Sunt câte unii convinși că ‘și-a căutat-o cu lumânarea’. Că ‘și ea e de vină. De ce-a ieșit pe stradă cu fusta până-n cur?’ ‘Și acuma, dacă tot a început ăla s-o violeze, de ce nu stă dracului liniștită? Să termine ăla odată ca să putem și noi să ne întoarcem la ale noastre!’
Ăștia or fi sănătoși la cap? Până unde poți întinde conceptul de ‘realPolitick’?!?
Ce trebuie să se întâmple ca să-ți dai seama că și mama/soția/fiica ta ar putea ajunge în aceiași situație? Cu atât mai abitir dacă tu îi încurajezi, oricât de indirect, pe violatori! Indiferent de câte năframe o pui tu să poarte.
Iar ceea ce se întâmplă acolo are efecte pe întreaga planetă.
În primele două războaie mondiale au participat luptători de pe aproape tot globul. Aproape toate țările si-au declarat război una alteia, chiar dacă nu au participat toate la operațiunile militare. Al treilea război mondial – cel Rece, a avut loc pe șestache. Și a fost primul care a împărțit lumea în trei. Tabăra ‘democrat-liberală’, tabăra ‘democrației populare’ și tabăra ne-aliniată.
Ca și până acum, al treilea război mondial a fost pierdut de tabăra cea mai puțin flexibilă. De către tabăra condusă în mod mai dictatorial. De către tabăra care, tocmai din cauza modului autoritar în care erau elaborate deciziile, nu a reușit să mobilizeze toate resursele pe care le avea, potențial, la dispoziție.
Am să fac o paranteză. Orice act de agresiune este o idioțenie. Indiferent de deznodamantul pe termen scurt, pe termen mediu și lung agresorul are mai mult de pierdut decăt victima agresiunii. Acest fapt nu are nevoie de demonstrație. Orice lectură a istoriei, chiar și pe cant, este suficient de elocventă. Aici discut războiul ca ‘fenomen în desfășurare’, nu încerc să-l integrez în istorie. Orice război, orice act de agresiune, este inițiat în niște condiții determinate de istoria petrecută până atunci și va fi, la un moment dat, integrat în istoria scrisă după aceea. Iar modul în care va fi el integrat în istorie va determina condițiile în care va fi, sau nu, inițiat următorul război. Următorul act de agresiune.
Să revenim la momentul prezent.
Acest al patrulea război mondial este primul război mondial mixt. Primul război ‘călduț’. Consecințele sunt resimțite pe întreg globul, aproape toate statele iau parte la el – împărțite tot în trei tabere, în timp ce actul de agresiune ‘fizică’ este relativ limitat.
Reacțiile la acest act de agresiune – adică modul în care se raportează la conflict cei care au de suportat consecințele sale, reprezintă începutul modului în care va fi integrat în istorie acest episod de agresiune fizică.
Tabăra democrat-liberală ajută victima în măsura în care poate face acest lucru – aici este loc pentru o discuție foarte lungă. Tabăra autoritarist-populistă ajută agresorul. În măsura în care își permite să-și dea arama pe față. Tabăra declarat ‘ne-aliniată’ s-a constituit în victimă și îndeamnă la negocieri.
Aici am nevoie să mai fac o paranteză. Agresorul este ‘Putin’. Un personaj colectiv care are în centrul său pe actualul dictator de la Kremlin. Faptul că personajul colectiv Putin conduce în acest moment destinele Rusiei ține de mersul istoriei. Are de a face cu Rusia și cu poporul Rus dar a transfera întreaga răspundere pentru atrocitățile care au loc în Ucraina pe umerii Rusiei ar fi o greșeală. Un diagnostic eronat care ar putea genera un tratament ‘contraproductiv’.
Foarte mulți analiști și comentatori, încercând să…, își concentrează atenția pe ‘capul răutăților’. Pe Putin. Unii îi explică acțiunile iar alții vor să ne distragă atenția de la ce face Putin încercând să argumenteze că Putin a fost obligat să facă ce a făcut pentru că ‘ceilalți’ au acționat așa cum au acționat. De parcă niște greșeli deja comise ar putea constitui vre-o justificare pentru niște atrocități…
Înapoi la explicații.
Ideea principală care se degajă din ‘textele’ ce ne sunt oferite – indiferent de motivațiile propuse pentru deciziile adoptate de Putin, este că orice cedare în fața pretențiilor agresorului va fi plătită, cu asupra de măsură, de toți cei implicați. Pentru simplul motiv că Putin va intrepreta orice firmitură cedată de victima agresiunii ca fiind o victorie personală. Victorie care va trebui repetată, mai devreme mai degrabă decât mai târziu. Iar toți ceilați Putini de pe lumea asta, toți cei animați de veleități autoritariste, se vor simți încurajați de orice fărâmă de victorie de care s-ar putea bucura Putin I.
‘Ce, noi suntem mai proști?!? Dacă El a reușit, de ce să nu încercăm și noi?’
Ei bine, până aici a fost simplu. Putin nu este primul dictator care s-a aflat sub lupa psihologilor. Sau sub cea a politologilor. ‘Nimic nou sub soare’ și nici o contribuție originală. Cam tot ce a făcut Putin a fost tratat deja în literatura de specialitate și poate fi explicat foarte simplu cu ajutorul unor citate din autori mai mult sau mai putin celebri. Sun Tzu, Clausewitz, Marx, Ivan Ilyin…
Din păcate – sau din fericire? – Putin este ‘transparent’. Devine cât se poate de ‘evident’ după o analiză chiar foarte sumară. Și, de fapt, dictatorii – toți dictatorii, sunt niște subiecți cât se poate de simpli.
Niște indivizi unidimensionali. Preocupați doar de accesul la puterea cât mai absolută și, în a doua fază, de conservarea acesteia. Restul fiind butaforie. Joc de gleznă și multă propagandă.
Eu sunt interesat de altceva.
Putin face ce face pentru că poate. Pentru că a ajuns într-un set de circumstanțe în care își poate manifesta ‘pornirile’. Putin a ajuns în situația în care este pentru că cei din jurul său – cei care puteau face ceva ‘pe chestia asta’, nu au înțeles la timp ce ce întampla, cu adevărat, sub ochii lor.
Pot să înțeleg și acest lucru. ‘Orbirea temporara’ nu este un lucru ‘excepțional’.
Dar totuși. De la un moment dat încolo – adică după ce ‘laptele a dat în foc’ și după ce realitatea a început să-ți dea palme peste ochi, să continui cu … ‘orbirea temporara’… doar de dragul confortului de moment… fără să realizezi că ești condus spre prăpastie…
‘Putin’ nu ia prizonieri. Chiar dacă te-ai considerat aliatul său, sau sluga lui credincioasă, și indiferent de câte promisiuni ți-a făcut, atunci când nu mai are nevoie de tine… te termină! Atunci când nu mai are nevoie de tine, devii cost. Iar în lumea lor, în lumea dictatorilor, costurile trebuie tăiate. La sânge!
În afară de faptul că ai mari șanse să te mătrășească pe măsură ce își centralizează puterea, asocierea cu alde Putin este periculoasă prin definiție. Indiferent de cât de puternici au părut la un moment dat, toți Putinii au sfârșit prost. Cu cât mai Putin au fost, cu atât mai rău au căzut. Ei și cei care le-au ținut trena….
Știe cineva un dictator care a sfârșit pe tron?
Stalin? Hrushcev? Brejnev? Andropov? Asta ne dorim?!?
Pe termen mai lung, Putin pierde. Putin a pierdut întotdeauna.
Doar că pe pielea noastră! Cu cât îl răbdam mai mult – de dragul confortului de moment sau de frica disconfortului potențial, cu atât vom avea de tras mai mult. În viitorul cât se poate de apropiat!
Protagoras din Abdera a spus că ”omul este măsura tuturor lucrurilor”.
Platon a spus că sofiștii trebuie ‘aruncați la groapa de gunoi a istoriei’.
Protagoras era sofist – ‘filozof’ plătit de ‘clienții’ săi pentru a-i învăța să gândească, fiecare dintre sofiști avea linia sa proprie de gândire iar ‘clienții’ îl alegeau pe cel care le plăcea fiecăruia dintre ei. ‘Sfârșitul’ lui Protagoras l-a anticipat pe cel al lui Socrate. Condamnat pentru ‘libertate prea mare în gândire’ a fost exilat și apoi aruncat peste bord de pe corabia care-l ducea către locul în care fusese silit să plece.
Tot Platon a spus că ‘cetatea, adică ‘polisul’, trebuie guvernat de niște oameni special educați în acest scop’. N-ar fi mare deosebire față de ce făcea Protagoras… Care îi învăța pe oameni să gândească… Din păcate asemănarea este doar de suprafață. Fiecare sofist își adapta ‘programa’ la fiecare dintre elevi. Fiecare dintre elevi era învățat să gândească după ‘chipul și asemănarea sa’. Să măsoare lucrurile din punctul său de vedere. Punând cap la cap, în mod democratic, toate aceste puncte de vedere, Atenienii din Antichitate au reușit să construiască o întreagă civilizație. ‘Regii Preoți’ promovați de Platon erau educați toți după același șablon. Cel indicat de Platon!
Aristotel, cel mai cel dintre studenții lui Platon, a educat un astfel de Rege-Preot. Pe Alexandru cel Mare. Care, profitând de condițiile social-istorice produse de guvernarea ineptă a lui Darius al III-lea al Persiei, a cucerit tot ce se afla între Meditarana de Est si Indus. O mare realizare pentru istoricii europeni dar o mare nenorocire pentru populațiile respective. Pentru soldații morți din ambele tabere și pentru toți cei strămutați sau uciși în timpul luptelor. Militari sau locuitori ai orașelor asediate. O mare nenorocire și pentru Alexandru însuși. Căruia succesul i se urcase la cap și care nu mai accepta sfaturi de la nimeni. Care și-a ucis tovarășii cu care începuse campania și care a murit din cauza băuturii.
Marx, un alt mare gânditor al omenirii, a decretat că „treaba filozofilor este să schimbe lumea”. Că degeaba vii cu explicații dacă nu-ți pui convingerile în practică. Așa că a scris „Manifestul partidului comunist”. Un foarte bun ‘ghid practic despre cum să organizezi o dictatură’. În condițiile pe care le sesizase Marx în Anglia. Țara care îi acordase ‘azil’. Țara care, în virtutea dreptului la opinie, l-a lăsat să-și pritocească ideile și apoi să le pună pe hârtie.
Am să fac o pauză și am să vă invit să citiți un text scris mult mai profesionist decât sunt eu în stare.
Textul, scris pe 1 Mai 2020 de Vasile Ernu, este mult mai lung. Am furat doar această porțiune pentru că mi se pare suficientă. Că descrie suficient de bine situația din Anglia respectivei epoci.
Ei bine, ‘ghidul’ lui Marx nu a fost, încă?!?, ‘utilizat’ în Anglia. Nici prin vreo altă țară dintre cele ‘avansate’ din punct de vedere economic ȘI SOCIAL. Aici au fost inventate tot felul de remedii pentru ‘disfuncționalitățile’ sesizate de „marea literatură a secolului XIX” astfel încât tensiunile sociale au fost ținute sub control. Dar omenirea nu a scăpat totuși de experimentul comunist…
Precum Alexandru cel Mare înaintea lui, Lenin – cel mai bun elev al lui Marx, chiar dacă cei doi nu s-au întâlnit niciodată, a profitat de consecințele create de un război idiot și de guvernarea cretină a unui întreg șirag de țari și a instaurat Uniunea Sovietică. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Comunismul.
Precum imperiul lui Alexandru, și cel al lui Lenin s-a prăbușit destul de repede. Nu destul de repede pentru cei care au suferit consecințele guvernării sovietice. Nu destul de repede pentru cei care au suferit consecințele încercărilor dictatorilor sovietici de a-și extinde influența. ‘Destul de repede’ doar la scara istoriei!
Revenind la spusele lui Marx: ‘Ce rost mai are să gândești dacă nu-ți pui concluziile în practică?’ mă întreb când vom scăpa de blestemul Cassandrei? Știind foarte bine ce se va întampla, când vom înțelege că nici de data asta nu ne vom arăta a fi mai deștepți decât precedenții noștrii? Că ‘garbage in, garbage out’ e valabil și la scara istoriei?
Ce mi-a venit? Tocmai am terminat de citit
Acum vreo lună, umbla pe net o listă lungă de citate – compilată tot de un ‘intelectual’, care demonstrau ce părere ‘bună’ au avut, de-a lungul istoriei, un șir lung de intelectuali ruși despre propriul popor.
Atribuit – de către „scriitorul român, Orlando Baraș”, lui Dostoievski. E un pomelnic întreg, am să mă opresc aici. Este cât se poate de posibil ca în vasta literatură scrisă de Dostoievski să existe și această înșiruire de cuvinte. Nu mă bag, nu am citit nimic de respectivul. Tot ce știu este că fără context, un citat nu înseamnă prea multe. Și mai știu ce răspunde Google atunci când îl intrebi
Hopa! Cu alte cuvinte, părerea lui Dostoievski despre poporul în sânul căruia s-a născut este cel puțin nuanțată. Negativă, conform citatului atribuit lui de către Orlando Baraș și bună – pe alocuri frizând auto-adulația, conform listei compilate de colaboratorii români ai site-ului subiecte.citatepedeia.ro.
Și atunci? De ce s-ar lansa „elita lui Putin” într-o campanie de dezinformare a poporului rus? De îndoctrinare? Doar pentru că au fost plătiți pentru a face acest lucru? Adică mituiți? Nu înțeleg acești ‘intelectuali’ că își taie singuri viitorul de sub picioare? Că îl vând ieftin pe un prezent oricum nesigur? De ce s-ar lansa un „scriitor român” într-o campanie de denigrare a poporului rus? A poporului, nu a dictatorului… bine, pe dictator nu-l mai poți ‘denigra’… cel mult în mintea apărătorilor lui… Revenind la cei care vorbesc de rău întreg poporul rus, ce urmăresc aceștia? Intensificarea ajutorului dat Ucrainei? Pentru asta sunt suficiente câteva fotografii cu ‘realizările’ armatei lui Putin. Da, armata lui Putin este constituită din soldați ruși. Doar că armata lui Putin nu este Rusia.
E chiar atât de greu de înțeles, mai ales pentru niște intelectuali, că războiul ăsta se va termina la un moment dat? Și că, indiferent de cât de nasoală va fi înfrângerea – pentru Putin, sau de cât de lung va fi războiul, după aceea va trebui să coabităm – noi, supraviețuitorii din ambele tabere, unii cu ceilalți? E atât de greu de înțeles, mai ales pentru niște intelectuali, că războiul ăsta se va termina mai repede dacă vom reuși să desprindem poporul rus de sub influența lui Putin? Și că acest lucru nu se va întâmpla atâta vreme cât noi le vom spune că îi disprețuim? Pe toți? Dându-i lui Putin oportunitatea să se prezinte în postura de singur apărător al Mamei Rusiei în fața hoardelor de barbari?
Marx l-a învâțat pe Lenin că primul pas care trebuie făcut de către cineva care construiește un imperiu este să controleze ideologic mulțimea. Prin intermediul unor ‘activiști’ bine educați la ‘școala de partid’. Plato spunea practic același lucru. Că treburile cetății trebuie încredințate unui grup de oameni educați într-un mod coerent. Adică ideologizați. Putin continuă această ‘tradiție intelectuală’. A dresat, în timp, un grup de oameni să producă un anumit gen de propagandă și să ducă la îndeplinire hotărârile adoptate de el. Inclusiv pe cele mai criminale dintre ele. Simultan, a îndepărtat de ‘microfon’, prin orice mijloace, pe toți cei care i-au contestat vreodată autoritatea. Ne confruntăm astăzi cu cele mai proaspete consecințe ale funcționării acestui mecanism. Ororile suportate de poporul Ucrainean.
Și noi ce facem? Înțelegem mecanismul pus la cale de Putin? Mecanism care nu e deloc nou… Invățăm unde să punem ‘nisipul’? Cum să ‘dezactivăm’ această bombă socială?
Înțelegem odată că fără ‘exagerările’ capitaliștilor timpurii, Marx n-ar fi avut despre ce să scrie? Că fără tensiunile sociale rezultate din guvernarea țaristă, Lenin nu ar fi putut să instaureze comunismul în Rusia? Că, indiferent de cât de corupți ar fi fost funcționarii post-sovietici, ‘capitalul de lucru’ care circula prin Rusia lui Eltsin tot de origine ‘externă’ a fost? Și că fără corupția aia enormă, Putin nu s-ar fi putut cățăra la putere? Că tratată altfel, Rusia post-sovietică ar fi evoluat în altă direcție? Pe o traiectorie asemănătoare celei urmate de Germania de după WWII… Așa, lăsată în ‘boii ei’, după ce Uniunea Sovietică a pierdut – de una singură, Războiul Rece, succesoarea a căzut pe panta pe care alunecase și Germania de după WWI. Populația nu a înțeles, de una singura, de ce a fost pierdut războiul, elitele nu au vrut nici ele să-și recunoască ‘meritele’, au fost identificați ‘vinovații externi’ și totul a fost reluat. De la început.
Repet. Și războiul acesta, cel început de Putin împotriva Ucrainei, se va sfârși la un moment dat. Nu știu când dar știu că, în cele din urmă, Putin va fi învins. Cum, necum, Putin va pierde acest război.
Încă nu știu cine va câștiga pacea de după acest război. Dacă vom reuși, cumva, cei care îi vom fi supraviețuit lui Putin – adică învingătorii din ambele tabere, să ne așezăm la aceiași masă. Dacă vom reuși să ne croim un viitor împreună. Singurul posibil, pe termen lung.
Altfel, acea pace va fi doar un armistițiu. ‘Decât’ încă un armistițiu. O pauză, mai lungă sau mai scurtă, între două războaie succesive.
Protagoras spunea că oamenii dau măsura lucrurilor. Că până nu înțeleg, ei, cu adevărat, despre ce e vorba…
Aflăm din presă că un individ s-a izbit, cu tot cu mașină, într-un zid. În gardul din jurul ambasadei Rusiei din București. Și că mașina a luat foc. Că șoferul a ars cu tot cu mașină.
Apoi aflăm că șoferul tocmai fusese condamnat pentru viol. Săvârșit, în mod repetat, asupra fiicei sale. Vitrege, dar tot fiică!
Mai aflăm tot felul de alte chestii, dar…
Și mă întreb, împreună cu cei de la Vice,
Păi dacă o țară așa-zis civilizată nu poate izola un pedofil condamnat atunci ce ne mai mirăm că o lume întreagă – și mult mai ‘diversă’ decât o ‘simplă’ țară, nu-i poate ‘face față’ unui criminal?
Că nenumărați oameni: civili, militari, ucraineni, ruși, bărbați, femei, copii, tineri, bătrâni… mor aiurea doar pentru că cineva se ține cu dinții de fotoliul puterii?!?
În urmă cu câteva zile, Biden a spus Putin „nu poate rămâne la putere”. O parte din internetul de limbă română a început să se întrebe:
„Câți Ucraineni trebuie să moară ca să cadă Putin?”
De parcă acest război ar fi fost început de cineva al cărui scop ar fi fost să-l ‘detroneze’ pe Putin…
Să fie clar!
Singurii care pot determina câți Ucraineni „trebuie să moară” sunt Ucrainenii înșiși.
Ucrainenii luptă pentru a-și apara țara, ei sunt cei care vor hotărî câți dintre ei merită să moară pentru acest lucru.
Căderea lui Putin, cel care a ordonat agresiunea împotriva Ucrainei, poate fi o rezolvare pentru această criză. Dar asta e treaba poporului rus, nu a noastră.
Sancțiunile impuse Rusiei, ca întreg, au ca scop descurajarea statului rus. A statului agresor Rusia. Aceste măsuri au fost adoptate, de către comunitatea internațională, pentru a ajuta Ucraina – statul victimă, în lupta ei pentru salvgardarea integritații sale statale.
Putem amesteca cele de mai sus în orice fel dorim. Faptele rămân fapte.
Ordinele au fost date de catre Putin, acesta poate fi dat jos de pe tron doar de către poporul rus, Ucraina luptă pentru a-și apăra ființa națională iar o foarte mare parte a restului lumii ajută o victimă să-și apere pielea.
Din păcate, mai există încă o categorie. Oameni de bună credință dar care se lasă purtați de val. Văd o imagine cu o ‘puternică încărcătură emoțională’, sunt impresionați de ‘adevărul’ conținut în acel mesaj și simt nevoia să împărtășească cu alți oameni trăirea pe care tocmai au experimentat-o. Fără să …
Pusă în fața primei imagini, o persoană care a încercat deja să-i ajute pe ‘nevoiași’ ar putea fi frustrată de relativul său insucces. Sunt încă foarte mulți ‘nevoiași’ care au nevoie disperată de ajutor și nu țin minte ca vreo campanie de ajutorare a vre-unei categorii de ‘defavorizați’ să fi fost atât de ‘productivă’ pe cât este efortul spontan pentru ajutorarea refugiaților Ucraineni. Tot în fața acestei imagini, cineva care nu a ajutat încă pe nimeni și care se gândea să înceapă, acum, cu refgiații s-ar putea să se ‘blocheze’. Sau, chiar, să-și piardă încrederea. În ONG-uri, în societatea civilă…
Dacă le vezi în ordinea propusă de mine, a doua imagine nu face decât să întărească impresia produsă de prima. Iar emoția produsă va încurca ‘subiectul țintă’. Căruia îi va fi dificil să facă observația de bun simț pe care am citat-o mai sus. Și pe care o reiau aici.
Din care Românie facem parte? În care Românie vrem să ne creștem copiii?
Din România care ajută sau din acea Românie care se lasă dusă de nas?
Și nu mă pot abține să mai adaug ceva. Dacă am fi avut deja grijă de copiii din fața bordeiului ăla, genul asta de propagandă ar fi fost mult mai puțin eficient. Și nu pentru că propagandiștii ar fi avut mai puține pretexte!
Pur și simplu pentru că noi am fi fost deja alt fel de oameni. Oamenii care ar trebui să devenim după ce vom fi trecut prin experiența în mijlocul căreia ne aflăm!
Și cât de bun propagandist trebuie să fii pentru a include în colajul ăla și un ‘sens interzis’… Oare propagandiștii ăștia n-au copii? Nici mamă, nici tată? În ce fel de lume vor să îmbătrânească?!?
Foarte mulții, și din ce în ce mai puțin subtilii, apologeți Putiniști plasați în spațiul virtual de expresie românească îi scot vinovați pe ucraineni. Direct sau indirect.
Unul dintre argumentele folosite pentru a ne convinge pe noi, cititorii, ca Ucraina capătă ceea ce merită este nivelul ridicat de corupție din țara vecină.
Eu nu prea înțeleg cum vine chestia asta!
De ce trebuie distrusă o țară – adică dărâmată cu tunul, doar pentru că unii dintre locuitorii săi sunt corupți? Adică dau și iau șpagă?
Care este legătura dintre corupția din Ucraina și faptul că Putin și-a permis să ordone invadarea unei țări căreia statul Rus i-a garantat securitatea?
Dar să nu lăsăm lipsa mea de viziune să stea în calea lecției pe care o avem de învățat din cele ce se întâmplă în jurul nostru.
Dacă până și apologeții lui Putin au ajuns la concluzia asta, poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta!
Pănă la urmă, este a doua oară când ‘Corupția Ucide’.
Foarte mulți internauți care se folosesc de limba română pentru a-și împărtăși gândurile au început să-și aducă aminte de istorie. De modul în care a fost răscroită după război geografia Europei de Est, de suprafețele adăugate Ucrainei și de modul în care am fost părăsiți – cu toții, dar în special noi, românii – în brațele comuniștilor moscoviți. Părăsiți de Occident… de Occidentul aflat acum în ‘putrefacție’. Concluzia? Ucrainenii și-o merită iar Occidentul este chiar mai vinovat decât Putin pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Pentru ce se întâmplă ACUM în Ucraina…
Hai să o luăm un pic altfel.
Chiar de la începutul celui de al doilea război mondial, Stalin – pentru o vreme cel mai bun tovaraș de drum al lui Hitler, a ocupat – de comun acord cu prietenul său mai sus menționat, jumătatea estică a Poloniei. Și o parte din Finlanda, dar aia e altă poveste. De la noi, din România, a ocupat jumătatea estică a Moldovei, Nordul Bucovinei și a dat cadou lui Horthy Ardealul de Nord-Vest. Stalin împreună cu aliatul său Hitler. Ucraina nici nu exista pe vremea aia!
La finalul războiului – între timp Hitler îl abandonase pe Stalin, ‘amantul părăsit’ a mai căpătat câteva ciosvârte. Sau, mai corect spus, a mai ocupat, prin rapt, alte câteva crâmpeie de moșie.
Pe care le-a atașat Ucrainei. Pentru că așa era geografia locului… Și Belarusului… dar nu dă bine să vorbim si de bucata aia…
Stalin ar fi putut, cei drept, proceda la fel cum a făcut cu Kaliningradul… doar că ar fi fost prea mare bătaia de cap administrativă… Pe lânga asta, Kaliningradul avea o importanță simbolică mult mai mare decât partea estică a Poloniei, estul Slovaciei, nordul Bucovinei și sudul Basarabiei – adică malul de nord al brațului Chilia… Ca să nu mai vorbim despre faptul că ‘enclava’ Kaliningrad făcuse parte din fostul agresor – Germania, pe când restul teritoriilor fuseseră, cel puțin teoretic, ‘eliberate’… Eliberate dar nu și lăsate să se întoarcă la țările de origine…
Cu alte cuvinte, Ucraina – bunicii celor care se apără acum de agresorii asmuțiți de Putin, s-a trezit cu niște teritorii atașate de ea, fără să fi avut ceva de spus pe tema asta.
O mare parte din populația acelor teritorii a fugit în țările de care aparținuseră până atunci iar o altă parte a fost trimisă în vilegiatura prin Siberia. În locul lor au fost aduși ‘imigranți’ ruși.
Acum, după ce lui Putin i s-a făcut frică – dacă le trece și rușilor prin cap să facă ce au făcut ucrainenii și tocmai erau să facă bielorușii, adică să scape de dictator, admiratorii lui Putin s-au apucat să le scoată pe nas ucrainenilor de astăzi, aflați sub asediu, trăsnăile criminale făcute de Stalin în urmă cu mai bine de 75 de ani.
Chiar n-am învățat nimic din istorie? Plecăm capul chiar înainte să ne fi arătat cineva vreo sabie? Sau ne lăsăm momiți de arginți, precum Iuda Iscariotul?
nicichiarasa 