Fără nici o pretenție de obiectivitate.
De fapt, fără nici o pretenție.
Doar un avertisment cu privire la consecințe.
Românul vrea „SĂ MOARĂ ȘI CAPRA VECINULUI”
Studiu sociologic GfK
De când cu pandemia asta de Covid, există două teorii care încearcă să explice reticența împotriva vaccinurilor. Și, în special, împotriva celui anti-covid.
Lipsa de încredere în autorități – civile, științifice, etc., și lipsa de educație a populației. A populațiilor, de fapt…
Bineînțeles că aceste două teorii pot fi ‘împletite’. Lipsa de educație – adică neînțelegerea conceptului de vaccin, va exacerba neîncrederea într-o autoritate publică care bălmăjește situația. Aceiași lipsă de educație la nivelul celor aflați într-o poziție de autoritate publică îi va face pe aceștia să bălmăjească situația. Lipsa de încredere a autorităților publice locale în șefii lor – autoritățile publice centrale, va… Lipsa de considerație a autorităților centrale față de autoritățile publice locale – și fată de cetățeanul de rând, va…
Avem de a face cu o intersecție de cercuri vicioase. Intersecție care produce vârtejul în care suntem!
Ei bine, eu cred că totul ni se trage de la capră! De la relația pe care o avem, fiecare dintre noi, cu ‘capra vecinului’!
Da, ‘educația’ are de a face cu tot fenomenul ăsta. Tot așa și cu ‘nivelul de încredere’. Numai că aceste două ‘variabile’ sunt doar elemente de ghidaj. Ele ‘decât’ influențează fenomenul.
‘Motorul’ ‘vârtejului’ în care abia ne mai tragem suflarea este ‘invidia’!
Invidia profundă!
Invidia aia care provine din neputință. Din sentimentul acela paralizant că oricât te-ai chinui, tot n-ai să ieși vreodată la liman!
Invidia aia care se ostoiește abia după ce moare și capra vecinului.
Invidia aia care poate fi înțeleasă, de vecin, abia după ce și acesta va fi rămas fără capră…
Invidia aia care poate fi depășită, de amândoi, doar împreună!
Prin educație, dacă se poate.
Sau după ce dau, amândoi, cu capul de prag. Pragul de sus, de jos…
Și înțeleg, amândoi, că indiferent de curtea în care moare capra, întreg satul va avea de suferit.
Mirosul de hoit nu ține cont de garduri!
„Conform aceluiași studiu GfK, românii din segmentul 18-29 de ani acordă importanţă banilor și poziţiei sociale, sunt descurcăreţi, dar în sensul negativ, care denotă superficialitate. De asemenea, aproapele ajunge să ne intereseze atunci când este mai bun pentru că acest lucru ne frustrează.
Nepotismul, pilele și relaţiile sunt caracteristice românilor astăzi, ajungând în unele situaţii să conteze mai mult decât studiile. Respondenţii din segmentul 30-49 de ani îi văd pe români ca ţinând la tradiţie și familiști. Ei îi consideră solidari, dar în bula lor, deschiși și responsabili.(?!?, mirarea îmi aparține)”
Nota Bene. Studiul despre care este vorba a fost făcut în 2018. Înainte de toată ‘chestia asta’.
„Şcolile din toată ţara afişează pe site-urile proprii ce rată de vaccinare au în rândul personalului. Unde sunt cei mai mulţi profesori imunizaţi.” Articol publicat de Adevărul.
„Sindicatele din Educaţie sunt revoltate de criteriul vaccinării pentru prezenţa fizică la clase: Afişarea ratei de vaccinare e abuzivă! Şcolile vor deveni focare de infecție.” Articol publicat de Spotmedia.
Situația vaccinarii personalului didactic, pe fiecare școală și localitate, la 19/11/2021, cf. Ministerului Învățământului. De remarcat, cel puțin în câteva localități rurale din Vaslui, faptul că toate școlile care raportează la nivelul câte unei comune au aceiași rată de vaccinare. Chiar daca sunt în sate diferite. Școli gimnaziale, primare, grădinițe…
Șoșoacă și-a pus, singură, botniță. În plenul Parlamentului. La tribuna Camerei Deputaților.
OK, aici e vorba de libertatea cuvântului. Fiecare om – iar parlamentarii sunt, sau ar trebui să fie, oameni – are dreptul să se exprime așa cum consideră că este necesar.
Deci faptul că Șoșoacă și-a pus botniță e treaba ei. A ei și doar a ei!
Peste conceptul de libertate a cuvântului se suprapune, în cazul parlamentarilor, conceptul de imunitate.
Aceștia nu pot fi trași la raspundere pentru cele făcute în timpul mandatului fără ca plenul camerei din care fac parte să le ridice imunitatea parlamentară. Cu excepția cazului în care au fost surprinși în flagrant…
Pe de altă parte, parlamentarii nu pot fi ‘pedepsiți’ pentru ideile expuse și cuvintele pronunțate în timpul exercitării mandatulu!
Cu alte cuvinte, „circul” va continua atâta vreme cât noi, ‘publicul’, le vom permite ‘artiștilor’ să se ‘producă’ pe ‘scenă’.
Pe banii noștrii, pe timpul nostru, în timpul vieții noastre…
În timpul singurei noastre vieți!
Avem de a face cu două probleme.
Un președinte de academie – din păcate cea din Romania, care se face de râs. Pe sine și pe cei care l-au pus acolo.
Niște funcționari care dovedesc, pentru a nu știu câta oară, ce ajungi să faci atunci când ești conectat doar parțial la realitate. Când ‘te uiți la lume’ prin niște ochelari ‘colorați de ideologie’…
În ce fel s-a făcut de râs președintele academiei Române… a explicat Magda Gradinaru în articol.
Cu tot rangul celui care s-a făcut de pomină – chiar dacă hohotele vor veni mai târziu, din partea colegilor săi istorici – mie mi se pare că cea de a doua problemă este mult mai importantă. Și mai periculoasă….
Aurel Pop n-a făcut altceva decât ceea ce a fost învățat să facă. A urmat cursurile unei facultăți de istorie pe vremea comunismului și a pus în practică cele învățate acolo. Cum să ‘convingă’ ‘publicul țintă’ că ‘situația’ este chiar așa, și doar așa, cum consideră cineva – sau chiar el însuși, că este!
Până la urmă, președintele academiei Române se comportă ca un simplu oportunist. Se folosește de orice îi vine la îndemână pentru a ‘avansa’ catre ținta propusă.
Ce au facut inițiatorii acelei ‘propuneri de ghid pentru comunicări interne’ este mult mai grav!
Iar faptul ca i-au oferit lui Aurel Pop prilejul de a scrie ceea ce a scris este doar bomboana de pe colivă!
‘Coliva’ în sine fiind ‘amănuntul’ că inițiatorii ‘propunerii de ghid de comunicare internă’ gândesc într-un mod similar cu cel folosit de fostul absolvent al unei facultați de istorie îmbibată de ideologie comunistă. Îmbibată de o ideologie cât se poate de totalitară…
Ioan Aurel Pop știe ce spune.
Avem de a face cu situația în care ‘hoțul strigă hoțul’. Doi ‘experți’ se recunosc între ei la o ‘lucrare’ și dau vina unul pe celălalt… Sau două săbii care nu încap într-o aceiași teacă!
Să fiu bine înțeles! Nu știu cât de neomarxiști – sau de ‘totalitari’, sunt respectivii funcționari. Tot ce știu este ce au făcut ei înșiși. Cu mâna lor. Au alcătuit un ghid despre cum ar trebui să vorbească între ei niște alți oameni. Niște alți oameni despre care se presupune că știu să gândească cu capetele lor!
Până la urmă, este vorba despre oamenii care asigură funcționarea Uniunii Europene…
Și atunci? Care mai este deosebirea dintre textul publicat de Ioan Aurel Pop și propunerea de ‘ghid de comunicare internă’?
Tre’ să recunosc că nu mă dau în vânt după Tudor Gheorghe. Îmi place muzica lui dar el, ca artist, mi se pare prea emfatic.
Are dreptate în mai tot ce spune dar … reușește să ‘treacă dincolo’ doar dacă ești deja convins!
Nu mă încurcă faptul că nu vă vaccinați.
Muriți în liniște.
Și care mai e diferența între spusele lui și întrebarea obsesivă cu care ne asaltează antivacciniștii:
Dacă tot te-ai vaccinat, ce te mai fute grija?
Chiar așa?
Să ne cântăm prohodul, unul altuia…
„Este nevoie de hotărâre şi voinţă politică solidă pentru implementarea rapidă a reformelor de pe agenda europeană, care sunt, de altfel, reforme necesare pentru bunăstarea cetăţenilor, pentru modernizarea şi consolidarea stabilităţii Republicii Moldova”
Marcel Ciolacu, Facebook, citat de Antena 3.
Imediat după întâlnire, detractorii lui Marcel Ciolacu i-au reproșat: ‘Cum îți permiți să-i dai sfaturi? După câte a făcut ea și după câte n-ai făcut tu!’
Să le luăm pe rând, lăsând la urmă lucrurile făcute de Maia Sandu.
Mai întâi faptele și apoi spusele.
Marcel Ciolacu l-a lăsat din brațe pe Liviu Dragnea. Punct.
Firesc, ne-firesc… vă aduc aminte cortegiile de PSD-isti care l-au condus la tribunal pe Adrian Năstase. Și pe alții, dar nu mai stau să-i enumer.
La întâlnirea cu Maia Sandu, Ciolacu a spus două lucruri. A făcut o promisiune și a formulat o constatare.
Că România a fost și VA RĂMÂNE cel mai apropiat prieten al Moldovei de peste Prut.
Și că e nevoie de ‘hotărâre și voință politică pentru…’
Și ce rămâne de văzut?!?
Dacă România va rămâne cel mai bun prieten al Moldovei!
Și dacă noul guvern al României va avea ‘hotărârea și voința politică necesare pentru a implementa rapid reformele de pe agenda europeană, atât de necesare pentru bunăstarea cetățenilor din România’.
Maia Sandu a început deja implementarea măsurilor ‘de pe agenda europeană’ în Republica Moldova. După cum bine a lăudat-o, implicit, Marcel Ciolacu. Pentru ‘hotărârea și voința politică solidă’ demonstrate deja de Președinta Republicii Moldova, Excelența Sa Maia Sandu.
‘Ce părere aveți despre nou instalata coaliție?’
Pesimistul: ‘Țara asta nu se mai face bine!’
Optimistul: ‘Poate și-au dat seama, în sfarșit, că nu se mai poate așa. Că lucrurile trebuie urnite odată din loc. Trebuie să le dăm o șansă!’
Realistul: ‘De unde să știu eu ce-i în capul lor? Cred că nici ei nu știu…
Singurul lucru cert este că trebuie să stăm cu ochii pe ei. Și să reacționăm atunci când vedem că se întâmplă ceva. De bine, de rău…
Până la urmă, e vorba despre viața noastră! Despre singura noastră viață…
Dacă-i lăsăm să facă ce vor ei – în loc să facă ce trebuie, ne merităm soarta!’
Iohannis a devenit ‘vinovatul de serviciu’.
Și Cîțu, dar mai puțin.
Cu cât ești mai sus pe scara ierharhică, cu atât mai vinovat ajungi să fii considerat.
Mai ales pentru lucrurile pe care ar fi trebuit/ai fi putut să le faci! Pentru lucrurile despre care acuzatorii tăi sunt convinși că ar fi trebuit să le faci…
Bine, asta ține atunci când vine vorba despre fotbal. Pe cine să înjure suporterul exasperat dacă nu pe antrenorul echipei pierzătoare. Și, eventual, pe patronul echipei. Care n-a bagat destui bani…
Dar atunci când vine vorba despre ‘șeful statului’?!?
Ales prin vot democratic?
Cum se mai pot supăra pe el chiar cei care l-au votat?
N-a făcut exact ce credeau ei că trebuia să facă?!?
Și asta se aplică la toți aleșii!
De la președinte țării la președintele de bloc!
A ținut cont mai degrabă de interesele lui – și/sau ale partidului din care face/a făcut parte, în loc să aibă în vedere interesele întregii țări? Ale comunității în ansamblul ei?
Sau, chiar și mai rău, ‘și-a nenorocit propriul partid’?!?
Hai să traduc citatul din Friedman. „Nu este suficient să alegem ‘oamenii potriviți’. Pentru a rezolva cu adevărat ‘problema’ este absolut necesar să facem în așa fel încât ‘lucrul bine făcut’ să devină profitabil din punct de vedere politic. Atâta vreme cât nu va fi profitabil din punct de vedere politic și pentru cei ‘strâmbi’ să facă lucrurile ‘drepte’, nici drepții nu vor îndrăzni să le facă așa cum trebuie. Pentru că ar pierde alegerile!”
Spusele lui Friedman sunt cu adevărat seducătoare din punct de vedere intelectual.
Din păcate, pleacă de la o premisă greșită.
Că cineva, individual sau în colectiv, ar ști care sunt lucrurile alea ‘bune’.
Că națiunea, în ansamblul ei, ar ști ce să ceară de la politicienii aleși de ea și că aceștia ar fi în stare să citească semnalele venite din ‘adâncurile’ societății.
Și, pe deasupra, că mecanismul democratic prin care societatea transmite semnale către politicieni ar funcționa corect. Fără ‘paraziți’ și fără ‘distorsiuni’.
‘Și atunci? Ce vrei să spui?
Că ‘jocul’ este pierdut prin definiție?
Că orice-am face, tot prost iese?!?’
Stai liniștit, ‘nu mor caii când vor câinii’…
În primul rând, vreau să lămuresc cum vine treaba cu Tătuca.
Scriu despre chestia asta de ceva vreme și tot apar lucruri noi.
Adică imi dau seama singur cât de ‘generos’ este acest subiect.
Comportamentul nostru este atât de complex încât pe măsură ce trece timpul descopăr din ce în ce mai multe ‘cotloane’.
Noi! Mai ales pentru mine…
Tătuca joacă multe roluri. Am descris deja unele dintre ele. E un link mai sus.
Astăzi am mai înțeles o necesitate satisfăcută de acest personaj polimorf.
Ce face orice om normal atunci când dă de greu?
Folosește un kit pentru reducerea stresului sau dă vina pe altul.
Pe altcineva în afară de sine, nu pe alt kit…
Simplu, nu?
De ce să ‘dăm cu capul’ – cu capul nostru, cel care a ales cu cine am votat, când putem să dăm vina pe alesul nostru?
Și, mai ales, de ce să stăm noi și să analizăm întregul cortegiu de decizii care ne-a adus unde suntem acum când avem posibilitatea să dăm vina, întreaga vină, pe cel aflat – ACUM – ‘la butoane’?!?
Iar dacă cel în cauză se comportă în așa fel încât să ne și simțim bine făcând acest lucru….
‘Bine, bine… teoria ca teoria… doar că explicațiile nu țin de foame!
Ce e de făcut?’
În primul rând, am să observ că tocmai m-ai distribuit în rolul lui Tătuca.
Mă întrebi pe mine ce trebuie să faci tu!
Și da, cred că știu ce e de făcut în situația asta.
Adică știu ce am de gând să fac eu!
Să mă duc la vot. Și să îndemn cât mai mulți oameni să facă acest lucru.
Să îndemn cât mai mulți oameni să-și facă vocea auzită!
Să-și spună părerea.
Cât mai apăsat – ca să fie auzită.
Și cât mai respectuos, ca să fie luată în seamă de interlocutori.
Orice discuție în care fiecare dintre vorbitori le spune celorlalți că sunt dobitoci devine o colecție de monologuri.
Fiecare spune ce vrea și nimeni nu ascultă nimic!
‘Și ce ar rezolva o prezență masivă la vot?!?
Cel mai important mesaj care poate fi transmis cu ajutorul buletinului de vot este
NE PASĂ!
Ne pasă de soarta noastră!
Chiar dacă fiecare dintre noi votează așa cum îl taie capul, fiecare dintre noi transmite un mesaj cât se poate de clar.
Că îi pasă! De soarta lui și a comunității din care face parte.
Și că se așteaptă ca promisiunile electorale făcute în campania electorală vor fi respectate!
‘Și chiar crezi că politicienilor le pasă de semnalele trimise de noi?!?’
Da, cu condiția ca semnalul să fie suficient de puternic!
Semnalul, nu semnalele.
Ce voteaza fiecare dintre noi e o chestie. Internă. Între alegător și aleșii săi.
Semnalul la care mă refer eu, cel care trebuie să fie cu adevărat puternic, este prezența la urne.
Câți dintre noi suntem atât de interesați de soarta proprie încât să ieșim la vot!
Uite care e treaba.
Fiecare partid are câte un ‘electoratul său captiv’. Care, din varii și diverse motive, votează cam același lucru.
Pe lângă aceste electorate captive, mai sunt unii care merg la vot ‘din principiu’. Care iau in considerare lucrurile întamplate în timpul ultimului ciclu electoral. Și care sunt din ce în ce mai puțini.
În situația asta, fiecare dintre partide – oricare dintre ele, n-are altceva de făcut decât să-și fidelizeze electoratul captiv.
Să-și scoată oamenii la vot!
Dacă toți ceilalți declară sus și tare că nu-i interesează… Dacă nu s-au deranjat la alegerile trecute? Și dacă din ce în ce mai mulți dintre cei care data trecută au făcut ‘efortul’, acum declară, apăsat, că nu mai au nici un gând să voteze? Ce rost mai are să încerci ‘lărgirea bazinului electoral’? Ce rost mai are să încerci ceva nou? Cu adevărat nou… Cum ar fi ‘să rezolvi cu adevărat problemele!’ Măcar una…
Și cum vor face chestia asta?
Cum fac partidele să scoată cât mai mulți dintre oamenii LOR la vot?
Ne place unde suntem?
Înțelegem că suntem aici ca o consecință a lucrurilor care s-au întâmplat până acum?
Ca o consecință a deciziilor care au fost puse în practică cu aprobarea noastră, activă sau doar tacită?
Ca o consecinta a deciziilor adoptate de politicieni aleși de noi, sub ochii adormiți ai celor care n-au fost la vot?
Ca o consecință a măsurilor puse în practică de noi? Politicienii doar adoptă deciziile, de pus în practică le punem noi, ‘oamenii muncii’… Așa cum credem noi de cuviință…
Ne place unde suntem?
Și credem că ne va fi din ce în ce mai bine dacă politicienii – fiecare în partidele din care fac parte, vor continua să apese, din ce în ce mai tare, pe aceleași pedale pe care au tot apăsat în ultimii 30 de ani?
Sub supravegherea și îndrumarea a din ce în ce mai puțini dintre noi?
Pe bune?!?
Și dacă nouă ne place, ei de ce ar încerca să facă altceva?
Altceva în afară de lucrurile cu care ne-am obișnuit deja? Și noi, și ei…
Altceva în afară de lucrurile care sunt profitabile din punct de vedere politic în actuala conjunctură socială?
Și dacă nu ne place?
Ei de unde să afle?
Înainte să dea mămăliga-n foc…
In physics, ‘temperature’ measures the intensity of the interaction between the elements which ‘inhabit’ a certain place.
The more energy exists in a certain place, the more intense the interaction. If the place is inhabited by a gas, each molecule is able to ‘travel’ a short distance before actually hitting one, or more, of its neighbors. If the place is occupied by a liquid, the molecules glide against each-other and if we speak about a solid, the components just shimmy together.
The more energy exists inside a place – the higher the temperature, the more intense the interaction between the individual components. And if, for whatever reason, ‘too much’ energy accumulates into a given space the interaction becomes intense enough for ‘change’ to happen. As temperature raises, solids melt, liquids boil and evaporate while gases become plasma.
Adding energy isn’t enough to determine change. Temperature might rise without anything noticeable to happen. Specially when we speak about liquids and solids. If enough outside pressure is applied, the liquid cannot start to boil and the solid stays in place.
Same thing when it comes to a society.
High output societies need a very intense social interaction to make things happen.
To make so many things happen at once… that being the reason for which those societies need to be democratic. Autocracies are too rigid, they cannot accommodate the continuous adjustments needed to ‘absorb’ the huge amount of ‘social change’ warranted by the amount of energy ebbing through the system.
One way to measure ‘social temperature’ – other than the ‘output’ of that society, is to gouge how vulnerable a society is when confronted with a highly infectious disease which is transmitted through direct contact. Cholera will sweep through an entire community which drinks from the same well, regardless of how much contact individual people have with each-other. Covid, and Ebola, need people to ‘touch’ each-other in order to jump from one to another.
But don’t forget to factor in ‘pressure’. And other things specific to each individual ‘place’.
Otherwise the analysis might produce less relevant results.
“You have a right to defend yourself, be armed, be dangerous and be moral.”
Madison Cawthorn, Representative for NC
In the context of Kyle Rittenhouse’s trial, a friend asked me ‘which right takes precedence?’
A ‘right’ can be understood in two ways.
As something granted to somebody by somebody else.
Or as a consequence of modus vivendi. A consequence of how people interact among themselves.
People who see it in the first way, will ‘fight’ to establish that ‘precedence’.
Those who understand rights as being a consequence of social evolution will negotiate among themselves about the order in which rights should be exerted.
Hence my assertion. No guns should be present at a ‘peaceful’ manifestation. Where people come to manifest their grievances. Where a car or two might get torched. Where a window or two might get smashed.
But where – if things go as ‘planed’, nobody will loose more than a couple of teeth. No matter what!
But as soon as guns are brought along, the ‘atmosphere’ is changed. People start loosing their lives.
And while a car, or a window, can be replaced… lost life cannot be brought back!
And for me, life takes precedence over property. I would aim a gun – If I had one, at somebody trespassing through my bedroom but I would not shoot at them unless my – or others, life was in danger.
So yes, Rittenhouse was right to defend himself but he shouldn’t have brought that rifle to a manifestation. No matter how riotous. It wasn’t his job to police the town. A town which wasn’t his home, where he owned no property… but where he eventually had taken two lives while ‘protecting property’. While asserting “his right to bear arms“.
Kyle Rittenhouse: Calls for calm after US teen cleared of murder.
These Are the Victims Killed in the Kyle Rittenhouse Shooting in Kenosha.
A Tale of Two Shootings.
St. Louis couple who brandished guns at protesters plead guilty.
nicichiarasa 