Archives for posts with tag: Coruptie

Foarte mulții, și din ce în ce mai puțin subtilii, apologeți Putiniști plasați în spațiul virtual de expresie românească îi scot vinovați pe ucraineni. Direct sau indirect.

Unul dintre argumentele folosite pentru a ne convinge pe noi, cititorii, ca Ucraina capătă ceea ce merită este nivelul ridicat de corupție din țara vecină.

Eu nu prea înțeleg cum vine chestia asta!

De ce trebuie distrusă o țară – adică dărâmată cu tunul, doar pentru că unii dintre locuitorii săi sunt corupți? Adică dau și iau șpagă?

Care este legătura dintre corupția din Ucraina și faptul că Putin și-a permis să ordone invadarea unei țări căreia statul Rus i-a garantat securitatea?

Dar să nu lăsăm lipsa mea de viziune să stea în calea lecției pe care o avem de învățat din cele ce se întâmplă în jurul nostru.

Dacă până și apologeții lui Putin au ajuns la concluzia asta, poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta!

Pănă la urmă, este a doua oară când ‘Corupția Ucide’.

https://romania.europalibera.org/a/politizarea-prin-impostur%C4%83-consiliile-de-administra%C8%9Bie-br%C4%83%C8%9Bar%C4%83-de-aur/31718244.html

https://www.libertatea.ro/stiri/marturia-unei-mame-din-ucraina-care-vine-de-trei-ori-pe-saptamana-in-romania-pentru-dializa-la-vama-pe-partea-noastra-oamenii-platesc-spaga-ca-sa-treaca-4002985

“Legea este o barieră peste care sar dulăii,
pe sub care trec cățeii
și în fața căreia se opresc numai boii”

Capitolul 1.
Schimbul de ulei.

Povestea asta este menționată de fiecare dată când cineva vorbește, în prezența tatălui meu, despre ‘autoritatea publică’. De multe ori și atunci când el nu este de față…

1984.
Fabrica de locomotive din cadrul ‘concernului’ 23 August avea o echipă de service în RDG. Echipa era ‘permanentă’, doar membrii ei se schimbau la fiecare 6 luni. Aveau și o mașină, un ARO, cu care se deplasau la diferitele depouri unde aveau de făcut reparații.

Pentru echipă fusese închiriat un apartament dintr-un bloc ‘ceaușist’ din Berlin – existau în tot lagărul comunist, iar mașina era parcată pe stradă.
Prin primăvară, cei trei proaspăt sosiți din țară membri ai echipei ajung la concluzia că trebuie să schimbe uleiul din motorul ARO-ului.

Aici e momentul să fac câteva precizări.
Cei trei erau mecanici. Fiecare dintre ei era capabil să schimbe uleiul dintr-un motor cu ochii închiși și cu o mână legată la spate.
Pe vremea aia, și mai ales în țările ‘în curs de dezvoltare’, uleiul de motor se schimba în funcție de anotimp. Când era cald, era folosit un ulei ‘de vară’ – mai gros, iar când era frig, unul mai subțire. De iarnă…
Uleiul ‘ars’ era folosit, ‘la țară’, pentru ‘vopsit’ garduri. Sau alte construcții din lemn. Ca să nu putrezească… Iar dacă nu aveai rude la țară – sau gard la casă, aruncai, pur și simplu, uleiul la canal.
Cei pricepuți, care nu aveau nevoie să se ducă la ‘atelier’ pentru a schimba uleiul, trăgeau mașinile deasupra unui canal de scurgere – cu două roți pe trotuar, se băgau sub mașină, scoteau bușonul, lăsau uleiul să curgă, puneau bușonul la loc, turnau uleiul proaspăt în motor și apoi își vedeau de treaba lor.

Cei trei români proaspăt sosiți în RDG au adoptat aceiași strategie. Au pornit motorul, l-au lăsat să mergă vreo cinci minute ca să se încălzească uleiul, au tras mașina de-asupra unui canal, au băgat un carton sub ea, au scos niște scule din portbagaj și, înainte de a apuca să scoată bușonul, s-au trezit cu miliția pe cap.
Care miliție fusese chemată de o ‘babă’. O pensionară care locuia la parterul blocului în fața căruia meștereau mecanicii noștrii. Cărei pensionare i se păruse că cei trei erau angajați într-o activitate ‘dubioasă’.
Milițienii veniți la fața locului le-au explicat celor trei meșteri că în RDG era interzis să repari mașini pe stradă și că dacă ar fi apucat să arunce uleiul la canal ar fi primit o amendă echivalentă cu venitul lor pe nu știu câte luni.

Fiecare dintre cei implicați, la fața locului sau indirect, au înțeles câte altceva.

‘Baba’, și milițienii nemți, au înțeles că românii sunt muncitori dar cam necivilizați.
Cei trei au înțeles că ‘a dracului babă!’.
Iar șefii celor trei au înțeles că ‘de aia e ordine în Germania, pentru că au legi dure și le aplică întocmai’.

Capitolul 2.

Schimbul de generații.

Pe vremea aia, adică acum aproape 40 de ani, în România încă nu se terminase bine ‘diviziunea muncii’. Fiecare dintre noi se pricepea la mai multe lucruri. Și la nimic cu adevărat bine, dar asta e altă chestie.
Și pentru că toți ne pricepeam la toate, toți aveam câte o părere. Despre orice. Și fiecare cu părerea lui. Inclusiv despre ce e aia ‘lege’ și despre cum ar trebui aplicată ea.
Adică celorlalți. Întotdeauna legea trebuia aplicată celorlalți și niciodată celui care avea părerea ‘lui’.

Acum, la mai bine de o generație distanță de povestea cu care am început, foarte mulți dintre români sunt încă de acord cu ‘șefii’ menționați mai sus.
Foarte mulți români se leagănă încă în iluzia că dacă vine ‘cineva’ care să facă niște legi drepte, și pe care să le aplice ‘întocmai’, (mai rămâne de văzut cui)… atunci se va pogorî, în sfărșit, raiul pe plaiurile mioritice.
Iar experiența ‘căpșunarilor’ n-a făcut nimic altceva decât să întărească această iluzie. „Ai văzut mă ce ordine e mă peste tot?”. „Păi da, pentru că de câte ori arunci o hârtie pe jos, hop și un polițist care te amendează”.

„Păi da”, doar că ‘românii noștrii’ uită o chestie.
Câteva chestii, de fapt.

Polițiștii aia care îi amendează pe cei care aruncă hârtii pe jos – români sau de orice altă nație, pot face asta pentru că cei care aruncă hârtii pe jos sunt foarte puțini. Iar polițiștii știu, din fragedă pruncie și împreună cu imensa majoritate a populației, cât de importantă este ‘curățenia’.
Acolo, acolo unde este ordine, aruncatul de hârtii pe jos este excepția. Regula respectată, de la sine, de marea masă este că hârtiile trebuie să ajungă în coș.
Polițiștii aplică legea pentru a descuraja excepțiile.
Cei care adoptă legile pur și simplu formalizează ceva deja existent în societate. Pun pe hârtie concluziile la care au ajuns ei în urma interacțiunilor care au avut loc între ei și realitatea din jurul lor.
Iar atunci când chiar cei care fac/administrează legile se întâmplă să calce pe bec, reacția societății – a unei porțiuni suficient de mare și de activă din societate, este suficientă pentru a readuce lucrurile în zona firescului.

Capitolul 3.

Bine, și?!?

‘OK, povestea a fost fascinantă. Teoria interesantă…
‘Dar eu cu cine votez?’
Noi ce facem acum?’

În primul rând, trebuie să ne uităm în jur.

Au trecut aproape 40 de ani de la povestea din RDG.
RDG-ul nu mai există. Fabrica de locomotive a fost dărâmată. 23 August se cheama acum Faur. A devenit o curte imensă, mai mult goală, care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmpla acolo pe vremea comuniștilor.
Și cu toate astea, România – în ansamblul ei, o duce mult mai bine decât acum 40 de ani.
Sunt, într-adevăr, unii care o duc mai prost decât pe vremea aia. Doar că cei mai mulți o duc mai bine.
Diferențele dintre clasele sociale din Romania sunt mult mai mari decât erau acum 40 de ani dar diferentele dintre România, în ansamblul ei, și Europa de Vest au scăzut foarte mult.

România a avansat mult!
Și asta în condițiile în care – iar toți suntem de acord cu privire la chestia asta, legile adoptate ar fi putut fi mult mai bune iar aplicarea lor ar fi putut fi mult mai riguroasă!
Cât de mult s-ar fi micșorat distanțele dintre noi și țările din Vestul Europei? Ca nivel de trai dacă … și ca ore de condus dacă am fi construit autostrăzile alea odată…

‘Păi da, dacă Iliescu/Constantinescu/Băsescu/Iohannis ar fi…’

Parcă m-ai întrebat ‘ce avem de făcut’, nu ‘cine e vinovat de chestia asta’!
Cine ce a făcut… e treaba istoricilor. Și a DNA-ului!
Doar că ce vor face istoricii și procurorii nu ne va face pe noi să trăim mai bine.
Pentru asta, trebuie să facem noi câte ceva.

Adică să facem și noi ce a făcut ‘baba de la parterul blocului’.

Să chemăm poliția de câte ori constatăm ceva ‘dubios’.
Să înțelegem cum am ajuns unde suntem acum.
Și să aplicăm înțelepciunea populară. „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”

Sau, altfel spus, atâta vreme cât prea mulți dintre noi îi vom permite – sau chiar îi vom ajuta, pe cei care pescuiesc în ape tulburi… vom continua să trăim, toți, în mizerie.
Chiar dacă pentru unii mizeria este fizică iar pentru alții doar morală…

Iar apele vor începe să se curețe abia atunci când suficient de mulți dintre noi vor fi animați de sentimentul că ordinea – exprimată prin lege, este mult mai bună decât haosul.

Sentimentul.
Simpla cunoaștere nu este suficientă!
Știm cu toții că fumatul face rău dar uite cât de mulți dintre noi continuă să fumeze.

Cine a învins?
Cinicii, impostorii, bandiții și alte mutații social-politice-economice foarte stranii.

“Ce să-i spui unui tânăr ca să reușească în viață? Să fie corect, să se educe, să fie altruist, să ajute pe celălalt, să se sacrifice, să lupte pentru dreptate, să împartă cu celălalt, să respecte legea? Dacă face asta e terminat.
Realitatea spune invers: fură, încalcă legea, fii tupeist și cinic până la cer, bagă-ți picioarele în lege și în tot, folosește-te de ceilalți fără milă, ia tot, nu împărți cu nimeni, fii nemilos și lasă morala și adevărul. Astea sunt pentru cei slabi, tu ești învingător: poți călca pe cadavre pentru că meriți. Suntem o junglă: sfâșie tot ca să poți reuși. Aceasta este singura putere de lege. Tu ești legea.
Asta este cheia succesului noii societăți. Asta ne arată ”noua elită” parvenită.

NU!

De învins, n-a învins nimeni!
Am pierdut noi.
Noi. Noi ăștia!
Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător.
Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor.
De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.

Atât de frumoase și atât de triste…

Construirea socială a realității, Peter L. Berger și Thomas Luckmann

Am fost dintre aceia care l-am votat pe Băsescu. Și la președenție.
Prima oară.

După care am votat de trei ori împotriva lui!
De fiecare dată, m-am întrebat cum de n-au fost mai mulți oameni care să fi făcut ca mine.

Cum de au fost atât de mulți cei care au votat cu Năstase și cum de a supraviețuit Băsescu atât de mult.

De ce suntem atât de orbi atunci când devine din ce în ce mai evident că ‘împăratul este gol’?

M-am împiedicat, efectiv, de răspuns!

L-am votat pe Băsescu, atunci, din două motive.
Pentru că nu mai suportam aroganța lui Năstase.
Și pentru că Băsescu fusese intransigent în problema câinilor vagabonzi.

Era nevoie să scăpăm, măcar pentru o vreme, de ‘baronii roșii’.
Băsescu părea a fi omul potrivit să facă chestia asta pentru că nu ezitase să-și pună popularitatea în pericol atunci când fusese vorba să rezolve o problemă reală.

Mi-am dat seama, foarte repede, că fusesem păcălit.
Intransigența lui Băsescu fusese doar un gambit politic. Aroganța lui la fel de mare ca cea a lui Năstase. Baronii PDL echivalenți, din toate punctele de vedere, cu cei instalați de PSD.

Și atunci?
Cum de a rezistat ‘Băsescu’, ca fenomen politic, atâta vreme?

Să ne întoarcem la problema maidanezilor.
Mai precis, la cum a reacționat populația. Și societatea civilă!

Societatea civilă a sărit cu gura. Pe Băsescu! Pe cel care încerca să rezolve o problemă reală…
Populația s-a repezit, în prima fază, să-i ascundă pe maidanezi. Apoi să-i adopte. Formal. Doar pentru a-i ‘elibera’, din nou, în stradă.
Restul, adică cei deranjați de prezența – și de mușcăturile, maidanezilor, au cam tăcut din gură.

Și ce mi-a venit tocmai acum?

Abia ce mi-am pierdut un sfert de oră din viață spălându-mi pantofii de căcat.
Din cauza frunzelor de pe trotuar, n-am văzut ‘capcana’. Și am călcat direct în ea.

De unde? Că doar nu mai sunt câini vagabonzi? Cel puțin nu în București…

Câini vagabozi n-or mai fi. Nu mulți, în orice caz.
Căcat de câine… mai găsești!

Mulți dintre posesorii de câini strâng, într-adevăr, ‘urmele’.
Mult mai mulți decât o făceau pe vremea când începusem eu să fac chestia asta.

Dar încă n-am văzut pe nimeni care să tragă pe cineva de mânecă!
N-am văzut încă un trecător care să atragă atenția vre-unui plimbător de câine că ‘prietenul cel mai bun al omului’ tocmai a ‘plantat’ o ‘mină’ pe trotuar. Nici n-am auzit ca omniprezenta poliție locală să fi amendat pe cineva al cărui câine ‘a ieșit afară’ pe domeniul public.

Păi dacă nu suntem în stare, individual sau instituțional, de un gest minim de protecție a ‘spațiului vital’ în care viețuim cu toții, cum să fim în stare să eradicăm ‘corupția’? Prin vot?

Și totuși..
Pe stradă e mai greu! Cum să-ți tragi vecinul de mânecă și să-i spui să strângă căcatul din urma căinelui său?
In cabina de vot e mai simplu.
Ești singur.
Ai lista de candidați la dispoziție. Și stampila în mână.
În cabina de vot ești Dumnezeu!

Ai toată răspunderea.
Și nici o scuză!

Ai grijă. E soarta ta în joc.

Cautand pe net o fotografie cu care sa ilustrez postarea de astazi am constatat – multumesc Politica Ridicolaca acest leit-motiv este vechi de cel putin 3 ani.

Las la o parte orientarea politica a blogului de unde am imprumutat fotografia, analiza pe care o face fenomenului ramane in picioare.

Numai ca eu voiam sa ating o alta latura fata de cea tratata acolo, si pe care va invit calduros sa o cititi.

Intrebarea pe care mi-o pun eu este: ‘OK, ne-am prins! Si acum ce facem?’

Avem, ipotetic vorbind, mai multe variante.

– ‘Aruncam copilul odata cu apa din cada’ si renuntam, cu totul, la clasa politica. Lasam pe primul care pare mai de doamne-ajuta, sau care reuseste sa ne ia mintile, sa ia toata puterea si dupa aceea ne rugam de el sa ne dea si noua cate ‘un semn de mila mariei sale’. Am mai incercat chestia asta – chiar daca inconstient, pe vremea lui Iliescu? Si nu a iesit mai nasol decat a fost doar pentru ca Iliescu nu a fost chiar atat de eficient pe cat ar fi putut sa fie? Precum Alexander Lukashenko, de exemplu?
– ‘Alegem raul mai mic’? Pai nu asta am tot facut pana acum? Si uite unde am ajuns. Nu chiar atat de rau pe cat ar fi putut fi dar nici prea bine nu e.
– Sau intelegem o data ca democratia nu se rezuma doar la arunca, periodic, un petec de hartie intr-o urna si la astepta – de obicei zadarnic, ca cei alesi sa isi respecte promisiunile?

Pana nu vom pricepe ca democratia incepe de la a ne respecta in primul rand intre noi, astia de pe strada, cum sa le cerem celor de ‘sus’ sa ne respecte?
Abia dupa ce vom invata sa vorbim intre noi – adica sa ne si ascultam unul pe altul, nu doar sa strigam din ce in ce mai tare unul la celalalt, vom reusi sa ajungem la o concluzie. Adica la niste pretentii minime pe care sa cerem, politicos, ferm si pe termen foarte lung, tuturor celor care se ofera sa ne conduca.
Si daca tot am vorbit despre respect reciproc, este greu sa impunem conducatorilor nostri – care, pana la urma, sunt un fel de administratori pe care ii angajam noi sa aibe grija de casa noastra, Romania, respectarea acelui set de cerinte minime atata timp cat nu le respectam noi. Adica daca vrem ca ei sa nu mai fure atunci trebuie sa nu mai intoarcem capul cand vedem ceva dubios. Daca vrem sa nu mai ia spaga atunci, pur si simplu, trebuie sa incetam sa le-o mai oferim.

Si inca ceva. Nu vi se pare ca argumentele prezentate acum de cei care nu vor sa plece de la putere seamana ca doua picaturi de apa cu cele prezentate de cei care nu voiau sa plece acum trei ani? Ei bine, asta inseamna ca toti politicienii sunt, pana la urma, niste fiinte umane. Care actioneaza mai mult sau mai putin la fel.
Cu alte cuvinte foarte multi dintre ei vor lua spaga, daca le-o oferim.
Pe de alta parte sunt convins ca foarte multi dintre ei, probabil o majoritate covarsitoare, vor invata sa se adapteze si dupa ce vom intoarce foaia. Ba chiar, in noua situatie, vor intra in politica si foarte multi dintre cei care au stat deoparte scarbiti de ceea ce se intampla acolo.

Numai ca respectul mai inseamna ceva. Nu poti cere cuiva servicii de lux si sa-l platesti ca pe un om de duzina. Am tot respectul pentru oamenii obisnuiti dar daca vrei sa angajezi pe cineva de top trebuie sa ii oferi o remuneratie mare, chiar daca sunt unii care se vor supara pe chestia asta. Sau sa te astepti ca la un moment dat cel care accepta o leafa incredibil de mica sa isi ia singur ceea ce crede el ca i se cuvine.

Am sa vorbesc la concret. Primarul Bucurestiului – nu ma intereseaza persoane ci functii – are un venit anual, impozabil, de aproximativ 24 000 de Euro si gestioneaza un buget de un miliard. Tot de Euro. Cu alte cuvinte ii cerem cuiva sa gestioneze un buget de ‘multinationala’ pentru o leafa de lower middle management. O fi rezonabil din partea noastra? Si, avand in vedere ca lefurile subordonatilor sunt in functie de leafa sefilor, ajungem ca directorii din primaria mare sa aiba niste venituri de-a dreptul derizorii pentru raspunderile pe care le au.

Da, stiu ca pentru un om de pe strada 24 000 de mii de euro pe an este o suma enorma. Mai stiu si ca fiecare ne gandim ca lefurile astea sunt acoperite din taxele pe care le platim noi. Asa ca va propun un exercitiu de imaginatie. Ce-ar fi sa ne gandim cam ce economie am face daca in loc sa aruncam o gramada de bani pe borduri supraevaluate si schimbate din doi in doi ani – nici macar nu voi face vreo aluzie la motivele pentru care se tot schimba acesta borduri, vom oferi lefuri rezonabile celor care ocupa pozitii de raspundere in administratia locala?
Si asa mai departe in intreaga administratie de stat.

Pana nu demult teoria era ca nu are rost sa fie marite lefurile medicilor pentru ca oricum iau spaga. Sau pe cele ale profesorilor pentru ca dau meditatii.
Acum vreo 8 ani a venit unul, nu dau nume, persoana importanta aflata pe vremea aia in fruntea statului, care a spus ca este cazul ca veniturile politicienilor si ale functionarilor de stat sa fie micsorate – pentru ca era criza. Dupa aceea a inchis o gramada de spitale tot pe caz de criza. In schimb a pus sa fie construite terenuri de sport in panta si instalatii de tele-ski la care nu se poate ajunge pentru ca nu sunt drumuri pana acolo.

Acum jumatate dintre medici au plecat in tarile calde. Jumatate dintre absolventii de liceu nu iau bacul. Unii nici macar nu se duc sa il dea. Iar oamenii au ajuns sa strige in piata publica ‘toate partidele, aceiasi mizerie’.

Da, este foarte multa mizerie in jurul nostru. Ar fi cazul sa ne apucam sa facem curatenie. Cu atentie totusi. Sa nu cumva ca luati de val sa aruncam si lucrurile bune pe care le-am agonisit.

Recentele intamplari ale caror protagonist a fost Sorin Oprescu, edilul sef al Bucurestiului, i-au cam mirat pe comentatorii vietii politice si sociale romanesti.

‘Cum sa mai faci asa ceva in situatia in care DNA-ul deja a ‘saltat’ oameni din primarie?’
‘Ies la iveala din ce in ce mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen!’

Prima fraza este cat se poate de rezonabila, mai ales daca este luata separat.

Cea de a doua pare de-a dreptul ciudata. Din punct de vedere logic. Tot mai multe cazuri de coruptie ajung sa iasa la iveala tocmai datorita campaniei de combatere si in nici un caz in ciuda ei….

Indiferent de ‘ciudatenia’ ei, merita atentie
Genul asta de fraze sunt rostite de oameni de oameni care practica un stil de gandire extrem de rational, care elimina la rece orice urma de sentiment din procesul cognitiv. Analisti, nu? Din pacate acest mod de a percepe lumea nu este nici pe departe atat de infailibil pe cat se pretinde a fi.
In primul rand pacatuieste prin a atribui si celor analizati un mod similar de a vedea lumea – cum de au putut sa continue avand in vedere ce se intampla in jurul lor? – iar in al doilea rand ca nu tine cont de faptul ca nu prea poti sa intelegi ce se intampla in capul cuiva daca nu esti familiarizat, in mod real, cu modul sau de gandire si cu situatia in care se afla.

Pai nu?
Daca esti rational iti adaptezi instantaneu actiunile la reactiile pe care le-ai produs. Imediat ce s-au prins gaborii de cioaca bagi capul la cutie – te opresti din ce faceai – si strangi randurile – nimeni nu mai vorbeste nimic astfel incat totul sa ramana ingropat.
Abia acum intelegem cum adica ‘ies la iveala tot mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen’. In viziunea celor care se mira de chestia asta atitudinea rationala ar fi fost ca nimeni sa nu mai spuna nimic.

Ei bine, in primul rand ca o atitudine cu adevarat rationala ar fi fost ca nimeni sa nu calce pe bec. De loc. Sau daca s-a intamplat si au auzit ca le trosnesc cioburile sub talpi sa se fi oprit de la primul sau de la al doilea. Faptul ca i-au dat inainte prin balarii nu denota prea multa rationalitate.
In al doilea rand coruptia asta nu se practica de unul singur.
Si daca in prima faza apartenenta la un grup de genul asta – chiar daca nu e organizat in mod mafiot – iti ofera un sentiment de siguranta, macar prin numar, descoperi foarte repede ca nu esti de capul tau. Adica nu poti sa te opresti atunci cand ti se pare tie ca ai ‘agonisit’ destul. Ceilalti au si ei pretentiile lor.

Si  uite asa, chiar daca intamplator ai inceput ca dirijor, ajungi sa joci dupa cum iti canta orchestra.

Solutia? Foarte simpla. Atata vreme cat functiile de decizie, indiferent care, vor fi platite prost, ele vor atrage doar pe acei oameni care stiu bine de la inceput ce ii asteapta. Iar daca cei din executie vor fi platiti si ei mizerabil atunci ii vor ajuta pe primii.
Varianta ar fi ca decidentii sa fie platiti bine iar cei din executie decent. In felul acesta vor fi atrasi si oameni cu adevarat capabili, care ii vor scoate din sistem pe cei nu doar coruptibili ci, mai ales, care isi ascund incapacitatea in spatele unei rigiditati de care nu poti trece – ca om care ai de rezolvat o problema – pana cand nu dai ‘o atentie’.

Iar pana nu vom intelege acest lucru situatia actuala se va mentine, indiferent de intensitatea cu care va lucra DNA-ul. Cei cu adevarat capabili vor ocoli genul acesta de slujbe iar noi vom avea de infruntat un hatis din ce in ce mai impenetrabil.
Si nu, cei cu adevarat capabili nu vor accepta sa se manjeasca, tocmai pentru ca isi cunosc valoarea si nu vor sa ‘plece’ in concedii obligatorii si extrem de prost platite.
Cu alte cuvinte salariile decente sunt doar o conditie, nu un panaceu. DNA-ul trebuie sa ramana vigilent. Ca si noi toti de altfel.

Democratia n-a prea avut mari sanse sa prinda radacini pe plaiul mioritic.

Inteleg prin ‘democratie’ obisnuinta unei comunitati de a discuta problemele inainte ca o hotarare sa fie luata si pusa in practica. Acest lucru presupune existenta unui grad suficient de mare de respect reciproc intre membrii acelei comunitati incat discutiile sa fie efective, adica informatiile puse la dispozitia comunitatii de catre membrii sai sa fie ascultate cu atentie si luate in seama.

Ar fi fost destul de greu ca acest lucru sa se fi intamplat, avand in vedere pozitia noastra geo-strategica. Exteriorul arcului carpatic a fost un fel de turnanta pe unde au trecut toate popoarele migratoare care au venit dinspre Marea Campie Rusa catre Tarigrad iar mai apoi Gurile Dunarii au constituit obiectul unei aprige dispute intre Rusia si Imperiul Otoman, disputa arbitrata de toate puterile europene din timpul acela.

Aceasta fluiditate aproape continua a constituit un mediu propice pentru dezvoltarea unui lung sir de personalitati accentuate. Unele cu efect benefic asupra dezvoltarii comunitatii traitoare pe aceste meleaguri, altele mai putin. Cert este ca toate aceste personalitati accentuate au indus in populatia de rand o anumita mentalitate ‘dualista’.
‘Zi ca ei si fa ca tine’, ‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘Legea este o bariera pe sub care trec cainii, peste care sar caii si in fata careia se opresc boii’ descriu perfect aceasta mentalitate. O supusenie de fatada, menita sa asigure supravietuirea in fata toanelor stapanilor cuplata cu o ingeniozitate deosebita in a se strecura pe langa regulile impuse de tiranul momentului.

In acelasi timp faptul ca spatiul ‘carpato-danubiano-pontic’ a fost aproape tot timpul sub influenta straina a creat obiceiul supusilor ca in fata oprimarii mai degraba sa se planga stapanilor externi decat sa se revolte impotriva ‘satrapilor’ locali. In acelasi timp dependenta de aceiasi stapani externi a creat in randul celor aflati temporar la putere obisnuinta de a se comporta dupa principiul ‘musca si fugi’, cel atat de bine exemplificat de ‘domnii’ fanarioti, care incercau sa adune cat mai multi bani in cat mai putin timp – tocmai pentru ca nu stiau cat timp vor fi ingaduiti la domnie.

Cu alte cuvinte atat populatia cat si clasa conducatoare au in spate o lunga traditie de neincredere reciproca.
In situatia asta respectul reciproc care ar trebui sa existe intre ele ramane sa fie edificat de acum incolo.
Numai ca fara respect este foarte greu de vorbit despre responsabilitate.
Sau despre justitie ca mecanism eficient de pastrare a stabilitatii sociale.

Acum 25 de ani, intr-un moment de exasperare, l-am alungat pe Ceausescu.
Numai ca lucrurile au revenit foarte repede ‘la normal’.

Iliescu si-a permis sa cheme minerii. Nici pana acum nu si-a cerut macar scuze pentru asta.
Basescu sustine senin ca „Legalitatea nu poate fi pusă la îndoială, dar moral se poate discuta” dupa ce i-a facut campanie electorala Elenei Udrea si ca ‘nu e nimic ilegal în această situaţie, poate doar imoral’ dupa ce si-a dat singur casa din Mihaileanu.

In conditiile astea ne mai miram ce se se intampla zilele astea, cand ambele tabere striga cat pot de tare: ‘prindeti hotul’?

Oare cand ne vom aduce aminte, si noi, si ei, de adevarul din spatele cuvintelor lui Eminescu? Cateodata exaltate intr-adevar, dar care inveleau un mare adevar esential?

Si anume acela ca daca ‘patura superpusa’ nu-si face datoria, comunitatea, in intregul ei, are de suferit!

Sa nu ne lasam orbiti de antisemitismul lui Eminescu si sa trecem cu vederea restul ideilor sale. Nimeni nu este perfect si faptul ca unele dintre spusele cuiva sunt gresite nu goleste de continut toate cuvintele rostite de respectiva persoana.

Dupa cum, la fel de bine, acuzatiile reciproce pe care si le aduc doi adversari aflati in clinch pot fi simultan adevarate.

Cred ca ar trebui sa tinem cont de asta. Si mai cred ca ar trebui sa ne dam seama odata, si noi, si ei, ca nu mai avem noi cui sa ne plangem si ei unde sa mai fuga daca o dau cu oistea-n gard.

Arena politico-mediatica din România ne oferă un spectacol foarte intens. “Intens” tocmai pentru ca însuși viitorul nostru depinde de ceea ce va mai rămâne pe scena după căderea cortinei.

Partea proasta este ca nu toți actorii vorbesc aceiași limba. Intenționat sau nu pe scena e și foarte multa confuzie.
De exemplu parlamentarii se bucura de inviolabilitate și nu de imunitate, după cum ni se împuie capul. Iar atunci când Parlamentul nu da aviz pozitiv pentru arestarea vre-unui parlamentar asta nu înseamna ca ‘justiția este oprita din drumul ei’ ci doar ca procuratura nu poate sa îl aresteze/percheziționeze pe respectivul potențial infractor. Iar prezenta în fata instantei de judecata nu reprezinta în nici un fel ‘un bun prilej pentru a-și demonstra nevinovăția’. Aceasta trebuie sa fie demonstrata, fără putința de tăgada, de procuratura, punct. Singurii care se bucura de o imunitate reala sunt miniștrii. Și aici chiar ar trebui ca legislația sa fie clarificata foarte repede. Imunitatea miniștrilor are sens doar pentru acțiunile ‘politice’ și în nici un caz pentru cele care ‘miros’ a corupție. In sensul ca nu orice pretins ‘abuz în serviciu’ comis de un ministru este ‘penal’ – sunt cazuri în care omului asa i s-a părut ca e bine sa se procedeze și aici este treaba unei instante politice, parlament sau președenție, sa hotărască dacă ar trebui sa fie anchetat în continuare sau nu. Dar atunci când sunt indicii clare ca s-ar fi comis un act de corupție – exista măcar o urma de ‘foloase necuvenite’ – atunci ar trebui ca procuratura sa intre ‘direct în pâine’.

Din păcate cea mai periculoasa confuzie de-abia acum urmează.
Am auzit pe un de altfel destul de respectat vorbitor – Bogdan Ficeac – explicând spectatorilor A3 ce înseamnă ‘statul de drept’:
Acu’ vreo luna le spunea “despre cum politicienii folosesc statul de drept pentru adversari politici.” iar acum 10 minute le explica ce este acesta: (citez din memorie) ‘un stat ‘al hârtiilor’, unde fiecare lucru este consemnat in scris’. Este adevărat că mai încolo a adăugat și ‘unde toată lumea respecta litera și spiritul legilor’ numai ca a uitat esențialul. Statul de drept se refera mai ales la rezultate (tratamentul egal aplicat tuturor membrilor sai) și are la baza respectul reciproc dintre membrii sai. Respectarea legilor are sens doar în măsura în care acest lucru este o manifestare a respectului reciproc dintre locuitorii acelui stat, altfel legile devin niște simple arme, exact cum același Bogdan Ficeac ne explica cu o scurta luna în urma….

Iar cel mai important lucru într-un stat de drept este însuși modul în care sunt concepute legile. Aplicarea, ‘în spiritul și litera ei’, a unei legi proaste nu duce la nimic bun. Iar statul în care legile sunt aplicate și după ce toată lumea s-a lămurit ca ar trebui de fapt schimbate – cum e, de exemplu, cea cu privire la imunitatea miniștrilor, și nu atât cea cu privire la inviolabilitatea parlamentarilor – este un stat de ‘drepți’, nu unul de drept.

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

%d bloggers like this: