Archives for posts with tag: neincredere

Mult mai frică decât mi-a fost la începutul pandemiei.

Atunci a fost vorba despre un simplu virus. Omenirea a mai făcut față unor chestii de genul ăsta.
Niște carantină, la un moment dat un vaccin, mai devreme sau mai târziu urma să revenim la un nou normal.

Toate astea au venit. Fiecare la timpul lor.
Mai întâi carantina și masca au temperat intensitatea pandemiei, apoi a venit speranța dată de vaccin.
Distanțarea socială produsă de concediile de peste vară a făcut minuni. Ajutată și de vaccin.

După care au venit lecțiile grele!

Am aflat că unii dintre noi nu vor să se vaccineze pentru că, pur și simplu, nu le pasă de cei din jurul lor.
Că nu vor să-și pună „botniță”. Din exact același motiv.
Că sunt semeni de-ai noștri care după un an și ceva de zile încă nu acceptă realitatea. Sunt încă convinși că boala produsă de acest virus este doar o „gripă”.
Alții încearcă să ne convingă, în continuare, să refuzăm vaccinul. Că provoacă infertilitate, că ne distruge sistemul imunitar, că bilgheitz, că doar cei cu imunitatea compromisă au nevoie cu adevarat de vaccin, că vaccinul asta a aparut prea repede… Iar culmea culmilor este numărul prea mare de medici care răspândesc, și ei, genul ăsta de informații.

Se vehiculează tot felul de explicații pentru numărul mic de vaccinați din Romania.
Că oamenii nu mai au încredere în autorități. Că neîncrederea în politicieni s-a transformat într-o neîncredere generalizată.
Că sunt prea mulți analfabeți funcționali. Care chiar dacă știu să citească, nu înțeleg nimic.

OK, ambele explicații se bazează pe niște realități. Triste dar cât se poate de reale.
Doar că aceste explicații nu sunt suficiente.
Neîncrederea și analfabetismul funcțional explică doar comportamentul masei.

Ar mai fi nevoie de explicații cu privire la comportamentul elitei.
La modul inept, politicianist, în care a fost tratată criza de către ‘clasa politică’.
La modul de-a dreptul lipsit de responsabilitate în care s-a comportat o prea mare proporție din clerul ortodox.
La faptul că o prea mare parte a presei a vânat senzaționalul în loc să ofere informație de calitate.

Nu mi-e atât frică de virus cât mi-e frică de ceea ce suntem dispuși să ne facem unul altuia.
Mai bine spus, mie frică pentru cât de puțin suntem dispuși să facem unul pentru celălalt.

Și imi mai este frică de faptul că prea mulți dintre politicieni sunt mai degrabă dispuși să ne dezbine – pentru a se putea ei cocoța mai ușor în scaunele vizate, în loc să ne dea un exemplu despre ce înseamnă colaborarea în caz de pericol.
De faptul că prea mulți dintre noi sunt dispuși să-i înjure pe cei care nu sunt de acord cu ei – indiferent de tabăra din care fac parte, în loc să încerce să înțeleagă ce se întâmplă.

Mi-e frică de faptul că, la un secol și jumătate de la Unire, am uitat cât de greu este să răzbești singur.
Și de cât de ușor le-a venit pescuitorilor în ape tulburi să ne dezbine!

Îmi încep aproape fiecare dimineață cu revista presei de la RFI.

Cele mai multe articole se referă la nerealizările guvernului. Care o fi ăla.
Iar atunci când cei aflați la putere sunt rugați să explice situațiile actuale, cam toți scot în evidență nerealizările celor care au fost la putere înaintea lor.

Nimeni, nici ziariști și nici politicieni/activiști, nu vorbește despre greșeli, condiții obiective… sau orice altceva în afară de incapacitatea – sau, eventual, reaua voință, a celor aflați, în momentul respectiv, la butoanele puterii.

Ieri, 8 Iunie, toți indignații de serviciu vociferau despre inconștiența celor care au permis/lasat cascada Bigăr să se ‘prăbușească’. Necunoscând ce s-a întâmplat exact, nu pot comenta ‘faptele’. ‘Prăbușirea’….
Doar că însistența cu care activiștii în ale comunicării cereau socoteală autorităților pentru ceva care ține mai degrabă de Mama Natură decât de administrația statului m-a făcut să înțeleg cât de grea este, încă, moștenirea comunistă.

Este absolut clar că există o neîncredere funciară între funcționarii statului și restul populației.
Am vrut să scriu „între autoritatea statului și restul populației” dar m-am oprit la timp. Pentru că tocmai asta e problema. Neîncrederea dintre populație și funcționari face să dispară exact „autoritatea statului”.
Oamenii îndeplinesc, în dorul lelii, ceea ce li se spune pentru că nu au alternativă. Oamenii încearcă, tot timpul, să fenteze sistemul, tocmai pentru că nu au încredere în cei care populează sistemul. Adică, și de fapt, oamenii nu au încredere în sistem. Nici măcar cei din interiorul sistemului…

În țările cu tradiție democratică, sistemul a evoluat – sub presiunea maselor, către o funcționare organică. Toți trag la aceiași căruță – chiar dacă unii mai într-o parte și alții mai în cealaltă. Iar atunci când se întorc cu căruța de la moară fiecare dintre cei care au participat la efort se bucură de partea care i se cuvine de drept.

În țările cu tradiție autoritaristă, ‘vizitii’ își iau partea leului, argații se bat între ei pentru ce cade de la masa barosanilor iar populația așteptă, liniștită – de foame, să li se dea.
Pentru că sistemul este, inevitabil, ineficient, din când în când populația ajunge să moară de foame. Adică le ajunge cuțitul la os. Și se răscoală.

În urma răscoalelor, se mai schimbă și cei din fruntea bucatelor. Noii veniți își încep domnia prin descăpățânarea câtorva dintre predecesori. Pe vremea fanarioților, cu sabia. Revoluționarii francezi au folosit ghilotina.
În ’89, de Crăciun, a fost utilizat plutonul de execuție. Acum… completul de judecată…

Faptul că de treizeci de ani ne răsculăm abia în fața urnelor de vot este doar o chestiune de nuanță.
Fenomenul a rămas același.
Încă nu am învățat să tragem cu toții la căruță.
Am rămas, încă, la trasul spuzei pe turta proprie.

N-am priceput, încă, de ce rămânem, aproape toți, cu pâinea necoaptă.

Și mai e ceva care mă roade.
Trăim în era ‘comunicării’. Jumătate dintre cei chemați să-și dea cu părerea, despre orice, sunt prezentați ca fiind ‘specialiști în comunicare’. Și vorbesc, firesc, despre cum ar fi trebuit să comunice guvernul. Sau opoziția…
Despre ce ar fi trebuit să fi făcut, guvernul și opoziția – adică să se înțeleagă asupra lucrurilor fundamentale, cum ar fi imunizarea anti-Covid sau construcția de autostrazi, nu vorbește nimeni!
Adică am rămas tot în era ‘luptei de clasă’. Când dușmanul este identificat cu precizie, arătat cu degetul și combătut cu elan revoluționar! Sau, măcar, cu râvnă perpetuu reformatoare…
Ei bine, în această eră a comunicării, specialiștii în domeniu turuie într-una despre

E chiar atât de greu de remarcat că o cascadă este, prin definiție, o „cădere”?!?

„Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii”

Întorcându-ne la greaua moșternire comunistă, voi reaminti motivele pentru care se prăbușesc toate regimurile autoritare.
Cei care le conduc se luptă între ei pentru putere, uitând de rolul pe care îl au de îndeplinit.
Uită de problemele reale. Să le identifice și să le rezolve.
Sunt atât de preocupați să se mențină la putere încât ajung să uite de condiția fundamentală a rămânerii lor acolo. Funcționarea sistemului în fruntea cărora se află.

Uită că scaunul pe care s-au cocoțat este ‘ținut în cârcă’ de restul societății.
Care societate se așteaptă, în schimbul acestei susțineri, la o singură chestie. Ca ‘sistemul’ să funcționeze în mod rezonabil.

Care funcționare ‘rezonabilă’ depinde de cooperarea dintre diversele segmente ale societății.

Care cooperare depinde de două lucruri.
De deciziile adoptate de cei aflați, temporar, la butoane.
De modul în care aceste decizii sunt comunicate și comentate în societate.

Deciziile pot fi bune sau proaste.
Dacă sunt bune, vor contribui la funcționarea sistemului. La ‘supraviețuirea’ acestuia.
Dacă sunt proaste…

Și iar ne-am întors la comunicare…
Chiar și deciziile bune trebuie comunicate bine. Deciziile trebuie puse în aplicare. Cu cât sunt mai bine înțelese, cu atât mai bine vor fi puse în practică. Cu atât mai repede vor apare beneficiile aplicării lor.
Și deciziile proaste trebuie comunicate bine. Cu cât mai bine sunt comunicate, cu atât mai repede va fi perceput caracterul lor dăunător. Cu cât mai adănc este ascuns rahatul sub preș, cu atât mai greu vor fi de înlăturat consecințele sale.
Cu alte cuvinte, este esențial ca și comunicatorii să-și priceapă menirea. Să-și practice meseria cu responsabilitate și cu pricepere.

Responsabilitate și pricepere…

Aveți grijă băăă!
Tocmai s-a prăbușit căderea!!!!

Pentru conformitate, trebuie să-i mentionez și pe cei care știu, cât de cât, să scrie. Chiar dacă nu reușesc să reziste, până la capăt, tentației. Pentru că așa or fi fost învățati la școală? Pentru că așa li se cere?!? Pentru că așa s-au obișnuit…

“Poti sa duci calul la apa dar nu-l poti face sa bea”.
Dupa ce i se face sete ii vine mintea la cap. Si atunci ce facem? Asteptam sa vina vreo molima peste noi?
Pana la urma o parte din tot fenomenul asta tine si de ‘star system’: unii isi doresc foarte mult sa devina/ramana celebri si nu se dau in laturi de la nimic pentru asta iar altii sunt dispusi sa bage in seama orice aiureala daca a iesit din gura unei celebritati.
In oglinda foarte multa lume a inceput sa aibe din ce in ce mai putina incredere in ‘autoritatea centrala’ si atunci cauta repere alternative. Ori campaniile de vaccinare ‘provin’ chiar de la administratiile centrale a statelor. Iar daca mai sunt si obligatorii…
E un fel de cerc vicios.

“Populația săraca n-ar avea nicio reticență dacă nu s-ar găsi unii să le bage idei în cap. Și de obicei necunoscători și neștiutori, dar care stau foarte bine în zona cu presupusul. Iar la noi cel puțin, în România, această zonă a presupusului este la loc de cinste. Este în vârful piramidei: toți își dau cu presupusul nefiind în domeniu. Vaccinările au salvat vieți cu nemiluita și au ajuns până în pragul să poată fi eradicată poliomielita – că dacă noi nu vedem acum poliomielită și oameni în cârje și cu infirmități este pentru că a existat vaccinul anti-polio. Dacă nu mai vedem acum variolă – pentru că variola este prima boală care a fost eradicată la nivel de planeta Pământ – este pentru că au fost campanii de vaccinare susținută. Dacă nu mai vedem acum foarte multe cazuri de rujeolă cu encefalită și cu deces la copilul mic, este datorită campaniilor de vaccinare. Dar noi facem filosofia informației în momentul de față și punem un accent foarte mare pe comunicare, pentru că ăsta este trendul în secolul 21, vrem ca persoanele să fie informate. Păi să fie informate, dar care este QI-ul lor. Dacă nu știm asta, trebuie să construim niște mesaje pentru o gamă foarte variată de QI-uri. Și nu are timpul ăsta la îndemână să construiască asemenea mesaje pentru diferite tipuri de QI. Și atunci vine un deștept care sfidează tot ce înseamnă știință și spune „Nu e bun” sau „Am eu o problemă, mă gândesc eu că dacă…””

http://ampress.ro/interviuri/adrian-streinu-cercel-vaccinarile-au-salvat-vieti-cu-nemiluita-dar-acum-vine-un-destept-si-spune-nu-e-bun/

%d bloggers like this: