Archives for posts with tag: Garda de Fier

Să fie oare întâmplător faptul că noi suntem singura țară din lume unde Libertatea, și Adevărul, se vând la tarabă? Pe sume modice?

Să depășim momentul…

Unii sunt ‘îngroziți’ de apariția noii formațiuni politice. Atât de îngroziți încât se gândesc dacă nu cumva ar fi cazul să ceară – în justiție, desființarea partidului.
Alții, din considerente politice – din diverse considerente cât se poate de ‘politice’, doar că genul ăsta de ‘politică’ nu mai are demult de a face cu ‘funcționarea cetății’, se ascund după cireș.

Tocmai ce am citit, pe FB, o analiză mai echilibrată a situației. Aveți linkul aici, chiar merită citită.
https://www.facebook.com/radu.umbres/posts/10161494904682228

“Am intalnit destul de des comparatii intre AUR si Miscarea Legionara, intre George Simion si Corneliu Zelea Codreanu. Deseori aceste legaturi sunt facute pentru a trage un semnal de alarma despre extremismul AUR (antisemitism, sovinism, ultratraditionalism, etc), adica sunt partizane si instrumentale.”

Radu Umbreș, identifică în continuare o serie de asemănări și de deosebiri. Făcând, prin aceasta, o convingătoare invitație către o discuție mai aprofundată. Dincolo de calculele ‘politice’ insăilate de diverși ‘instrumentalizatori’. N-am să mă apuc să reiau idelile lui, sunt la doar un click distanță.

Am să vă fac părtași doar la comentariul meu.
De, blogul meu, comentariul meu…

„De acod cu aproape toate asemanarile si cu mare parte dintre deosebiri.
As puncta totusi o asemanare ‘deosebita’.
Asteptarile oamenilor.
Analiza de mai sus este cat se poate de obiectiva. Doar ca noi, oamenii, suntem mai degraba rationalizatori decat rationali. Gandim, si actionam, mai degraba dupa cum credem noi ca este/ar trebui sa fie decat dupa cum este ‘in realitate’.
Adica actionam dupa cum este in realitatea fiecaruia dintre noi, nu dupa cum este in realitatea ‘obiectiva’. In cea calculata ca medie a celor ce se intampla in societate.
Discutia e lunga, si poate chiar ‘tehnica’, doar ca din anumite puncte de vedere situatia e mai groasa acum decat pe vremea mai sus mentionata. Sau nu mai ‘groasa’ cat mai complicata. Pe vrema aia, era un numar relativ mic de oameni care aveau habar de cele ce se intamplau in afara ‘bulei’ lor. Si care aveau asteptari ce nu puteau fi indeplinite in conditiile date. O parte dintre ei au devenit legionari, altii comunisti. Unii, destul de multi, chiar au trecut dintr-o parte in alta.
Acum e alta situatie. Aproape toata lumea are internet. Adica pareri. Dar prea putini mai au sperante. Iar comunismul si-a aratat deja limitele.”

Lectură suplimentară:

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/adevarul-nesuferit-despre-george-simion-si-aur

Democratia este o ‘boala’ care se raspandeste pe trei cai.

Generatie spontanee: Atena, spatiul cultural iudaic, Asia Centrala – vezi Kurultai si Loya Jirga, Scandinavia.
Aculturatie: cel mai impresionant exemplu este India, locul in care democratia a fost adoptata, de buna voie, cu un real entuziasm.
Experiment: toate locurile unde acest sistem politic a fost instaurat ca urmare a unor revolutii sau a incercarilor liderilor autoritari inca la putere de a-si salva tronurile. De la Revolutia Franceza pana la incercarile avortate ale dinastiei Qing  de a moderniza China si, bineinteles, neuitand futilitatea eforturilor lui Nicolae al doilea de a introduce parlamentarismul in Rusia.

Democratia romaneasca face parte din a treia categorie.

Regulamentele Organice au fost introduse ‘din-afara’ iar hotaririle adoptate de catre adunarile organizate ‘sub egida’ lor trebuiau ‘validate’ de Domnul aflat la putere in momentul respectiv.
Divanurile ad-hoc au fost organizate de militantii pro-unionisti si au putut avea loc tocmai datorita schimbarilor majore de pe scena politica europeana.
Bicameralismul a fost introdus de Cuza, odata cu infiintarea ‘adunarii ponderatrice‘ (Senatul) – gandita a fi o contrapondere a Adunarii elective.

Dar cea mai interesanta particularitate a sistemului electoral romanesc a fost cea introdusa de Carol I: “ „guvernul făcea parlamentul”. Sistemul era următorul: regele destituia guvernul şi numea un altul, apoi dizolva parlamentul şi anunţa organizarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat. Guvernul proceda la destituirea vechilor autorităţi locale (primari, prefecţi) şi numirea unor oameni de încredere aparţinând partidului instalat la putere; noile autorităţi acţionau pentru asigurarea victoriei electorale a guvernului. Prin acest sistem, parlamentarii îşi datorau în cea mai mare parte mandatul acţiunii guvernamentale. Vechea butadă a lui P.P. Carp: „Majestate, daţi-mi guvernul şi vă dau parlamentul”, a fost în bună măsură o realitate şi după 1918.

Din punct de vedere teoretic se poate argumenta ca acest mod de a face lucrurile era doar o continuare a adunarilor boieresti care confirmau urcarea pe tron a unui pretendent ‘de os domnesc‘. Din punct de vedere practic, metoda a conferit o anumita functionalitate sistemului numai ca a constituit si un precedent pentru ce avea sa se intample dupa caderea comunismului.

Un alt moment interesant din evolutia parlamentarismului romanesc a fost proclamarea de catre Carol al II-a a Constitutiei din 27 Februarie 1938:  “puterea legislativă se exercita de Rege prin Reprezentanţa naţională constituită din Adunarea deputaţilor şi Senat. Iniţiativa legilor aparţinea Regelui iar interpretarea lor se făcea numai de către puterea legiuitoare. Cu toate acestea, prin excepţie, şi adunările aveau drept de iniţiativă legislativă, propunând legi în interesul obştesc al statului, fără a se preciza şi înţelesul concret al sintagmei de „interes obştesc”. Tot regele avea în competenţă sancţionarea şi promulgarea legilor cu precizarea că în lumina art. 31 din Constituţie putea refuza sancţiunea.

Sa ne mai miram de rezultatele obtinute?
De usurinta cu care adeptii legiunii au reusit sa ‘suceasca’ chiar si mintile luminate ale unor Mircea Eliade, Petre Tutea si Bartolomeu Anania?
De relativul ‘entuziasm’ cu care o parte destul de mare din populatia romaneasca a intampinat comunismul exportat de sovietici?

Si uite-asa ne-am trezit in 1991 cu o constitutie care prevedea ca rolul presedintelui sa fie acela de mediator “între puterile statului, precum și între stat și societate” Cu alte cuvinte prima constitutie postcomunista a Romaniei scotea statul in afara societatii si il vedea pe presedintele tarii ca tronand undeva deasupra amandorura… Inca nu s-a schimbat nimic in domeniul asta…
Aceiasi constitutie prevedea, si acest aspect este inca valabil, capacitatea guvernului de a legifera in mod direct. Prin ordonante de urgenta, prin asumarea raspunderii…

Sa admitem ca primul rege, Carol I, a avut nevoie de acea pervertire a democratiei pentru ca organismul politic romanesc nu avusese timp sa ajunga la maturitate.

OK, au trecut 150 de ani de atunci… Ne vine si noua mintea la cap?

Eminescu ne-a explicat foarte clar cum e cu ‘patura suprapusa’.
‘Daca cei ca caror menire este sa asigure buna functionare a societatii nu isi fac datoria, intreaga societate va avea de suferit. Inclusiv cei responsabili de aceasta situatie’.
Carol al II-lea ne-a demonstrat ca intotdeauna atunci cand responsabilii politici ‘dorm in cizme’ se gaseste cate un oportunist care sa ‘dea cu mucii-n fasole’.

Repet intrebarea. Cu diacritice.

Ne vine și nouă, odată, mintea la cap?

%d bloggers like this: