Archives for category: Respect Mutual.

Azi dimineață aveam întâlnire cu Pfizer. Și cu BioNTech…

Când să mă scol din pat, nevastă-mea îmi spune:
– Am citit ceva foarte interesant pe net. Cică după ce te vaccinează, țesutul din jur devine magnetic. Pentru câteva ore. Iar la a doua doză cică ține mai mult. Mai ales dacă ți-o face în aceiași mână!
– O să verific când mă întorc. Iau un magnet de pe frigider și vedem atunci.

Mă urc pe bicicletă și dăi pedale.
Ajung, mă procesează… și o întreb pe asistentă care-i treaba cu magnetizarea. Zâmbește și mă sfătuiește să verific când ajung acasă. Mă duc în sala de supraveghere să-mi treacă ‘sfertul academic’.
Injectații au fost mult mai terni decât data trecută. Nimeni nu scotea vreo vorbă, nici unul nu dadea semne că ar fi dispus la vre-un mișto, ceva… Așa că m-am mulțumit cu buletinul de știri de la televizor.

‘Bucuria oamenilor că au scăpat de mască’. ‘Am revenit la libertate’. ‘Guvernul a renunțat la restricții’.

Tre’ să recunosc că nu am înțeles nimic.
Până la urmă, care e motivul de bucurie?

Că din ce în ce mai puțini oameni se îmbolnăvesc de chestia asta?
Și că, în situația de acum, putem renunța – în anumite situații, la mască?
Că nu mai este nevoie de o parte dintre restricții?
Că ‘spațiul’ în care ne putem manifesta fără a face rău altora a (re)devenit un pic mai mare?

‘Semantics’… Culmea e că cei care folosesc această linie de argumentare sunt tot aia care predică ‘Sticks and stones may break my bones but words will never hurt’.

Pe bune?
Cum să înțeleagă ‘omul de rând’ cât de groasă e situația dacă ‘cel de la televizor’ vorbește despre ‘am scăpat de mască’ și spune că ‘am revenit la libertate’?

OK, am înțeles.
Netul e spațiul libertății absolute. Găsești acolo toate tâmpeniile.
Inclusiv tâmpeniile mele…

Da’ totuși… parcă televizorul e altceva!
Mai ales atunci când vorbim despre posturi cu ‘acoperire națională’…

Și nu cred că abia așteptați să vă spun cum devine treaba cu ‘magnetizarea’.
Duceți-vă la ‘întâlnire’.
E sigura metodă prin care puteți verifica singuri!

Relația mea cu spațiul creștin este prea complicată pentru a fi descrisă într-o postare pe blog.
Într-o postare scurtă…

Din când în când, simt nevoia să aprind câte o lumânare pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.
De multe ori, atunci când intru într-un lăcaș de cult, simt câte un fior.

În adolescență, pe vremea lui Ceașcă – atunci când mersul la biserică era văzut ca o formă de ‘dizidență’, de Paște mergeam la Mănăstirea Cașin. Ne adunam o gașcă de ‘neconvenționali’ și ne duceam, pe jos – din Giulești, pănă acolo. Nu intram. La ora la care ajungeam noi, nici n-am fi avut loc.
Dar nu pentru slujbă mergeam noi până acolo.
Pur și simplu simțeam nevoia să fim împreună cu alți oameni. Cu alți oameni care nu erau ‘înregimentați’. Întregimentați în acel prezent….

Anul acesta am simțit nevoia să repet experiența.
Între timp, m-am mutat din Giulești.
N-am reușit să conving pe nimeni din familie să mergem, undeva în apropiere, la slujba de la miezul nopții.

Așa că a rămas pe Duminică…
Până am pus friptura la cuptor… a trecut de amiază.

Am luat-o la picior.
Am cumparat un buchet de flori si am mers la o biserică. Ortodoxă.
Am ajuns pe la 3. După amiază.
La poartă era un lacăt. Dincolo de poartă, un câine. Nu atât fioros, cât foarte vocal.

Am mers mai departe. Până la Km Zero. Alt lacăt, fără căine. De data asta.
Am luat tramvaiul. Am ajuns la Sfânta Cruce. Pe Mihai Bravu, lângă spitalul Victor Babeș.

Poarta era închisă. Era afișat un program. La 17:30 urma să se întâmple ceva.
Să mai stăm o oră…?
Soția mea a strecurat buchetul de flori prin gard și am dat să plecăm.
A apărut o doamnă. De pe stradă.

-Să duc buchetul în biserică?
– Putem intra?!?
– Bineînțeles!

A deschis, firesc, poarta. Și a intrat!
Am urmat-o.

Soția a luat florile și le-a dus în apropierea altarului. Lângă alte buchete.
Înăutru mai erau două persoane.
Încă două au mai intrat între timp.
Am aprins trei lumânări, am mulțumit doamnei care ne-a deschis (mințile?), precum și doamnei de la lumânări, și ne-am văzut de drumul nostru.

Are rost să menționez că Sfănta Cruce este o biserică catolică?
Și că îi înțeleg perfect pe ortodocșii care preferă să sărbătorească Paștele acasă?

Până la urmă, avem de a face doar cu două moduri distincte de a percepe comunitatea….

https://www.ilcaragiale.eu/opere/nuvele_si_povestiri/o_faclie_de_paste.html

Nu stiu la voi dar la mine a avut efect aproape instantaneu.

Eram programat la 8.
Am ajuns la 7:50. Mai erau vreo 3 oameni. Pe trotuar… În fața unui spital de urgență… În dreptul intrării pe care scrie UPU… intrare închisă și păzită de un portar!

În întreb. Pe portar:
– Care-i treaba cu vaccinarea?
– Aveți programare?
– Da.
– La 8 începe. Vă chem eu.

Bag și eu măinile în buzunare și aștept.
Mai apare un tip.
– Cine e ultima persoană?

Repet, pentru cine nu a reținut, cu tot cu el eram vreo 5.

Mai apar încă doi.
Portarul ne deschide ușa și ne spune unde să mergem. Adică exact la ușa care era sub „Unitate de Primiri Urgențe”
Intrăm. Și aflăm că „abia la 8 începe”. Ieșim. ‘La aer’.

Între timp, câte unul, câte doi, trecuserăm de 10 persoane. Dintre care două stăteau cu masca sub nas iar o a treia fuma o țigară. Unul dintre ‘veterani’ – cu masca sub nas, le indică noilor veniți ‘ordinea de bătaie’. Abia ce termină, apare o tânără care ne cere voie să ‘intre în față’, împreună cu soțul, pentru că n-au avut cu cine să lase copilul – sugar, așa că l-au luat cu ei. Toată lumea acceptă.

Apare un nene care ne împarte niște formulare.
Începe cu cei de lângă ușă. Când să treacă la cei mai depărtați, o parte dintre cei aflați la capătul cozii – între timp ne strânsesem vreo 15, trec pe lângă cei care așteptau și se înghesuie în jurul celui cu formularele. Bineînțeles, apar și proteste…
Iese o asistentă. Care ne roagă să … mai ales în ziua de Florii…

După ce s-au apucat de treabă, cei de la spital s-au dovedit a fi bine organizați.
Totul mergea uns, coada a dispărut în doi timpi și trei mișcări.

Doi dintre beneficiari au ridicat problema ștampilei…
– Adeverința asta (de vaccinare) n-are și ea o ștampilă? Poate să o falsifice oricine… Dacă ies din țară, o ia cineva în seamă?

Li se explică că degeaba o falsifici, e trecută într-un registru ‘online’ care este verificat de fiecare dată când cineva face uz de respectiva adeverință.

Am început prin a menționa că la mine a avut efect aproape instantaneu.

Cum stăteam eu acolo să treacă sfertul ăla de oră, au început să-mi treacă tot felul de întrebări. Prin cap, bineînțeles.

Programul celor care se ocupă de vaccinare începe la 8.
Înainte de prima injecție, personalul trebuie sa facă câteva pregătiri. N-are rost să intru în amănunte.
Și atunci? De ce primii vaccinabili sunt chemați tot la 8? Dacă vaccinarea efectivă nu are cum să înceapă înainte de 8 și-un-sfert?

De ce continuăm să ne comportăm ca pe vremea lui Ceașcă? Să ne ‘băgăm în față’?

De ce suntem în continuare fascinați de ștampilă? În epoca cloud-ului?
După aspect, cel puțin una dintre persoanele interesate de problemă ar fi trebuit să-și dea seama, citind adeverința, despre care-i treaba în propoziție…

E clar. Dacă după prima injecție am fost în stare să-mi pun atâtea întrebări, cred că după rapel…
Ăsta să fie efectul chipului?!?

Mă duc la cineva cu o problemă.
În centru. Printre ultimele blocuri construite de Ceaușescu. Atât de în centru încât are și ‘portar’.

Holul de la intrare era plin.
Cineva schimba o lampă, cocoțat pe-o scară.
Doi băieți tineri scoteau un frigider relativ vechi din lift.
Într-un colț era o gramada de polistiren și niste folie de plastic, probabil de la electrocasnicele noi care fuseseră deja duse sus. Alături așteptau o mașină de spălat uzată și un colet încă ambalat.

Stăteam în cumpănă. S-o iau pe scări, să-i aștept pe băieți să termine de cărat…

Dinspre etajul 1 începe să strige un tip:

– Băi nea… Ce se-ntâmplă cu liftul? Aștept de un sfert de oră!

Cineva, care pânâ atunci îl ajutase pe cel care schimba lampa, îi răspunde:

– Domnul Ionescu, de la 6, își schimbă electrocasnicele.
– Și nesimțiții aștia care le-au adus, de ce nu le cară pe scări?

Între timp, tipul coborâse suficient de mult încât să devină vizibil. Era în tricou, pantaloni de trening și papuci de casă.

N-am ce face și mă bag în seamă.

– Știți cât costă transportul unei mașini de spălat pe scări? Dacă blocul nu are lift?
– Ce mă interesează pe mine? Astea sunt ale lui Ionescu!
– Dar ale dumneavoastră? Cum au ajuns în apartament? Sau spălați cu mâna?

A luat-o pe scări în sus. N-avea de gând să plece nicăieri.

Îi întreb pe băieții de la livrări:

– Voi de ce n-ați spus nimic?
– Treaba noastră e să cărăm, nu să educăm lumea!

Portarul, ce să zică și el …
Electricianul râdea de mine de pe scară.

Cică nu-ți alegi vecinii …

Da’ nici să-i rabzi pe toți să ți se … în cap!

“In politică e ca la șah. Când muți ai grijă și de atac și de apărare. Altfel te lovește în bot când nu te aștepți.”

Acesta fiind doar unul dintre comentariile apărute în urma recentelor ‘vânzoleli’ de pe scena politică Dâmbovițeană…

Și eu care, în naivitatea mea, credeam că politicienii au mai multă grijă de noi, și de destinul țării, decât de spatele propriu…

Da, știu, dacă nu ai grijă de tine, n-ai cum sa ai grija de alții…
E ca la spital. Dacă nu te păzești, iei primul virus, dai colțul și îi lași pe bolnavii tăi ‘cu ochii în soare’.

Doar că e o mică-mare diferență pe aici pe undeva.
În spital te aperi de dușmanul comun, în politică te aperi de colegii de breaslă.
Iar câte-odată… chiar de ‘prieteni’.

„Ca să avem succes în această luptă cu pandemia, întotdeauna am spus că este nevoie de încredere în instituţiile statului, instituţiile care administrează această perioadă dificilă. În acest context şi pentru a mă asigura că încrederea în instituţiile statului rămâne, am decis astăzi să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii.”

Florin Cîțu, premier.

PressOne i-a identificat pe toți cei 19 membri ai Grupului de Comunicare Strategică, entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare despre evoluția epidemiei în România. 
Guvernul refuză în mod sistematic de mai bine de un an, în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor și a trei interpelări parlamentare, să spună publicului cine sunt membrii acestui Grup, singura autoritate care decide ce trebuie să știm – sau să nu știm – despre situația COVID-19 în țară.

Emilia Șercan, ziarist.

Pe bune?!?
Voiculescu este tras pe tușă pentru că nu a comunicat suficient iar guvernul refuză să ne spună cine ne sunt ‘informatorii strategici’.

Interesant, nu?

Proverbul din titlu ilustrează cât se poate de bine situația în care ne aflăm.

În primul rând, pentru că prea puțini dintre noi înțeleg cu adevărat despre ce e vorba.
Cam toți știm că, pe vremuri, căruțele erau trase de cai. Acum, pe unde mai sunt, fiind trase de tractorașe. Sau de ATV-uri…
Puțini sunt cei care au citit că poștalioanele – niște căruțe de cursă lungă, opreau din loc în loc – adică în stațiile de poștă, unde li se schimbau caii.
Amplasarea stațiilor de poștă era făcută cu mare artă. În așa fel încât porțiunile mai dificile ale traseului să fie parcurse cu cai ‘proaspeți’. Vadurile, adică locurile pe unde erau traversate râurile – direct prin apă, erau unele dintre porțiunile de traseu considerate a fi fost cu adevărat dificile.

Cred că ați început să vă prindeți.
Proverbul este, de fapt, o metaforă. Folosită pentru prima oară de Abraham Lincoln, într-un comentariu făcut după nominalizarea sa pentru un al doilea mandat la Casa Albă.

Suntem în mijlocul râului. Cu apa până la brâu.

‘OK. Ce vrei să spui?
Cine a greșit?
Voiculescu că a încercat să reseteze întreg sistemul sanitar în mijlocul unei pandemii sau Cîțu că l-a debarcat pe ministrul sănătății în mijlocul aceleiași pandemii?’

„ amplasarea stațiilor de poștă era făcută cu mare artă. Adică în așa fel încât porțiunile mai dificile ale traseului să fie parcurse cu cai ‘proaspeți’.”…

La poștalioane era simplu. Știai traseul așa că era simplu să identifici locurile unde trebuiau amplasate stațiile de poștă. Locurile unde era bine să schimbi caii.

În viața reală, e mai complicat. Nu știi niciodată când o să-ți cadă beleaua pe cap.
Dar știi, totuși, cam care ar putea fi unele dintre belele…

Știi, de exemplu, că ai nevoie de un sistem de sănătate funcțional.
De un sistem de învățământ funcțional.
De un sistem de justiție funcțional…

De o presă funcțională. Adică independentă!

Primele trei fiind sistemele care nu te lasă să te afunzi în belea, atunci când îți cade în cap pe neașteptate, iar al patrulea este cel care te avertizează că ceva nu este în regulă. În oricare dintre primele trei sisteme sau în oricare altă parte a meta-sistemului.

Vi se pare că am reușit în ultimii 30 de ani să ne asigurăm că măcar unul dintre primele trei sisteme functionează suficient de bine?

Și degeaba ne mângâiem pe cap cu privire la libertatea presei.
Putem vorbi cu adevărat doar despre ‘diversitatea’ presei românești, nu despre independența sa reală.

Faptul că fiecare ‘sferă de interese’ are ‘organul ei de presă’ nu înseamnă că cititorilor le este ușor să înțeleagă ce se petrece în jurul lor…

Haite de troli furioși bântuie rețelele sociale și înveninează atmosfera.

Iar partea cea mai proastă este că ‘dezorientarea’ de la nivelul oamenilor de rând a ajuns până în sferele cele mai înalte… tocmai pentru că nu mai are cine să-i tragă cu picioarele pe pământ.

Pe cei cu ‘capul în nori’!
Guvernanți și ‘lideri de opinie’, laolaltă.

Dacă vrem să trecem „testul Covid”, e nevoie să reconsiderăm – chiar aici, în mijlocul râului – relația dintre cai, caruță și vizitiu. Neuitând de cei din statiile de poștă și nici de ‘oamenii de acasă’.

PS
Unii sustin ca sistemul de sanatate ar fi fost deja ‘privatizat’.
Chiar dacă noi nu ne dăm seama încă.

https://republica.ro/ministerul-sanatatii-ar-trebui-desfiintat-azi-avem-dovada-ca-zsistemul-incontrolabil-din-sanatate-chiar

Dacă avem noroc, peste câțiva ani n-o să mai înțeleagă nimeni nimic din chestia asta.
Pentru că lumea va uita intensitatea pandemiei. Faptul că spitalele ‘COVID’ au fost, la un moment dat, atât de pline încât a fost nevoie să fie evacuat, peste noapte, un spital de ortopedie.
Așa că cei care nu puteau să meargă au fost trimiși acasă pentru a face loc celor care nu puteau să respire.

Să revenim la cestiune.

Care a fost reacția ‘presei’?
Vreun articol care să scoată în evidență tragismul situației?
Intensitatea pandemiei?
Faptul că suntem în rahatul ăsta pentru că nu am știut – noi toți, comunitatea – cum să reacționăm?

Tot ce văd sunt critici acerbe la adresa guvernului. Din toate direcțiile.

Critici meritate!
Cam tot ce se spune este cât se poate de adevărat.
Guvernoiu comite greșeli pe bandă rulantă!

Ca noi toți, de altfel.
Nu cred că există cineva dintre noi care să nu greșească.

Și totuși.
Până la urmă, ce vrem să fim?
Parte din problemă sau parte din soluție?

Cum e mai bine?
Să greșești făcând ceva sau să dai din gură pe margine?

Altfel spus, cum e mai bine? Să pui degetul pe greșelile comise de cineva sau să transformi acele greșeli într-un show?
Să ajuți pe cineva să rămână ‘pe calea cea dreaptă’ – spre folosul întregii comunități din care faci și tu parte – sau să transformi în spectacol ‘împleticelile’ celor ‘angajați’ să găsească calea cea dreaptă?

Ne ajută cu ceva tot circul ăsta?

Pe noi, pe rudele celor evacuați de la Foișor?
Pe noi, pe rudele celor aduși la Foișor?
Pe noi, pe… cei care am putea ajunge, mâine, la Foișor?

Adică pe NOI toți?!?

Se pare că nu prea ajută…

Ba chiar se pare că însăși breasla, sau măcar unii dintre membrii ei, sunt conștienți de ceea ce se întâmplă

Hai să acceptăm ideea că guvernul o fi nevolnic. Asta am fost în stare, asta am ales.
Bine că guvernele pot fi schimbate.
Mai pot fi schimbate. Încă…
Dar cine o fi decredibilizat „mesajul în privința combaterii bolii”?
Cine o fi contribuit la scăderea fricii de virus până la „cel mai scăzut nivel”?
Tot nevolnicia guvernoiului?!?

Ernst Mayr spunea la un moment dat că:
‘Evoluția nu este despre supraviețuirea celui mai puternic.
Este doar despre dispariția celui incapabil să supraviețuiască.’

Chestia asta este valabilă atât pentru organismele biologice cât și pentru cele sociale.
Privit din unghiul ăsta, testul COVID capătă noi valențe.
La nivel individual, nu mai contează dacă respectivul este pozitiv sau nu. Doar ce face atunci când își dă seama că boala există în jurul lui. Sau în el…
La nivel social… Dacă învățăm ceva din pandemia asta, bine. Dacă nu… poate învățăm data viitoare. Dacă mai apucăm! Câți mai apucăm…

Până atunci, Șoșoacă cere scuze Rusiei…

Avem o biserică vandalizată – cea din parcul IOR, o reacție extrem de ‘intensă’ a ‘proprietarului ultim’, una mult mai ponderată a ctitorului – care este și preotul paroh al acestui lăcaș duhovnicesc, și o încercare de analiză.

Despre cât se poate de evidentul ‘dublul standard’ cu care sunt judecate prea multele dintre spețele aflate la judecata publicului a vorbit Sorin Cucerai.

Că autorul inscripțiilor ‘n-are toți boii acasă’… a recunoscut și Vasile Bănescu.
…expectorează mesaje grotești și, în accese de supremă inteligență, își scrie numele pe toate gardurile.

Că singurii care ar avea ceva de câștigat din toată tărășenia asta ar fi doar cei din AUR… poate pe termen scurt.
Foarte scurt… Oamenii ‘de rând’ sunt mult mai inteligenți decât au impresia foarte mulți dintre ‘analiști’… pot fi ‘stârniți’ – în anumite condiții, dar își revin destul de repede.
Alții care ar putea încerca să tragă oarece spuză pe turta proprie sunt cei din ierarhia BOR. Care au și făcut acest lucru…

În realitate, singurii care au ceva de câștigat – tot pe termen scurt dar ‘ceva’ mai ‘palpabil’, sunt proprietarii trusturilor de presă. Adică rating și atenția publicului. Care sunt două lucruri destul de diferite, dacă stai bine să te gândești…

Și acum, că am ajuns la trusturile de presă, voi începe prin a nota că reacția cât se poate de ponderată a părintelui paroh Adrian Niculcea a fost consemnată de cotidianul sportiv Fanatik. Poate că a apărut și în alte publicații. Cert este că goagăl l-a scos în față pe Alexandru Năstase. Iar goagăl nu minte… la chestii din astea!

‘OK, un Fanatik cu mintea la cap!
Altceva?’

O întrebare.

Dacă cel în cauză ar fi fost un ‘țăcănit’ normal – un zâmbet pentru oximoron, vă rog, așa după cum sugerează părintele Niculcea – ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi găsit în doi timpi și trei mișcări.
Dacă cel în cauză ar fi fost un LGBT – la fel de ‘tâmpit’ precum restul comunității, după cum sugereaza Vasile Pănescu, ce să facă și el, atunci poliția l-ar fi prins într-un timp și cel mult două mișcări.

Având în vedere că nici un suspect nu a fost prezentat publicului … putem începe să speculăm.

Agentul 007!
Agent provocator. Pus de cine știe cine…
Poliția ascunde rezultatele cercetărilor. Din varii motive…

Vă rog să notați că ipotezele astea pot fi valabile și simultan!

‘Păi bine mă!
Ai promis o întrebare și ai turnat o droaie de ipoteze. Care mai de care mai ipotetice!’

Uite și întrebarea.

De ce a fost aleasă tocmai biserica la care slujește părintele Niculcea?
Biserică ctitorită de chiar părintele paroh. Care părinte paroh are o poziție ‘oarecum’ diferită față ce cea expusă, cât se poate de apăsat, de Vasile Bănescu!

Cine e Vasile Bănescu?!?
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Al exact acelei Patriarhii care „ar fi bine să-și tempereze declarațiile”!

Zicea cineva ceva despre un protest antimască…
Da’ măștile alea de pe suflet … pe alea când le scoatem?!?

În fața ‘judecătorului suprem’ va fi mult prea târziu… vom fi făcut deja tot răul de care am fost capabili!

Am un prieten, IT-ist, care-mi trimite, pe mail – din când în când, câte un newsletter.

Ăsta era de la start-up.ro. Adica de la ‘început în sus’…

Conform traducerii propuse de aceștia, vestiții ‘cercetători de la NASA’ s-au apucat să crească struguri – de vin, dar amănuntul ăsta nu are prea mare relevanță, „pe stația spațială”.

Băbăeți… eu știam că tehnologia modernă este extrem de precisă. Și că necesită un limbaj cel puțin la fel de precis…
Dacă instrucțiunile despre ce ai de făcut și informațiile pe baza cărora te apuci de treabă nu sunt foarte clare… cum să iasă ceva cu adevărat bun?!?

În condițiile astea, continuăm să folosim limbajul dezvoltat de bunicii noștri pentru a descrie voiajul pe calea ferată atunci când vine vorba despre călătoriile spațiale?
Dacă zâmbeam în colțul gurii când o auzeam pe bunica povestindu-mi la telefon – din ăla cu disc, ce a vorbit pe tren cu vecinii de compartiment, mă îngrozesc de spaimă atunci când cineva din generația fiului meu – student la informatică, pune la cale fraza

Cercetătorii cresc struguri de vin pe Stația Spațială Internațională

OK, bunica era oarecum neglijentă în exprimare. Dar asta și pentru că, pe vremea ei – în timpul refugiului, foarte mulți dintre ‘călători’ se urcau, efectiv, „pe tren”.


Aceiași laxitate din partea generația strănepoților ei mă îngrijorează.
Oamenii ăștia oare știu că strugurii chiar nu pot crește PE (adică ‘afară din’, ca să fiu de-a dreptul pedant), stația spațială?

Până la urmă, bunica a călătorit cu trenul. În tren, pe tren… măcar a fugit pe lângă calea ferată. A făcut cu mâna, dintre gâște, atunci când trecea Orient Expresul!
Strănepoții ei sunt bombardați cu tot felul de teorii… Că americanii n-au fost, de fapt, pe lună… Că Pământul e plat, că vaccinurile nu sunt bune și că ăsta pentru ‘Covrig’ are un cip de la Bilgheitz…

Facem și noi un pic de ordine?
În viețile noastre, nu altundeva!

%d bloggers like this: