Archives for posts with tag: Ceausescu

Cică se urcă Ceașcă-n mașină și se duce în vizită la un combinat de creștere a porcilor.
Cum se plimba el pe-acolo, vede o scroafă gestantă cu o burtă enormă. N-are ce face și spune, jumate-n glumă, ‘asta fată cel puțin 12 pui!’. Ăia-își notează grijulii și grupul pleacă mai departe.
Peste ceva vreme, la soroc, scroafa ‘sloboade’ doi pui. Îngrijitorul raportează 4. De frică. Șeful de hală raportează 8. Tot de frică. Directorul combinatului trimite la minister 10. Îi țâțâia curul. Ministrul cere audiență la Ceașcă și începe:
– Tovarășe secretar general, permiteți-mi să vă aduc aminte că în timpul vizitei de lucru efectuate la combinatul de creștere a porcilor v-ați exprimat opinia că o anumită scroafă urma să fete 12 purcei. Ei bine, scroafa respectivă a fătat. 13!
– Bine, bine… Uitasem dar bine că mi-ai adus aminte. Pe cel în plus trimiteți-l la export, restul pentru consumul populației.

‘Te-ai dus cu pluta? Ca restul boșorogilor? Ce-i cu aiureala asta?!?’

Bancurile reprezintă un foarte bun instrument de măsură atunci când vrei să iei pulsul unei societăți.
Indiferent dacă bancul a fost inventat într-o ‘fabrică de trolli’ sau ‘ejaculat spontan’ dintr-o minte ‘excitată’, dacă intră în circulație înseamnă că o parte suficient de mare din populație este de părere că ‘e ceva acolo’. Pentru suficient de mulți dintre cei care intră în contact cu textul respectiv – indiferent cum, bancul este suficient de ‘interesant’ încât să fie ținut minte. Reamintit la momentul oportun și ‘dat mai departe’.
Cu alte cuvinte, unele dintre bancuri – adică cele care supraviețuiesc ‘în libertate’, generează o ‘reacție în lanț’. Care ‘reacție în lanț’ are nevoie de o ‘masă critică’. De suficient de mulți oameni care să considere că textul respectiv merită atenție. Efortul de a fi ținut minte și dat mai departe.

Un moș se duce să ceară pașaport. (Suntem deja în secolul XIX, Ceașcă era mort demult)
Nenea de la ghișeu, în timp ce completa formularele, îl întreabă:
– Ce-ți veni bade? Ori te duci în vizită la ceva copii?
– N-am copii. Iar de plecat, vreau să plec din cauza homosexualității…
– Mai ai probleme din cauza asta?!? Legislația s-a schimbat de câțiva ani, acum e voie!
– Ce probleme să am?!? Eu sunt normal. Sunt căsătorit cu muierea mea de 50 de ani. N-avem copii că nu poate ea! Iar problema mea cu homosexualitatea e că după cum merg lucrurile… mi-e frică ca nu cumva să devină obligatorie!

‘Chiar că te-ai dus cu pluta!
Ce legătură are sula cu prefectura?!?’

După cum spuneam și mai sus, faptul că unele dintre bancuri și unele dintre narațiunile false devin virale spune multe lucruri. Că ‘textangii’ sunt suficient de buni… Și că există un public pentru ‘textele’ alea!!!

Și mai este un lucru de scos în evidență! Menționat deja mai sus…
Publicul respectiv este suficient de numeros încât să constituie o masă critică!

OK, apariția mijloacelor de comunicare în masă – și faptul că aceste mijloace oferă o cale directă de comunicare între ‘troli’ și publicul țintă, a dus într-adevăr la apariția „bulelor”. Locuri unde publicul țintă se concentrează în mod natural.
Locuri unde publicul țintă este ‘educat’. Unde o vagă ‘pornire’ este transformată, treptat, într-o ‘convingere de nezdruncinat’…
Toate astea sunt cât se poate de reale.
Dar nu schimbă cu nimic faptul că ‘pornirea’ exista încă de la început. De dinainte ca ‘cineva’, indiferent cine, să-și înceapă ‘compunerea’.

Pe vremea deja apusă – cu toate că ‘nu era voie’, bancurile politice zburdau. Lumea era împărțită foarte clar.
‘Noi’ și ‘Ei’!
Iar ‘Ei’ erau întotdeauna de vină… ‘Noi’ nu! Noi niciodată nu…

În lumea liberă, chestiile astea nu țin. Nu există ‘Noi’ și ‘Ei’. Toată lumea ‘împreună’!

Până își bagă dracu’ coada…

Uite că am căzut și eu în capcană!

Reformulez!
Până când ne ia somnul și cădem în mrejele diavolului!

De fapt, avem de a face cu un fel de ‘infecție cu germeni oportuniști’.
Exact așa cum atunci când sistemul imunitar nu funcționeză ‘la capacitate’ facem coșuri pe față – sau chiar un sepsis letal, de la microbi aflați în mod normal în organism tot așa pățesc și unele societăți.

Care fie n-au știut niciodată cum să se apere de dictatură, fie au uitat.

Indivizi care în timpuri normale ar fi ignorați – sau, cel mult, considerați a fi amuzanți, ajung să domine ‘peisajul’. Și să-l ducă de râpă….

„Să nu uiți că am avut fabrici de automobile la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, București, am avut fabrică de autobuze și troleibuze la București, am avut fabrică de camioane la Brașov, fabrică de tractoare la Brașov,…”
.

.

.

„Aveam de toate, așa să le zici, dar într-o zi de Crăciun, slugile occidentului și trădătorii acestui neam, după ce s-au plătit toate datoriile externe și începeam și noi să o ducem bine după atâta muncă, l-au împușcat după o mizerie de proces!
De atunci nu mai avem nimic, totul s-a furat, totul s-a demolat, de parcă au trecut pe aici 5 războaie mondiale!
Așa să le zici copiilor și nepoților tăi!” ( TEXT PRELUAT)

81 comentarii”

Conceptul cheie al acestui demers este ‘am avut’!

Adică ‘am facut ceva ce nu a rezistat în timp’.

Ce facem în situatia asta?
Acum, că ne-am dat seama?

Cautăm pe cineva în cârca căruia să punem vina?
‘Străinii’, ‘trădătorii’, la o adică ‘forțele de neoprit ale naturii’…

Sau ne uităm în oglinda?
Și ne întrebăm:

Da’ noi am fost cu adevărat vrednici?
Am făcut lucrurile alea cu pricepere? Așa cum trebuie?

Foarte mulți se întreabă care a fost – și continuă să fie, diferența dintre Romania și Cehia. Polonia. Și chiar Ungaria. Toți am avut industrie, a lor a rămas, a noastră e vraiște.
Catolicismul/protestantismul, tradiția, bla-bla, bla-bla, bla-bla!

Toate astea sunt explicații. Mai mult sau mai puțin plauzibile…
Dar diferența? Care e diferența?
Pe ce punem degetul atunci când încercăm să înțelegem de ce lucrurile făcute de ei au rămas, în mare parte, în picioare? În timp ce ale noastre s-au cam prăbușit… prea multe dintre ele!

Până la urmă, fiecare dintre noi am avut câte un dictator care ne spunea ce să facem și câte o clasă muncitoare care punea în practică ‘indicățiile’. Și, judecând după rezultatele obținute de diaspora românească, clasa noastră muncitoare – de la strungari la ingineri, nu e cu nimic mai prejos decât celelalte clase muncitoare.

„Până la dumnezeu te mănâncă sfinții”!

Ceaușescu o fi fost mai brutal decât restul dictatorilor comuniști. Poate cu excepția lui Stalin…
O fi fost și mai puțin educat.
Dar nu poate fi el, singur, întreaga explicație pentru dimensiunea dezastrului!
Poporul, singur, … e greu de crezut că românii au ceva defect. Atât de defect încât…
Mai rămâne ‘interacțiunea’ dintre popor și dictator. Interfața…

Cureaua de legătură dintre stăpânire și stăpâniți!
„Activiștii de partid, de stat și ai organizatiilor de masă și obștești, a cadrelor din conducerea unităților socialiste, a ….”
Cei care aveau în fișa postului să transpună ‘indicățiile’ în ‘proceduri’. Să operaționalizeze ‘strategia’.
Au făcut ei corelațiile necesare?
Sau au făcut orbește – și țâțâind de frică, ce li s-a spus?
Au gândit – adică au contribuit cu ceva, sau doar si-au apărat spatele?

‘Vânătoare de vrăjitoare!!!’

Nu!
Eu nu caut vinovați!
Vreau doar să înțeleg. Să înțeleg ce s-a întâmplat.
Să pun degetul pe fotografia rănii. Să o arăt!

Și cine o avea ceva de înțeles… n-are decât să tragă concluziile!
Pe care le consideră necesare.

Putin advisers ‘too afraid to tell him the truth’ on Ukraine: US official
“Putin didn’t even know his military was using and losing conscripts in Ukraine, showing a clear breakdown in the flow of accurate information to the Russian president,” the official said.

There are two ‘things’ which collide here.

Dictators tend to drive away really competent people and those remaining tend to put the entire blame on the ‘guy on top’.

As many of you already know, I grew up in the communist Romania. Ruled by Nicolae Ceausescu, the dictator who ended up being shot on Christmas Day, 1989.

At 28, I was already familiar with the notion of ‘yes-people’. Decision makers who ruled our daily lives were surrounded by people who provided the ‘right’ answers, effectively isolating the decision makers from the reality.
This ‘development’ being the fundamental explanation for how all dictatorial regimes, including the communist ones, ended up in abject failure. For ‘how’, not for ‘why’ – but this is another issue.

After Ceausescu was toppled, I was absolutely flabbergasted when I first heard

‘He didn’t know what was going on. Had his close advisers kept him in touch with the real situation, he would have taken the proper decisions to rectify things’

Really?!?

Who had selected his ‘close advisers’?!?

Who prevented him from asking ‘a second opinion’? From stepping out of his office and ….

Who, step by step, had ‘created’ the ‘atmosphere’ which had driven all those unwilling to lick where ‘he’ had spat to flee, living ‘him’ surrounded by sycophants?

Sycophants attempting, after Ceausescu had been toppled, to pile all the blame on his shoulders…

I’m afraid we are witnessing a replay, with Putin as the lead character.

Discută unii pe net.
‘Putin a reușit să întoarcă Rusia cu 32 de ani înapoi.
McDonald a deschis primul restaurant din lanțul rusesc în 1990 și închide acum 850 de locații în întreaga Rusie.’

‘Păi da bă, da’ ăștia nu pleacă pentru că au ceva cu Putin… Pur și simplu și-au dat seama că rușii n-or să mai aibe bani să dea pe chestii din astea. Că economia Rusiei o să se ducă de râpă! Ăsta fiind motivul pentru care au plecat și celelalte multinaționale…’

După o scurtă căutare pe net, aflu că McDonald va continua să-și plătească angjații din Rusia și din Ucraina.

Acuma că ne-am liniștit, relativ, cu privire la cei 62 000 de angajați McDonald din Rusia, hai să gândim un pic mai adânc.

McDonald e un operator economic. Prima lui responsabilitate este față de proprietarii săi. Față de acționari.
Treaba lui McDonald este să facă profit. Și să-l facă în așa fel încât tot procesul să fie sustenabil!
Adică treaba lui McDonald este să se asigure că va putea face profit și peste 100 ani. Nu doar în Rusia ci și în restul lumii!

Acum am să fac o pauză și am să vă spun o poveste.

Sunt suficient de bătrân să-mi aduc aminte discursul lui Ceașcă din ’68. Nu atât discursul în sine, aveam doar 7 ani, cât sentimentul de mândrie pe care îl aveau părinții mei. Sentiment împărtășit de aproape toți cei din jurul nostru.

Ceașcă tocmai se opusese, vehement, intervenției sovietice împotriva Primăverii de la Praga.

„Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite numai o clipă ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc!”
Uraaaa!

România era pe val. Recunoscută de toate puterile vremii. Magazinele erau pline. Pușcăriile politice tocmai fusesera golite. Trai pe vătrai…

Singura chestie nasoală era decretul cu interzicerea avortului. Și faptul că nu puteai călători liber. De vorbit… încă mai puteai vorbi, cu anumite limite.

În doar 20 de ani, toate chestiile bune au dispărut. Fără să fi plecat nici o multinațională din țară!

Doar datorită stilului din ce în ce mai dictatorial adoptat de ‘conducerea de partid și de stat’.
Din cauza cărui stil, din ce în ce mai mulți dintre cei care știau despre ce era vorba au fost marginalizați.
Din cauza cărui stil, ‘factorii de decizie’ – din ce în ce mai puțini, au rămas înconjurați de sfătuitori din ce în ce mai nepricepuți. Și mai proști.

Da, socialismul în general, și cel românesc în particular, s-a prăbușit din cauză că decidenții – adică și Ceaușescu, practic nu mai știau pe ce lume trăiau. Adică din ‘cauza’ ‘consilierilor’ lor.

Doar că vina le aparține decidenților! Adică lui Ceaușecu.

Decidenții au fost cei care au dat tonul!
Decidenții au creat ‘stilul’. Dictatura a fost instaurată de dictatori!
Într-adevăr, cu concursul ‘cozilor de topor’ și cu acceptul, tacit – și de cele mai multe ori inconștient, al populației.
Dar la inițiativa și datorită ‘eforturilor neprecupețite’ ale dictatorilor înșiși!

Să revenim la subiect.
La hamburgherii de la care am plecat.

Indiferent de calculele făcute de multinaționale, cauza plecării lor e aceiași.
Indiferent de moțivația fiecăruia dintre decidenți care au ales ‘închiderea prăvăliei’, fie ea și temporară, vinovatul este unul singur.

Putin a fost cel care ales să invadeze Ucraina!

Și, de fapt, ‘Putin’ a fost cel care a ales sa guverneze într-un mod din ce în ce mai dictatorial.

Chiar dacă nu invada Ucraina, în cele din urmă Putin tot ar fi reușit – într-un fel sau altul, să ducă Rusia de râpă.

Iar toate astea s-au întâmplat la doar 30 de ani de la căderea întregului lagăr socialist.
Din motivele pe care le-am explicat mai sus.

Dacă eu am înțeles toate astea, Putin de ce le ignoră?
Avem aproape aceiași vârstă iar el are o experiență de viață mult mai vastă…

Să trecem peste acest moment poate prea personal!

Ca lucrurile să fie cât se poate de clare – adică mură-n gură, pe mine nu mă interesează pedepsirea vinovaților.
Asta e o activitate de care ne vom ocupa după aceea.
Adică după ce oamenii vor înceta să mai moară mult prea devreme.

Iar pentru asta, trebuie să ne concentrăm pe cauze!
Pe locul unde putem rupe cercul vicios.

Ceaușescu a căzut abia după ce oamenii rămași în jurul lui – așa prost aleși cum erau, și-au depășit condiția de yes-meni.
După ce oamenii rămași în jurul lui au realizat către ce dezastru erau conduși. Împreună cu restul țării!

Oamenii aflați în acest gen de poziții trebuie ajutați.
Întâi să înțeleagă.
Și apoi să facă.

Din momentul acesta, rolul lui ‘Putin’ practic a încetat.
Rămâne cu vinovăția acumulată până acum, bineînțeles, doar că de acum încolo vinovăția pentru cele ce se vor întâmpla în viitor se va acumula în contul celor care continuă să-l ajute.
Pentru simplul motiv că a continua să ajuți personaje de tip ‘Putin’, după ce aceștia și-au dat arama pe față, este o formă de sinucidere.
Nu doar de crimă!

Vorbeam mai devreme despre datoria decidenților McDonald față de acționarii lor.
Despre nevoia lui McDonald ca afacerea să fie condusă într-un mod sustenabil.
Ca afacerea să fie în stare să genereze profit pe termen nederminat. Adică cât mai lung….

Oare când or să înțeleagă dictatorii că modelul lor de business nu e sustenabil?
Și, poate chiar mai important, când or să înțeleagă cozile de topor că modelul lor de business este sinucigaș?

My late mother used to quote a co-worker:

After you get used to it, being hanged becomes bearable.

Let me give you some context.

I live in Romania. You know, that country which shot its dictator, Nicolae Ceausescu, on the Christmas Day 1989.

I was drafted to the army in October 1980. When I left home, you could still find food to buy. Soap, chocolate, washing powder, toilet paper… you name it. Nothing fancy but life was ‘normal’.
Nine months later, in July 1981, food was already scarce.

In 1985, things were already bad. You had to queue up for anything you needed. For all of the above mentioned items.

By 1988, things had become even worse. On top of what I had already mentioned, rolling blackouts were common. Those of us who lived in apartments connected to central heating were ‘enjoying’ running hot water for only a few hours a day/a few days a week. And shivered during the entire winter.

I’m telling you all these because in December 1989 most of us were hugely surprised when communism had fallen. With a bang.

We’d become so accustomed with what was happening to us that we were convinced our lives were ‘normal’.

Compare that to what you see below.
Oh, I forgot to tell you that we had only 1 (one) TV channel. Which was on for 2 hours each working day from Monday to Saturday and 12 hours on Sunday. And 80% of what was churned out was pure propaganda.

(Priveşte înapoi cu mânie este un text dramatic care exprimă foarte clar şi fără echivoc o atitudine, anume) atitudinea tinerilor furioşi, cei care s-au trezit (după cel de al doilea război mondial) că nu prea au perspective, şanse de a se realiza, că trăiesc într-o societate dărâmată, în reconstrucţie şi care îşi concentra toate forţele către această reconstrucţie, ei resimţind acut lipsa de orizont cu care se confruntau. În acelaşi timp, acest text cere la rândul său o atitudine, cel care se apropie de el trebuie să resimtă această furie, dar să o folosească în scopuri constructive, creative.”

Geaca lui Jimmy sau modalităţi de resuscitare – Priveşte înapoi cu mânie
Mircea Sorin Rusu, Agenda Liternet, Mai 2005

Mai ține cineva minte spectocolul? Sau filmul?
Eu nu.
Dar continuă să mă obsedeze titlul!

Recunoașteți situația?
Și înjuratura?
„Tineri frumoși și liberi”?

Cum de-am ajuns să ne înjurăm tinerii?!? Viitorul?

Să vă povestesc.

Sfârșitul.

Ceașcă reușise să-i unească pe toți.

Aveam 7 ani când sovieticii au strivit Primăvara de la Praga.
Nu mai țin minte discursul lui Ceaușescu dar țin minte sentimentul de mândrie cu care vorbeau oamenii despre el.
Despre curajul cu care EL le-a ținut piept ‘cotropitorilor’.
Pe vremea aia o duceam binișor. Pușcăriile politice fuseseră golite, alimentarele erau din ce în ce mai pline, macaralele construiau de zor locuințe pentru oamenii muncii, aveam căldură și apă caldă la discreție, electricitatea ajunsese până în cele mai depărtate cătune. Iar Romania reîncepuse să producă autoturisme!
Ceaușescu reușise să ne unească – pe noi, cei din-lăuntrul țării, în jurul lui!
Mai mult, atitudinea de frondă față de politica externă a Uniunii Sovietice îi adusese și un enorm prestigiu internațional. Un mare număr de susținători din lumea largă.

În următorii 21 de ani, Ceaușescu avea să reușească contrariul.
Să ne unească, pe toți, împotriva lui.
Nouă ne era frig, foame și scârbă. Ne întrebam cum de-am ajuns în halul ăla. Și ne era atât de scârbă de noi înșine încât nici măcar nu mai aveam vreo speranță. Unii încercau să fugă, foarte puțini să organizeze o rezistență iar marea masă, resemnată, îi percepea, pe toți ăștia, ca fiind ‘nebuni’. Ca pe niște descreierați care își puneau familiile în pericol. Ca pe niște zănateci care clatinau barca. Care puneau în pericol umbra de confort care mai putea fi obținută. De către unii dintre noi…
Cei din Vest se lămuriseră și ei. De unde-l plimbaseră în caleașcă, acum îl arătau cu degetul.
Lui Gorbaciov, care încerca să dreagă busuiocul comunist, îi era pur și simplu rușine. Faptul că Ceaușescu era singurul care refuza orice idee de reformă periclita însuși conceptul de Perestroika. Care trebuia să aibă loc, simultan, în întreg lagărul. Pentru că era, nu-i așa, vorba despre o chestie ‘legică’. Conform materialismului dialectic, atunci când o dai de gard, te întorci din drum. Doar că Gorbaciov nu putea să se întoarcă de unul singur. Trebuia să ia cu el întreg Tratatul de la Varșovia. Și tot CAER-ul. Orice ‘disidență’ ar fi demonstrat caracterul arbitrar al hotarârilor luate la nivel ‘centralizat’. Ar fi demontat, cât se poate de elocvent, pretenția de ‘legitate’ a „materialismului științific și dialectic”.

Ritual de trecere.

Noi, cei din-lăuntru, n-aveam habar de ce avea să vie.
Marea majoritate a observatorilor au fost uluiți.
Nimeni nu vedea sfărșitul comunismului.

Până în primăvara lui 1989. Da, primăvara!
Francis Fukuyama a publicat „The End of History?” pe 22 Iunie 1989. Nu cred că a scris tot articolul într-o seară… Versiunea inițială are 18 pagini…

„The triumph of the West, of the
Western idea, is evident first of all in
the total exhaustion of viable
systematic alternatives to Western
liberalism.”

„Triumful vestului, a variantei de liberalism care il animă, este demonstrat – în primul rând, extenuarea tuturor celorlate alternative sistemice care au încercat să-l concureze.”

Avem deja cel puțin doi oameni care întrevedeau ce urma să se întâmple.
Gorbaciov încerca să dreagă căruța care o luase deja la vale iar Fukuyama se bucura, deja, de pielea ursului din pădure.

Acțiunile lor contrazic afirmația pe care am făcut-o mai sus.
Chiar dacă cei mai mulți dintre noi – trăitori și observatori, împreună, nu realizam ce urma să se întâmple, erau totuși câte unii care se pregăteau.

Cei 6 se apucaseră deja de scris.

Nu vom ști niciodată cât de spontane, sau cât de organizate, au fost evenimentele din România anului 1989.
Cert este că tensiunea socială era deja ‘suficientă’ – chiar dacă cei aflați în ‘ceaun’ nu sesizaserăm încă, iar unii dintre noi – dintre ‘ei’, mai degrabă, se pregătiseră pentru a folosi orice prilej ce urma să apară. Când va fi urmat să apară… Viitoarea ‘aparție’ fiind deja ‘anunțată’ de ambele părți ale fostei cortine de fier.

Am să fac o scurtă paranteză.
Nu sunt conspiraționist. Sunt convins că nici o conspirație nu poate pune la cale chestii atât de complicate precum căderea unui întreg sistem de state. Un lucru atât de complicat presupune cooperarea a prea multor oameni. O astfel de complicățenie nu poate fi păstrată sub obroc pentru prea multă vreme.
Am să o iau altfel.
Nimeni nu poate prevedea cutremurele. Sau erupțiile vulcanice. Dar trebuie să fii tâmpit să nu-ți iei ceva măsuri de prevedere atunci când pămantul începe să tremure. Când iese fum din vârful munților. Când începe să miroasă a pucioasă… Oricât de obișnuit ai fi devenit de-a lungul timpului…

Ei bine, cei mai mulți dintre noi… am fost tâmpiți!
N-am simțit că lui Ceaușescu îi ajunsese funia la par.
Că regimul său urma să se prăbușească.

Nu ne-am pregătit!

Acum, dacă vrem să înțelegem – în sfârșit, ce ni s-a întâmplat, ar fi cazul să lăsăm mânia la o parte.

Ca să putem trece mai departe.

Altfel… nu mai scăpăm din ceaun!

Cei mai mulți dintre noi sunt de părere că broasca va fi ucisă de apa care va să fiarbă.
În realitate, broasca va muri doar în măsura în care nu se va hotărî, la timp, să sară din ceaun.

„Sa se faca dovada, dovada…!”
(bate cu palma in masa)

Elena Ceaușescu, Târgoviște, 25 Decembrie 1989.

Până în ’89, am tot murit noi.
La canal, dacă călcai pe bec.
Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată.
La final, muream de foame.
Apoi a ‘explodat mămăliga’.

A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…

Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei.
Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi!
Ca mai toți revoluționarii care se respectă…

Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară.
‘Formele’ au fost doar mimate.
Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…

Acum, la 30 de ani după ‘sumara execuție’, senatoarea Diana Șoșoacă „a solicitat atât ministerului de Interne, cât și ministrului Sănătății, Atilla Cseke, și secretarului de stat Raed Arafat, „toate dovezile științifice care atestă existența virusului, punându-mi la dispoziție toate actele de cercetare și dovezile materiale ale existenței virusului””

Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…

Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.

Iar acum murim noi.

De ce?
De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?

Păi din același motiv.
Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.

„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.

Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină  a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”

Interviul realizat de Mirela Dădăcuș cu Viorel Hușanu poate fi ascultat aici: https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-138039-sanitas-bucuresti-peste-50-de-mii-de-cadre-medicale-nevaccinate-nu-pot-fi.
Durează doar o jumătate de oră. Merită!

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

La-nceput m-a încercat furia.

Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?

Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….

Care demnitate?
Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje?
Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu…
Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos?
Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii?
Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?

După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate!
Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…

Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!

PS.
„A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul!
Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită….
‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’
Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)…
Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….

Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.

Liberty is freedom from being constricted, in any way, shape or form. Period.

Liberty is more of an adjective rather than a verb. A situation more than an action.

Liberty can be attached to a space, to an agent or to both.

A free space would be a space where no constriction may occur, whatsoever.
A free agent would be an individual entity outside any constriction, whatsoever.

Mathematically, both definitions are possible.
Philosophically, both definitions are imaginable. By philosophers, of course.

Oscar Hoffman, a Teacher, kept telling us, his students, “For a proposition to be true it is not enough for it to be logically correct. It also has to make ontological sense. For those of you who don’t remember what ontological means, a true proposition must describe something which has to be at least possible”

In the real world, where there is no such thing as absolute freedom, liberty has to be first noticed/invented. And then constantly negotiated.

‘No such thing as absolute freedom?!? But liberty is a (God given) (human) right!!!’

Do you remember what Hoffman had (just) said about things which can exist in practice and things which can exist only in our minds?
Liberty might be a right – for those who enjoy it, but that doesn’t mean that everybody has it. And, even more important, that there is – or ever will be, something even close to absolute liberty.
If you don’t believe me, try to fly off a balcony without any ‘mechanical’ help. Or stop eating for a day or two. The Earth will surely ‘constrict’ you back towards its center and your stomach will certainly constrict itself for lack of food. And both Earth and stomach will constrict you back to reality.

‘OK, so no absolute freedom for individuals. How about ‘free spaces’?’
‘As in spaces where no constriction, whatsoever, may be exercised?’
‘Yes.’
‘Well, that would be possible. If a space is completely empty… no constriction might be exercised in there, right? On the other hand, as soon as something, anything, populates that space, constrictions start to appear. For instance, since no two things can simultaneously exist in the very same place, the mere existence of a speck of dust in a whole stadium induces the restriction that no other speck of dust may exist in the very same spot. Sounds trivial, true, but this is it… No absolute freedom. Not for individual agents and nor for spaces.’

‘Then why are writing a post about ‘Free market’? Doesn’t make much sense, isn’t it?’

Let me finish with liberty before going any further.
I mentioned earlier that liberty must be first noticed and then negotiated.
You see, right or no right, liberty is, above all, a concept.
We’d first observed that a flying bird is freer that a crawling worm and bam!!! We realized that some of us were freer than the others. Then that freer groups/societies fared better than the more ‘stifled’ ones.
But only where liberty was more or less spread around, not concentrated in one hand. Dictatorships – where all liberty is concentrated at the top, are way more fragile than any democracy. I’ll come back to this.
Now, for the negotiation part.
‘Your freedom to swing your fist ends where my nose begins’. And vice-versa. Only this is rather incomplete.
Let me examine the situation where you are a person who likes to swing your fist. In the air, not with any aggressive intent, of course. So you were swinging your fist, after you had determined, in good faith, that there was no nose close enough to hurt. But what if I am a ‘nosy’ guy? ‘Nosy’ enough to bring my actual nose inside your reach? You having to restrict your swings – or to go somewhere else, isn’t a limitation of your freedom? An absolutely unnatural limitation of your freedom?
Has it become a little clearer? What I mean by negotiation when it comes to individual freedom?

OK, time has come for me to go to market. To the free market!

A market is a place. Obviously, right?
A place where people trade their wares. Because they have noticed that it is easier for each of them to do what each of them do better and then trade the results of their work instead of each of them providing everything for themselves. As in everything each of them needs. Or fancy.

Initially, markets were far from being free. First of all, supply was sorely limited. Transportation means were practically nonexistent so supply varied seasonally and was severely influenced by weather, soil and other similar factors. And, maybe even more importantly, supply was influenced by the sheer will of the most powerful ‘free agent’ who happened to be around. Or, more exactly, supply was heavily influenced by the whims of the most powerful free-agent who happened to be around.
Don’t believe me? Then consider the extreme famine experienced by the Bengalis in 1943. Or by the Romanians during the last years of Ceausescu’s reign.
Slowly, people have learned that freer markets tend to be a lot more stable than the less free. ‘Freer’ markets meaning freer from both exterior and interior limitations. For a market to become free(ish) the participants need to have a big enough pool of resources at their disposal and to be wise enough to organize themselves in a ‘free’ manner.

And what happens when at least one of the two conditions remains unfulfilled?
Time has taught us that while markets tend to be limited in space and that some of the participants tent to impose themselves over the rest there is one dimension where the liberty of the market is very hard to be limited. ‘Liberty’ here meaning that things tend to evolve more in their own terms rather than ‘according to plan’. Or according to anybody’s wishes.

Whenever the available resources dry up, the participants to the market move someplace else. Or die of starvation.
Whenever a market looses too much of its freedom – as in some agent controls too much of what is going on there, the market itself no longer functions properly. Whenever too many of the participants loose their ability to determine their fate/future they slowly become ‘sitting ducks’. Not as much easy to hunt down but actually unable to feed themselves.
And since hunger is the best teacher, they either learn to fight for their freedom or… die of starvation. Pol Pot’s Cambodia would be a good example, even if somewhat extreme. The fall of most communist regimes also makes a compelling case for what I have in mind.
Even more interesting, though, is what had happened to the American Automobile Industry. General Motors and Chrysler Corporation, once the dominant stars of the market – along with Ford, had to be rescued by the government. Quasi monopolistic positions tend to be bad for the monopolists also, not only for the rest of the market. Given enough time, true enough…

Undeva în Romania….

Unul dintre motivele pentru care l-am împușcat pe Ceaușescu a fost ‘distrugerea satului românesc și a tradițiilor sale’.
Foarte mulți dintre copiii țaranilor care au refuzat atunci să-și părăsească rosturile s-au risipit acum în cele 4 zări ale pămîntului….
Și nu neapărat din cauza ‘mizeriei’. Cei de-aici aveau antenă de satelit!

%d bloggers like this: