Archives for posts with tag: Criza

Am renunțat la credință, atâta câtă aveam, cu vreo cincizeci de ani în urmă.

Învățasem deja să citesc. Îmi plăcea foarte mult Știință și Tehnică. De unde tocmai aflasem despre microbi. Și a venit vacanța de primăvară… de Paște, cum am spune noi acum.

La noi acasă nu venea preotul. Din motive care nu țin de subiectul de astăzi. Cert este că auzisem de Dumnezeu, acceptasem cumva ideea, dar nu fusesem dus la biserică. Nu prea știam ce se întâmplă acolo. Și nici nu mai fusesem față-n față cu vre-un preot.
În vacanța aia, am fost în vizită la nașa mea – fusesem botezat, totuși. La Focșani.
Și a venit preotul. Cu dascăl cu tot. Cum se întâmplă de Paște și de Crăciun.

OK. Au cântat ei ceva acolo, nașa și bunica au ascultat, și-au făcut de câteva ori cruce… eu stăteam ca la teatru. Nu chiar cu gura căscată… dar aproape.
La final, preotul ne-a întins crucea. S-o sărutăm.

Moment în care mi-am adus aminte de microbi. De ăia din Știință și Tehnică. Drept pentru care am refuzat să mă conformez. Și nici măcar n-am fost suficient de abil să mă prefac. Pur și simplu am refuzat.

Explicând de ce.

Confuzie maximă!
Nu mai țin minte exact cum s-au derulat evenimentele, cert este ca dascălul m-a fugărit, nu prea convins, prin cameră. Nu m-a prins.

Așa că mi s-a tăiat.
Din partea familiei apropiate… nici ei nu se duceau la biserică.

Vreo zece ani mai tărziu, cine mergea, în gașcă, la slujba de Paște?
De înviere, mă rog.
Și nu, nu mă răzgândisem. Era, pur și simplu, o formă de solidaritate.
Eram solidar cu ceilalți. Din frondă, nu din credință. Știam că nu era voie așa că mă duceam acolo doar de-al dracului. Foarte mulți dintre colegii și prietenii mei făceau același lucru. Din același motiv.

Între timp, după vreo douăzeci de ani de inginerie mecanică, m-am întors la școală. Sociologie, de data asta.
Unde am învățat cum e cu religia. Cum sentimentul religios îl face pe credincios să se simtă ca aparținând bisericii. Ca făcând parte din Ecclesia. Ca unul dintre cei chemați. Ca nefiind lăsat de izbeliște.

Iar acum, la 50 de ani distanță, tot de Paște, sunt absolut uluit.

Suntem în plină criză. Într-o situație din care nu putem ieși singuri. Și nici în gașcă. Pe cartiere. Pe partide. Sau, eu știu, mituind pe cineva…
Suntem la câteva zile de Paște. În perioada în care, de obicei, ne salutam cu mai multă căldură vecinii. Indiferent de credință. În perioada în care ne pregăteam de sărbătoare. Indiferent de ce sărbătoream fiecare dintre noi.

Și ce facem?

Ne certăm între noi ca chiorii!

Stăm la coadă ca să avem ‘masa bogată’ dar suntem îngrijorați de moarte că o să se umple țara de Covid în noaptea de Paște…
Politicienii, cei de la care așteptăm lumină, se folosesc de prilej pentru a se mai înghionti un pic.
‘Influencerii’, cei care încearcă să lumineze Internetul, își bagă și ei coada.

Învățăm și noi ceva din toată chestia asta?
Că e mult mai ușor împreună decât împotriva tuturor?
Că nu poți să convingi pe cineva dacă faci mișto de el?
Că dacă nu poți să-l convingi că dreptatea este, întreagă, de partea ta, lasă-i și lui o portiță? Lasă-l și pe el să respire un pic… Altfel cine știe ce ce-i mai trece prin cap?

Dacă mă prindea dascălul ăla? Dacă-și punea mintea cu mine?

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

“România are cea mai ridicată rată cumulată a contribuţiilor sociale plătite de angajatori şi angajaţi din regiune, de 55% din salariu, ceea ce poate favoriza munca la negru, cu efect negativ asupra veniturilor colectate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).”

Stirea zilei din domeniul economic in Romania este ca platim cele mai mari contributii sociale din aceasta parte a Europei si ca rata mare a taxelor are un efect negativ asupra veniturilor colectate.
Aha, a descoperit si Banca Mondiala ca pe lumea asta exista apa calda. Mai are un pic si observa ca unii practica mersul pe jos…

Dar hai sa vedem partea plina a paharului. Daca ii incurajam poate inteleg si ce se intampla in jumatatea cealalta … care e adevarata problema a taxelor mari.

Cu cat acestea sunt mai mari SI consensul social cu privire la plata lor este mai slab cu atat existenta acestor taxe distorsioneaza extrem de grav intreaga viata sociala a unei tari.
Da, ati citit bine. Intreaga viata sociala este afectata, nu doar cea economica. Totul. Economia, politica, viata de zi cu zi a fiecaruia dintre cei care traiesc in acea societate.

E adevarat ca exista tari in care taxele sunt mari si unde oamenii sunt in general multumiti. Scandinavia, Germania, chiar si Franta pana nu de mult…
Chestia e ca in tarile alea cetateanul contribuie foarte mult la ‘bugetul tarii’ numai ca acolo primeste inapoi sub forma de servicii sociale aproape tot ce a platit ca taxe. Drumurile sunt ca in palma, politia functioneaza, invatamantul si sanatatea ofera servicii de calitate iar politicienii nu (prea) fura si in orice caz atunci cand sunt prinsi o incurca rau de tot. In conditiile astea cei mai multi dintre contribuabili isi platesc taxele relativ de buna voie iar cei care incearca sa insele sunt prinsi destul de repede. Aproape nimeni nu este avantajat in mod nejustificat.

In tarile in care serviciile sociale nu sunt de calitate dar unde taxele sunt mari – la noi de pilda – apare un cerc vicios. Contribuabilul de rand, care nu se simte aparat/ajutat de stat, are un dispret suveran fata de ideea de a plati ceva catre stat: ‘de ce, sa se ingrase aia?’. In conditiile astea fentarea fiscului devine un sport national si nimeni nu mai sesizeaza adevaratul pericol: cei care reusesc sa nu plateasca taxele si sa nu fie prinsi au un mare avantaj competitiv fata de ceilalti. Daca TVA-ul este de 24% si reusesti sa nu-l platesti atunci tu poti sa mergi cu o marja negativa de 14% si la sfarsitul anului sa ramai totusi cu un profit de 10% din cifra de afaceri…(bine, calculul nu este foarte exact dar ati priceput ce vreau sa spun) Nu e rau de loc, nu?
Si daca tot nu platesc TVA-ul ce rost mai are sa angajez muncitorii ‘cu carte de munca’? Ar insemna ca sunt tampit, nu? Daca n-am TVA de platit inseamna ca n-am produs nimic si atunci de ce as avea nevoie de muncitori?

In conditiile astea cum sa concureze cu mine cei care isi platesc toate taxele? Poate doar daca or fi de doua-trei ori mai eficienti decat mine… precum si un pic naivi… Iar eu o sa ma descurc daca vin niste controale… ca am de unde…iar angajatii de la stat au niste salarii de mizerie…  de unde bani la buget pentru lefuri daca nu-si plateste nimeni taxele?

Aveti impresia ca asta mai este economie de piata libera?

Ce nu inteleg eu e cat mai dureaza pana intelegem ca in conditiile astea absolut toti avem numai de pierdut. Inclusiv cei care, doar aparent, profita acum si isi umplu buzunarele de bani. Copii lor tot in scolile astea proaste invata, isi rup masinile in aceleasi gropi ca si ‘fraierii’ iar daca au nevoie de o operatie ceva trebuie sa se duca tocmai pana la Viena…

Aveti aici o excelenta argumentare din punct de vedere teologic, chiar daca un pic pro-domo, a zicalei de mai sus.

Eu ma voi margini sa spun ca ‘popii’, in sensul de persoane initiate intr-un anumit domeniu, dispun de un set mult mai mare de cunostinte relativ la acel domeniu decat noi ceilalti dar asta nu-i scuteste de slabiciunea tipica fiintei umane: tendinta de a ceda ispitei.

De unde capacitatea ‘popii’ de a da sfaturi excelente dar si posibilitatea ca acesta sa nu se tina intotdeauna de propriile sale invataturi.

Acum se impune o precizare de ordin metodologic.
Dupa cum se vede cu ochiul liber am pornit de la ipoteza bunelor intentii. Bineinteles ca ‘popa’, avand atat avantajul belsugului de informatii cat si pe cel al ascendentului moral, ar putea sa dea niste sfaturi intentionat gresite dar asta ar insemna ca respectivul sa fie rau intentionat. Exact din momentul acesta incepe vina enoriasului – cine l-a pus sa asculte cuvintele unui profet mincinos? – asa ca voi ramane in conditiile ipotezei initiale: ‘popa’ este un om ca toti ceilalti, supus greselii, doar ca mai informat si de aceea un pic mai puternic decat ceilalti.

In conditiile astea e de presupus ca la un moment dat ‘popa’ isi va da seama de greselile pe care le-a facut si va incerca sa le dreaga. Nici macar nu conteaza daca face acest lucru de frica pentru ce i se va intampla dupa moarte sau daca si-a dat seama ca efectele actiunilor lui pot face atata rau incat chiar el insusi, copiii si apropiatii sai sunt supusi pericolului. Important este ca omul din el incearca sa dreaga din ce a facut.

Si exact din acest moment incepe sa devina o prostie sa nu asculti cu mare atentie ce are de spus:

“Basescu: Statul nu poate fi necompetitiv sau corupt fara un partener – mediul privat. Responsabilitatea trebuie asumata de ambele parti” si “Eu nu spun că sunt un sfânt. Este controversat modul cum am primit apartamentul din Mihăileanu. Legal, dar controversat din punct de vedere moral. Acum, este controversa cu creditul fiicei mele. În mod cert, este legal. Deci, nu vorbesc de pe poziţia unui sfânt, dar lucrurile au limite”.

Putem sa discutam la nesfarsit despre variatele interpretari care pot fi brodate pe marginea acestor spuse.

Cert este ca are dreptate. Coruptia implica atat corupti cat si corupatori iar odata scapata din frau va distruge intreaga societate.
Noi toti, atat cei cu ‘mainile curate’ cat si cei implicati in acte de coruptie, trebuie sa intelegem odata ca daca o mai tinem mult asa ne va cadea sandramaua in cap!

Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.

Image

M-a intrebat cineva ce cred despre articolul asta:

“Nouă personalităţi răspund pe ce se întemeiază credinţa lor: De ce cred în Dumnezeu”

Dupa ce am citit (doar) “Omul fara rost” am raspuns repezit:

“Icoana de pe peretele clasei nu este un indemn catre narcomanie sau orice altceva (din ‘clasa’ celor evocate de Dan C. Mihailescu) ci este unul catre conformism.

Si exact asta este motivul pentru care am intrat, cu totii, in criza in care suntem de vreo 50-60 de ani: am ascultat prea tare de altii si am imprumutat prea disciplinati modelele care ne-au fost propuse.
E adevarat ca dezvoltarea la care a ajuns spatiul cultural din care facem parte (cel ‘vest european’) are foarte mult de a face cu faptul ca am fost crestini numai ca noi oamenii am dat nastere crestinismului nu invers.
Cu alte cuvinte noi am dezvoltat crestinismul, noi l-am creat pe Dumnezeu (tocmai pentru ca avem credinta – “Nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!”) si nu invers.
Distanta care a aparut acum intre oameni si Dumnezeu nu se datoreaza faptului ca Dumnezeu ar fi facut ceva rau (nici nu poate, el este insasi ‘firea’ – tot ce exista – asa ca daca ar face ceva rau ar fi ca si cum si-ar trage un glont in picior.) Se datoreaza faptului ca unii smecheri incearca sa profite de credinta oamenilor. Prea mult preoti catolici isi bat joc de copii. Ortodocsii construiesc prea multe biserici monumentale si prea putine azile de batrani. Prea multi protestanti se straduie sa invete pe unii cum sa-i urasca pe altii (legile anti-homosexuali din Uganda se pare ca sunt opera unor evanghelisti americani) in loc sa-i indemne sa depaseasca diferentele dintre ei. Prea multe ulemale indeamna la varianta exterioara, violenta a jihadului.
In realitate oamenii nu se indeparteaza de Dumnezeu. Se indeparteaza de chipul pe care i l-au cioplit smecherii astia si ii cauta adevarata fata, cea care se arata fiecaruia dintre noi in particular si nu atunci cand batem matanii in fata bisericii ca Iliescu sau ca Bush dupa ce s-a ‘nascut a doua oara’. Sau ca sa ma intorc la Mihailescu oamenii merg “prin păduri, pe vârfuri de munte, prin livezi, podgorii, fâneţe, ori în largul mării” tocmai pentru ca acolo gasesc o fata a lui Dumnezeu mult mai sincera decat cele zugravite prin unele ‘altare’ sau zbierate prin difuzoare de unii predicatori!”
Abia dupa aceea am citit si restul articolului. Merita. Pe mine m-au interesat mai ales cele spuse de Radu Gologan. Pe urma am mai citit odata si predica parintelui Galeriu.

Ca tot ‘sarbatorim’ trezirea din 1989…

In postarea trecuta am adus vorba despre Sven Hassel.
Cei mai tineri dintre noi s-ar putea sa nici nu fi auzit despre el. A fost un soldat din armata germana care a reusit sa supravietuiasca razboiului – si l-a facut pe tot, din ’39 pana in ’45 – iar apoi a povestit ce i s-a intamplat.

In ’40 a dezertat. A fost condamnat la puscarie iar dupa cateva luni a fost transferat intr-un regiment disciplinar. Ca atare a mai facut un stagiu de instructie. Numai ca de data asta ‘instructia’ avea mai degraba de a face cu ‘reeducarea’ (vezi ‘Fenomenul Pitesti’) decat cu antrenamentul specific militar. Intr-una din cartile lui povesteste ca ‘instructia’ asta cuprindea si momente in care trebuiau sa se prezinte la o ‘inspectie de front’ (unde pentru o pata de noroi pe uniforma primeau pedepse crunte) la o jumatate de ora dupa ce se intorsesera din cite un mars de doua zile prin noroaie. Singura solutie era sa intre sub dus cu uniforma si tot echipamentul pe ei si sa spele tot acolo, pe loc. E de presupus ca apa de la dus era daca nu calda atunci macar incropita, altfel nu ar fi avut nici o sansa…

Ei bine, in primele 3 sau 4 saptamani de armata acolo unde si cand am fost eu incorporat nu a curs apa aproape de loc. Nici rece si cu atat mai putin cea calda. Si mi-am “satisfacut stagiul militar” in mijlocul unui municipiu – Focsani – din Romania anului 1981 si nu undeva in Germania anului 1940…

Pana la urma asta a fost motivul pentru care au cazut regimurile comuniste. Nu comunismul nu ‘a cazut’ inca, mai sunt nostalnici care mai cred ca utopia asta ar fi putut fi pusa in practica, dar despre asta mai tarziu!

Regimurile comuniste au cazut pentru ca asa ceva nu putea functiona!

It’s the economy, stupid!

Eu unul nu prea ma duc cu masina la spalatorie, poate de doua, trei ori pe an.
O tin in garaj, deci nu se prafuieste prea tare, nu fumez in ea, nu fac mizerie iar pentru mine masina nu face parte din ‘mijloacele de expresie’.
Din cauza asta schimbarile prin care trec spalatoriile auto imi sar in ochi: pana prin 2008-2009 nu vedeai vre-un ‘alb’ cu mana pe burete iar acum, cam din 2012, nu mai vezi nici un picior de tigan.
Ceva similar s-a petrecut si in materie de ‘reciclabile’. In ziua cind vine ‘gunoiu’ si lumea isi scoate tomberoanele pe strada vin oameni care recupereaza cartoanele, pet-urile si dozele de bere. Pana nu de mult de ‘biznisul’ asta se ocupau tiganii, ‘homeleshii’ si betivii. In ultimele 6-8 luni situatia s-a schimbat dramatic. Printre cei care ‘colecteaza’ au inceput sa isi faca aparitia tineri, ‘albi’, de 18-20 de ani, ba chiar si barbati ‘in putere’, de 30-40… Si nu, nu cauta prin gunoaie ca sa isi cumpere bautura. Sunt curati, tunsi, nu prea i-am vazut nici macar fumand iar unii dintre ei folosesc manusi de protectie.
S-ar putea ca preturile care se platesc acum pentru ‘reciclabile’ sa fi devenit suficient de atractive dar cred ca este vorba aici si despre o mare doza de disperare.
Deocamdata disperarea i-a convins sa faca apel la aceasta ‘resursa’ neconventionala. Problema e ce se va intimpla daca numarul lor, a barbatilor valizi care nu si gasesc locuri reale de munca, va creste in continuare.

Ieri, duminica, m-am dus la cumparaturi.
Printre altele am vrut sa-mi cumpar 1 litru de lapte de capra de la un automat. (Un automat destul de ciudat, era ‘operat’ de o cetateanca care baga niste fise in el si iti umplea ea sticlele cu lapte). Mi-e nu mi-a ‘dat’: Eu nu aveam marunt iar ea nu avea sa schimbe o hartie de 100 de lei. Si asta la ora 11, nu dis de dimineata cind cica ‘n-am vindut inca nimic, de unde sa am marunt pentru rest?’.
Dupa aceea m-am gandit sa imi iau o ‘multifunctionala’. De acasa ma gandisem la un Epson XP-305 dar eram deschis la minte. La Flanco, Auchan si Domo din mallul de la ‘poarta 4’ (Titan) nu aveau.
Asa ca m-am dus la Media Galaxy in mall Vitan. Acolo aveau modelul ala de Epson. Le-au trebuit cam 10 minute sa gaseasca cutia prin magazie dar pana la urma s-a rezolvat si asta prin conjugarea eforturilor a vreo 4 dintre tinerii care misunau printre rafturi. Ah, stati linistiti, nu am luat-o. Dupa ce m-a convins ca ar fi bine sa cumpar si un set de cartuse cu cerneala pentru ca cele care vin cu imprimanta sunt doar “demo” si “nu sunt umplute bine” cel care gasise cutia a descoperit ca cerneala neagra de la Epson LIPSEA cu desavarsire.
OK, m-am mutat la Altexul de la Unirea. N-aveau Epsonul asa ca m-am convins singur (acolo nu m-a bagat nimeni in seama pana aproape de sfarsit) sa iau una de la HP. Era mai scumpa dar consumabilele mai ieftine. Gasesc cutia in raft (ar fi gasit-o si proverbialul orb care a nimerit Braila, erau vreo douazeci stivuite prin magazin), o iau si ma duc cu ea la raftul cu cartuse. “Pot sa va ajut cu ceva?” “Tine dumneata cutia pina gasesc eu cartusele”. Ce ziceti, le-am gasit?
A spus cineva ca lipsea tocmai cartusul negru? Bingo!!!
Nu-i nimic. La Unirea exista si un Flanco, foarte mare si chiar linga parcare. Numai bine, chiar daca imprimanta nu e grea. Da, dar Epsonul nu era, modelul ala de la HP care imi placuse la Altex nu era nici el iar cind am rugat un vanzator sa ma ajute sa aleg altul – tipul statea de vorba cu un prieten – mi-a zis ca vine in 2 minute. Mai are rost sa va spun ca dupa vreo 5 minute am plecat si nu venise nimeni sa ma ajute?
Asa ca am comandat astazi (luni) pe ‘internet’ de la Marketonline. Pe site scrie “in stoc la comanda online”, ca te suna ei in maxim trei ore sa confirmi comanda si ca poti sa te duci sa o ridici de la sediul lor. Dupa vreo doua ore m-am dus eu pana acolo (stau la 2 minute de ei). Am aflat ca “in stoc la comanda online” inseamna ca trebuie comandata de la importator, ca o sa vina maine si ca ma va suna cineva astazi.
Au mai trecut inca doua ore de atunci.

%d bloggers like this: