Băi tată, glumele tale n-au nici un haz!
Glumele mele sunt pline de haz! Tu nu ești suficient de deschis la minte să le apreciezi…
Hazul este o chestie de conivență. Spunătorul propune o glumă. Dacă ascultătorii râd, atunci gluma are haz.
Sau ascultătorii nu au altă alternativă…
Și tu, fiule, crezi lui Alexandru Arșinel îi păsa că în sala aia mare de la Cărăbuș erau câte vreo doi trei cărora nu le plăceau bancurile lui?!?
Vineri, adică acu’ vreo 10 zile, am măturat din frunzele de pe stradă. O curte în dreapta și două în stânga…și pe partea cealaltă…
Oricum se adună la mine în față după două adieri de vânt!
Ce m-a apucat?
Nu măturase nimeni de mai bine de o săptămână. Când cad frunzele, adică toamna, măturătorii nu au cum să facă față…
De ce sunt atât de puțini? Pentru că nu ar avea ce face în restul anului…
De ce nu trece o mașină care să măture o dată pe săptămână?
Pentru că nu ne luăm noi mașinile de pe stradă în ziua aia!
Marțea următoare, adică acum mai bine de o săptămână, iar nu a măturat nimeni.
A trecut mașina care ia gunoiul, a golit tomberoanele dar a lăsat sacii cu frunze în fața curții.
‘Vine altă mașină. Cea care strânge sacii măturați de măturători!’
Până ieri – care a fost tot marți, am mai adunat vreo doi saci. Peste primii patru!
Ieri au venit și măturătorii oficiali. Care au pus și ei doi saci peste grămadă. Doi peste grămada ‘mea’ și încă câte unul din două în două porți.
Aseară, pe la 8, mă cheamă un vecin la poartă.
Când ies pe ușă, văd o pală de fum.
Instinctiv, iau extinctorul cu mine. În dreptul palei e parcată, de obicei, mașina.
Deschid poarta și vă doi vecini care încercau să stingă focul.
Doi necunoscuți aprinseseră unul dintre sacii cu frunze.
Un alt necunoscut – care trecea pe acolo cu mașina, a observat. A oprit și a încercat să stingă focul cu extinctorul de la mașină.
Unul dintre vecini – care tocmai venea acasă, s-a dus la el în curte după o găleată cu apă. Celălalt a rămas să mă cheme pe mine. Necunoscul bine intenționat a plecat.
Am stins focul.
Și am sunat la 112. La nici 10 metri de poartă e o cameră de supraveghere stradală. Poate a ‘surprins’ ‘evenimentele’.
Dispecera de la 112 transferă apelul la Poliție.
Dispecerul de la Poliție trimite un echipaj.
Care mă întreabă ce s-a întâmplat.
Relatez povestea telefonului fără fir iar polițiștii îmi spun că fără semnalmentele celor doi necunoscuți nu au ce să facă.
Le arăt camera.
‘Aia ține de poliția locală. Noi nu avem acces la ea!’
‘?!?’
‘Trebuie să luăm legătura cu ei… durează! Mai bine dăm căteva ture cu mașina pe străzi, poate îi găsim…’
Azi dimineață, la 10 zile de când stau sacii pe stradă, am sunat la ‘gunoieri’.
Dispecera, mai ales după ce a aflat despre începutul de incendiu, părea chiar impresionată:
‘Am să-l anunț pe șeful de zonă!’
Am măturat din nou, am pus frunzele în alți saci și m-am pus pe așteptat.
Grămada a dispărut în mai puțin de o oră!
Păi n-am fost eu ăla prostu’?!?
Dacă sunam mai devreme… adică acum vreo săptămână…
Cică se urcă Ceașcă-n mașină și se duce în vizită la un combinat de creștere a porcilor.
Cum se plimba el pe-acolo, vede o scroafă gestantă cu o burtă enormă. N-are ce face și spune, jumate-n glumă, ‘asta fată cel puțin 12 pui!’. Ăia-își notează grijulii și grupul pleacă mai departe.
Peste ceva vreme, la soroc, scroafa ‘sloboade’ doi pui. Îngrijitorul raportează 4. De frică. Șeful de hală raportează 8. Tot de frică. Directorul combinatului trimite la minister 10. Îi țâțâia curul. Ministrul cere audiență la Ceașcă și începe:
– Tovarășe secretar general, permiteți-mi să vă aduc aminte că în timpul vizitei de lucru efectuate la combinatul de creștere a porcilor v-ați exprimat opinia că o anumită scroafă urma să fete 12 purcei. Ei bine, scroafa respectivă a fătat. 13!
– Bine, bine… Uitasem dar bine că mi-ai adus aminte. Pe cel în plus trimiteți-l la export, restul pentru consumul populației.
‘Te-ai dus cu pluta? Ca restul boșorogilor? Ce-i cu aiureala asta?!?’
Bancurile reprezintă un foarte bun instrument de măsură atunci când vrei să iei pulsul unei societăți.
Indiferent dacă bancul a fost inventat într-o ‘fabrică de trolli’ sau ‘ejaculat spontan’ dintr-o minte ‘excitată’, dacă intră în circulație înseamnă că o parte suficient de mare din populație este de părere că ‘e ceva acolo’. Pentru suficient de mulți dintre cei care intră în contact cu textul respectiv – indiferent cum, bancul este suficient de ‘interesant’ încât să fie ținut minte. Reamintit la momentul oportun și ‘dat mai departe’.
Cu alte cuvinte, unele dintre bancuri – adică cele care supraviețuiesc ‘în libertate’, generează o ‘reacție în lanț’. Care ‘reacție în lanț’ are nevoie de o ‘masă critică’. De suficient de mulți oameni care să considere că textul respectiv merită atenție. Efortul de a fi ținut minte și dat mai departe.
Un moș se duce să ceară pașaport. (Suntem deja în secolul XIX, Ceașcă era mort demult)
Nenea de la ghișeu, în timp ce completa formularele, îl întreabă:
– Ce-ți veni bade? Ori te duci în vizită la ceva copii?
– N-am copii. Iar de plecat, vreau să plec din cauza homosexualității…
– Mai ai probleme din cauza asta?!? Legislația s-a schimbat de câțiva ani, acum e voie!
– Ce probleme să am?!? Eu sunt normal. Sunt căsătorit cu muierea mea de 50 de ani. N-avem copii că nu poate ea! Iar problema mea cu homosexualitatea e că după cum merg lucrurile… mi-e frică ca nu cumva să devină obligatorie!
‘Chiar că te-ai dus cu pluta!
Ce legătură are sula cu prefectura?!?’
După cum spuneam și mai sus, faptul că unele dintre bancuri și unele dintre narațiunile false devin virale spune multe lucruri. Că ‘textangii’ sunt suficient de buni… Și că există un public pentru ‘textele’ alea!!!
Și mai este un lucru de scos în evidență! Menționat deja mai sus…
Publicul respectiv este suficient de numeros încât să constituie o masă critică!
OK, apariția mijloacelor de comunicare în masă – și faptul că aceste mijloace oferă o cale directă de comunicare între ‘troli’ și publicul țintă, a dus într-adevăr la apariția „bulelor”. Locuri unde publicul țintă se concentrează în mod natural.
Locuri unde publicul țintă este ‘educat’. Unde o vagă ‘pornire’ este transformată, treptat, într-o ‘convingere de nezdruncinat’…
Toate astea sunt cât se poate de reale.
Dar nu schimbă cu nimic faptul că ‘pornirea’ exista încă de la început. De dinainte ca ‘cineva’, indiferent cine, să-și înceapă ‘compunerea’.
Pe vremea deja apusă – cu toate că ‘nu era voie’, bancurile politice zburdau. Lumea era împărțită foarte clar.
‘Noi’ și ‘Ei’!
Iar ‘Ei’ erau întotdeauna de vină… ‘Noi’ nu! Noi niciodată nu…
În lumea liberă, chestiile astea nu țin. Nu există ‘Noi’ și ‘Ei’. Toată lumea ‘împreună’!
Până își bagă dracu’ coada…
Uite că am căzut și eu în capcană!
Reformulez!
Până când ne ia somnul și cădem în mrejele diavolului!
De fapt, avem de a face cu un fel de ‘infecție cu germeni oportuniști’.
Exact așa cum atunci când sistemul imunitar nu funcționeză ‘la capacitate’ facem coșuri pe față – sau chiar un sepsis letal, de la microbi aflați în mod normal în organism tot așa pățesc și unele societăți.
Care fie n-au știut niciodată cum să se apere de dictatură, fie au uitat.
Indivizi care în timpuri normale ar fi ignorați – sau, cel mult, considerați a fi amuzanți, ajung să domine ‘peisajul’. Și să-l ducă de râpă….
Aflăm de pe internet:
Comentariu ‘la botul calului’:
Până la urmă, sunt două chestii diferite…
Ghiță a fugit peste graniță cu un sac de bani în spate. Că altfel n-avea ce să mănânce ‘dincolo’.
Nicușor Dan a trecut strada ca să scoată niște bani. De la bancomat. Cu copila-n brațe. Vorbind la telefon. În fugă…
Dacă se împiedica Sebastian Ghita… îl prindea Europolul.
Daca se împiedica Nicușor Dan, își rupea ceva copilul ăla nevinovat.
Dacă dădea cineva peste Ghița, primea o medalie. Sau măcar o citație pe unitate.
Dacă dădea vre-un șofer peste Dan… avea ceva de tras!
Dacă noi, cei care trebuie să tragem din 4 in 4 ani niște concluzii, nu vedem că diferențele astea sunt, de fapt, niste ‘trăsături de unire’ … ne merităm soarta!
Care e realitatea ‘din teren’:
Și încă ceva.
În principiu, nu am mare considerație pentru presa de scandal.
Sau, mai bine spus, pentru modul ‘scandalos’ în care ‘se face presă’ în zilele noastre.
Dar uite că așa mai aflăm și noi chestii interesante din viața aleșilor noștri…
Spune cineva pe net că filmul se termină cu discleimărul:
“UK a mai câștigat un an de pregătire și, în cele din urmă, a învins”
Nu l-am vazut. Nici n-am de gând…
Dacă se vede cineva cu scenaristul, vă rog să-i transmiteți din partea mea că anul ăla de pregătire a fost valabil și pentru Hitler.
Diferența dintre cele doua spații socio-culturale fiind că nazismul era deja ‘copt’ în timp ce englezii nu erau, încă, pregătiți din punct de vedere psihologic pentru un ‘nou’ război.
În anul ăla de pregătire, Hitler a construit tancuri și avioane în timp ce englezii s-au obișnuit cu gândul că vor trebui să mai învingă odată Germania.
Hitler a început războiul tocmai în 1939 pentru că abia atunci a avut la dispoziție suficiente arme. Dacă le-ar fi avut in 1938, intra atunci în război.
Cam același lucru se întâmplă și acum. După WWI, americanii s-au retras dincolo de Atlantic, englezii dincolo de Marea Mânecii iar francezii au impus despăgubiri imense de război Germaniei învinse. Economia germană s-a scufundat în mocirlă iar mizeria rezultată a constituit ‘îngrășămantul natural’ în care au înflorit aberațiile lui Hitler.
După WWII, americanii au fost mai isteți. Și-au dat seama că dacă se mai retrag odată, Europa va relua ciclul. Poate cu alți actori, doar că războiul s-ar fi întors cu aceiași regularitate. Așa că planul Marshall și NATO. Europenii, care învățaseră și ei lecția, au constituit UE. Aranjament care a ‘conținut’ comunismul în spatele Cortinei de Fier, unde s-a prabusit sub propria greutate – precum toti colosii cu picioare de lut.
Odată cu sfârșitul Războiului Rece, am reintrat în ‘necunoscut’. “Neconoscut” pentru că l-am uitat deja, dacă l-om fi înțeles cu adevărat vreodată…
Euroatlanticii au clamat victoria – vezi ‘sfârșitul istoriei’ prevăzut de Fukuyama, analist la State Department pe vremea când i-a venit ideea, în Martie 1989 – iar postsovieticii au refăcut traseul urmat de naziștii nemți. Au dat vina pe trădătorii interni – adică pe ‘Gorbaciov’- refuzând să recunoască – cu toate că abia ce se confruntaseră cu ele, ‘limitările’ intrinseci modelului autoritar.
Din păcate, euroatlanticii au uitat de învațămintele trase la sfârșitul WWI. Au lăsat spațiul ex-sovietic să se descurce singur. Și pentru că shit happens… it did!
Revenind la Hitler, francezii ar fi trebuit să reocupe Germania în 1936. Când Hitler a intrat in Renania, încâlcând brutal tratatul de la Versailles. Doar că ‘elitele politice’ franceze și britanice ale momentului nu erau ‘pregătite’. Drept pentru care a venit momentul 1938. Nici atunci nu ar fi fost târziu. Armata germană încă nu era suficient dotată pentru a face față unui asalt hotărât, declanșat de toate țările din jurul Germaniei. Dar, din nou, elitele politice nu erau suficient de ‘pregătite’.
Suntem, iarăși, în aceiași situație.
Ne punem, din nou, aceiași întrebare. Merită să-l înfruntam pe dictator?
Mai ales că acum dictatorul ne poate distruge.
Și pe el s-ar putea să nu-l intereseze ce rămâne in urma lui!
Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri sunt următoarele:
Cât de departe sunt dispuși să meargă cei din jurul dictatorului?
Cei care fac posibilă dictatura ‘internă’.
Iar după ce vom fi aflat răspunsul la prima întrebare va trebui să ne uităm în sufletele noastre și să ne întrebăm
CUM DRACU’ DE-AM AJUNS, DIN NOU, ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE!?!
Valul 1, valul 2… suntem acum la mijlocul valului 4.
De vre-un an avem și vaccin. Care vaccin funcționează. Nu e ‘perfect’ – precum cele de pojar și de poliomielită, dar ajută foarte mult.
Noi nu. Nu si nu!
La început, când nu erau destule, s-au ‘dat’ și ‘pe sub mână’.
Înghesuială mare la programare, s-au dus câte unii la sute de kilometri de casă doar pentru a primi ‘vaccinul salvator.’
Iar cei care au putut, au găsit metode să sară peste rând.
Exasperate, autoritățile publice ne-au amenințat cu impunerea certificatului de vaccinare.
Imediat, centrele de vaccinare au fost, din nou, luate cu asalt.
Dar nu pentru multă vreme. Adoptarea certificatului nu este foarte ‘populară’ printre cei care trebuie să faca pasul decisiv. Aleșii poporului stau cu ochii pe popor. Și cum poporul nu se prea înghesuie la vaccin – ba chiar manifestează zgomotos împotriva serului, nici cei care urmează să ceară votul poporului nu se înghesuie să încurajeze vaccinarea.
‘Poporul’ e împărțit în trei.
Entuziaștii ‘pro’. S-au vaccinat imediat cum au putut. Când le-a venit rândul.
Entuziaștii ‘contra’. Care au apucat să-l ia pe ‘nu’ în brațe – indiferent de motiv, nu discut asta acum, și care nu vor să renunțe la el. Unii din convingere iar alții, pur și simplu, pentru că nu vor să-și recunoască – față de ei înșiși, greșeala inițială.
Nehotărâții. Nu chiar convinși de argumentele ‘contra’, ar vrea totuși ‘să mai aștepte.’ ‘Să se mai așeze lucrurile!’ Când au fost împinși – când adoptarea certificatului Covid părea iminentă, de exemplu, unii dintre ei dintre ei s-au dus. Când presiunea a scăzut, nehotărârea a revenit.
Când îi întrebi ‘de ce’, fiecare dintre ei are câte un răspuns. Care mai de care mai propriu.
Dacă analizezi răspunsurile, înțelegi că la baza lor este încrederea. Sau lipsa de…
‘Entuziaștii’ pro au încredere. Pleacă de la premiza că cei care produc vaccinul vor sa-l vândă, nu să ne omoare. Că ce care l-au verificat n-or fi proști să-și dea singuri foc la valiză. Și că cei care l-au cumpărat – în cazul nostru, ‘autoritățile române’, sunt de bună credință. Măcar cu privire la subiectul ăsta.
Și entuziaștii contra au încredere. În cei care le-au sucit mințile.
Nehotărâții, adică majoritatea, pur și simplu nu mai știu ce să creadă. Nu se pricep la ‘știință’, ca să ia o hotărâre pe cont propriu. Depind, în situația asta, de sfatul ‘autorităților’. De ce spune popa, învățătorul, primarul, de ce se spune la ‘televizor’…
Astă vară am vizitat câteva mânăstiri bucovinene. În fiecare dintre ele s-a găsit câte un părinte să-mi spună că port degeaba mască. Că doar cei care nu cred, în Dumnezeu, se îmbolnăvesc. Și alte chestii de genul ăsta.
Aproape 5000 de școli vor rămâne închise pentru că mai puțin de 60% din personal a fost vaccinat.
Pe diversele canale TV auzi tot felul de oameni, inclusiv medici, exprimând tot felul de îndoieli – unele aberante, cu privire la vaccin.
Parlamentul ezită să adopte legea certificatului de vaccinare.
Un sondaj sociologic demonstrează cât se poate de clar ‘nebuloasa’ din capul oamenilor.
Suntem într-un cerc vicios.
Adică alergăm după coadă!
Oamenii nu se vaccinează pentru că așteaptă un semnal clar din partea ‘autorităților’ iar acestea nu-l dau pentru că le e frică de ‘ce-o să spună oamenii’. Adică de cum or să voteze…
Între timp, jmecherii se aranjează singuri. Fiecare după convingerile lui. Unii sar rândul la vaccinare, alții își cumpără certificat ‘verde’…
Într-un fel sau altul, am reușit să facem saltul de la ‘ridendo castigat mores’ la miștocăreala derizorie.
Uitând că orice spunere vorbește în primul rând despre ‘comunicator’ și abia după aceea despre ‘obiectul comunicării’.
Satisfăcuți că au mai dat o palmă moravurilor învechite, tinerii frumoși și liberi se duc acum în Obor. Să o ardă ecologic. Uitând că fructele și legumele alea ‘verzi’, cele pe care le cumpără ei de la ‘precupeți’, au fost produse tocmai de nea Ion. De bețivul din poza de mai sus… De rudele și de prietenii lui!
Ne mirăm că ‘stânga’ are un ‘electorat captiv’, indiferent de câte ‘prostii’ face.
Ne mirăm de câtă tracțiune are propaganda anti USR. Indiferent de cât de rezonabil sună programul lor. Indiferent de câte lucruri au reușit să facă de când au ‘spart gheața’.
Ne mirăm de cât de multe voturi a obținut celălalt partid ‘anti-sistem’. ‘Cum de poate cineva să voteze cu extremiștii aia’?
Îl mai țineți minte pe Dorel? Pe vestitul Dorel?
Pe amărâtul ăla de care ‘s-a făcut’ atâta mișto pe internet? De care am râs cu toții?
Câte articole/postări/luări de poziție de genul ăsta s-au perindat pe sub ochii noștri?
Și dă-i și combate… că muncitorul român, că statul, că obiceiurile… că săracul privat nu poate să plătească lefuri mai mari că-i ia statul o grămadă de taxe ca să plătească pensii și ajutoare…
Și ce vină are Dorel în toată chestia asta?
Te pomenești că Dorel o fi de vină că s-au terminat lopețile?
Sau că ‘cineva’ a trimis pe un șantier prea mulți oameni și prea puține utilaje, materiale sau mai știu eu ce?
Te pomenești că Dorel, ăla cu târnăcopul, o fi de vină pentru toate chestiile care merg prost?
Și atunci?
Ce-i atât de greu de priceput, pentru marii comunicatori care ies pe bandă rulantă din toate universitățile – de la noi ca de pe tot locul, că ar fi mai bine să ni-l aliem pe Dorel în loc să-l împingem în brațele extremiștilor? De stânga, de dreapta… nu contează!
Cert este că genul ăsta de miștocăreală ieftină e combustibilul campaniilor ‘de comunicare’ abil orchestrate de cei care vor, simultan, să mulgă ‘banii europeni’ și să ne păstreze la ‘periferia Europei’. Într-un fel de limbo… într-un echilibru fragil… tocmai bun ‘pescuitul în ape tulburi’.
Cu cine să se identifice ‘nea Ion’ când vine vorba să voteze cu cineva? Cu aia care îi promit niște pensie/ajutor social și îi dau o găleată colorată sau cu cei care fac mișto de el? Cu ăia care își fac cruci până în pământ sau cu cei care fac bancuri despre ‘creștinii fără ș’?
Și ca să termin într-o notă mai veselă… vă invit să meditați pe marginea termenului ‘self-driven’.
Da, știu, nu toată lumea e familiară cu termenii automobilistici.
A horse driven cart este o caruță trasă de cal/cai.
A self driven car este un ‘automobil’ care se ‘auto-drivuiește’. Care se ‘auto-șoferește’. Car, adică autoMOBIL, este o chestie care se autopropulsează deja!
Ford face mașini care se autopropulsează – adică au motor, de când a făcut prima fabrică.
Cele care mai au de așteptat, dar nu prea mult, sunt mașinile care se conduc singure. Self driven… Care nu mai au nevoie de șofer…
Și nici de bancuri proaste!
Cu alte cuvinte, conform Constituției României, statul este distinct de societate.
Iar președintele – chemat, la nevoie, să medieze între cele două, este, și el, distinct de fiecare dintre cele două entități separate.
Și noi chiar sperăm că alcătuirea asta cât se poate de schizofrenă va putea funcționa vreodată?
Că un stat distinct de societatea pe care se presupune că trebuie să o apere își va îndeplini vreodată menirea?
Că un președinte, oricât de dedicat, va fi vreodată în stare să medieze între două entități care n-au nimic în comun?
Care n-au nimic în comun în afară de oamenii care le populează?
Chiar!
Ce-o fi în capul oamenilor care ‘lucrează la stat’? Care fac parte atât din ‘societate’ cât și din ‘stat’? Și care, pentru a respecta constituția, trebuie să țină statul separat de societate?
Și ce-o fi în capul lui Iohannis?!? Care face parte din societate – ca cetățean al acestei țări, din stat – ca „șef”, și care, colac peste pupăză, mai trebuie să și medieze între două chestii din care face parte simultan?!?
V-a luat durerea de cap?
Așa e la schizofrenie… face parte din fișa postului!
https://www.g4media.ro/presedintele-klaus-iohannis-despre-incendiul-de-la-constanta-astazi-din-pacate-statul-roman-a-esuat-in-misiunea-sa-fundamentala-de-a-si-proteja-cetatenii-sunt-ingrozit-de-tragedie.html
https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii
Cică unul era cam fustangiu.
Avea și niște obiceiuri sexuale destul de ‘condimentante’.
Colac peste pupază, avea și un papagal… Vorbitor!
Obiceiul tipului era să invite câte o ‘doritoare’ la el acasă și, înainte de a ‘trece la treabă’ să ‘negocieze’ cu ea ce urma să se întâmple. N-are rost să intrăm în amanunte.
Doar că tipul avea o problemă. Pe la jumătatea negocierilor și apoi pe toată durata ‘întâmplărilor’ papagalul se cam băga în seamă. ‘Insera’ tot felul de comentarii. Hazlii, nimic de zis, doar că diminuau concentrarea preopinenților. Nu e ușor să joci în Kama Sutra atunci când te umflă râsul!
Așa că tipul s-a hotărât. Că trebuie să pună piciorul în prag. Sau cortina pe colivie…
Nimic! Papagalul continua să comenteze.
A fost nevoie de o discuție tete-a-tete. Sau tete-a-bec…
„Dacă te prind că mai scoți o vorbă, o singură vorbă, îți smulg toate penele!”
Treaba a funcționat o vreme. Papagalul se potolise. Mai ales că după un timp tipul ridicase cortina de pe colivie și papagalul se putea bucura din nou de spectacol…
Până când una dintre preopinente s-a dovedit a fi pe măsura tipului.
Și a venit cu câteva idei proprii!
Așa că cei doi au început negocieri serioase. Poziții, secvențe, alea alea…
La un moment dat, papagalul nu mai rezistă.
Și face următorul anunț:
Îmi bag picioarele-n ele de pene, astea sunt faze de comentat!
Cum era aia cu ‘doi iepuri dintr-un foc’?
Uite ca în politică se poate…
Moarte dictaturii toleranței…
Păi dacă dictatura toleranței urmează să fie abrogată, înseamnă că …
OK. Da’ pân-la-urmă cum rămâne?
Mai avem voie să gândim? Și să le atragem proștilor atenția atunci când dau în gropi?
Tolerându-le între timp greșelile?
Sau va trebui să ne vedem de treburile noastre?
Lăsându-i pe proști pe unde se va fi nimerit să cadă?
Doar ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât vor unii să le facă să pară…
Cum măsurăm ‘prostia’?
Cum determinăm cine merită să fie tolerat și cine nu?
Cine va face asta și utilizând ce puncte de reper?!?
Ce punem în locul toleranței?
Ne punem mâna-n gât?
Unul altuia?
După cum ne vine pe chelie?
Sau dăm Legiunea jos din cui?
Înlocuim dictatura toleranței cu intoleranța dictatorială?
Pentru că, nu-i așa, e mult mai simplu să măsori cu ‘Patul lui Procust’…
Dar ce te faci cu Iisus?
‘Și chiar crezi că o să înțeleagă cineva ce ai vrut să spui?’
‘Ce? Că n-ai decât să spui ce vrei dar că pentru a acționa trebuie să îndeplinești niște condiții speciale?
Iisus n-a osândit pe nimeni… ce ne îndrituiește pe noi să-mpărțim oamenii pe categorii?’
nicichiarasa 