Archives for posts with tag: Mineriada

America este o țară aflată într-o stare avansată de putrefacție!
Da, dar uite ce frumos miroase….

N-am fost foarte surprins de căderea regimului Ceaușescu.
Prea se-mpuțiseră lucrurile…

În zilele alea am umblat foarte mult pe stradă. Vroiam, pur și simplu, să văd.
Așa că am văzut… Unde era o gramadă de oameni care striga ceva, hop și eu.
Să văd ce strigă. Să-i văd cum strigă…

Eram deja inginer. Și habar n-aveam că urma să devin sociolog.
Dar aveam o chestie în mine care mă împingea să fiu acolo. În „mijlocul maselor”…

Inclusiv în Piața Universității!

Tot nevoia de a fi acolo m-a făcut să fiu observator la alegerile din Duminica Orbului.
N-am intrat in PCR. Nu atât din spirit civic ci pentru că ar fi trebuit să-mi fi ras barba.
Aiurea, nu? De trei ori, în trei ocazii diferite, mi s-a propus să intru în partid. Și de fiecare dată mi s-a spus că: „Asta este o treabă foarte serioasă. Ți se vor deschide oportunități mari dar va trebui să renunți la barbă!” Le-am răspuns, fiecăruia, că „am să mă gândesc”. Toți trei m-au lăsat în pace… Or fi zis că-s nebun…
Ca să pot fi observator, am fost nevoit să mă „întregimentez”. Așa că… am devenit membru PNL. N-au avut carnet să-mi dea, atunci. După aia… nu m-am mai dus eu pe acolo…

Fiind de față, n-am fost surprins nici de rezultatul votului.
Când îi vedeam cum își fac cruce înainte de a băga buletinul în urnă – după ce își confirmaseră, unul altuia, în secția de vot, că l-au „găsit pe Iliescu”…

Am fost oarecum surprins de insistența cu care au continuat cei din Piața Universității.
Era evident că elanul din Decembrie se istovise. Iliescu „și ai lui” reușiseră – cu banane, cu portocale, cu…, să pună batista înapoi pe țambal.

Am fost foarte surprins de 13-15. Un act cât se poate de gratuit.

Așa credeam eu…
Ce rost a avut să alungi cu tam-tam o gașcă de neadaptați?
Să te expui oprobiului extern?
Să riști alienarea unei părți din populație?
Să-ți creezi obligații? Cum să devii dator, politic vorbind, unei hoarde dezlănțuite?

Surpinderea asta a durat 31 de ani. Până azi dimineață…

Nici măcar nu știam ce zi era.
La radio, Radio Actualități, cineva a vorbit vreo cinci minute despre cele întâmplate acum 31 de ani. După care a urmat alt subiect…

Abia în momentul acela am înțeles…

Gașca de neadaptați fusese adunată cu schepsis!
Vă dați seama cam ce propagandă ar fi făcut toți tinerii aia dacă s-ar fi dus la ei acasă în loc să strige în Piață?
Una e să stai de vorbă, tete-a-tete, cu bunica ta și alta e ca aceiași bunică să afle de la televizor – un singur post, dar foarte „profesionist”, ce trăznăi faci tu la București!

Oprobiul extern a fost căutat!
Scopul era să rămânem separați, nu să ne aruncăm în brațele capitaliștilor veroși… „Nu ne vindem țara!”, dacă mai țineți minte….

Alienarea cărei părți din populație?
Cea care a fost extrem de bucuroasă că și-a primit „rația de libertate”?!?
Cea care și-a pus coada pe spinare după „evenimente”?
Primii îi ciuguleau deja din palmă lui Iliescu iar plecarea celor din urmă a fost un adevărat bonus pentru organizatorii atrocităților la care am fost martori.

Și, la final dar nu în cele din urmă, am ajuns la „obligații”…
Regimul Iliescu era deja dator vândut minerilor!
Sau, mai exact spus, celor care controlau hoardele venite din Valea Jiului.
Mineriada din Iunie a fost, de fapt, a treia!

Am început prin a vă povesti că am umblat mult pe străzi în zilele alea. Din Decembrie până în Iunie.
În primul rând trebuie să precizez că eu, personal, n-am pățit nimic.
În Decembrie mi-a țiuit un glonț pe la ureche – a doua zi m-am dus și-am găsit urma pe perete, undeva vis-a-vis de CC.
În 13-15 nu m-a întrebat nimeni de sănătate, cu toate că aveam barba până în piept. Or fi crezut că sunt popă…

Întorcându-mă la mineri, voi începe prin a vă spune că erau 3 tipuri. Care nu prea semănau între ei….
Și nici nu se amestecau!
Unii aveau treabă. Grupuri relativ organizate, mergeau cu capul într-o singură direcție, repede… În general, aveau salopete noi, cozi de lopeti noi, lămpașe noi…
Alții veniseră să vadă și ei Bucureștiul. Oameni, în general, de peste 30 de ani. Cu salopete uzate, dar destul de curate. Fără „scule”. Cel mult câte un lămpaș. Se uitau de jur împrejur, de parcă-și căutau locul. Încercau și ei să înțeleagă ce căutau acolo…
Și nelipsiții oportuniști! Tineri, zdrentăroși – salopetele de pe ei erau vechi, nereparate și, destul de murdare, cu ochii mereu la pândă… După un chioșc de unde să ia țigări pe gratis, după vre-o nefericită pe care s-o înghesuie într-un gang, după vre-un moșulică de care să facă mișto…

Și cum rămâne cu „obligațiile”? A făcut regimul Iliescu cu adevărat ceva pentru mineri? Ar fi putut, de fapt?
De unde bani, de unde viziune…

Dacă stăm bine să ne gândim. minerii au ieșit cel mai prost din toată chestia asta.
Mai bine de jumătate dintre protestatari au emigrat. Ceilalți au firme.
Restul țării o duce mult mai bine decât acum 30 de ani. Nu atât de bine precum s-ar fi putut… mai bine decât bulgarii dar mult mai prost decât ceilalți est europeni…
Valea Jiului e o ruină. Iar minerii o duc mult mai prost decât restul țării.

Aviz amatorilor.
Celor dispuși să se lase vrăjiți de „cântecul sirenelor”!

Trump summoned supporters to “wild” protest, and told them to fight. They did

One of my high-school mates had emigrated to Canada. From Romania. He’s been living there for 25 years now. We keep in touch. A few years ago, he told me:

“We come from their future. I currently experience things which had already happened in Romania.”

His prophecy had been fulfilled, and then some, yesterday. The sixth of January, 2021.

1991, Romanian miners occupying the Romanian Parliament.

The differences between the two instances exist and they are not insignificant.

Both Trump and Iliescu – the Romanian president at that time, had been democratically elected. Both on populist platforms, even if the concept wasn’t as widely used in 1991 as it is now.

Only 1991 wasn’t the first time the miners had come to Bucharest.
In 1990 Ion Iliescu – the ‘cripto’ communist leader who had risen to power as a consequence of the 1989 uprising, had ‘thanked’ the miners for quelling a ‘festering’ anti neo-communist protest organized mainly by students.
In fact, this had been yet another precedent. ‘Occupy’ Piata Universitatii 1990 versus Occupy ‘Everything’ 2011.
In 1991, the miners had, again, ‘occupied’ Bucharest. Again, ‘supposedly’, under their own volition. The then prime minister, Petre Roman, had adopted some very stringent free market reforms. Which had fallen foul of both Iliescu and certain swaths of the population. Hence the miners had not been driven back to Valea Jiului until Petre Roman had been revoked from office.

And 1991 wasn’t the last time the miners had attempted to make themselves noticed…
As the old saying goes, it’s harder to quiet down a hornet’s nest than to stir it up!

We’ll see, as the blind man always says.

1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.

Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …

Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.

Așa că pune-te, frate române, pe comentat.

Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.

Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:

„În primul rând vreau să spun că nu susțin nici un moment că Mihai Șora a fost vreun torționar comunist.
Dar nici nu trebuie văzut ca un dizident.”

Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…

„Starea Libertății”

Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…

Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…

Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.

Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…

Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…

Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?

Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.

Acum, dupa 25 de ani, aud din ce in ce mai des cum că am fi in ‘halul’ în care ne aflam ca ispășire pentru crima, colectivă, de a-l fi executat pe Ceaușescu în noaptea de Crăciun.

Dintr-un punct de vedere îngust, mecanicist, logica pare perfectă – pentru credincioși. Corelația este evidentă, crima enormă.

Da, numai că simpla corelație nu e suficientă. Mă rog, pentru cei care vor sa înțelegă, nu doar să creadă…

Mie mi se pare că ceea ce i s-a întâmplat lui Ceaușescu la trecerea dintre regimurile politice a fost un simptom și nicidecum o cauza a ceea ce ni se întamplă nouă în ultimii 25 de ani.

Ne pregateam – sau măcar ne doream – să intrăm în democrație. Adică într-un regim politic bazat exclusiv pe respect reciproc între membrii societății.
Și cum ne-am făcut, ca societate, debutul în noua eră? Printr-un act de linșaj cu acte în regulă urmat la doar 6 luni și jumătate de un mini razboi civil în care susținători deghizați în mineri ai președintelui proaspăt ales – același care a hotărât soarta cuplului Ceaușescu – au luat de pe străzi protestatari pașnici și i-au dus tot la Jilava – adică exact acolo unde fuseseră duși in Decembrie ’89 protestatarii anti-comuniști de către Securitatea încă fidelă celui ce urma să fie ‘jertfit’ de Crăciun?

Păi dacă nici ăsta nu este un exemplu perfect de cerc vicios… Atât de perfect încât a rămas aproape invizibil chiar și acum, după 25 de ani de când ne tot învărtim în el și nu înțelegem ce ne trage înapoi!

„Dar Ceușeștii meritau să moară pentru tot ceea ce au făcut!”

Am zis eu altceva? Am zis eu că ar fi trebuit trimiși pe coasta de Azur (sau în Coreea de Nord) cu vreo pensie viageră?

Bineînțeles că cei doi, ‘pe persoane fizice’, au primit ceea ce au meritat.

NOI, noi aveam nevoie de mai mult!
Aveam nevoie de un proces civilizat, care să închidă cât mai multe dintre rănile pricinuite de comunism, nu să deschidă altele noi, în plus față de cele care încă supurează, netratate, și în zilele noastre.
Noi eram cei care aveam nevoie să intrăm în noua era cu capul sus, nu cu măinile mânjite de sânge.

Pănă la urmă asta e deosebirea dintre democrație și totalitarism. Modul în care este stabilită vinovăția. Acest lucru este cel putin la fel de important ca rezultatul judecății. Dacă actul de justiție nu este transparent, adică dacă depinde de dispoziția celor aflați vremelnic la putere, nici nu mai conteaza daca este ‘just’ sau nu. Atâta vreme cât individul mediu, cel de pe stradă, știe că soarta sa ‘atârnă’ de cel aflat la putere nici unul dintre cei doi – guvernat sau guvernant – nu vor trăi cu adevărat în democrație.

Cel mult într-o societate în care gloatei i se ia periodic pulsul electoral numai că nici măcar chestia asta nu se face pe bune. Înainte de ‘măsurătoarea oficială’ au loc atâtea manipulări încât nici nu mai știi ce se determina cu adevărat, starea de spirit a populației sau abilitățile echipelor de manipulatori…

PS I. Acum intelegeti de ce ‘cancelariile vest-europene’ au privit cu extremă neîncredere modul hei-rupist în care a fost orchestrată debarcarea lui Băsescu în 2012? Anti-băsiștii, autodeclarați ‘singurii democrați adevărați’, reușiseră să adune, cum necum, suficientă majoritate parlamentară încât să facă lucrurile ca la carte… au ales varianta ‘las-ca merge și așa’… păi până când ‘o viață-amară și un trai umilitor’, până când avem de gând să continuăm cu fușereala?

PS II Incă mai sunt câte unii care cred ca Ponta a pierdut alegerile. Sau ca strategii lui ar fi pierdut alegerile… Altii nu inteleg cum de a reusit Iohannis să le căștige…
În primul rând că alegerile democratice nu sunt despre căștig sau pierdere ci despre a determina care dintre propunerile aflate în discuție înspiră mai multă încredere celor ce vor fi nevoiți să experimenteze pe pielea lor efectele aplicării uneia sau alteia dintre respectivele propuneri…
În al doilea rând singurii câștigători ai acestor alegeri am fost noi, cei care ne-am săturat de improvizații și am ales ‘Romania Lucrului Bine Făcut’. Tot mai e ceva! Pentru a ne bucura cu adevărat de victorie, trebuie să veghem în continuare, cu cerbicie, ca acestă promisiune generoasă să fie tranpusă în practică!

%d bloggers like this: