Archives for category: rationalitate limitata

Alegerile din 2020 au făcut un fel de ordine în piața politică românească.

Piața, nu viața! Nu încă „viața”!
Dar măcar suntem pe drumul cel bun…

Iar cel mai clar simptom de normalitate este apariția AUR-ului!

‘Ai înnebunit și tu?
Ți-a luat Covidu’ mințile?’

Poate, n-am de unde să știu… Nimeni nu poate stabili, de unul singur, dacă e – admițând că a fost vreodată, în toate mințile… Să revenim.

Până deunăzi, România era cam singura țară din Europa fără un autentic partid de extremă dreaptă. Fără un autentic partid extremist, de fapt. Anormal, în condițiile date. Anormalitate care permitea politrucilor – de toate nuanțele, să se dedulcească la un soi de extremism de operetă. Să presare câte un pic atunci când li se părea că ar putea obține ceva dar având totuși grijă să nu se păteze prea tare pe plastron.
De-acum înainte toți acești politruci vor trebui să-și dea arama pe față. Vor trebui să rezolve dilema lui Hamlet… A fi sau a nu fi, cu adevărat, extremist… A fi, sau nu, dispus să meargă pănă la capăt!

Asta la nivelul superficial de analiză.
Mergând în subsol, apariția AUR-ului – direct în prim-planul scenei politice românești, simbolizează maturizarea conștiinței politice a unui mare număr de cetățeni. Un început de maturizare, e adevărat…

O societate poate fi ‘în evoluție’ sau ‘în stază’.
‘În evoluție’ însemnă ‘firesc’. Lucrurile merg ‘de la sine’, astăzi e mai bine decât a fost ieri iar cei mai mulți dintre membrii societății sunt convinși că mâine va fi mai bine decât a fost azi.
‘În stază’ înseamnă ‘aiurea’. Înseamnă că cei mai mulți nu știu ce le va aduce ziua de mâine în timp ce un mic număr de oameni sunt convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. ‘Cei mulți’ își pierd întâi curajul, apoi identitatea, și devin masă de manevră. Iar ‘cei aleși’ își pierd capul.

Din punct de vedere psiho-social lucrurile astea sunt cunoscute de ceva vreme.

Experimentul Pitești, de exemplu, a dovedit fără putință de tăgadă, că oamenii lipsiți de speranță pot face aproape orice pentru a putea supraviețui. Măcar supraviețui…

Pe de altă parte, cei privați de input senzorial o iau razna. Pentru că nu au informații pe care să le proceseze, inventează. Intră, pur și simplu, într-un proces halucinatoriu. Într-un fel de cerc vicios. Au tot felul de ‘vedenii’ și reacționează la ele ca și cum acestea ar fi reale.

‘Și ce legătură au vedeniile despre care vorbești cu societățile aflate în stază?!?’

Păi ‘aleșii’ aia de care vorbeam mai devreme sunt, de fapt, „privați de input senzorial”. Chiar succesul lor îi face – pe prea mulți dintre ei, prea încrezători în forțele proprii. Astfel ajung să nu mai acorde suficientă atenție informațiilor care contrazic părerile lor. Mai mult, dorința celor din jurul lor de a rămâne în ‘grațiile șefului’ – dorință profund normală, de altfel, adaugă încă un strat de ‘izolație’ între ‘cei aleși’ și realitate.
Având în vedere că ‘aleșii’ sunt cei care iau cele mai semnificative decizii în orice societate, concluzia e simplă. Cu cât o societate stă mai mult timp ‘în stază’ (pleonasmul e o figură de stil perfect acceptabilă) cu atât mai depărtați de realitate vor fi cei care iau deciziile grele din societatea respectivă. Și cu atât mai lipsiți de speranță cei ‘mulți’…

Tocmai în sensul ăsta e importantă apariția AUR-ului. Faptul că atât de mulți dintre cei cărora le pasă suficient de mult încât să iasă la vot au normalizat varianta AUR certifică ‘disperarea’ lor. Demonstrează, cât se poate de elocvent, lipsa lor de speranță!
De speranță că partidele ‘normale’ mai pot face ceva…

Să vedem… după cum spuse orbul.
Poate că ne vine mintea la cap.

Poate că disperarea asta va fi sesizată și de cei care își dau seama că ‘alunecarea’, conștient și de bună voie, în prăpastia totalitarismului este, o formă de sinucidere. În nici un caz o soluție!

Ca să nu termin brusc!
Documentându-mă pentru postarea asta, am găsit un articol despre Sorin Lavric. Viitor senator de Neamț.
Descris ca fiind ‘scriitor și filozof’. Și ‘doctor’! Doctorat obținut sub atenta îndrumare a lui Gabriel Liiceanu

Dacă nici acum nu înțelegem că ne-o facem cu mâna noastră…

Vreți acum să mint și să închin elogii ipocrite femeii? Nu pot să spun că femeia excelează prin gândire logică, mai ales prin aptitudini filosofice. Îmi pare rău!

Chiar sunt curios. „Bărbații” aștia care au votat AUR – din disperare, înțeleg – n-au prietene? Soții? Surori? N-au fost crescuți de mamele lor? Cum s-or fi simțind ele acum?

Pentru mai multe informații cu privire la profilul alegatorilor ‘activi’ în 2020:
https://www.dw.com/ro/care-e-profilul-votan%C8%9Bilor-partidelor-c%C3%A2%C8%99tig%C4%83toare-%C8%99i-cum-a-reu%C8%99it-aur-marea-surpriz%C4%83-electoral%C4%83-interviu-spotmediaro/a-55878683

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta.
Așa ca mi-am adus de proverb…

Ce contează cum se scrie?!?
Întrebarea e „ce facem de-acum încolo”, nu ‘cum consemnăm prostia pe care tocmai am comis-o’…

Cum să stai acasă?!?
Cum să lași pe alții să-ți determine viitorul?

31, nu știu cât %?!?

Și după aia vă mirați că nu le pasă de voi?

Am fost dintre aceia care l-am votat pe Băsescu. Și la președenție.
Prima oară.

După care am votat de trei ori împotriva lui!
De fiecare dată, m-am întrebat cum de n-au fost mai mulți oameni care să fi făcut ca mine.

Cum de au fost atât de mulți cei care au votat cu Năstase și cum de a supraviețuit Băsescu atât de mult.

De ce suntem atât de orbi atunci când devine din ce în ce mai evident că ‘împăratul este gol’?

M-am împiedicat, efectiv, de răspuns!

L-am votat pe Băsescu, atunci, din două motive.
Pentru că nu mai suportam aroganța lui Năstase.
Și pentru că Băsescu fusese intransigent în problema câinilor vagabonzi.

Era nevoie să scăpăm, măcar pentru o vreme, de ‘baronii roșii’.
Băsescu părea a fi omul potrivit să facă chestia asta pentru că nu ezitase să-și pună popularitatea în pericol atunci când fusese vorba să rezolve o problemă reală.

Mi-am dat seama, foarte repede, că fusesem păcălit.
Intransigența lui Băsescu fusese doar un gambit politic. Aroganța lui la fel de mare ca cea a lui Năstase. Baronii PDL echivalenți, din toate punctele de vedere, cu cei instalați de PSD.

Și atunci?
Cum de a rezistat ‘Băsescu’, ca fenomen politic, atâta vreme?

Să ne întoarcem la problema maidanezilor.
Mai precis, la cum a reacționat populația. Și societatea civilă!

Societatea civilă a sărit cu gura. Pe Băsescu! Pe cel care încerca să rezolve o problemă reală…
Populația s-a repezit, în prima fază, să-i ascundă pe maidanezi. Apoi să-i adopte. Formal. Doar pentru a-i ‘elibera’, din nou, în stradă.
Restul, adică cei deranjați de prezența – și de mușcăturile, maidanezilor, au cam tăcut din gură.

Și ce mi-a venit tocmai acum?

Abia ce mi-am pierdut un sfert de oră din viață spălându-mi pantofii de căcat.
Din cauza frunzelor de pe trotuar, n-am văzut ‘capcana’. Și am călcat direct în ea.

De unde? Că doar nu mai sunt câini vagabonzi? Cel puțin nu în București…

Câini vagabozi n-or mai fi. Nu mulți, în orice caz.
Căcat de câine… mai găsești!

Mulți dintre posesorii de câini strâng, într-adevăr, ‘urmele’.
Mult mai mulți decât o făceau pe vremea când începusem eu să fac chestia asta.

Dar încă n-am văzut pe nimeni care să tragă pe cineva de mânecă!
N-am văzut încă un trecător care să atragă atenția vre-unui plimbător de câine că ‘prietenul cel mai bun al omului’ tocmai a ‘plantat’ o ‘mină’ pe trotuar. Nici n-am auzit ca omniprezenta poliție locală să fi amendat pe cineva al cărui câine ‘a ieșit afară’ pe domeniul public.

Păi dacă nu suntem în stare, individual sau instituțional, de un gest minim de protecție a ‘spațiului vital’ în care viețuim cu toții, cum să fim în stare să eradicăm ‘corupția’? Prin vot?

Și totuși..
Pe stradă e mai greu! Cum să-ți tragi vecinul de mânecă și să-i spui să strângă căcatul din urma căinelui său?
In cabina de vot e mai simplu.
Ești singur.
Ai lista de candidați la dispoziție. Și stampila în mână.
În cabina de vot ești Dumnezeu!

Ai toată răspunderea.
Și nici o scuză!

Ai grijă. E soarta ta în joc.

Tocmai am citit o postare. Pe un blog.
„Cronici pe bune”…

Caterinca nationala numita carantinarea zonelor de langa Bucuresti.

Mesajul?
‘Guvernul, (cel actual, firește) a mai făcut o prostie. Nimeni nu știe câți oameni trăiesc cu adevărat în comunele suburbane dar actualii guvernanți carantinează localitățile plecând de la cifrele vechi. Care nu mai au nici o legătură cu realitatea.’

Logica mi se pare perfectă.
Nu știm câți sunt – pentru că nimeni nu se ostenește să-și facă mutația, dar știm ‘noi’ că sunt mai mulți decât erau mai demult….

Hai să vorbim și despre lucrurile pe care le știm.
Numărul de infectați. Care e clar că e mare.
Și despre care știm unde locuiesc. Pentru că și-au arătat buletinele…

Și de ce s-or fi infectat oamenii aștia?

Nota bene!
Acum nu vorbim despre vinovății individuale!
Acum analizăm comportamente sociale.
Aici este vorba despre ce facem noi, toți, ‘la gramadă’!

Iar explicația științifică pentru ‘transmisia comunitară’ este comportamentul inadecvat condițiilor pandemice.
Pe românește, ne infectăm unii de la alții pentru că nu purtăm corect masca, ne înghesuim ca oile, nu ne spălăm suficient pe mâini și nu stăm liniștiți acasă atunci când avem simptome!

Simplu, nu?

Iar pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, cineva trebuia să poarte o vină…

Și uite-așa guvernul mai primește o palmă…
Noi nu ne declarăm corect domiciliul, noi nu suntem în stare să ne păzim unii pe ceilalți – sau unii DE ceilalți?!?, iar guvernul este cel care primește înjurăturile…

Când o să înțelegem odată că ‘guvernul’, oricare o fi el, nu poate face mai mult pentru noi decât suntem noi dispuși să facem unul pentru celălalt?
Pentru simplul motiv că guvernul este făcut tot din – și de către, oameni.
De oameni din rândul nostru. După chipul și asemănarea noastră…

Aleși de către noi, dintre noi.

Se întreabă câte unii pe net:

‘Pentru cine lucrează guvernul ăsta?
De ce închide piețele dar lasă supermarketurile deschise?’

Alții:

‘Guvernul ăsta n-are nici o logică!
Ce rost are să închizi circulația pe timp de noapte?’

Guvernul n-are nici o logică….

Păi de unde să aibe?
Având în vedere că sunt și ei oameni…
Exact ca noi!

Cum ne-au spus unii că dreptul de a nu purta mască e mai important decât dreptul de a nu ne infecta, cum s-au găsit câte unii să dea jos ‘botnița’!
Să facă mișto de cei care continuă să o poarte.

Să îndemne, practic, la ‘nesupunere civică’!
În numele Libertății și a Drepturilor Omului…

Iar vinovat pentru toate astea este… cine altul?!? … Guvernul….

NU!
NOI suntem vinovații!

Noi n-am purtat masca.
Noi nu ne-am spălat pe mâini!
Noi tragem acum…

În clasele 1-4 am avut o Învățătoare. Doamna Codescu.
Nu țin minte să-i fi spus cineva, vreodată, ‘tovarășa’.
În clasă, bineînțeles. N-am de unde să știu ce se întâmpla în cancelarie.
Copii fiind, de multe ori foloseam scuza ‘păi așa mi-a spus….’
Doamna Codescu zâmbea și, învariabil, punea întrebarea:

Păi dacă-ți spunea … să te arunci în fântână, te aruncai?!?

Tu de ce nu porți mască?
Având în vedere că virusache se transmite ‘pe calea aerului’?

Tot guvernul e de vină că suntem noi proști?
Și ‘punem botu” precum niște copii de școală primară?

„Fă ce spune popa, nu ce face popa.”

Așa ne învată înțelepciunea populară…

Mai zilele trecute, în plină pandemie și cu mai puțin de 6 săptămâni înainte de alegerile parlamentare, Patriarhul Daniel a spus niște chestii.

Drept pentru care, CTP a considerat că trebuie să spună și el ceva cu ocazia asta.

Patriarhia, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, a replicat.
CTP a răspuns la rândul său.
Unii analiști au analizat răspunsul Patriarhiei…
Iar alți analiști au început să ne atragă atenția, pe diverse tonuri, că încercarea de a băga zâzanie între Biserică, de fapt între întâi-stătătorul ei, și poporul credincios este o lucrare diavolească. Care e doar pe placul Moscovei.

Nimeni nu se întrebă ce-ar mai fi scris CTP-ul dacă Patriarhul n-ar fi spus chestiile alea.
Tot așa, nimeni nu se întreabă cum de în fruntea BOR-ului se află o persoana atât de contestabilă… Un frate care ridică niște semne de întrebare cu privire la casa părinteasca, un dosar din arhiva Securității despre care nu e foarte clar dacă a fost distrus sau nu – dar care a existat, o tânără care ar dori un test de paternitate…

Și chiar credeți că toate astea ar putea slăbi legătura dintre Biserică și popor? În condițiile în care poporul a învățat, de mult, să facă diferența dintre cuvintele și acțiunile preoților?

Cei care numesc masca, botnita, sunt aceiasi oameni care daca maine s-ar da lege ca este obligatoriu sa circuli incaltat pe strada, ar incepe sa circule desculti ca “labutzele lor trebuie sa respire si nu li se incalca lor drepturile fundamentale”.
Normal ca considerati masca botnita daca sunteti niste javre.

E o problemă imensă cu spunerea asta.
Pe de o parte este extrem de exactă iar pe cealaltă este cât se poate de contraproductivă.

Propaganda anti ‘botniță’ are ca scop divizarea societatii.
Îngreunarea procesului de regrupare a forțelor și de reconectare între diversele segmente sociale. Proces esențial pentru depășirea crizelor. Inclusiv pentru depașirea crizei Covid.

Cei care stau în spatele genului ăsta de propagandă înțeleg Covidul ca pe o oportunitate. Ca pe un prilej pentru a-și pune planurile în aplicare.
În situația asta, orice raspuns în stil ‘pamfletar’ – oricât de haios ar fi el, le cântă-n strună.

Cei care, din diverse motive, au căzut în plasa propagandiștilor se simt jigniți. Devin opaci la orice argumente. Și încep să-i urască pe cei care poartă masca.
‘Mascații’, la rîndul lor, după ce iau contact cu genul asta de mesaje, se simt îndrituiți să le disprețuiască pe ‘javre’.
În loc să-încerce să-i convinga!

Iar propagandiștii se distrează văzând cum dezbinarea se întinde precum pecinginea. Precum un virus.
Precum un virus pandemic….

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

Păi după treij-dă ani de democrație noi încă am rămas pe vremea lui Eminescu?

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Încă îl mai așteptăm pe Țepeș să trimită pe cineva care să curețe mizeria în care ne bălăcim noi?
Și de ce? Oricum n-o să poată ‘Țepeș’ să facă tot ce e de făcut… Tot noi vom fi cei care va trebui să punem mâna pe mătură!

Și atunci? De ce nu ne apucăm singuri?
De ce trebuie să așteptăm să vină cineva care să ne spună ce să facem?
Nu știm unde e mătura?
Nu vedem unde e rahatul?

Sau ne e frică să ridicăm covorul? Că nu se știe peste ce mai dăm pe-acolo!
Păi nu era mai bine nu fi ascuns rahatul? … dar asta e altă discuție….

Nu prea i-a ieșit pasiența Preafericitului…
A construit, cu ajutorul lui Mamon, un templu mai înalt decât Coșmelia Poporului.
Și, cu toate astea, din locul pe unde se plimbă poporul muncitor, țîșnitoarea lui Firea pare mai cu moț decât ctitoriile predecesorilor săi…

Alaltăieri l-am scos pe Bob din casă.

Am cumpărat un fotoliu rulant, s-a urcat în el, am coborât cu liftul și….

Conform regulilor UE, la intrarea în scară a fost instalată o rampă. Din tablă striată…

Click pe poza de sus si veti vedea ca nu e singura construita sub acelasi unghi precum treptele de langa ea…

Până la încercarea de a-l scoate pe Bob la plimbarea, aveam ceva aprehensiuni cu privire la posibilitatea reală a cuiva de a folosi rampele astea. Dar, ne-fiind problema mea, am plecat de la premiza că or fi știut ceva cei care le-au făcut. Și cei care au dat banii pe ele…

La coborâre, ne-a ajutat un vecin.
La urcare a fost mai simplu. Lângă rampă este și o bară. Bob trăgea de bară, eu împingeam din spate… Nu ne-am rupt, nici unul, picioarele. A fost pe-aproape, data viitoare instalez un scripete….

Teoretic, rampele astea ar trebui să permită celor cu dizabilități să se miște singuri.

Adică membrii comunității fac un efort material pentru a adapta spațiul urban la nevoile celor cu dizabilități. În felul acesta, persoanele în cauză pot contribui mai mult la propria stare de bine. Sau chiar pot redeveni productive. Reducând în acest mod eforturile depuse de membrii valizi ai comunității.

Că doar n-o să-i lăsăm pe cei invalizi să putrezească în apartamente!
Îi cărăm noi în brațe pe scări sau coboară ei pe rampă, oamenii ăștia trebuie să poată ieși din casă, nu?!?

Teoria sună bine… în practică…

În practică, înțelegem cu adevărat problema abia după ce dăm cu capul de ea!

%d bloggers like this: