDonald va continua să-și plătească angjații din Rusia și din Ucraina.
Acuma că ne-am liniștit, relativ, cu privire la cei 62 000 de angajați McDonald din Rusia, hai să gândim un pic mai adânc.
McDonald e un operator economic. Prima lui responsabilitate este față de proprietarii săi. Față de acționari.
Treaba lui McDonald este să facă profit. Și să-l facă în așa fel încât tot procesul să fie sustenabil!
Adică treaba lui McDonald este să se asigure că va putea face profit și peste 100 ani. Nu doar în Rusia ci și în restul lumii!
Acum am să fac o pauză și am să vă spun o poveste.
Sunt suficient de bătrân să-mi aduc aminte discursul lui Ceașcă din ’68. Nu atât discursul în sine, aveam doar 7 ani, cât sentimentul de mândrie pe care îl aveau părinții mei. Sentiment împărtășit de aproape toți cei din jurul nostru.
Ceașcă tocmai se opusese, vehement, intervenției sovietice împotriva Primăverii de la Praga.
România era pe val. Recunoscută de toate puterile vremii. Magazinele erau pline. Pușcăriile politice tocmai fusesera golite. Trai pe vătrai…
Singura chestie nasoală era decretul cu interzicerea avortului. Și faptul că nu puteai călători liber. De vorbit… încă mai puteai vorbi, cu anumite limite.
În doar 20 de ani, toate chestiile bune au dispărut. Fără să fi plecat nici o multinațională din țară!
Doar datorită stilului din ce în ce mai dictatorial adoptat de ‘conducerea de partid și de stat’.
Din cauza cărui stil, din ce în ce mai mulți dintre cei care știau despre ce era vorba au fost marginalizați.
Din cauza cărui stil, ‘factorii de decizie’ – din ce în ce mai puțini, au rămas înconjurați de sfătuitori din ce în ce mai nepricepuți. Și mai proști.
Da, socialismul în general, și cel românesc în particular, s-a prăbușit din cauză că decidenții – adică și Ceaușescu, practic nu mai știau pe ce lume trăiau. Adică din ‘cauza’ ‘consilierilor’ lor.
Doar că vina le aparține decidenților! Adică lui Ceaușecu.
Decidenții au fost cei care au dat tonul!
Decidenții au creat ‘stilul’. Dictatura a fost instaurată de dictatori!
Într-adevăr, cu concursul ‘cozilor de topor’ și cu acceptul, tacit – și de cele mai multe ori inconștient, al populației.
Dar la inițiativa și datorită ‘eforturilor neprecupețite’ ale dictatorilor înșiși!
Să revenim la subiect.
La hamburgherii de la care am plecat.
Indiferent de calculele făcute de multinaționale, cauza plecării lor e aceiași.
Indiferent de moțivația fiecăruia dintre decidenți care au ales ‘închiderea prăvăliei’, fie ea și temporară, vinovatul este unul singur.
Putin a fost cel care ales să invadeze Ucraina!
Și, de fapt, ‘Putin’ a fost cel care a ales sa guverneze într-un mod din ce în ce mai dictatorial.
Chiar dacă nu invada Ucraina, în cele din urmă Putin tot ar fi reușit – într-un fel sau altul, să ducă Rusia de râpă.
Iar toate astea s-au întâmplat la doar 30 de ani de la căderea întregului lagăr socialist.
Din motivele pe care le-am explicat mai sus.
Dacă eu am înțeles toate astea, Putin de ce le ignoră?
Avem aproape aceiași vârstă iar el are o experiență de viață mult mai vastă…
Să trecem peste acest moment poate prea personal!
Ca lucrurile să fie cât se poate de clare – adică mură-n gură, pe mine nu mă interesează pedepsirea vinovaților.
Asta e o activitate de care ne vom ocupa după aceea.
Adică după ce oamenii vor înceta să mai moară mult prea devreme.
Iar pentru asta, trebuie să ne concentrăm pe cauze!
Pe locul unde putem rupe cercul vicios.
Ceaușescu a căzut abia după ce oamenii rămași în jurul lui – așa prost aleși cum erau, și-au depășit condiția de yes-meni.
După ce oamenii rămași în jurul lui au realizat către ce dezastru erau conduși. Împreună cu restul țării!
Oamenii aflați în acest gen de poziții trebuie ajutați.
Întâi să înțeleagă.
Și apoi să facă.
Din momentul acesta, rolul lui ‘Putin’ practic a încetat.
Rămâne cu vinovăția acumulată până acum, bineînțeles, doar că de acum încolo vinovăția pentru cele ce se vor întâmpla în viitor se va acumula în contul celor care continuă să-l ajute.
Pentru simplul motiv că a continua să ajuți personaje de tip ‘Putin’, după ce aceștia și-au dat arama pe față, este o formă de sinucidere.
Nu doar de crimă!
Vorbeam mai devreme despre datoria decidenților McDonald față de acționarii lor.
Despre nevoia lui McDonald ca afacerea să fie condusă într-un mod sustenabil.
Ca afacerea să fie în stare să genereze profit pe termen nederminat. Adică cât mai lung….
Oare când or să înțeleagă dictatorii că modelul lor de business nu e sustenabil?
Și, poate chiar mai important, când or să înțeleagă cozile de topor că modelul lor de business este sinucigaș?
nicichiarasa 