Mult mai frică decât mi-a fost la începutul pandemiei.
Atunci a fost vorba despre un simplu virus. Omenirea a mai făcut față unor chestii de genul ăsta. Niște carantină, la un moment dat un vaccin, mai devreme sau mai târziu urma să revenim la un nou normal.
Toate astea au venit. Fiecare la timpul lor. Mai întâi carantina și masca au temperat intensitatea pandemiei, apoi a venit speranța dată de vaccin. Distanțarea socială produsă de concediile de peste vară a făcut minuni. Ajutată și de vaccin.
După care au venit lecțiile grele!
Am aflat că unii dintre noi nu vor să se vaccineze pentru că, pur și simplu, nu le pasă de cei din jurul lor. Că nu vor să-și pună „botniță”. Din exact același motiv. Că sunt semeni de-ai noștri care după un an și ceva de zile încă nu acceptă realitatea. Sunt încă convinși că boala produsă de acest virus este doar o „gripă”. Alții încearcă să ne convingă, în continuare, să refuzăm vaccinul. Că provoacă infertilitate, că ne distruge sistemul imunitar, că bilgheitz, că doar cei cu imunitatea compromisă au nevoie cu adevarat de vaccin, că vaccinul asta a aparut prea repede… Iar culmea culmilor este numărul prea mare de medici care răspândesc, și ei, genul ăsta de informații.
Se vehiculează tot felul de explicații pentru numărul mic de vaccinați din Romania. Că oamenii nu mai au încredere în autorități. Că neîncrederea în politicieni s-a transformat într-o neîncredere generalizată. Că sunt prea mulți analfabeți funcționali. Care chiar dacă știu să citească, nu înțeleg nimic.
OK, ambele explicații se bazează pe niște realități. Triste dar cât se poate de reale. Doar că aceste explicații nu sunt suficiente. Neîncrederea și analfabetismul funcțional explică doar comportamentul masei.
Ar mai fi nevoie de explicații cu privire la comportamentul elitei. La modul inept, politicianist, în care a fost tratată criza de către ‘clasa politică’. La modul de-a dreptul lipsit de responsabilitate în care s-a comportat o prea mare proporție din clerul ortodox. La faptul că o prea mare parte a presei a vânat senzaționalul în loc să ofere informație de calitate.
Nu mi-e atât frică de virus cât mi-e frică de ceea ce suntem dispuși să ne facem unul altuia. Mai bine spus, mie frică pentru cât de puțin suntem dispuși să facem unul pentru celălalt.
Și imi mai este frică de faptul că prea mulți dintre politicieni sunt mai degrabă dispuși să ne dezbine – pentru a se putea ei cocoța mai ușor în scaunele vizate, în loc să ne dea un exemplu despre ce înseamnă colaborarea în caz de pericol. De faptul că prea mulți dintre noi sunt dispuși să-i înjure pe cei care nu sunt de acord cu ei – indiferent de tabăra din care fac parte, în loc să încerce să înțeleagă ce se întâmplă.
Mi-e frică de faptul că, la un secol și jumătate de la Unire, am uitat cât de greu este să răzbești singur. Și de cât de ușor le-a venit pescuitorilor în ape tulburi să ne dezbine!
M-am dus să văd ce mai face un prieten care nu prea iese din casă. Să-i duc niște pâine, niște apă…
Am luat-o pe niște străzi lăturalnice. Cel mai scurt traseu. Nu era nimeni. Ploua, ora prânzului…
Nu mi-am pus mască. M-am întâlnit cu 4 oameni. Trei cu măști. Doi s-au uitat urât la mine.
Ajung în fața blocului. Înainte de a descuia ușa, mi-am pus masca. De unde să știu eu cine a strănutat cu 2 minute înainte? Cine a mers cu liftul? Până să scot cheia din buzunar, apare cineva pe hol. Realizează că n-are mască – tocmai ce m-a văzut pe mine potrivindu-mi-o pe nas, se oprește de partea cealaltă a ușii și își pune și el una. După care deschide și iese. Afară!
Termin cu apa, cu pâinea, vorbim ce aveam de vorbit – eu în continuare cu masca pe figură, ca să nu-i dau lui ‘ceva’, și plec. Am luat-o pe alt drum. Aveam de plătit o factură. Bancomate gasești doar la drumul mare. Așa că am schimbat traseul. Prin fața unor blocuri, pe o ‘șosea’ cu destule magazine la parter. Afară ploua. Știu, am mai spus-o odată.
De data asta am întâlnit mult mai mulți oameni. Dintre care vreo 5 trecuți bine de prima tinerețe. Doar unul dintre ei mergea ‘șnur’. Restul… mai încet, mai șchiopătând, mai în baston… Toți 5 veneau de la cumpărături. Cam cocoșati… Doar doi aveau trolere. 3 cărau pungi. Fiecare câte o grămadă de pungi… Un ‘moș’ și două ‘babe’, niciunul ‘sprinten’, fiecare cu câte cel puțin trei pungi…
După fețele lor, sigur nu se pregăteau de vizita unor rude. Copii… Pur și simplu, ieșiseră să-și ia câte ceva de mâncare. A treia zi de ploaie … li se terminaseră proviziile.
De ce n-au făcut comandă? Cum face fi-miu când nu-i place ce a gătit maică-sa? Și îi e lene să-și facă singur?
Pentru că nu știu cum? Pentru că vor și ei să vadă o față de om? Pentru că nu mai există vecini?
Mai ales acum, când Covidul ăsta ne face să ne uităm urât la oamenii care merg fără mască pe stradă…
Azi dimineață aveam întâlnire cu Pfizer. Și cu BioNTech…
Când să mă scol din pat, nevastă-mea îmi spune: – Am citit ceva foarte interesant pe net. Cică după ce te vaccinează, țesutul din jur devine magnetic. Pentru câteva ore. Iar la a doua doză cică ține mai mult. Mai ales dacă ți-o face în aceiași mână! – O să verific când mă întorc. Iau un magnet de pe frigider și vedem atunci.
Mă urc pe bicicletă și dăi pedale. Ajung, mă procesează… și o întreb pe asistentă care-i treaba cu magnetizarea. Zâmbește și mă sfătuiește să verific când ajung acasă. Mă duc în sala de supraveghere să-mi treacă ‘sfertul academic’. Injectații au fost mult mai terni decât data trecută. Nimeni nu scotea vreo vorbă, nici unul nu dadea semne că ar fi dispus la vre-un mișto, ceva… Așa că m-am mulțumit cu buletinul de știri de la televizor.
‘Bucuria oamenilor că au scăpat de mască’. ‘Am revenit la libertate’. ‘Guvernul a renunțat la restricții’.
Tre’ să recunosc că nu am înțeles nimic. Până la urmă, care e motivul de bucurie?
Că din ce în ce mai puțini oameni se îmbolnăvesc de chestia asta? Și că, în situația de acum, putem renunța – în anumite situații, la mască? Că nu mai este nevoie de o parte dintre restricții? Că ‘spațiul’ în care ne putem manifesta fără a face rău altora a (re)devenit un pic mai mare?
‘Semantics’… Culmea e că cei care folosesc această linie de argumentare sunt tot aia care predică ‘Sticks and stones may break my bones but words will never hurt’.
Pe bune? Cum să înțeleagă ‘omul de rând’ cât de groasă e situația dacă ‘cel de la televizor’ vorbește despre ‘am scăpat de mască’ și spune că ‘am revenit la libertate’?
OK, am înțeles. Netul e spațiul libertății absolute. Găsești acolo toate tâmpeniile. Inclusiv tâmpeniile mele…
Da’ totuși… parcă televizorul e altceva! Mai ales atunci când vorbim despre posturi cu ‘acoperire națională’…
Și nu cred că abia așteptați să vă spun cum devine treaba cu ‘magnetizarea’. Duceți-vă la ‘întâlnire’. E sigura metodă prin care puteți verifica singuri!
Mesajul? ‘Guvernul, (cel actual, firește) a mai făcut o prostie. Nimeni nu știe câți oameni trăiesc cu adevărat în comunele suburbane dar actualii guvernanți carantinează localitățile plecând de la cifrele vechi. Care nu mai au nici o legătură cu realitatea.’
Logica mi se pare perfectă. Nu știm câți sunt – pentru că nimeni nu se ostenește să-și facă mutația, dar știm ‘noi’ că sunt mai mulți decât erau mai demult….
Hai să vorbim și despre lucrurile pe care le știm. Numărul de infectați. Care e clar că e mare. Și despre care știm unde locuiesc. Pentru că și-au arătat buletinele…
Și de ce s-or fi infectat oamenii aștia?
Nota bene! Acum nu vorbim despre vinovății individuale! Acum analizăm comportamente sociale. Aici este vorba despre ce facem noi, toți, ‘la gramadă’!
Iar explicația științifică pentru ‘transmisia comunitară’ este comportamentul inadecvat condițiilor pandemice. Pe românește, ne infectăm unii de la alții pentru că nu purtăm corect masca, ne înghesuim ca oile, nu ne spălăm suficient pe mâini și nu stăm liniștiți acasă atunci când avem simptome!
Simplu, nu?
Iar pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, cineva trebuia să poarte o vină…
Și uite-așa guvernul mai primește o palmă… Noi nu ne declarăm corect domiciliul, noi nu suntem în stare să ne păzim unii pe ceilalți – sau unii DE ceilalți?!?, iar guvernul este cel care primește înjurăturile…
Când o să înțelegem odată că ‘guvernul’, oricare o fi el, nu poate face mai mult pentru noi decât suntem noi dispuși să facem unul pentru celălalt? Pentru simplul motiv că guvernul este făcut tot din – și de către, oameni. De oameni din rândul nostru. După chipul și asemănarea noastră…
‘Pentru cine lucrează guvernul ăsta? De ce închide piețele dar lasă supermarketurile deschise?’
Alții:
‘Guvernul ăsta n-are nici o logică! Ce rost are să închizi circulația pe timp de noapte?’
Guvernul n-are nici o logică….
Păi de unde să aibe? Având în vedere că sunt și ei oameni… Exact ca noi!
Cum ne-au spus unii că dreptul de a nu purta mască e mai important decât dreptul de a nu ne infecta, cum s-au găsit câte unii să dea jos ‘botnița’! Să facă mișto de cei care continuă să o poarte.
Să îndemne, practic, la ‘nesupunere civică’! În numele Libertății și a Drepturilor Omului…
Iar vinovat pentru toate astea este… cine altul?!? … Guvernul….
NU! NOI suntem vinovații!
Noi n-am purtat masca. Noi nu ne-am spălat pe mâini! Noi tragem acum…
În clasele 1-4 am avut o Învățătoare. Doamna Codescu. Nu țin minte să-i fi spus cineva, vreodată, ‘tovarășa’. În clasă, bineînțeles. N-am de unde să știu ce se întâmpla în cancelarie. Copii fiind, de multe ori foloseam scuza ‘păi așa mi-a spus….’ Doamna Codescu zâmbea și, învariabil, punea întrebarea:
Păi dacă-ți spunea … să te arunci în fântână, te aruncai?!?
Tu de ce nu porți mască? Având în vedere că virusache se transmite ‘pe calea aerului’?
Tot guvernul e de vină că suntem noi proști? Și ‘punem botu” precum niște copii de școală primară?
E o problemă imensă cu spunerea asta. Pe de o parte este extrem de exactă iar pe cealaltă este cât se poate de contraproductivă.
Propaganda anti ‘botniță’ are ca scop divizarea societatii. Îngreunarea procesului de regrupare a forțelor și de reconectare între diversele segmente sociale. Proces esențial pentru depășirea crizelor. Inclusiv pentru depașirea crizei Covid.
Cei care stau în spatele genului ăsta de propagandă înțeleg Covidul ca pe o oportunitate. Ca pe un prilej pentru a-și pune planurile în aplicare. În situația asta, orice raspuns în stil ‘pamfletar’ – oricât de haios ar fi el, le cântă-n strună.
Cei care, din diverse motive, au căzut în plasa propagandiștilor se simt jigniți. Devin opaci la orice argumente. Și încep să-i urască pe cei care poartă masca. ‘Mascații’, la rîndul lor, după ce iau contact cu genul asta de mesaje, se simt îndrituiți să le disprețuiască pe ‘javre’. În loc să-încerce să-i convinga!
Iar propagandiștii se distrează văzând cum dezbinarea se întinde precum pecinginea. Precum un virus. Precum un virus pandemic….
Unii ‘înjură’ CCR-ul pentru ca a lăsat guvernul fără unelte pentru stăvilirea pandemiei.
Alții ‘înjură’ PSD-ul pentru maniera ‘lentă’ în care ‘procesează’ noul proiect de lege în parlament.
În Obor, o mare parte dintre tarabagii stau fără mască. Sau cu ea pusă aiurea. Tot așa, foarte mulți dintre prăvăliașii independenți se prefac doar că respectă măsurile de precauție.
La 12 zile după publicarea în Buletinul Oficial a hotărârii CCR cu privire la carantină au început să se întoarcă în spitale o parte dintre bolnavii care se ceruseră acasă. Direct la terapie intensivă…
Iar efervescența este atât de mare încât nimeni nu este interesat, încă, de numărul în continuă creștere a celor ‘depistați pozitivi’.
Va începe să ne pese cu adevărat abia după ce vom fi atins ‘pragul critic’. Și nu am nici o idee care va fi acela. Vom începe să purtăm măști abia după ce îi vom auzi pe prietenii noștri horcăind. Sau după ce vom conduce o rudă la groapă.
Abia atunci vom depune o moțiune de cenzură în loc să înjurăm guvernul la televizor. Abia atunci ne vom apuca să scriem – și să votam în regim de urgență, niște legi bune în loc să chemăm primul ministru în parlament doar ca să-i spunem că nu ne place legea pe care ne-a trimis-o el.
Și, când totul se va fi terminat – că toate se termină la un moment dat, o să ne plângem în pumni. ‘Bă, da’ proști am fost. De ce n-am facut chestia asta de la început? Înainte să fi murit toți oamenii aștia?’
Bine, nici ‘noi’ n-o să mai fim chiar atăt de mulți…
Sau poate că nu? Mai există varianta ca unii dintre noi să se bată pe spate și să se felicite pentru victoria electorală… Dar asta va însemna că nimeni nu va fi înțeles nimic.
nicichiarasa 