Archives for category: identitate colectiva

“In politică e ca la șah. Când muți ai grijă și de atac și de apărare. Altfel te lovește în bot când nu te aștepți.”

Acesta fiind doar unul dintre comentariile apărute în urma recentelor ‘vânzoleli’ de pe scena politică Dâmbovițeană…

Și eu care, în naivitatea mea, credeam că politicienii au mai multă grijă de noi, și de destinul țării, decât de spatele propriu…

Da, știu, dacă nu ai grijă de tine, n-ai cum sa ai grija de alții…
E ca la spital. Dacă nu te păzești, iei primul virus, dai colțul și îi lași pe bolnavii tăi ‘cu ochii în soare’.

Doar că e o mică-mare diferență pe aici pe undeva.
În spital te aperi de dușmanul comun, în politică te aperi de colegii de breaslă.
Iar câte-odată… chiar de ‘prieteni’.

„Ca să avem succes în această luptă cu pandemia, întotdeauna am spus că este nevoie de încredere în instituţiile statului, instituţiile care administrează această perioadă dificilă. În acest context şi pentru a mă asigura că încrederea în instituţiile statului rămâne, am decis astăzi să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii.”

Florin Cîțu, premier.

PressOne i-a identificat pe toți cei 19 membri ai Grupului de Comunicare Strategică, entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare despre evoluția epidemiei în România. 
Guvernul refuză în mod sistematic de mai bine de un an, în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor și a trei interpelări parlamentare, să spună publicului cine sunt membrii acestui Grup, singura autoritate care decide ce trebuie să știm – sau să nu știm – despre situația COVID-19 în țară.

Emilia Șercan, ziarist.

Pe bune?!?
Voiculescu este tras pe tușă pentru că nu a comunicat suficient iar guvernul refuză să ne spună cine ne sunt ‘informatorii strategici’.

Interesant, nu?

Proverbul din titlu ilustrează cât se poate de bine situația în care ne aflăm.

În primul rând, pentru că prea puțini dintre noi înțeleg cu adevărat despre ce e vorba.
Cam toți știm că, pe vremuri, căruțele erau trase de cai. Acum, pe unde mai sunt, fiind trase de tractorașe. Sau de ATV-uri…
Puțini sunt cei care au citit că poștalioanele – niște căruțe de cursă lungă, opreau din loc în loc – adică în stațiile de poștă, unde li se schimbau caii.
Amplasarea stațiilor de poștă era făcută cu mare artă. În așa fel încât porțiunile mai dificile ale traseului să fie parcurse cu cai ‘proaspeți’. Vadurile, adică locurile pe unde erau traversate râurile – direct prin apă, erau unele dintre porțiunile de traseu considerate a fi fost cu adevărat dificile.

Cred că ați început să vă prindeți.
Proverbul este, de fapt, o metaforă. Folosită pentru prima oară de Abraham Lincoln, într-un comentariu făcut după nominalizarea sa pentru un al doilea mandat la Casa Albă.

Suntem în mijlocul râului. Cu apa până la brâu.

‘OK. Ce vrei să spui?
Cine a greșit?
Voiculescu că a încercat să reseteze întreg sistemul sanitar în mijlocul unei pandemii sau Cîțu că l-a debarcat pe ministrul sănătății în mijlocul aceleiași pandemii?’

„ amplasarea stațiilor de poștă era făcută cu mare artă. Adică în așa fel încât porțiunile mai dificile ale traseului să fie parcurse cu cai ‘proaspeți’.”…

La poștalioane era simplu. Știai traseul așa că era simplu să identifici locurile unde trebuiau amplasate stațiile de poștă. Locurile unde era bine să schimbi caii.

În viața reală, e mai complicat. Nu știi niciodată când o să-ți cadă beleaua pe cap.
Dar știi, totuși, cam care ar putea fi unele dintre belele…

Știi, de exemplu, că ai nevoie de un sistem de sănătate funcțional.
De un sistem de învățământ funcțional.
De un sistem de justiție funcțional…

De o presă funcțională. Adică independentă!

Primele trei fiind sistemele care nu te lasă să te afunzi în belea, atunci când îți cade în cap pe neașteptate, iar al patrulea este cel care te avertizează că ceva nu este în regulă. În oricare dintre primele trei sisteme sau în oricare altă parte a meta-sistemului.

Vi se pare că am reușit în ultimii 30 de ani să ne asigurăm că măcar unul dintre primele trei sisteme functionează suficient de bine?

Și degeaba ne mângâiem pe cap cu privire la libertatea presei.
Putem vorbi cu adevărat doar despre ‘diversitatea’ presei românești, nu despre independența sa reală.

Faptul că fiecare ‘sferă de interese’ are ‘organul ei de presă’ nu înseamnă că cititorilor le este ușor să înțeleagă ce se petrece în jurul lor…

Haite de troli furioși bântuie rețelele sociale și înveninează atmosfera.

Iar partea cea mai proastă este că ‘dezorientarea’ de la nivelul oamenilor de rând a ajuns până în sferele cele mai înalte… tocmai pentru că nu mai are cine să-i tragă cu picioarele pe pământ.

Pe cei cu ‘capul în nori’!
Guvernanți și ‘lideri de opine’, laolaltă.

Dacă vrem să trecem „testul Covid”, e nevoie să reconsiderăm – chiar aici, în mijlocul râului – relația dintre cai, caruță și vizitiu. Neuitând de cei din statiile de poștă și nici de ‘oamenii de acasă’.

Dacă avem noroc, peste câțiva ani n-o să mai înțeleagă nimeni nimic din chestia asta.
Pentru că lumea va uita intensitatea pandemiei. Faptul că spitalele ‘COVID’ au fost, la un moment dat, atât de pline încât a fost nevoie să fie evacuat, peste noapte, un spital de ortopedie.
Așa că cei care nu puteau să meargă au fost trimiși acasă pentru a face loc celor care nu puteau să respire.

Să revenim la cestiune.

Care a fost reacția ‘presei’?
Vreun articol care să scoată în evidență tragismul situației?
Intensitatea pandemiei?
Faptul că suntem în rahatul ăsta pentru că nu am știut – noi toți, comunitatea – cum să reacționăm?

Tot ce văd sunt critici acerbe la adresa guvernului. Din toate direcțiile.

Critici meritate!
Cam tot ce se spune este cât se poate de adevărat.
Guvernoiu comite greșeli pe bandă rulantă!

Ca noi toți, de altfel.
Nu cred că există cineva dintre noi care să nu greșească.

Și totuși.
Până la urmă, ce vrem să fim?
Parte din problemă sau parte din soluție?

Cum e mai bine?
Să greșești făcând ceva sau să dai din gură pe margine?

Altfel spus, cum e mai bine? Să pui degetul pe greșelile comise de cineva sau să transformi acele greșeli într-un show?
Să ajuți pe cineva să rămână ‘pe calea cea dreaptă’ – spre folosul întregii comunități din care faci și tu parte – sau să transformi în spectacol ‘împleticelile’ celor ‘angajați’ să găsească calea cea dreaptă?

Ne ajută cu ceva tot circul ăsta?

Pe noi, pe rudele celor evacuați de la Foișor?
Pe noi, pe rudele celor aduși la Foișor?
Pe noi, pe… cei care am putea ajunge, mâine, la Foișor?

Adică pe NOI toți?!?

Se pare că nu prea ajută…

Ba chiar se pare că însăși breasla, sau măcar unii dintre membrii ei, sunt conștienți de ceea ce se întâmplă

Hai să acceptăm ideea că guvernul o fi nevolnic. Asta am fost în stare, asta am ales.
Bine că guvernele pot fi schimbate.
Mai pot fi schimbate. Încă…
Dar cine o fi decredibilizat „mesajul în privința combaterii bolii”?
Cine o fi contribuit la scăderea fricii de virus până la „cel mai scăzut nivel”?
Tot nevolnicia guvernoiului?!?

Ernst Mayr spunea la un moment dat că:
‘Evoluția nu este despre supraviețuirea celui mai puternic.
Este doar despre dispariția celui incapabil să supraviețuiască.’

Chestia asta este valabilă atât pentru organismele biologice cât și pentru cele sociale.
Privit din unghiul ăsta, testul COVID capătă noi valențe.
La nivel individual, nu mai contează dacă respectivul este pozitiv sau nu. Doar ce face atunci când își dă seama că boala există în jurul lui. Sau în el…
La nivel social… Dacă învățăm ceva din pandemia asta, bine. Dacă nu… poate învățăm data viitoare. Dacă mai apucăm! Câți mai apucăm…

Până atunci, Șoșoacă cere scuze Rusiei…

La Sibiu există o ‘Prietenă a Berzelor’. Care ne-a avertizat, nu demult, că „viteza cu care oamenii distrug natura e mult mai mare decât capacitatea ei de regenerare.”

Miruna Gritu, așa o cheamă pe prietena berzelor din Sibiu, este atât de cunoscută în lumea iubitorilor de animale încât atunci când un cetățean din Biertan a găsit doi pui de urs, a sunat-o pe ea. Nu la Garda de Mediu. La Asociația Prietenii Berzelor!

După cum înțelegeți din context, aceasta s-a dus la Biertan. Pe drum a tot dat telefoane până când a aflat că la Zărnești există un sanctuar pentru urși. Așa că a luat puii – deshidratați și foarte slabiți de diaree, și i-a dus la Zărnești.
Între timp a fost sunată de cineva de la Garda de Mediu. Invitată la sediu. Și amendată cu 10 000 de lei.
Pentru că a transportat urși fără să fi fost autorizată în acest sens.

Garda de Mediu este o înstituție care se ocupă cu ‘ocrotirea mediului’. Urșii fac, evident, parte din mediu. Garda este obligată să se ocupe de bunăstarea urșilor. Obligată să aplice legile. Pentru simplul motiv că dacă s-ar apuca oricine să transporte urși unde li se năzare, urșii ar avea de suferit. Împreună cu restul mediului.

Miruna Gritu se ocupă și ea tot cu ocrotirea mediului. Cu ocrotirea aceluiași mediu… Berzele pe care le oblojește Miruna Gritu nu sunt cu nimic mai prejos decât urșii care tocmai au fost protejați de Garda de Mediu.

Și atunci?!?

Cum putem ieși din situația asta? Ce era să facă comisarul de la Garda de Mediu?
S-o lase în pace pe Miruna Gritu după ce aceasta tocmai încălcase legea? Ce exemplu dădea?
Pe de altă parte, cam câte berze poate să îngrijească Miruna Gritu cu banii aia?

Am să închei cu o altă serie de întrebări.

Care este amenda minimă pentru transportat urși fără autorizație?

Și, mai ales, cum rămâne cu sustenabilitatea? Facem ceva pentru ea, pe bune, sau ne ‘acoperim cu hârtii’?

Avem o biserică vandalizată – cea din parcul IOR, o reacție extrem de ‘intensă’ a ‘proprietarului ultim’, una mult mai ponderată a ctitorului – care este și preotul paroh al acestui lăcaș duhovnicesc, și o încercare de analiză.

Despre cât se poate de evidentul ‘dublul standard’ cu care sunt judecate prea multele dintre spețele aflate la judecata publicului a vorbit Sorin Cucerai.

Că autorul inscripțiilor ‘n-are toți boii acasă’… a recunoscut și Vasile Bănescu.
…expectorează mesaje grotești și, în accese de supremă inteligență, își scrie numele pe toate gardurile.

Că singurii care ar avea ceva de câștigat din toată tărășenia asta ar fi doar cei din AUR… poate pe termen scurt.
Foarte scurt… Oamenii ‘de rând’ sunt mult mai inteligenți decât au impresia foarte mulți dintre ‘analiști’… pot fi ‘stârniți’ – în anumite condiții, dar își revin destul de repede.
Alții care ar putea încerca să tragă oarece spuză pe turta proprie sunt cei din ierarhia BOR. Care au și făcut acest lucru…

În realitate, singurii care au ceva de câștigat – tot pe termen scurt dar ‘ceva’ mai ‘palpabil’, sunt proprietarii trusturilor de presă. Adică rating și atenția publicului. Care sunt două lucruri destul de diferite, dacă stai bine să te gândești…

Și acum, că am ajuns la trusturile de presă, voi începe prin a nota că reacția cât se poate de ponderată a părintelui paroh Adrian Niculcea a fost consemnată de cotidianul sportiv Fanatik. Poate că a apărut și în alte publicații. Cert este că goagăl l-a scos în față pe Alexandru Năstase. Iar goagăl nu minte… la chestii din astea!

‘OK, un Fanatik cu mintea la cap!
Altceva?’

O întrebare.

Dacă cel în cauză ar fi fost un ‘țăcănit’ normal – un zâmbet pentru oximoron, vă rog, așa după cum sugerează părintele Niculcea – ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi găsit în doi timpi și trei mișcări.
Dacă cel în cauză ar fi fost un LGBT – la fel de ‘tâmpit’ precum restul comunității, după cum sugereaza Vasile Pănescu, ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi prins într-un timp și cel mult două mișcări.

Având în vedere că nici un suspect nu a fost prezentat publicului … putem începe să speculăm.

Agentul 007!
Agent provocator. Pus de cine știe cine…
Poliția ascunde rezultatele cercetărilor. Din varii motive…

Vă rog să notați că ipotezele astea pot fi valabile și simultan!

‘Păi bine mă!
Ai promis o întrebare și ai turnat o droaie de ipoteze. Care mai de care mai ipotetice!’

Uite și întrebarea.

De ce a fost aleasă tocmai biserica la care slujește părintele Niculcea?
Biserică ctitorită de chiar părintele paroh. Care părinte paroh are o poziție ‘oarecum’ diferită față ce cea expusă, cât se poate de apăsat, de Vasile Bănescu!

Cine e Vasile Bănescu?!?
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Al exact acelei Patriarhii care „ar fi bine să-și tempereze declarațiile”!

Zicea cineva ceva despre un protest antimască…
Da’ măștile alea de pe suflet … pe alea când le scoatem?!?

În fața ‘judecătorului suprem’ va fi mult prea târziu… vom fi făcut deja tot răul de care am fost capabili!

Suntem sănătoși?

La cap?…. că la plămâni e clar!

Din când în când, îmi aduc aminte de faza asta:

“Mai, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si Traian Basescu. In 15 ani, nu a aparut unul sa vina din lumea asta, sa nu fi fost tarat de naravurile comunismului, sa nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi? Pe cuvantul meu, imi pare rau.”

Tocmai ce m-am împiedicat pe FB de un text.
Cineva, de fapt nici nu contează cine, ‘dă din casă’. Și dă la o parte orice urmă din perdeaua care mai acoperea ‘onoarea’, acum de nereparat, a unuia dintre cei mai cunoscuți ‘cărturari’ contemporani.

Nu mă interesează numele pentru că treaba e, de fapt, mult mai groasă.
Citind comentariile, mi-am dat seama că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Adică singuri.

Diverși – unii la fel de cunoscuți precum protagoniștii iar alții cât se poate de anonimi, cel puțin pentru mine – discută situația. Găsesc nuanțe. Iau partea unuia sau altuia.

Atunci mi-am adus aminte de Băsescu. De tirada ‘autocritica’ cu care l-a înfundat pe Năstase.

Băsescu avea, într-un fel, dreptate.

Rezultatele scrutinului prezidential din 28 Noiembrie 2004

Doar într-un fel.
În 2004, ne-am comportat ca și cum am fi fost, într-adevăr, blestemați.
Ca și cum cineva ne luase mințile. Ne pusese un văl pe ochi.

90% dintre noi – adunați procentele din dreptul primilor trei clasați, am votat cu niște foști comuniști.

N-am avut pe altcineva pe cine să votăm?
Asta e altă problemă.
Cert este că 90% dintre noi – unii cu bucurie iar alții călcându-și pe inimă, am fost în stare să votăm niște foști comuniști. La 15 ani ‘după’ …

Iar acum, la 30 de ani și la altă scară, ne amuzăm de ‘ciondănelile’ dintre diverși ‘lideri de opinie’.

Masochism?
Sau sindromul Stockholm?

„Într-o epidemie nu există “eu”. Dar cum să explici asta unui popor care a zămislit expresii despre capra vecinului și decât să plângă mama…”

Pe lumea asta, există două feluri de expresii.
‘Citate celebre’ și proverbe.

Citatele sunt expresia gândirii cuiva.
Înainte de a deveni celebre – adică înainte de a fi acceptate în spațiul cultural unde circulă, au fost gândite de cineva. De cineva deja cunoscut.

Și proverbele au trecut prin aceleași faze.
Au fost întâi gandite de câte cineva și apoi au fost răspândite. În și de către populație. Tocmai pentru că idea exprimată era o expresie adecvată realității momentului. Și vor continua să circule pe toată durata în care idea respectivă își va păstra relevanța.

Există totuși o diferență fundamentală.

De cele mai multe ori, citatele atrag atenția asupra unui proces tranzitoriu în timp ce proverbele doar constată o anumită realitate.

„Puterea corupe iar puterea absolută corupe în mod absolut!” Lord Acton, 1887
„Nu atât că puterea corupe, dar că ea îi fascinează pe indivizii coruptibili!” Frank Herbert, circa 1965.
„Capul plecat, sabia nu-l taie!”

Primele două, citate, exprimă foarte clar o evoluție. Un sistem politic, suficient de stabil pentru a se afla într-o continuă autoevaluare, își rafinează percepția despre sine însuși. Indivizi preocupați își folosesc timpul pentru a se gândi la ceea ce îi preocupă iar concluziile lor sunt suficient de interesante pentru restul populației încât să fie băgate în seamă. Făcute să circule. Să circule suficient de intens încât să ‘rafineze’ modul în care populația se raportează la problema tratată.
Ultima spunere, un proverb, doar constată. O realitate. Realitatea unui sistem politic aflat într-o continuă frământare. O frământare atât de intensă încât doar ‘nebunii’ își mai asumă ‘ridicarea capului’.

Suntem, România – pentru prima oară, într-o stare de relativă normalitate.
De suficientă stabilitate încât să ne re-evaluăm proverbele.

Pe care să le folosim pentru a ne înțelege – pe noi înșine.

Asta fiind singura cale spre ‘luminița de la capătul tunelului’.

Tunel unde vom mai zăbovi până la Sfântul Așteaptă.
Adică atâta vreme cât vom mai folosi proverbele pentru a ne da singuri la gioale.

„Să moară și capra vecinului” a fost, din-totdeauna, expresia reproșului popular la adresa individualismului exprem.
„Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta” este cât se poate de rațional.

Proverbele reprezintă o provocare mult mai mare decât citatele.
Citatele sunt mult mai clare decât proverbele.
Citatele sunt, dacă vreți, pre-mestecate. Pre-digerate. Exprimă clar intenția autorului.

Proverbele sunt mai ‘opace’. Sunt mult mai dispuse la interpretări.

Interpretările ne aparțin nouă.
Nouă, celor care spunem că vrem să ieșim din tunel.

Nouă, care – de prea multă vreme de-a lungul istoriei, una am spus și alta am făcut.

Am un prieten, IT-ist, care-mi trimite, pe mail – din când în când, câte un newsletter.

Ăsta era de la start-up.ro. Adica de la ‘început în sus’…

Conform traducerii propuse de aceștia, vestiții ‘cercetători de la NASA’ s-au apucat să crească struguri – de vin, dar amănuntul ăsta nu are prea mare relevanță, „pe stația spațială”.

Băbăeți… eu știam că tehnologia modernă este extrem de precisă. Și că necesită un limbaj cel puțin la fel de precis…
Dacă instrucțiunile despre ce ai de făcut și informațiile pe baza cărora te apuci de treabă nu sunt foarte clare… cum să iasă ceva cu adevărat bun?!?

În condițiile astea, continuăm să folosim limbajul dezvoltat de bunicii noștri pentru a descrie voiajul pe calea ferată atunci când vine vorba despre călătoriile spațiale?
Dacă zâmbeam în colțul gurii când o auzeam pe bunica povestindu-mi la telefon – din ăla cu disc, ce a vorbit pe tren cu vecinii de compartiment, mă îngrozesc de spaimă atunci când cineva din generația fiului meu – student la informatică, pune la cale fraza

Cercetătorii cresc struguri de vin pe Stația Spațială Internațională

OK, bunica era oarecum neglijentă în exprimare. Dar asta și pentru că, pe vremea ei – în timpul refugiului, foarte mulți dintre ‘călători’ se urcau, efectiv, „pe tren”.


Aceiași laxitate din partea generația strănepoților ei mă îngrijorează.
Oamenii ăștia oare știu că strugurii chiar nu pot crește PE (adică ‘afară din’, ca să fiu de-a dreptul pedant), stația spațială?

Până la urmă, bunica a călătorit cu trenul. În tren, pe tren… măcar a fugit pe lângă calea ferată. A făcut cu mâna, dintre gâște, atunci când trecea Orient Expresul!
Strănepoții ei sunt bombardați cu tot felul de teorii… Că americanii n-au fost, de fapt, pe lună… Că Pământul e plat, că vaccinurile nu sunt bune și că ăsta pentru ‘Covrig’ are un cip de la Bilgheitz…

Facem și noi un pic de ordine?
În viețile noastre, nu altundeva!

<span>%d</span> bloggers like this: