Archives for posts with tag: ratia de libertate

America este o țară aflată într-o stare avansată de putrefacție!
Da, dar uite ce frumos miroase….

N-am fost foarte surprins de căderea regimului Ceaușescu.
Prea se-mpuțiseră lucrurile…

În zilele alea am umblat foarte mult pe stradă. Vroiam, pur și simplu, să văd.
Așa că am văzut… Unde era o gramadă de oameni care striga ceva, hop și eu.
Să văd ce strigă. Să-i văd cum strigă…

Eram deja inginer. Și habar n-aveam că urma să devin sociolog.
Dar aveam o chestie în mine care mă împingea să fiu acolo. În „mijlocul maselor”…

Inclusiv în Piața Universității!

Tot nevoia de a fi acolo m-a făcut să fiu observator la alegerile din Duminica Orbului.
N-am intrat in PCR. Nu atât din spirit civic ci pentru că ar fi trebuit să-mi fi ras barba.
Aiurea, nu? De trei ori, în trei ocazii diferite, mi s-a propus să intru în partid. Și de fiecare dată mi s-a spus că: „Asta este o treabă foarte serioasă. Ți se vor deschide oportunități mari dar va trebui să renunți la barbă!” Le-am răspuns, fiecăruia, că „am să mă gândesc”. Toți trei m-au lăsat în pace… Or fi zis că-s nebun…
Ca să pot fi observator, am fost nevoit să mă „întregimentez”. Așa că… am devenit membru PNL. N-au avut carnet să-mi dea, atunci. După aia… nu m-am mai dus eu pe acolo…

Fiind de față, n-am fost surprins nici de rezultatul votului.
Când îi vedeam cum își fac cruce înainte de a băga buletinul în urnă – după ce își confirmaseră, unul altuia, în secția de vot, că l-au „găsit pe Iliescu”…

Am fost oarecum surprins de insistența cu care au continuat cei din Piața Universității.
Era evident că elanul din Decembrie se istovise. Iliescu „și ai lui” reușiseră – cu banane, cu portocale, cu…, să pună batista înapoi pe țambal.

Am fost foarte surprins de 13-15. Un act cât se poate de gratuit.

Așa credeam eu…
Ce rost a avut să alungi cu tam-tam o gașcă de neadaptați?
Să te expui oprobiului extern?
Să riști alienarea unei părți din populație?
Să-ți creezi obligații? Cum să devii dator, politic vorbind, unei hoarde dezlănțuite?

Surpinderea asta a durat 31 de ani. Până azi dimineață…

Nici măcar nu știam ce zi era.
La radio, Radio Actualități, cineva a vorbit vreo cinci minute despre cele întâmplate acum 31 de ani. După care a urmat alt subiect…

Abia în momentul acela am înțeles…

Gașca de neadaptați fusese adunată cu schepsis!
Vă dați seama cam ce propagandă ar fi făcut toți tinerii aia dacă s-ar fi dus la ei acasă în loc să strige în Piață?
Una e să stai de vorbă, tete-a-tete, cu bunica ta și alta e ca aceiași bunică să afle de la televizor – un singur post, dar foarte „profesionist”, ce trăznăi faci tu la București!

Oprobiul extern a fost căutat!
Scopul era să rămânem separați, nu să ne aruncăm în brațele capitaliștilor veroși… „Nu ne vindem țara!”, dacă mai țineți minte….

Alienarea cărei părți din populație?
Cea care a fost extrem de bucuroasă că și-a primit „rația de libertate”?!?
Cea care și-a pus coada pe spinare după „evenimente”?
Primii îi ciuguleau deja din palmă lui Iliescu iar plecarea celor din urmă a fost un adevărat bonus pentru organizatorii atrocităților la care am fost martori.

Și, la final dar nu în cele din urmă, am ajuns la „obligații”…
Regimul Iliescu era deja dator vândut minerilor!
Sau, mai exact spus, celor care controlau hoardele venite din Valea Jiului.
Mineriada din Iunie a fost, de fapt, a treia!

Am început prin a vă povesti că am umblat mult pe străzi în zilele alea. Din Decembrie până în Iunie.
În primul rând trebuie să precizez că eu, personal, n-am pățit nimic.
În Decembrie mi-a țiuit un glonț pe la ureche – a doua zi m-am dus și-am găsit urma pe perete, undeva vis-a-vis de CC.
În 13-15 nu m-a întrebat nimeni de sănătate, cu toate că aveam barba până în piept. Or fi crezut că sunt popă…

Întorcându-mă la mineri, voi începe prin a vă spune că erau 3 tipuri. Care nu prea semănau între ei….
Și nici nu se amestecau!
Unii aveau treabă. Grupuri relativ organizate, mergeau cu capul într-o singură direcție, repede… În general, aveau salopete noi, cozi de lopeti noi, lămpașe noi…
Alții veniseră să vadă și ei Bucureștiul. Oameni, în general, de peste 30 de ani. Cu salopete uzate, dar destul de curate. Fără „scule”. Cel mult câte un lămpaș. Se uitau de jur împrejur, de parcă-și căutau locul. Încercau și ei să înțeleagă ce căutau acolo…
Și nelipsiții oportuniști! Tineri, zdrentăroși – salopetele de pe ei erau vechi, nereparate și, destul de murdare, cu ochii mereu la pândă… După un chioșc de unde să ia țigări pe gratis, după vre-o nefericită pe care s-o înghesuie într-un gang, după vre-un moșulică de care să facă mișto…

Și cum rămâne cu „obligațiile”? A făcut regimul Iliescu cu adevărat ceva pentru mineri? Ar fi putut, de fapt?
De unde bani, de unde viziune…

Dacă stăm bine să ne gândim. minerii au ieșit cel mai prost din toată chestia asta.
Mai bine de jumătate dintre protestatari au emigrat. Ceilalți au firme.
Restul țării o duce mult mai bine decât acum 30 de ani. Nu atât de bine precum s-ar fi putut… mai bine decât bulgarii dar mult mai prost decât ceilalți est europeni…
Valea Jiului e o ruină. Iar minerii o duc mult mai prost decât restul țării.

Aviz amatorilor.
Celor dispuși să se lase vrăjiți de „cântecul sirenelor”!

Unii spun că ‘ce nu te omoară, te face mai puternic’.
Poate. Amintirea momentului constituie întotdeauna un sprijin. Un precedent care îți aduce aminte de ceea ce ai fost în stare să faci. Peste ce ai fost capabil să treci…

Sprijinul devine mult mai puternic atunci când supraviețuitorul înțelege ceva din experiența trăită. Dacă nu atunci, măcar mai târziu…

Cert este că cele trăite lasă urme. Suficient de adânci încât să le pierdem din vedere.

Seria documentară „1989 – Decembrie roşu”, la TVR 1 | VIDEO

Abia aseară, la treizeci de ani după, mi-am dat seama cât de nepotrivită este alăturarea dintre „rație” și „libertate”.
Mi-au trebuit 30 de ani, mai mult de jumătate din viață, să realizez cât de adânc îmi intrase în suflet conceptul de „limită”. Zahărul era cu porția, carnea era cu porția, uleiul era cu porția, pâinea era cu porția… așa că atunci când am rupt băierile, chiar și libertatea ne-am luat-o cu porția.

Doar cât am considerat noi. Că ne-ajunge.
O rație…

Destul de liberi?!?

Se vede că cicatricile supraviețuirii sunt suficient de adânci încât să ne urmeze și dincolo.
Sunt curios dacă trec și peste generații.

Ce părere or avea copiii ‘lor’ despre toată chestia asta?
Cum o fi să te simți „destul de liber”?!?

Cu spatele la zid….

1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.

Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …

Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.

Așa că pune-te, frate române, pe comentat.

Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.

Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:

„În primul rând vreau să spun că nu susțin nici un moment că Mihai Șora a fost vreun torționar comunist.
Dar nici nu trebuie văzut ca un dizident.”

Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…

„Starea Libertății”

Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…

Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…

Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.

Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…

Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…

Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?

Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.

%d bloggers like this: