Archives for category: rationalitate limitata

2024 este ‘anul hotărâtor’.
Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos.
De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.

‘Democrația’ începe la ‘microfon’.
Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve.
Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.

Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat.
Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.

Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…

Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.

Păi asta discutăm noi înainte de alegeri?
Problemele lor?!?
Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!?
După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?

„România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 miliarde de lei
plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an.
Adunate înseamnă 15% din PIB”

Marcel Ciolacu

Țiganii printre care am crescut în Giulești aveau o vorbă.
„Nu te hândi în bătătură că-ți intră muștele-n casă!”
Adică ‘Ai grijă la ce faci că și tu vei suferi consecințele!’
(Pentru cei nefamiliarizați cu lexicul din mahalalele bucureștene, hândelul – produsul hândirii – este unul dintre cele două personaje din celebra interogație filozofică „De ce trage musca la ‘hândel’?”)

Conștientizarea consecințelor produse de propriile acțiuni asupra propriei sorți este una dintre caracteristicile aristocrației. Aristocrației ca stare de spirit…

După cum am aflat la lecțiile de istorie, aristocrația – ca clasă politică – a dat-o în bară!
Și atunci? De unde admirația produsă de orice urmă de ‘comportament aristocratic’?
Tocmai din cauza faptului că aristocrații veritabili înțeleseră subtilitățile conceptului de karma.
Înțeleseseră că tot ce aveau – de la mâncarea de pe masă până la mătăsurile de pe spinare – trecuse prin mâinile țăranilor care le munceau pământurile.
Iar aristocrația – ca organizare socială – a dispărut abia odată cu dispariția legăturii directe dintre aristocrați și pământurile/țăranii lor. Odată cu apariția arendașilor. Din cauza cărora Maria Antoaneta i-a îndemnat pe țăranii morți de foame să mănânce „brioșă”. Din cauza căror arendași – interesați doar de profitul pe termen scurt, Maria Antoaneta – quintesența aristocrației momentului, ajunsese, efectiv, să nu știe pe ce lume trăia!

Revenim la zilele și la oile noastre.

“Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și
voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid.
Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO!
Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO!
Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”

tot Marcel Ciolacu

Suntem deja în fața consecințelor.
Consecințele modului în care funcționăm ca societate.
Consecințele modului în care este colectat și distribuit bugetul consolidat al Romaniei.
Care buget este atât de dezechilibrat încât matușa Europa a zis că ne taie banii de buzunar dacă nu facem un pic de ordine. În ograda proprie, așa cum considerăm noi. Bugetul să fie, cât de cât, echilibrat!

Drept pentru care guvernul a luat măsuri.
Care măsuri favorizează partea de colectare și pretind că fac economii pe partea de cheltuieli. Doar că pensiile speciale rămân exagerat de mari – și pot fi cumulate în continuare, între ele și cu un eventual salariu. Nu doar că rămân mari ci rămân pur și simplu. Cum ar fi, de exemplu, ca pensiile speciale agonisite de Buzatu – proaspat arestat cu mita în portbagaj, să fie suspendate odată cu arestarea? Și anulate odată cu eventuala condamnare? Dacă e nevinovat, să-i dea banii înapoi…
Cum ar fi ca măsurile de economisire a banilor de la buget să includă și o readucere la normal a numărului de funcții bine plătite din aparatul de stat? Reforma administrativă, simplificarea și comasarea agențiilor care se calca pe picioare, etc., etc…

Si atunci? Ce înțeleg eu din toată tevatura asta?
Cei aflați la putere au înțeles – măcar la nivel declarativ, că ‘așa nu se mai poate’. Adică au devenit aristocrați. Au început să înțeleagă că își furau creanga de sub picioare. Și au început să-și dezavueze colegii corupți.

Dar încă nu sunt dispuși să meargă mai departe. Să rezolve cu adevărat problema.
Să echilibreze bugetul prin eliminarea căpușelor instituționale.

Adică au devenit aristocrați doar pe jumătate. Conștienți de faptul că acțiunile lor vor avea consecințe, încearcă să prevină aceste consecințe folosind, în paralel, o serie de măsuri populiste. Reduceri de posturi vacante, creșteri de taxe pentru corporatii și pentru cei avuți dar fără să renunțe la prilegiile proprii. Mai ales la privilegiul de a ocupa, ei împreună cu rudele și prietenii lor, tot felul de slujbe plătite gras, și pensionate la fel de gras, din bugetul echilibrat prin creșterea taxelor. Creștere insuficientă de altfel…

Cu alte cuvinte, proaspeții aristocrați se comportă de parcă ar fi luat statul în arendă.
Nu-l mai fură pe față.
Doar îl căpușează cu acte-n regulă!

Dintre toate ambalajele menționate mai sus, pungile de plastic sunt cele mai greu de reciclat.
Cele mai ușor luate de vânt.
Și cele mai ușor de înlocuit.

Dacă ne-ar păsa cu adevărat – de locul în care vor trăi nepoții noștri – n-ar trebui să ne pună nimeni.
N-ar trebui să ne pună nimeni să redescoperim sticla. Sticla de lapte – pe care să o umplem la dozatorul de lapte, sticla de ulei – pe care să o umplem la dozatorul de ulei… Sticle pe care să le spălăm și pe care să le refolosim.

Sticlele de lapte și bere, borcanele de iaurt, hârtia cerată pentru mezeluri, brânză și carne, punga de hârtie pentru fructe și legume… și sacoșa pentru dus toate astea acasă!

Da’ noi suntem ocupați cu alte alea!
În loc să gândim cu capetele noastre, citim tot felul de trăznăi pe internet!
După care le dăm mai departe…

„Aşadar, Înalta Curte reţine că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacţiuni ale organelor de stat (chiar organe ale Securităţii) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenţei, în perioada în care se reţine comiterea infracţiunii de către inculpaţi, a unui conflict (adversităţi) între autorităţi şi populaţie sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităţilor de exterminare fizică sau psihică a populaţiei sau a unei părţi din acesta pe diverse motive (aşa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reţinute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced).

Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situaţie premisă de intenţie sistematică de exterminare din partea autorităţilor face diferenţa dintre infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile individuale cu acelaşi element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.)”Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situaţie premisă de intenţie sistematică de exterminare din partea autorităţilor face diferenţa dintre infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile individuale cu acelaşi element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.)”

Am întâlnit tot felul de explicații și păreri cu privire la soluția dată de judecători. De la ”fosta securitate’ și-a păstrat o ‘oarecare’ capacitate de a influența justiția’ până la ‘procurorii au încercat să facă ‘procesul securității’ iar judecătorii s-au folosit de chestia asta pentru a-i face scăpați pe cei doi’.

În Giuleștiul meu natal, pe vremea când Ursu era călcat în picioare de securiști, umbla o vorbă.

‘S-antâlnit hoțu’ cu milițianu’.

Adică s-au întâlnit doi oameni cu aceiași mentalitate dar care se află – cu totul și cu totul întâmplător – pe părțile opuse ale baricadei.

Ce vreau să spun cu chestia asta? Ce spuneau și Giuleștenii de rând. Care vedeau cum hoții furau liniștiți iar milițienii se făceau că nu văd în timp ce-și primeau tainul de la hoți. Asta atâta vreme cât hoții nu săreau calul…

Așa și în situația asta. Ursu e mort, toată lumea știe cine l-a omorât iar procuratura și judecatoria au reușit să-i facă scăpați pe cei doi nemernici. Din greșeală, din incompetență, din-adins… nici nu mai contează!

Tot ce contează este că omul de rând, precum Giuleșteanul pre-revoluționar, are din ce in ce mai puțină încredere în chestia aia care se cheamă ‘stat’.

Acu’ vreo câteva luni, am fost ‘surprins’ de aparatul radar circulând cu 160 km/h pe autostradă.

După discuția foarte civilizată cu ‘omul legii’ mi-a căzut fisa.
Regula cu privire la cei 5o de km/h în plus e mult prea blândă.

În condițiile actuale, rămâi fără carnet abia după ce depășești cu mai mult de 50km/h viteza maximă de pe tronsonul unde te-au prins.
Conform acestei reguli, să mergi cu 81km la oră pe o străduță îngustă – eventual în dreptul unei grădinițe, e la fel de periculos ca atunci când mergi cu 181 km/h pe o autostradă dreaptă și uscată.

Pe bune?!?

Parastas de 6 luni pentru mama soției mele.
Ne urcăm frumos în mașină și începem să măsurăm țara cu circumferința roții. Sunt cinci sute și ceva de kilometri de la București la Dej, mai mult de jumătate sub formă de autostradă sau drumuri expres. Cea mai nasoală parte, adică Valea Oltului, e în continuare ‘pe două benzi’.
De vre-un an, la capătul dintre Sibiu e o porțiune ‘gâtuită’. Se circulă pe o singură bandă din cauza unor lucrari de consolidare.
În funcție de noroc, stai 10 minute sau faci 12 km în 3 ore și jumătate. Așa cum am făcut noi ieri.
Pentru unii ciumă, pentru alții mumă… Înainte de a fi exploatate, resursele trebuie identificate ca atare. O mulțime de oamenii blocați în mașini reprezinta o oportunitate majoră pentru cerșetori.
Câteva mame și-au adus copiii la produs. Unii purtați în brațe, alții trimiși de unii singuri printre mașini.
Soția îi dă 10 lei unei fetițe de vreo zece ani. Lângă noi, șoferul unui Mercedes electric de ultimul răcnet care fuma cu geamul deschis se uită lung și dă dezaprobator din cap.
Peste nici două minute vine o altă fetiță, cam de aceiași vârstă. Se duce direct la vecinul nostru și „dă-mi și mie un leu să-mi iau ceva de mâncare”.
„Tu ar trebui să fii la joacă, nu să cerșești pentru bețivul de tac-tu.”

Evreii nu-s catolici?
Nu.
Păi atunci de ce sărbatoresc Paștele în același timp cu catolicii?
Evreii sărbătoresc altceva. Ieșirea din Egipt. Momentul când Moise i-a condus către libertate.
Din sclavia egipteană către libertatea pe care aveau s-o găsească în Palestina.
Ce sărbătoresc ei nu are nici o legătură cu Christos.
Păi Christos nu a fost evreu?!?
Ba da. Doar că pentru marea majoritate a contemporanilor lui, evrei,
Christos a fost un sectant. Un răzvrătit.
Cât de multe lucruri nu știu…

Din păcate, discuția s-a întrerupt aici.
Prietenul meu a ajuns la casă – făcea cumpărături pentru Paște, și a trebuit să ‘închidă’.

Nu l-am mai sunat înapoi…
Cum să-i dai cuiva telefon și să-i spui:

Tu ești cel mai creștin om pe care îl știu.
Nu judeci pe nimeni.
Ne tratezi pe toți la fel. Cu la fel de mult respect.
Femei, bărbați, copii, negri, verzi, albi, turci, români…
Nu te-am văzut vreodată să-ți bați joc de cineva!
Nu te duci la biserică? N-ai citit Biblia?
Ce nevoie ai să faci ceva din toate astea?
Atâta vreme cât te comporți cât se poate de creștinește.
În adevăratul sens al Cuvântului!

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor,
ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea:
«Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău?
N-am scos noi demoni în Numele Tău?
N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»  
Atunci le voi spune limpede:
«Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»”
Matei 7:21-23

Băi tată, glumele tale n-au nici un haz!

Glumele mele sunt pline de haz! Tu nu ești suficient de deschis la minte să le apreciezi…

Hazul este o chestie de conivență. Spunătorul propune o glumă. Dacă ascultătorii râd, atunci gluma are haz.
Sau ascultătorii nu au altă alternativă…

Și tu, fiule, crezi lui Alexandru Arșinel îi păsa că în sala aia mare de la Cărăbuș erau câte vreo doi trei cărora nu le plăceau bancurile lui?!?

Ludovic ics i v pretindea că “L’etat c’est Moi”.

Noi, democrați fiind, pretindem că ‘l’etat c’est nous’.

Da’ dăm vina tot pe el pentru ce nu ne convine!

Mă tot lovesc de indivizi care repetă: „Comuniștii au făcut și lucruri bune.”
Da, au făcut o grămadă de lucruri bune. Asta fiind explicația pentru faptul că ‘lagărul comunist’ a dăinuit vreo 70 de ani în timp ce doar un singur regim fascist a rezistat mai mult de 30. Unul singur, cel condus de Franco.
Dar toate s-au prăbușit până la urmă. Precum toate celelalte forme de dictatură. Cele care au precedat comunismul și cele care vor mai urma. Daca vor mai urma…

Și uite-așa ajungem la subiectul de astăzi.

A fost vreun moment important al istoriei în care ați devenit convins că regimul comunist era pe ducă?

„Da, un eveniment mărunt, dar radical. Havel mi-a povestit de el. Nişte prieteni din copilărie din Moravia au venit la el pe neaşteptate, şi cum nu avea nimic de băut în casă, Havel a încercat să facă ce face tot praghezul: să ia o cană de porțelan de un litru şi să se ducă la crâşma din colț să cumpere bere la halbă. Doar că atunci când a ajuns jos, unul din securişti l-a oprit şi i-a spus: „Am cercetat, vizitatorii voştri nu sunt dizidenți, dă-mi cana, mă duc eu să iau bere şi o aduc imediat sus.” Când am auzit asta în 1989, am fost sigur că regimul e pe ducă. 29 decembrie 1989, când Václav Havel a devenit preşedinte, a fost cea mai bună zi din viața mea. Am ştiut că coşmarul țării mele se terminase. Eram din nou acasă, am supraviețuit secolului 20.”

În 1989, Havel – și orice alt praghez, se putea duce la colțul străzii – cu toate că era păzit de gealați – să cumpere bere la halbă.
Mircea Dinescu – ales la întâmplare dintre dizidenții români cu domiciliul ‘supravegheat’ – nu putea face același lucru. Pentru că nu era sigur că va găsi bere la cârciuma din colț… Trebuia să te duci în centru – dacă locuiai în București. Și nu erai sigur că merita efortul! Berea era ‘cam’ proastă…

Cu alte cuvinte, or fi făcut comuniștii și lucruri bune dar e sigur că au stricat berea. Printre alte lucruri…

Sunt suficient de bătrân pentru a-mi aminti ce gust avea berea la mijlocul anilor ’70. Și cum a devenit din ce în ce mai nasoală…
Iar comuniștii au mai stricat și alte chestii.

Iar cel mai grav e faptul că au stricat ‘educația’.
Nu doar învățământul, întreaga educație.
Au denaturat tot ce se transmite de la o generație la alta!

Nu intru acum în amănunte ‘tehnice’.

Redactorul care a pus laolaltă articolul din care am ‘extras’ ‘ilustrația’ cu care am început habar n-are ce înseamnă cei 12.5% menționati pe eticheta de Gambrinus.
Și nici o apăsare atunci când vine vorba despre exprimarea unei păreri cu privire la ceva… Cu privire la ceva despre care nu știe nimic…
Care părere, o dată exprimată, îi va scoate la iveală atât ignoranța cât și autosuficiența.

„Aveau concentraţii alcoolice de peste 12% (în care puţini mai cred azi)”….

Persoana respctivă scria la ziar în 2013. Cât de precoce o fi fost, tot a apucat câțiva ani de școală făcuți înainte de ’89.
În timp ce marea majoritate a celor care au educat copiii României în primii 10 ani ‘de libertate’ au fost și ei formați pe vremea când lumea era văzută, și predată, prin lupa ideologiei comuniste.
Știu că mă repet, sunt suficient de bătrân să țin minte diferența dintre profesorii formați înainte de venirea la putere a comuniștilor și cei care apucaseră să devină ‘oameni noi’.

Ce mă deranjează cel mai tare la chestia asta e că redactorul respectiv n-a avut nici un fel de apăsare. Nici o curiozitate…
Google funcționa bine mersi în 2013! Ți se pare ciudat? ‘Cum adică o bere cu 12.5%?’ Uită-te mă pe net! Întreabă pe cineva… Nu te repezi înainte precum un secretar de partid… că te faci de râs!
Am ceva cu omul ăsta?
În nici un caz. A fost ‘sub vremi’. A crescut ‘strâmb’ pentru că ‘așa bătea vântul’. N-a avut cine să-l sprijine!
Părinții au tot construit comunismul iar copiii au crescut cu cheia de gât.
Comunismul s-a prăbușit – precum toate dictaturile ce au fost și cele ce vor să vină, iar copiilor neglijați de părinții prea obosiți de efort li se pare că… dacă tot e libertate, atunci pot să facă tot ce vor! Fără să se mai gândească la consecințe…
Și de ce și-ar pune problema consecințelor? Și-au petrecut ‘cei 7 ani de-acasă’ la creșă iar la școală au învățat sub privirea binevoitoare a celui mai iubit dintre fii patriei…

Pentru generația mai nouă.
Berea se produce plecând de la un amestec de apă, malț și făină de orz. Ăia 12% erau proporția de ‘solide’ adăugate în amestec. Acum se măsoară câte zaharuri fermentabile sunt în mustul de bere, pe vremea aia se lucra mai ’empiric’.
Aveți aici mai multe amănunte: