Archives for category: Proverbe ilustrate

“Legea este o barieră peste care sar dulăii,
pe sub care trec cățeii
și în fața căreia se opresc numai boii”

Capitolul 1.
Schimbul de ulei.

Povestea asta este menționată de fiecare dată când cineva vorbește, în prezența tatălui meu, despre ‘autoritatea publică’. De multe ori și atunci când el nu este de față…

1984.
Fabrica de locomotive din cadrul ‘concernului’ 23 August avea o echipă de service în RDG. Echipa era ‘permanentă’, doar membrii ei se schimbau la fiecare 6 luni. Aveau și o mașină, un ARO, cu care se deplasau la diferitele depouri unde aveau de făcut reparații.

Pentru echipă fusese închiriat un apartament dintr-un bloc ‘ceaușist’ din Berlin – existau în tot lagărul comunist, iar mașina era parcată pe stradă.
Prin primăvară, cei trei proaspăt sosiți din țară membri ai echipei ajung la concluzia că trebuie să schimbe uleiul din motorul ARO-ului.

Aici e momentul să fac câteva precizări.
Cei trei erau mecanici. Fiecare dintre ei era capabil să schimbe uleiul dintr-un motor cu ochii închiși și cu o mână legată la spate.
Pe vremea aia, și mai ales în țările ‘în curs de dezvoltare’, uleiul de motor se schimba în funcție de anotimp. Când era cald, era folosit un ulei ‘de vară’ – mai gros, iar când era frig, unul mai subțire. De iarnă…
Uleiul ‘ars’ era folosit, ‘la țară’, pentru ‘vopsit’ garduri. Sau alte construcții din lemn. Ca să nu putrezească… Iar dacă nu aveai rude la țară – sau gard la casă, aruncai, pur și simplu, uleiul la canal.
Cei pricepuți, care nu aveau nevoie să se ducă la ‘atelier’ pentru a schimba uleiul, trăgeau mașinile deasupra unui canal de scurgere – cu două roți pe trotuar, se băgau sub mașină, scoteau bușonul, lăsau uleiul să curgă, puneau bușonul la loc, turnau uleiul proaspăt în motor și apoi își vedeau de treaba lor.

Cei trei români proaspăt sosiți în RDG au adoptat aceiași strategie. Au pornit motorul, l-au lăsat să mergă vreo cinci minute ca să se încălzească uleiul, au tras mașina de-asupra unui canal, au băgat un carton sub ea, au scos niște scule din portbagaj și, înainte de a apuca să scoată bușonul, s-au trezit cu miliția pe cap.
Care miliție fusese chemată de o ‘babă’. O pensionară care locuia la parterul blocului în fața căruia meștereau mecanicii noștrii. Cărei pensionare i se păruse că cei trei erau angajați într-o activitate ‘dubioasă’.
Milițienii veniți la fața locului le-au explicat celor trei meșteri că în RDG era interzis să repari mașini pe stradă și că dacă ar fi apucat să arunce uleiul la canal ar fi primit o amendă echivalentă cu venitul lor pe nu știu câte luni.

Fiecare dintre cei implicați, la fața locului sau indirect, au înțeles câte altceva.

‘Baba’, și milițienii nemți, au înțeles că românii sunt muncitori dar cam necivilizați.
Cei trei au înțeles că ‘a dracului babă!’.
Iar șefii celor trei au înțeles că ‘de aia e ordine în Germania, pentru că au legi dure și le aplică întocmai’.

Capitolul 2.

Schimbul de generații.

Pe vremea aia, adică acum aproape 40 de ani, în România încă nu se terminase bine ‘diviziunea muncii’. Fiecare dintre noi se pricepea la mai multe lucruri. Și la nimic cu adevărat bine, dar asta e altă chestie.
Și pentru că toți ne pricepeam la toate, toți aveam câte o părere. Despre orice. Și fiecare cu părerea lui. Inclusiv despre ce e aia ‘lege’ și despre cum ar trebui aplicată ea.
Adică celorlalți. Întotdeauna legea trebuia aplicată celorlalți și niciodată celui care avea părerea ‘lui’.

Acum, la mai bine de o generație distanță de povestea cu care am început, foarte mulți dintre români sunt încă de acord cu ‘șefii’ menționați mai sus.
Foarte mulți români se leagănă încă în iluzia că dacă vine ‘cineva’ care să facă niște legi drepte, și pe care să le aplice ‘întocmai’, (mai rămâne de văzut cui)… atunci se va pogorî, în sfărșit, raiul pe plaiurile mioritice.
Iar experiența ‘căpșunarilor’ n-a făcut nimic altceva decât să întărească această iluzie. „Ai văzut mă ce ordine e mă peste tot?”. „Păi da, pentru că de câte ori arunci o hârtie pe jos, hop și un polițist care te amendează”.

„Păi da”, doar că ‘românii noștrii’ uită o chestie.
Câteva chestii, de fapt.

Polițiștii aia care îi amendează pe cei care aruncă hârtii pe jos – români sau de orice altă nație, pot face asta pentru că cei care aruncă hârtii pe jos sunt foarte puțini. Iar polițiștii știu, din fragedă pruncie și împreună cu imensa majoritate a populației, cât de importantă este ‘curățenia’.
Acolo, acolo unde este ordine, aruncatul de hârtii pe jos este excepția. Regula respectată, de la sine, de marea masă este că hârtiile trebuie să ajungă în coș.
Polițiștii aplică legea pentru a descuraja excepțiile.
Cei care adoptă legile pur și simplu formalizează ceva deja existent în societate. Pun pe hârtie concluziile la care au ajuns ei în urma interacțiunilor care au avut loc între ei și realitatea din jurul lor.
Iar atunci când chiar cei care fac/administrează legile se întâmplă să calce pe bec, reacția societății – a unei porțiuni suficient de mare și de activă din societate, este suficientă pentru a readuce lucrurile în zona firescului.

Capitolul 3.

Bine, și?!?

‘OK, povestea a fost fascinantă. Teoria interesantă…
‘Dar eu cu cine votez?’
Noi ce facem acum?’

În primul rând, trebuie să ne uităm în jur.

Au trecut aproape 40 de ani de la povestea din RDG.
RDG-ul nu mai există. Fabrica de locomotive a fost dărâmată. 23 August se cheama acum Faur. A devenit o curte imensă, mai mult goală, care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmpla acolo pe vremea comuniștilor.
Și cu toate astea, România – în ansamblul ei, o duce mult mai bine decât acum 40 de ani.
Sunt, într-adevăr, unii care o duc mai prost decât pe vremea aia. Doar că cei mai mulți o duc mai bine.
Diferențele dintre clasele sociale din Romania sunt mult mai mari decât erau acum 40 de ani dar diferentele dintre România, în ansamblul ei, și Europa de Vest au scăzut foarte mult.

România a avansat mult!
Și asta în condițiile în care – iar toți suntem de acord cu privire la chestia asta, legile adoptate ar fi putut fi mult mai bune iar aplicarea lor ar fi putut fi mult mai riguroasă!
Cât de mult s-ar fi micșorat distanțele dintre noi și țările din Vestul Europei? Ca nivel de trai dacă … și ca ore de condus dacă am fi construit autostrăzile alea odată…

‘Păi da, dacă Iliescu/Constantinescu/Băsescu/Iohannis ar fi…’

Parcă m-ai întrebat ‘ce avem de făcut’, nu ‘cine e vinovat de chestia asta’!
Cine ce a făcut… e treaba istoricilor. Și a DNA-ului!
Doar că ce vor face istoricii și procurorii nu ne va face pe noi să trăim mai bine.
Pentru asta, trebuie să facem noi câte ceva.

Adică să facem și noi ce a făcut ‘baba de la parterul blocului’.

Să chemăm poliția de câte ori constatăm ceva ‘dubios’.
Să înțelegem cum am ajuns unde suntem acum.
Și să aplicăm înțelepciunea populară. „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”

Sau, altfel spus, atâta vreme cât prea mulți dintre noi îi vom permite – sau chiar îi vom ajuta, pe cei care pescuiesc în ape tulburi… vom continua să trăim, toți, în mizerie.
Chiar dacă pentru unii mizeria este fizică iar pentru alții doar morală…

Iar apele vor începe să se curețe abia atunci când suficient de mulți dintre noi vor fi animați de sentimentul că ordinea – exprimată prin lege, este mult mai bună decât haosul.

Sentimentul.
Simpla cunoaștere nu este suficientă!
Știm cu toții că fumatul face rău dar uite cât de mulți dintre noi continuă să fumeze.

O investigatie Recorder a descoperit secretul lui Polichinelle.
Ca BOR se ocupa cu ‘imobiliarele’ – mai mult sau mai putin ‘pe sub masa’, si ca este condusa de cineva cunoscut sub porecla de Marele Alb

Internetul a luat foc. Patriarhia a reactionat.
Iar Facebook s-a impartit in doua.

Unii spun ca Marele Alb face aluzie la o rasa de porci – chestie care ar fi mai degraba de rau, iar altii se gandesc ca porecla invoca pe cel mai mare – si mai ‘periculos’, rechin. In a doua varianta porecla fiind interpretata mai degraba pozitiv. Chiar daca intr-un sens ‘oarecum’ negativ…
Oricum e de sapat si aflat ce inteleg ei. Rechin e mai bine. Oricum hotii au imagine buna in Est pentru ca sunt singurii care mai au respect si autoritate cand se dizolva statul. Ar fi opusul lui “porc”care ar semnifica degradarea autoritatii. Rechin ar insemna puterea autoritatii”.

Revine periodic in atentia comentatorilor de profesie vestita discutie despre sexul ingerilor.
Gurile rele spun că pe la 1453, când Constantinopolul era asediat de armata turcească, iar ultimul împărat al Bizanţului, Constantin al XI-lea Paleologul (Dragases) se dădea de ceasul morţii să apere cetatea, călugării de acolo au încins o dezbatere aprinsă despre… sexul îngerilor. Sigur, potrivit unora, aceasta este doar o poveste lansată pe piaţă de catolici, pentru a-i discredita pe călugării ortodocşi.

Se vede cu ochiul liber ca insasi aceasta pilda seamana putin cu banda lui Moebius. Sau cu sarpele care-si mananca coada…
In loc sa discutam miezul pildei, ne apucam sa interpretam demersul ca pe incercarea unora de a murdari imaginea altora…

Cam asa si cu discutiile pe marginea povestii cu Marele Alb.
In loc sa discutam situatia, ne apucam sa evaluam daca ‘Marele Alb’ e de bine sau ‘de porc’.

Cautand sa ilustrez opinia mea cu privire la tarasenie – si anume ca in mijlocul nostru se afla un imens elefant (alb) pe care ne facem cu totii ca nu-l vedem, am dat peste poza de mai sus. Insotit de o ‘explicatie’. Pe care imi voi permite sa o citez in original.

A white elephant is something that’s become a burden because it hasn’t met expectations.

“Un elefant alb este cineva care nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor si care, astfel, a devenit o povara.”

Ce facem?
Mai discutam mult despre sexul ingerilor? Permitand, astfel, elefantului sa creasca din ce in ce mai mare?
Si, eventual, sa devina transparent? Atat de transparent incat nici macar nu va mai fi nevoie sa ne prefacem? Ca nu-l vedem?

Sau rupem pisica?

Pana la urma, ai doar doua variante la dispozitie atunci cand iti dai seama ca ai ajuns in rahat.

Faci ceva cu ‘mirosul’ pana te lamuresti cum de-ai ajuns in halul ala sau te intorci, pur si simplu, din drum.

Daca ii dai inainte, inseamna ca tie chiar iti place ce-ti cade-n in cap!

Tocmai mi-a venit o idee. Să aduc în actualitate câteva dintre proverbele care ne jalonează gândirea.
Stați pe-aici. S-ar putea să vă râdeți… Sau să vă luați cu mâinile de cap!

O mână spală pe alta.
Și amândouă îngroașă obrazul…

Jurnaliştii de la Recorder au vrut să afle după ce criterii a fost recrutată, într-o funcţie cheie, o tânără fără minime cunoştinţe cerute de locul de muncă. Un post pe care l-a ocupat fără concurs, după ce a fost detaşată dintr-o administraţie publică din zona Moldovei.

Vă dați seama câte mâini s-au spălat una pe alta până a fost pusă la cale ‘pățania’ asta?
Și câți vor incerca să se spele pe mâini de toata tărășenia?
Ca să nu li se observe întreaga grosime-a obrazului?

%d bloggers like this: