2017
2022
2016
2022
2022-06-24
Archives for category: feminism
Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului.
Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară.
„Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă.
‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’
‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’
Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…
Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă.
Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.
„Uitând de toate
(O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă
Care vrea să-și facă dreptate”.
Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?
Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!
Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori.
‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’
O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’.
Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.
OK, cică scopul scuză mijloacele…
Dar care scop?
Tot de pe net:
„Ce scandal! O femeie vorbește despre propriul ei corp!!
Dacă v-a picat rău, luați niște versuri respectabile (cum altfel?) de Eminescu:”
(Urmează o serie de citate, din care voi folosi doar unul)
„Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.”
Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’…
Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!
Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte.
Dar nu spun același lucru…
Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm.
Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…
Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?
Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu.
A crescut printre noi și trăiește cu noi.
În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum.
De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile.
Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o!
Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.
Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.
Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal.
Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.
„Uitând de toate
….mea e o mașinărie războinică
Care vrea să-și facă dreptate”
Uitând de toate…
LE
Între timp ‘am făcut rost’ de textul integral.
Ai grijă
O să te prind în mine cu răutate
Răutatea copilului egoist
Care nu a avut nimic al său
Să-ți opresc pentru o clipă mișcările
Să stăm așa
În timp ce lumea asta
Se duce dracului
Cu virușii și ghețarii
Și animalele și planeta
Și chiriile și evacuările și șomajul
Și violența domestică și precaritatea
Încremeniți
Și perverși
Uitând de toate
Pizda mea e o mașinărie războinică
Care vrea să își facă dreptate
Capturat și cuminte
Mă vei privi cu ochi tremurători
Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat
În mine
Și-abia atunci
Te vei putea mișca
Și-abia atunci
Revoluția.
Poezia asta chiar începe să-mi placă.
Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze.
Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?
Don’t you dare to tell me how to take care of my body!
Or that I should wear those face diapers of yours and that I should accept to be immunized!
According to my book, my individual right to be the sole master of my body trumps your collective right to survive a pandemic. And, by the way, this whole Covid thing is a fraud.
On the other hand, the same book I’ve already mentioned gives me the right to deny all women their right to determine what happens to their own wombs. I infer from reading that book that an unborn fetus is a person – even before it had overcome the viability threshold and despite Roe vs. Wade.
The way I see it, my simple declaration – that an unborn fetus is a full blown person, is reason enough for me to consider that anybody performing an abortion – or aiding a woman to have an abortion, is committing a crime.
And being witness to a crime is detrimental to my well being. To my spiritual well being, in particular.
Hence whenever I learn that an abortion has happened, I’m entitled to receive damages.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Leonardo_da_Vinci-_Vitruvian_Man.JPG
https://www.https://www.npr.org/2021/09/01/1033202132/texas-abortion-ban-what-happens-next
“Bill Cosby was released from prison Wednesday after the Pennsylvania Supreme Court overturned his 2018 conviction for sexual assault,“
Let’s recap the events, as described in the NY Times article.
2004 – Ms Constand was raped by Mr. Cosby.
According to the 2018 sentence!
Please note that the Pennsylvania High Court didn’t say the 2018 jurors had ‘seen things”. Only that the trial shouldn’t have taken place!
2005 – The district attorney prosecuting the case “announced in a news release at the time that after an investigation he had found “insufficient” evidence. He later testified that he had given Mr. Cosby the assurance to encourage him to testify in a subsequent civil case brought by Ms. Constand. (A civil suit she filed against Mr. Cosby was settled in 2006 for $3.38 million.)”
As he was convinced he didn’t have enough evidence to make a penal case against Mr. Cosby, the prosecutor promised the defendant he will not be further prosecuted if he testified (a.k.a. ‘told the truth’) in the civil suit.
“In that testimony, Mr. Cosby acknowledged giving quaaludes to women he was pursuing for sex.”
2006 – The civil case was settled for $3.38 million. As in Bill Cosby agreed to pay that amount of money for something the prosecution wasn’t sure that it was able to convince a jury that he had actually done it.
2015 – The next district attorney reopened the case. And got a conviction. Despite the fact that the ‘main’ evidence had been provided by the defendant himself. Given after he was promised he wasn’t incriminating himself in a penal way.
2018 – Mr. Cosby is convicted for something he had done 14 years ago.
2021 – The Pennsylvania Supreme Court decides that Mr. Cosby had been practically duped into incriminating himself, found this to be unacceptable and released the former prisoner.
What are we, ordinary citizens, to make out of all these?
Be glad that our individual rights have been upheld?
It makes a lot of sense!
After all, upholding individual rights is what makes the difference between a free society and an authoritarian one.
Between people being free and finding themselves at the whims of the government.
Ask ourselves ‘what about the individual rights of the victim’?
That also makes sense.
But my experience of living under a dictatorship strongly suggests that letting some guilty people walk free is a small price to pay for making resonably sure that a government – any government, doesn’t accrue too much power over the individuals making up the people.
Ask ourselves ‘what happened to us’?
What drives so many of to use constitutional rights as loopholes?
Is this OK?
No legislation will ever be perfect!
That’s why verdicts are given by ‘peers’, judges are given so much ‘leeway’ and why, in general, the law is administered by highly trained responsible people and not by ‘machines’.
After all, how we use whatever we have at our disposal – legislation included, speaks more about ourselves than about the things we use and the circumstances in which we make our choices.
Alegerile din 2020 au făcut un fel de ordine în piața politică românească.
Piața, nu viața! Nu încă „viața”!
Dar măcar suntem pe drumul cel bun…
Iar cel mai clar simptom de normalitate este apariția AUR-ului!
‘Ai înnebunit și tu?
Ți-a luat Covidu’ mințile?’
Poate, n-am de unde să știu… Nimeni nu poate stabili, de unul singur, dacă e – admițând că a fost vreodată, în toate mințile… Să revenim.
Până deunăzi, România era cam singura țară din Europa fără un autentic partid de extremă dreaptă. Fără un autentic partid extremist, de fapt. Anormal, în condițiile date. Anormalitate care permitea politrucilor – de toate nuanțele, să se dedulcească la un soi de extremism de operetă. Să presare câte un pic atunci când li se părea că ar putea obține ceva dar având totuși grijă să nu se păteze prea tare pe plastron.
De-acum înainte toți acești politruci vor trebui să-și dea arama pe față. Vor trebui să rezolve dilema lui Hamlet… A fi sau a nu fi, cu adevărat, extremist… A fi, sau nu, dispus să meargă pănă la capăt!
Asta la nivelul superficial de analiză.
Mergând în subsol, apariția AUR-ului – direct în prim-planul scenei politice românești, simbolizează maturizarea conștiinței politice a unui mare număr de cetățeni. Un început de maturizare, e adevărat…
O societate poate fi ‘în evoluție’ sau ‘în stază’.
‘În evoluție’ însemnă ‘firesc’. Lucrurile merg ‘de la sine’, astăzi e mai bine decât a fost ieri iar cei mai mulți dintre membrii societății sunt convinși că mâine va fi mai bine decât a fost azi.
‘În stază’ înseamnă ‘aiurea’. Înseamnă că cei mai mulți nu știu ce le va aduce ziua de mâine în timp ce un mic număr de oameni sunt convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. ‘Cei mulți’ își pierd întâi curajul, apoi identitatea, și devin masă de manevră. Iar ‘cei aleși’ își pierd capul.
Din punct de vedere psiho-social lucrurile astea sunt cunoscute de ceva vreme.
Experimentul Pitești, de exemplu, a dovedit fără putință de tăgadă, că oamenii lipsiți de speranță pot face aproape orice pentru a putea supraviețui. Măcar supraviețui…
Pe de altă parte, cei privați de input senzorial o iau razna. Pentru că nu au informații pe care să le proceseze, inventează. Intră, pur și simplu, într-un proces halucinatoriu. Într-un fel de cerc vicios. Au tot felul de ‘vedenii’ și reacționează la ele ca și cum acestea ar fi reale.
‘Și ce legătură au vedeniile despre care vorbești cu societățile aflate în stază?!?’
Păi ‘aleșii’ aia de care vorbeam mai devreme sunt, de fapt, „privați de input senzorial”. Chiar succesul lor îi face – pe prea mulți dintre ei, prea încrezători în forțele proprii. Astfel ajung să nu mai acorde suficientă atenție informațiilor care contrazic părerile lor. Mai mult, dorința celor din jurul lor de a rămâne în ‘grațiile șefului’ – dorință profund normală, de altfel, adaugă încă un strat de ‘izolație’ între ‘cei aleși’ și realitate.
Având în vedere că ‘aleșii’ sunt cei care iau cele mai semnificative decizii în orice societate, concluzia e simplă. Cu cât o societate stă mai mult timp ‘în stază’ (pleonasmul e o figură de stil perfect acceptabilă) cu atât mai depărtați de realitate vor fi cei care iau deciziile grele din societatea respectivă. Și cu atât mai lipsiți de speranță cei ‘mulți’…
Tocmai în sensul ăsta e importantă apariția AUR-ului. Faptul că atât de mulți dintre cei cărora le pasă suficient de mult încât să iasă la vot au normalizat varianta AUR certifică ‘disperarea’ lor. Demonstrează, cât se poate de elocvent, lipsa lor de speranță!
De speranță că partidele ‘normale’ mai pot face ceva…
Să vedem… după cum spuse orbul.
Poate că ne vine mintea la cap.
Poate că disperarea asta va fi sesizată și de cei care își dau seama că ‘alunecarea’, conștient și de bună voie, în prăpastia totalitarismului este, o formă de sinucidere. În nici un caz o soluție!
Ca să nu termin brusc!
Documentându-mă pentru postarea asta, am găsit un articol despre Sorin Lavric. Viitor senator de Neamț.
Descris ca fiind ‘scriitor și filozof’. Și ‘doctor’! Doctorat obținut sub atenta îndrumare a lui Gabriel Liiceanu…
Dacă nici acum nu înțelegem că ne-o facem cu mâna noastră…
Chiar sunt curios. „Bărbații” aștia care au votat AUR – din disperare, înțeleg – n-au prietene? Soții? Surori? N-au fost crescuți de mamele lor? Cum s-or fi simțind ele acum?
Pentru mai multe informații cu privire la profilul alegatorilor ‘activi’ în 2020:
https://www.dw.com/ro/care-e-profilul-votan%C8%9Bilor-partidelor-c%C3%A2%C8%99tig%C4%83toare-%C8%99i-cum-a-reu%C8%99it-aur-marea-surpriz%C4%83-electoral%C4%83-interviu-spotmediaro/a-55878683
O femeie terorizată de soț este compătimită.
Cel puțin de către cei normali la cap…
Un bărbat aflat sub papuc este batjocorit.
De toată lumea. Inclusiv de către femei.
Chiar și de cele terorizate de bărbații lor…
A transformation so drastic that somebody needs to have been at both ends of the process in order to accept that what came out was the same thing as what went in.
The Universe has already went through Metamorphosis 0.1 and 1.0.
The ‘Big Bang’ and the apparition of life.
We’re witnessing Metamorphosis 2.0.
Awareness’ coming of age.
Individuals becoming aware not only of their own awareness but also of their place in the order of things.
Communities becoming aware that each of their individuals are paramount. That ‘no one left behind’ is the only thing that keeps the community together.
Individuals understanding that each of them is equally important yet none of them indispensable.
Individuals and communities alike opening their minds to the fact that none of them might exist without the other.
Cică ‘ridendo castigat mores’…
Poate…
În orice caz, examinarea bancurilor care circulă într-un anumit spațiu cultural ne oferă o foarte exactă masură a preocupărilor celor care viețuiesc pe acel tăram. Mioritic, în acest caz…
Bucureștiul dârdâie. Bine, doar o parte din el. Adică cei care n-au avut bani/nevoie să-și pună centrală până acum. Nu foarte tare, pentru că afară încă nu a venit iarna. Încă…
Bucureștiul se sufocă. Pentru că transportul în comun nu funcționează suficient de bine încât să fie atrăgător pentru suficient de mulți dintre cei care au de mers de colo-colo. Iar aceștia sunt foarte mulți și pentru că școlile/grădinițele/creșele bune sunt puține. Adică la distanță mare față de cei care au nevoie de ele.
Iar beneficiarii acestor minunate condiții de trai se chinuie să-și învețe pisicile să latre….
Luați-vă bre un câine!!!
In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.
Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.
Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.
‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.
Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.
Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.
Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?
„În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019
„Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019
„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.
Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”
„BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019
nicichiarasa 