Archives for category: rationalitate limitata

Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului.
Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară.
„Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă.
‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’

‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’

Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…

Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă.
Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.

„Uitând de toate
(O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă
Care vrea să-și facă dreptate”.

Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?

Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!

Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori.
‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’

O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’.
Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.

OK, cică scopul scuză mijloacele…
Dar care scop?

Tot de pe net:
Ce scandal! O femeie vorbește despre propriul ei corp!!
Dacă v-a picat rău, luați niște versuri respectabile (cum altfel?) de Eminescu:

(Urmează o serie de citate, din care voi folosi doar unul)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’…
Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!

Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte.
Dar nu spun același lucru…
Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm.
Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…

Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?

Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu.
A crescut printre noi și trăiește cu noi.
În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum.
De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile.
Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o!
Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.

Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.

Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal.
Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.

„Uitând de toate
….mea e o mașinărie războinică
Care vrea să-și facă dreptate”

Uitând de toate…

LE

Între timp ‘am făcut rost’ de textul integral.

Avertisment

Ai grijă
O să te prind în mine cu răutate
Răutatea copilului egoist
Care nu a avut nimic al său
Să-ți opresc pentru o clipă mișcările
Să stăm așa
În timp ce lumea asta
Se duce dracului
Cu virușii și ghețarii
Și animalele și planeta
Și chiriile și evacuările și șomajul
Și violența domestică și precaritatea
Încremeniți
Și perverși
Uitând de toate
Pizda mea e o mașinărie războinică
Care vrea să își facă dreptate
Capturat și cuminte
Mă vei privi cu ochi tremurători
Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat
În mine
Și-abia atunci
Te vei putea mișca
Și-abia atunci
Revoluția.

Poezia asta chiar începe să-mi placă.
Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze.
Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?

Cineva m-a tras de mânecă.
Cică anul ăsta se fac 40 de ani de când am început cursurile Politehnicii.

Și mi-am adus aminte.

Când ne-am întors în băncile școlii – dupa ce satisfacusem (?!?) stagiul militar – am aflat că “în sfârșit, anul acesta numărul inginerilor l-a depășit pe cel al intelectualilor”.
Și cică nu era banc!

De vreo 30 de ani încoace, tragem cu toții – intelectuali, ingineri și ‘mireni’, consecințele acelei realizări ‘epocale’.

La mulți ani. Sănătoși.
Și la mai multă minte! Mai multă decât aveam pe vremea aia…

Bănuiesc că cei care au ridicat statuia, au avut motivele lor.
N-am prea înțeles care. Degeaba am citit vreo câteva articole pe net, nu prea rezultă mare lucru.

Dar nu despre asta e vorba.

Trec destul de des prin piața ‘cu același nume’. Și de fiecare dată mă întreb ‘ce caută silenul la picioarele lui Lahovari?!? OK, gagica aia care îi ridică osanale… are o logică. Dar bărbosu’ ăla dezbrăcat care ridică mirat privirea la ea? L-au pus la mișto?’

Românul vrea „SĂ MOARĂ ȘI CAPRA VECINULUI
Studiu sociologic GfK

De când cu pandemia asta de Covid, există două teorii care încearcă să explice reticența împotriva vaccinurilor. Și, în special, împotriva celui anti-covid.

Lipsa de încredere în autorități – civile, științifice, etc., și lipsa de educație a populației. A populațiilor, de fapt…
Bineînțeles că aceste două teorii pot fi ‘împletite’. Lipsa de educație – adică neînțelegerea conceptului de vaccin, va exacerba neîncrederea într-o autoritate publică care bălmăjește situația. Aceiași lipsă de educație la nivelul celor aflați într-o poziție de autoritate publică îi va face pe aceștia să bălmăjească situația. Lipsa de încredere a autorităților publice locale în șefii lor – autoritățile publice centrale, va… Lipsa de considerație a autorităților centrale față de autoritățile publice locale – și fată de cetățeanul de rând, va…
Avem de a face cu o intersecție de cercuri vicioase. Intersecție care produce vârtejul în care suntem!

Ei bine, eu cred că totul ni se trage de la capră! De la relația pe care o avem, fiecare dintre noi, cu ‘capra vecinului’!
Da, ‘educația’ are de a face cu tot fenomenul ăsta. Tot așa și cu ‘nivelul de încredere’. Numai că aceste două ‘variabile’ sunt doar elemente de ghidaj. Ele ‘decât’ influențează fenomenul.
‘Motorul’ ‘vârtejului’ în care abia ne mai tragem suflarea este ‘invidia’!

Invidia profundă!
Invidia aia care provine din neputință. Din sentimentul acela paralizant că oricât te-ai chinui, tot n-ai să ieși vreodată la liman!

Invidia aia care se ostoiește abia după ce moare și capra vecinului.
Invidia aia care poate fi înțeleasă, de vecin, abia după ce și acesta va fi rămas fără capră…

Invidia aia care poate fi depășită, de amândoi, doar împreună!

Prin educație, dacă se poate.
Sau după ce dau, amândoi, cu capul de prag. Pragul de sus, de jos…

Și înțeleg, amândoi, că indiferent de curtea în care moare capra, întreg satul va avea de suferit.

Mirosul de hoit nu ține cont de garduri!

Conform aceluiași studiu GfK, românii din segmentul 18-29 de ani acordă importanţă banilor și poziţiei sociale, sunt descurcăreţi, dar în sensul negativ, care denotă superficialitate. De asemenea, aproapele ajunge să ne intereseze atunci când este mai bun pentru că acest lucru ne frustrează.

Nepotismul, pilele și relaţiile sunt caracteristice românilor astăzi, ajungând în unele situaţii să conteze mai mult decât studiile. Respondenţii din segmentul 30-49 de ani îi văd pe români ca ţinând la tradiţie și familiști. Ei îi consideră solidari, dar în bula lor, deschiși și responsabili.(?!?, mirarea îmi aparține)”

Nota Bene. Studiul despre care este vorba a fost făcut în 2018. Înainte de toată ‘chestia asta’.

„Şcolile din toată ţara afişează pe site-urile proprii ce rată de vaccinare au în rândul personalului. Unde sunt cei mai mulţi profesori imunizaţi.” Articol publicat de Adevărul.

„Sindicatele din Educaţie sunt revoltate de criteriul vaccinării pentru prezenţa fizică la clase: Afişarea ratei de vaccinare e abuzivă! Şcolile vor deveni focare de infecție.” Articol publicat de Spotmedia.

Situația vaccinarii personalului didactic, pe fiecare școală și localitate, la 19/11/2021, cf. Ministerului Învățământului. De remarcat, cel puțin în câteva localități rurale din Vaslui, faptul că toate școlile care raportează la nivelul câte unei comune au aceiași rată de vaccinare. Chiar daca sunt în sate diferite. Școli gimnaziale, primare, grădinițe…

Șoșoacă și-a pus, singură, botniță. În plenul Parlamentului. La tribuna Camerei Deputaților.

OK, aici e vorba de libertatea cuvântului. Fiecare om – iar parlamentarii sunt, sau ar trebui să fie, oameni – are dreptul să se exprime așa cum consideră că este necesar.

Deci faptul că Șoșoacă și-a pus botniță e treaba ei. A ei și doar a ei!

Peste conceptul de libertate a cuvântului se suprapune, în cazul parlamentarilor, conceptul de imunitate.
Aceștia nu pot fi trași la raspundere pentru cele făcute în timpul mandatului fără ca plenul camerei din care fac parte să le ridice imunitatea parlamentară. Cu excepția cazului în care au fost surprinși în flagrant…
Pe de altă parte, parlamentarii nu pot fi ‘pedepsiți’ pentru ideile expuse și cuvintele pronunțate în timpul exercitării mandatulu!

Cu alte cuvinte, „circul” va continua atâta vreme cât noi, ‘publicul’, le vom permite ‘artiștilor’ să se ‘producă’ pe ‘scenă’.

Pe banii noștrii, pe timpul nostru, în timpul vieții noastre…

În timpul singurei noastre vieți!

Ați ascultat un copil plângând? Ascultat, nu auzit…

Plângând de ți se rupe inima.
Pentru copilul care se simte abandonat de lume.
Pentru tine, care nu poți face nimic…

Stau gard în gard cu o creșă.
Vara, deschid geamul biroului și îi aud pe copii jucându-se la soare. Îmi retrăiesc copilăria. Lumea curge. Firescul este la locul lui.

Azi dimineața am ieșit să fac fotografia de mai jos.

Opt fără un sfert. Ora la care copilașii sunt aduși la creșă. Unii în mașină, poate chiar ‘de lux’, alții pe jos.
Cei mai mulți vin cu măcar o oarecare bucurie.
Câțiva, unul sau doi în fiecare dimineață, plâng. De ți se rupe inima!

De pe la ora două, începe ritualul invers. Unul câte unul, copiii sunt ‘recuperați’ de ‘aparținători’. De părinți, de bunici… câteodată chiar de ‘bone’. Și la plecare se întâmplă ca unii dintre ei să plângă. Altfel, exprimând alte sentimente, dar la fel de intens.
Și, oricât ar părea de paradoxal, la plecare plâng mai mulți decât la venire.

Având în vedere cât și cum râd în orele când se joacă în curte, sunt convins că cei care au grijă de copii în timpul programului se poartă ‘rezonabil’. Impresie confirmată de faptul că părinții continuă să-și aducă copiii la creșă.
Și atunci? De ce plâng unii dintre copii când sunt aduși dimineața? Și de ce, dacă îi asculți cum plâng, rămâi cu convingerea că se simt părăsiți?

Pentru că se simt părăsiți?
Pentru că oricât de bine s-ar simți la creșă, undeva în sufletul lor se întreabă ‘și dacă nu vine nimeni să mă ia’?

Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am devenit conștienți a fost să ne întrebăm ‘și dacă mâine nu mai răsare Soarele?’.

‘Ce mă fac dacă nu revine primăvara?’

Același lucru li se întâmplă copiilor.
Pe măsură ce cresc, încep să-și aducă aminte de lucrurile întâmplate în trecut.

În trecutul foarte îndepărtat ne întrebam, părinți fiind, dacă se termină odată iarna. Dacă se va întoarce Soarele să ne re-încălzească oasele. Nouă și copiilor noștri.
Pe vremea aia nu aveam habar de astronomie, de fizică, de anotimpuri…
Ca să ne dăm singuri curaj, am inventat tot felul de povești.

Toate pe același calapod. Un creator părinte a făcut lumea așa cum e și veghează ca noi, copiii lui, să respectăm anumite reguli.
Toate poveștile astea stabilesc un contract implicit. Noi respectăm regulile iar creatorul păstrează ordinea.
Sau, privind din cealaltă direcție, noi păstrăm ordinea prin simplul fapt că respectăm regulile. Iar creatorul este acolo pentru a ‘acoperi’ ‘neregularitățile’. Cutremurele, eclipsele, inundațiile, epidemiile, etc. devin pedepse, semne, manifestări ale unei voințe exterioare nouă. Voință care poate, și trebuie să fie, înduplecată tocmai prin respectarea regulilor.

Tot acest ‘aranjament’ ne-a oferit confortul psihologic de care am avut nevoie.
Ordinea astfel construită ne-a ferit de ‘haos’. De Incertitudine!
Deja nu mai înaintam ‘în teren necunoscut’. ‘Ordinea’ funcționa ca o hartă a locurilor pe unde urma să trecem. Regulile pe care le aveam de respectat pur și simplu structurau viitorul.

Ei bine, toate aceste lucruri li se întâmplă – ni se întâmplă, de fapt, copiilor.
Pe măsură ce ‘deschid ochii’ încep să-și pună întrebări. Chiar dacă la început extrem de difuze. Mai degrabă simțite decât formulate.
Încep să sesizeze o ordine. Structurată de noi, de adulții din jurul lor. Care ordine este câteodată plăcută iar altădată neplăcută.
Pe care adulți îi pot ‘îndupleca’ prin anumite comportamente. Uneori prin respectarea regulilor, alteori prin ‘manipulare emoțională’.

Doar că noi, adulții, am ajuns deja într-o nouă etapă.
Îndiferent dacă mai credem sau nu în Dumnezeu, cei mai mulți dintre noi au aflat despre ‘știință’. Despre setul de reguli pe care le respectă chiar si Dumnezeu.

Avionul nu mai zboară prin voia domnului ci pentru că respectă legile fizicii.
Suntem capabili să aprindem lumina pentru că cineva a produs curentul electric. Voia domnului nu mai este suficientă.
Ne îmbolnăvim pentru că am luat un microb și ne vindecăm cu pastile. Rugăciunile ajută și ele dar…

Chiar și pentru cei care încă mai cred în existența unui Dumnezeu, ‘regulile’ au devenit cumva independente față de acesta. Chiar dacă mai credem în ‘pedeapsa divină’, aceasta vine doar pentru că noi am călcat regulile.
Dumnezeu a devenit, de fapt, inutil.

Și noi i-am luat locul!
Mare parte din reguli au început să fie formulate, și impuse, de noi. De noi înșine!
Comportamentul nostru nu mai este ‘firesc’ – ‘cum a dat Dumnezeu’, pănă nu demult, ci cum alegem noi să fie.
Deja, noi alegem dacă să respectăm regulile. Și ne asumăm, sau nu, costurile.

Reguli pe care le impunem copiilor noștri. Subalternilor noștri…

Din momentul în care am devenit conștienți de capacitatea noastră de a genera ‘firescul’, sau măcar de a-l influența, am încetat să mai fim simpli consumatori de ordine. Am devenit creatori de ordine.

Și, în același timp, de dezordine!

Plantăm grădini. Le tundem, le udăm cu tot felul de chimicale. Ingrășăminte, pesticide, alea-alea…
Și apoi ne întrebăm unde au dispărut insectele?!?
De ce se încălzește planeta?

De ce ne plâng copiii?
Când îi ducem la creșă. Ca să putem merge la serviciu. De dragul lor! Să le putem oferi tot ce n-am avut noi!
Când îi luăm de la creșă…

De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.

De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.

Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.

Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani….
Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat.
Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.

Și atunci?
De unde toate aceaste ‘luări de poziție’?
Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?

N-a găsit o soluție?
Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură?
I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?

Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi.
Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’.
Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi.
Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.

Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă.
Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei.
Primul care nu a luat tain de la lupi.
Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.

Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală!
Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă…
Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?

Simplu!
Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!

Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi!
Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.

În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea!
Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.

Cu două săptămâni în urmă… eram deja primii…

Măsuri preventive:

Unii zic ceva, altii spun altceva… cert este ca producatorul sustine ca in interiorul medalionului este o anumita cantitate de „sodium chloride”. Pe românește, clorit de sodiu. NaClO2. Care ar emite oxigen pur, pe o raza de 1,3 metri. Suficient încât să-l protejeze pe purtător de viruși.

Se pare ca medalioanele nu funcționeză chiar atât de bine.

Există variante.

Cea de mai sus, e de la Zepter. Vreo 800 de lei.
Varianta cu clorit de sodiu era mai ieftina. 140-145 lei fără TVA.

Pentru săraki, se poate și aproape moca.
Cumpărați clorit de sodiu în cantități mai mari – se folosește pentru dezinfectarea apei, și vă atârnați săculeți cu pulbere de gât. Sau puneți în niște castronașe pe birou. În jurul scaunului… Fiecare după cum îl duce mintea!

Hai să vedem ‘reacția presei’.

Amuzant…. foarte amuzant!

Păi dacă o agenție serioasă (?!?) de presă poate ieși cu un astfel de titlu… cum să ne mai mirăm că un primar poate cumpăra, din bani publici, coliere cu pandative din clorit de sodiu? Ca protecție împotriva Covid-19?!?

De câți morți mai avem nevoie?

Ce trebuie să se mai întâmple ca să ne vină și nouă mintea la cap?

Chiar era nevoie să devenim ‘grupul de control’?!?
Dovada vie – câți om mai rămâne, că e mai bine să fii vaccinat decât sceptic ‘fără frontiere’?

Câți dintre alegători trebuie să mai moară pănă să le vină aleșilor mintea la cap?
Câți dintre cititori trebuie să mai moară până să le vină ‘scriitorilor’ mintea la cap?
Câți dintre telespectatori trebuie să mai moară până să le vină directorilor de programe TV mintea la cap?
Câți dintre cumpărători trebuie să mai moară până să le vină ‘vânzătorilor’ mintea la cap?

Câți dintre noi trebuie să mai murim până să le vină supraviețuitorilor mintea la cap?

Foarte multă lume nedumerită.
Aproape nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă!

‘De ce se ceartă ăștia ca chiorii în loc să discute între ei și să găsească soluții?!?’

Unii mai optimiști chiar se așteaptă ca în urma dialogului politic să fie adoptate „cele mai bune soluții”…

Realitatea nu mai seamănă demult cu ce scrie-n cărți!
În cărțile alea scrise prin secolul XVIII. Rousseau, Locke, alea-alea…

Dacă vrei să știi ce se întâmplă astăzi, acum, trebuie să asculți buletinele de știri!
Dacă vei fi suficient de atent, vei observa că ‘politic’ a devenit sinonim cu ‘trasul spuzei pe turta proprie’.

‘A fost luată o hotărâre politică’ înseamnă în zilele noastre ‘au făcut așa cum au crezut că e mai bine pentru partidul lor’.

Pentru partidul lor… au crezut ei că așa e mai bine pentru partidul lor… Sau pentru ei înșiși!

Mă rog, fiecare cât îl duce mintea…
Păi da, numai că ei cu ‘credința’ lor și noi cu ponoasele!

Până pierd ei alegerile… se lungește coada la sicrie!

RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].

Ce faci atunci când descoperi ca ai schizofrenie?

Îl înjuri pe tac-tu că era bețiv?
Pe mă-ta că era deja babă când l-a primit pe tac-tu beat în pat?
Pe educatoarea de la creșă că vă adormea pe toți cu ‘biciul’ după masa de prânz? Ca să poata fuma ea liniștită?

Sau, mai bine, te duci la doctor și te tratezi?

Ce faci când descoperi că trăiești într-un stat eșuat?
Îl înjuri pe Iliescu? Și pe toți care au votat vreodata cu el?
Pe Iorgovan, că a scris constituția așa cum a scris-o?
Pe Coposu? Că nu știu ce a făcut?
Pe Radu Câmpeanu și pe Rațiu că n-au mâncat salam cu soia?
Pe Mihai, că l-a arestat pe Antonescu și a dat țara pe mâna sovieticilor?

Sau îți aduci aminte de Băsescu?
Cel mai bandit dintre președinții post-revoluționari…
Dar și cel mai sincer!

„”Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară. Şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finan­ţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a declarat ieri Băsescu în faţa unei audienţe formate în principal din membri ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor.”

„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.

“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””

Băsescu atacă Nokia şi Ford şi continuă să-i critice pe bancheri,
Claudia Medrega, 15.12.2011, Ziarul Financiar

Cu alte cuvinte, oricât de schizofrenă ar fi constituția scrisă de Iorgovan, și oricât de nepriceput ‘comandantul’, statul n-ar fi putut eșua dacă noi, echipajul, nu dormeam în cizme.
Dacă îi trăgeam de mânecă pe aceia dintre noi care au tot furat – de la piese din motor pana la scânduri din bordaj, și le-au vândut pe la depozitele de ‘fier vechi’.
Sub ochii noștri!
Și, câte odată, chiar cu ajutorul nostru…

Vrem să repunem statul pe linia de plutire?
Atunci trebuie să ne apucăm fiecare de treabă.

Cu cât prelungim circul ăsta ieftin, cu atât mai adânc ne afundăm în noroi!

%d bloggers like this: