Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.
Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.
În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.
Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.
Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!
Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!”
Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…
Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’
Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.
Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?
Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!
Da’ cine populează statul ăsta?!?
Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?
Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.
Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.
Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.
O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.
Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.
Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…
… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …
nicichiarasa 