Archives for category: Alegeri

De vreo trei-jdă ani încoace, ne-am tot trezit.

Dar niciodată până la capăt.

În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.”
În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”

Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.

La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni.
Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…

În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea.
Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…

Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.

Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat.
După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi.
Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni.
Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar….
Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!

Să vedem ce facem în continuare…
Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români.
Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări….
Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?

Și-atunci?
Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’…
Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…

Și noi? Restul?

Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!

Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu.
Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță…
Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…

Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim?
Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea.
Indiferent de partid!

OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.

„La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-şi are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, care au implicat şi limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale. Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice, specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era şi Adunare Constituantă”, scrie Ion Iliescu.

Câtă dreptate poate avea omul ăsta…
Alegerile alea au fost cu adevarat libere!
‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’…
Foarte corect!
Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….

Există o foarte mare mirare în spațiul public.

Cum de-a ajuns cineva ca Dăncilă să ocupe scaunul pe care a stat, cu nu foarte mult timp în urmă, Adrian Năstase?

Dintr-una-n alta. Adică dintr-o alegere-n alta. Ca urmare a unei succesiuni de decizii. Unele obligatorii iar altele cât se poate de libere. Dar încă neasumate de cei care le-au făcut.

În decembrie 1989, a explodat mămăliga. Oamenii au ieșit pe stradă, pentru că, efectiv, nu mai puteau sta acasă. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, o organizație para-statală. Pentru că cineva trebuia să țină locul statului comunist ce tocmai fusese dizolvat.

În 6 Februarie 1990, „FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.” În realitate, posibilitatea de a candida a fost doar un pretext. Au transformat structura para-statală într-un partid pentru că așa au vrut ei. Dacă ar fi vrut doar să candideze la alegeri, ar fi înregistrat, ca toți ceilalți, un partid politic. Să nu uităm că între 6 Februarie și 20 Mai statul FSN a organizat alegerile în care candida partidul FSN.

Alegerile organizate de statul FSN au fost câștigate de partidul FSN. 66.31% la Cameră, 76,47% la Senat și 85,07% la Președenție.
Alegerile au fost cât se poate de libere – adică voturile au fost numărate corect, iar oamenii au votat așa cu justificarea că ‘Ei au făcut Revoluția. Doar n-o ia puterea veneticii aștia care „n-au mâncat salam cu soia” !!!’
Sigur se va găsi cineva să-mi spună cineva că același lucru se întâmplă și acum. Partidul aflat la putere este cel care organizează alegerile…

O parte dintre bucureșteni au ales să-și manifeste nemulțumirea față de toate aceste în mijlocul Pieței Universității. Puterea proapăt investită a ales să mulțumească, în mod oficial, minerilor veniți ‘spontan’ să curețe piața de ‘drogați’.

În 1996, la urne, majoritatea a ales să încerce și altceva. Altceva decât ceea ce experimentaseră între 1990 și momentul respectiv.
După care, crezându-se cu sacii-n căruțe, cei mai mulți dintre cei ‘cu spirit liber’ și-au văzut de treabă. Adică de interesul propriu. Lăsând ‘piața liberă’ să acționeze. Așteptându-se ca ea, piața singură, să ‘facă ordine’.
Adică să facă ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ordine în ogradă.
Să transforme o populație debusolată – după 50 de ani de comunism, precedat de 10 ani de dictatura regală/corporatism antonescian, într-o națiune liberă și complet funcțională.
Fiecare dintre ‘orientați’ și-a văzut de treaba lui, lăsându-i pe ceilalți ‘să piară pe limba lor’ – dacă tot nu erau în stare de altceva.

În mod firesc, cei lăsați de izbeliște s-au raliat celui care promitea mai mult.
Și uite-așa Iliescu i-a luat fața lui Vadim Tudor în 2000…

Al doilea (treilea, patrulea….) mandat Ion Ilescu.
Ce poate fi mai definitoriu pentru acea perioadă decât doctoratul făcut cadou de către „Profesorul” Adrian Năstase protejatului său, „Micul Titulescu”?

Și uite-așa am ajuns la momentul ‘despărțirii apelor’. 2004. Românii aveau de ales, la turul doi, între Adrian Năstase și Traian Băsescu.
Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?
Mai țineți minte momentul 1996? Când cei deja ‘woke’ au ales să-și vadă mai degrabă de treaba lor, înainte de a scoate căruța la drumul mare?

După care a urmat cea mai uluitoare succesiune de trei decizii colective din istoria noastră recentă.
Băsescu își dăduse, treptat, arama pe față. Cu toate astea, a fost confirmat în funcție de trei ori. 2007, 2010 și 2012.

Rezultatul?
În iarna lui 2012, PDL – jumătatea rebelă a fostului FSN, a pierdut alegerile în fața unei coaliții formate din jumătatea Iliesceană a FSN-ului și Partidul Național Liberal. Ce mai contează că această alianță s-a prăbușit foarte repede…

2015 părea să fi marcat un nou punct de inflexiune. Tragedia de la Colectiv a provocat exprimarea nemulțumirii care mustea pe tot locul. Drept pentru care au ieșit în stradă suficient de mulți oameni încât să determine demisia guvernului Ponta.
Iar România a asistat la repetarea momentului 1996.
Crezând că au scăpat de ceea ce va fi cunoscut ulterior sub numele de ‘Ciuma Roșie’, wokii s-au întors la treburile lor. Lăsându-l pe Cioloș să se descurce de unul singur.

Să mai mirăm de rezultele din 2016?
De succesiunea de prim miniștri propulsați de PSD pe prima scenă?
Grindeanu, Tudose, Dăncilă?
Nu atât de persoanele în sine cât de modul de funcționare a partidului? Cât și de (lipsa) de reacție eficientă a organismului social?


‘Ce reacție visezi, mă? Ești copil? Când tot ce-și dorește ‘alternativa’ este să ‘dea drumul hățurilor’? Să ‘elibereze’ ‘capitalismul sălbatic’?’

Ce-or fi înțelegând adepții neo-liberalismului din toată chestia asta… rămâne de văzut.
Cum își propun ei să susțină ‘sectorul privat’ în condițiile în care nu-i interesează calificarea muncitorilor și nici starea lor de sănătate….? Cum o funcționa piața – chiar eliberată de actualele disfuncționalitați, atâta vreme cât majoritatea ‘consumatorilor’ rămân săraci, analfabeți și bolnavi…?

Să revenim la ‘incest’.
Practicat pe scară largă în Egiptul Antic și în Persia. Precum și, într-o formă mai atenuată, de către cea mai influentă familie din Europa Medievală.
Cu ce rezultate? Dinastiile Egiptului Antic s-au succedat relativ repede – mai ales ca statele din jur n-au reprezentat, până târziu, vre-un pericol real. Și nu cred ca este nevoie să vă aduc aminte despre consecințele dinastice și sociale ale aberațiilor genetice produse de cosangvinizarea conducătorilor imperiali din Spania Habsburgică și din Rusia Țaristă!

Dar ce legătură este între incest/cosangvinizare și transformarea PSD-ului din formațiune para-statală în partid politic?!?

Păi care este esența incestului?
Săvârșirea deliberată a unui act contra naturii. Act prin intermediul căruia membrii unui grup încearcă să pastreze pentru ei constrolul asupra unor privilegii, nu?
Justificarea fiind ‘noi suntem deasupra naturii/firescului’. Și ‘mai dă-i dracului pe restu’!
Iar cel mai trist este ca nu văd nici o diferență de substanță între atitudinea asta și crezul neo-liberal. Ceea ce explică și incapacitatea funciara a celor care se revendică de la fiecare dintre aceste doua curente de a se respecta cu adevărat între ei.
Și mai ales de a colabora. În interesul lor reciproc.
Cele două grupuri se comportă ca două săbii care se bat între ele pentru a intra în posesia tecii!

Iar cel mai greu de înțeles este apatia cu care tratăm noi, restul, situația.
Când ne vom da odată seama că taberele astea două se bat pe căciula noastră? Și că noi stăm cu capul gol, în ger și soare?
Când o să le arătăm odată clar, cu subiect și predicat, că noi suntem gâsca cu ouă de aur? Și că au doar de pierdut dacă ne fură din tain?

Se pare că treaba e mai groasă decât părea la prima vedere.

Esecul referendumului

Cică toți oamenii se pricep la fotbal și la politică.
Aiurea. Eu n-am habar despre fotbal iar foarte multă lume se pricepe mult mai mult la fotbal decât la politică.

A auzit cineva expresia ‘Eșecul Meciului’?

Hopa, se pare că ‘grosimea situației’ are accente grotești.

Esecul meciului 2

Avem de a face și cu probleme de logică a limbajului, dincolo de neînțelegerea a ceea ce este un referendum…

Referendumul, și meciul de fotbal, sunt lucruri.
OK, lucruri imaginate de om. Care țin mai degrabă de o realitate virtuală decât de una ‘fizică’. Și cu toate astea sunt cât se poate de reale. Au consecințe.

Eșecul, pe de altă parte, ține de un cu totul alt gen de realitate. De realitatea umană. Tot virtuală, și ea, numai că eșecul este subiectiv în timp ce referendumul, și meciul, sunt obiective.

Referendumul, odată organizat, iese de sub influența voinței și simțirii individuale și intră în cea a voinței și simțirii colective. Devine obiectiv.
Eșecul, în schimb, este, prin natura lui, ceva ‘partizan’. Ține de individual, de partinic.

Lucrurile nu pot avea eșecuri.

Pot fi eșecuri, într-adevăr, dar doar din perspectivă individuală. Partinică.

Un lucru există – virtual sau fizic. Atât.

Poate fi doar privit/comentat ca fiind un succes – de cei cărora le convine situația, sau ca un eșec.

Iar modul în care este privit/discutat spune foarte multe despre privitori/vorbitori.
Și despre ce au înțeles din ce au văzut.

– Du-te mă la vot!

– Bunicule… hai să fim serioși… ăsta e circ, nu referendum.

– Tu nu ești mândru că ai făcut 19 ani și poți să votezi? Nu pentru asta s-a dus tac-tu la revoluție în ’89? Pentru democrație? Unde dacă nu votezi, nu exiști?

– Sunt foarte mândru că pot vota și, în același timp, foarte supărat că țara în care trăiesc – și în care ați tot votat tu și tata în ultimii 30 de ani, a făcut în așa fel încât să trebuiască să stau acasă tocmai prima oară când aș fi putut să votez și eu . Democrație este atunci când ai posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză și după cum crezi tu, nu despre a pune un vot în urnă pentru că așa ți-a spus cineva. Sau pentru că ‘așa e normal’… Stai liniștit, o să mai am și alte ocazii!

Precum toate celelalte zicale, și aceasta are cel puțin două înțelesuri.

Unul direct, ‘orice regulă este întărită de fiecare dată atunci când este sancționată încălcarea ei.’

Și cel implicit. ‘Orice comportament aflat în afara regulii slăbește regula și pregătește cadrul pentru schimbarea acesteia’. Adică favorizeaza apariția unei noi reguli.

Ei bine, toate astea au, evident, consecințe.

Regulile, toate, stau la baza funcționarii organismelor sociale.
Care organisme sociale sunt forme de organizare prin care membrii lor – adică noi oamenii, încercă să-și maximizeze șansele de supraviețuire. Și, dacă se poate, bunăstarea.

Istoria demonstrează, cu asupra de măsură, că de cele mai mari șanse de supraviețuire, precum și de cea mai ridicată calitate a vieții, se bucură acei indivizi care trăiesc în societăți cu adevărat democratice.

Cu toate acestea, în absolut toate societățile – inclusiv în cele democratice, există indivizi care încearcă – din prostie, din credința că astfel le va fi lor mai bine sau din amandouă cauzele simultan, să promoveze idei de natură totalitaristă.

Pe cale de consecință, supraviețuirea – și bunăstarea majorității membrilor, acolo unde este cazul, societăților depinde de capacitatea membrilor de a-și înfrânge frica și de a ‘reaminti’ ‘excepțiilor’ cât de esențială este respectarea ‘regulii benefice’.

Și care este ‘regula benefică’?

Respectul reciproc. De acolo pleacă totul.

De fiecare dată când supraviețuirea individuală devine mai importantă decât respectul, incliv cel de sine, iar această atitudine devine regulă/virtute socială – ‘capul plecat, sabia nu-l taie’, se va găsi câte cineva care, în disprețul tuturor regulilor de bun simț, să se pună în ‘fruntea bucatelor’.

 

 

Eu fiind, așa… un pic mai țăran, prefer să o fac ‘din mână’.
Cu cardul, într-adevăr, dar ‘din mână.’ ‘Față-n față’, care-vasăzică, nu pe internet.
Sau ‘prin’ internet?!?

Așa că m-am prezentat în fața ghișeului. Unde eram a cincea persoană la coadă.

‘Mișto. Scap repede.’

De obicei, chiar merge relativ repede.
Sunt două ghișee, la unul dai ‘nota de plată’ – pe care ai primit-o prin poștă, ai cerut-o de la un alt ghișeu sau, mai nou, ai calculat-o (estimat-o) singur.
La celălalt dai banii. Sau cardul.

După vreo cinci minute – timp în care am aflat, din afișe, că trebuie să anunți la primul ghișeu că ai de gând să plătești cu cardul și că între 12 și 12:30 casieria e în pauză, am început să reconsider situația.
Încă nu plecase nimeni. Și era deja 11:47.
Am încercat o glumă cu cel din față dar n-a mers. A râs, politicos, dar se vedea că nu are chef.
Așa că am continuat să mă uit în jur. Ajung acolo cam de două, trei ori pe an – în medie, și fac treaba asta de aproape 20. De fiecare dată descopăr chestii noi.

Situația s-a deblocat relativ repede și cel din fața mea a ajuns sa dea un teanc de hârtii la primul ghișeu.
‘Cât plătiți?’
‘Păi scrie acolo’.
‘Nu știți cât ați calculat?’
‘N-am calculat eu. O colegă de-a dumneavoastră a făcut impunerea.’
‘Trebuia să-mi dați doar ultima pagină!’

Într-un fel, chiar avea dreptate… și totuși… ‘colega’, poate într-un exces de zel, capsase la-olalta tot teancul de hârtii…

Mă rog… Îmi vine și mie rândul, spun repede că am de gând să plătesc cu cardul – toți cei din fața mea făcuseră la fel, și mă blochez.
Observ, cu stupoare, că după a nu știu câta modernizare a softului, operatoarea de la ghișeu e nevoită să introducă data la fiecare tranzacție!
10 caractere bătute aiurea la fiecare notă de plată! Chestia asta n-ar avea sens nici dacă ar fi vorba de două note de plată pe săptămână, da-poi-mite nu știu câte zeci pe oră…

‘E 12! Domnul e ultimul!’ observă, aproape triumfător, operatoarea de la primul ghișeu.
Și închide, rapid, cele două gemulețe opace care o separă de ‘lumea dezlănțuită’.
Fac un pas lateral spre stânga, pentru a ajunge să plătesc, și mă uit – cu o oarecare jenă, în spate.

Mai era o singură persoană!
O doamnă de vreo 50 și ceva de ani.
Care se uita, cu un fel de resemnare senină, la cele două gemulețe…

‘Da-ți-mi cardul!’
‘I-l arăt și gata!’
‘Aici nu merge!’
Îi dau cardul, continuând să mă uit lung la teminalul POS, pe care se vedea clar simbolul pentru contact-less.
‘Pinul!!!’

La prima vedere, atitudinea celor două casiere pare cel puțin ciudată.
Cum poți să-i închizi cuiva oblonul în nas – și să-l lași să aștepte încă o jumătate de oră, în condițiile în care putea-i să-l ‘rezolvi’ în mai puțin de un minut?
Din timpul tău, într-adevăr…
Și totuși… un minut din timpul tău față de jumătate de oră din timpul altuia…

În cele două secunde – sau cât mi-o fi trebuit să bag pinul, mi-au trecut prin cap toate schimbările pe care le observasem în ultimele cinci minute.
Aparatul cel nou de aer condiționat. Cu invertor! A cărui conexiune cu unitatea exterioară fusese trasă prin, efectiv, „prin” geam. Fusese spart colțul unui ochi de geam ca să treacă legătura de țevi și cordonul de alimentare. Gaura, ciobită, era cam de trei ori mai mare decât ar fi fost nevoie și, probabil, urmează să fie lipită cu scotch. La iarnă… Și, de fapt, oricum nu contează prea mult… Toată ‘vitrina’ e făcută din ochiuri de cornier ‘astupate’ cu câte o singură foaie de geam. Lipit cu chit din ăla roșu! Așa cum se închideau balcoanele pe vremuri…
Iar în vitrină, chiar lângă casierie, sunt câteva tomberoane de gunoi! Înăuntru!
Nu put, într-adevăr, dar au câțiva ani buni… Și își arată vârsta… cu prisosință… Am încercat să arunc o hârtie într-unul dintre ele și am rămas cu capacul în mână…

În condițiile astea… cele două casiere se poartă de-a dreptul civilizat…  cel puțin în comparație cu condițiile în care trebuie să muncească…

 

prosperitate nu securitate

O coalitie aflata la putere organizeaza un miting impotriva abuzurilor facute de ‘unele dintre organe’. Pe care le grupeaza sub apelativul de ‘stat paralel’.

‘Mascota’ fostei guvernari, Elena Udrea, posteaza si ea pe FB.

“Acest miting trebuia facut de mult timp si Romania nu ar fi fost azi tara cu asa zis sistem democratic si stat de drept, in care se petrec cele mai mari abuzuri in justitie. Majoritatea tacuta avea nevoie sa arate ca este impotriva incalcarilor grosolane ale legii si ale drepturilor minime ale cetatenilor facute de securisti si slugile lor. Dar nu s-a gasit cine sa o organizeze.
In Piata nu sunt doar psd-isti. Nici pe departe. Cunosc zeci de oameni care au votat si voteaza cu partidele din opozitie si care sunt acolo cu tot entuziasmul si convingerea.
Din pacate, l-a organizat Dragnea… Uite asa a reusit Sistemul, inca o data, sa distruga dreapta politica romaneasca si sa ii faca faca mari pe PSD si pe Dragnea…”

Pentru a avea o imagine cat de cat ‘rotunda’ asupra situatiei, trebuie sa mentionam ca:

– Presedintele Camerei Deputatilor are o condamnare, cu suspendare, pentru o infractiune savarsita in legatura cu un proces electoral si este judecat pentru o instigare la abuz in serviciu.
– Presedintele Senatului tocmai ce a fost achitat pentru ‘marturie mincinoasa si favorizarea infractorului’.
– ‘Mascota’ a fost condamnata, definitiv, pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Mai trebuie remarcat si ‘amanuntul’ ca sistemul de justitie a fost reformat tocmai pe vremea ‘fostei guvernari’. Adica exact acea guvernare din care a facut parte Elena Udrea.

Ce rezulta din toata tarasenia asta?

Ca sistemul de justitie incearca sa-si croiasca o anumita independenta? Care deranjeaza pe multa lume? Inclusiv pe o parte dintre cei care au ‘pus la cale’ actuala configuratie a justitiei?

Ca dupa 30 de ani de post-comunism s-au adancit si mai tare fracturile din societate?
Fracturi care au condus la aparitia unei mase de manevra extrem de ‘agitata’?

“Ceausescu a cazut de la putere tocmai pentru ca prea multi dintre cetatenii acestei tari ramasesera in urma. In urma vecinilor europeni, in urma celor cu pile la partid…
Mitingul acesta a putut fi organizat tocmai pentru ca in ultimii 30 de ani am pierdut vremea. Unii dintre noi am luat-o inainte fara sa ne uitam in urma. Fara sa tinem cont de invataturile istoriei.
Iar acum, istoria se razbuna.
Sa nu ne miram ca aceasta multime de oameni nemultumiti este folosita ca masa de manevra. Indivizi fara scrupule exista si vor exista intotdeauna. Care indivizi vor incerca sa se ‘strecoare’ pe oriunde vad o ‘oportunitate’. Iar orice masa de manevra reprezinta o oportunitate imensa pentru astfel de indivizi.
Solutia? Sa ne aducem aminte ca si cei ‘ramasi in urma’ sunt oameni. Si sa-i tratam firesc, cu respect. Ca oameni ce suntem cu totii.
‘Altuia nu-i face ce tie nu-ti place’.
Cu cat ii vom plati mai prost si vom face mai mult misto de ei, cu atat ii vom arunca mai abitir in bratele celor care ii transforma in masa de manevra.
Cu cat vom face in asa fel incat copiii lor sa poata invata o meserie – ca tot e criza de forta de munca, cu atat o vom duce cu totii mai bine.

Am sa inchei cu o alta intrebare.
Cum se poate bucura cineva de o eventuala prosperitate in conditiile in care oricine, oricand, i-ar putea lua mancarea din farfurie si haina de pe spinare?

Si sa nu uitam avertismentul strabunilor nostri.
‘Fiat justitia, ruat caelum’ poate fi tradus si prin ‘aveti grija ce fel de justitie faceti ca s-ar putea sa va cada cerul in cap’!

 

absenteism la vot

Judecând după cifre – iar numărătoarea voturilor așa trebuie făcută, PSD-ul poate spune, cu mâna pe suflet, că a „câștigat alegerile”.

Castigat alegerile

Cum adică „a câștigat alegerile”?!?
E un fel de turneu? Cu premii? Adică cei care adună cele mai multe voturi au dreptul să ‘facă ploile’ până la alegerile următoare?

Cam așa se pare…

Și cum am ajuns aici?
Simplu.
61% dintre noi nici măcar nu s-au ostenit să se ducă până la secția de votare!

„Păi n-am avut cu cine vota! Toți sunt o apă si-un pământ!”

Și-atunci de ce n-ai candidat tu?
De ce nu te-ai înscris în vre-unul dintre multele partide care există deja, pe care să-ncerci – înpreună cu ceilalți membrii de bună credință, să-l aduci la liman?
De ce n-ai înființat un partid nou, dacă nici unul dintre cele deja existente nu ți se par reformabile?

Sau, in extremis, de nu te-ai dus măcar să-ți anulezi votul? Puneai o ștampilă în plus … și gata!

De scărbă? De neputință?

De lene?!?

Mai degrabă din naivitate… ai crezut că politicienii vor interpreta absența ta ca pe un fel de palmă morală… ?
Așa ar fi trebuit… într-adevăr… și așa ar fi interpretată absența ta în situația în care candidații ar fi încercat să obțină onoarea de a face ceva pentru ‘casa în care trăim cu toții’.
Se pare că nu este cazul…

Să revenim cu picioarele pe pământ. Aici, unde alegerile sunt văzute, cel puțin de către unii dintre candidați, ca fiind un fel de trofeu. O ‘poartă’ deschisă către ce-or fi visând ei că pot obține odată ajunși la putere…

În situația asta, trebuie să vedem cum văd ei absenteismul electoral, nu cum credem noi că ar trebui interpretat!

Nu de alta, ci pur și simplu pentru că mesajul transmis de către ‘cei care nu cuvântă’ i-a debusolat total pe ‘analiștii’ aflați în slujba puterii.

Atât ei cât și cei pe care îi consiliază – adică cei care consideră că au ‘câștigat’ alegerile, nu pot înțelege de ce iese lumea în stradă.
De ce iese ATÂTA lume în stradă!
Așa că se apucă de căutat vinovați…

Dragnea Tudose Soros

Acum o să mă-ntrebați de ce li s-a pus pata tocmai pe el… după ce „fundaţia Soros a fost condusă aproape tot timpul cât a existat de PSD-işti / USL-işti de frunte ca Alin Teodorescu sau Renate Weber (ceea ce în sine nu-i o problemă”…
Sărim de la una la alta… „SOROS, o „conspiraţie” de miliarde de dolari. PSD, filiera israeliană și niște coincidențe”…

Să revenim la uluirea produsă PSD-iștilor de numărul imens de oameni care au afluit pe stradă și de intensitatea manifestațiilor de protest.

‘Ce i-o fi apucat pe toți ăștia? Orice analiză rațională ne spune că dacă oamenilor ăstora le-ar fi păsat de soarta lor, ar fi ieșit la vot! Ar fi pus ștampila acolo pe cineva, măcar să scape de noi… Dacă n-au făcut-o… înseamnă că le convine… mai ales că le-am mărit salariul minim… le-am mărit și pensiile…economia duduie… sigur și-a băgat dracul coada în toată chestia asta…’

ianuarie-aprins-luminitele

 

„Nu înţeleg de ce nu vă place, de ce urâţi guvernarea PSD, pe Dragnea sau râdeţi de noul prim-ministru – Liviu Vasilica? Toţi sunt produsul deciziilor voastre şi a faptului că o duceţi bine, că aveţi un job şi un salariu relativ bun, că sunteţi corporatişti şi că nu vă confruntaţi acum cu o criză economică.”

2018 -01- 24 ziua unirii

Numai că oamenii cu care ‘am dat mână cu mână’ – în Piața Victoriei !!!, erau adunați să protesteze și nu să se bucure.

La Iași, acolo unde era organizată de obicei ‘sărbătoarea oficială’, a sărit în ochi dezinteresul oficialităților. „Pentru prima dată în istoria recentă a manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, ni­ciun oficial cu rang înalt din conducerea statului nu a venit la Iaşi. Anul trecut au participat doi membri ai Guvernului. Singurul ministru prezent a fost Monica Babuc, de la Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Nu știu ce considerente de natură ‘politică’ le-a convins pe notabilitățile momentului să evite întâlnirea cu publicul.
Știu însă că nu se poate face politică de unul singur.

Îi aud pe câte unii că au relații ‘instituționale’ cu ‘ceilalți’.
Foarte bine. Fiecare dintre ei reprezintă câte o insituție iar treaba instituțiilor este să interacționeze. Teoretic, în interesul cetățenilor.
Numai că ‘relații instituționale’ înseamnă ‘relații bazate pe proceduri’.

‘Și ce-ai vrea? Fiecare să facă ce-l taie capul? Nu vezi că și-așa e o bulibășeală de te doare  sufletul?’

Păi nu vedeți că exact asta se întâmplă?!?

Cei mai mulți dintre așa zișii ‘factori de decizie’ se ascund în spatele procedurilor și nu decid, de fapt, nimic? Bine, nimic în afară de ce-i doare pe ei…

In democrațiile funcționale, ‘procedurile’ sunt percepute ca liniile care ‘desenează terenul de joc’. Care arată limitele între care se poate manifesta liberul arbitru al politicienilor. Precum și cel al cetățenilor obișnuiți. Spațiul în interiorul căruia are loc colaborarea cunoscută sub numele de politică – mă refer la cea autentică, nu la politicianism.
În democrațiile de fațadă, cele care se bazează mai degrabă pe domnia gloatei decât pe transparență și dialog, procedurile devin arme. Bâte cu care își dau unul altuia în cap cei care își dispută puterea politică. Politicianiștii.

Și atunci?

Treaba e relativ simplă.
De-a-lungul timpului, țările au funcționat mai degrabă după principiul ‘unde nu-i cap, vai de picioare’.
În ultima vreme, națiunile care au reușit să se doteze cu o democrație funcțională au schimbat radical macazul. Au abordat o paradigmă foarte apropiată de ‘capul face, capul trage’.
Dar pentru asta e nevoie ca ‘picioarele’ să rămână vigilente…

Pentru că vă este bine, pentru că aveţi IKEA, Ryanair, Blue Air, Carrefour, Mega Image, e-Mag, H&M, Zara, Starbucks, aţi lăsat puterea PSD, pentru că ei ştiu ce să facă cu ea.

Pentru că este democraţie, în deplină cunoştinţă de cauză, aţi lăsat să voteze pentru voi Teleormanul, Mehedinţiul, Caraş-Severinul sau Vrancea.

Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar.

Cu alte cuvinte, cei care se mulțumesc cu accesul la IKEA, Ryanair, etc…  nu mai au legături funcționale cu ‘Teleormanul’. Dar nici ‘Teleormanul’ nu are vre-o legătură funcțională cu ‘hipsterii’…
Și cum ‘hipsterii’ sunt mai degrabă satisfăcuți cu viața pe care o duc pe când ‘Teleormanul’ nu are după ce bea apă… unii au stat ‘mulțumiți’ acasă iar ceilalți au ieșit frumos și disciplinat la vot.
Decizii perfect „raționale”, ca să-l cităm din nou pe Cristian Hostiuc… ‘De ce să schimbi ceva ce funcționeză satisfăcător?’ precum și ‘De ce să nu-l votez pe cel care-mi promite ceva ce îmi doresc de mult?’

N-ar fi fost totuși mai bine ca cele două Românii să se fi înțeles între ele înainte de alegeri – așa cum prevede practica democratică, în loc să strige acum una la cealaltă prin intermediul televiziunilor de știri?
Unii ar fi aflat cum o duc ceilalți, ceilalți ar fi aflat de ce n-au după ce bea apă și împreună s-ar fi lămurit odată unde și cum sunt sifonați banii tuturor.

Cred c-ar trebui să ‘învârtim’ mai des Hora Unirii în loc să tot luam leapșa prin cabinele de probă de la H&M…

%d bloggers like this: