De vreo trei-jdă ani încoace, ne-am tot trezit.

Dar niciodată până la capăt.

În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.”
În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”

Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.

La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni.
Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…

În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea.
Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…

Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.

Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat.
După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi.
Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni.
Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar….
Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!

Să vedem ce facem în continuare…
Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români.
Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări….
Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?

Și-atunci?
Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’…
Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…

Și noi? Restul?

Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!

Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu.
Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță…
Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…

Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim?
Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea.
Indiferent de partid!

OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.

One way to interpret Maslow’s pyramid of needs is to consider that an individual might become a full fledged human only after having climbed to the ‘fifth floor’.

The key word here being “might”!

Because nothing mandates that all those who have overcome the material constraints of this world and have successfully integrated themselves in the social milieu will ever become a ‘better version of themselves’.

Need examples? Have you ever heard about people like Bernie Madoff, Martin Shkreli or Myron Scholes?

‘But the last guy, Myron Scholes, was recognized by the Nobel committee as a world class economist!’
Exactly! What more could a person want? Money, fame, worldwide recognition… he was on the fast track to becoming whoever he wanted…
Yet he had chosen to associate himself with one of the deepest financial black-hole ever… Knowingly, unknowingly… doesn’t matter!

‘But what does it mean to become a full fledged human?’

To be free. To consider them-self a free person and to be recognized as such by their peers.

‘Scholes wasn’t a free person?!? Shkreli?!? Madoff?!?’

Nope. Neither was free from greed!
Greed for money, power, public recognition… or any combination thereof.

‘But “greed is good”!!! Isn’t this the current mantra? Aren’t we all driven by this sentiment?!?’

First of all, greed is not good. Read Adam Smith’s Theory of Moral Sentiment.
But yes, we are bombarded from all sides with this notion. That ‘greed is good. That greed is the engine of capitalism, which capitalism has brought us here. Where it is good.’

Yes, here it is indeed good. Only for fewer and fewer of us. It used to be better but since ‘greed has become good’ every ‘bump’ we encounter along the ‘free market’ road has proven to be quite a challenge. An insurmountable challenge for more and more of us.
An unsustainable arrangement. For us, as a community.
And yes, capitalism is the best economic paradigm to date. Only, as all paradigms, it has to be put in practice. By us, the people. In the right way. In the free market way.
Only we are no longer free! Those who cannot escape their sentiment may not consider themselves free. And too many of us have been enslaved by their greed!

‘But greed is written in our DNA!’

Indeed! So is the urge to have sex!
Only we’ve managed to teach ourselves, community wise, that while sex is good, rape is bad!
Not so long ago, rape was more or less condoned. ‘She must have enticed him’. ‘What was she doing there at that hour?’ And so on…
Nowadays, rape is shunned. By most of us.

Only we still live surrounded by rape culture. Seeped in greed.

Will we ever learn?
Will we, as a community, ‘actualize’ ourselves?

US Initial Jobless Claims, provided by the US Department of Labor, provides underlying data on how many new people have filed for unemployment benefits in the previous week. We can gauge economic conditions with respect to employment. As more new individuals file for unemployment benefits, fewer individuals in the economy have jobs. For example, initial […]

The US Unemployment Situation is Stunning — ASYMMETRY® Observations

While everything mentioned above is absolutely true, we must also remember that it was the whites – who had first reached the ‘proper stage of development’, who had given up slavery and invented ‘human rights’.
On the other side, it is also true that the whites did reach the ‘proper stage of development’ by exploiting the rest of the world.
Only ‘this’ wasn’t invented by them! I don’t want to go into the finer details. All of you know, very well, what had really happened ‘on the ground’.

So.
What are we going to do next?

‘Delete’ everything the white people have contributed only because they have been the last to exploit the rest of the mankind?

Or accept the fact that evolution works in an oblique manner?

Culture is to human communities what DNA is to biological species.

It transports vital information from one generation to the other. Hence providing a venue for survival.
Furthermore, both culture and DNA can change in time. Hence providing a venue for evolution.

The difference between culture and DNA being, of course, the fact that culture is way more fluid than DNA.
DNA changes only once for each generation – what you get at birth is what you’re taking to the grave, while culture is in constant flux.
No individual organism has anything to say about their genetic information but almost every human is capable of learning almost anything.

Now for the historical part.

Stage one.

Veneration of the elders. The elders were the depositories of the common knowledge. Hence everybody took good care of the ‘data bases’.

Stage two.

Somebody learned to write.
Elders were no longer indispensable. More and more information could be ‘warehoused’ in alternative ways.
A structure was needed to manage the new ways of dealing with the vital information.

Stage three.

The state is born.
At first the structures which insured that culture was passed from one generation to another had been rather empiric: kingdoms, monasteries, etc.
Soon after the Enlightenment things had become more rational. Cultured people became nations and the academic scholars gave us the state. As the structure charged to make sure that culture and people stay together. Hence providing for the nation’s survival.

States who had been in constant contact – read rivalry, kept each-other fit. Or else.
States ‘removed’ from reality – geographically, by becoming too powerful to care or both, had experienced a natural decay. The people at the top of the food chain had forgotten about those at the bottom and those at the bottom had lost faith in their leadership.

States too weak to survive – for various reasons, have succumbed while those too powerful for their own sake have eventually imploded.

Psychology to the rescue.

Culture is more fluid than DNA for a reason.
DNA follows exclusively the laws of nature while culture is heavily influenced by us.
We, men, are the measure of all things.
All life heavily transforms the place it inhabits.
So do we, humans. Only we do it willingly. On purpose, that is.

Now, that we have amassed so much information – about life in general and about how we relate, as agents, to the entire process, we have reached a reckoning moment. What next?

Are we going to choose the path of the cuckoo or that shown to us by Hokule-a?

Nu prea i-a ieșit pasiența Preafericitului…
A construit, cu ajutorul lui Mamon, un templu mai înalt decât Coșmelia Poporului.
Și, cu toate astea, din locul pe unde se plimbă poporul muncitor, țîșnitoarea lui Firea pare mai cu moț decât ctitoriile predecesorilor săi…

„Pleacă, copile chiar dacă mă doare!
Aici nu sunt speranțe de a trai normalitatea promisă!
Nu-ți irosi viața, sperantele, energia pentru cauze pierdute!
In fond, cea mai ușoară cale de a-ți trăi viața este să-ți urmezi visul!”

Încă o confirmare a tezei care ne învață că realitatea este un construct social.
Care ne spune că ne-o facem cu mâna noastră!

Întâi am pierdut vremea. Ca nație. Vreo douăj-de ani.

După care, în loc să ne apucăm de recuperat timpul pierdut, am început să ne sfătuim copiii să plece. De tot!

Una e să-i impingem de la spate să se ducă afară să învețe. Și să se întoarcă. Iar noi, între timp, să facem oarece ordine pe aici, prin bătătura. Astfel încât, odată întorși, să ne putem apuca cu toții de treabă.
Aici, unde sunt atâtea de făcut. Unde totul este la început. Unde jocurile nu sunt, încă, atât de făcute ca afară.

Și cu totul altceva este să-i învățăm, de mici, cu gândul că ‘aici nu mai e nimic de făcut’. Să-i împingem, efectiv, afară. Să-i obișnuim cu gândul plecării. Pe și pe noi, laolaltă.
Adică să ne demobilizăm singuri. Să ne aruncăm, de bună voie, în brațele celor care ‘ne vor proști’.

Scriind chestia asta mi-am adus aminte de cuci.


Adică de păsările alea care își depun ouăle în cuiburile altor păsări. Din care ouă ies niște pui suficient de zdraveni încât să arunce din cuib odraslele perechii gazdă.
Noi facem invers. Ne alungăm singuri puii.
Făcând loc, în felul ăsta, copiilor ‘lor’…. care nu sunt atăt de ‘zdraveni’ ca ai noștri! Că altfel s-ar duce ei să învețe ‘afară’….

Atâta vreme cât democrația funcționeză cu adevărat, afirmația de mai sus rămâne valabilă.

Numai că există și situația în care unii dintre presari se lasă ademeniți. Și devin „fiara de atac din lesa politicianului”. Moment din care democrația începe să aibe probleme.

Moment în care începem să ne întrebăm cine a fost primul. Oul sau găina?
Pentru un tratament corect, e nevoie să identifici cauza.

Cine e de vină?
Cititorii sau presarii?
Votanții sau aleșii neamului?

Toți trei în aceiași măsură?

Hai s-o luăm altfel.

Democrația este un mecanism de decizie. Modul activ prin care populația – devenită națiune, își hotărăște singură destinul. Alternativa – predominant pasivă, fiind reprezentată de autoritarism. Situție în care dictatorul face ce vrea, până când populației îi ajunge cuțitul la os.

„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt
Să vrem noi sânge, nu pământ!

Pentru ca decidenții să poată lua decizii cât de cât corecte, aceștia au nevoie de informații.
Politicienii trebuie să știe atât ce se întâmplă cât și starea de spirit a populației.
Fiecare dintre cetățeni trebuie să știe ce se întâmplă și ce gândesc ceilalți membrii ai comunității.

Cine sunt singurii care pot face, în mod transparent, toate aceste lucruri?
Cine sunt cei care pot ‘afla lucruri’? Bine, cu condiția să fie pasionați de meserie…

O să-mi spuneți că politicienii au mai multă putere. Și că cetățenii – tocmai pentru că sunt primii care trag ponoasele, ar trebui să fie mult mai responsabili decât sunt….

Păi da, numai că toate cele trei categoriile sunt, de fapt, una singură. Atât politicienii cât și cei din presă sunt, în același timp, și cetățeni. Adică vor suferi, și ei, consecințele degradării democrației din jurul lor.

Hai să renunțăm la ‘cine a fost primul’.
Să trecem la ‘cine se trezește primul’!

Să ne punem, fiecare dintre noi, câte un pic de cenușă-n cap.
Pentru că altfel nu ne mai crede nimeni.

Și să renunțăm la lese!
Doar câinii cu adevărat liberi pot păzi în mod eficient.
Restul… sunt buni doar pentru luptă. Între ei sau asmuțiți împotriva unor victime nevinovate.

There is no such thing as a soul?
OK, then how do you explain what happened the last time you encountered a soul-less person?
You didn’t?
Good for you only I have my doubts.

Either a divine gift or an emanation of the human mind, soul is what separates us from the animal realm.

Or this is how we see things…

After all, we are the ones who believe it is normal for us to eat animals and who consider it a tragedy for one of us, humans, to ‘return to nature’. In any circumstances…

Anyway, things are complicated… Until recently – historically speaking, some of us were comfortable with the notion that skin colour determines the ‘quality’ of one’s soul. Caucasian plantation owners used black slaves to work their land and Arabian rulers used ‘white flesh’ to adorn their harems…

Further complications spring up when we consider the fate of the soul.
Is it going anywhere after it’s ‘host’ passes away? To some other place? Does it come back to fulfill its Karma?
Or it literally goes to meet its Maker? As in ‘for dust thou art, and unto dust shalt thou return. (Genesis 3:18)’?

And when does this soul appears in earnest?
The moment when we leave the womb? A few years later, during the process through which we become conscious human beings?
Or, as some people choose to believe, in the very moment when each of us has been conceived by their parents?

As an aside, what about those conceived in a lab? Do they have a soul?

What about sexes? Are feminine souls equivalent with the masculine ones?
What happens to a transgender soul?

Are we a natural occurrence? A product of evolution? In a constant process of ‘improvement’? Obviously imperfect but, generally speaking, striving to ‘fail better’?

Or are we an imperfect ‘artifact’?

Cause this is the only issue on which there is a consensus… Everybody is convinced we’re ‘defective’. From the staunchest believer to the most rabid atheist…

I really have to stop. And go comfort my soul with something nice.

De când îl mai ajut pe Bob la diverse chestii, au început să mă recunoască vecinii.

Mă întrebă de sănătate!
De sănătatea lui, bineînțeles.
Și se bucură auzind că e din ce în ce mai bine.

Acu’ vreo trei zile, înainte de excursia cu scaunul rulant, mă intersectez la intrare cu o doamnă. Blondă, undeva între 60 și 70 – la prima, și rapidă, vedere, destul de bine – dar nu țipător, îngrijită.

„Să-i spuneți domnului …. să facă o cerere pentru a fi trecut cu două persoane la întreținere. Văd că vă foiți cam mult pe aici!”

Am crezut că glumește așa că am început să râd.

„Să știți că eu vorbesc cât se poate de serios!”

După care s-a întors majestuos, întrând pe ușa pe care i-o ținusem în timpul dialogului….

%d bloggers like this: