“I do not believe that the solution to our problem is simply to elect the right people. The important thing is to establish a political climate of opinion which will make it politically profitable for the wrong people to do the right thing. Unless it is politically profitable for the wrong people to do the right thing, the right people will not do the right thing either, or if they try, they will shortly be out of office.”
Milton Friedman

Iohannis a devenit ‘vinovatul de serviciu’.
Și Cîțu, dar mai puțin.

Cu cât ești mai sus pe scara ierharhică, cu atât mai vinovat ajungi să fii considerat.
Mai ales pentru lucrurile pe care ar fi trebuit/ai fi putut să le faci! Pentru lucrurile despre care acuzatorii tăi sunt convinși că ar fi trebuit să le faci…

Bine, asta ține atunci când vine vorba despre fotbal. Pe cine să înjure suporterul exasperat dacă nu pe antrenorul echipei pierzătoare. Și, eventual, pe patronul echipei. Care n-a bagat destui bani…

Dar atunci când vine vorba despre ‘șeful statului’?!?
Ales prin vot democratic?

Cum se mai pot supăra pe el chiar cei care l-au votat?

N-a făcut exact ce credeau ei că trebuia să facă?!?

Și asta se aplică la toți aleșii!
De la președinte țării la președintele de bloc!

A ținut cont mai degrabă de interesele lui – și/sau ale partidului din care face/a făcut parte, în loc să aibă în vedere interesele întregii țări? Ale comunității în ansamblul ei?
Sau, chiar și mai rău, ‘și-a nenorocit propriul partid’?!?

Hai să traduc citatul din Friedman. „Nu este suficient să alegem ‘oamenii potriviți’. Pentru a rezolva cu adevărat ‘problema’ este absolut necesar să facem în așa fel încât ‘lucrul bine făcut’ să devină profitabil din punct de vedere politic. Atâta vreme cât nu va fi profitabil din punct de vedere politic și pentru cei ‘strâmbi’ să facă lucrurile ‘drepte’, nici drepții nu vor îndrăzni să le facă așa cum trebuie. Pentru că ar pierde alegerile!”

Spusele lui Friedman sunt cu adevărat seducătoare din punct de vedere intelectual.
Din păcate, pleacă de la o premisă greșită.
Că cineva, individual sau în colectiv, ar ști care sunt lucrurile alea ‘bune’.
Că națiunea, în ansamblul ei, ar ști ce să ceară de la politicienii aleși de ea și că aceștia ar fi în stare să citească semnalele venite din ‘adâncurile’ societății.
Și, pe deasupra, că mecanismul democratic prin care societatea transmite semnale către politicieni ar funcționa corect. Fără ‘paraziți’ și fără ‘distorsiuni’.

‘Și atunci? Ce vrei să spui?
Că ‘jocul’ este pierdut prin definiție?
Că orice-am face, tot prost iese?!?’

Stai liniștit, ‘nu mor caii când vor câinii’…

În primul rând, vreau să lămuresc cum vine treaba cu Tătuca.
Scriu despre chestia asta de ceva vreme și tot apar lucruri noi.
Adică imi dau seama singur cât de ‘generos’ este acest subiect.
Comportamentul nostru este atât de complex încât pe măsură ce trece timpul descopăr din ce în ce mai multe ‘cotloane’.
Noi! Mai ales pentru mine…

Tătuca joacă multe roluri. Am descris deja unele dintre ele. E un link mai sus.
Astăzi am mai înțeles o necesitate satisfăcută de acest personaj polimorf.

Ce face orice om normal atunci când dă de greu?

Folosește un kit pentru reducerea stresului sau dă vina pe altul.
Pe altcineva în afară de sine, nu pe alt kit…

Simplu, nu?

De ce să ‘dăm cu capul’ – cu capul nostru, cel care a ales cu cine am votat, când putem să dăm vina pe alesul nostru?
Și, mai ales, de ce să stăm noi și să analizăm întregul cortegiu de decizii care ne-a adus unde suntem acum când avem posibilitatea să dăm vina, întreaga vină, pe cel aflat – ACUM – ‘la butoane’?!?
Iar dacă cel în cauză se comportă în așa fel încât să ne și simțim bine făcând acest lucru….

‘Bine, bine… teoria ca teoria… doar că explicațiile nu țin de foame!
Ce e de făcut?’

În primul rând, am să observ că tocmai m-ai distribuit în rolul lui Tătuca.
Mă întrebi pe mine ce trebuie să faci tu!

Și da, cred că știu ce e de făcut în situația asta.

Adică știu ce am de gând să fac eu!
Să mă duc la vot. Și să îndemn cât mai mulți oameni să facă acest lucru.
Să îndemn cât mai mulți oameni să-și facă vocea auzită!
Să-și spună părerea.

Cât mai apăsat – ca să fie auzită.
Și cât mai respectuos, ca să fie luată în seamă de interlocutori.
Orice discuție în care fiecare dintre vorbitori le spune celorlalți că sunt dobitoci devine o colecție de monologuri.
Fiecare spune ce vrea și nimeni nu ascultă nimic!

‘Și ce ar rezolva o prezență masivă la vot?!?

Cel mai important mesaj care poate fi transmis cu ajutorul buletinului de vot este

NE PASĂ!

Ne pasă de soarta noastră!

Chiar dacă fiecare dintre noi votează așa cum îl taie capul, fiecare dintre noi transmite un mesaj cât se poate de clar.
Că îi pasă! De soarta lui și a comunității din care face parte.
Și că se așteaptă ca promisiunile electorale făcute în campania electorală vor fi respectate!

‘Și chiar crezi că politicienilor le pasă de semnalele trimise de noi?!?’

Da, cu condiția ca semnalul să fie suficient de puternic!
Semnalul, nu semnalele.
Ce voteaza fiecare dintre noi e o chestie. Internă. Între alegător și aleșii săi.
Semnalul la care mă refer eu, cel care trebuie să fie cu adevărat puternic, este prezența la urne.
Câți dintre noi suntem atât de interesați de soarta proprie încât să ieșim la vot!

Uite care e treaba.
Fiecare partid are câte un ‘electoratul său captiv’. Care, din varii și diverse motive, votează cam același lucru.
Pe lângă aceste electorate captive, mai sunt unii care merg la vot ‘din principiu’. Care iau in considerare lucrurile întamplate în timpul ultimului ciclu electoral. Și care sunt din ce în ce mai puțini.

În situația asta, fiecare dintre partide – oricare dintre ele, n-are altceva de făcut decât să-și fidelizeze electoratul captiv.
Să-și scoată oamenii la vot!
Dacă toți ceilalți declară sus și tare că nu-i interesează… Dacă nu s-au deranjat la alegerile trecute? Și dacă din ce în ce mai mulți dintre cei care data trecută au făcut ‘efortul’, acum declară, apăsat, că nu mai au nici un gând să voteze? Ce rost mai are să încerci ‘lărgirea bazinului electoral’? Ce rost mai are să încerci ceva nou? Cu adevărat nou… Cum ar fi ‘să rezolvi cu adevărat problemele!’ Măcar una…

Și cum vor face chestia asta?
Cum fac partidele să scoată cât mai mulți dintre oamenii LOR la vot?

Ne place unde suntem?
Înțelegem că suntem aici ca o consecință a lucrurilor care s-au întâmplat până acum?
Ca o consecință a deciziilor care au fost puse în practică cu aprobarea noastră, activă sau doar tacită?
Ca o consecinta a deciziilor adoptate de politicieni aleși de noi, sub ochii adormiți ai celor care n-au fost la vot?
Ca o consecință a măsurilor puse în practică de noi? Politicienii doar adoptă deciziile, de pus în practică le punem noi, ‘oamenii muncii’… Așa cum credem noi de cuviință…

Ne place unde suntem?
Și credem că ne va fi din ce în ce mai bine dacă politicienii – fiecare în partidele din care fac parte, vor continua să apese, din ce în ce mai tare, pe aceleași pedale pe care au tot apăsat în ultimii 30 de ani?
Sub supravegherea și îndrumarea a din ce în ce mai puțini dintre noi?

Pe bune?!?

Și dacă nouă ne place, ei de ce ar încerca să facă altceva?
Altceva în afară de lucrurile cu care ne-am obișnuit deja? Și noi, și ei…

Altceva în afară de lucrurile care sunt profitabile din punct de vedere politic în actuala conjunctură socială?

Și dacă nu ne place?
Ei de unde să afle?

Înainte să dea mămăliga-n foc…