De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.
De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.
Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.
Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani…. Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat. Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.
Și atunci? De unde toate aceaste ‘luări de poziție’? Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?
N-a găsit o soluție? Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură? I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?
Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi. Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’. Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi. Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.
Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă. Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei. Primul care nu a luat tain de la lupi. Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.
Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală! Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă… Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?
Simplu! Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!
Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi! Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.
În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea! Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.
În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.” În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”
Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.
La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni. Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…
În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea. Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…
Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.
Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat. După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi. Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni. Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar…. Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!
Să vedem ce facem în continuare… Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români. Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări…. Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?
Și-atunci? Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’… Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…
Și noi? Restul?
Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!
Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu. Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță… Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…
Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim? Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea. Indiferent de partid!
OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.
Constat o tristețe funciară pe plaiurile mioritice încă înainte ca ultimul buletin de vot să fi penetrat urna. Inclusiv la mulți dintre cei care anticipează cu bucurie trecerea ‘în rezervă’ a Vioricăi Dăncilă dar care au destule de scos pe nas celui așteptat să se întoarcă la Cotroceni.
Și bine fac.
Cineva spunea că momentul 2019 seamănă foarte bine cu alegerile prezidențiale din 2000. Atunci când mulți am votat Iliescu ca să nu cumva Vadim.
Da, numai ca 2000 a fost urmarea firească a lui 1996. Atunci când am votat Constantinescu ca să scăpăm de Iliescu. Nu prea știam noi bine ce înseamnă capitalismul – și cum să ne pregătim pentru el, dar vroiam neapărat să scăpăm de Iliescu. Și de comunism. Atunci am crezut că treaba noastra se terminase. L-am ales președinte, de-atunci încolo era misiunea lui Constantinescu. El să schimbe Romania. De unul singur. Noi ne-am văzut de afacerile noastre. Ne-am trezit, în 2000, că Milică făcuse multe. Dar nu tot ce ne dorisem noi de la el. Și, mai ales, am descoperit ‘neisprăvirea’ celor pe cei pe care îi lăsasem – complet nesupravegheați, să gestioneze treburile publice. Privatizări la fel de aiurea, restructurări amatoristice, mai mult s-au certat între ei în loc să pregătească țara pentru ce urma să vină… Cel mai grav a fost că au convins electoratul că ‘dreapta’ habar n-avea să guverneze. Că PSD-ul, sau cum s-o fi numit pe vremea aia, era singurul partid cu adevarat organizat.
Așa că în 2000 l-am luat din nou în brațe pe Iliescu. Ne-am întors speranța către ‘salvatorul nației’.
În loc să înțelegem că adevărata salvare vine din interior. Noi suntem cei care trebuie sa ne schimbăm primii. Abia apoi putem pretinde politicienilor să ne urmeze. Abia după ce vom înceta să-i privim ca pe niște dumnezei – sau ceaușesti mai mici, le vom putea cere socoteală pentru greșelile făcute. Și-i vom putea opri înainte ca greșelile lor să ne ducă, pe toți, în ‘ispită’.
Acesta este motivul pentru care sunt bucuros de nemulțumirea care domnește acum. Inclusiv cu privire la candidatul Iohannis.
Toată chestia este să nu uităm să mergem la vot. Degeaba suntem nemulțumiți dacă nu ne exprimăm opiniile. De unde să știe ce vrem de la ei dacă tăcem ca pietrele?
De unde să știe PSD-ul că a greșit dacă nu-l votăm pe Iohannis? De unde să știe Iohannis că îi vom cere socoteală pentru greșelile pe care le va face dacă nu ieșim la vot?
Cum de-a ajuns cineva ca Dăncilă să ocupe scaunul pe care a stat, cu nu foarte mult timp în urmă, Adrian Năstase?
Dintr-una-n alta. Adică dintr-o alegere-n alta. Ca urmare a unei succesiuni de decizii. Unele obligatorii iar altele cât se poate de libere. Dar încă neasumate de cei care le-au făcut.
În decembrie 1989, a explodat mămăliga. Oamenii au ieșit pe stradă, pentru că, efectiv, nu mai puteau sta acasă. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, o organizație para-statală. Pentru că cineva trebuia să țină locul statului comunist ce tocmai fusese dizolvat.
În 6 Februarie 1990, „FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.” În realitate, posibilitatea de a candida a fost doar un pretext. Au transformat structura para-statală într-un partid pentru că așa au vrut ei. Dacă ar fi vrut doar să candideze la alegeri, ar fi înregistrat, ca toți ceilalți, un partid politic. Să nu uităm că între 6 Februarie și 20 Mai statul FSN a organizat alegerile în care candida partidul FSN.
Alegerile organizate de statul FSN au fost câștigate de partidul FSN. 66.31% la Cameră, 76,47% la Senat și 85,07% la Președenție. Alegerile au fost cât se poate de libere – adică voturile au fost numărate corect, iar oamenii au votat așa cu justificarea că ‘Ei au făcut Revoluția. Doar n-o ia puterea veneticii aștia care „n-au mâncat salam cu soia” !!!’ Sigur se va găsi cineva să-mi spună cineva că același lucru se întâmplă și acum. Partidul aflat la putere este cel care organizează alegerile…
O parte dintre bucureșteni au ales să-și manifeste nemulțumirea față de toate aceste în mijlocul Pieței Universității. Puterea proapăt investită a ales să mulțumească, în mod oficial, minerilor veniți ‘spontan’ să curețe piața de ‘drogați’.
În 1996, la urne, majoritatea a ales să încerce și altceva. Altceva decât ceea ce experimentaseră între 1990 și momentul respectiv. După care, crezându-se cu sacii-n căruțe, cei mai mulți dintre cei ‘cu spirit liber’ și-au văzut de treabă. Adică de interesul propriu. Lăsând ‘piața liberă’ să acționeze. Așteptându-se ca ea, piața singură, să ‘facă ordine’. Adică să facă ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ordine în ogradă. Să transforme o populație debusolată – după 50 de ani de comunism, precedat de 10 ani de dictatura regală/corporatism antonescian, într-o națiune liberă și complet funcțională. Fiecare dintre ‘orientați’ și-a văzut de treaba lui, lăsându-i pe ceilalți ‘să piară pe limba lor’ – dacă tot nu erau în stare de altceva.
În mod firesc, cei lăsați de izbeliște s-au raliat celui care promitea mai mult. Și uite-așa Iliescu i-a luat fața lui Vadim Tudor în 2000…
Al doilea (treilea, patrulea….) mandat Ion Ilescu. Ce poate fi mai definitoriu pentru acea perioadă decât doctoratul făcut cadou de către „Profesorul” Adrian Năstase protejatului său, „Micul Titulescu”?
După care a urmat cea mai uluitoare succesiune de trei decizii colective din istoria noastră recentă. Băsescu își dăduse, treptat, arama pe față. Cu toate astea, a fost confirmat în funcție de trei ori. 2007, 2010 și 2012.
Rezultatul? În iarna lui 2012, PDL – jumătatea rebelă a fostului FSN, a pierdut alegerile în fața unei coaliții formate din jumătatea Iliesceană a FSN-ului și Partidul Național Liberal. Ce mai contează că această alianță s-a prăbușit foarte repede…
2015 părea să fi marcat un nou punct de inflexiune. Tragedia de la Colectiv a provocat exprimarea nemulțumirii care mustea pe tot locul. Drept pentru care au ieșit în stradă suficient de mulți oameni încât să determine demisia guvernului Ponta. Iar România a asistat la repetarea momentului 1996. Crezând că au scăpat de ceea ce va fi cunoscut ulterior sub numele de ‘Ciuma Roșie’, wokii s-au întors la treburile lor. Lăsându-l pe Cioloș să se descurce de unul singur.
Să mai mirăm de rezultele din 2016? De succesiunea de prim miniștri propulsați de PSD pe prima scenă? Grindeanu, Tudose, Dăncilă? Nu atât de persoanele în sine cât de modul de funcționare a partidului? Cât și de (lipsa) de reacție eficientă a organismului social?
‘Ce reacție visezi, mă? Ești copil? Când tot ce-și dorește ‘alternativa’ este să ‘dea drumul hățurilor’? Să ‘elibereze’ ‘capitalismul sălbatic’?’
Ce-or fi înțelegând adepții neo-liberalismului din toată chestia asta… rămâne de văzut. Cum își propun ei să susțină ‘sectorul privat’ în condițiile în care nu-i interesează calificarea muncitorilor și nici starea lor de sănătate….? Cum o funcționa piața – chiar eliberată de actualele disfuncționalitați, atâta vreme cât majoritatea ‘consumatorilor’ rămân săraci, analfabeți și bolnavi…?
Să revenim la ‘incest’. Practicat pe scară largă în Egiptul Antic și în Persia. Precum și, într-o formă mai atenuată, de către cea mai influentă familie din Europa Medievală. Cu ce rezultate? Dinastiile Egiptului Antic s-au succedat relativ repede – mai ales ca statele din jur n-au reprezentat, până târziu, vre-un pericol real. Și nu cred ca este nevoie să vă aduc aminte despre consecințele dinastice și sociale ale aberațiilor genetice produse de cosangvinizarea conducătorilor imperiali din Spania Habsburgică și din Rusia Țaristă!
Dar ce legătură este între incest/cosangvinizare și transformarea PSD-ului din formațiune para-statală în partid politic?!?
Păi care este esența incestului? Săvârșirea deliberată a unui act contra naturii. Act prin intermediul căruia membrii unui grup încearcă să pastreze pentru ei constrolul asupra unor privilegii, nu? Justificarea fiind ‘noi suntem deasupra naturii/firescului’. Și ‘mai dă-i dracului pe restu’! Iar cel mai trist este ca nu văd nici o diferență de substanță între atitudinea asta și crezul neo-liberal. Ceea ce explică și incapacitatea funciara a celor care se revendică de la fiecare dintre aceste doua curente de a se respecta cu adevărat între ei. Și mai ales de a colabora. În interesul lor reciproc. Cele două grupuri se comportă ca două săbii care se bat între ele pentru a intra în posesia tecii!
Iar cel mai greu de înțeles este apatia cu care tratăm noi, restul, situația. Când ne vom da odată seama că taberele astea două se bat pe căciula noastră? Și că noi stăm cu capul gol, în ger și soare? Când o să le arătăm odată clar, cu subiect și predicat, că noi suntem gâsca cu ouă de aur? Și că au doar de pierdut dacă ne fură din tain?
nicichiarasa 