Archives for category: comunicare efectiva

„Sa se faca dovada, dovada…!”
(bate cu palma in masa)

Elena Ceaușescu, Târgoviște, 25 Decembrie 1989.

Până în ’89, am tot murit noi.
La canal, dacă călcai pe bec.
Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată.
La final, muream de foame.
Apoi a ‘explodat mămăliga’.

A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…

Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei.
Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi!
Ca mai toți revoluționarii care se respectă…

Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară.
‘Formele’ au fost doar mimate.
Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…

Acum, la 30 de ani după ‘sumara execuție’, senatoarea Diana Șoșoacă „a solicitat atât ministerului de Interne, cât și ministrului Sănătății, Atilla Cseke, și secretarului de stat Raed Arafat, „toate dovezile științifice care atestă existența virusului, punându-mi la dispoziție toate actele de cercetare și dovezile materiale ale existenței virusului””

Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…

Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.

Iar acum murim noi.

De ce?
De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?

Păi din același motiv.
Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.

„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.

Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină  a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”

Interviul realizat de Mirela Dădăcuș cu Viorel Hușanu poate fi ascultat aici: https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-138039-sanitas-bucuresti-peste-50-de-mii-de-cadre-medicale-nevaccinate-nu-pot-fi.
Durează doar o jumătate de oră. Merită!

Politica este doar o activitate.
Ca toate celelalte.
Doar unii dintre politicieni…

Doar unii!
După cum doar unele dintre femei ajung să fie curve – de voie sau de nevoie, tot așa și cu politicienii.
Doar unele dintre femei ajung să-și vândă trupurile și doar unii dintre politicieni ajung să-și tranzacționeze sufletele.

Și să nu uităm un lucru.
Curvele nu pot exista prin ele însele.
Nici unul dintre felurile de curve mai sus menționate.
Fiecare dintre curve are nevoie de ‘contraparte’. Adică de clienți!

Și încă ceva.
Curvăsăria – atât practicarea meseriei cât și ‘mersul la curve’, are nevoie de un mediu propice.
Atâta vreme cât cei neimplicați direct vor accepta fenomenul ca fiind inevitabil, vor ajunge să ‘beneficieze’ – cât se poate de direct, de consecințele acestuia. De la infecții transmise și pe cale sexuală până la subdezvoltare socială și economică.

Toate astea însoțite, bineînțeles, de halaimosul specific activității.

Se întreabă cineva pe net

‘Câți bani trebuie să cheltuiești pentru a transforma un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect?’

Ei bine, nu ai cum să transformi un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect.
Indiferent de câți bani cheltuiești și de câtă presiune pui pe respectiva persoană.

Nu poți transforma UN jurnalist „decent și obiectiv” într-un „politruc infect” pentru că foarte puțini jurnaliști sunt ‘decenți și obiectivi’ de unii singuri.

În primul rând, este foarte greu să fii obiectiv. E, de fapt, nenatural să fii obiectiv. Orice om normal are biasurile lui, punctele lui de vedere și așa mai departe.
Tot ce poți să faci este să fii conștient că toți oamenii – adică și tu, cititorule, împreună cu mine, suntem biased. Adică ‘inclinați într-o parte’. Și e cel puțin la fel de important să te înveți să respecți punctele de vedere susținute de ceilalți.

În al doilea rând, ‘decența’ este o chestie care ține foarte mult de echipa din care faci parte.
Dacă cei din jurul tău te trag de manecă de fiecare dată când calci alături… devii și tu decent. Iar odată devenit decent, contribui și tu la răspîndirea decenței în lume.
Dacă prea mulți din jurul tău au renunțat la decență, să continui de unul singur te pune în postura de a fi luat de fraier. Vrea cineva chestia asta?

Problema devine mai simplă când îți dai seama că ne învârtim într-un cerc vicios. Într-o spirală a auto-distrugerii. Că ne tăiem, la modul colectiv, craca de sub picioare.

Abia după ce începi să-ți pui problema în felul ăsta devii obiectiv.
Și decent.
Fără să mai fie nevoie să te mai tragă cineva de mânecă.

Doar că s-ar putea să-ți dai seama că ești singur.

Sau poate că nu…

Cică „Dacă ar fi avut niscai urme de umanitate și bun-simț, n-ar fi trebuit să se ajungă la așa ceva. Se adunau la partid, PNL, USR PLUS, toți liderii din țară, cu ușile închise și nu ieșeau de acolo decât când hotărau, prin vot sau cum credeau de cuviință, cine va fi viitorul șef. Apoi, congresul de alegeri se organiza peste o săptămână și ieșea cine s-a stabilit, fără acest bâlci grețos aruncat în capul cetățenilor.

Pot să înțeleg genul ăsta de logică. Sau, mai bine spus, pot urmări firul logic al spunerii.

Doar că… Oscar Hoffman!
Omul acesta, profesor de sociologie – PROFESOR de sociologie, de fapt, ne tot repeta:

NU este suficient ca o propoziție să fie corectă din punct de vedere logic. Pentru ca o propoziție să fie adevărată ea trebuie să aibe sens din punct de vedere epistemologic.

Avem nevoie de argumente pentru chestia asta?

Luptele intestine pentru șefia de partid s-au desfășurat, de regulă, în perioade în care PNL sau PSD nu mai erau la putere.
În 1992, Radu Câmpeanu a fost schimbat cu M. Ionescu-Quintus în urma pierderii alegerilor de către PNL. Tăriceanu a fost dat jos de Crin Antonescu după ce îi fugise de sub fund fotoliul de prim-ministru. Antonescu a pierdut în fața lui
Klaus Iohannis după ce scosese partidul din guvernarea USL. Orban s-a urcat în locul lui Gorghiu după înfrângerea catastrofală a PNL din 2016. 
La PSD, la fel, Geoană l-a ras pe Iliescu, Ponta pe Geoană, Dragnea pe Ponta, Ciolacu pe Dăncilă când partidul era în opoziție.”

Să recapitulăm.

După ’90, luptele „intestine” – atât în PNL cât și în PSD, au avut loc după tipicul ‘recomandat’.
„Liderii din țară” s-au tot adunat, ‘la ceas de seară’, și au hotărât mazilirea – scuze, „raderea”, celui în cârca căruia a fost aruncată responsabilitatea pentru eșecul care precipitase adunarea ‘cinstitelor fețe’.

Și cu asta ‘ce-am făcut’?!?

Cam tot progresul înregistrat în ultimii 30 s-a ‘întâmplat’ mai degrabă în ciuda politicienilor.
Nu e locul aici pentru o discuție despre ineficiența guvernanților – în general, sau despre neisprăvirea celor dâmbovițeni.
Mai țineți minte zicala asta?

‘Cine știe cu adevărat, face cu mâna lui.
Cine are ceva habar, face pe șeful.
Iar cine n-are nici un habar, învată pe ceilalți.’

Din câte țin eu minte, ‘adunarea la ceas de seară’ și ‘raderea’ șefilor atunci când aceștia calcă pe bec sunt niște apucături mafiote.

Asta ne dorim?

Asta ‘îți doresc eu ție, scumpă Românie’?!?

Bineînțeles că tot ceea ce se întâmplă acum este un circ ieftin.
Care nu doar că dezamăgește…
Partea cu adevărat proastă a ceea ce se întâmplă acum este demotivarea, nu dezamăgirea.

Dezamăgirea, atunci când ne vom trezi din demotivare, va fi un lucru bun.
Abia după ce ne vom fi dezamăgit destul, vom reuși să ne debarasăm de complexul „lui Tătuca”.

De speranța deșartă că va veni cineva, ales/numit ‘la ceas de seară’ de către … ?!?, și care va rezolva, în sfârșit, toate problemele.
Toate problemele NOASTRE!
Fără ca noi să mai trebuiască să facem nimic. În afară de să-l votăm atunci când îi va fi venit rândul…

Odată! Că după aia, va avea el grijă să nu mai piardă următoarele nu știu câte alegeri…

Uite de aia, și nu din masochism, accept ca fiind firesc circul la care asistăm cu toții.
Măcar avem ocazia să ne dumirim.
Să vedem și noi cine ce părere are. Și ce idei susține.

După toată chestia asta, întreaga responsabilitate ne va aparține.
Nouă, nu lor.
Ei își vor fi dat arama pe față. Politicieni, analiști, vectori de imagine…

De acum încolo… noi trebuie să alegem încotro vrem să mergem.
Făcând, în primul rând!

„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””

Au trecut deja 10 ani de când Băsescu a ‘dat din casă’.
L-a luat gura pe dinainte, a făcut-o expre’…
Contează?!?

Tot ce contează e că am pierdut acești 10 ani!
Ne-a dat mură-n gură și noi tot ne facem că plouă…

Pricepem odată?
Toți cei implicați!
Economie privată și funcționari ai statului. Că dacă o mai ținem așa – adică dacă ne mai furăm singuri căciula, vine frigul peste noi.

Și facem encefalită!
Că vorba din străbuni e clară:

Peștele de la cap se-mpute.
Da’ se curăță de la coadă!

PS.
Va e lene să cautați ‘epistemologic’ pe net?
Hoffman vroia să spună că propoziția trebuie să descrie o realitate. Un adevăr.
În situația analizată, dacă suficient de mulți dintre cei în cauză ar fi avut bun simț și umanitate, n-am fi ajuns în halul în care suntem acum. N-ar mai fi fost nevoie de nici o ‘adunare mafiotă’!

https://republica.ro/nu-sunt-cinstiti-dar-sunt-tampiti
https://www.proquest.com/openview/7bddd951e6a856037fbd97b3ce9e71c3/1?pq-origsite=gscholar&cbl=54928
https://www.zf.ro/eveniment/basescu-ataca-nokia-si-ford-si-continua-sa-i-critice-pe-bancheri-9060677

Cică unul era cam fustangiu.
Avea și niște obiceiuri sexuale destul de ‘condimentante’.
Colac peste pupază, avea și un papagal… Vorbitor!

Obiceiul tipului era să invite câte o ‘doritoare’ la el acasă și, înainte de a ‘trece la treabă’ să ‘negocieze’ cu ea ce urma să se întâmple. N-are rost să intrăm în amanunte.

Doar că tipul avea o problemă. Pe la jumătatea negocierilor și apoi pe toată durata ‘întâmplărilor’ papagalul se cam băga în seamă. ‘Insera’ tot felul de comentarii. Hazlii, nimic de zis, doar că diminuau concentrarea preopinenților. Nu e ușor să joci în Kama Sutra atunci când te umflă râsul!

Așa că tipul s-a hotărât. Că trebuie să pună piciorul în prag. Sau cortina pe colivie…
Nimic! Papagalul continua să comenteze.

A fost nevoie de o discuție tete-a-tete. Sau tete-a-bec…

„Dacă te prind că mai scoți o vorbă, o singură vorbă, îți smulg toate penele!”

Treaba a funcționat o vreme. Papagalul se potolise. Mai ales că după un timp tipul ridicase cortina de pe colivie și papagalul se putea bucura din nou de spectacol…

Până când una dintre preopinente s-a dovedit a fi pe măsura tipului.
Și a venit cu câteva idei proprii!
Așa că cei doi au început negocieri serioase. Poziții, secvențe, alea alea…

La un moment dat, papagalul nu mai rezistă.
Și face următorul anunț:

Îmi bag picioarele-n ele de pene, astea sunt faze de comentat!

19 Iulie 2021
30 August 2021
30 August 2021, mai pe-nserat

Cum era aia cu ‘doi iepuri dintr-un foc’?
Uite ca în politică se poate…

„”În această sesiune, voi cere ca prioritate zero la Senatul României – camera decizională – să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice”, astfel încât, după promulgarea legii, domnul prim-ministru penal, condamnat, să organizeze referendumul prin care românii să se exprime dacă doresc sau nu penali în funcţii publice. Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcţie publică. Cer Biroului permanent al Senatului, liderului de grup al PSD şi nu în ultimul rând domnului Barna – susţinătorul proiectului “Fără penali în funcţii publice” – şi domnului Cioloş să introducă pe ordinea de zi, în prima şedinţă a Senatului, proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice””, a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun.

El susţine, cu referire la premierul Florin Cîţu, că nu sunt mai multe feluri de penali.

“Penalii sunt penali, sunt condamnaţi şi stau la puşcărie sau stau acasă. (…) Dacă ne-ar fi anunţat mai înainte de a fi premier, am fi ştiut cu cine avem de-a face. Iniţiator e domnul Barna, domnul Cioloş. Noi dorim să o urgentăm, să o pună pe ordinea de zi şi domnul Cîţu, tocmai condamnat penal, să organizeze referendumul’, a adăugat liderul PSD.”

https://www.agerpres.ro/politica/2021/08/30/ciolacu-cere-introducerea-de-urgenta-pe-ordinea-de-zi-a-senatului-a-initiativei-fara-penali-in-functii-publice–770906

https://www.stiridiaspora.ro/dragnea-la-un-pas-sa-decapiteze-psd-vrea-sa-si-faca-partid_474164.html?fbclid=IwAR0J2Mvuow5o_UnveBdPpeaLa9yIbWgkmahWFFcQwztvZFO4OVyda6BXWJc

https://www.stiridiaspora.ro/marcel-ciolacu–despre-liviu-dragnea–nu-e-prost–nu-si-ar-dori-sa-devina-un-instrumentul-lui-klaus-iohannis_471724.html

In primul articol e vorba despre talibanizare. Despre talibanizarea Romaniei.

Inclusiv despre momentul in care capetenia Academiei Romane ne indeamna sa refacem ‘unitatea de nezdruncinat’ dintre biserica – evident ortodoxa, si natiune.
Prin intermediul – din nou evident, al familiei traditionale.

In al doilea, despre inconstienta. In principal, despre inconstienta la volan.”Unde te duci, inconstientule?”
Ce faci cand ai, in sfarsit, ‘putere de decizie’?

Dai ‘militaria jos din pod’?
“Există o singură soluție pentru toată aceeastă nebunie, pentru care militez până la capăt: „parul” legii.

“Pe bune?!?

“Parul legii” in tara care considera ca ‘legea este o bariera peste care sar caii, pe sub care trec cainii si in fata careia se opresc doar boii’?

Se plang unii ca asistam la ‘disolutia statului’. Manifestata si prin ‘indisciplina la volan’.
Pe mine unul ma cam doare undeva de disolutia statului. Si de indisciplina rutiera.
Astea doua sunt doar niste simptome.
Ne-am cam desprins de realitate.
Nu ne mai pasa de celalalt. Poate doar de rude. Si de tovarasii din gasca.
Nu mai intelegem ca de unii singuri – sau in grupuri mici, nu putem supravietui pe termen lung. Poate ca ne-o fi bine pe termen scurt – daca reusim sa tragem tunul ala pe care il tot visam. Sau daca ajungem la sfarsitul drumului fara sa ne pocnim de ceva.

Problema fiind ca daca reusim ‘tunul’ contribuim la demolarea societatii in ansamblu. Daca mergem ca nebunii pe sosea – in mod ‘inconstient’, contribuim la insecuritatea generala.

Ce ma doare este indiferenta generala. Nimanui nu-i mai pasa de nimic. Nici macar de soarta lui.
Nu-i pasa sau se comporta ca si cum nu i-ar pasa. Ceea ce e totuna.

Iar statul, adica cooperarea dintre noi, isi va reveni abia dupa ce ne va fi revenit noua mintea la cap.
Daca vom incerca sa intarim autoritatea statului inainte ca revenirea noastra sa fi avut loc, nu vom face decat sa instauram unul dintre multiplele fascisme disponibile.

Moarte dictaturii toleranței…

Păi dacă dictatura toleranței urmează să fie abrogată, înseamnă că …

OK. Da’ pân-la-urmă cum rămâne?

Mai avem voie să gândim? Și să le atragem proștilor atenția atunci când dau în gropi?
Tolerându-le între timp greșelile?

Sau va trebui să ne vedem de treburile noastre?
Lăsându-i pe proști pe unde se va fi nimerit să cadă?

Doar ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât vor unii să le facă să pară…

Cum măsurăm ‘prostia’?
Cum determinăm cine merită să fie tolerat și cine nu?
Cine va face asta și utilizând ce puncte de reper?!?

Ce punem în locul toleranței?

Ne punem mâna-n gât?
Unul altuia?
După cum ne vine pe chelie?

Sau dăm Legiunea jos din cui?
Înlocuim dictatura toleranței cu intoleranța dictatorială?

Pentru că, nu-i așa, e mult mai simplu să măsori cu ‘Patul lui Procust’…

Dar ce te faci cu Iisus?

Și au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.”

‘Și chiar crezi că o să înțeleagă cineva ce ai vrut să spui?’
‘Ce? Că n-ai decât să spui ce vrei dar că pentru a acționa trebuie să îndeplinești niște condiții speciale?
Iisus n-a osândit pe nimeni… ce ne îndrituiește pe noi să-mpărțim oamenii pe categorii?’

Bulevardul dintre Casa ‘Poporului’ și ‘fântâni’ purta numele de Victoria Socialismului.

Și pentru că singurul lucru care ne ținea în viață era ‘hazul de necaz’, i-am spus „Victoria socialismului împotriva poporului”.

Ia să vedem ce s-a întâmplat în cei trezeci de ani scurși de când poporul s-a răsculat, cârmaciul a decolat spre un loc „cu verdeață” iar bulevardul a primit numele de „Unirii”.

Din spatele Casei Poporului se ițește Catedrala Neamului.

Iar Magazinul Unirii e, în sfârșit, plin de marfă.

Realist vorbind, astăzi o ducem mult mai bine față de acum 30 de ani.
Doar că acest ‘mult mai bine’ are o foarte pregnantă dimensiune statistică!
Dacă adunăm nivelul de trai al celor care o duc bine cu cel al ‘asistaților social’ și împărțim la doi – știu, nu așa se face media la chestiile astea complicate, rezultatul iese net superior nivelului de trai de care ne bucuram, marea majoritate, pe vremea Marelui Cârmaci.

Și încă ceva.
Atunci eram ‘strânși uniți în jurul conducătorului iubit’.
Adică unii îl apărau – pe el, personal, în timp ce restul încercam să ne vedem de viață.
‘El’ fiind, poate paradoxal, elementul de unire dintre noi toți.
Toți îl uram.
Atât cei a căror misiune era să îl apere cât și restul poporului. Aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat între 25 Decembrie 1989 și 5 Ianuarie 1990. Înverșunarea cu care au fost călcate în picioare, la propriu, toate cele care ne aduceau aminte de el. De el și, prin extensie, de ‘partid’.
Că în timp ce oamenii de rând își vărsau amarul acumulat răzbunându-se pe simboluri ‘inițiații’ își vedeau de treburile lor…. asta-i altă poveste.

Ideea e că pe vremea aia distanța dintre Casa Poporului și Piața Unirii era destul de mică.
Oamenii care populau cele două locuri aveau măcar un lucru în comun.
Nici unul nu credea că va scăpa vreodată de Ceaușescu dar toți își doreau acest lucru cu ardoare!

Acum, la treizeci de ani după ce ne-am luat „rația de libertate”… cei din Palatul Parlamentului habar n-au ce se întâmplă în Piața Unirii.
În timp ce mai puțin de o treime dintre cei din Piața Unirii cred că din Palatul Parlamentului mai poate veni ceva folositor și pentru ei.

Din cauza pandemiei?
Poate. Doar că trendul ăsta durează de ceva vreme…

Și uite încă o măsură a distanței dintre vlădică și opincă.
Vlădica habar n-are – sau nu-l înteresează, cum să transmită ceva opincii. Așa că opinca nu mai crede nimic din ce spune vladica.

Teama de reacții adverse, lipsa de încredere în vaccinuri în general, nivelul scăzut de educație științifică, suspiciunile de manipulare – toate sunt subsumate lipsei de încredere în autoritate și duc la frânarea campaniei de vaccinare anti-Covid în România.

Dan Petre, sociolog, 31 Mai 2021.

Să nu mă întrebați ‘cine e de vină’!
Tot ce mă interesează este ‘ne apucăm, odată, să facem ceva pe chestia asta’?

Ceva constructiv… că la prostii ne pricepem toți…
Mai țineți minte ‘Ucenicul Vrăjitor’?
Nu, aia n-a fost o poveste… Ceaușescu a fost și el tot un ucenic căruia i s-a urcat prenadezul la cap!
Doar că n-a fost cine să-l tragă de mânecă! Când a fost cazul, că după aia a fost prea târziu…

PS.

Pentru cei care n-au avut timp să citească în tinerețe.
‘Ucenicul Vrăjitor’ este o poezie a lui Goethe. Vrajitorul ‘titular’ îl lasă pe ucenic în ‘laborator’, cu consemnul să nu umble cu lucrurile pe care nu le stăpânește/înțelege cu adevărat. Ucenicul nu se poate stăpâni – care dintre noi ar fi în stare să se abțină atunci când ar avea acces la puterea absolută?!?, așa că încearcă puterile ‘nuielei fermecate’. Lucrurile dau din rău în mai rău și doar întoarcerea titlularului întrerupe continuarea catastrofei.

PS II

Despre Ceaușescu se povestește că a fost, pentru o foarte scurtă perioadă, ucenic la un cizmar.
Prenadezul este un adeziv folosit in cizmărie, precum și de către aurolacii care încă trăiau în 2014 prin tunelele de termoficare care împânzesc Bucureștiul.

https://www.mediafax.ro/politic/alegeri-parlamentare-2020-live-update-prezenta-la-vot-in-timp-real-cati-romani-au-votat-pana-acum-live-update-19770200

https://www.agerpres.ro/documentare/2020/12/04/parlamentare2020-prezenta-la-vot-la-alegerile-parlamentare-din-romania-de-dupa-anul-1989–620888

https://www.g4media.ro/de-ce-nu-se-mai-vaccineaza-romanii-dan-petre-sociolog-romanii-sunt-printre-cei-mai-superstitiosi-si-religiosi-din-europa-si-ca-au-mai-multa-incredere-in-pseudo-si-para-stiinte-decat-in-stiinta-li.html

America este o țară aflată într-o stare avansată de putrefacție!
Da, dar uite ce frumos miroase….

N-am fost foarte surprins de căderea regimului Ceaușescu.
Prea se-mpuțiseră lucrurile…

În zilele alea am umblat foarte mult pe stradă. Vroiam, pur și simplu, să văd.
Așa că am văzut… Unde era o gramadă de oameni care striga ceva, hop și eu.
Să văd ce strigă. Să-i văd cum strigă…

Eram deja inginer. Și habar n-aveam că urma să devin sociolog.
Dar aveam o chestie în mine care mă împingea să fiu acolo. În „mijlocul maselor”…

Inclusiv în Piața Universității!

Tot nevoia de a fi acolo m-a făcut să fiu observator la alegerile din Duminica Orbului.
N-am intrat in PCR. Nu atât din spirit civic ci pentru că ar fi trebuit să-mi fi ras barba.
Aiurea, nu? De trei ori, în trei ocazii diferite, mi s-a propus să intru în partid. Și de fiecare dată mi s-a spus că: „Asta este o treabă foarte serioasă. Ți se vor deschide oportunități mari dar va trebui să renunți la barbă!” Le-am răspuns, fiecăruia, că „am să mă gândesc”. Toți trei m-au lăsat în pace… Or fi zis că-s nebun…
Ca să pot fi observator, am fost nevoit să mă „întregimentez”. Așa că… am devenit membru PNL. N-au avut carnet să-mi dea, atunci. După aia… nu m-am mai dus eu pe acolo…

Fiind de față, n-am fost surprins nici de rezultatul votului.
Când îi vedeam cum își fac cruce înainte de a băga buletinul în urnă – după ce își confirmaseră, unul altuia, în secția de vot, că l-au „găsit pe Iliescu”…

Am fost oarecum surprins de insistența cu care au continuat cei din Piața Universității.
Era evident că elanul din Decembrie se istovise. Iliescu „și ai lui” reușiseră – cu banane, cu portocale, cu…, să pună batista înapoi pe țambal.

Am fost foarte surprins de 13-15. Un act cât se poate de gratuit.

Așa credeam eu…
Ce rost a avut să alungi cu tam-tam o gașcă de neadaptați?
Să te expui oprobiului extern?
Să riști alienarea unei părți din populație?
Să-ți creezi obligații? Cum să devii dator, politic vorbind, unei hoarde dezlănțuite?

Surpinderea asta a durat 31 de ani. Până azi dimineață…

Nici măcar nu știam ce zi era.
La radio, Radio Actualități, cineva a vorbit vreo cinci minute despre cele întâmplate acum 31 de ani. După care a urmat alt subiect…

Abia în momentul acela am înțeles…

Gașca de neadaptați fusese adunată cu schepsis!
Vă dați seama cam ce propagandă ar fi făcut toți tinerii aia dacă s-ar fi dus la ei acasă în loc să strige în Piață?
Una e să stai de vorbă, tete-a-tete, cu bunica ta și alta e ca aceiași bunică să afle de la televizor – un singur post, dar foarte „profesionist”, ce trăznăi faci tu la București!

Oprobiul extern a fost căutat!
Scopul era să rămânem separați, nu să ne aruncăm în brațele capitaliștilor veroși… „Nu ne vindem țara!”, dacă mai țineți minte….

Alienarea cărei părți din populație?
Cea care a fost extrem de bucuroasă că și-a primit „rația de libertate”?!?
Cea care și-a pus coada pe spinare după „evenimente”?
Primii îi ciuguleau deja din palmă lui Iliescu iar plecarea celor din urmă a fost un adevărat bonus pentru organizatorii atrocităților la care am fost martori.

Și, la final dar nu în cele din urmă, am ajuns la „obligații”…
Regimul Iliescu era deja dator vândut minerilor!
Sau, mai exact spus, celor care controlau hoardele venite din Valea Jiului.
Mineriada din Iunie a fost, de fapt, a treia!

Am început prin a vă povesti că am umblat mult pe străzi în zilele alea. Din Decembrie până în Iunie.
În primul rând trebuie să precizez că eu, personal, n-am pățit nimic.
În Decembrie mi-a țiuit un glonț pe la ureche – a doua zi m-am dus și-am găsit urma pe perete, undeva vis-a-vis de CC.
În 13-15 nu m-a întrebat nimeni de sănătate, cu toate că aveam barba până în piept. Or fi crezut că sunt popă…

Întorcându-mă la mineri, voi începe prin a vă spune că erau 3 tipuri. Care nu prea semănau între ei….
Și nici nu se amestecau!
Unii aveau treabă. Grupuri relativ organizate, mergeau cu capul într-o singură direcție, repede… În general, aveau salopete noi, cozi de lopeti noi, lămpașe noi…
Alții veniseră să vadă și ei Bucureștiul. Oameni, în general, de peste 30 de ani. Cu salopete uzate, dar destul de curate. Fără „scule”. Cel mult câte un lămpaș. Se uitau de jur împrejur, de parcă-și căutau locul. Încercau și ei să înțeleagă ce căutau acolo…
Și nelipsiții oportuniști! Tineri, zdrentăroși – salopetele de pe ei erau vechi, nereparate și, destul de murdare, cu ochii mereu la pândă… După un chioșc de unde să ia țigări pe gratis, după vre-o nefericită pe care s-o înghesuie într-un gang, după vre-un moșulică de care să facă mișto…

Și cum rămâne cu „obligațiile”? A făcut regimul Iliescu cu adevărat ceva pentru mineri? Ar fi putut, de fapt?
De unde bani, de unde viziune…

Dacă stăm bine să ne gândim. minerii au ieșit cel mai prost din toată chestia asta.
Mai bine de jumătate dintre protestatari au emigrat. Ceilalți au firme.
Restul țării o duce mult mai bine decât acum 30 de ani. Nu atât de bine precum s-ar fi putut… mai bine decât bulgarii dar mult mai prost decât ceilalți est europeni…
Valea Jiului e o ruină. Iar minerii o duc mult mai prost decât restul țării.

Aviz amatorilor.
Celor dispuși să se lase vrăjiți de „cântecul sirenelor”!

Îmi încep aproape fiecare dimineață cu revista presei de la RFI.

Cele mai multe articole se referă la nerealizările guvernului. Care o fi ăla.
Iar atunci când cei aflați la putere sunt rugați să explice situațiile actuale, cam toți scot în evidență nerealizările celor care au fost la putere înaintea lor.

Nimeni, nici ziariști și nici politicieni/activiști, nu vorbește despre greșeli, condiții obiective… sau orice altceva în afară de incapacitatea – sau, eventual, reaua voință, a celor aflați, în momentul respectiv, la butoanele puterii.

Ieri, 8 Iunie, toți indignații de serviciu vociferau despre inconștiența celor care au permis/lasat cascada Bigăr să se ‘prăbușească’. Necunoscând ce s-a întâmplat exact, nu pot comenta ‘faptele’. ‘Prăbușirea’….
Doar că însistența cu care activiștii în ale comunicării cereau socoteală autorităților pentru ceva care ține mai degrabă de Mama Natură decât de administrația statului m-a făcut să înțeleg cât de grea este, încă, moștenirea comunistă.

Este absolut clar că există o neîncredere funciară între funcționarii statului și restul populației.
Am vrut să scriu „între autoritatea statului și restul populației” dar m-am oprit la timp. Pentru că tocmai asta e problema. Neîncrederea dintre populație și funcționari face să dispară exact „autoritatea statului”.
Oamenii îndeplinesc, în dorul lelii, ceea ce li se spune pentru că nu au alternativă. Oamenii încearcă, tot timpul, să fenteze sistemul, tocmai pentru că nu au încredere în cei care populează sistemul. Adică, și de fapt, oamenii nu au încredere în sistem. Nici măcar cei din interiorul sistemului…

În țările cu tradiție democratică, sistemul a evoluat – sub presiunea maselor, către o funcționare organică. Toți trag la aceiași căruță – chiar dacă unii mai într-o parte și alții mai în cealaltă. Iar atunci când se întorc cu căruța de la moară fiecare dintre cei care au participat la efort se bucură de partea care i se cuvine de drept.

În țările cu tradiție autoritaristă, ‘vizitii’ își iau partea leului, argații se bat între ei pentru ce cade de la masa barosanilor iar populația așteptă, liniștită – de foame, să li se dea.
Pentru că sistemul este, inevitabil, ineficient, din când în când populația ajunge să moară de foame. Adică le ajunge cuțitul la os. Și se răscoală.

În urma răscoalelor, se mai schimbă și cei din fruntea bucatelor. Noii veniți își încep domnia prin descăpățânarea câtorva dintre predecesori. Pe vremea fanarioților, cu sabia. Revoluționarii francezi au folosit ghilotina.
În ’89, de Crăciun, a fost utilizat plutonul de execuție. Acum… completul de judecată…

Faptul că de treizeci de ani ne răsculăm abia în fața urnelor de vot este doar o chestiune de nuanță.
Fenomenul a rămas același.
Încă nu am învățat să tragem cu toții la căruță.
Am rămas, încă, la trasul spuzei pe turta proprie.

N-am priceput, încă, de ce rămânem, aproape toți, cu pâinea necoaptă.

Și mai e ceva care mă roade.
Trăim în era ‘comunicării’. Jumătate dintre cei chemați să-și dea cu părerea, despre orice, sunt prezentați ca fiind ‘specialiști în comunicare’. Și vorbesc, firesc, despre cum ar fi trebuit să comunice guvernul. Sau opoziția…
Despre ce ar fi trebuit să fi făcut, guvernul și opoziția – adică să se înțeleagă asupra lucrurilor fundamentale, cum ar fi imunizarea anti-Covid sau construcția de autostrazi, nu vorbește nimeni!
Adică am rămas tot în era ‘luptei de clasă’. Când dușmanul este identificat cu precizie, arătat cu degetul și combătut cu elan revoluționar! Sau, măcar, cu râvnă perpetuu reformatoare…
Ei bine, în această eră a comunicării, specialiștii în domeniu turuie într-una despre

E chiar atât de greu de remarcat că o cascadă este, prin definiție, o „cădere”?!?

„Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii”

Întorcându-ne la greaua moșternire comunistă, voi reaminti motivele pentru care se prăbușesc toate regimurile autoritare.
Cei care le conduc se luptă între ei pentru putere, uitând de rolul pe care îl au de îndeplinit.
Uită de problemele reale. Să le identifice și să le rezolve.
Sunt atât de preocupați să se mențină la putere încât ajung să uite de condiția fundamentală a rămânerii lor acolo. Funcționarea sistemului în fruntea cărora se află.

Uită că scaunul pe care s-au cocoțat este ‘ținut în cârcă’ de restul societății.
Care societate se așteaptă, în schimbul acestei susțineri, la o singură chestie. Ca ‘sistemul’ să funcționeze în mod rezonabil.

Care funcționare ‘rezonabilă’ depinde de cooperarea dintre diversele segmente ale societății.

Care cooperare depinde de două lucruri.
De deciziile adoptate de cei aflați, temporar, la butoane.
De modul în care aceste decizii sunt comunicate și comentate în societate.

Deciziile pot fi bune sau proaste.
Dacă sunt bune, vor contribui la funcționarea sistemului. La ‘supraviețuirea’ acestuia.
Dacă sunt proaste…

Și iar ne-am întors la comunicare…
Chiar și deciziile bune trebuie comunicate bine. Deciziile trebuie puse în aplicare. Cu cât sunt mai bine înțelese, cu atât mai bine vor fi puse în practică. Cu atât mai repede vor apare beneficiile aplicării lor.
Și deciziile proaste trebuie comunicate bine. Cu cât mai bine sunt comunicate, cu atât mai repede va fi perceput caracterul lor dăunător. Cu cât mai adănc este ascuns rahatul sub preș, cu atât mai greu vor fi de înlăturat consecințele sale.
Cu alte cuvinte, este esențial ca și comunicatorii să-și priceapă menirea. Să-și practice meseria cu responsabilitate și cu pricepere.

Responsabilitate și pricepere…

Aveți grijă băăă!
Tocmai s-a prăbușit căderea!!!!

Pentru conformitate, trebuie să-i mentionez și pe cei care știu, cât de cât, să scrie. Chiar dacă nu reușesc să reziste, până la capăt, tentației. Pentru că așa or fi fost învățati la școală? Pentru că așa li se cere?!? Pentru că așa s-au obișnuit…