Anul pregătitor

Spune cineva pe net că filmul se termină cu discleimărul:

Nu l-am vazut. Nici n-am de gând…

Dacă se vede cineva cu scenaristul, vă rog să-i transmiteți din partea mea că anul ăla de pregătire a fost valabil și pentru Hitler.

Diferența dintre cele doua spații socio-culturale fiind că nazismul era deja ‘copt’ în timp ce englezii nu erau, încă, pregătiți din punct de vedere psihologic pentru un ‘nou’ război.
În anul ăla de pregătire, Hitler a construit tancuri și avioane în timp ce englezii s-au obișnuit cu gândul că vor trebui să mai învingă odată Germania.
Hitler a început războiul tocmai în 1939 pentru că abia atunci a avut la dispoziție suficiente arme. Dacă le-ar fi avut in 1938, intra atunci în război.

Cam același lucru se întâmplă și acum. După WWI, americanii s-au retras dincolo de Atlantic, englezii dincolo de Marea Mânecii iar francezii au impus despăgubiri imense de război Germaniei învinse. Economia germană s-a scufundat în mocirlă iar mizeria rezultată a constituit ‘îngrășămantul natural’ în care au înflorit aberațiile lui Hitler.
După WWII, americanii au fost mai isteți. Și-au dat seama că dacă se mai retrag odată, Europa va relua ciclul. Poate cu alți actori, doar că războiul s-ar fi întors cu aceiași regularitate. Așa că planul Marshall și NATO. Europenii, care învățaseră și ei lecția, au constituit UE. Aranjament care a ‘conținut’ comunismul în spatele Cortinei de Fier, unde s-a prabusit sub propria greutate – precum toti colosii cu picioare de lut.
Odată cu sfârșitul Războiului Rece, am reintrat în ‘necunoscut’. “Neconoscut” pentru că l-am uitat deja, dacă l-om fi înțeles cu adevărat vreodată…
Euroatlanticii au clamat victoria – vezi ‘sfârșitul istoriei’ prevăzut de Fukuyama, analist la State Department pe vremea când i-a venit ideea, în Martie 1989 – iar postsovieticii au refăcut traseul urmat de naziștii nemți. Au dat vina pe trădătorii interni – adică pe ‘Gorbaciov’- refuzând să recunoască – cu toate că abia ce se confruntaseră cu ele, ‘limitările’ intrinseci modelului autoritar.

Din păcate, euroatlanticii au uitat de învațămintele trase la sfârșitul WWI. Au lăsat spațiul ex-sovietic să se descurce singur. Și pentru că shit happens… it did!

Revenind la Hitler, francezii ar fi trebuit să reocupe Germania în 1936. Când Hitler a intrat in Renania, încâlcând brutal tratatul de la Versailles. Doar că ‘elitele politice’ franceze și britanice ale momentului nu erau ‘pregătite’. Drept pentru care a venit momentul 1938. Nici atunci nu ar fi fost târziu. Armata germană încă nu era suficient dotată pentru a face față unui asalt hotărât, declanșat de toate țările din jurul Germaniei. Dar, din nou, elitele politice nu erau suficient de ‘pregătite’.

Suntem, iarăși, în aceiași situație.
Ne punem, din nou, aceiași întrebare. Merită să-l înfruntam pe dictator?
Mai ales că acum dictatorul ne poate distruge.
Și pe el s-ar putea să nu-l intereseze ce rămâne in urma lui!

Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri sunt următoarele:

Cât de departe sunt dispuși să meargă cei din jurul dictatorului?
Cei care fac posibilă dictatura ‘internă’.

Iar după ce vom fi aflat răspunsul la prima întrebare va trebui să ne uităm în sufletele noastre și să ne întrebăm