Toate părțile implicate sunt convinse că au dreptate.
Că fiecare dintre ele are dreptate.

N-am să mă apuc acum să argumentez care cred eu că ar fi varianta corectă.
Constat doar că cele trei părți aflate în conflict se echilibrează una pe cealaltă. Că măcar două dintre ele ar trebui să gasească ce au în comun. Și să purceadă la fapte.
Mă refer aici la situația din România. De unde și limba pe care o folosesc pentru a redacta postarea.

Fiecare dintre cele trei tabere își închipuie că reprezintă interesele câte unei secțiuni din societate. Pretind că reprezintă interesele…
Și par a fi dispuse să meargă până la capăt!

Dintr-un anumit punct de vedere – cel expus de obicei de către politologi – fiecare dintre tabere are dreptate. Dacă cedează… fiecare dintre ele își pierde legitimitatea în fața alegătorilor proprii. În fața celor care i-au votat. În fața celor ale căror interese pretind că le reprezintă.
Din celălalt punct de vedere… Dacă mai tărăgănăm mult, lucrurile pot degenera.
Dintr-un al treilea punct de vedere, cu cât avem mai mult timp la dispoziție, cu cât mai multă funie vor avea la dispoziție, cu atât mai mult se vor devoala fiecare dintre cele trei tabere.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, am să propun o radiografie a societății românești.

Oamenii de ‘rând’.

De fapt toți.
Cuvântul cheie este ‘exasperare’. Toți, de la vlădică la opincă, suntem convinși că ‘ar trebui să fie mult mai bine’. Că ‘lucrurile nu merg în direcția bună’.
În plus, ‘oamenii de rând’ simt că lucrurile o iau la vale. Că măine va fi mai rău decât astăzi.
Exasperarea este un sfetnic prost. Exasperații nu mai gândesc ‘drept’. Exasperaților le este greu să dea sentimentele la o parte atunci când încearcă să analizeze o situație. Să ia o hotărâre.
Exasperarea îngrijorată este și mai periculoasă pentru cei aflați în această situație. Îngrijorarea îi fragilizează pe exasperați și îi pune pe aceștia la dispoziția ‘experților’.

Politicienii.

Mă refer aici la toți cei care trăiesc de pe urma politicii. La toți cei care fac politică în mod activ, nu la pensionarii ale căror pensii sunt influențate de deciziile luate de către guvernanți. La cei ajunși în anumite slujbe/poziții ca urmare a relațiilor dintre ei și guvernanți. Care guvernanți fac parte din această categorie.
Și ei trăiesc, ca indivizi, de pe urma relațiilor directe dintre ei și ceilalți oameni care fac parte din acest grup.
Ei bine, prea mulți dintre politicieni se comportă ‘rațional din punct de vedere economic’. Prea mulți dintre membrii categoriei își favorizează interesele proprii. În defavoarea intereselor colective. În defavoarea intereselor celor care le plătesc lefurile. În defavoarea celor care plătesc impozitul pe profit!

Cureaua de transmisie.

Teoria susține că sistemele care nu funcționează bine au de ales. Dispariția, dacă disfuncționalitățile continuă pentru prea multă vreme. Sau remedierea deficiențelor pe măsură ce acestea sunt identificate.

Practica ne arată că oamenii acționează abia după ce le ajunge cuțitul la os. După ce pricep, cumva, ce se va întâmpla dacă vor continua. Care pricepere poate apărea pe două căi. Oamenii află în ce situație sunt dacă le explică cineva suficient de convingător.
Sau după ce dau cu capul de pragul de sus.

Cine ar trebui să ne deschidă ochii? Înainte de a da cu capul de pragul de sus?

Exact cei a căror misiune este să transporte informația în interiorul sistemului.

Trăim într-o democrație.

Societatea ia hotăriri în mod colectiv. Votăm din când în când iar voturile noastre împing țara într-o direcție sau alta.
Pentru a vota în cunoștință de cauză, avem nevoie de informații pertinente.
Pentru a vota cu mintea, rațional, ar trebui să fim într-o stare de echilibru socio-emoțional.

Informația circulă in interiorul societății prin intermediul ‘curelei de transmisie‘.
Avem informație de sus în jos. Mesaje din partea guvernanților. Transmise de purtătorii de cuvânt, distribuite de presă și discutate de analiști.
Avem informație de jos în sus. Colectată și pusă direct la dispoziția decidenților. Și/sau colectată/distribuită de presă și discutată de analiști.
Toată această informație – colectată, distribuită și analizată – are consecințe pe două planuri. Constituie materia primă pe baza căreia sunt adoptate deciziile. }n același timp, tot acest flux informațional constituie cadrul socio-emoțional în care se desfășoară procesul decizional.

Cu cât informația prezentată celor ce au a decide este mai completă, cu atât deciziile vor fi mai pertinente.
Cu cât informația prezentată celor ce au a decide este mai neutră, cu atât deciziile vor fi mai raționale.

Cu alte cuvinte, cu cât informația este mai completă și mai puțin încărcată emoțional, cu atât deciziile vor fi mai bune. Mai potrivite cu interesul pe termen mediu/lung al majorități celor implicați.

În același timp, cu cât informația care ajunge la decidenți – la alegătorii de rând și/sau la guvernanți/politicieni – este mai fragmentată și mai încărcată emoțional, cu atât deciziile vor favoriza interesele pe termen scurt ale celor implicați în proces. În procesul de selectare a informației, de atașarea încărcăturii emoționale și în cel de elaborare a deciziilor.

Pe termen mediu/lung toată lumea are de pierdut!
Conform tuturor lecțiilor care ne sunt puse la dispoziție în cărțile de istorie.