Archives for category: Libertate

Cei care numesc masca, botnita, sunt aceiasi oameni care daca maine s-ar da lege ca este obligatoriu sa circuli incaltat pe strada, ar incepe sa circule desculti ca “labutzele lor trebuie sa respire si nu li se incalca lor drepturile fundamentale”.
Normal ca considerati masca botnita daca sunteti niste javre.

E o problemă imensă cu spunerea asta.
Pe de o parte este extrem de exactă iar pe cealaltă este cât se poate de contraproductivă.

Propaganda anti ‘botniță’ are ca scop divizarea societatii.
Îngreunarea procesului de regrupare a forțelor și de reconectare între diversele segmente sociale. Proces esențial pentru depășirea crizelor. Inclusiv pentru depașirea crizei Covid.

Cei care stau în spatele genului ăsta de propagandă înțeleg Covidul ca pe o oportunitate. Ca pe un prilej pentru a-și pune planurile în aplicare.
În situația asta, orice raspuns în stil ‘pamfletar’ – oricât de haios ar fi el, le cântă-n strună.

Cei care, din diverse motive, au căzut în plasa propagandiștilor se simt jigniți. Devin opaci la orice argumente. Și încep să-i urască pe cei care poartă masca.
‘Mascații’, la rîndul lor, după ce iau contact cu genul asta de mesaje, se simt îndrituiți să le disprețuiască pe ‘javre’.
În loc să-încerce să-i convinga!

Iar propagandiștii se distrează văzând cum dezbinarea se întinde precum pecinginea. Precum un virus.
Precum un virus pandemic….

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

La-nceput m-a încercat furia.

Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?

Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….

Care demnitate?
Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje?
Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu…
Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos?
Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii?
Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?

După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate!
Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…

Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!

PS.
„A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul!
Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită….
‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’
Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)…
Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….

Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.

De vreo trei-jdă ani încoace, ne-am tot trezit.

Dar niciodată până la capăt.

În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.”
În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”

Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.

La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni.
Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…

În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea.
Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…

Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.

Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat.
După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi.
Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni.
Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar….
Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!

Să vedem ce facem în continuare…
Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români.
Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări….
Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?

Și-atunci?
Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’…
Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…

Și noi? Restul?

Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!

Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu.
Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță…
Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…

Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim?
Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea.
Indiferent de partid!

OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.

„Pleacă, copile chiar dacă mă doare!
Aici nu sunt speranțe de a trai normalitatea promisă!
Nu-ți irosi viața, sperantele, energia pentru cauze pierdute!
In fond, cea mai ușoară cale de a-ți trăi viața este să-ți urmezi visul!”

Încă o confirmare a tezei care ne învață că realitatea este un construct social.
Care ne spune că ne-o facem cu mâna noastră!

Întâi am pierdut vremea. Ca nație. Vreo douăj-de ani.

După care, în loc să ne apucăm de recuperat timpul pierdut, am început să ne sfătuim copiii să plece. De tot!

Una e să-i impingem de la spate să se ducă afară să învețe. Și să se întoarcă. Iar noi, între timp, să facem oarece ordine pe aici, prin bătătura. Astfel încât, odată întorși, să ne putem apuca cu toții de treabă.
Aici, unde sunt atâtea de făcut. Unde totul este la început. Unde jocurile nu sunt, încă, atât de făcute ca afară.

Și cu totul altceva este să-i învățăm, de mici, cu gândul că ‘aici nu mai e nimic de făcut’. Să-i împingem, efectiv, afară. Să-i obișnuim cu gândul plecării. Pe și pe noi, laolaltă.
Adică să ne demobilizăm singuri. Să ne aruncăm, de bună voie, în brațele celor care ‘ne vor proști’.

Scriind chestia asta mi-am adus aminte de cuci.


Adică de păsările alea care își depun ouăle în cuiburile altor păsări. Din care ouă ies niște pui suficient de zdraveni încât să arunce din cuib odraslele perechii gazdă.
Noi facem invers. Ne alungăm singuri puii.
Făcând loc, în felul ăsta, copiilor ‘lor’…. care nu sunt atăt de ‘zdraveni’ ca ai noștri! Că altfel s-ar duce ei să învețe ‘afară’….

Atâta vreme cât democrația funcționeză cu adevărat, afirmația de mai sus rămâne valabilă.

Numai că există și situația în care unii dintre presari se lasă ademeniți. Și devin „fiara de atac din lesa politicianului”. Moment din care democrația începe să aibe probleme.

Moment în care începem să ne întrebăm cine a fost primul. Oul sau găina?
Pentru un tratament corect, e nevoie să identifici cauza.

Cine e de vină?
Cititorii sau presarii?
Votanții sau aleșii neamului?

Toți trei în aceiași măsură?

Hai s-o luăm altfel.

Democrația este un mecanism de decizie. Modul activ prin care populația – devenită națiune, își hotărăște singură destinul. Alternativa – predominant pasivă, fiind reprezentată de autoritarism. Situție în care dictatorul face ce vrea, până când populației îi ajunge cuțitul la os.

„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt
Să vrem noi sânge, nu pământ!

Pentru ca decidenții să poată lua decizii cât de cât corecte, aceștia au nevoie de informații.
Politicienii trebuie să știe atât ce se întâmplă cât și starea de spirit a populației.
Fiecare dintre cetățeni trebuie să știe ce se întâmplă și ce gândesc ceilalți membrii ai comunității.

Cine sunt singurii care pot face, în mod transparent, toate aceste lucruri?
Cine sunt cei care pot ‘afla lucruri’? Bine, cu condiția să fie pasionați de meserie…

O să-mi spuneți că politicienii au mai multă putere. Și că cetățenii – tocmai pentru că sunt primii care trag ponoasele, ar trebui să fie mult mai responsabili decât sunt….

Păi da, numai că toate cele trei categoriile sunt, de fapt, una singură. Atât politicienii cât și cei din presă sunt, în același timp, și cetățeni. Adică vor suferi, și ei, consecințele degradării democrației din jurul lor.

Hai să renunțăm la ‘cine a fost primul’.
Să trecem la ‘cine se trezește primul’!

Să ne punem, fiecare dintre noi, câte un pic de cenușă-n cap.
Pentru că altfel nu ne mai crede nimeni.

Și să renunțăm la lese!
Doar câinii cu adevărat liberi pot păzi în mod eficient.
Restul… sunt buni doar pentru luptă. Între ei sau asmuțiți împotriva unor victime nevinovate.

Alaltăieri l-am scos pe Bob din casă.

Am cumpărat un fotoliu rulant, s-a urcat în el, am coborât cu liftul și….

Conform regulilor UE, la intrarea în scară a fost instalată o rampă. Din tablă striată…

Click pe poza de sus si veti vedea ca nu e singura construita sub acelasi unghi precum treptele de langa ea…

Până la încercarea de a-l scoate pe Bob la plimbarea, aveam ceva aprehensiuni cu privire la posibilitatea reală a cuiva de a folosi rampele astea. Dar, ne-fiind problema mea, am plecat de la premiza că or fi știut ceva cei care le-au făcut. Și cei care au dat banii pe ele…

La coborâre, ne-a ajutat un vecin.
La urcare a fost mai simplu. Lângă rampă este și o bară. Bob trăgea de bară, eu împingeam din spate… Nu ne-am rupt, nici unul, picioarele. A fost pe-aproape, data viitoare instalez un scripete….

Teoretic, rampele astea ar trebui să permită celor cu dizabilități să se miște singuri.

Adică membrii comunității fac un efort material pentru a adapta spațiul urban la nevoile celor cu dizabilități. În felul acesta, persoanele în cauză pot contribui mai mult la propria stare de bine. Sau chiar pot redeveni productive. Reducând în acest mod eforturile depuse de membrii valizi ai comunității.

Că doar n-o să-i lăsăm pe cei invalizi să putrezească în apartamente!
Îi cărăm noi în brațe pe scări sau coboară ei pe rampă, oamenii ăștia trebuie să poată ieși din casă, nu?!?

Teoria sună bine… în practică…

În practică, înțelegem cu adevărat problema abia după ce dăm cu capul de ea!

Trebuie să recunosc că-mi place să trag cu urechea.
La coadă, în stație…

Un tânăr, la vreo 20 de ani, cu tac-su. Care-i putea fi și bunic.

„Bă, când a început Covrigu’ ăsta, am zis că gata. Stăm acasă, respectăm regulile, salvăm planeta.
Da’ când îi vezi pe boșorogii aștia cum protestează în fața guvernului… Adică exact cei mai afectați de virus refuză cel mai abitir să poarte masca…. Mai lasă-i frate să moară… dacă-s proști… Adică eu nu mă duc la cârciumă în Centrul Vechi ca să nu contribui la răspândirea virusului…”

„Gândește-te la câtă manipulare li se toarnă-n cap! De către niște profesioniști…”

„Și? Cu ce schimbă chestia asta lucrurile? Ce, ‘manipulanții’ aia nu fac și ei Covid? Tot din prostie? Și dacă ești prost să pui botul la propagandă, nu tot prost se cheamă că ești?
Ce mă interesează pe mine motivul pentru care sunt în pericol? Prostie? Rea intenție? În situația asta sunt echivalente…
Iar cei mai tari sunt aia care se protejează la maxim dar au de gând să voteze cu manipulanții. Citesc ziarul abia a doua zi, ca să moară virusul, dar repetă la nesfârșit invectivele debitate de Antena 3 împotriva lui Mandolină…”

Bob este prietenul meu.

Are 75 de ani, foarte mulți prieteni și o situație materială decentă.
Pensie, apartament, suficiente lucruri…

Bob nu mai are pe nimeni. Și nimic.
Aceia dintre prieteni care mai sunt în viață au aceiași vârstă. Și sunt, mai mult sau mai puțin, în aceiași ‘stare tehnică’.
Pentru că nu se mai poate scula din pat, lucrurile pe care le-a adunat o viață-ntreagă – și despre care credea că-i vor îndulci bătrânețile, nu-i mai folosesc la nimic.

Bob este fratele meu.
Unul dintre mulții frați pe care nu i-a născut mama mea pentru mine. Dar care mi-au fost dăruiți de viață.

Voi continua să am grijă de el, pe cât voi putea, pentru că și eu sunt tot Bob.
Chiar dacă eu am soție, copil și câteva rude în viață.

Oameni fiind, suntem supuși greșelii. Cu voie sau fără voie, adoptăm și decizii ‘imperfecte’. După care suferim consecințele. Iar acela este momentul în care avem nevoie de ajutor.

De fapt, dacă ne gândim mai bine, noi toți suntem Bob.
Nici unul dintre noi nu poate supraviețui singur.
Nici măcar în condiții normale. Și cu atât mai puțin pe vremea Covidului…

Poate virusul ăsta o să ne învețe cât de frați suntem în realitate!

‘Dacă ar fi să cereți un lucru, un singur lucru, de la guvernanți, care ar fi acela?’
‘Mai multe controale din partea autorităților. Ne-am relaxat prea devreme și se vede. Oamenii nu mai țin seama de măsurile de protecție.’
Andreea Moldovan, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, preluare dintr-o intervenție la RFI.

Sâmbătă am fost la cumpărături. O prostie, știu. Prea mare aglomerația!

La 9 eram pe aleea dintre cele două hale de la Obor. Destul de răcoare. Plin de oameni. Unii cu mască alții fără… Un bate-gard de la BGS, cu destul de mult entuziasm, și cu masca pusă doar pe gură, încerca să-i convingă pe cumpărători să nu stea ciopor în dreptul tarabelor.
Pe mijlocul drumului, cam la 15 metri una în spatele celeilalte, două patrule mixte. Una de la jandarmi, alta de la poliție.

‘Păi cum erau mixte dacă erau una de la jandarmi și cealaltă de la poliție?!?’
La jandarmi el era cu un cap mai înalt decât ea, în timp ce la poliție atât el cât și ea erau de aceeași înălțime. Amândouă – adică ‘ele’, nu ‘patrulele’, frumoase de întorcea lumea capetele. Amândouă conștiente de chestia asta.
Nici unul din cei patru nu avea mască. Unul dintre ei, polițistul, părea destul de îndrăgostit.

Am văzut două cozi. Mari!
Una la bere și cealaltă la cireșe.

‘Ce coadă la cireșe?!? În piață? Unde sunt cel puțin 20 de tarabe cu cireșe?’
Păi da. E un precupeț de fructe care n-are cea mai frumoasă marfă, n-are nici cele mai mici prețuri, dar la capitolul ‘raportul calitate-preț’ îi bate pe toți ceilalți la cur. Așa că la el e coadă aproape tot timpul.
Coadă din aia strânsă. Își respirau unul altuia în ceafă. Își gâfâiau unul altuia în ceafă, atât era de cald…. Degeaba încerca ‘entuziastul’ de la BGS să-i mai răsfire.
Vis-a-vis, era coada la bere. Distanțați regulamentar, baieții. Drojdieri, cei mai mulți dintre ei. Căutau să se dreagă… Dar aveau grijă să nu se înghesuie!

Terasa aia are și un difuzor. Din care un spicher ne explica hotărârea Curții Constituționale conform căreia legislația actuală cu privire la carantină are nu știu ce vicii de natură tehnică. Așa că nu poate fi aplicată. Adică nimeni, bolnav cu patalama sau suspect de COVID, nu mai poate fi obligat să stea izolat. Doar, cel mult, cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor infecțioase…

Apoi am ajuns la Kaufland. Singurul loc unde găsești fennel ca lumea…. poveste lungă. Aveam nevoie și de niște alcool. Pentru vișinată.
O sticlă de doi litri de V60 de la Prodvinalco avea prețul de 164 de lei. Adică vreo 130 lei litrul de alcool de 96%… Altă sticlă, de acvavit nemțesc, 38%, 750 ml, era oferită la 40 de lei… adică 140 lei litrul de alcool curat. Cu tot cu arome și cărată tocmai din Germania… Prodvinalco aduce de la Cluj…
Așa că m-am dus până la Auchan. Unde un litru de 96% e doar 65 de lei. Distilat la Urziceni și fără nici un pic de apă adăugată…

‘Și ce legătură are prețul alcoolului cu distanțarea socială pe care ar trebui s-o respectăm ca să scăpăm odată de COVID-ul ăsta?’
Păi nu țineți minte că ăia care stăteau la coadă la bere erau distanțați regulamentar în timp ce ăia de la cireșe se înghesuiau în disperare?
Asta în condițiile în care o bere e vreo 3 trei halba lei iar cireșele vreo 10 lei kilu… Da, numai că halba e pentru el… iar cireșele, și COVID-ul, sunt pentru copii…

Cică „Dacă nu noi, atunci cine? Și dacă nu acum, atunci când?”

Am auzit prima oară sloganul ăsta în timpul unui miting de protest.

La ceva vreme după aia, s-a petrecut schimbarea. Au ajuns alți „noi” la putere. Numai că aproape totul a rămas aproape la fel. La fel de prost…
După care s-au mai perintat câteva generații de „noi”.

Sau, având în vedere că lucrurile s-au îmbunătățit foarte puțin pentru noi și foarte mult doar pentru ei, ar fi poate mai potrivit să spun că s-au perindat câteva generații de „ei”?!?

Și cu noi cum rămâne?

Rămâne cum am stabilit.
Dacă nu noi, atunci cine? Și dacă nu acum, atunci când?

Dacă le tot cerem „lor” să se schimbe – între ei, pe ei îșiși, treaba lor, numai să facă treabă, când avem de gând să ne schimbăm și noi?

Când vom învăța să:

Să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să nu mai punem botu’ la toate prostiile…?
Să nu mai aducem acasă hârtie de scris și agrafe de la birou? Să nu mai întoarcem capul atunci când unii dintre colegii noștrii fac chestia asta?

Să nu ne mai ajutăm șefii să fure în speranța că noi vom fi cei păstrați atunci când va veni restructurarea cea mare? Cea cu care suntem amenințați continuu, indiferent de locul unde muncim pentru a construi ‘societatea capitalistă multilateral dezvoltată’…
Să nu mai întoarcem capul atunci când alții își ajută șefii să fure în speranța că…

Și asta pentru simplul motiv că dacă mai stăm mult cu capu-n partea-ailaltă s-ar putea să nu mai fie nimic de văzut atunci când vom reveni la poziția firească.

%d bloggers like this: