Pentru ca ceva să se întâmple este nevoie de:
– Suficient loc. Care să fie și adecvat.
– Suficiente resurse. Care să fie și adecvate.
– Un factor declanșator. Specific…
‘Trivial…’
Perfect. Înseamnă că știai deja ce vroiam să spun.
Că pentru a încerca să controlezi ceva trebuie să:
– Ai habar de existența acelui ceva.
– Să-l înțelegi.
– Să-ți pui mintea cu el.
Am renunțat la credință, atâta câtă aveam, cu vreo cincizeci de ani în urmă.
Învățasem deja să citesc. Îmi plăcea foarte mult Știință și Tehnică. De unde tocmai aflasem despre microbi. Și a venit vacanța de primăvară… de Paște, cum am spune noi acum.
La noi acasă nu venea preotul. Din motive care nu țin de subiectul de astăzi. Cert este că auzisem de Dumnezeu, acceptasem cumva ideea, dar nu fusesem dus la biserică. Nu prea știam ce se întâmplă acolo. Și nici nu mai fusesem față-n față cu vre-un preot.
În vacanța aia, am fost în vizită la nașa mea – fusesem botezat, totuși. La Focșani.
Și a venit preotul. Cu dascăl cu tot. Cum se întâmplă de Paște și de Crăciun.
OK. Au cântat ei ceva acolo, nașa și bunica au ascultat, și-au făcut de câteva ori cruce… eu stăteam ca la teatru. Nu chiar cu gura căscată… dar aproape.
La final, preotul ne-a întins crucea. S-o sărutăm.
Moment în care mi-am adus aminte de microbi. De ăia din Știință și Tehnică. Drept pentru care am refuzat să mă conformez. Și nici măcar n-am fost suficient de abil să mă prefac. Pur și simplu am refuzat.
Explicând de ce.
Confuzie maximă!
Nu mai țin minte exact cum s-au derulat evenimentele, cert este ca dascălul m-a fugărit, nu prea convins, prin cameră. Nu m-a prins.
Așa că mi s-a tăiat.
Din partea familiei apropiate… nici ei nu se duceau la biserică.
Vreo zece ani mai tărziu, cine mergea, în gașcă, la slujba de Paște?
De înviere, mă rog.
Și nu, nu mă răzgândisem. Era, pur și simplu, o formă de solidaritate.
Eram solidar cu ceilalți. Din frondă, nu din credință. Știam că nu era voie așa că mă duceam acolo doar de-al dracului. Foarte mulți dintre colegii și prietenii mei făceau același lucru. Din același motiv.
Între timp, după vreo douăzeci de ani de inginerie mecanică, m-am întors la școală. Sociologie, de data asta.
Unde am învățat cum e cu religia. Cum sentimentul religios îl face pe credincios să se simtă ca aparținând bisericii. Ca făcând parte din Ecclesia. Ca unul dintre cei chemați. Ca nefiind lăsat de izbeliște.
Iar acum, la 50 de ani distanță, tot de Paște, sunt absolut uluit.
Suntem în plină criză. Într-o situație din care nu putem ieși singuri. Și nici în gașcă. Pe cartiere. Pe partide. Sau, eu știu, mituind pe cineva…
Suntem la câteva zile de Paște. În perioada în care, de obicei, ne salutam cu mai multă căldură vecinii. Indiferent de credință. În perioada în care ne pregăteam de sărbătoare. Indiferent de ce sărbătoream fiecare dintre noi.
Și ce facem?
Ne certăm între noi ca chiorii!
Stăm la coadă ca să avem ‘masa bogată’ dar suntem îngrijorați de moarte că o să se umple țara de Covid în noaptea de Paște…
Politicienii, cei de la care așteptăm lumină, se folosesc de prilej pentru a se mai înghionti un pic.
‘Influencerii’, cei care încearcă să lumineze Internetul, își bagă și ei coada.
Învățăm și noi ceva din toată chestia asta?
Că e mult mai ușor împreună decât împotriva tuturor?
Că nu poți să convingi pe cineva dacă faci mișto de el?
Că dacă nu poți să-l convingi că dreptatea este, întreagă, de partea ta, lasă-i și lui o portiță? Lasă-l și pe el să respire un pic… Altfel cine știe ce ce-i mai trece prin cap?
Dacă mă prindea dascălul ăla? Dacă-și punea mintea cu mine?
Cică atunci când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile.
‘OK, ne-a trimis COVID-ul pe cap, acuma crezi că vrea să ne ia și mințile? De unde-ai mai scos-o și p-asta?’
Secțiunea românească a Facebook-lui e plină de indignare păgână.
Unii sunt supărați că ‘de ce au unii mai multe drepturi decât mine’ iar alții că ‘de ce sunt folosiți jandarmii/polițiștii pentru a duce lumină celor care își doresc acest lucru’.
Am citat mai sus pozitia oficială a ministerului de interne. De unde rezultă foarte clar că nimeni nu are nici un drept în plus. Indiferent de credința pe care declară că o are.
Între timp, onor ministerul a încheiat un acord cu BOR-ul.
Care acord conferă, într-adevăr, oarecari drepturi suplimentare celor care se declară a fi credincioși. Aceștia au posibilitatea ca, vineri și sâmbătă între orele 7 și 17, să se așeze la coadă, „în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către personalul voluntar, evident, cu respectarea măsurilor de protecție, masă sanitară, distanță socială, distanța fiind marcată în fața locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare”, pentru a primi „paștile”.
Reacțile au fost diverse. De la îndemnul prezidențial ‘renunțați la acest așa-zis acord’ până la „Sunteți niște cretini! Ne ucideți!”
O analiză mult mai rafinată ne este propusă de Mircea Marian într-o postare pe Facebook.
„decizia (BOR) de a primi exceptare de la regulile de izolare va genera – dar cred că a generat deja – doar furie. Asocierea guvernului PNL cu banda pesedistă din fruntea BOR nu le va aduce nici un vot, va ajuta doar PSD. Cum e posibil ca poliția să escorteze preotii ca să ducă lumină? E ridicol, e absurd, e grotesc.”
Acuma… Ce face BOR-ul… e treaba lor. Prea multe prostii – după părerea mea.
Ce face guvernul… e treaba noastră. Ne vom spune parerea la urne.
Cum reacționam noi, de fiecare dată când cineva – BOR-ul și/sau guvernul, în cazul ăsta, face câte ceva, e tot treaba noastră! Iar furia este cea mai nepotrivita reacție. Întotdeauna.
Scopul nostru, al tuturor, este să scăpăm cu bine din situația în care ne aflăm.
Scopul celor mai îndârjiți dintre credincioși este puțin mai nuanțat… De credința lor, de modul în care înțeleg ei lumea…
În situația dată, cred ca e mult mai bine ca ‘paștile’ să fie distribuite în timpul zilei iar ‘lumina’ să ajungă în mod organizat la cei care o așteaptă cu nerabdare decât să asistăm la tot felul de îmbrânceli între poliție și îndârjiți în noaptea de Paște.
Și încă ceva.
Noi, ăștialalți, le cerem ‘lor’ ca în numele rațiunii să se comporte în mod irațional. Noi argumentând științific iar ‘ei’ fiind cât se poate de logici.
Noi le cerem să stea acasă. Pentru că așa e prudent. Dar nu le garantăm nimic.
Ei, în schimb, știu că mersul la biserică face bine. Mai ales la viața de apoi.
De fapt, noi le cerem ca în numele a ceva care oricum este temporar să-și pună în pericol singurul lucru care îi animă. Speranța în ceva veșnic.
Poate că ar trebui să tratăm situația cu mai multă delicatețe. Când e vorba despre speranțe poate că e mai bine să oferi alternative în loc să interzici. Indiferent ce credem noi, atunci când ceilalți ajung să creadă că nu mai au nimic de pierdut…
1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.
Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …
Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.
Așa că pune-te, frate române, pe comentat.
Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.
Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:
Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…
Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…
Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…
Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.
Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…
Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…
Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?
Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.
Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.
Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.
În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.
Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.
Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!
Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!”
Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…
Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’
Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.
Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?
Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!
Da’ cine populează statul ăsta?!?
Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?
Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.
Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.
Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.
O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.
Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.
Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…
… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …
“România se va confrunta în curând cu un dezastru demografic din cauza dezechilibrelor grave de pe piața muncii. Abia ieșiți de pe băncile liceului tot mai mulți tineri optează pentru diverse forme de șomaj deghizate sub meserii ca „DJ” sau „fotograf” evitând meseriile care le-ar putea aduce respectul comunității, cum ar fi cea de instalator sau electrician.
„Nu știm exact care sunt cauzele acestui fenomen. Ori părinții sunt foarte bogați și atunci își permit să întrețină un DJ sau un fotograf în casă, ori pur și simplu nu vor să muncească. Sau poate o fi vorba de o nouă paradigmă, în care românilor nu le mai plac banii, considerând că câștigă suficient din cerșit”, a explicat socilogul Decebal Popescu. “
‘Evitand meseriile care le-ar putea aduce respectul comunitatii’…
Respect care poate fi masurat, facil, prin observarea imaginii de care se bucura meseriasii in media romaneasca.
Adica prin observarea imaginii de care se bucura Dorel. Inclusiv cel din fografia de mai sus.
“”Dorel” de Calarasi a asfaltat o balta…..
primarul Daniel Ștefan Drăgulin a dat o dispoziție viceprimarului Viorel Ivanciu de a identifica, împreună cu conducerea SPPSV, măsurile disciplinare care se impun. În acest moment se poartă discuții cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
“Muncitorul de la Drumuri a fost filmat în timp ce turna asfalt fierbinte direct în gorpile (sic) pline cu apă pe drumul dintre Craiova şi Calafat. Nu a fost deranjat nici măcar o secundă că afară ploua, iar în bălţi apa ajungea până la gleznă.
UPDATE Bogdan Bratu, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova, au (sic) precizat că angajaţii care au turnat asfalat în gropile pline cu apă au fost sancţionaţi. Imaginile cu „Dorel“ în timp ce turna asfalt încins în gropile pline cu apă au ajuns imediat pe internet. Oamenii au declarat că nu este normal să fie executată o lucrare în astfel de condiţii. „Câtă precizie la aruncarea banilor publici pe fereastră“, a scris…”
Si asa mai departe…
Si ce erau sa faca Doreii astia?
Sa le spuna ei sefilor lor ca ploua? Ca din birou nu se vede?
Sa nu iasa pe teren pana nu se usuca baltile? Daca foaia de lucru pe ziua respectiva le spune ca asta au de facut? Chiar daca ploua de trei zile?
Gura copiilor lor nu trebuie ‘sa manance si ea ceva’?
Traducere ‘dupa ureche’:
‘Draga jurnalistule incepator,
Atunci cand unul spune ca afara ploua iar altul spune ca e uscat, treaba ta nu este sa-i citezi pe amandoi. Treaba ta este sa te uiti dracului pe geam si sa vezi care este adevarul!’
‘Nu stim exact care sunt cauzele acestui fenomen. O posibila explicatie este ca cei care mai inteleg ceva din ce se intampla dincolo de fereastra au ramas atat de putini incat adevarul a devenit aproape imposibil de decelat.’
Unul dintre motivele pentru care l-am împușcat pe Ceaușescu a fost ‘distrugerea satului românesc și a tradițiilor sale’.
Foarte mulți dintre copiii țaranilor care au refuzat atunci să-și părăsească rosturile s-au risipit acum în cele 4 zări ale pămîntului….
Și nu neapărat din cauza ‘mizeriei’. Cei de-aici aveau antenă de satelit!
Care a fost primul gând care v-a trecut prin minte după ce ați terminat de citit textul de mai sus?
Este vorba despre homosexuali?
Este vorba despre ‘homofobi’?
Este vorba despre o manipulare de-a dreptul genială!
Ce-o mai fi vrând și ăsta cu sondajul lui?!?
Loc de dat cu părerea proprie: ….
PS. Am pus homofobi in ‘scare-marks’ pentru ca termenul este impropriu.
Homofobia este, precum triscaidecafobia, o tulburare pshică. O anomalie.
Ura/disprețul față de homosexuali este altceva.
Cu toate că amândouă sunt puse, la gramadă, sub aceiași pălărie.
nicichiarasa 