Archives for category: respect reciproc

Românii, precum mai toate celelalte popoare, se cred excepționali.
Până nu demult, eu credeam că suntem – toți, oameni. Unii mai pricepuți la unele, alții la altele, unii mai civilizați, alții cu o cultură mai veche… adică diferiți. Doar diferiți!
Și nici unii dintre noi excepționali.

De când cu pandemia asta a lu’ pește prăjit, am rămas cu un deficit de mers pe jos. Singurul sport pe care îl practic… De ceva vreme încoace, de când mi-am dat seama, încerc să remediez situația.

Așa se face că acu’ vreo oră eram la o trecere de pietoni. Așteptam. Lângă mine apare o … cetățeancă. Masca sub nas, privire ageră… Se uită-n stânga și-n drepta… apoi țuști pe carosabil. Cel care venea din stânga… ce să mai facă… frânează… ridică din umeri la mine și pleacă mai departe.

Conduc de vreo 30 de ani. Mă apropii de prima jumătate de milion de kilometri. Nu-i foarte mult… dar nici puțin… Mai interesant este faptul că am condus pe 4 continente. Dincolo de Istanbul, în insulele Canare – dar asta poate că nu se pune, e aproape ca-n Europa, în America… ‘Acasă’, adică ‘pe continentul nostru’, am ajuns până la Hamburg și până în Creta.

‘OK, și ce legătură e între ‘cetățeanca’ de pe trecerea de pietoni și accesul tău de lăudăroșenie?!?’

V-am spus că era și un semafor pe acolo? Cât se poate de roșu?
Roșu pentru pietoni…

Peste tot e plin de nebuni. Inclusiv de oameni care se năpustesc printre mașini…
Și totuși! În nici unul dintre multele locuri pe unde am condus n-am văzut atâția bătrâni traversând strada ca și cum ar fi fost ‘blindați’. Ca și cum ar fi datoria șoferilor să aibă grijă de ei… Nu se uită – sau chiar dacă se uită, nu le pasă… nu țin cont de culoarea semaforului…

După ce a trecut nenea care nici măcar n-a claxonat-o pe babă, am trecut și eu. Tot pe roșu… dar măcar n-a trebuit nimeni să frâneze pentru mine….

‘Băăă! Te caută moarte-acasă și tu umbli de nebun pe străzi!’

Vedeți cât de exccepționali sunt Românii?

Am fost dintre aceia care l-am votat pe Băsescu. Și la președenție.
Prima oară.

După care am votat de trei ori împotriva lui!
De fiecare dată, m-am întrebat cum de n-au fost mai mulți oameni care să fi făcut ca mine.

Cum de au fost atât de mulți cei care au votat cu Năstase și cum de a supraviețuit Băsescu atât de mult.

De ce suntem atât de orbi atunci când devine din ce în ce mai evident că ‘împăratul este gol’?

M-am împiedicat, efectiv, de răspuns!

L-am votat pe Băsescu, atunci, din două motive.
Pentru că nu mai suportam aroganța lui Năstase.
Și pentru că Băsescu fusese intransigent în problema câinilor vagabonzi.

Era nevoie să scăpăm, măcar pentru o vreme, de ‘baronii roșii’.
Băsescu părea a fi omul potrivit să facă chestia asta pentru că nu ezitase să-și pună popularitatea în pericol atunci când fusese vorba să rezolve o problemă reală.

Mi-am dat seama, foarte repede, că fusesem păcălit.
Intransigența lui Băsescu fusese doar un gambit politic. Aroganța lui la fel de mare ca cea a lui Năstase. Baronii PDL echivalenți, din toate punctele de vedere, cu cei instalați de PSD.

Și atunci?
Cum de a rezistat ‘Băsescu’, ca fenomen politic, atâta vreme?

Să ne întoarcem la problema maidanezilor.
Mai precis, la cum a reacționat populația. Și societatea civilă!

Societatea civilă a sărit cu gura. Pe Băsescu! Pe cel care încerca să rezolve o problemă reală…
Populația s-a repezit, în prima fază, să-i ascundă pe maidanezi. Apoi să-i adopte. Formal. Doar pentru a-i ‘elibera’, din nou, în stradă.
Restul, adică cei deranjați de prezența – și de mușcăturile, maidanezilor, au cam tăcut din gură.

Și ce mi-a venit tocmai acum?

Abia ce mi-am pierdut un sfert de oră din viață spălându-mi pantofii de căcat.
Din cauza frunzelor de pe trotuar, n-am văzut ‘capcana’. Și am călcat direct în ea.

De unde? Că doar nu mai sunt câini vagabonzi? Cel puțin nu în București…

Câini vagabozi n-or mai fi. Nu mulți, în orice caz.
Căcat de câine… mai găsești!

Mulți dintre posesorii de câini strâng, într-adevăr, ‘urmele’.
Mult mai mulți decât o făceau pe vremea când începusem eu să fac chestia asta.

Dar încă n-am văzut pe nimeni care să tragă pe cineva de mânecă!
N-am văzut încă un trecător care să atragă atenția vre-unui plimbător de câine că ‘prietenul cel mai bun al omului’ tocmai a ‘plantat’ o ‘mină’ pe trotuar. Nici n-am auzit ca omniprezenta poliție locală să fi amendat pe cineva al cărui câine ‘a ieșit afară’ pe domeniul public.

Păi dacă nu suntem în stare, individual sau instituțional, de un gest minim de protecție a ‘spațiului vital’ în care viețuim cu toții, cum să fim în stare să eradicăm ‘corupția’? Prin vot?

Și totuși..
Pe stradă e mai greu! Cum să-ți tragi vecinul de mânecă și să-i spui să strângă căcatul din urma căinelui său?
In cabina de vot e mai simplu.
Ești singur.
Ai lista de candidați la dispoziție. Și stampila în mână.
În cabina de vot ești Dumnezeu!

Ai toată răspunderea.
Și nici o scuză!

Ai grijă. E soarta ta în joc.

Valeriu Nicolae, candidat independent la Camera Deputatilor.

Apetitul nostru pentru a vota țăcăniți pare inepuizabil așa că poate să fie mai rău până cănd o să fie mai bine vorba regelui.

Citatul de mai sus provine dintr-un articol apărut in Ianuarie 2019.
Habar n-am dacă nu cumva își propusese deja să candideze în 2020.
Știu însă că un număr semnificativ de mare dintre corespondenții mei de pe FB se gândesc serios să-l voteze.

Mi se pare un personaj interesant.
Și totuși.
Nu e o idee rea să votezi un independent. Atunci când trăiești într-o democrație așezată!
La noi… nu prea e cazul.

Noi încă suferim de complexul ‘tătuca’. Sperăm încă într-un ‘Țepeș Doamne‘ care odată instalat pe tron (votat pe tron, mai nou) să ne rezolve toate problemele.
Fără ca noi sa mai facem ceva…
Noi, Romania, încă avem nevoie de instituții puternice. Pe care să le construim cu mâna noastră! Votând partide! Implicându-ne în viața publică organizată.
Pe toată lărgimea spectrului politic!

Abia după aceea vom fi devenit suficient de maturi pentru a ne permite luxul de vota independenți!

Soția mea a avut Covid. Covid 19!

Un coleg a avut ceva simptome. Nu foarte clare. Soția mea a început să mă ocolească prin casă.
Colegul a primit rezultatul. Era pozitiv.
Cu toate ca nu erau îndeplinite toate condițiile pentru ‘contact direct’, soția mea a făcut un test. PCR. Care a ieșit pozitiv.

A avut și ceva simptome. Nu grave, doar multe. Un pic de răgușeală, niște durere de cap, multă oboseală, amorțeli – astea încă nu i-au trecut de tot, la o lună de când a ieșit din carantină. Discomfort gastric…

Primul drum pe care l-am făcut atunci când am putut ieși din casă a fost la analize. De anticorpi, de data asta. Ea are, eu nu. N-am avut simptome, n-am dormit în același pat din momentul în care ea a bănuit ceva, ne-am păzit cât am putut.

Am povestit toate astea ca un argument pentru cât de ‘inconsecventă’ este infecția asta. O iei de la un coleg cu care nu lucrezi în același birou – 5 la număr, toți ‘pozitivi’ și toți cu simptome, și n-o dai soțului. La unii se manifestă ca o răceală, alții stau cinci zile pe oxigen…

Și ca un preambul la ceea ce urmează:

După ce ne-am întors de la analize, eu m-am dus la cumpărături. În Hala Obor.
Era exact în prima zi în care fuseseră închise piețele agro-alimentare care nu erau ‘în spațiu liber’. Hala Obor rămăsese deschise pentru că are pereți laterali ‘ghilotină’. Administratorii au ridicat pereții, vânzătorii au dârdâit dar piața a rămas deschisă.
La etaj e un fel de mall. Standuri închiriate de diverse firme care vând mâncare. Și ‘conexe’. Cafea, condimente, vinuri…
Cu cei de la condimente sunt ‘prieten.’ Cumpăr de la ei de atât de multă vreme încât relația, și ‘discuția’, e mai complexă decât cea dintre un client obișnuit și un comerciant. Subiectul zilei, firește, era ‘închiderea piețelor’.

„Fu@-$i gura mă-sii nenorocitului ăsta de Iohannis!!! Cine ești tu să-nchizi piețele, mă!?!”

Noul venit, care tocmai se băgase în discuție, vocifera de la mai puțin de jumătate de metru de mine. Masca pusă sub nas iar el intrase în magazin cu toate că pe ușă scria clar ‘doar unul câte unul’ Mă retrag, cât de mult îmi permite spațiul, și întreb:

„Știți că guvernul a închis piețele, nu președintele?”

„Să-l f#% în gură și pe Orban!”

„Nu cumva avem și noi o responsabilitate în toată chestia asta? Poate că dacă respectam cu mai multă grijă măsurile de prevenție nu se îmbolnăvea atâta lume. Și nu mai era nevoie să fie închise piețele…”

„Ia mai lasă-mă dom-le cu covidu’! Doar bolnavii mor din chestia asta!”

„Nu vă supărați, dumneavoastră câți ani aveți?”

„75! Și, după cum vezi, sunt sănătos tun!”

Avea doar vreo 20 de kile-n plus… Și eu care abia ieșisem din carantină…

N-am relatat întâmplarea până acum pentru că încă se încrețește pielea pe mine!
Să-ți vezi soția făcându-și bagajul pentru spital – ‘să fie acolo dacă o fi nevoie’…
Să auzi o persoană de 75 de ani afirmând ritos „doar bolnavii mor” atunci când jumătate din paturile de la ATI sunt ocupate de o boală înfecțioasă despre care nu auzisem acum un an și pentru care încă nu există tratament/vaccin…

Tocmai am citit o postare. Pe un blog.
„Cronici pe bune”…

Caterinca nationala numita carantinarea zonelor de langa Bucuresti.

Mesajul?
‘Guvernul, (cel actual, firește) a mai făcut o prostie. Nimeni nu știe câți oameni trăiesc cu adevărat în comunele suburbane dar actualii guvernanți carantinează localitățile plecând de la cifrele vechi. Care nu mai au nici o legătură cu realitatea.’

Logica mi se pare perfectă.
Nu știm câți sunt – pentru că nimeni nu se ostenește să-și facă mutația, dar știm ‘noi’ că sunt mai mulți decât erau mai demult….

Hai să vorbim și despre lucrurile pe care le știm.
Numărul de infectați. Care e clar că e mare.
Și despre care știm unde locuiesc. Pentru că și-au arătat buletinele…

Și de ce s-or fi infectat oamenii aștia?

Nota bene!
Acum nu vorbim despre vinovății individuale!
Acum analizăm comportamente sociale.
Aici este vorba despre ce facem noi, toți, ‘la gramadă’!

Iar explicația științifică pentru ‘transmisia comunitară’ este comportamentul inadecvat condițiilor pandemice.
Pe românește, ne infectăm unii de la alții pentru că nu purtăm corect masca, ne înghesuim ca oile, nu ne spălăm suficient pe mâini și nu stăm liniștiți acasă atunci când avem simptome!

Simplu, nu?

Iar pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, cineva trebuia să poarte o vină…

Și uite-așa guvernul mai primește o palmă…
Noi nu ne declarăm corect domiciliul, noi nu suntem în stare să ne păzim unii pe ceilalți – sau unii DE ceilalți?!?, iar guvernul este cel care primește înjurăturile…

Când o să înțelegem odată că ‘guvernul’, oricare o fi el, nu poate face mai mult pentru noi decât suntem noi dispuși să facem unul pentru celălalt?
Pentru simplul motiv că guvernul este făcut tot din – și de către, oameni.
De oameni din rândul nostru. După chipul și asemănarea noastră…

Aleși de către noi, dintre noi.

Se întreabă câte unii pe net:

‘Pentru cine lucrează guvernul ăsta?
De ce închide piețele dar lasă supermarketurile deschise?’

Alții:

‘Guvernul ăsta n-are nici o logică!
Ce rost are să închizi circulația pe timp de noapte?’

Guvernul n-are nici o logică….

Păi de unde să aibe?
Având în vedere că sunt și ei oameni…
Exact ca noi!

Cum ne-au spus unii că dreptul de a nu purta mască e mai important decât dreptul de a nu ne infecta, cum s-au găsit câte unii să dea jos ‘botnița’!
Să facă mișto de cei care continuă să o poarte.

Să îndemne, practic, la ‘nesupunere civică’!
În numele Libertății și a Drepturilor Omului…

Iar vinovat pentru toate astea este… cine altul?!? … Guvernul….

NU!
NOI suntem vinovații!

Noi n-am purtat masca.
Noi nu ne-am spălat pe mâini!
Noi tragem acum…

În clasele 1-4 am avut o Învățătoare. Doamna Codescu.
Nu țin minte să-i fi spus cineva, vreodată, ‘tovarășa’.
În clasă, bineînțeles. N-am de unde să știu ce se întâmpla în cancelarie.
Copii fiind, de multe ori foloseam scuza ‘păi așa mi-a spus….’
Doamna Codescu zâmbea și, învariabil, punea întrebarea:

Păi dacă-ți spunea … să te arunci în fântână, te aruncai?!?

Tu de ce nu porți mască?
Având în vedere că virusache se transmite ‘pe calea aerului’?

Tot guvernul e de vină că suntem noi proști?
Și ‘punem botu” precum niște copii de școală primară?

“Vaccin antigripal nu se gaseste nici in Canada – tocmai am vorbit cu un prieten aseara, la telefon. Suntem de moda veche… de fiecare data ne intrebam unul pe altul daca avem Whattsapp – da, amandoi, si data viitoare vorbim tot la telefon.

In ce priveste votul…

Daca e vorba de o situatie ‘bipolara’ – cum era pana nu demult, si nu-ti place nici o varianta, cea mai buna metoda este sa te duci si sa-ti anulezi votul. Strigi in gura mare ca iti pasa!

Daca sunt mai multe variante, cat de cat credibile, te duci si ii votezi pe cei care n-au fost inca. Chiar daca nu ajung la putere, macar le stau celorlalti ca un ghimpe-n coasta. Si ii forteaza sa faca ceva. Sau macar recurgi la prima metoda.

Daca nu te duci deloc… e echivalent cu a spune intregii lumi – atat politicienilor cat si celorlalti, ca tu esti atat de demoralizat incat ai de gand sa accepti tot ce ti va intampla.

Si atunci?

De ce sa mai faca cineva ceva pentru ‘tine’? Isi vor aranja ploile intre ei si… Iar ceilalti ‘demoralizati’ vor crede ca sunt singuri. Ca nu mai e nimeni in situatia lor. Revoltati de ceea ce se intampla!

Abia mult mai tarziu – adica atunci cand va ‘exploda’ din nou mamaliga, isi vor da seama, atat unii cat si ceilalti, ca ceea ce au interpretat ei ca fiind ‘demoralizare’ era, de fapt, scarba!

Dar va fi mult prea tarziu… atat pentru ei cat si pentru noi!”

Textul asta a vazut ‘lumina internetului’ mai intai ca raspuns.
Sau, mai degraba, ca indemn.
Adresat unor doi oameni cat se poate de rezonabili. Si cat se poate de ‘scarbiti’!
Abia dupa ce l-am ‘sent’ mi-am dat seama ca cei doi nu sunt singurii aflati in situatia asta.

Ca NU sunt SINGURI!

„Fă ce spune popa, nu ce face popa.”

Așa ne învată înțelepciunea populară…

Mai zilele trecute, în plină pandemie și cu mai puțin de 6 săptămâni înainte de alegerile parlamentare, Patriarhul Daniel a spus niște chestii.

Drept pentru care, CTP a considerat că trebuie să spună și el ceva cu ocazia asta.

Patriarhia, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, a replicat.
CTP a răspuns la rândul său.
Unii analiști au analizat răspunsul Patriarhiei…
Iar alți analiști au început să ne atragă atenția, pe diverse tonuri, că încercarea de a băga zâzanie între Biserică, de fapt între întâi-stătătorul ei, și poporul credincios este o lucrare diavolească. Care e doar pe placul Moscovei.

Nimeni nu se întrebă ce-ar mai fi scris CTP-ul dacă Patriarhul n-ar fi spus chestiile alea.
Tot așa, nimeni nu se întreabă cum de în fruntea BOR-ului se află o persoana atât de contestabilă… Un frate care ridică niște semne de întrebare cu privire la casa părinteasca, un dosar din arhiva Securității despre care nu e foarte clar dacă a fost distrus sau nu – dar care a existat, o tânără care ar dori un test de paternitate…

Și chiar credeți că toate astea ar putea slăbi legătura dintre Biserică și popor? În condițiile în care poporul a învățat, de mult, să facă diferența dintre cuvintele și acțiunile preoților?

Tocmai ce m-am împiedicat de chestia asta pe net.

La-nceput m-a încercat furia.

Cât de … trebuie să fii ca să poți scrie așa ceva?!?

Ceaușescu „a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți”….

Care demnitate?
Nu urcam în lift de frică să nu rămânem între etaje?
Aveam, cu toții, lumânari în casă? Cu toate că nu mai credeam în Dumnezeu…
Păstram săpunurile primite de peste graniță între cearceafuri? Ca să miroasă frumos?
Părinții se spălau pe dinți cu sare sau cu bicarbonat ca să rămână pastă pentru copii?
Iarna mai puneam o haină pe noi pentru că tot cărbunele era folosit în siderurgie? Ca să fie produse utilajele și vagoanele de cale ferată pe care le-au vândut șmecherii la fier vechi după ‘zaveră’? După care și-au cumpărat Mercedesuri, pe care le rup în gropile pe care tot ei nu-s în stare să le astupe?

După care m-am întrebat dacă nu cumva tipul chiar are dreptate!
Pană la urmă, am stat vreo 5 ani de zile la coadă pentru câte o pungă de frații Petreuș înainte de a-l trimite pe marele cârmaci în excursie cu elicopterul la Târgoviște…

Iar aceia dintre voi care nu știți care era treaba cu frații Petreuș dar aveți convingeri ferme despre cât de ‘mai bine’ era pe vremea lui Ceaușescu… să vă dea Domnul demnitate… că habar n-aveți ce să faceți cu mintea!

PS.
„A dublat populația urbană”… da, interzicând avortul!
Ce o fi demn în a umbla cu plicul la doctori încercând disperat să scapi de o sarcină nedorită….
‘Dacă erați proști și nu foloseați prezervativul!’
Care prezervativ?!? Nu se găsea nici un fel de contraceptiv… ‘Pilule’ ioc, prezervative canci, sterilete doar pe sub mână din Uniune (adică din Rusia)…
Contraceptive nu, examen ginecologic obligatoriu din trei în trei luni pentru femeile „fertile” … curat „demnitate” Coane Niculae….

Demnitatea bunicilor care așteptau să vină mașina cu butelii.

Atâta vreme cât democrația funcționeză cu adevărat, afirmația de mai sus rămâne valabilă.

Numai că există și situația în care unii dintre presari se lasă ademeniți. Și devin „fiara de atac din lesa politicianului”. Moment din care democrația începe să aibe probleme.

Moment în care începem să ne întrebăm cine a fost primul. Oul sau găina?
Pentru un tratament corect, e nevoie să identifici cauza.

Cine e de vină?
Cititorii sau presarii?
Votanții sau aleșii neamului?

Toți trei în aceiași măsură?

Hai s-o luăm altfel.

Democrația este un mecanism de decizie. Modul activ prin care populația – devenită națiune, își hotărăște singură destinul. Alternativa – predominant pasivă, fiind reprezentată de autoritarism. Situție în care dictatorul face ce vrea, până când populației îi ajunge cuțitul la os.

„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt
Să vrem noi sânge, nu pământ!

Pentru ca decidenții să poată lua decizii cât de cât corecte, aceștia au nevoie de informații.
Politicienii trebuie să știe atât ce se întâmplă cât și starea de spirit a populației.
Fiecare dintre cetățeni trebuie să știe ce se întâmplă și ce gândesc ceilalți membrii ai comunității.

Cine sunt singurii care pot face, în mod transparent, toate aceste lucruri?
Cine sunt cei care pot ‘afla lucruri’? Bine, cu condiția să fie pasionați de meserie…

O să-mi spuneți că politicienii au mai multă putere. Și că cetățenii – tocmai pentru că sunt primii care trag ponoasele, ar trebui să fie mult mai responsabili decât sunt….

Păi da, numai că toate cele trei categoriile sunt, de fapt, una singură. Atât politicienii cât și cei din presă sunt, în același timp, și cetățeni. Adică vor suferi, și ei, consecințele degradării democrației din jurul lor.

Hai să renunțăm la ‘cine a fost primul’.
Să trecem la ‘cine se trezește primul’!

Să ne punem, fiecare dintre noi, câte un pic de cenușă-n cap.
Pentru că altfel nu ne mai crede nimeni.

Și să renunțăm la lese!
Doar câinii cu adevărat liberi pot păzi în mod eficient.
Restul… sunt buni doar pentru luptă. Între ei sau asmuțiți împotriva unor victime nevinovate.

%d bloggers like this: