Cineva tocmai a făcut un inventar. Chestii care umblă ‘folcloric’ – adică din gură-n gură, pe internet. Omul acela, destul de destupat la minte de felul lui, a ajuns să se îndoiască de propria sa capacitate analitică.
N-am citez inventarul cu pricina. Până citiți voi postarea asta, oricum va fi caduc. Dacă vă interesează, sau dacă vreți să vedeți cât de bine le demontează „omul acela”, click pe citatul de mai sus și gata. Sunteți în pâine.
Dar o explicație mică…
Propaganda lui Putin funcționează mult mai bine decât armata pe care a trimis-o să-i învețe minte pe Ucraineni! Pentru că e mult mai ușor să stai la calculator, la căldurică, și să vii cu metode cât se poate de creative prin care să zăpăcești de cap oameni care au un interes secundar cu privire la problemă. Oameni pe care nu-i aleargă nimeni dar care au deja un bagaj de sentimente și prejudecăți. Sentimente și prejudecăți numai bune de exploatat! Pe ‘câmp’, în schimb, când și ceilalți trag în tine… iar tu știi, în adâncul sufletului tău, că ei sunt cei care au, de fapt, dreptate…
Și, poate chiar mai important, pe internet ajunge o măciucă la un car de oale! E destul ca cineva priceput la băgat limba-n ureche să vină cu o chestie suficient de credibilă… că Gică Contra care să răspândească jumătățile de minciună… se găsesc gârlă!
Uite-așa, o jumătate de minciună ici… o jumătate colea… te trezești cu cozi la benzină și cu o frumusețe de criză de ulei.
Chiar mai important, te trezești cu o masă captivă de oameni dispuși să creadă aproape orice.
“After the bombing of the hospital, Twitter removed two posts by the Russian embassy in London which claimed the attack had been faked. The embassy’s tweets made unfounded claims that the hospital was not operational at the time and that injured women pictured at the scene were actors.”
Și, ca să nu rămâneți cu impresia că am explicații pentru toate cele, hop și eu cu o nedumerire proprie.
Ăia care se pricep la băgat limba-n ureche, cei care vin cu toate ‘trăsnăile’ astea, cum pot să doarmă noaptea? Să-și sărute copiii pe frunte? Să facă dragoste? Oameni inteligenții fiind – mult peste medie, nu-și dau seama unde duc eforturile lor?
Lasă că mor oameni… poate că stau prost cu empatia! Dar nici măcar la pielea lor nu se gândesc? Cât o să mai stea ‘Putin’ la putere?
Pe veci?!? Iar ei, cei care sunt acum în grațiile lui ‘Putin’, vor rămâne tot acolo… Pe întreaga durată a domniei lui! Păi da, dictatorii sunt cei mai fideli oameni din lume… Se duc la următorul? Și cât o să mai țină povestea asta?
Sper să nu mă luați acuma cu libertatea cuvântului!!!
Discută unii pe net. ‘Putin a reușit să întoarcă Rusia cu 32 de ani înapoi. McDonald a deschis primul restaurant din lanțul rusesc în 1990 și închide acum 850 de locații în întreaga Rusie.’
‘Păi da bă, da’ ăștia nu pleacă pentru că au ceva cu Putin… Pur și simplu și-au dat seama că rușii n-or să mai aibe bani să dea pe chestii din astea. Că economia Rusiei o să se ducă de râpă! Ăsta fiind motivul pentru care au plecat și celelalte multinaționale…’
Acuma că ne-am liniștit, relativ, cu privire la cei 62 000 de angajați McDonald din Rusia, hai să gândim un pic mai adânc.
McDonald e un operator economic. Prima lui responsabilitate este față de proprietarii săi. Față de acționari. Treaba lui McDonald este să facă profit. Și să-l facă în așa fel încât tot procesul să fie sustenabil! Adică treaba lui McDonald este să se asigure că va putea face profit și peste 100 ani. Nu doar în Rusia ci și în restul lumii!
Acum am să fac o pauză și am să vă spun o poveste.
Sunt suficient de bătrân să-mi aduc aminte discursul lui Ceașcă din ’68. Nu atât discursul în sine, aveam doar 7 ani, cât sentimentul de mândrie pe care îl aveau părinții mei. Sentiment împărtășit de aproape toți cei din jurul nostru.
Ceașcă tocmai se opusese, vehement, intervenției sovietice împotriva Primăverii de la Praga.
„Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite numai o clipă ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc!” Uraaaa!
România era pe val. Recunoscută de toate puterile vremii. Magazinele erau pline. Pușcăriile politice tocmai fusesera golite. Trai pe vătrai…
Singura chestie nasoală era decretul cu interzicerea avortului. Și faptul că nu puteai călători liber. De vorbit… încă mai puteai vorbi, cu anumite limite.
În doar 20 de ani, toate chestiile bune au dispărut. Fără să fi plecat nici o multinațională din țară!
Doar datorită stilului din ce în ce mai dictatorial adoptat de ‘conducerea de partid și de stat’. Din cauza cărui stil, din ce în ce mai mulți dintre cei care știau despre ce era vorba au fost marginalizați. Din cauza cărui stil, ‘factorii de decizie’ – din ce în ce mai puțini, au rămas înconjurați de sfătuitori din ce în ce mai nepricepuți. Și mai proști.
Da, socialismul în general, și cel românesc în particular, s-a prăbușit din cauză că decidenții – adică și Ceaușescu, practic nu mai știau pe ce lume trăiau. Adică din ‘cauza’ ‘consilierilor’ lor.
Doar că vina le aparține decidenților! Adică lui Ceaușecu.
Decidenții au fost cei care au dat tonul! Decidenții au creat ‘stilul’. Dictatura a fost instaurată de dictatori! Într-adevăr, cu concursul ‘cozilor de topor’ și cu acceptul, tacit – și de cele mai multe ori inconștient, al populației. Dar la inițiativa și datorită ‘eforturilor neprecupețite’ ale dictatorilor înșiși!
Să revenim la subiect. La hamburgherii de la care am plecat.
Indiferent de calculele făcute de multinaționale, cauza plecării lor e aceiași. Indiferent de moțivația fiecăruia dintre decidenți care au ales ‘închiderea prăvăliei’, fie ea și temporară, vinovatul este unul singur.
Putin a fost cel care ales să invadeze Ucraina!
Și, de fapt, ‘Putin’ a fost cel care a ales sa guverneze într-un mod din ce în ce mai dictatorial.
Chiar dacă nu invada Ucraina, în cele din urmă Putin tot ar fi reușit – într-un fel sau altul, să ducă Rusia de râpă.
Iar toate astea s-au întâmplat la doar 30 de ani de la căderea întregului lagăr socialist. Din motivele pe care le-am explicat mai sus.
Dacă eu am înțeles toate astea, Putin de ce le ignoră? Avem aproape aceiași vârstă iar el are o experiență de viață mult mai vastă…
Să trecem peste acest moment poate prea personal!
Ca lucrurile să fie cât se poate de clare – adică mură-n gură, pe mine nu mă interesează pedepsirea vinovaților. Asta e o activitate de care ne vom ocupa după aceea. Adică după ce oamenii vor înceta să mai moară mult prea devreme.
Iar pentru asta, trebuie să ne concentrăm pe cauze! Pe locul unde putem rupe cercul vicios.
Ceaușescu a căzut abia după ce oamenii rămași în jurul lui – așa prost aleși cum erau, și-au depășit condiția de yes-meni. După ce oamenii rămași în jurul lui au realizat către ce dezastru erau conduși. Împreună cu restul țării!
Oamenii aflați în acest gen de poziții trebuie ajutați. Întâi să înțeleagă. Și apoi să facă.
Din momentul acesta, rolul lui ‘Putin’ practic a încetat. Rămâne cu vinovăția acumulată până acum, bineînțeles, doar că de acum încolo vinovăția pentru cele ce se vor întâmpla în viitor se va acumula în contul celor care continuă să-l ajute. Pentru simplul motiv că a continua să ajuți personaje de tip ‘Putin’, după ce aceștia și-au dat arama pe față, este o formă de sinucidere. Nu doar de crimă!
Vorbeam mai devreme despre datoria decidenților McDonald față de acționarii lor. Despre nevoia lui McDonald ca afacerea să fie condusă într-un mod sustenabil. Ca afacerea să fie în stare să genereze profit pe termen nederminat. Adică cât mai lung….
Oare când or să înțeleagă dictatorii că modelul lor de business nu e sustenabil? Și, poate chiar mai important, când or să înțeleagă cozile de topor că modelul lor de business este sinucigaș?
Foarte mulți internauți care se folosesc de limba română pentru a-și împărtăși gândurile au început să-și aducă aminte de istorie. De modul în care a fost răscroită după război geografia Europei de Est, de suprafețele adăugate Ucrainei și de modul în care am fost părăsiți – cu toții, dar în special noi, românii – în brațele comuniștilor moscoviți. Părăsiți de Occident… de Occidentul aflat acum în ‘putrefacție’. Concluzia? Ucrainenii și-o merită iar Occidentul este chiar mai vinovat decât Putin pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Pentru ce se întâmplă ACUM în Ucraina…
Hai să o luăm un pic altfel.
Chiar de la începutul celui de al doilea război mondial, Stalin – pentru o vreme cel mai bun tovaraș de drum al lui Hitler, a ocupat – de comun acord cu prietenul său mai sus menționat, jumătatea estică a Poloniei. Și o parte din Finlanda, dar aia e altă poveste. De la noi, din România, a ocupat jumătatea estică a Moldovei, Nordul Bucovinei și a dat cadou lui Horthy Ardealul de Nord-Vest. Stalin împreună cu aliatul său Hitler. Ucraina nici nu exista pe vremea aia!
La finalul războiului – între timp Hitler îl abandonase pe Stalin, ‘amantul părăsit’ a mai căpătat câteva ciosvârte. Sau, mai corect spus, a mai ocupat, prin rapt, alte câteva crâmpeie de moșie.
Pe care le-a atașat Ucrainei. Pentru că așa era geografia locului… Și Belarusului… dar nu dă bine să vorbim si de bucata aia…
Stalin ar fi putut, cei drept, proceda la fel cum a făcut cu Kaliningradul… doar că ar fi fost prea mare bătaia de cap administrativă… Pe lânga asta, Kaliningradul avea o importanță simbolică mult mai mare decât partea estică a Poloniei, estul Slovaciei, nordul Bucovinei și sudul Basarabiei – adică malul de nord al brațului Chilia… Ca să nu mai vorbim despre faptul că ‘enclava’ Kaliningrad făcuse parte din fostul agresor – Germania, pe când restul teritoriilor fuseseră, cel puțin teoretic, ‘eliberate’… Eliberate dar nu și lăsate să se întoarcă la țările de origine…
Cu alte cuvinte, Ucraina – bunicii celor care se apără acum de agresorii asmuțiți de Putin, s-a trezit cu niște teritorii atașate de ea, fără să fi avut ceva de spus pe tema asta.
O mare parte din populația acelor teritorii a fugit în țările de care aparținuseră până atunci iar o altă parte a fost trimisă în vilegiatura prin Siberia. În locul lor au fost aduși ‘imigranți’ ruși.
Acum, după ce lui Putin i s-a făcut frică – dacă le trece și rușilor prin cap să facă ce au făcut ucrainenii și tocmai erau să facă bielorușii, adică să scape de dictator, admiratorii lui Putin s-au apucat să le scoată pe nas ucrainenilor de astăzi, aflați sub asediu, trăsnăile criminale făcute de Stalin în urmă cu mai bine de 75 de ani.
Chiar n-am învățat nimic din istorie? Plecăm capul chiar înainte să ne fi arătat cineva vreo sabie? Sau ne lăsăm momiți de arginți, precum Iuda Iscariotul?
Povestea asta este menționată de fiecare dată când cineva vorbește, în prezența tatălui meu, despre ‘autoritatea publică’. De multe ori și atunci când el nu este de față…
1984. Fabrica de locomotive din cadrul ‘concernului’ 23 August avea o echipă de service în RDG. Echipa era ‘permanentă’, doar membrii ei se schimbau la fiecare 6 luni. Aveau și o mașină, un ARO, cu care se deplasau la diferitele depouri unde aveau de făcut reparații.
Pentru echipă fusese închiriat un apartament dintr-un bloc ‘ceaușist’ din Berlin – existau în tot lagărul comunist, iar mașina era parcată pe stradă. Prin primăvară, cei trei proaspăt sosiți din țară membri ai echipei ajung la concluzia că trebuie să schimbe uleiul din motorul ARO-ului.
Aici e momentul să fac câteva precizări. Cei trei erau mecanici. Fiecare dintre ei era capabil să schimbe uleiul dintr-un motor cu ochii închiși și cu o mână legată la spate. Pe vremea aia, și mai ales în țările ‘în curs de dezvoltare’, uleiul de motor se schimba în funcție de anotimp. Când era cald, era folosit un ulei ‘de vară’ – mai gros, iar când era frig, unul mai subțire. De iarnă… Uleiul ‘ars’ era folosit, ‘la țară’, pentru ‘vopsit’ garduri. Sau alte construcții din lemn. Ca să nu putrezească… Iar dacă nu aveai rude la țară – sau gard la casă, aruncai, pur și simplu, uleiul la canal. Cei pricepuți, care nu aveau nevoie să se ducă la ‘atelier’ pentru a schimba uleiul, trăgeau mașinile deasupra unui canal de scurgere – cu două roți pe trotuar, se băgau sub mașină, scoteau bușonul, lăsau uleiul să curgă, puneau bușonul la loc, turnau uleiul proaspăt în motor și apoi își vedeau de treaba lor.
Cei trei români proaspăt sosiți în RDG au adoptat aceiași strategie. Au pornit motorul, l-au lăsat să mergă vreo cinci minute ca să se încălzească uleiul, au tras mașina de-asupra unui canal, au băgat un carton sub ea, au scos niște scule din portbagaj și, înainte de a apuca să scoată bușonul, s-au trezit cu miliția pe cap. Care miliție fusese chemată de o ‘babă’. O pensionară care locuia la parterul blocului în fața căruia meștereau mecanicii noștrii. Cărei pensionare i se păruse că cei trei erau angajați într-o activitate ‘dubioasă’. Milițienii veniți la fața locului le-au explicat celor trei meșteri că în RDG era interzis să repari mașini pe stradă și că dacă ar fi apucat să arunce uleiul la canal ar fi primit o amendă echivalentă cu venitul lor pe nu știu câte luni.
Fiecare dintre cei implicați, la fața locului sau indirect, au înțeles câte altceva.
‘Baba’, și milițienii nemți, au înțeles că românii sunt muncitori dar cam necivilizați. Cei trei au înțeles că ‘a dracului babă!’. Iar șefii celor trei au înțeles că ‘de aia e ordine în Germania, pentru că au legi dure și le aplică întocmai’.
Capitolul 2.
Schimbul de generații.
Pe vremea aia, adică acum aproape 40 de ani, în România încă nu se terminase bine ‘diviziunea muncii’. Fiecare dintre noi se pricepea la mai multe lucruri. Și la nimic cu adevărat bine, dar asta e altă chestie. Și pentru că toți ne pricepeam la toate, toți aveam câte o părere. Despre orice. Și fiecare cu părerea lui. Inclusiv despre ce e aia ‘lege’ și despre cum ar trebui aplicată ea. Adică celorlalți. Întotdeauna legea trebuia aplicată celorlalți și niciodată celui care avea părerea ‘lui’.
Acum, la mai bine de o generație distanță de povestea cu care am început, foarte mulți dintre români sunt încă de acord cu ‘șefii’ menționați mai sus. Foarte mulți români se leagănă încă în iluzia că dacă vine ‘cineva’ care să facă niște legi drepte, și pe care să le aplice ‘întocmai’, (mai rămâne de văzut cui)… atunci se va pogorî, în sfărșit, raiul pe plaiurile mioritice. Iar experiența ‘căpșunarilor’ n-a făcut nimic altceva decât să întărească această iluzie. „Ai văzut mă ce ordine e mă peste tot?”. „Păi da, pentru că de câte ori arunci o hârtie pe jos, hop și un polițist care te amendează”.
„Păi da”, doar că ‘românii noștrii’ uită o chestie. Câteva chestii, de fapt.
Polițiștii aia care îi amendează pe cei care aruncă hârtii pe jos – români sau de orice altă nație, pot face asta pentru că cei care aruncă hârtii pe jos sunt foarte puțini. Iar polițiștii știu, din fragedă pruncie și împreună cu imensa majoritate a populației, cât de importantă este ‘curățenia’. Acolo, acolo unde este ordine, aruncatul de hârtii pe jos este excepția. Regula respectată, de la sine, de marea masă este că hârtiile trebuie să ajungă în coș. Polițiștii aplică legea pentru a descuraja excepțiile. Cei care adoptă legile pur și simplu formalizează ceva deja existent în societate. Pun pe hârtie concluziile la care au ajuns ei în urma interacțiunilor care au avut loc între ei și realitatea din jurul lor. Iar atunci când chiar cei care fac/administrează legile se întâmplă să calce pe bec, reacția societății – a unei porțiuni suficient de mare și de activă din societate, este suficientă pentru a readuce lucrurile în zona firescului.
Capitolul 3.
Bine, și?!?
‘OK, povestea a fost fascinantă. Teoria interesantă… ‘Dar eu cu cine votez?’ Noi ce facem acum?’
În primul rând, trebuie să ne uităm în jur.
Au trecut aproape 40 de ani de la povestea din RDG. RDG-ul nu mai există. Fabrica de locomotive a fost dărâmată. 23 August se cheama acum Faur. A devenit o curte imensă, mai mult goală, care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmpla acolo pe vremea comuniștilor. Și cu toate astea, România – în ansamblul ei, o duce mult mai bine decât acum 40 de ani. Sunt, într-adevăr, unii care o duc mai prost decât pe vremea aia. Doar că cei mai mulți o duc mai bine. Diferențele dintre clasele sociale din Romania sunt mult mai mari decât erau acum 40 de ani dar diferentele dintre România, în ansamblul ei, și Europa de Vest au scăzut foarte mult.
România a avansat mult! Și asta în condițiile în care – iar toți suntem de acord cu privire la chestia asta, legile adoptate ar fi putut fi mult mai bune iar aplicarea lor ar fi putut fi mult mai riguroasă! Cât de mult s-ar fi micșorat distanțele dintre noi și țările din Vestul Europei? Ca nivel de trai dacă … și ca ore de condus dacă am fi construit autostrăzile alea odată…
‘Păi da, dacă Iliescu/Constantinescu/Băsescu/Iohannis ar fi…’
Parcă m-ai întrebat ‘ce avem de făcut’, nu ‘cine e vinovat de chestia asta’! Cine ce a făcut… e treaba istoricilor. Și a DNA-ului! Doar că ce vor face istoricii și procurorii nu ne va face pe noi să trăim mai bine. Pentru asta, trebuie să facem noi câte ceva.
Adică să facem și noi ce a făcut ‘baba de la parterul blocului’.
Să chemăm poliția de câte ori constatăm ceva ‘dubios’. Să înțelegem cum am ajuns unde suntem acum. Și să aplicăm înțelepciunea populară. „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”
Sau, altfel spus, atâta vreme cât prea mulți dintre noi îi vom permite – sau chiar îi vom ajuta, pe cei care pescuiesc în ape tulburi… vom continua să trăim, toți, în mizerie. Chiar dacă pentru unii mizeria este fizică iar pentru alții doar morală…
Iar apele vor începe să se curețe abia atunci când suficient de mulți dintre noi vor fi animați de sentimentul că ordinea – exprimată prin lege, este mult mai bună decât haosul.
Sentimentul. Simpla cunoaștere nu este suficientă! Știm cu toții că fumatul face rău dar uite cât de mulți dintre noi continuă să fumeze.
‘Oamenii ăștia care răspândesc informație înșelătoare pe internet, indiferent că o fac din prostie sau din interes, vor înțelege la un moment dat cât rău au făcut. Cum or să se simtă atunci?’
Până una alta, nici una dintre cunoștințele mele care s-au vaccinat nu a dat colțul. Și nici n-au văzut interiorul vreunui spital… infectați fiind cu Covid.
Printre cei care nu s-au vaccinat… situația e oarecum diferită… Cu toate ca nevaccinații sunt, printre cunoștințele mele, de vreo 4 ori mai puțini decât ceilalți, 8 dintre ei lipsesc la apel. Adică nu mai sunt printre noi, după ce au fost diagnosticați cu Covid.
Spune cineva pe net că filmul se termină cu discleimărul:
“UK a mai câștigat un an de pregătire și, în cele din urmă, a învins”
Nu l-am vazut. Nici n-am de gând…
Dacă se vede cineva cu scenaristul, vă rog să-i transmiteți din partea mea că anul ăla de pregătire a fost valabil și pentru Hitler.
Diferența dintre cele doua spații socio-culturale fiind că nazismul era deja ‘copt’ în timp ce englezii nu erau, încă, pregătiți din punct de vedere psihologic pentru un ‘nou’ război. În anul ăla de pregătire, Hitler a construit tancuri și avioane în timp ce englezii s-au obișnuit cu gândul că vor trebui să mai învingă odată Germania. Hitler a început războiul tocmai în 1939 pentru că abia atunci a avut la dispoziție suficiente arme. Dacă le-ar fi avut in 1938, intra atunci în război.
Cam același lucru se întâmplă și acum. După WWI, americanii s-au retras dincolo de Atlantic, englezii dincolo de Marea Mânecii iar francezii au impus despăgubiri imense de război Germaniei învinse. Economia germană s-a scufundat în mocirlă iar mizeria rezultată a constituit ‘îngrășămantul natural’ în care au înflorit aberațiile lui Hitler. După WWII, americanii au fost mai isteți. Și-au dat seama că dacă se mai retrag odată, Europa va relua ciclul. Poate cu alți actori, doar că războiul s-ar fi întors cu aceiași regularitate. Așa că planul Marshall și NATO. Europenii, care învățaseră și ei lecția, au constituit UE. Aranjament care a ‘conținut’ comunismul în spatele Cortinei de Fier, unde s-a prabusit sub propria greutate – precum toti colosii cu picioare de lut. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, am reintrat în ‘necunoscut’. “Neconoscut” pentru că l-am uitat deja, dacă l-om fi înțeles cu adevărat vreodată… Euroatlanticii au clamat victoria – vezi ‘sfârșitul istoriei’ prevăzut de Fukuyama, analist la State Department pe vremea când i-a venit ideea, în Martie 1989 – iar postsovieticii au refăcut traseul urmat de naziștii nemți. Au dat vina pe trădătorii interni – adică pe ‘Gorbaciov’- refuzând să recunoască – cu toate că abia ce se confruntaseră cu ele, ‘limitările’ intrinseci modelului autoritar.
Din păcate, euroatlanticii au uitat de învațămintele trase la sfârșitul WWI. Au lăsat spațiul ex-sovietic să se descurce singur. Și pentru că shit happens… it did!
Revenind la Hitler, francezii ar fi trebuit să reocupe Germania în 1936. Când Hitler a intrat in Renania, încâlcând brutal tratatul de la Versailles. Doar că ‘elitele politice’ franceze și britanice ale momentului nu erau ‘pregătite’. Drept pentru care a venit momentul 1938. Nici atunci nu ar fi fost târziu. Armata germană încă nu era suficient dotată pentru a face față unui asalt hotărât, declanșat de toate țările din jurul Germaniei. Dar, din nou, elitele politice nu erau suficient de ‘pregătite’.
Suntem, iarăși, în aceiași situație. Ne punem, din nou, aceiași întrebare. Merită să-l înfruntam pe dictator? Mai ales că acum dictatorul ne poate distruge. Și pe el s-ar putea să nu-l intereseze ce rămâne in urma lui!
Întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri sunt următoarele:
Cât de departe sunt dispuși să meargă cei din jurul dictatorului? Cei care fac posibilă dictatura ‘internă’.
Iar după ce vom fi aflat răspunsul la prima întrebare va trebui să ne uităm în sufletele noastre și să ne întrebăm
CUM DRACU’ DE-AM AJUNS, DIN NOU, ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE!?!
Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului. Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară. „Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă. ‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’
‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’
Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…
Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă. Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.
„Uitând de toate (O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă Care vrea să-și facă dreptate”.
Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?
Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!
Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori. ‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’
O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’. Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.
Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’… Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!
Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte. Dar nu spun același lucru… Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm. Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…
Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?
Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu. A crescut printre noi și trăiește cu noi. În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum. De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile. Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o! Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.
Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.
Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal. Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.
„Uitând de toate ….mea e o mașinărie războinică Care vrea să-și facă dreptate”
Ai grijă O să te prind în mine cu răutate Răutatea copilului egoist Care nu a avut nimic al său Să-ți opresc pentru o clipă mișcările Să stăm așa În timp ce lumea asta Se duce dracului Cu virușii și ghețarii Și animalele și planeta Și chiriile și evacuările și șomajul Și violența domestică și precaritatea Încremeniți Și perverși Uitând de toate Pizda mea e o mașinărie războinică Care vrea să își facă dreptate Capturat și cuminte Mă vei privi cu ochi tremurători Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat În mine Și-abia atunci Te vei putea mișca Și-abia atunci Revoluția.
Poezia asta chiar începe să-mi placă. Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze. Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?
Să fie oare întâmplător faptul că noi suntem singura țară din lume unde Libertatea, și Adevărul, se vând la tarabă? Pe sume modice?
Să depășim momentul…
Unii sunt ‘îngroziți’ de apariția noii formațiuni politice. Atât de îngroziți încât se gândesc dacă nu cumva ar fi cazul să ceară – în justiție, desființarea partidului. Alții, din considerente politice – din diverse considerente cât se poate de ‘politice’, doar că genul ăsta de ‘politică’ nu mai are demult de a face cu ‘funcționarea cetății’, se ascund după cireș.
“Am intalnit destul de des comparatii intre AUR si Miscarea Legionara, intre George Simion si Corneliu Zelea Codreanu. Deseori aceste legaturi sunt facute pentru a trage un semnal de alarma despre extremismul AUR (antisemitism, sovinism, ultratraditionalism, etc), adica sunt partizane si instrumentale.”
Radu Umbreș, identifică în continuare o serie de asemănări și de deosebiri. Făcând, prin aceasta, o convingătoare invitație către o discuție mai aprofundată. Dincolo de calculele ‘politice’ insăilate de diverși ‘instrumentalizatori’. N-am să mă apuc să reiau idelile lui, sunt la doar un click distanță.
Am să vă fac părtași doar la comentariul meu. De, blogul meu, comentariul meu…
„De acod cu aproape toate asemanarile si cu mare parte dintre deosebiri. As puncta totusi o asemanare ‘deosebita’. Asteptarile oamenilor. Analiza de mai sus este cat se poate de obiectiva. Doar ca noi, oamenii, suntem mai degraba rationalizatori decat rationali. Gandim, si actionam, mai degraba dupa cum credem noi ca este/ar trebui sa fie decat dupa cum este ‘in realitate’. Adica actionam dupa cum este in realitatea fiecaruia dintre noi, nu dupa cum este in realitatea ‘obiectiva’. In cea calculata ca medie a celor ce se intampla in societate. Discutia e lunga, si poate chiar ‘tehnica’, doar ca din anumite puncte de vedere situatia e mai groasa acum decat pe vremea mai sus mentionata. Sau nu mai ‘groasa’ cat mai complicata. Pe vrema aia, era un numar relativ mic de oameni care aveau habar de cele ce se intamplau in afara ‘bulei’ lor. Si care aveau asteptari ce nu puteau fi indeplinite in conditiile date. O parte dintre ei au devenit legionari, altii comunisti. Unii, destul de multi, chiar au trecut dintr-o parte in alta. Acum e alta situatie. Aproape toata lumea are internet. Adica pareri. Dar prea putini mai au sperante. Iar comunismul si-a aratat deja limitele.”
Cineva m-a tras de mânecă. Cică anul ăsta se fac 40 de ani de când am început cursurile Politehnicii.
Și mi-am adus aminte.
Când ne-am întors în băncile școlii – dupa ce satisfacusem (?!?) stagiul militar – am aflat că “în sfârșit, anul acesta numărul inginerilor l-a depășit pe cel al intelectualilor”. Și cică nu era banc!
De vreo 30 de ani încoace, tragem cu toții – intelectuali, ingineri și ‘mireni’, consecințele acelei realizări ‘epocale’.
La mulți ani. Sănătoși. Și la mai multă minte! Mai multă decât aveam pe vremea aia…
nicichiarasa 