Cineva tocmai a făcut un inventar. Chestii care umblă ‘folcloric’ – adică din gură-n gură, pe internet. Omul acela, destul de destupat la minte de felul lui, a ajuns să se îndoiască de propria sa capacitate analitică.
N-am citez inventarul cu pricina. Până citiți voi postarea asta, oricum va fi caduc. Dacă vă interesează, sau dacă vreți să vedeți cât de bine le demontează „omul acela”, click pe citatul de mai sus și gata. Sunteți în pâine.
Dar o explicație mică…
Propaganda lui Putin funcționează mult mai bine decât armata pe care a trimis-o să-i învețe minte pe Ucraineni! Pentru că e mult mai ușor să stai la calculator, la căldurică, și să vii cu metode cât se poate de creative prin care să zăpăcești de cap oameni care au un interes secundar cu privire la problemă. Oameni pe care nu-i aleargă nimeni dar care au deja un bagaj de sentimente și prejudecăți. Sentimente și prejudecăți numai bune de exploatat! Pe ‘câmp’, în schimb, când și ceilalți trag în tine… iar tu știi, în adâncul sufletului tău, că ei sunt cei care au, de fapt, dreptate…
Și, poate chiar mai important, pe internet ajunge o măciucă la un car de oale! E destul ca cineva priceput la băgat limba-n ureche să vină cu o chestie suficient de credibilă… că Gică Contra care să răspândească jumătățile de minciună… se găsesc gârlă!
Uite-așa, o jumătate de minciună ici… o jumătate colea… te trezești cu cozi la benzină și cu o frumusețe de criză de ulei.
Chiar mai important, te trezești cu o masă captivă de oameni dispuși să creadă aproape orice.
“After the bombing of the hospital, Twitter removed two posts by the Russian embassy in London which claimed the attack had been faked. The embassy’s tweets made unfounded claims that the hospital was not operational at the time and that injured women pictured at the scene were actors.”
Și, ca să nu rămâneți cu impresia că am explicații pentru toate cele, hop și eu cu o nedumerire proprie.
Ăia care se pricep la băgat limba-n ureche, cei care vin cu toate ‘trăsnăile’ astea, cum pot să doarmă noaptea? Să-și sărute copiii pe frunte? Să facă dragoste? Oameni inteligenții fiind – mult peste medie, nu-și dau seama unde duc eforturile lor?
Lasă că mor oameni… poate că stau prost cu empatia! Dar nici măcar la pielea lor nu se gândesc? Cât o să mai stea ‘Putin’ la putere?
Pe veci?!? Iar ei, cei care sunt acum în grațiile lui ‘Putin’, vor rămâne tot acolo… Pe întreaga durată a domniei lui! Păi da, dictatorii sunt cei mai fideli oameni din lume… Se duc la următorul? Și cât o să mai țină povestea asta?
Sper să nu mă luați acuma cu libertatea cuvântului!!!
Discută unii pe net. ‘Putin a reușit să întoarcă Rusia cu 32 de ani înapoi. McDonald a deschis primul restaurant din lanțul rusesc în 1990 și închide acum 850 de locații în întreaga Rusie.’
‘Păi da bă, da’ ăștia nu pleacă pentru că au ceva cu Putin… Pur și simplu și-au dat seama că rușii n-or să mai aibe bani să dea pe chestii din astea. Că economia Rusiei o să se ducă de râpă! Ăsta fiind motivul pentru care au plecat și celelalte multinaționale…’
Acuma că ne-am liniștit, relativ, cu privire la cei 62 000 de angajați McDonald din Rusia, hai să gândim un pic mai adânc.
McDonald e un operator economic. Prima lui responsabilitate este față de proprietarii săi. Față de acționari. Treaba lui McDonald este să facă profit. Și să-l facă în așa fel încât tot procesul să fie sustenabil! Adică treaba lui McDonald este să se asigure că va putea face profit și peste 100 ani. Nu doar în Rusia ci și în restul lumii!
Acum am să fac o pauză și am să vă spun o poveste.
Sunt suficient de bătrân să-mi aduc aminte discursul lui Ceașcă din ’68. Nu atât discursul în sine, aveam doar 7 ani, cât sentimentul de mândrie pe care îl aveau părinții mei. Sentiment împărtășit de aproape toți cei din jurul nostru.
Ceașcă tocmai se opusese, vehement, intervenției sovietice împotriva Primăverii de la Praga.
„Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite numai o clipă ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc!” Uraaaa!
România era pe val. Recunoscută de toate puterile vremii. Magazinele erau pline. Pușcăriile politice tocmai fusesera golite. Trai pe vătrai…
Singura chestie nasoală era decretul cu interzicerea avortului. Și faptul că nu puteai călători liber. De vorbit… încă mai puteai vorbi, cu anumite limite.
În doar 20 de ani, toate chestiile bune au dispărut. Fără să fi plecat nici o multinațională din țară!
Doar datorită stilului din ce în ce mai dictatorial adoptat de ‘conducerea de partid și de stat’. Din cauza cărui stil, din ce în ce mai mulți dintre cei care știau despre ce era vorba au fost marginalizați. Din cauza cărui stil, ‘factorii de decizie’ – din ce în ce mai puțini, au rămas înconjurați de sfătuitori din ce în ce mai nepricepuți. Și mai proști.
Da, socialismul în general, și cel românesc în particular, s-a prăbușit din cauză că decidenții – adică și Ceaușescu, practic nu mai știau pe ce lume trăiau. Adică din ‘cauza’ ‘consilierilor’ lor.
Doar că vina le aparține decidenților! Adică lui Ceaușecu.
Decidenții au fost cei care au dat tonul! Decidenții au creat ‘stilul’. Dictatura a fost instaurată de dictatori! Într-adevăr, cu concursul ‘cozilor de topor’ și cu acceptul, tacit – și de cele mai multe ori inconștient, al populației. Dar la inițiativa și datorită ‘eforturilor neprecupețite’ ale dictatorilor înșiși!
Să revenim la subiect. La hamburgherii de la care am plecat.
Indiferent de calculele făcute de multinaționale, cauza plecării lor e aceiași. Indiferent de moțivația fiecăruia dintre decidenți care au ales ‘închiderea prăvăliei’, fie ea și temporară, vinovatul este unul singur.
Putin a fost cel care ales să invadeze Ucraina!
Și, de fapt, ‘Putin’ a fost cel care a ales sa guverneze într-un mod din ce în ce mai dictatorial.
Chiar dacă nu invada Ucraina, în cele din urmă Putin tot ar fi reușit – într-un fel sau altul, să ducă Rusia de râpă.
Iar toate astea s-au întâmplat la doar 30 de ani de la căderea întregului lagăr socialist. Din motivele pe care le-am explicat mai sus.
Dacă eu am înțeles toate astea, Putin de ce le ignoră? Avem aproape aceiași vârstă iar el are o experiență de viață mult mai vastă…
Să trecem peste acest moment poate prea personal!
Ca lucrurile să fie cât se poate de clare – adică mură-n gură, pe mine nu mă interesează pedepsirea vinovaților. Asta e o activitate de care ne vom ocupa după aceea. Adică după ce oamenii vor înceta să mai moară mult prea devreme.
Iar pentru asta, trebuie să ne concentrăm pe cauze! Pe locul unde putem rupe cercul vicios.
Ceaușescu a căzut abia după ce oamenii rămași în jurul lui – așa prost aleși cum erau, și-au depășit condiția de yes-meni. După ce oamenii rămași în jurul lui au realizat către ce dezastru erau conduși. Împreună cu restul țării!
Oamenii aflați în acest gen de poziții trebuie ajutați. Întâi să înțeleagă. Și apoi să facă.
Din momentul acesta, rolul lui ‘Putin’ practic a încetat. Rămâne cu vinovăția acumulată până acum, bineînțeles, doar că de acum încolo vinovăția pentru cele ce se vor întâmpla în viitor se va acumula în contul celor care continuă să-l ajute. Pentru simplul motiv că a continua să ajuți personaje de tip ‘Putin’, după ce aceștia și-au dat arama pe față, este o formă de sinucidere. Nu doar de crimă!
Vorbeam mai devreme despre datoria decidenților McDonald față de acționarii lor. Despre nevoia lui McDonald ca afacerea să fie condusă într-un mod sustenabil. Ca afacerea să fie în stare să genereze profit pe termen nederminat. Adică cât mai lung….
Oare când or să înțeleagă dictatorii că modelul lor de business nu e sustenabil? Și, poate chiar mai important, când or să înțeleagă cozile de topor că modelul lor de business este sinucigaș?
Povestea asta este menționată de fiecare dată când cineva vorbește, în prezența tatălui meu, despre ‘autoritatea publică’. De multe ori și atunci când el nu este de față…
1984. Fabrica de locomotive din cadrul ‘concernului’ 23 August avea o echipă de service în RDG. Echipa era ‘permanentă’, doar membrii ei se schimbau la fiecare 6 luni. Aveau și o mașină, un ARO, cu care se deplasau la diferitele depouri unde aveau de făcut reparații.
Pentru echipă fusese închiriat un apartament dintr-un bloc ‘ceaușist’ din Berlin – existau în tot lagărul comunist, iar mașina era parcată pe stradă. Prin primăvară, cei trei proaspăt sosiți din țară membri ai echipei ajung la concluzia că trebuie să schimbe uleiul din motorul ARO-ului.
Aici e momentul să fac câteva precizări. Cei trei erau mecanici. Fiecare dintre ei era capabil să schimbe uleiul dintr-un motor cu ochii închiși și cu o mână legată la spate. Pe vremea aia, și mai ales în țările ‘în curs de dezvoltare’, uleiul de motor se schimba în funcție de anotimp. Când era cald, era folosit un ulei ‘de vară’ – mai gros, iar când era frig, unul mai subțire. De iarnă… Uleiul ‘ars’ era folosit, ‘la țară’, pentru ‘vopsit’ garduri. Sau alte construcții din lemn. Ca să nu putrezească… Iar dacă nu aveai rude la țară – sau gard la casă, aruncai, pur și simplu, uleiul la canal. Cei pricepuți, care nu aveau nevoie să se ducă la ‘atelier’ pentru a schimba uleiul, trăgeau mașinile deasupra unui canal de scurgere – cu două roți pe trotuar, se băgau sub mașină, scoteau bușonul, lăsau uleiul să curgă, puneau bușonul la loc, turnau uleiul proaspăt în motor și apoi își vedeau de treaba lor.
Cei trei români proaspăt sosiți în RDG au adoptat aceiași strategie. Au pornit motorul, l-au lăsat să mergă vreo cinci minute ca să se încălzească uleiul, au tras mașina de-asupra unui canal, au băgat un carton sub ea, au scos niște scule din portbagaj și, înainte de a apuca să scoată bușonul, s-au trezit cu miliția pe cap. Care miliție fusese chemată de o ‘babă’. O pensionară care locuia la parterul blocului în fața căruia meștereau mecanicii noștrii. Cărei pensionare i se păruse că cei trei erau angajați într-o activitate ‘dubioasă’. Milițienii veniți la fața locului le-au explicat celor trei meșteri că în RDG era interzis să repari mașini pe stradă și că dacă ar fi apucat să arunce uleiul la canal ar fi primit o amendă echivalentă cu venitul lor pe nu știu câte luni.
Fiecare dintre cei implicați, la fața locului sau indirect, au înțeles câte altceva.
‘Baba’, și milițienii nemți, au înțeles că românii sunt muncitori dar cam necivilizați. Cei trei au înțeles că ‘a dracului babă!’. Iar șefii celor trei au înțeles că ‘de aia e ordine în Germania, pentru că au legi dure și le aplică întocmai’.
Capitolul 2.
Schimbul de generații.
Pe vremea aia, adică acum aproape 40 de ani, în România încă nu se terminase bine ‘diviziunea muncii’. Fiecare dintre noi se pricepea la mai multe lucruri. Și la nimic cu adevărat bine, dar asta e altă chestie. Și pentru că toți ne pricepeam la toate, toți aveam câte o părere. Despre orice. Și fiecare cu părerea lui. Inclusiv despre ce e aia ‘lege’ și despre cum ar trebui aplicată ea. Adică celorlalți. Întotdeauna legea trebuia aplicată celorlalți și niciodată celui care avea părerea ‘lui’.
Acum, la mai bine de o generație distanță de povestea cu care am început, foarte mulți dintre români sunt încă de acord cu ‘șefii’ menționați mai sus. Foarte mulți români se leagănă încă în iluzia că dacă vine ‘cineva’ care să facă niște legi drepte, și pe care să le aplice ‘întocmai’, (mai rămâne de văzut cui)… atunci se va pogorî, în sfărșit, raiul pe plaiurile mioritice. Iar experiența ‘căpșunarilor’ n-a făcut nimic altceva decât să întărească această iluzie. „Ai văzut mă ce ordine e mă peste tot?”. „Păi da, pentru că de câte ori arunci o hârtie pe jos, hop și un polițist care te amendează”.
„Păi da”, doar că ‘românii noștrii’ uită o chestie. Câteva chestii, de fapt.
Polițiștii aia care îi amendează pe cei care aruncă hârtii pe jos – români sau de orice altă nație, pot face asta pentru că cei care aruncă hârtii pe jos sunt foarte puțini. Iar polițiștii știu, din fragedă pruncie și împreună cu imensa majoritate a populației, cât de importantă este ‘curățenia’. Acolo, acolo unde este ordine, aruncatul de hârtii pe jos este excepția. Regula respectată, de la sine, de marea masă este că hârtiile trebuie să ajungă în coș. Polițiștii aplică legea pentru a descuraja excepțiile. Cei care adoptă legile pur și simplu formalizează ceva deja existent în societate. Pun pe hârtie concluziile la care au ajuns ei în urma interacțiunilor care au avut loc între ei și realitatea din jurul lor. Iar atunci când chiar cei care fac/administrează legile se întâmplă să calce pe bec, reacția societății – a unei porțiuni suficient de mare și de activă din societate, este suficientă pentru a readuce lucrurile în zona firescului.
Capitolul 3.
Bine, și?!?
‘OK, povestea a fost fascinantă. Teoria interesantă… ‘Dar eu cu cine votez?’ Noi ce facem acum?’
În primul rând, trebuie să ne uităm în jur.
Au trecut aproape 40 de ani de la povestea din RDG. RDG-ul nu mai există. Fabrica de locomotive a fost dărâmată. 23 August se cheama acum Faur. A devenit o curte imensă, mai mult goală, care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmpla acolo pe vremea comuniștilor. Și cu toate astea, România – în ansamblul ei, o duce mult mai bine decât acum 40 de ani. Sunt, într-adevăr, unii care o duc mai prost decât pe vremea aia. Doar că cei mai mulți o duc mai bine. Diferențele dintre clasele sociale din Romania sunt mult mai mari decât erau acum 40 de ani dar diferentele dintre România, în ansamblul ei, și Europa de Vest au scăzut foarte mult.
România a avansat mult! Și asta în condițiile în care – iar toți suntem de acord cu privire la chestia asta, legile adoptate ar fi putut fi mult mai bune iar aplicarea lor ar fi putut fi mult mai riguroasă! Cât de mult s-ar fi micșorat distanțele dintre noi și țările din Vestul Europei? Ca nivel de trai dacă … și ca ore de condus dacă am fi construit autostrăzile alea odată…
‘Păi da, dacă Iliescu/Constantinescu/Băsescu/Iohannis ar fi…’
Parcă m-ai întrebat ‘ce avem de făcut’, nu ‘cine e vinovat de chestia asta’! Cine ce a făcut… e treaba istoricilor. Și a DNA-ului! Doar că ce vor face istoricii și procurorii nu ne va face pe noi să trăim mai bine. Pentru asta, trebuie să facem noi câte ceva.
Adică să facem și noi ce a făcut ‘baba de la parterul blocului’.
Să chemăm poliția de câte ori constatăm ceva ‘dubios’. Să înțelegem cum am ajuns unde suntem acum. Și să aplicăm înțelepciunea populară. „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”
Sau, altfel spus, atâta vreme cât prea mulți dintre noi îi vom permite – sau chiar îi vom ajuta, pe cei care pescuiesc în ape tulburi… vom continua să trăim, toți, în mizerie. Chiar dacă pentru unii mizeria este fizică iar pentru alții doar morală…
Iar apele vor începe să se curețe abia atunci când suficient de mulți dintre noi vor fi animați de sentimentul că ordinea – exprimată prin lege, este mult mai bună decât haosul.
Sentimentul. Simpla cunoaștere nu este suficientă! Știm cu toții că fumatul face rău dar uite cât de mulți dintre noi continuă să fumeze.
Spune cineva pe net că filmul se termină cu discleimărul:
“UK a mai câștigat un an de pregătire și, în cele din urmă, a învins”
Nu l-am vazut. Nici n-am de gând…
Dacă se vede cineva cu scenaristul, vă rog să-i transmiteți din partea mea că anul ăla de pregătire a fost valabil și pentru Hitler.
Diferența dintre cele doua spații socio-culturale fiind că nazismul era deja ‘copt’ în timp ce englezii nu erau, încă, pregătiți din punct de vedere psihologic pentru un ‘nou’ război. În anul ăla de pregătire, Hitler a construit tancuri și avioane în timp ce englezii s-au obișnuit cu gândul că vor trebui să mai învingă odată Germania. Hitler a început războiul tocmai în 1939 pentru că abia atunci a avut la dispoziție suficiente arme. Dacă le-ar fi avut in 1938, intra atunci în război.
Cam același lucru se întâmplă și acum. După WWI, americanii s-au retras dincolo de Atlantic, englezii dincolo de Marea Mânecii iar francezii au impus despăgubiri imense de război Germaniei învinse. Economia germană s-a scufundat în mocirlă iar mizeria rezultată a constituit ‘îngrășămantul natural’ în care au înflorit aberațiile lui Hitler. După WWII, americanii au fost mai isteți. Și-au dat seama că dacă se mai retrag odată, Europa va relua ciclul. Poate cu alți actori, doar că războiul s-ar fi întors cu aceiași regularitate. Așa că planul Marshall și NATO. Europenii, care învățaseră și ei lecția, au constituit UE. Aranjament care a ‘conținut’ comunismul în spatele Cortinei de Fier, unde s-a prabusit sub propria greutate – precum toti colosii cu picioare de lut. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, am reintrat în ‘necunoscut’. “Neconoscut” pentru că l-am uitat deja, dacă l-om fi înțeles cu adevărat vreodată… Euroatlanticii au clamat victoria – vezi ‘sfârșitul istoriei’ prevăzut de Fukuyama, analist la State Department pe vremea când i-a venit ideea, în Martie 1989 – iar postsovieticii au refăcut traseul urmat de naziștii nemți. Au dat vina pe trădătorii interni – adică pe ‘Gorbaciov’- refuzând să recunoască – cu toate că abia ce se confruntaseră cu ele, ‘limitările’ intrinseci modelului autoritar.
Din păcate, euroatlanticii au uitat de învațămintele trase la sfârșitul WWI. Au lăsat spațiul ex-sovietic să se descurce singur. Și pentru că shit happens… it did!
Revenind la Hitler, francezii ar fi trebuit să reocupe Germania în 1936. Când Hitler a intrat in Renania, încâlcând brutal tratatul de la Versailles. Doar că ‘elitele politice’ franceze și britanice ale momentului nu erau ‘pregătite’. Drept pentru care a venit momentul 1938. Nici atunci nu ar fi fost târziu. Armata germană încă nu era suficient dotată pentru a face față unui asalt hotărât, declanșat de toate țările din jurul Germaniei. Dar, din nou, elitele politice nu erau suficient de ‘pregătite’.
Suntem, iarăși, în aceiași situație. Ne punem, din nou, aceiași întrebare. Merită să-l înfruntam pe dictator? Mai ales că acum dictatorul ne poate distruge. Și pe el s-ar putea să nu-l intereseze ce rămâne in urma lui!
Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri sunt următoarele:
Cât de departe sunt dispuși să meargă cei din jurul dictatorului? Cei care fac posibilă dictatura ‘internă’.
Iar după ce vom fi aflat răspunsul la prima întrebare va trebui să ne uităm în sufletele noastre și să ne întrebăm
CUM DRACU’ DE-AM AJUNS, DIN NOU, ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE!?!
Un președinte de academie – din păcate cea din Romania, care se face de râs. Pe sine și pe cei care l-au pus acolo. Niște funcționari care dovedesc, pentru a nu știu câta oară, ce ajungi să faci atunci când ești conectat doar parțial la realitate. Când ‘te uiți la lume’ prin niște ochelari ‘colorați de ideologie’…
În ce fel s-a făcut de râs președintele academiei Române… a explicat Magda Gradinaru în articol. Cu tot rangul celui care s-a făcut de pomină – chiar dacă hohotele vor veni mai târziu, din partea colegilor săi istorici – mie mi se pare că cea de a doua problemă este mult mai importantă. Și mai periculoasă….
Aurel Pop n-a făcut altceva decât ceea ce a fost învățat să facă. A urmat cursurile unei facultăți de istorie pe vremea comunismului și a pus în practică cele învățate acolo. Cum să ‘convingă’ ‘publicul țintă’ că ‘situația’ este chiar așa, și doar așa, cum consideră cineva – sau chiar el însuși, că este! Până la urmă, președintele academiei Române se comportă ca un simplu oportunist. Se folosește de orice îi vine la îndemână pentru a ‘avansa’ catre ținta propusă.
Ce au facut inițiatorii acelei ‘propuneri de ghid pentru comunicări interne’ este mult mai grav! Iar faptul ca i-au oferit lui Aurel Pop prilejul de a scrie ceea ce a scris este doar bomboana de pe colivă! ‘Coliva’ în sine fiind ‘amănuntul’ că inițiatorii ‘propunerii de ghid de comunicare internă’ gândesc într-un mod similar cu cel folosit de fostul absolvent al unei facultați de istorie îmbibată de ideologie comunistă. Îmbibată de o ideologie cât se poate de totalitară…
Ioan Aurel Pop știe ce spune. Avem de a face cu situația în care ‘hoțul strigă hoțul’. Doi ‘experți’ se recunosc între ei la o ‘lucrare’ și dau vina unul pe celălalt… Sau două săbii care nu încap într-o aceiași teacă!
Să fiu bine înțeles! Nu știu cât de neomarxiști – sau de ‘totalitari’, sunt respectivii funcționari. Tot ce știu este ce au făcut ei înșiși. Cu mâna lor. Au alcătuit un ghid despre cum ar trebui să vorbească între ei niște alți oameni. Niște alți oameni despre care se presupune că știu să gândească cu capetele lor! Până la urmă, este vorba despre oamenii care asigură funcționarea Uniunii Europene…
Și atunci? Care mai este deosebirea dintre textul publicat de Ioan Aurel Pop și propunerea de ‘ghid de comunicare internă’?
In physics, ‘temperature’ measures the intensity of the interaction between the elements which ‘inhabit’ a certain place. The more energy exists in a certain place, the more intense the interaction. If the place is inhabited by a gas, each molecule is able to ‘travel’ a short distance before actually hitting one, or more, of its neighbors. If the place is occupied by a liquid, the molecules glide against each-other and if we speak about a solid, the components just shimmy together. The more energy exists inside a place – the higher the temperature, the more intense the interaction between the individual components. And if, for whatever reason, ‘too much’ energy accumulates into a given space the interaction becomes intense enough for ‘change’ to happen. As temperature raises, solids melt, liquids boil and evaporate while gases become plasma.
Adding energy isn’t enough to determine change. Temperature might rise without anything noticeable to happen. Specially when we speak about liquids and solids. If enough outside pressure is applied, the liquid cannot start to boil and the solid stays in place.
Same thing when it comes to a society. High output societies need a very intense social interaction to make things happen. To make so many things happen at once… that being the reason for which those societies need to be democratic. Autocracies are too rigid, they cannot accommodate the continuous adjustments needed to ‘absorb’ the huge amount of ‘social change’ warranted by the amount of energy ebbing through the system.
One way to measure ‘social temperature’ – other than the ‘output’ of that society, is to gouge how vulnerable a society is when confronted with a highly infectious disease which is transmitted through direct contact. Cholera will sweep through an entire community which drinks from the same well, regardless of how much contact individual people have with each-other. Covid, and Ebola, need people to ‘touch’ each-other in order to jump from one to another.
But don’t forget to factor in ‘pressure’. And other things specific to each individual ‘place’. Otherwise the analysis might produce less relevant results.
Într-un fel sau altul, am reușit să facem saltul de la ‘ridendo castigat mores’ la miștocăreala derizorie. Uitând că orice spunere vorbește în primul rând despre ‘comunicator’ și abia după aceea despre ‘obiectul comunicării’.
Satisfăcuți că au mai dat o palmă moravurilor învechite, tinerii frumoși și liberi se duc acum în Obor. Să o ardă ecologic. Uitând că fructele și legumele alea ‘verzi’, cele pe care le cumpără ei de la ‘precupeți’, au fost produse tocmai de nea Ion. De bețivul din poza de mai sus… De rudele și de prietenii lui!
Ne mirăm că ‘stânga’ are un ‘electorat captiv’, indiferent de câte ‘prostii’ face. Ne mirăm de câtă tracțiune are propaganda anti USR. Indiferent de cât de rezonabil sună programul lor. Indiferent de câte lucruri au reușit să facă de când au ‘spart gheața’. Ne mirăm de cât de multe voturi a obținut celălalt partid ‘anti-sistem’. ‘Cum de poate cineva să voteze cu extremiștii aia’?
Îl mai țineți minte pe Dorel? Pe vestitul Dorel? Pe amărâtul ăla de care ‘s-a făcut’ atâta mișto pe internet? De care am râs cu toții?
Câte articole/postări/luări de poziție de genul ăsta s-au perindat pe sub ochii noștri?
Și dă-i și combate… că muncitorul român, că statul, că obiceiurile… că săracul privat nu poate să plătească lefuri mai mari că-i ia statul o grămadă de taxe ca să plătească pensii și ajutoare…
Și ce vină are Dorel în toată chestia asta?
Te pomenești că Dorel o fi de vină că s-au terminat lopețile? Sau că ‘cineva’ a trimis pe un șantier prea mulți oameni și prea puține utilaje, materiale sau mai știu eu ce? Te pomenești că Dorel, ăla cu târnăcopul, o fi de vină pentru toate chestiile care merg prost?
Și atunci? Ce-i atât de greu de priceput, pentru marii comunicatori care ies pe bandă rulantă din toate universitățile – de la noi ca de pe tot locul, că ar fi mai bine să ni-l aliem pe Dorel în loc să-l împingem în brațele extremiștilor? De stânga, de dreapta… nu contează!
Cert este că genul ăsta de miștocăreală ieftină e combustibilul campaniilor ‘de comunicare’ abil orchestrate de cei care vor, simultan, să mulgă ‘banii europeni’ și să ne păstreze la ‘periferia Europei’. Într-un fel de limbo… într-un echilibru fragil… tocmai bun ‘pescuitul în ape tulburi’.
Cu cine să se identifice ‘nea Ion’ când vine vorba să voteze cu cineva? Cu aia care îi promit niște pensie/ajutor social și îi dau o găleată colorată sau cu cei care fac mișto de el? Cu ăia care își fac cruci până în pământ sau cu cei care fac bancuri despre ‘creștinii fără ș’?
Și ca să termin într-o notă mai veselă… vă invit să meditați pe marginea termenului ‘self-driven’.
Da, știu, nu toată lumea e familiară cu termenii automobilistici. A horse driven cart este o caruță trasă de cal/cai. A self driven car este un ‘automobil’ care se ‘auto-drivuiește’. Care se ‘auto-șoferește’. Car, adică autoMOBIL, este o chestie care se autopropulsează deja!
Ford face mașini care se autopropulsează – adică au motor, de când a făcut prima fabrică. Cele care mai au de așteptat, dar nu prea mult, sunt mașinile care se conduc singure. Self driven… Care nu mai au nevoie de șofer…
Cantitatea de fake-news vărsată în capul cuiva este cel mai bun indicator pentru măsura în care respectiva persoană a deranjat ploile celor care s-au obișnuit să fie lăsați în pace. Indiferent! Indiferent de orice….
Și dacă nu vă place formularea, găsiți voi altă traducere pentru
Geaca lui Jimmy sau modalităţi de resuscitare – Priveşte înapoi cu mânie Mircea Sorin Rusu, Agenda Liternet, Mai 2005
Mai ține cineva minte spectocolul? Sau filmul? Eu nu. Dar continuă să mă obsedeze titlul!
Recunoașteți situația? Și înjuratura? „Tineri frumoși și liberi”?
Cum de-am ajuns să ne înjurăm tinerii?!? Viitorul?
Să vă povestesc.
Sfârșitul.
Ceașcă reușise să-i unească pe toți.
Aveam 7 ani când sovieticii au strivit Primăvara de la Praga. Nu mai țin minte discursul lui Ceaușescu dar țin minte sentimentul de mândrie cu care vorbeau oamenii despre el. Despre curajul cu care EL le-a ținut piept ‘cotropitorilor’. Pe vremea aia o duceam binișor. Pușcăriile politice fuseseră golite, alimentarele erau din ce în ce mai pline, macaralele construiau de zor locuințe pentru oamenii muncii, aveam căldură și apă caldă la discreție, electricitatea ajunsese până în cele mai depărtate cătune. Iar Romania reîncepuse să producă autoturisme! Ceaușescu reușise să ne unească – pe noi, cei din-lăuntrul țării, în jurul lui! Mai mult, atitudinea de frondă față de politica externă a Uniunii Sovietice îi adusese și un enorm prestigiu internațional. Un mare număr de susținători din lumea largă.
În următorii 21 de ani, Ceaușescu avea să reușească contrariul. Să ne unească, pe toți, împotriva lui. Nouă ne era frig, foame și scârbă. Ne întrebam cum de-am ajuns în halul ăla. Și ne era atât de scârbă de noi înșine încât nici măcar nu mai aveam vreo speranță. Unii încercau să fugă, foarte puțini să organizeze o rezistență iar marea masă, resemnată, îi percepea, pe toți ăștia, ca fiind ‘nebuni’. Ca pe niște descreierați care își puneau familiile în pericol. Ca pe niște zănateci care clatinau barca. Care puneau în pericol umbra de confort care mai putea fi obținută. De către unii dintre noi… Cei din Vest se lămuriseră și ei. De unde-l plimbaseră în caleașcă, acum îl arătau cu degetul. Lui Gorbaciov, care încerca să dreagă busuiocul comunist, îi era pur și simplu rușine. Faptul că Ceaușescu era singurul care refuza orice idee de reformă periclita însuși conceptul de Perestroika. Care trebuia să aibă loc, simultan, în întreg lagărul. Pentru că era, nu-i așa, vorba despre o chestie ‘legică’. Conform materialismului dialectic, atunci când o dai de gard, te întorci din drum. Doar că Gorbaciov nu putea să se întoarcă de unul singur. Trebuia să ia cu el întreg Tratatul de la Varșovia. Și tot CAER-ul. Orice ‘disidență’ ar fi demonstrat caracterul arbitrar al hotarârilor luate la nivel ‘centralizat’. Ar fi demontat, cât se poate de elocvent, pretenția de ‘legitate’ a „materialismului științific și dialectic”.
Ritual de trecere.
Noi, cei din-lăuntru, n-aveam habar de ce avea să vie. Marea majoritate a observatorilor au fost uluiți. Nimeni nu vedea sfărșitul comunismului.
Până în primăvara lui 1989. Da, primăvara! Francis Fukuyama a publicat „The End of History?” pe 22 Iunie 1989. Nu cred că a scris tot articolul într-o seară… Versiunea inițială are 18 pagini…
„Triumful vestului, a variantei de liberalism care il animă, este demonstrat – în primul rând, extenuarea tuturor celorlate alternative sistemice care au încercat să-l concureze.”
Avem deja cel puțin doi oameni care întrevedeau ce urma să se întâmple. Gorbaciov încerca să dreagă căruța care o luase deja la vale iar Fukuyama se bucura, deja, de pielea ursului din pădure.
Acțiunile lor contrazic afirmația pe care am făcut-o mai sus. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi – trăitori și observatori, împreună, nu realizam ce urma să se întâmple, erau totuși câte unii care se pregăteau.
Nu vom ști niciodată cât de spontane, sau cât de organizate, au fost evenimentele din România anului 1989. Cert este că tensiunea socială era deja ‘suficientă’ – chiar dacă cei aflați în ‘ceaun’ nu sesizaserăm încă, iar unii dintre noi – dintre ‘ei’, mai degrabă, se pregătiseră pentru a folosi orice prilej ce urma să apară. Când va fi urmat să apară… Viitoarea ‘aparție’ fiind deja ‘anunțată’ de ambele părți ale fostei cortine de fier.
Am să fac o scurtă paranteză. Nu sunt conspiraționist. Sunt convins că nici o conspirație nu poate pune la cale chestii atât de complicate precum căderea unui întreg sistem de state. Un lucru atât de complicat presupune cooperarea a prea multor oameni. O astfel de complicățenie nu poate fi păstrată sub obroc pentru prea multă vreme. Am să o iau altfel. Nimeni nu poate prevedea cutremurele. Sau erupțiile vulcanice. Dar trebuie să fii tâmpit să nu-ți iei ceva măsuri de prevedere atunci când pămantul începe să tremure. Când iese fum din vârful munților. Când începe să miroasă a pucioasă… Oricât de obișnuit ai fi devenit de-a lungul timpului…
Ei bine, cei mai mulți dintre noi… am fost tâmpiți! N-am simțit că lui Ceaușescu îi ajunsese funia la par. Că regimul său urma să se prăbușească.
Nu ne-am pregătit!
Acum, dacă vrem să înțelegem – în sfârșit, ce ni s-a întâmplat, ar fi cazul să lăsăm mânia la o parte.
Ca să putem trece mai departe.
Altfel… nu mai scăpăm din ceaun!
Cei mai mulți dintre noi sunt de părere că broasca va fi ucisă de apa care va să fiarbă. În realitate, broasca va muri doar în măsura în care nu se va hotărî, la timp, să sară din ceaun.
You can’t have religion without faith. But not all faith is beneficial to the believers…
Religion is when a community comes together/works better because its members share a common set of beliefs. Of explanations about how the world works. Of ‘values’ which guide day to day life.
Faith, on the other hand, is unchallenged belief in a narative. Can be good – as the Christian faith had been so useful for the Northern Atlantic area of the Earth until recently, but it can also be bad.
It’s not as much the content of the belief which is bad but the fact that the content is unchallenged. Sacrosant! Christian faith had been good because it had taught us that we were both equal and of divine nature – made in the image of God, and had become bad when nobody was allowed to challenge it. When people were literally burned at stake after being perceived as challenging the established order.
As it had happened to William Tyndall. For translating the Bible into English…
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated! Another very efficient way to help would be to share my posts.
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
nicichiarasa 