Atunci când ajungi suficient de sus în ierarhia oricărui cult,
începi să realizezi adevărata natură a lucrurilor.
Și că acestea nu sunt așa cum sunt prezentate masei de credincioși.
De către chiar membrii ierarhiei despre care era vorba la începutul frazei…
Edgar Rice Burroughs, Întoarcerea lui Tarzan

Foarte mulți comentatori ai momentului scot în evidență ceea ce li se pare a fi contrastul dintre convingerile comuniste ale lui Iliescu – niciodată negate – și ceea ce ni se prezintă a fi ‘realizările’ acestuia.
Tranziția democratică din 1996, intrarea României în NATO, aderarea la UE.

În postarea precedentă mi-am exprimat convigerea că aceste realizări, ale României, au fost realizate, de către noi, în ciuda lui Iliescu. În ciuda și nu din cauza, cu contribuția, lui Iliescu. Cam la fel stau lucrurile cu realizarile României din timpul lui Ceaușescu.

Revin astăzi să pun în discuție caracterul comunist al convingerilor lui Iliescu. Și a celorlalți comuniști declarați. Și stimați, de unii, pentru comunismul lor.

Bine, mi-e mie ușor să vorbesc.
Maică-mea a fost secretară de BOB până în 21 decembrie 1989.
Ea a fost cea care mi-a deschis ochii cu privire la adevărata natură a comunismului.

‘Am devenit UTC-istă în timpul liceului. Înainte de 1950. Eram singura fată îmbrăcată sărăcăcios din clasă. Liceul de fete din Bistrița. Încă mai era așa ceva pe vremea aia. Stăteam la internat. Toată ziua cu colegele pe cap. Care colege făceau mereu mișto de hainele mele. Care fuseseră ale bunicii tale…. Frumoase pe vremuri, între cele două războaie, dar deja ponosite.
Așa am căzut în capcana propagandei egalitariste…
Învățam bine. Am fost remarcată de activiști. Cooptată în UTC și foarte repede promovată în funcții de răspundere.
Odată intrată la facultate, cu origine socială relativ sănătoasă – orfană fără nici un fel de proprietăți, chiar dacă părinții fuseseră funcționari, am fost primită și în partid. Mare lucru pentru vârșta aia. M-am simțit băgată în seamă, pentru prima oară în viața mea.
Și uite-așa m-am trezit membră supleantă al CC al UTC. Cooptată în comitetul de organizare al Festivalului Tineretului din 1953. Cu care ocazie am înțeles cu ce se mănâncă comunismul … fățărnicia celor aflați la butoane, lipsa de scrupule manifestată în timpul luptelor pentru putere, lipsa de caracter a celor aflați în stratosfera structurilor de partid și de stat…
Dar nu mai puteam să dau înapoi. Tot ce am putut să fac a fost să rămân pe loc. Tot insistau să mă facă activistă. Să nu mai practic meseria pentru care mă pregătisem și să fiu plătită ca funcționar al partidului. Iar leafa era de câteva ori mai mare decât cea de la institut.
Am pretins că eram pasionată de cercetare și m-au lăsat, cu greu, în pace. Dar tot m-au făcut secretară de BOB. Și așa am rămas. Până la căderea comunismului.’

Tot comentatorii despre care era vorba mai sus spun despre Iliescu că era un mare necunoscut înainte de ’89. După care scot la iveală poze în care acesta apare ca partener de sport al familiei Ceaușescu…

Imaginile astea au devenit disponibile abia după ’89.

Precum toți comuniștii care se respectau, și părinții meu ascultau Europa Liberă cu ‘sfințenie’. Crescut într-un astfel de mediu, am preluat obiceiul. Tot trăgând cu urechea la ‘dușmanii poporului’ am aflat încă din ’86-’87 cine se încălzea în culise pentru a prelua puterea atunci când Ceaușescu va fi dispărut de pe scena politicii românești.
„Cu voia dumneavoastră”, Ion Iliescu. Departe de a fi fost vre-un necunoscut….

Și atunci?
În nici un caz necunoscut.
Comunist declarat și intim al cuplului Ceaușescu, cel puțin până la un moment dat.
Autoritar până în măduva oaselor, inclusiv după ’89. Dacă mai are cineva nevoie de argumente, acel cineva n-a trăit pe lumea asta.

Și atunci? Cum poate fi explicată evoluția lui Ion Iliescu?

Simplu. Nu a avut altă alternativă!
‘Animal politic’ prin excelență, adică cum putea fi mai rău, a înțeles foarte repede – și de mai multe ori – care erau limitele până la care se putea întinde. În fiecare moment al carierei sale.

‘Geniul’ lui Iliescu a constat în capacitatea lui de a practica arta supraviețuirii.
Atât politice cât și biologice.
A fost liderul comunist care a trăit cel mai mult. Și care a supraviețuit, din punct de vedere politic, de cele mai multe ori. Și până la sfârșit!

În ceea ce privește autenticitatea comunismului său…
A ‘crescut’ în funcții pe vremea unui sistem mafiot. Pretins comunist dar în realitate mai mafiot decât Cosa Nostra.
După schimbarea de regim a patronat trecerea de la un sistem totalitar la unul bazat pe aparențe. Dacă cel declarat comunist nu avea nici o reținere în a se declara ‘revoluționar’ – adică ‘noi facem regulile, pe față’ – noul regim nu a avut nici o reținere în a se pretinde democratic. Mergând până la a permite – de voie, de nevoie – schimbarea de garnitură din 1996. Doar că sistemul se baza în continuare pe pile, cunoștințe și relații.
Dacă până în ’89 sistemul s-a bazat exclusiv pe relații de forță, după ’89 acesta a schimbat modul de abordare. De data asta a pus mâna pe proprietate. Aceiași grupare de interese a schimbat macazul după ce a înțeles că pretextul comunist nu are cum să funcționeze. Că doar ce se prăbușise sub propria greutate!
Așa că trebuia încercat altceva. Aceiași Mărie, cu altă pălărie. Același grup de interese încolonat sub stindardul unui alt pretext…

Putem trage liniștiți concluzia că atât comunismul cât și democrația originală au fost doar niște povești de adormit copiii!