Archives for category: Drepturile Omului

Avem o biserică vandalizată – cea din parcul IOR, o reacție extrem de ‘intensă’ a ‘proprietarului ultim’, una mult mai ponderată a ctitorului – care este și preotul paroh al acestui lăcaș duhovnicesc, și o încercare de analiză.

Despre cât se poate de evidentul ‘dublul standard’ cu care sunt judecate prea multele dintre spețele aflate la judecata publicului a vorbit Sorin Cucerai.

Că autorul inscripțiilor ‘n-are toți boii acasă’… a recunoscut și Vasile Bănescu.
…expectorează mesaje grotești și, în accese de supremă inteligență, își scrie numele pe toate gardurile.

Că singurii care ar avea ceva de câștigat din toată tărășenia asta ar fi doar cei din AUR… poate pe termen scurt.
Foarte scurt… Oamenii ‘de rând’ sunt mult mai inteligenți decât au impresia foarte mulți dintre ‘analiști’… pot fi ‘stârniți’ – în anumite condiții, dar își revin destul de repede.
Alții care ar putea încerca să tragă oarece spuză pe turta proprie sunt cei din ierarhia BOR. Care au și făcut acest lucru…

În realitate, singurii care au ceva de câștigat – tot pe termen scurt dar ‘ceva’ mai ‘palpabil’, sunt proprietarii trusturilor de presă. Adică rating și atenția publicului. Care sunt două lucruri destul de diferite, dacă stai bine să te gândești…

Și acum, că am ajuns la trusturile de presă, voi începe prin a nota că reacția cât se poate de ponderată a părintelui paroh Adrian Niculcea a fost consemnată de cotidianul sportiv Fanatik. Poate că a apărut și în alte publicații. Cert este că goagăl l-a scos în față pe Alexandru Năstase. Iar goagăl nu minte… la chestii din astea!

‘OK, un Fanatik cu mintea la cap!
Altceva?’

O întrebare.

Dacă cel în cauză ar fi fost un ‘țăcănit’ normal – un zâmbet pentru oximoron, vă rog, așa după cum sugerează părintele Niculcea – ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi găsit în doi timpi și trei mișcări.
Dacă cel în cauză ar fi fost un LGBT – la fel de ‘tâmpit’ precum restul comunității, după cum sugereaza Vasile Pănescu, ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi prins într-un timp și cel mult două mișcări.

Având în vedere că nici un suspect nu a fost prezentat publicului … putem începe să speculăm.

Agentul 007!
Agent provocator. Pus de cine știe cine…
Poliția ascunde rezultatele cercetărilor. Din varii motive…

Vă rog să notați că ipotezele astea pot fi valabile și simultan!

‘Păi bine mă!
Ai promis o întrebare și ai turnat o droaie de ipoteze. Care mai de care mai ipotetice!’

Uite și întrebarea.

De ce a fost aleasă tocmai biserica la care slujește părintele Niculcea?
Biserică ctitorită de chiar părintele paroh. Care părinte paroh are o poziție ‘oarecum’ diferită față ce cea expusă, cât se poate de apăsat, de Vasile Bănescu!

Cine e Vasile Bănescu?!?
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Al exact acelei Patriarhii care „ar fi bine să-și tempereze declarațiile”!

Zicea cineva ceva despre un protest antimască…
Da’ măștile alea de pe suflet … pe alea când le scoatem?!?

În fața ‘judecătorului suprem’ va fi mult prea târziu… vom fi făcut deja tot răul de care am fost capabili!

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta.
Așa ca mi-am adus de proverb…

Ce contează cum se scrie?!?
Întrebarea e „ce facem de-acum încolo”, nu ‘cum consemnăm prostia pe care tocmai am comis-o’…

Cum să stai acasă?!?
Cum să lași pe alții să-ți determine viitorul?

31, nu știu cât %?!?

Și după aia vă mirați că nu le pasă de voi?

Tocmai am citit o postare. Pe un blog.
„Cronici pe bune”…

Caterinca nationala numita carantinarea zonelor de langa Bucuresti.

Mesajul?
‘Guvernul, (cel actual, firește) a mai făcut o prostie. Nimeni nu știe câți oameni trăiesc cu adevărat în comunele suburbane dar actualii guvernanți carantinează localitățile plecând de la cifrele vechi. Care nu mai au nici o legătură cu realitatea.’

Logica mi se pare perfectă.
Nu știm câți sunt – pentru că nimeni nu se ostenește să-și facă mutația, dar știm ‘noi’ că sunt mai mulți decât erau mai demult….

Hai să vorbim și despre lucrurile pe care le știm.
Numărul de infectați. Care e clar că e mare.
Și despre care știm unde locuiesc. Pentru că și-au arătat buletinele…

Și de ce s-or fi infectat oamenii aștia?

Nota bene!
Acum nu vorbim despre vinovății individuale!
Acum analizăm comportamente sociale.
Aici este vorba despre ce facem noi, toți, ‘la gramadă’!

Iar explicația științifică pentru ‘transmisia comunitară’ este comportamentul inadecvat condițiilor pandemice.
Pe românește, ne infectăm unii de la alții pentru că nu purtăm corect masca, ne înghesuim ca oile, nu ne spălăm suficient pe mâini și nu stăm liniștiți acasă atunci când avem simptome!

Simplu, nu?

Iar pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, cineva trebuia să poarte o vină…

Și uite-așa guvernul mai primește o palmă…
Noi nu ne declarăm corect domiciliul, noi nu suntem în stare să ne păzim unii pe ceilalți – sau unii DE ceilalți?!?, iar guvernul este cel care primește înjurăturile…

Când o să înțelegem odată că ‘guvernul’, oricare o fi el, nu poate face mai mult pentru noi decât suntem noi dispuși să facem unul pentru celălalt?
Pentru simplul motiv că guvernul este făcut tot din – și de către, oameni.
De oameni din rândul nostru. După chipul și asemănarea noastră…

Aleși de către noi, dintre noi.

Se întreabă câte unii pe net:

‘Pentru cine lucrează guvernul ăsta?
De ce închide piețele dar lasă supermarketurile deschise?’

Alții:

‘Guvernul ăsta n-are nici o logică!
Ce rost are să închizi circulația pe timp de noapte?’

Guvernul n-are nici o logică….

Păi de unde să aibe?
Având în vedere că sunt și ei oameni…
Exact ca noi!

Cum ne-au spus unii că dreptul de a nu purta mască e mai important decât dreptul de a nu ne infecta, cum s-au găsit câte unii să dea jos ‘botnița’!
Să facă mișto de cei care continuă să o poarte.

Să îndemne, practic, la ‘nesupunere civică’!
În numele Libertății și a Drepturilor Omului…

Iar vinovat pentru toate astea este… cine altul?!? … Guvernul….

NU!
NOI suntem vinovații!

Noi n-am purtat masca.
Noi nu ne-am spălat pe mâini!
Noi tragem acum…

În clasele 1-4 am avut o Învățătoare. Doamna Codescu.
Nu țin minte să-i fi spus cineva, vreodată, ‘tovarășa’.
În clasă, bineînțeles. N-am de unde să știu ce se întâmpla în cancelarie.
Copii fiind, de multe ori foloseam scuza ‘păi așa mi-a spus….’
Doamna Codescu zâmbea și, învariabil, punea întrebarea:

Păi dacă-ți spunea … să te arunci în fântână, te aruncai?!?

Tu de ce nu porți mască?
Având în vedere că virusache se transmite ‘pe calea aerului’?

Tot guvernul e de vină că suntem noi proști?
Și ‘punem botu” precum niște copii de școală primară?

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

La-nceput m-a încercat furia.

Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?

Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….

Care demnitate?
Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje?
Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu…
Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos?
Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii?
Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?

După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate!
Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…

Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!

PS.
„A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul!
Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită….
‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’
Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)…
Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….

Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/eliberari-in-masa-in-trei-dosare-celebre-deciziile-luate-de-instanta-suprema-1052295?fbclid=IwAR3nnHuF18rLpQvA3KoNutXU19rSW3K4q6xGiUbL9mRbSpJiLPI2zxIEM4Y

Chestia asta nu e chiar atat de simpla precum pare la prima vedere.
Nici astia, si nici aia care or urma, n-ar fi iesit daca intregul sistem judiciar ar fi respectat, ‘la sange’, “litera legii”.
A scoate pe cineva nevinovat pe baza de ‘tehnicalitati’ tine de arta avocatilor. Nu discutam aici moralitatea fenomenului.
A nu da nastere unor astfel de ocazii tine de profesionalismul celor care aplica legea. Nu este suficient ca acestia sa fie ‘bine intentionati’ – in orice directie, mai trebuie ca actul de justitie sa fie si convingator pentru restul societatii.

Fiat justitia, ruat caelum inseamna mult mai mult decat “faca-se dreptate chiar daca ar fi sa se prabuseasca cerul” (condamna-l cu orice pret daca il crezi vinovat).

Bunicii nostri romani erau, ‘la baza’, razboinici. Scrijeleau cuvintele cu varful sabiei, nu le mangaiau cu varful vreunei pene. Spusele lor erau mai degraba niste avertismente si mai putin indemnuri metafizice.
Erau mult mai interesati de amanuntele practice ale guvernarii imperiului decat de aspectele morale ale justitiei abstracte.

Ai grija! Daca dreptatea pe care o faci nu este cu adevarat dreapta, mai devreme sau mai tarziu cerul de asupra capului iti va cadea de sub picioare‘!

sondaj

Care a fost primul gând  care v-a trecut prin minte după ce ați terminat de  citit textul de mai sus?

Este vorba despre homosexuali?

Este vorba despre ‘homofobi’?

Este vorba despre o manipulare de-a dreptul genială!

Ce-o mai fi vrând și ăsta cu sondajul lui?!?

Loc de dat cu părerea proprie: ….

PS. Am pus homofobi in ‘scare-marks’ pentru ca termenul este impropriu.
Homofobia este, precum triscaidecafobia, o tulburare pshică. O anomalie.
Ura/disprețul față de homosexuali este altceva.
Cu toate că amândouă sunt puse, la gramadă, sub aceiași pălărie.

Pentru varii și foarte numeroase motive, o parte dintre noi se pregatește de referendum.

N-am de gând să fac un proces de intenție. E mult mai greu să înțelegi ce se întâmplă în capetele unor oameni decât să estimezi posibilele efecte ale faptelor acestora. Care sunt, până la urmă, consecințe directe ale convingerilor respectivilor.

Obiectul referendumului este precizarea conceptului de familie.
Se pare că viața a luat-o înaintea limbajului iar înțelesul atribuit acestui cuvânt de către o parte dintre noi a devenit mai larg decât sunt dispuși să accepte o altă parte dintre contemporanii noștri.
După referendum vom ști precis câți dintre noi vor fi considerat subiectul suficient de important pentru a ieși la vot, câți dintre noi sunt atât de deranjați de lărgirea conceptului încât să dorească limitarea sa prin mijloace constituționale și …

Și vom mai afla ceva.
Câți dintre noi s-au lăsat duși de val suficient de departe de mal încât au fost prinși de curentul de fund. Fără nici un joc de cuvinte. Curentul de fund este ceva real. Dacă nu ești atent te trage în larg, te obosește și…

Referendumul este un instrument cât se poate de democratic. Cu ajutorul său pot fi evaluate destul de precis atât opinia populației cu privire la un anumit subiect cât și gradul de interes al oamenilor cu privire la subiectul respectiv
Democrația, la rândul ei, este una dintre metodele prin care grupurile de oameni iau decizii cu privire la soarta lor.

Cealaltă metodă prin care grupurile de oameni iau decizii cu privire la soarta lor fiind autoritarismul. De orice nuanță.
Acesta presupune ca un număr suficient de mare dintre membrii grupului să se constituie – implicit sau explicit, în supuși. Dictatori potențiali se găsesc pe toate drumurile.
Așa că de fiecare dată când vor fi suficient de mulți oameni dispuși la ascultare se va găsi câte un dictator care să pună șaua pe spinările lor.
Cu condiția ca cei care înțeleg ce se întâmplă să doarmă pe ei. De lene sau din oricare alt motiv.

La rândul ei, democrația presupune și ea ceva.
Convingerea, implicită sau explicită, a suficient de multora dintre membrii grupului, că oamenii – toți, sunt egali în drepturi. ȘI onești.
Egalitatea fără onestitate nu face doi bani. Degeaba ne considerăm egali în drepturi dacă legea de bază care guvernează interacțiunea dintre noi este ‘legea junglei’. Dacă suntem dispusi să acceptăm ca cel mai ‘puternic’ să ia ‘tot’. Dacă nu suntem conștienți cu adevărat că nici unul dintre noi nu s-ar putea ‘descurca’ de unul singur.
Care e ăla care ar putea supraviețui pe o insulă pustie mai mult de două săptămâni? Chiar dacă ar avea la dispoziție toată tehnologia din ziua de azi… Știe vre-unul dintre noi să o folosească pe toată… Și ce-ar face la bătrânețe? Sau dacă și-ar rupe un deget? Un picior?

La asta se referă onestitatea despre care vorbeam mai devreme. La puterea de a recunoaște, fiecare atunci când se uită în oglinda sufletului său, că nici unul dintre noi nu este de neînlocuit. Că nici unul dintre noi nu poate face singur nimic. Că nici unul dintre noi nu le știe pe toate.
Că de fiecare dată când vre-unul dintre noi s-a dat rotund – și ceilalți au fost suficient de ‘leneși’ încât să nu reacționeze, lucrurile au degenerat.
Au trecut mai puțin de 30 de ani de când abia am scăpat de dictatură, nu avem voie să uităm chestiile astea.

Onestitatea despre care vorbeam mai devreme a  produs – prin ‘operaționalizare’, ‘drepturile omului’.
Convingerea populară că oamenii sunt egali în drepturi se manifestă din punct de vedere practic prin câteva ‘drepturi’. Dreptul fiecăruia dintre noi de a trăi, de a dispune de proprietatea proprie, de a-și exprima liber opinia – inclusiv prin vot.

Ei bine, „convingerea populară că oamenii sunt egali în drepturi” a evoluat în timp.

La început erau ‘egali între ei’ doar boierii. Adică proprietarii de pământ.
Apoi egalitatea a fost extinsă asupra tuturor bărbaților peste o anumită vârstă.
Mai târziu a fost lărgită ca să încapă și femeile. Ba chiar și cei din ‘alte nații’.

Iar fiecare dintre aceste ‘extinderi’ ale egalității au fost confirmate, democratic, prin vot.
Indiferent că a fost vorba despre referendum sau alegeri obișnuite, fiecare dintre aceste drepturi a apărut, și apoi confirmat, ca urmare a unui proces democratic.

Exact aceasta este capcana care se cască, cât se poate de larg și de adânc, în spatele referendului pentru precizarea noțiunii de familie.

Limitele reduc libertatea. Adică drepturile pe care le avem fiecare dintre noi.
Și e normal să fie așa. Fiecare dintre noi avem dreptul la viață dar eu nu am dreptul de a trăi furând ficatul altcuiva. Fiecare dintre noi avem dreptul la exprimarea opiniei proprii dar nu avem dreptul de a jigni în stânga și în dreapta. Chiar și dreptul de proprietate – fundamental pentru unii dintre noi, are anumite limite. De bun simț de alfel. Trebuie să permitem accesul pompierilor pe proprietatea noastră atunci când aceștia vin să stingă casa vecinului… de exemplu…

Orice definiție este, prin definiție, o limitare. Cu cât mai strictă, cu atât mai limitativă.
Limitarea conceptului de ‘familie’ la ‘uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie’ introduce doua distorsiuni în evoluția lucrurilor.
Restabilește o ierarhie între soți – bărbatul este menționat primul, și frustrează pe toți ceilalți care se consideră a fi parte dintr-o familie. Membrii familiilor monoparentale ar fi doar primul exemplu care imi vine in minte. Și ce se întâmplă cu soțul supraviețuitor, mai ales în lipsa copiilor? Mai face acesta parte din familia socrilor săi?
M-am întins prea departe? Nu despre genul ăsta de famile este vorba?
Din păcate, asta este problema cu limitele… încurcă foarte mult și, tocmai de aceea, trebuie ridicate foarte repede atunci când ne dăm seama că deranjează bunul mers al societății.

Uite și una dintre limitele procesului democratic. Nu este perfect.
Istoria a demonstrat că unele dintre deciziile adoptate într-un mod considerat a fi fost democratic nu au fost deloc adecvate.
Cel mai bun exemplu ar fi procesul electoral prin care poporul german i-a oferit lui Hitler o majoritate, cei drept relativă, în Reichstag.
Cu toate că acesta declarase foarte clar ca avea intenția de a restrânge dramatic o serie de drepturi ale unor categorii largi de oameni.

Tocmai de aceea se spune că „drepturile nu se votează”.
Ele doar au fost certificate, odată pentru totdeauna, prin vot.
A accepta principiul că un drept poate fi restrâns prin vot denaturează însuși conceptul de democrație.
Introduce, pe ușa din dos, conceptul că un grup de oameni – majoritatea, poate reduce drepturile altui grup de oameni – aflat, la un moment dat, în minoritate.

Cum ar fi, de exemplu, ca bătrânii să stabilească, prin vot democratic, că dreptul lor la viață este mai important decât dreptul copiilor la educație?
Nu explicit… doar prin intermediul cifrelor. Stabilind că bugetul asigurărilor de sănătate trebuie să fie de două ori mai mare decât cel al educației? Nu știu dacă nu cumva ăsta este deja raportul între cele două bugete dar sunt sigur că ați înțeles ce vreau să spun.

Sau cum ar fi ca cei care au absolvit 8 clase – o largă majoritate, să restrângă – tot ca urmare a unui proces democratic, dreptul la vot al celor considerați a fi ‘prea proști ca să voteze’?

 

Precum toate celelalte zicale, și aceasta are cel puțin două înțelesuri.

Unul direct, ‘orice regulă este întărită de fiecare dată atunci când este sancționată încălcarea ei.’

Și cel implicit. ‘Orice comportament aflat în afara regulii slăbește regula și pregătește cadrul pentru schimbarea acesteia’. Adică favorizeaza apariția unei noi reguli.

Ei bine, toate astea au, evident, consecințe.

Regulile, toate, stau la baza funcționarii organismelor sociale.
Care organisme sociale sunt forme de organizare prin care membrii lor – adică noi oamenii, încercă să-și maximizeze șansele de supraviețuire. Și, dacă se poate, bunăstarea.

Istoria demonstrează, cu asupra de măsură, că de cele mai mari șanse de supraviețuire, precum și de cea mai ridicată calitate a vieții, se bucură acei indivizi care trăiesc în societăți cu adevărat democratice.

Cu toate acestea, în absolut toate societățile – inclusiv în cele democratice, există indivizi care încearcă – din prostie, din credința că astfel le va fi lor mai bine sau din amandouă cauzele simultan, să promoveze idei de natură totalitaristă.

Pe cale de consecință, supraviețuirea – și bunăstarea majorității membrilor, acolo unde este cazul, societăților depinde de capacitatea membrilor de a-și înfrânge frica și de a ‘reaminti’ ‘excepțiilor’ cât de esențială este respectarea ‘regulii benefice’.

Și care este ‘regula benefică’?

Respectul reciproc. De acolo pleacă totul.

De fiecare dată când supraviețuirea individuală devine mai importantă decât respectul, incliv cel de sine, iar această atitudine devine regulă/virtute socială – ‘capul plecat, sabia nu-l taie’, se va găsi câte cineva care, în disprețul tuturor regulilor de bun simț, să se pună în ‘fruntea bucatelor’.

 

 

Eu fiind, așa… un pic mai țăran, prefer să o fac ‘din mână’.
Cu cardul, într-adevăr, dar ‘din mână.’ ‘Față-n față’, care-vasăzică, nu pe internet.
Sau ‘prin’ internet?!?

Așa că m-am prezentat în fața ghișeului. Unde eram a cincea persoană la coadă.

‘Mișto. Scap repede.’

De obicei, chiar merge relativ repede.
Sunt două ghișee, la unul dai ‘nota de plată’ – pe care ai primit-o prin poștă, ai cerut-o de la un alt ghișeu sau, mai nou, ai calculat-o (estimat-o) singur.
La celălalt dai banii. Sau cardul.

După vreo cinci minute – timp în care am aflat, din afișe, că trebuie să anunți la primul ghișeu că ai de gând să plătești cu cardul și că între 12 și 12:30 casieria e în pauză, am început să reconsider situația.
Încă nu plecase nimeni. Și era deja 11:47.
Am încercat o glumă cu cel din față dar n-a mers. A râs, politicos, dar se vedea că nu are chef.
Așa că am continuat să mă uit în jur. Ajung acolo cam de două, trei ori pe an – în medie, și fac treaba asta de aproape 20. De fiecare dată descopăr chestii noi.

Situația s-a deblocat relativ repede și cel din fața mea a ajuns sa dea un teanc de hârtii la primul ghișeu.
‘Cât plătiți?’
‘Păi scrie acolo’.
‘Nu știți cât ați calculat?’
‘N-am calculat eu. O colegă de-a dumneavoastră a făcut impunerea.’
‘Trebuia să-mi dați doar ultima pagină!’

Într-un fel, chiar avea dreptate… și totuși… ‘colega’, poate într-un exces de zel, capsase la-olalta tot teancul de hârtii…

Mă rog… Îmi vine și mie rândul, spun repede că am de gând să plătesc cu cardul – toți cei din fața mea făcuseră la fel, și mă blochez.
Observ, cu stupoare, că după a nu știu câta modernizare a softului, operatoarea de la ghișeu e nevoită să introducă data la fiecare tranzacție!
10 caractere bătute aiurea la fiecare notă de plată! Chestia asta n-ar avea sens nici dacă ar fi vorba de două note de plată pe săptămână, da-poi-mite nu știu câte zeci pe oră…

‘E 12! Domnul e ultimul!’ observă, aproape triumfător, operatoarea de la primul ghișeu.
Și închide, rapid, cele două gemulețe opace care o separă de ‘lumea dezlănțuită’.
Fac un pas lateral spre stânga, pentru a ajunge să plătesc, și mă uit – cu o oarecare jenă, în spate.

Mai era o singură persoană!
O doamnă de vreo 50 și ceva de ani.
Care se uita, cu un fel de resemnare senină, la cele două gemulețe…

‘Da-ți-mi cardul!’
‘I-l arăt și gata!’
‘Aici nu merge!’
Îi dau cardul, continuând să mă uit lung la teminalul POS, pe care se vedea clar simbolul pentru contact-less.
‘Pinul!!!’

La prima vedere, atitudinea celor două casiere pare cel puțin ciudată.
Cum poți să-i închizi cuiva oblonul în nas – și să-l lași să aștepte încă o jumătate de oră, în condițiile în care putea-i să-l ‘rezolvi’ în mai puțin de un minut?
Din timpul tău, într-adevăr…
Și totuși… un minut din timpul tău față de jumătate de oră din timpul altuia…

În cele două secunde – sau cât mi-o fi trebuit să bag pinul, mi-au trecut prin cap toate schimbările pe care le observasem în ultimele cinci minute.
Aparatul cel nou de aer condiționat. Cu invertor! A cărui conexiune cu unitatea exterioară fusese trasă prin, efectiv, „prin” geam. Fusese spart colțul unui ochi de geam ca să treacă legătura de țevi și cordonul de alimentare. Gaura, ciobită, era cam de trei ori mai mare decât ar fi fost nevoie și, probabil, urmează să fie lipită cu scotch. La iarnă… Și, de fapt, oricum nu contează prea mult… Toată ‘vitrina’ e făcută din ochiuri de cornier ‘astupate’ cu câte o singură foaie de geam. Lipit cu chit din ăla roșu! Așa cum se închideau balcoanele pe vremuri…
Iar în vitrină, chiar lângă casierie, sunt câteva tomberoane de gunoi! Înăuntru!
Nu put, într-adevăr, dar au câțiva ani buni… Și își arată vârsta… cu prisosință… Am încercat să arunc o hârtie într-unul dintre ele și am rămas cu capacul în mână…

În condițiile astea… cele două casiere se poartă de-a dreptul civilizat…  cel puțin în comparație cu condițiile în care trebuie să muncească…

 

%d bloggers like this: