Archives for posts with tag: primavara de la Praga

Discută unii pe net.
‘Putin a reușit să întoarcă Rusia cu 32 de ani înapoi.
McDonald a deschis primul restaurant din lanțul rusesc în 1990 și închide acum 850 de locații în întreaga Rusie.’

‘Păi da bă, da’ ăștia nu pleacă pentru că au ceva cu Putin… Pur și simplu și-au dat seama că rușii n-or să mai aibe bani să dea pe chestii din astea. Că economia Rusiei o să se ducă de râpă! Ăsta fiind motivul pentru care au plecat și celelalte multinaționale…’

După o scurtă căutare pe net, aflu că McDonald va continua să-și plătească angjații din Rusia și din Ucraina.

Acuma că ne-am liniștit, relativ, cu privire la cei 62 000 de angajați McDonald din Rusia, hai să gândim un pic mai adânc.

McDonald e un operator economic. Prima lui responsabilitate este față de proprietarii săi. Față de acționari.
Treaba lui McDonald este să facă profit. Și să-l facă în așa fel încât tot procesul să fie sustenabil!
Adică treaba lui McDonald este să se asigure că va putea face profit și peste 100 ani. Nu doar în Rusia ci și în restul lumii!

Acum am să fac o pauză și am să vă spun o poveste.

Sunt suficient de bătrân să-mi aduc aminte discursul lui Ceașcă din ’68. Nu atât discursul în sine, aveam doar 7 ani, cât sentimentul de mândrie pe care îl aveau părinții mei. Sentiment împărtășit de aproape toți cei din jurul nostru.

Ceașcă tocmai se opusese, vehement, intervenției sovietice împotriva Primăverii de la Praga.

„Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite numai o clipă ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc!”
Uraaaa!

România era pe val. Recunoscută de toate puterile vremii. Magazinele erau pline. Pușcăriile politice tocmai fusesera golite. Trai pe vătrai…

Singura chestie nasoală era decretul cu interzicerea avortului. Și faptul că nu puteai călători liber. De vorbit… încă mai puteai vorbi, cu anumite limite.

În doar 20 de ani, toate chestiile bune au dispărut. Fără să fi plecat nici o multinațională din țară!

Doar datorită stilului din ce în ce mai dictatorial adoptat de ‘conducerea de partid și de stat’.
Din cauza cărui stil, din ce în ce mai mulți dintre cei care știau despre ce era vorba au fost marginalizați.
Din cauza cărui stil, ‘factorii de decizie’ – din ce în ce mai puțini, au rămas înconjurați de sfătuitori din ce în ce mai nepricepuți. Și mai proști.

Da, socialismul în general, și cel românesc în particular, s-a prăbușit din cauză că decidenții – adică și Ceaușescu, practic nu mai știau pe ce lume trăiau. Adică din ‘cauza’ ‘consilierilor’ lor.

Doar că vina le aparține decidenților! Adică lui Ceaușecu.

Decidenții au fost cei care au dat tonul!
Decidenții au creat ‘stilul’. Dictatura a fost instaurată de dictatori!
Într-adevăr, cu concursul ‘cozilor de topor’ și cu acceptul, tacit – și de cele mai multe ori inconștient, al populației.
Dar la inițiativa și datorită ‘eforturilor neprecupețite’ ale dictatorilor înșiși!

Să revenim la subiect.
La hamburgherii de la care am plecat.

Indiferent de calculele făcute de multinaționale, cauza plecării lor e aceiași.
Indiferent de moțivația fiecăruia dintre decidenți care au ales ‘închiderea prăvăliei’, fie ea și temporară, vinovatul este unul singur.

Putin a fost cel care ales să invadeze Ucraina!

Și, de fapt, ‘Putin’ a fost cel care a ales sa guverneze într-un mod din ce în ce mai dictatorial.

Chiar dacă nu invada Ucraina, în cele din urmă Putin tot ar fi reușit – într-un fel sau altul, să ducă Rusia de râpă.

Iar toate astea s-au întâmplat la doar 30 de ani de la căderea întregului lagăr socialist.
Din motivele pe care le-am explicat mai sus.

Dacă eu am înțeles toate astea, Putin de ce le ignoră?
Avem aproape aceiași vârstă iar el are o experiență de viață mult mai vastă…

Să trecem peste acest moment poate prea personal!

Ca lucrurile să fie cât se poate de clare – adică mură-n gură, pe mine nu mă interesează pedepsirea vinovaților.
Asta e o activitate de care ne vom ocupa după aceea.
Adică după ce oamenii vor înceta să mai moară mult prea devreme.

Iar pentru asta, trebuie să ne concentrăm pe cauze!
Pe locul unde putem rupe cercul vicios.

Ceaușescu a căzut abia după ce oamenii rămași în jurul lui – așa prost aleși cum erau, și-au depășit condiția de yes-meni.
După ce oamenii rămași în jurul lui au realizat către ce dezastru erau conduși. Împreună cu restul țării!

Oamenii aflați în acest gen de poziții trebuie ajutați.
Întâi să înțeleagă.
Și apoi să facă.

Din momentul acesta, rolul lui ‘Putin’ practic a încetat.
Rămâne cu vinovăția acumulată până acum, bineînțeles, doar că de acum încolo vinovăția pentru cele ce se vor întâmpla în viitor se va acumula în contul celor care continuă să-l ajute.
Pentru simplul motiv că a continua să ajuți personaje de tip ‘Putin’, după ce aceștia și-au dat arama pe față, este o formă de sinucidere.
Nu doar de crimă!

Vorbeam mai devreme despre datoria decidenților McDonald față de acționarii lor.
Despre nevoia lui McDonald ca afacerea să fie condusă într-un mod sustenabil.
Ca afacerea să fie în stare să genereze profit pe termen nederminat. Adică cât mai lung….

Oare când or să înțeleagă dictatorii că modelul lor de business nu e sustenabil?
Și, poate chiar mai important, când or să înțeleagă cozile de topor că modelul lor de business este sinucigaș?

Advertisement

(Priveşte înapoi cu mânie este un text dramatic care exprimă foarte clar şi fără echivoc o atitudine, anume) atitudinea tinerilor furioşi, cei care s-au trezit (după cel de al doilea război mondial) că nu prea au perspective, şanse de a se realiza, că trăiesc într-o societate dărâmată, în reconstrucţie şi care îşi concentra toate forţele către această reconstrucţie, ei resimţind acut lipsa de orizont cu care se confruntau. În acelaşi timp, acest text cere la rândul său o atitudine, cel care se apropie de el trebuie să resimtă această furie, dar să o folosească în scopuri constructive, creative.”

Geaca lui Jimmy sau modalităţi de resuscitare – Priveşte înapoi cu mânie
Mircea Sorin Rusu, Agenda Liternet, Mai 2005

Mai ține cineva minte spectocolul? Sau filmul?
Eu nu.
Dar continuă să mă obsedeze titlul!

Recunoașteți situația?
Și înjuratura?
„Tineri frumoși și liberi”?

Cum de-am ajuns să ne înjurăm tinerii?!? Viitorul?

Să vă povestesc.

Sfârșitul.

Ceașcă reușise să-i unească pe toți.

Aveam 7 ani când sovieticii au strivit Primăvara de la Praga.
Nu mai țin minte discursul lui Ceaușescu dar țin minte sentimentul de mândrie cu care vorbeau oamenii despre el.
Despre curajul cu care EL le-a ținut piept ‘cotropitorilor’.
Pe vremea aia o duceam binișor. Pușcăriile politice fuseseră golite, alimentarele erau din ce în ce mai pline, macaralele construiau de zor locuințe pentru oamenii muncii, aveam căldură și apă caldă la discreție, electricitatea ajunsese până în cele mai depărtate cătune. Iar Romania reîncepuse să producă autoturisme!
Ceaușescu reușise să ne unească – pe noi, cei din-lăuntrul țării, în jurul lui!
Mai mult, atitudinea de frondă față de politica externă a Uniunii Sovietice îi adusese și un enorm prestigiu internațional. Un mare număr de susținători din lumea largă.

În următorii 21 de ani, Ceaușescu avea să reușească contrariul.
Să ne unească, pe toți, împotriva lui.
Nouă ne era frig, foame și scârbă. Ne întrebam cum de-am ajuns în halul ăla. Și ne era atât de scârbă de noi înșine încât nici măcar nu mai aveam vreo speranță. Unii încercau să fugă, foarte puțini să organizeze o rezistență iar marea masă, resemnată, îi percepea, pe toți ăștia, ca fiind ‘nebuni’. Ca pe niște descreierați care își puneau familiile în pericol. Ca pe niște zănateci care clatinau barca. Care puneau în pericol umbra de confort care mai putea fi obținută. De către unii dintre noi…
Cei din Vest se lămuriseră și ei. De unde-l plimbaseră în caleașcă, acum îl arătau cu degetul.
Lui Gorbaciov, care încerca să dreagă busuiocul comunist, îi era pur și simplu rușine. Faptul că Ceaușescu era singurul care refuza orice idee de reformă periclita însuși conceptul de Perestroika. Care trebuia să aibă loc, simultan, în întreg lagărul. Pentru că era, nu-i așa, vorba despre o chestie ‘legică’. Conform materialismului dialectic, atunci când o dai de gard, te întorci din drum. Doar că Gorbaciov nu putea să se întoarcă de unul singur. Trebuia să ia cu el întreg Tratatul de la Varșovia. Și tot CAER-ul. Orice ‘disidență’ ar fi demonstrat caracterul arbitrar al hotarârilor luate la nivel ‘centralizat’. Ar fi demontat, cât se poate de elocvent, pretenția de ‘legitate’ a „materialismului științific și dialectic”.

Ritual de trecere.

Noi, cei din-lăuntru, n-aveam habar de ce avea să vie.
Marea majoritate a observatorilor au fost uluiți.
Nimeni nu vedea sfărșitul comunismului.

Până în primăvara lui 1989. Da, primăvara!
Francis Fukuyama a publicat „The End of History?” pe 22 Iunie 1989. Nu cred că a scris tot articolul într-o seară… Versiunea inițială are 18 pagini…

„The triumph of the West, of the
Western idea, is evident first of all in
the total exhaustion of viable
systematic alternatives to Western
liberalism.”

„Triumful vestului, a variantei de liberalism care il animă, este demonstrat – în primul rând, extenuarea tuturor celorlate alternative sistemice care au încercat să-l concureze.”

Avem deja cel puțin doi oameni care întrevedeau ce urma să se întâmple.
Gorbaciov încerca să dreagă căruța care o luase deja la vale iar Fukuyama se bucura, deja, de pielea ursului din pădure.

Acțiunile lor contrazic afirmația pe care am făcut-o mai sus.
Chiar dacă cei mai mulți dintre noi – trăitori și observatori, împreună, nu realizam ce urma să se întâmple, erau totuși câte unii care se pregăteau.

Cei 6 se apucaseră deja de scris.

Nu vom ști niciodată cât de spontane, sau cât de organizate, au fost evenimentele din România anului 1989.
Cert este că tensiunea socială era deja ‘suficientă’ – chiar dacă cei aflați în ‘ceaun’ nu sesizaserăm încă, iar unii dintre noi – dintre ‘ei’, mai degrabă, se pregătiseră pentru a folosi orice prilej ce urma să apară. Când va fi urmat să apară… Viitoarea ‘aparție’ fiind deja ‘anunțată’ de ambele părți ale fostei cortine de fier.

Am să fac o scurtă paranteză.
Nu sunt conspiraționist. Sunt convins că nici o conspirație nu poate pune la cale chestii atât de complicate precum căderea unui întreg sistem de state. Un lucru atât de complicat presupune cooperarea a prea multor oameni. O astfel de complicățenie nu poate fi păstrată sub obroc pentru prea multă vreme.
Am să o iau altfel.
Nimeni nu poate prevedea cutremurele. Sau erupțiile vulcanice. Dar trebuie să fii tâmpit să nu-ți iei ceva măsuri de prevedere atunci când pămantul începe să tremure. Când iese fum din vârful munților. Când începe să miroasă a pucioasă… Oricât de obișnuit ai fi devenit de-a lungul timpului…

Ei bine, cei mai mulți dintre noi… am fost tâmpiți!
N-am simțit că lui Ceaușescu îi ajunsese funia la par.
Că regimul său urma să se prăbușească.

Nu ne-am pregătit!

Acum, dacă vrem să înțelegem – în sfârșit, ce ni s-a întâmplat, ar fi cazul să lăsăm mânia la o parte.

Ca să putem trece mai departe.

Altfel… nu mai scăpăm din ceaun!

Cei mai mulți dintre noi sunt de părere că broasca va fi ucisă de apa care va să fiarbă.
În realitate, broasca va muri doar în măsura în care nu se va hotărî, la timp, să sară din ceaun.
%d bloggers like this: