TFL stands for ‘Tinerii Frumoși și Liberi’ care au ieșit pe stradă după dezastrul de la Colectiv.

Am folosit ‘stands for’ pentru ca nu am reușit să găsesc un echivalent satisfăcător în limba română. Dacă foloseam ‘ține loc de’ s-ar fi pierdut aluzia la ‘sunt mândri când li se spune’. Așa că…

O definiție mai elaborată a termenului poate fi găsită aici.

Acum, nedumerit la culme de de reacția tefeleilor la numirea de către Iohannis a celui de-al treilea prim-ministru, tot PSD, in mai putin de 13 luni, încerc să înțeleg dacă nu cumva Mirel Palada are dreptate atunci când spune că ‘tefeleii se duc dupa fentă’ (Blogul lui Palada se cheama Turambar și ‘creste’ aici. Am să caut citatul mai târziu, dacă reușesc să îmi fac timp.)

„Comentariile luptătorilor de gherilă din spatele laptop-ului cu hidra PSD-istă au pendulat de la „blat ordinar“ până la „leneş egoist“.”

Autorul articolului de unde am imprumutat citatul de mai sus, Călin Nicolescu, Adevărul, merge mai departe și le atrage ‘hipsterilor’ atenția că rezultatele strategiei de a sta acasă la următoarele alegeri, ca ‘răzbunare’ pentru ‘conciliatorismul’ lui Iohannis,  s-ar putea să fie de-a dreptul ‘neașteptate’:

„…intransigenţa hipsterească îl va fi doborât pe duşmanul de clasă teleormănean. Pentru că Dragnea sigur se va îngrăşa şi, în cele din urmă, va muri. De râs!”

Atât de fraieri să fie?

Să ne uităm un pic în urmă. Fără mânie!

Indiferent de cât de lovitură de stat o fi fost ea, schimbarea de regim din 1989 a fost ‘propulsată’ de indignarea populației. Care indignare a fost ulterior ‘îndreptată în direcția cea bună’ de către ‘profesioniști’. 1-0 pentru Palada.

În 1996, încă o răbufnire de orgoliu a tefeleilor. Știu, termenul încă nu fusese inventat pe vremea aia dar… Răbufnire prilejuită de evidența faptului că ‘profesioniștii’ nu erau în stare să ‘livreze’. Că aburelile lor cum că ‘totul ar fi mers ca pe roate dacă Ceaușeștii nu s-ar fi bagat în toate celea’ au fost niște minciuni sfruntate.
Din păcate, și promisiunile cu privire la cei 20 000 de specialiști ai Convenției, care abia așteptau să preia frâiele și să ducă, în sfârșit, clasa muncitoare în paradisul promis de mult, s-au dovedit a fi niște exagerări.
Specialiștii existau, nu erau niște fantome.
Numai că cei din Convenția Democrată vânduseră pielea ursului din padure.
Pe specialiștii ăia nu îi întrebase nimeni ‘bă, voi veniți în administrația de stat? Să punem țara la cale?’
Așa că ‘specialiștii’ și-au văzut de treburile lor – de afaceri, mai bine spus, iar ‘la butoane’ au rămas tot ‘aia’.
Cu alte cuvinte, ‘specialiștii’ nu s-au prins, iar cei din partidele istorice nu s-au priceput să le explice, că dacă îi lasa tot pe ‘aia’ la butoane… Și uite-așa, mai bagă Palada încă un gol…

În 2000 lucrurile revin la normal. Adică la ce li se părea unora că ar fi normalitatea…
Și atât de normală a fost normalitatea asta încât s-a mai adunat un val de nemulțumire.
Suficient de înalt încât să-l cocoațe pe ‘surferul șef’ tocmai în vârful dealului de la Cotroceni.
Și suficient de puternic încât pe baza energiei furnizate de el să fie răscroite adânc o serie de instituții de forță. Care instituții au fost mai apoi folosite și în scopuri politice, nu doar pentru a readuce, cât de cât, situația către normal.
Ei bine, tocmai indiferența unei proporții masive din populație cu privire la mijloacele folosite pentru obținerea rezultatelor cu care s-au mândrit acele instituții constituie motivul pentru care Palada ajunge la 3-0.

Ca orice administrație închistată, și cea patronată de ‘surferul șef’ a ajuns să dea cu oiștea-n gard. Ajunsese, de fapt, în exact aceiași situație în care fusese administrația precedentă, înainte ca valul de nemulțumire populară să producă schimbarea.
La urne. Atunci…

De data asta, nemulțumirea n-a mai avut răbdare să aștepte alegerile.

O bâlbâială a puterii a oferit un pretext suficient de consistent, lumea a început să se agite – inclusiv pe stradă, și uite-așa guvernul Boc a fost înlocuit de cel prezidat de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Care guvern Ungureanu nu a putut ține oiștea pe mijlocul drumului – nemulțumirea populației ajunsese suficient de mare încăt să fie simțită și de parlamentari, așa că România a trebuit să facă față primei situații de coabitare.
Guvernul să fie animat de un alt set de convingeri față de cel al președintelui aflat în funcție.

Din momentul ăsta, devine aproape imposibil să numărăm punctele marcate de Palada.
Băsescu fusese ales, cu un foarte clar entuziasm popular, pentru că Năstase lăsase o foarte groasă dâră de aroganță. Și pentru că guvernarea Năstase nu adusese mare lucru pentru populație – care avea ceva așteptări.
Chestia e că Băsescu și-a dat foarte repede arama pe față. Drept pentru care a fost suspendat din funcție în 2007. Iar rezultatele referendumului organizat pentru a da ocazie poporului să-și spună părerea aproape că îl îndeptățesc pe Palada să ceară consemnarea încă unui gol în dreptul său.
In 2004, la alegeri, veniseră să voteze puțin mai mult de 10 milioane de oameni. La referendul s-au prezentat doar un pic peste 8 milioane. Și mai interesant a fost faptul că, după aproapre 3 ani de mandat – timp în care tendințele dictatoriale ale lui Băsescu deveniseră aproape evidente, numărul susținătorilor săi a crescut! De unde fusese preferat, la alegerea în funcție, de către 5.100.000 de alegători, a fost susținut la referendum de 6 milioane de oameni…
Pentru ca mai apoi, la următoarele alegeri – în 2009, să revină în apropierea scorului inițial. 5 200 000 față de 5 100 000 în 2004. Asta după ce în tot timpul primului mandat Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-i pună tălpi lui Tăriceanu. Apoi să joace un fel de leapșă cu PSD-ul  în timpul scurtei coabitări dintre alegerile legislative și cele prezidențiale. 30 Noiembrie 2008 până în 2 Octombrie 2009.
În iulie 2012 a mai fost organizată o tentativă de debarcare a lui Băsescu. La care, din nou, s-au prezentat 8 459 000 de oameni. Spun ‘din nou’ pentru că cifra este aproape egală cu cea de la referendumul precedent.
De ce-o fi fost organizat referendumul pentru demitere cu 5 luni înainte de alegerile parlamentare… unde partidele ar fi putut să măsoare exact sprijinul popular de care se bucurau… de ce, după episoadele de furie populară care au dus la căderea guvernelor Boc și Ungureanu, atât de mulți alegători au preferat să rămână acasă… – și sub ascultarea aceluiași șef de stat…

O situație la fel de ciudată a fost și la alegerile legislative din 2016.
Tefeleii, ce-i care l-au dat jos pe Ponta, s-au molcomit după alegerea lui Iohannis ca președinte. Așa că alegerile legislative au fost câștigate, practic prin neprezentarea arbitrilor – doar 7 200 000 de alegători, tot de către PSD. Partidul alungat de la putere chiar de către tefelei…

Care tefelei îi reproșează lui Iohannis, după doar un an, că nu are o atitudine mai combativă… și îl amenință că la următoarele alegeri VOR STA ACASĂ…

Să trecem peste faptul că Iohannis este legat, constituțional, de mâini. Și de picioare… PSD-ALDE au majoritate în parlament – pentru că foarte mulți dintre tefelei nu au ieșit la vot, așa că ei sunt cei care numesc guvernul. Nu vă comvine… scrieți deputaților și senatorilor care vă reprezintă în parlament… nu știți care sunt aia? Stați liniștiți, nici lor nu le pasă de voi!

Revenind la Iohannis, da, poate că ar fi putut juca în frâu, undeva la limita legii. După care ar fi urmat suspendarea, numirea unui guvern, trecerea prin ordonanță de urgență a tuturor legilor dorite de PSD… și poate că ar fi fost repus, după aceea în funcție.
Dacă tefeleii și-ar fi adus aminte să iasă la vot.

Să spunem că Iohannis s-a gândit doar la el atunci când a numit actualul viitor prim ministru.
Consecința gestului său, pe plan extern, e aparența că România rămâne, încă, o țară guvernată. Bâlbâit – cum adică să ai o majoritate parlamentară confortabilă și să-ți demiți guvernul cu o zi înainte de a primi în vizită oficială, pentru prima oară, pe primul ministru al Japoniei – dar măcar cât de cât… Și să nu uităm că peste mai puțin de un an vom prelua președenția Uniunii Europene…

Până la urmă, nu e chiar foarte clar… Palada pare a avea, totuși, dreptate.
Foarte mulți dintre noi s-au cam dus după fentă…
Singura circumstanță atenuantă fiind realitatea că nu prea am avut de unde alege!

Și faptul că nimeni nu a explicat electoratului cum este văzut, de către cei care ajung la putere, votul pus în urnă de către elector.
Comisia electorală împarte, într-adevăr, acele voturi pe căprării. Și anunță un anumit rezultat. Cutare partid a căștigat alegerile…
Iar toată lumea, ‘civilii’, vede voturile ca fiind expresia preferinței pentru un anumit partid.
Da, așa este, numai că voturile exprimate mai înseamnă ceva.

Evidența faptului că persoanelor respective le pasă cu adevărat de soarta lor!

Hipsterii cred că absența de la vot este o palmă trasă pe obrazul întregii clase politice. Treaba lor.
Evidența, rezultată foarte clar din comportamentul respectivei clase politice, este că absența de la vot este interpretată de către politicieni ca fiind un vot de încredere în alb.

‘N-aveți decât să faceți ce vreți voi, nouă ni se rupe.’
De unde și comportamentul lui Băsescu…

De unde și mirarea politicienilor de profesie de câte ori nemulțumirea populară iese pe stradă. Atât de mirați sunt acești profesioniști ai politicii încât chiar sunt în stare să creadă, în adâncul sufletului lor, că manifestațiile de protest sunt organizate de ‘Soros’.
Ceaușescu vorbea de ‘agenturili străine’, Baconschi – ministrul culturii din guvernul Boc, despre „mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității” iar PSD-ul lui Dragnea vorbește despre „binomul” dintre DNA și un „sistem” nebulos despre care ni se lasă impresia că ar fi sinonim cu serviciile secrete precum și despre „banii lui Soros” care-i finanțează pe „corporatiștii care ies în stradă”.

Or fi și d-astea… n-am de unde ști dacă nu cumva și-or fi băgat și ceva drăcușori cozile prin chestiile astea.
Și cu toate astea…

Cel mai tare se duc după fentă cei care își închipuie că ar fi posibil ca niște drăcușori, oricât de capabili, să organizeze manifestații de intensitatea asta fără existe o autentică nemulțumire populară. Orice manipulator, oricât de priceput o fi el, are nevoie totuși de o pulsiune pe care să o redirecționeze… Degeaba biciuiești un cal mort… sau unul total ‘dezinteresat’…

Altfel spus, ‘poți duce un cal la apă dar nu-l poți face să bea când vrei tu!’

Dar și când i se face sete…

În realitate, faptul că Mirel Palada are dreptate – pe termen scurt, nu contează foarte mult – la scara istoriei.
Sau contează?
Numai că, pe termen lung, fraieri suntem cu toții?
Cei care au impresia că pot spune cailor când să bea precum și caii care acceptă să bea la comandă?