Archives for posts with tag: Ceausescu

(Priveşte înapoi cu mânie este un text dramatic care exprimă foarte clar şi fără echivoc o atitudine, anume) atitudinea tinerilor furioşi, cei care s-au trezit (după cel de al doilea război mondial) că nu prea au perspective, şanse de a se realiza, că trăiesc într-o societate dărâmată, în reconstrucţie şi care îşi concentra toate forţele către această reconstrucţie, ei resimţind acut lipsa de orizont cu care se confruntau. În acelaşi timp, acest text cere la rândul său o atitudine, cel care se apropie de el trebuie să resimtă această furie, dar să o folosească în scopuri constructive, creative.”

Geaca lui Jimmy sau modalităţi de resuscitare – Priveşte înapoi cu mânie
Mircea Sorin Rusu, Agenda Liternet, Mai 2005

Mai ține cineva minte spectocolul? Sau filmul?
Eu nu.
Dar continuă să mă obsedeze titlul!

Recunoașteți situația?
Și înjuratura?
„Tineri frumoși și liberi”?

Cum de-am ajuns să ne înjurăm tinerii?!? Viitorul?

Să vă povestesc.

Sfârșitul.

Ceașcă reușise să-i unească pe toți.

Aveam 7 ani când sovieticii au strivit Primăvara de la Praga.
Nu mai țin minte discursul lui Ceaușescu dar țin minte sentimentul de mândrie cu care vorbeau oamenii despre el.
Despre curajul cu care EL le-a ținut piept ‘cotropitorilor’.
Pe vremea aia o duceam binișor. Pușcăriile politice fuseseră golite, alimentarele erau din ce în ce mai pline, macaralele construiau de zor locuințe pentru oamenii muncii, aveam căldură și apă caldă la discreție, electricitatea ajunsese până în cele mai depărtate cătune. Iar Romania reîncepuse să producă autoturisme!
Ceaușescu reușise să ne unească – pe noi, cei din-lăuntrul țării, în jurul lui!
Mai mult, atitudinea de frondă față de politica externă a Uniunii Sovietice îi adusese și un enorm prestigiu internațional. Un mare număr de susținători din lumea largă.

În următorii 21 de ani, Ceaușescu avea să reușească contrariul.
Să ne unească, pe toți, împotriva lui.
Nouă ne era frig, foame și scârbă. Ne întrebam cum de-am ajuns în halul ăla. Și ne era atât de scârbă de noi înșine încât nici măcar nu mai aveam vreo speranță. Unii încercau să fugă, foarte puțini să organizeze o rezistență iar marea masă, resemnată, îi percepea, pe toți ăștia, ca fiind ‘nebuni’. Ca pe niște descreierați care își puneau familiile în pericol. Ca pe niște zănateci care clatinau barca. Care puneau în pericol umbra de confort care mai putea fi obținută. De către unii dintre noi…
Cei din Vest se lămuriseră și ei. De unde-l plimbaseră în caleașcă, acum îl arătau cu degetul.
Lui Gorbaciov, care încerca să dreagă busuiocul comunist, îi era pur și simplu rușine. Faptul că Ceaușescu era singurul care refuza orice idee de reformă periclita însuși conceptul de Perestroika. Care trebuia să aibă loc, simultan, în întreg lagărul. Pentru că era, nu-i așa, vorba despre o chestie ‘legică’. Conform materialismului dialectic, atunci când o dai de gard, te întorci din drum. Doar că Gorbaciov nu putea să se întoarcă de unul singur. Trebuia să ia cu el întreg Tratatul de la Varșovia. Și tot CAER-ul. Orice ‘disidență’ ar fi demonstrat caracterul arbitrar al hotarârilor luate la nivel ‘centralizat’. Ar fi demontat, cât se poate de elocvent, pretenția de ‘legitate’ a „materialismului științific și dialectic”.

Ritual de trecere.

Noi, cei din-lăuntru, n-aveam habar de ce avea să vie.
Marea majoritate a observatorilor au fost uluiți.
Nimeni nu vedea sfărșitul comunismului.

Până în primăvara lui 1989. Da, primăvara!
Francis Fukuyama a publicat „The End of History?” pe 22 Iunie 1989. Nu cred că a scris tot articolul într-o seară… Versiunea inițială are 18 pagini…

„The triumph of the West, of the
Western idea, is evident first of all in
the total exhaustion of viable
systematic alternatives to Western
liberalism.”

„Triumful vestului, a variantei de liberalism care il animă, este demonstrat – în primul rând, extenuarea tuturor celorlate alternative sistemice care au încercat să-l concureze.”

Avem deja cel puțin doi oameni care întrevedeau ce urma să se întâmple.
Gorbaciov încerca să dreagă căruța care o luase deja la vale iar Fukuyama se bucura, deja, de pielea ursului din pădure.

Acțiunile lor contrazic afirmația pe care am făcut-o mai sus.
Chiar dacă cei mai mulți dintre noi – trăitori și observatori, împreună, nu realizam ce urma să se întâmple, erau totuși câte unii care se pregăteau.

Cei 6 se apucaseră deja de scris.

Nu vom ști niciodată cât de spontane, sau cât de organizate, au fost evenimentele din România anului 1989.
Cert este că tensiunea socială era deja ‘suficientă’ – chiar dacă cei aflați în ‘ceaun’ nu sesizaserăm încă, iar unii dintre noi – dintre ‘ei’, mai degrabă, se pregătiseră pentru a folosi orice prilej ce urma să apară. Când va fi urmat să apară… Viitoarea ‘aparție’ fiind deja ‘anunțată’ de ambele părți ale fostei cortine de fier.

Am să fac o scurtă paranteză.
Nu sunt conspiraționist. Sunt convins că nici o conspirație nu poate pune la cale chestii atât de complicate precum căderea unui întreg sistem de state. Un lucru atât de complicat presupune cooperarea a prea multor oameni. O astfel de complicățenie nu poate fi păstrată sub obroc pentru prea multă vreme.
Am să o iau altfel.
Nimeni nu poate prevedea cutremurele. Sau erupțiile vulcanice. Dar trebuie să fii tâmpit să nu-ți iei ceva măsuri de prevedere atunci când pămantul începe să tremure. Când iese fum din vârful munților. Când începe să miroasă a pucioasă… Oricât de obișnuit ai fi devenit de-a lungul timpului…

Ei bine, cei mai mulți dintre noi… am fost tâmpiți!
N-am simțit că lui Ceaușescu îi ajunsese funia la par.
Că regimul său urma să se prăbușească.

Nu ne-am pregătit!

Acum, dacă vrem să înțelegem – în sfârșit, ce ni s-a întâmplat, ar fi cazul să lăsăm mânia la o parte.

Ca să putem trece mai departe.

Altfel… nu mai scăpăm din ceaun!

Cei mai mulți dintre noi sunt de părere că broasca va fi ucisă de apa care va să fiarbă.
În realitate, broasca va muri doar în măsura în care nu se va hotărî, la timp, să sară din ceaun.

„Sa se faca dovada, dovada…!”
(bate cu palma in masa)

Elena Ceaușescu, Târgoviște, 25 Decembrie 1989.

Până în ’89, am tot murit noi.
La canal, dacă călcai pe bec.
Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată.
La final, muream de foame.
Apoi a ‘explodat mămăliga’.

A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…

Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei.
Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi!
Ca mai toți revoluționarii care se respectă…

Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară.
‘Formele’ au fost doar mimate.
Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…

Acum, la 30 de ani după ‘sumara execuție’, senatoarea Diana Șoșoacă „a solicitat atât ministerului de Interne, cât și ministrului Sănătății, Atilla Cseke, și secretarului de stat Raed Arafat, „toate dovezile științifice care atestă existența virusului, punându-mi la dispoziție toate actele de cercetare și dovezile materiale ale existenței virusului””

Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…

Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.

Iar acum murim noi.

De ce?
De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?

Păi din același motiv.
Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.

„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.

Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină  a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”

Interviul realizat de Mirela Dădăcuș cu Viorel Hușanu poate fi ascultat aici: https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-138039-sanitas-bucuresti-peste-50-de-mii-de-cadre-medicale-nevaccinate-nu-pot-fi.
Durează doar o jumătate de oră. Merită!

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

La-nceput m-a încercat furia.

Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?

Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….

Care demnitate?
Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje?
Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu…
Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos?
Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii?
Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?

După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate!
Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…

Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!

PS.
„A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul!
Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită….
‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’
Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)…
Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….

Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.

Liberty is freedom from being constricted, in any way, shape or form. Period.

Liberty is more of an adjective rather than a verb. A situation more than an action.

Liberty can be attached to a space, to an agent or to both.

A free space would be a space where no constriction may occur, whatsoever.
A free agent would be an individual entity outside any constriction, whatsoever.

Mathematically, both definitions are possible.
Philosophically, both definitions are imaginable. By philosophers, of course.

Oscar Hoffman, a Teacher, kept telling us, his students, “For a proposition to be true it is not enough for it to be logically correct. It also has to make ontological sense. For those of you who don’t remember what ontological means, a true proposition must describe something which has to be at least possible”

In the real world, where there is no such thing as absolute freedom, liberty has to be first noticed/invented. And then constantly negotiated.

‘No such thing as absolute freedom?!? But liberty is a (God given) (human) right!!!’

Do you remember what Hoffman had (just) said about things which can exist in practice and things which can exist only in our minds?
Liberty might be a right – for those who enjoy it, but that doesn’t mean that everybody has it. And, even more important, that there is – or ever will be, something even close to absolute liberty.
If you don’t believe me, try to fly off a balcony without any ‘mechanical’ help. Or stop eating for a day or two. The Earth will surely ‘constrict’ you back towards its center and your stomach will certainly constrict itself for lack of food. And both Earth and stomach will constrict you back to reality.

‘OK, so no absolute freedom for individuals. How about ‘free spaces’?’
‘As in spaces where no constriction, whatsoever, may be exercised?’
‘Yes.’
‘Well, that would be possible. If a space is completely empty… no constriction might be exercised in there, right? On the other hand, as soon as something, anything, populates that space, constrictions start to appear. For instance, since no two things can simultaneously exist in the very same place, the mere existence of a speck of dust in a whole stadium induces the restriction that no other speck of dust may exist in the very same spot. Sounds trivial, true, but this is it… No absolute freedom. Not for individual agents and nor for spaces.’

‘Then why are writing a post about ‘Free market’? Doesn’t make much sense, isn’t it?’

Let me finish with liberty before going any further.
I mentioned earlier that liberty must be first noticed and then negotiated.
You see, right or no right, liberty is, above all, a concept.
We’d first observed that a flying bird is freer that a crawling worm and bam!!! We realized that some of us were freer than the others. Then that freer groups/societies fared better than the more ‘stifled’ ones.
But only where liberty was more or less spread around, not concentrated in one hand. Dictatorships – where all liberty is concentrated at the top, are way more fragile than any democracy. I’ll come back to this.
Now, for the negotiation part.
‘Your freedom to swing your fist ends where my nose begins’. And vice-versa. Only this is rather incomplete.
Let me examine the situation where you are a person who likes to swing your fist. In the air, not with any aggressive intent, of course. So you were swinging your fist, after you had determined, in good faith, that there was no nose close enough to hurt. But what if I am a ‘nosy’ guy? ‘Nosy’ enough to bring my actual nose inside your reach? You having to restrict your swings – or to go somewhere else, isn’t a limitation of your freedom? An absolutely unnatural limitation of your freedom?
Has it become a little clearer? What I mean by negotiation when it comes to individual freedom?

OK, time has come for me to go to market. To the free market!

A market is a place. Obviously, right?
A place where people trade their wares. Because they have noticed that it is easier for each of them to do what each of them do better and then trade the results of their work instead of each of them providing everything for themselves. As in everything each of them needs. Or fancy.

Initially, markets were far from being free. First of all, supply was sorely limited. Transportation means were practically nonexistent so supply varied seasonally and was severely influenced by weather, soil and other similar factors. And, maybe even more importantly, supply was influenced by the sheer will of the most powerful ‘free agent’ who happened to be around. Or, more exactly, supply was heavily influenced by the whims of the most powerful free-agent who happened to be around.
Don’t believe me? Then consider the extreme famine experienced by the Bengalis in 1943. Or by the Romanians during the last years of Ceausescu’s reign.
Slowly, people have learned that freer markets tend to be a lot more stable than the less free. ‘Freer’ markets meaning freer from both exterior and interior limitations. For a market to become free(ish) the participants need to have a big enough pool of resources at their disposal and to be wise enough to organize themselves in a ‘free’ manner.

And what happens when at least one of the two conditions remains unfulfilled?
Time has taught us that while markets tend to be limited in space and that some of the participants tent to impose themselves over the rest there is one dimension where the liberty of the market is very hard to be limited. ‘Liberty’ here meaning that things tend to evolve more in their own terms rather than ‘according to plan’. Or according to anybody’s wishes.

Whenever the available resources dry up, the participants to the market move someplace else. Or die of starvation.
Whenever a market looses too much of its freedom – as in some agent controls too much of what is going on there, the market itself no longer functions properly. Whenever too many of the participants loose their ability to determine their fate/future they slowly become ‘sitting ducks’. Not as much easy to hunt down but actually unable to feed themselves.
And since hunger is the best teacher, they either learn to fight for their freedom or… die of starvation. Pol Pot’s Cambodia would be a good example, even if somewhat extreme. The fall of most communist regimes also makes a compelling case for what I have in mind.
Even more interesting, though, is what had happened to the American Automobile Industry. General Motors and Chrysler Corporation, once the dominant stars of the market – along with Ford, had to be rescued by the government. Quasi monopolistic positions tend to be bad for the monopolists also, not only for the rest of the market. Given enough time, true enough…

Undeva în Romania….

Unul dintre motivele pentru care l-am împușcat pe Ceaușescu a fost ‘distrugerea satului românesc și a tradițiilor sale’.
Foarte mulți dintre copiii țaranilor care au refuzat atunci să-și părăsească rosturile s-au risipit acum în cele 4 zări ale pămîntului….
Și nu neapărat din cauza ‘mizeriei’. Cei de-aici aveau antenă de satelit!

hot sau prost

Corupție există în toată lumea asta și la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de cârnat. Eu, între un hoț și un prost, prefer hoțul. După hoț mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic”, a mai spus Țiriac.

Încercând să înțeleg ceva din cuvintele lui, am ajuns la concluzia că singura ‘traducere’ plauzibilă ar fi că un hoț are mai multe șanse de a lăsa ceva moștenire urmașilor decât are un prost.

Analizând la rece, este evident ca are dreptate.

Să facem un pas mai departe.

Să presupunem ca avem o societate constituită doar din proști și din hoți.
Foarte repede întreaga avuție ar ajunge în posesia hoților iar proștii ar începe să moară efectiv de foame – prin definiție, hoților nu le pasă ce se întâmplă cu cei din jurul lor.
După care hoții vor fi nevoiți să se fure între ei – pentru că proștii se vor fi terminat iar hoții, tot prin definiție, nu se pricep să muncească.

Se pare că o societate constituită doar din proști și din hoți nu poate supraviețui prea multă vreme, nu-i așa?

De fapt, hoții și proștii suntem chiar noi.

Sau, mai exact, cei mai mulți dintre noi suntem atât hoți cât și proști în timp ce foarte puțini dintre noi sunt la cele doua extreme. Unii atât de proști încât stau prin azile iar alții au furat atât de mult încât stau prin pușcării. Iar faptul că mulți dintre cei din pușcării au reușit să ‘salveze’ o parte din pradă este cea mai bună dovadă că noi, aștia care producem mai mult decât furăm, suntem într-adevăr proști.

De ce spun că suntem și hoți?

Să nu-mi spuneți că nu ați adus niciodată acasă, de la ‘scârbici’, măcar un top de hârtie. Sau o cutie cu agrafe de birou. „Nu avea ăla mic pe ce să scrie și era închis la librărie”. Sau, cei care aveți firme, că nu ați trecut ‘la cheltuieli’ măcar un rezervor de benzină sau o masă cu prietenii.

Explicații există cu duiumul. Explicații și nu ‘scuze’.

Pentru ca membrii unei populații să dezvolte atât de mult respect reciproc încât să nu mai fure unul de la altul (adică să nu mai încerce să se fraierească unul pe celălalt) este nevoie ca acea populație să petreacă o suficient de lungă perioadă de timp în condiții de relativă stabilitate socială. Adică este nevoie ca lucrurile să se ‘așeze’.

Ceea ce nu s-a prea întâmplat în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic. Adică mai ales în exteriorul arcului Carpatic.
Nu este deloc întâmplător că la câmpie ‘moravurile’ sunt mult mai ‘laxe’ decât dincolo de Carpați sau decât în depresiunile dintre munți – acolo unde cooperativizarea agriculturii nu a ‘desăvârșit’ procesul început de Mihai prin legarea țăranilor de glie iar apoi ‘continuat’ de fanarioți și de arendași.
Idea este că Ardealul, în întregimea lui, a avut parte de o evoluție mai mult sau mai puțin echivalentă ce cea a Europei Centrale iar populația din depresiunile montane a fost ‘constrânsă’ de geografie să coopereze pe când cei de la câmpie au fost, efectiv, în bataia vântului.
Ardelenii au avut la dispoziție, la fel ca restul Europei, întreg Evul Mediu pentru a se maturiza din punct de vedere social astfel încât au putut intra în capitalism ‘cu lecțiile făcute’. Nu atât de bine făcute precum vecinii noștri din vestul Europei – cu cât înaintăm spre Atlantic cu atât populațiile au avut parte de mai multă stabilitate, istorică și socială, dar în orice caz mult mai pregătiți decât țăranii din Muntenia și din Moldova.

Iar capitalismul, pentru a funcționa, are nevoie, în primul rând, de respect. Fiind despre ducerea la bună îndeplinire a unor contracte, capitalismul pleacă de la premiza că părțile contractante chiar intenționeză, cu bună credință, să facă ce au promis.
Adică ceea ce se întâmplă, firesc, între membrii unei populații mature din punct de vedere social. Care a stat suficient de mult ‘împreună’ încât să aibe timp să îi scoată pe ‘hoți’ la periferia vieții sociale.

Exact contrariul a ceea ce s-a întâmplat ‘la câmpie’ în Moldova și în Muntenia. Acolo unde mai întăi s-au perindat nenumarate valuri de popoare migratoare iar apoi istoria s-a comprimat brusc. Dacă în vestul Europei evoluția sociala a trecut prin faza cavalerismului – atunci când regele era doar primul dintre egali, iar abia apoi a ajuns – și asta doar în anumite locuri, la absolutismul monarhic, în Câmpia Romană am avut de-a face, de la inceput, cu un ‘absolutism avant la lettre’. Ștefan însuși era descris ca ‘aprig la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat’. Iar Vlad a ajuns să fie numit ‘Dracul’. Ce vreți mai absolut de-atât?
În situația asta ‘supușii’, care nu aveau alt exemplu la îndemână, s-au comportat ‘în oglindă’. Boierii îi oprimau pe țărani și complotau împotriva domnitorilor iar țăranii îi furau pe boieri și se fraiereau între ei. Lucrurile s-au agravat și mai tare, evident, după ce Mihai a introdus iobagia și după ce Înalta Poartă – devenită putere suzerana, a început să plece urechea la pârile boierilor. De unde să se mai nască vre-un respect reciproc între cei care trebuiau să supraviețuiască în condițiile astea?
Lucrurile nu s-au schimbat prea tare nici măcar în a doua jumatate a secolului XIX, după abolirea iobagiei și după dezrobirea țiganilor. Apariția arendașilor – care îi furau atât pe boieri cât și pe țărani, a anulat progresul făcut prin dezlegarea țăranilor de glie. Aceștia au continuat să fure pentru a supraviețui, clasa avută nu a reușit să dezvolte un cult al contractului iar amandouă categoriile sociale au continuat să considere statul ca pe ceva impus din ‘exteriorul’ firescului. Cu atat mai mult cu cât până la Războiul de Independență chiar așa era iar după ce a fost adus Carol I a durat o vreme până când dinastia a fost ‘asimilată’. Să adăugăm la acest tablou întârzierea dezvoltării îndustriale – muncitorii calificați tind să se respecte între ei, și imaginea începe să capete contur.
Lucrurile au fost ‘desăvârșite’ de impunerea comunismului de către sovietici.
A fost adus din afară iar asta a contribuit la sentimentul că statul este ceva exterior societății. Adică atunci când ai o problemă cu ‘vecinul’ o rezolvi cum poți, de unul singur, fără să-ți treacă prin cap să apelezi la lege sau să te raportezi la oarecari drepturi. De unde și obiceiul de a da ‘șpagă’. Precum și vestilele zicale „hoțul neprins, negustor cinstit” și „legea e o barieră pe sub care trec câinii, pe care o sar caii și în dreptul căreia se opresc boii”.
Numai că lucrurile nu s-au oprit aici.
Prin introducerea ‘cooperativizării’ – nu doar a agriculturii,  comunismul a mai distrus o cale prin care oamenii ar fi putut să genereze respect mutual. Când proprietatea devine ‘a nimănui’ – să nu uităm că nimeni nu avea nici un fel de respect pentru stat – atunci lucrurile se duc rău la vale. Țăranii furau de la câmp pentru a supraviețui iar muncitorii luau din fabrici ce nu găseau prin magazinele golite de ineficiența sistemului centralizat de luare a deciziilor.

Pe vremea aia nu se putea vorbi despre proști și despre hoți ca fiind doua categorii distincte. Doar cei foarte proști, sau naivi, nu furau. Sau exagerau cu furatul și erau prinși…
Ceilalți, hoții de rând, eram doar atât de proști încât să ne resemnăm la gândul că lucrurile vor merge așa la nesfărșit. Și încă nu ne-am revenit după surpriza din ’89.

Pentru a înțelege ce se întâmplă acum trebuie să ne aducem aminte că nu s-au împlinit încă 30 de ani de la schimbarea de regim. Prea puțin timp pentru o schimbare atat de drastică de mentalitate.

Mai ales în condițiile în care o parte semnificativă din ‘pătura suprapusă’ ‘achiesează’ la ‘să nu mă întrebi cum am făcut primul milion’, îi preferă pe hoți și îi disprețuieste pe proști.
Sau vorbeste despre corupție doar atunci când le aduce aminte străinilor că o parte dintre ei s-au comportat aici altfel decât ni se spune de către guvernele lor că ar trebui să ne comportăm noi.

Numai că e o șmecherie cu bariera aia. Boii nu se opresc chiar de proști. Fiind mai încetuci – munca obosește, ce să-i faci, au avut timp să observe că mare parte dintre căinii care se strecoară pe dedesupt și dintre caii care sar pe deasupra sunt spulberați de trenul istoriei.

boii la bariera

zahar ulei

Zahar, Ulei

Cineva tocmai a pus clipul de mai sus pe Youtube.

Chestia asta imi aduce aminte de bancul ala cu ferma de porci.
Cica Ceasca, in vizita la o ferma de scroafe gestante, vede una deosebit de ‘umflata’ si, pentru ca asta-i era stilul, ‘rosteste’: ‘asta sigur face doisprezece purcei’.
Evident, toata asistenta isi noteaza scrupulos: ‘scroafa din ‘celula’ F19 trebuie sa fete macar 12 pui’.
Peste cateva zile ii vine sorocul.
Si, ce sa vezi, ies doar 2.
Ingrijitorul, ingrijorat – evident, raporteaza sefului de sectie: ‘A fatat. 4.’
Acesta, ingrijorat la randul lui, catre directorul fermei: ‘Tovarase director, avem o problema. Scroafa aia, stiti dumneavoastra care, a fatat. Doar 7!’.
Directorul fermei catre secretarul de partid pe judet: ‘Toarse secretar, avem o problema. Scroafa aia a facut doar 9 pui.’
Secretarul de partid catre ministrul agriculturii: ’10’.
Ministrul agriculturii catre secretarul cu agricultura din CC al PCR: ’11’.
La partid se aduna o celula de criza. ‘Ce dracu facem cu nebunu’? Daca ii spunem astuia ca scroafa aia despre care a spus el ca o sa fete 12 purcei a facut doar 11 o sa ne reproseze ca ne batem joc de el!’.
Ion Dinca, zis Teleaga, ia problema in mana si isi asuma responsabilitatea: ‘Las ca rezolv eu!’
Intra in cabinetul 1 si: ‘Tovarase Secretar General, permiteti sa raportez!’
‘Zi ba!’
‘In urma cu doua saptamani, in cursul vizitei de lucru pe care ati efectuat-o la ferma de scroafe gestante din judetul… ati prognosticat ca scroafa din celula F19 va da nastere la 12 purcei. Raportez cu mandrie patriotica ca a facut 13.’
‘Bine, foarte bine. Doi sa fie trimisi la export iar restul sa fie alocati pentru consumul intern.’

coruptia ucide

Every 25 years or so Romania startles the rest of the world.

In 1989 we had to pass through the bloodiest Revolution in the Eastern Block in order to get rid of the most unreasonable communist dictator in Europe, bar Stalin of course.
In 2015 we had to be awaken by a disastrous fire in a night club to oust a prime minister who is currently under investigation for alleged corruption.

What’s going on here?

Some history first.

For the last 2000 years the Carpathian mountains have been the first obstacle that had to be negotiated by the migratory peoples that came to Europe from the depth of Asia.
Since for the first 1000 years on the plains where now lie Northern Poland and Northern Germany there was nothing to be plundered while the Northern shores of the Sea of Marmara were harboring a very rich city – Byzantium – most of those tribes transformed the area between the Carpathians and the Black Sea into a sort of highway. That’s why whatever forms of political structures the local population – the proto-Romanians – were trying to set had very short lives. They usually were fleeting fiefdoms run by chieftains from the migratory tribes whose authority survived only till the next, and more powerful, tribe arrived in the region.
After the huge Russian plains have been somewhat stabilized by the establishment of the Crimean Khanate the situation became even more complicated. The area was a battle ground for Bulgarians, Turks, Tartars, Hungarians and later Austrians and Russians. Besides the constant political instability this situation included the fact that very seldom the people who were in charge with running the place had a strong connection with the people they were leading. If any at all.
This had very insidious consequences, the most important being a huge distrust of authority. The present days libertarians would argue that this is a good thing… Well, think again.

If the people do not, not at all that is, trust those who happen to be in power and those in power do not care at all about those under their patronage you have the ‘perfect’ set of circumstances for the onset of an all pervasive corruption.

During the last five centuries the Western Europe has slowly evolved from Feudalism – the rule of he who happened to be powerful enough, tamed by some traditions inspired by religion, to what is now known as ‘The Rule of Law’. Meanwhile, in the European provinces occupied by the Ottoman Empire people lived in an almost schizophrenic manner. They passionately hated their rulers – and did their best to cheat them when ever they could, while developing a very strong respect for traditions, the only thing that kept the people together.
By the way, this is also the explanation for what has happened in the former Yugoslavia, where strong ethnic and religious allegiances were played upon by callous political adventurers.

This constant distrust/disdain between the rulers/administration and the general public has only deepened during the Soviet imposed communist rule and produced a real chasm between these two social strata. And it’s exactly this divide that is the reason for which all dictatorial regimes fail abysmally, sooner or later.
A convincing explanation for this was provided, long ago, by Pareto: ‘whenever the circulation of the elites (social mobility) is hindered, the society where this is happening is in great danger’.
Another way of explaining the unfailing demise of any dictatorship is corruption. When ever the rulers do not care about anything else but their very short term interests and the ruled do their best to cheat the system the corruption becomes so pervasive as to clog the entire social mechanism.

If left to itself this cancer can lead to implosion. The Roman Empire, for instance, didn’t fell because it was mortally wounded by the barbarous migrant tribes. It had became so weak because of wide spread corruption as to allow the barbarians to provide him with the fatal blow… Just consider what Caligula used to do for fun… The Soviet Empire did almost the same thing.
Now that I’ve reached this point I’ll have to remind you that corruption does not always have to be about money but covers all instances when people misuse, intentionally, their power.

You see, people make mistakes.
There is no way of avoiding this.
And the main difference between a corrupt society and one which is more or less ‘normal’ is that in a normal society he who notices a mistake has at his disposal enough means to report that mistake to the relevant authorities while having a decent chance to survive the attempts of the ‘perpetrator’ to ‘cover his tracks’.

The fire that started the current uprising in Romania was nothing but the final straw that broke the camel’s back. People have witnessed, individually, so many instances of corruption that had become fed up with it. But each of them wasn’t quite sure about what the guy next door was going to say/do about it. Meanwhile the authorities were more a part of the problem than providing a solution.

When this tragedy struck a lot of people have finally understood that this has to stop. And took their grief to the street.

“Make your subjects fight one another and this will make it easier for you to rule over them”.

Robert Mugabe’s Zimbabwe election victory was a ‘masterclass in electoral fraud’

With banter and blankets, Zimbabweans make their choice.

Hunting in Harare: Zimbabwe’s elusive voters’ roll

The only problem with this is that ’empires’ tend to be remembered mostly by the loudness of the ‘bang’ they produced while crumbling:

How many of us remember when Rome was founded? The legend has it that its birthday was on the  21st of April 753 BC…Yet most of us remember it was a long list of marauding barbarians that conquered Colina Capitolina before the final touch-down was scored by Odoacer: 476

How many of you remember how Ceausescu rose to absolute power in 1965? Yet his demise made the first pages of most newspapers during the 1989 Christmas

%d bloggers like this: