Archives for posts with tag: lupta pentru putere

Îmi încep aproape fiecare dimineață cu revista presei de la RFI.

Cele mai multe articole se referă la nerealizările guvernului. Care o fi ăla.
Iar atunci când cei aflați la putere sunt rugați să explice situațiile actuale, cam toți scot în evidență nerealizările celor care au fost la putere înaintea lor.

Nimeni, nici ziariști și nici politicieni/activiști, nu vorbește despre greșeli, condiții obiective… sau orice altceva în afară de incapacitatea – sau, eventual, reaua voință, a celor aflați, în momentul respectiv, la butoanele puterii.

Ieri, 8 Iunie, toți indignații de serviciu vociferau despre inconștiența celor care au permis/lasat cascada Bigăr să se ‘prăbușească’. Necunoscând ce s-a întâmplat exact, nu pot comenta ‘faptele’. ‘Prăbușirea’….
Doar că însistența cu care activiștii în ale comunicării cereau socoteală autorităților pentru ceva care ține mai degrabă de Mama Natură decât de administrația statului m-a făcut să înțeleg cât de grea este, încă, moștenirea comunistă.

Este absolut clar că există o neîncredere funciară între funcționarii statului și restul populației.
Am vrut să scriu „între autoritatea statului și restul populației” dar m-am oprit la timp. Pentru că tocmai asta e problema. Neîncrederea dintre populație și funcționari face să dispară exact „autoritatea statului”.
Oamenii îndeplinesc, în dorul lelii, ceea ce li se spune pentru că nu au alternativă. Oamenii încearcă, tot timpul, să fenteze sistemul, tocmai pentru că nu au încredere în cei care populează sistemul. Adică, și de fapt, oamenii nu au încredere în sistem. Nici măcar cei din interiorul sistemului…

În țările cu tradiție democratică, sistemul a evoluat – sub presiunea maselor, către o funcționare organică. Toți trag la aceiași căruță – chiar dacă unii mai într-o parte și alții mai în cealaltă. Iar atunci când se întorc cu căruța de la moară fiecare dintre cei care au participat la efort se bucură de partea care i se cuvine de drept.

În țările cu tradiție autoritaristă, ‘vizitii’ își iau partea leului, argații se bat între ei pentru ce cade de la masa barosanilor iar populația așteptă, liniștită – de foame, să li se dea.
Pentru că sistemul este, inevitabil, ineficient, din când în când populația ajunge să moară de foame. Adică le ajunge cuțitul la os. Și se răscoală.

În urma răscoalelor, se mai schimbă și cei din fruntea bucatelor. Noii veniți își încep domnia prin descăpățânarea câtorva dintre predecesori. Pe vremea fanarioților, cu sabia. Revoluționarii francezi au folosit ghilotina.
În ’89, de Crăciun, a fost utilizat plutonul de execuție. Acum… completul de judecată…

Faptul că de treizeci de ani ne răsculăm abia în fața urnelor de vot este doar o chestiune de nuanță.
Fenomenul a rămas același.
Încă nu am învățat să tragem cu toții la căruță.
Am rămas, încă, la trasul spuzei pe turta proprie.

N-am priceput, încă, de ce rămânem, aproape toți, cu pâinea necoaptă.

Și mai e ceva care mă roade.
Trăim în era ‘comunicării’. Jumătate dintre cei chemați să-și dea cu părerea, despre orice, sunt prezentați ca fiind ‘specialiști în comunicare’. Și vorbesc, firesc, despre cum ar fi trebuit să comunice guvernul. Sau opoziția…
Despre ce ar fi trebuit să fi făcut, guvernul și opoziția – adică să se înțeleagă asupra lucrurilor fundamentale, cum ar fi imunizarea anti-Covid sau construcția de autostrazi, nu vorbește nimeni!
Adică am rămas tot în era ‘luptei de clasă’. Când dușmanul este identificat cu precizie, arătat cu degetul și combătut cu elan revoluționar! Sau, măcar, cu râvnă perpetuu reformatoare…
Ei bine, în această eră a comunicării, specialiștii în domeniu turuie într-una despre

E chiar atât de greu de remarcat că o cascadă este, prin definiție, o „cădere”?!?

„Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii”

Întorcându-ne la greaua moșternire comunistă, voi reaminti motivele pentru care se prăbușesc toate regimurile autoritare.
Cei care le conduc se luptă între ei pentru putere, uitând de rolul pe care îl au de îndeplinit.
Uită de problemele reale. Să le identifice și să le rezolve.
Sunt atât de preocupați să se mențină la putere încât ajung să uite de condiția fundamentală a rămânerii lor acolo. Funcționarea sistemului în fruntea cărora se află.

Uită că scaunul pe care s-au cocoțat este ‘ținut în cârcă’ de restul societății.
Care societate se așteaptă, în schimbul acestei susțineri, la o singură chestie. Ca ‘sistemul’ să funcționeze în mod rezonabil.

Care funcționare ‘rezonabilă’ depinde de cooperarea dintre diversele segmente ale societății.

Care cooperare depinde de două lucruri.
De deciziile adoptate de cei aflați, temporar, la butoane.
De modul în care aceste decizii sunt comunicate și comentate în societate.

Deciziile pot fi bune sau proaste.
Dacă sunt bune, vor contribui la funcționarea sistemului. La ‘supraviețuirea’ acestuia.
Dacă sunt proaste…

Și iar ne-am întors la comunicare…
Chiar și deciziile bune trebuie comunicate bine. Deciziile trebuie puse în aplicare. Cu cât sunt mai bine înțelese, cu atât mai bine vor fi puse în practică. Cu atât mai repede vor apare beneficiile aplicării lor.
Și deciziile proaste trebuie comunicate bine. Cu cât mai bine sunt comunicate, cu atât mai repede va fi perceput caracterul lor dăunător. Cu cât mai adănc este ascuns rahatul sub preș, cu atât mai greu vor fi de înlăturat consecințele sale.
Cu alte cuvinte, este esențial ca și comunicatorii să-și priceapă menirea. Să-și practice meseria cu responsabilitate și cu pricepere.

Responsabilitate și pricepere…

Aveți grijă băăă!
Tocmai s-a prăbușit căderea!!!!

Pentru conformitate, trebuie să-i mentionez și pe cei care știu, cât de cât, să scrie. Chiar dacă nu reușesc să reziste, până la capăt, tentației. Pentru că așa or fi fost învățati la școală? Pentru că așa li se cere?!? Pentru că așa s-au obișnuit…

Crin Antonescu a anuntat ca renunta chiar si la pozitia de presedinte demisionar al PNL si ca nu mai intentioneaza sa candideze la presedentia Romaniei iar Antena 3 discuta situatia sub titlul de mai sus. (1 Iunie 2014, Duminica)

Cu 38 de ani in urma, tot pe vremea asta, terminam clasa a 8-a.
Profesorul nostru de istorie, domnul Bucataru – n-aveai cum sa-i spui tovarasu’, era mult prea domn – incepuse deja cu cateva saptamani in urma sa ne pregateasca pentru cele ce urmau sa ni se intample. Ne-a invatat multe in perioada aia, de la cum sa copiem sau cum sa invitam o fata la film (iar pe fete cum sa accepte sau sa refuze politicos o astfel de invitatie) pana la niste adevarate subtilitati de filozofie a vietii. Astazi voi face apel la doua dintre acestea din urma.

‘La liceu veti invata tot felul de chestii…Economie politica, socialism stiintific, democratie populara… toate astea sunt destul de incurcate si as prefera sa plecati de la mine cu niste lucruri cat de cat clare.
Democratia, de exemplu, nu are de-a face de loc cu numerele. Lumea crede ca daca ‘este democratie’ atunci ‘majoritatea hotaraste iar minoritatea asculta’. Cei care sustin asa ceva n-au inteles nimic. Democratia se refera la faptul ca inainte de a se trece la vot fiecare isi spune parerea iar ceilalti asculta. Cu atentie! Iar din momentul in care nu se mai discuta despre idei, cu respect, ci despre persoane, si eventual cu dusmanie, ideea de democratie s-a dus demult pe apa sambetei. Aia nu mai este democratie ci dictatura majoritatii’. (Pentru cei carora nu le vine a crede ca aceasta discutie, publica pana la urma, a avut loc pe vremea comunismului le atrag respectuos atentia ca atunci era cea mai fasta perioada postbelica a Romaniei. Ceausescu nu innebunise inca iar la chioscul din colt se mai gasea Kent)

‘Veti trece prin tot felul de examene, pentru care va veti pregati dupa cum veti putea voi mai bine. Sa stiti totusi ca in afara de pregatirea ‘clasica’, de invatatul propriu zis, conteaza foarte mult si atitudinea pe care o aveti la examene. Si sa nu uitati o chestie. De cele mai multe ori raspunsurile pot fi deduse pornind chiar de la modul in care sunt formulate intrebarile!’

Revenind la titlul postarii si aplicand invataturile domnului Profesor Bucataru raspunsul devine deja simplu:

Brucan s-a inselat amarnic, Antonescu si-a facut-o pana la urma cu mana lui iar cei care au de fapt de pierdut suntem chiar noi.

Pentru cei care nu tin minte, ‘oracolul din Damaroaia’ a prezis ca romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a invata ce este aceea democratie. Avand in vedere ca in campania pentru europarlamentare s-a discutat despre orice numai despre idei nu este clar ca profetia asta nu s-a indeplinit inca.
“Nu vom lasa Romania pe mana baronilor rosii!…” Nici nu mai conteaza ce a mai spus Antonescu dupa aceste cuvinte. Pot sa ii inteleg starea de spirit, ba chiar sunt de acord cu el ca sunt prea multi baroni rosii in Romania. De fapt sunt prea multi baroni de orice fel… sa revenim. Cand te pregatesti sa candidezi pentru o functie eligibila nu iti poti permite sa imparti de la inceput electoratul in doua si sa acuzi implicit una dintre parti ca ii sustine pe ‘baronii rosii’. Nu are nici o importanta ca de aproape un an esti tinta unui foc incrucisat, atat din stanga cat si din propria reduta de dreapta. Pur si simplu nu ai voie sa spui asa ceva, cu atat mai mult cu cat pana atunci dadeai impresia ca duci lupta pe planul ideilor si ca nu ai nici o intentie sa te cobori in mocirla in care are loc ‘lupta politica’ de la noi.

“Lupta politica.”
Abia acum am pus degetul pe rana. Atat conform invataturilor Profesorului Bucataru cat si tuturor tratatelor de politologie (atentie, nu de marketing politic) care subliniaza caracterul participativ al procesului democratic, ‘politica’, cea adevarata,  are de a face mai degraba cu cooperarea decat cu lupta. Da, exista intrecere dar o intrecere de tip sportiv, o intrecere din acelea unde este important sa participi si unde toti au cate ceva de castigat.

Poate ca citind aceste randuri ma veti considera un naiv. Nu sunt in masura sa va contrazic.
Dar ce frumos ar fi ca ‘intrecerea politica’ sa se intoarca la menirea ei fireasca.  Aceea de a produce solutii benefice pentru cat mai multi dintre membrii societatii.
Din pacate in zilele noastre prea multi considera ca ‘politica’ este doar un cadru institutional in care se desfasoara ‘lupta pentru putere’ care macina societatile contemporane precum un cancer. De aceea alegatorii nu prea ies la vot iar prea multi dintre cetateni nici macar nu vor sa aibe de a face cu asa ceva.
Iar pana cand aceasta perceptie a societatii nu se va schimba scena politica va continua sa fie ocupata de cei pentru care puterea politica este un scop si nu o unealta.

%d bloggers like this: