Cineva m-a tras de mânecă. Cică anul ăsta se fac 40 de ani de când am început cursurile Politehnicii.
Și mi-am adus aminte.
Când ne-am întors în băncile școlii – dupa ce satisfacusem (?!?) stagiul militar – am aflat că “în sfârșit, anul acesta numărul inginerilor l-a depășit pe cel al intelectualilor”. Și cică nu era banc!
De vreo 30 de ani încoace, tragem cu toții – intelectuali, ingineri și ‘mireni’, consecințele acelei realizări ‘epocale’.
La mulți ani. Sănătoși. Și la mai multă minte! Mai multă decât aveam pe vremea aia…
Un președinte de academie – din păcate cea din Romania, care se face de râs. Pe sine și pe cei care l-au pus acolo. Niște funcționari care dovedesc, pentru a nu știu câta oară, ce ajungi să faci atunci când ești conectat doar parțial la realitate. Când ‘te uiți la lume’ prin niște ochelari ‘colorați de ideologie’…
În ce fel s-a făcut de râs președintele academiei Române… a explicat Magda Gradinaru în articol. Cu tot rangul celui care s-a făcut de pomină – chiar dacă hohotele vor veni mai târziu, din partea colegilor săi istorici – mie mi se pare că cea de a doua problemă este mult mai importantă. Și mai periculoasă….
Aurel Pop n-a făcut altceva decât ceea ce a fost învățat să facă. A urmat cursurile unei facultăți de istorie pe vremea comunismului și a pus în practică cele învățate acolo. Cum să ‘convingă’ ‘publicul țintă’ că ‘situația’ este chiar așa, și doar așa, cum consideră cineva – sau chiar el însuși, că este! Până la urmă, președintele academiei Române se comportă ca un simplu oportunist. Se folosește de orice îi vine la îndemână pentru a ‘avansa’ catre ținta propusă.
Ce au facut inițiatorii acelei ‘propuneri de ghid pentru comunicări interne’ este mult mai grav! Iar faptul ca i-au oferit lui Aurel Pop prilejul de a scrie ceea ce a scris este doar bomboana de pe colivă! ‘Coliva’ în sine fiind ‘amănuntul’ că inițiatorii ‘propunerii de ghid de comunicare internă’ gândesc într-un mod similar cu cel folosit de fostul absolvent al unei facultați de istorie îmbibată de ideologie comunistă. Îmbibată de o ideologie cât se poate de totalitară…
Ioan Aurel Pop știe ce spune. Avem de a face cu situația în care ‘hoțul strigă hoțul’. Doi ‘experți’ se recunosc între ei la o ‘lucrare’ și dau vina unul pe celălalt… Sau două săbii care nu încap într-o aceiași teacă!
Să fiu bine înțeles! Nu știu cât de neomarxiști – sau de ‘totalitari’, sunt respectivii funcționari. Tot ce știu este ce au făcut ei înșiși. Cu mâna lor. Au alcătuit un ghid despre cum ar trebui să vorbească între ei niște alți oameni. Niște alți oameni despre care se presupune că știu să gândească cu capetele lor! Până la urmă, este vorba despre oamenii care asigură funcționarea Uniunii Europene…
Și atunci? Care mai este deosebirea dintre textul publicat de Ioan Aurel Pop și propunerea de ‘ghid de comunicare internă’?
Valul 1, valul 2… suntem acum la mijlocul valului 4.
De vre-un an avem și vaccin. Care vaccin funcționează. Nu e ‘perfect’ – precum cele de pojar și de poliomielită, dar ajută foarte mult. Noi nu. Nu si nu!
La început, când nu erau destule, s-au ‘dat’ și ‘pe sub mână’. Înghesuială mare la programare, s-au dus câte unii la sute de kilometri de casă doar pentru a primi ‘vaccinul salvator.’ Iar cei care au putut, au găsit metode să sară peste rând.
Exasperate, autoritățile publice ne-au amenințat cu impunerea certificatului de vaccinare. Imediat, centrele de vaccinare au fost, din nou, luate cu asalt. Dar nu pentru multă vreme. Adoptarea certificatului nu este foarte ‘populară’ printre cei care trebuie să faca pasul decisiv. Aleșii poporului stau cu ochii pe popor. Și cum poporul nu se prea înghesuie la vaccin – ba chiar manifestează zgomotos împotriva serului, nici cei care urmează să ceară votul poporului nu se înghesuie să încurajeze vaccinarea.
‘Poporul’ e împărțit în trei. Entuziaștii ‘pro’. S-au vaccinat imediat cum au putut. Când le-a venit rândul. Entuziaștii ‘contra’. Care au apucat să-l ia pe ‘nu’ în brațe – indiferent de motiv, nu discut asta acum, și care nu vor să renunțe la el. Unii din convingere iar alții, pur și simplu, pentru că nu vor să-și recunoască – față de ei înșiși, greșeala inițială. Nehotărâții. Nu chiar convinși de argumentele ‘contra’, ar vrea totuși ‘să mai aștepte.’ ‘Să se mai așeze lucrurile!’ Când au fost împinși – când adoptarea certificatului Covid părea iminentă, de exemplu, unii dintre ei dintre ei s-au dus. Când presiunea a scăzut, nehotărârea a revenit.
Când îi întrebi ‘de ce’, fiecare dintre ei are câte un răspuns. Care mai de care mai propriu. Dacă analizezi răspunsurile, înțelegi că la baza lor este încrederea. Sau lipsa de…
‘Entuziaștii’ pro au încredere. Pleacă de la premiza că cei care produc vaccinul vor sa-l vândă, nu să ne omoare. Că ce care l-au verificat n-or fi proști să-și dea singuri foc la valiză. Și că cei care l-au cumpărat – în cazul nostru, ‘autoritățile române’, sunt de bună credință. Măcar cu privire la subiectul ăsta.
Și entuziaștii contra au încredere. În cei care le-au sucit mințile.
Nehotărâții, adică majoritatea, pur și simplu nu mai știu ce să creadă. Nu se pricep la ‘știință’, ca să ia o hotărâre pe cont propriu. Depind, în situația asta, de sfatul ‘autorităților’. De ce spune popa, învățătorul, primarul, de ce se spune la ‘televizor’…
Astă vară am vizitat câteva mânăstiri bucovinene. În fiecare dintre ele s-a găsit câte un părinte să-mi spună că port degeaba mască. Că doar cei care nu cred, în Dumnezeu, se îmbolnăvesc. Și alte chestii de genul ăsta. Aproape 5000 de școli vor rămâne închise pentru că mai puțin de 60% din personal a fost vaccinat. Pe diversele canale TV auzi tot felul de oameni, inclusiv medici, exprimând tot felul de îndoieli – unele aberante, cu privire la vaccin. Parlamentul ezită să adopte legea certificatului de vaccinare.
Suntem într-un cerc vicios. Adică alergăm după coadă!
Oamenii nu se vaccinează pentru că așteaptă un semnal clar din partea ‘autorităților’ iar acestea nu-l dau pentru că le e frică de ‘ce-o să spună oamenii’. Adică de cum or să voteze…
Între timp, jmecherii se aranjează singuri. Fiecare după convingerile lui. Unii sar rândul la vaccinare, alții își cumpără certificat ‘verde’…
De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.
De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.
Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.
Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani…. Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat. Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.
Și atunci? De unde toate aceaste ‘luări de poziție’? Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?
N-a găsit o soluție? Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură? I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?
Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi. Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’. Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi. Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.
Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă. Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei. Primul care nu a luat tain de la lupi. Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.
Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală! Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă… Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?
Simplu! Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!
Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi! Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.
În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea! Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.
“Când au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
Coda 1
Când li s-au restricționat drepturile celor nevaccinați, n-am zis nimic. Eram vaccinat.
Coda 2
Când am avut nevoie să mă ia cu salvarea, a trebuit să aștept până a fost prea târziu. Foarte mulți au pus dreptul lor de a nu se vaccina mai presus de dreptul tuturor de a trăi. Iar eu m-am îmbolnăvit abia după ce toate spitalele era deja blocate. Așa că am murit, ca în Evul Mediu, de apendicită.
Geaca lui Jimmy sau modalităţi de resuscitare – Priveşte înapoi cu mânie Mircea Sorin Rusu, Agenda Liternet, Mai 2005
Mai ține cineva minte spectocolul? Sau filmul? Eu nu. Dar continuă să mă obsedeze titlul!
Recunoașteți situația? Și înjuratura? „Tineri frumoși și liberi”?
Cum de-am ajuns să ne înjurăm tinerii?!? Viitorul?
Să vă povestesc.
Sfârșitul.
Ceașcă reușise să-i unească pe toți.
Aveam 7 ani când sovieticii au strivit Primăvara de la Praga. Nu mai țin minte discursul lui Ceaușescu dar țin minte sentimentul de mândrie cu care vorbeau oamenii despre el. Despre curajul cu care EL le-a ținut piept ‘cotropitorilor’. Pe vremea aia o duceam binișor. Pușcăriile politice fuseseră golite, alimentarele erau din ce în ce mai pline, macaralele construiau de zor locuințe pentru oamenii muncii, aveam căldură și apă caldă la discreție, electricitatea ajunsese până în cele mai depărtate cătune. Iar Romania reîncepuse să producă autoturisme! Ceaușescu reușise să ne unească – pe noi, cei din-lăuntrul țării, în jurul lui! Mai mult, atitudinea de frondă față de politica externă a Uniunii Sovietice îi adusese și un enorm prestigiu internațional. Un mare număr de susținători din lumea largă.
În următorii 21 de ani, Ceaușescu avea să reușească contrariul. Să ne unească, pe toți, împotriva lui. Nouă ne era frig, foame și scârbă. Ne întrebam cum de-am ajuns în halul ăla. Și ne era atât de scârbă de noi înșine încât nici măcar nu mai aveam vreo speranță. Unii încercau să fugă, foarte puțini să organizeze o rezistență iar marea masă, resemnată, îi percepea, pe toți ăștia, ca fiind ‘nebuni’. Ca pe niște descreierați care își puneau familiile în pericol. Ca pe niște zănateci care clatinau barca. Care puneau în pericol umbra de confort care mai putea fi obținută. De către unii dintre noi… Cei din Vest se lămuriseră și ei. De unde-l plimbaseră în caleașcă, acum îl arătau cu degetul. Lui Gorbaciov, care încerca să dreagă busuiocul comunist, îi era pur și simplu rușine. Faptul că Ceaușescu era singurul care refuza orice idee de reformă periclita însuși conceptul de Perestroika. Care trebuia să aibă loc, simultan, în întreg lagărul. Pentru că era, nu-i așa, vorba despre o chestie ‘legică’. Conform materialismului dialectic, atunci când o dai de gard, te întorci din drum. Doar că Gorbaciov nu putea să se întoarcă de unul singur. Trebuia să ia cu el întreg Tratatul de la Varșovia. Și tot CAER-ul. Orice ‘disidență’ ar fi demonstrat caracterul arbitrar al hotarârilor luate la nivel ‘centralizat’. Ar fi demontat, cât se poate de elocvent, pretenția de ‘legitate’ a „materialismului științific și dialectic”.
Ritual de trecere.
Noi, cei din-lăuntru, n-aveam habar de ce avea să vie. Marea majoritate a observatorilor au fost uluiți. Nimeni nu vedea sfărșitul comunismului.
Până în primăvara lui 1989. Da, primăvara! Francis Fukuyama a publicat „The End of History?” pe 22 Iunie 1989. Nu cred că a scris tot articolul într-o seară… Versiunea inițială are 18 pagini…
„Triumful vestului, a variantei de liberalism care il animă, este demonstrat – în primul rând, extenuarea tuturor celorlate alternative sistemice care au încercat să-l concureze.”
Avem deja cel puțin doi oameni care întrevedeau ce urma să se întâmple. Gorbaciov încerca să dreagă căruța care o luase deja la vale iar Fukuyama se bucura, deja, de pielea ursului din pădure.
Acțiunile lor contrazic afirmația pe care am făcut-o mai sus. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi – trăitori și observatori, împreună, nu realizam ce urma să se întâmple, erau totuși câte unii care se pregăteau.
Nu vom ști niciodată cât de spontane, sau cât de organizate, au fost evenimentele din România anului 1989. Cert este că tensiunea socială era deja ‘suficientă’ – chiar dacă cei aflați în ‘ceaun’ nu sesizaserăm încă, iar unii dintre noi – dintre ‘ei’, mai degrabă, se pregătiseră pentru a folosi orice prilej ce urma să apară. Când va fi urmat să apară… Viitoarea ‘aparție’ fiind deja ‘anunțată’ de ambele părți ale fostei cortine de fier.
Am să fac o scurtă paranteză. Nu sunt conspiraționist. Sunt convins că nici o conspirație nu poate pune la cale chestii atât de complicate precum căderea unui întreg sistem de state. Un lucru atât de complicat presupune cooperarea a prea multor oameni. O astfel de complicățenie nu poate fi păstrată sub obroc pentru prea multă vreme. Am să o iau altfel. Nimeni nu poate prevedea cutremurele. Sau erupțiile vulcanice. Dar trebuie să fii tâmpit să nu-ți iei ceva măsuri de prevedere atunci când pămantul începe să tremure. Când iese fum din vârful munților. Când începe să miroasă a pucioasă… Oricât de obișnuit ai fi devenit de-a lungul timpului…
Ei bine, cei mai mulți dintre noi… am fost tâmpiți! N-am simțit că lui Ceaușescu îi ajunsese funia la par. Că regimul său urma să se prăbușească.
Nu ne-am pregătit!
Acum, dacă vrem să înțelegem – în sfârșit, ce ni s-a întâmplat, ar fi cazul să lăsăm mânia la o parte.
Ca să putem trece mai departe.
Altfel… nu mai scăpăm din ceaun!
Cei mai mulți dintre noi sunt de părere că broasca va fi ucisă de apa care va să fiarbă. În realitate, broasca va muri doar în măsura în care nu se va hotărî, la timp, să sară din ceaun.
Presa a devenit locul unde te duci să afli cine ce mai crede. Cine ce opinie mai are. Cine cum mai răstălmăcește informația disponibilă la un anumit moment dat. Te și întrebi de unde mai obțin opinenții aștia informația pe care o întorc pe toate fețele…
Dar rezultatul e cert. Și consemnat ca atare.
Măcar suntem și noi de folos cu ceva. Era nevoie și de un grup de control, nu?
Mă întreba ieri un prieten: „Oare ce-o să fie în sufletele oamenilor ăstora atunci când vor înțelege că minciunile lor au curmat atâtea vieți?”
Hitler a murit convins ca ‘Germanii și-au meritat soarta’. Acum ni se spune că „Nu există Covid” E doar o gripă! Eventual, un pic mai gravă. Că cei care ne-au părăsit au fost omorâți de medici, nu de boală. Că mor doar cei care ajung la spital. Că cei care stau acasă, scapă bine mersi!
Și noi plecăm urechile la ‘trăsnăile’ astea. Ba chiar le și ‘dăm mai departe’.
Epidemia e dublă. Și nu știu care dintre agenții patogeni este mai mortal.
Virusul sau dezinformarea!
Amândouă răspândite ‘pe cale orală’…
LE
Cică faza cu autobuzul e o făcătură. ‘Doar’ o ‘adaptare’…
Păi da… Doar că Francezii au înțeles ceva din tragedia prin care au trecut. Și, atunci când au avut ocazia, s-au vaccinat. Și acolo sunt covidioți. Și acolo manifestează câte unii împotriva ‘dictaturii sanitare’. Și acolo sunt publicații antivacciniste. Doar că majoritatea populației s-a dus și s-a vaccinat! Pentru că au mai multă încredere în sistem? Care sistem funcționează mai bine decât la noi? Pentru că nu pun botul în aceiași măsură cu noi la toate prostiile vehiculate de pescuitorii în ape tulburi? Asta e tot din vina sistemului? Sau invers?
Sistemul funcționează mai bine la ei și pentru că nu sunt (încă?!?) chiar atât de mulți ‘pescuitori în ape tulburi’? Pentru că acolo ‘sistemele’ încă se trag de mânecă unul pe celălalt? Pentru că acolo oamenii, majoritatea, înteleg (încă?!?) necesitatea de a păstra societatea ‘în stare de funcționare’?
Multe dintre cele ce ni se întâmplă – de vreo sută și ceva de ani încoace, pot fi explicate prin
Decât la oraș codaș, mai bine-n satul meu fruntaș.
Pot să-i înțeleg pe cei care preferă să stea acasă la ei și să-și lucreze pământul. Să-și practice meseria în liniștea atelierului propriu.
Acum vreo două zile am întrebat pe cineva. Ce ai prefera? Să fii șef de peșteră în epoca de piatră sau să muncești undeva pe salariul minim dar să ai acces la apă caldă? Și la pastă de dinți?
Nici mie nu mi-ar place să fiu ultima găină dintr-o ‘multinațională’.
Da’ nici să fi murit la 40 de ani fără nici un dinte-n gură… chiar dacă aș fi fost câțiva ani ‘șef de peșteră’!
Spre surprinderea mea, ‘intervievatul’ a preferat – poate din frondă, dar efectul a(r fi) fost același, cealaltă variantă.
Îl înjuri pe tac-tu că era bețiv? Pe mă-ta că era deja babă când l-a primit pe tac-tu beat în pat? Pe educatoarea de la creșă că vă adormea pe toți cu ‘biciul’ după masa de prânz? Ca să poata fuma ea liniștită?
Sau, mai bine, te duci la doctor și te tratezi?
Ce faci când descoperi că trăiești într-un stat eșuat? Îl înjuri pe Iliescu? Și pe toți care au votat vreodata cu el? Pe Iorgovan, că a scris constituția așa cum a scris-o? Pe Coposu? Că nu știu ce a făcut? Pe Radu Câmpeanu și pe Rațiu că n-au mâncat salam cu soia? Pe Mihai, că l-a arestat pe Antonescu și a dat țara pe mâna sovieticilor?
Sau îți aduci aminte de Băsescu? Cel mai bandit dintre președinții post-revoluționari… Dar și cel mai sincer!
„”Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară. Şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a declarat ieri Băsescu în faţa unei audienţe formate în principal din membri ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor.”
„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Cu alte cuvinte, oricât de schizofrenă ar fi constituția scrisă de Iorgovan, și oricât de nepriceput ‘comandantul’, statul n-ar fi putut eșua dacă noi, echipajul, nu dormeam în cizme. Dacă îi trăgeam de mânecă pe aceia dintre noi care au tot furat – de la piese din motor pana la scânduri din bordaj, și le-au vândut pe la depozitele de ‘fier vechi’. Sub ochii noștri! Și, câte odată, chiar cu ajutorul nostru…
Vrem să repunem statul pe linia de plutire? Atunci trebuie să ne apucăm fiecare de treabă.
Cu cât prelungim circul ăsta ieftin, cu atât mai adânc ne afundăm în noroi!
nicichiarasa 