2017

2022

2016

2022

2022-06-24


Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului.
Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară.
„Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă.
‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’
‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’
Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…
Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă.
Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.
„Uitând de toate
(O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă
Care vrea să-și facă dreptate”.
Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?
Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!
Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori.
‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’
O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’.
Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.
OK, cică scopul scuză mijloacele…
Dar care scop?
Tot de pe net:
„Ce scandal! O femeie vorbește despre propriul ei corp!!
Dacă v-a picat rău, luați niște versuri respectabile (cum altfel?) de Eminescu:”
(Urmează o serie de citate, din care voi folosi doar unul)
„Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.”
Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’…
Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!
Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte.
Dar nu spun același lucru…
Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm.
Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…
Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?
Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu.
A crescut printre noi și trăiește cu noi.
În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum.
De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile.
Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o!
Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.
Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.
Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal.
Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.
„Uitând de toate
….mea e o mașinărie războinică
Care vrea să-și facă dreptate”
Uitând de toate…
LE
Între timp ‘am făcut rost’ de textul integral.
Ai grijă
O să te prind în mine cu răutate
Răutatea copilului egoist
Care nu a avut nimic al său
Să-ți opresc pentru o clipă mișcările
Să stăm așa
În timp ce lumea asta
Se duce dracului
Cu virușii și ghețarii
Și animalele și planeta
Și chiriile și evacuările și șomajul
Și violența domestică și precaritatea
Încremeniți
Și perverși
Uitând de toate
Pizda mea e o mașinărie războinică
Care vrea să își facă dreptate
Capturat și cuminte
Mă vei privi cu ochi tremurători
Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat
În mine
Și-abia atunci
Te vei putea mișca
Și-abia atunci
Revoluția.
Poezia asta chiar începe să-mi placă.
Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze.
Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?
O femeie terorizată de soț este compătimită.
Cel puțin de către cei normali la cap…
Un bărbat aflat sub papuc este batjocorit.
De toată lumea. Inclusiv de către femei.
Chiar și de cele terorizate de bărbații lor…
Cică ‘ridendo castigat mores’…
Poate…
În orice caz, examinarea bancurilor care circulă într-un anumit spațiu cultural ne oferă o foarte exactă masură a preocupărilor celor care viețuiesc pe acel tăram. Mioritic, în acest caz…
Bucureștiul dârdâie. Bine, doar o parte din el. Adică cei care n-au avut bani/nevoie să-și pună centrală până acum. Nu foarte tare, pentru că afară încă nu a venit iarna. Încă…
Bucureștiul se sufocă. Pentru că transportul în comun nu funcționează suficient de bine încât să fie atrăgător pentru suficient de mulți dintre cei care au de mers de colo-colo. Iar aceștia sunt foarte mulți și pentru că școlile/grădinițele/creșele bune sunt puține. Adică la distanță mare față de cei care au nevoie de ele.
Iar beneficiarii acestor minunate condiții de trai se chinuie să-și învețe pisicile să latre….
Luați-vă bre un câine!!!
In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.
Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.
Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.
‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.
Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.
Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.
Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?
„În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019
„Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019
„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.
Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”
„BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019