Ludovic ics i v pretindea că “L’etat c’est Moi”.
Noi, democrați fiind, pretindem că ‘l’etat c’est nous’.
Da’ dăm vina tot pe el pentru ce nu ne convine!
Archives for posts with tag: autoritati
Valul 1, valul 2… suntem acum la mijlocul valului 4.
De vre-un an avem și vaccin. Care vaccin funcționează. Nu e ‘perfect’ – precum cele de pojar și de poliomielită, dar ajută foarte mult.
Noi nu. Nu si nu!
La început, când nu erau destule, s-au ‘dat’ și ‘pe sub mână’.
Înghesuială mare la programare, s-au dus câte unii la sute de kilometri de casă doar pentru a primi ‘vaccinul salvator.’
Iar cei care au putut, au găsit metode să sară peste rând.
Exasperate, autoritățile publice ne-au amenințat cu impunerea certificatului de vaccinare.
Imediat, centrele de vaccinare au fost, din nou, luate cu asalt.
Dar nu pentru multă vreme. Adoptarea certificatului nu este foarte ‘populară’ printre cei care trebuie să faca pasul decisiv. Aleșii poporului stau cu ochii pe popor. Și cum poporul nu se prea înghesuie la vaccin – ba chiar manifestează zgomotos împotriva serului, nici cei care urmează să ceară votul poporului nu se înghesuie să încurajeze vaccinarea.
‘Poporul’ e împărțit în trei.
Entuziaștii ‘pro’. S-au vaccinat imediat cum au putut. Când le-a venit rândul.
Entuziaștii ‘contra’. Care au apucat să-l ia pe ‘nu’ în brațe – indiferent de motiv, nu discut asta acum, și care nu vor să renunțe la el. Unii din convingere iar alții, pur și simplu, pentru că nu vor să-și recunoască – față de ei înșiși, greșeala inițială.
Nehotărâții. Nu chiar convinși de argumentele ‘contra’, ar vrea totuși ‘să mai aștepte.’ ‘Să se mai așeze lucrurile!’ Când au fost împinși – când adoptarea certificatului Covid părea iminentă, de exemplu, unii dintre ei dintre ei s-au dus. Când presiunea a scăzut, nehotărârea a revenit.
Când îi întrebi ‘de ce’, fiecare dintre ei are câte un răspuns. Care mai de care mai propriu.
Dacă analizezi răspunsurile, înțelegi că la baza lor este încrederea. Sau lipsa de…
‘Entuziaștii’ pro au încredere. Pleacă de la premiza că cei care produc vaccinul vor sa-l vândă, nu să ne omoare. Că ce care l-au verificat n-or fi proști să-și dea singuri foc la valiză. Și că cei care l-au cumpărat – în cazul nostru, ‘autoritățile române’, sunt de bună credință. Măcar cu privire la subiectul ăsta.
Și entuziaștii contra au încredere. În cei care le-au sucit mințile.
Nehotărâții, adică majoritatea, pur și simplu nu mai știu ce să creadă. Nu se pricep la ‘știință’, ca să ia o hotărâre pe cont propriu. Depind, în situația asta, de sfatul ‘autorităților’. De ce spune popa, învățătorul, primarul, de ce se spune la ‘televizor’…
Astă vară am vizitat câteva mânăstiri bucovinene. În fiecare dintre ele s-a găsit câte un părinte să-mi spună că port degeaba mască. Că doar cei care nu cred, în Dumnezeu, se îmbolnăvesc. Și alte chestii de genul ăsta.
Aproape 5000 de școli vor rămâne închise pentru că mai puțin de 60% din personal a fost vaccinat.
Pe diversele canale TV auzi tot felul de oameni, inclusiv medici, exprimând tot felul de îndoieli – unele aberante, cu privire la vaccin.
Parlamentul ezită să adopte legea certificatului de vaccinare.
Un sondaj sociologic demonstrează cât se poate de clar ‘nebuloasa’ din capul oamenilor.
Suntem într-un cerc vicios.
Adică alergăm după coadă!
Oamenii nu se vaccinează pentru că așteaptă un semnal clar din partea ‘autorităților’ iar acestea nu-l dau pentru că le e frică de ‘ce-o să spună oamenii’. Adică de cum or să voteze…
Între timp, jmecherii se aranjează singuri. Fiecare după convingerile lui. Unii sar rândul la vaccinare, alții își cumpără certificat ‘verde’…
Mult mai frică decât mi-a fost la începutul pandemiei.
Atunci a fost vorba despre un simplu virus. Omenirea a mai făcut față unor chestii de genul ăsta.
Niște carantină, la un moment dat un vaccin, mai devreme sau mai târziu urma să revenim la un nou normal.
Toate astea au venit. Fiecare la timpul lor.
Mai întâi carantina și masca au temperat intensitatea pandemiei, apoi a venit speranța dată de vaccin.
Distanțarea socială produsă de concediile de peste vară a făcut minuni. Ajutată și de vaccin.
După care au venit lecțiile grele!
Am aflat că unii dintre noi nu vor să se vaccineze pentru că, pur și simplu, nu le pasă de cei din jurul lor.
Că nu vor să-și pună „botniță”. Din exact același motiv.
Că sunt semeni de-ai noștri care după un an și ceva de zile încă nu acceptă realitatea. Sunt încă convinși că boala produsă de acest virus este doar o „gripă”.
Alții încearcă să ne convingă, în continuare, să refuzăm vaccinul. Că provoacă infertilitate, că ne distruge sistemul imunitar, că bilgheitz, că doar cei cu imunitatea compromisă au nevoie cu adevarat de vaccin, că vaccinul asta a aparut prea repede… Iar culmea culmilor este numărul prea mare de medici care răspândesc, și ei, genul ăsta de informații.
Se vehiculează tot felul de explicații pentru numărul mic de vaccinați din Romania.
Că oamenii nu mai au încredere în autorități. Că neîncrederea în politicieni s-a transformat într-o neîncredere generalizată.
Că sunt prea mulți analfabeți funcționali. Care chiar dacă știu să citească, nu înțeleg nimic.
OK, ambele explicații se bazează pe niște realități. Triste dar cât se poate de reale.
Doar că aceste explicații nu sunt suficiente.
Neîncrederea și analfabetismul funcțional explică doar comportamentul masei.
Ar mai fi nevoie de explicații cu privire la comportamentul elitei.
La modul inept, politicianist, în care a fost tratată criza de către ‘clasa politică’.
La modul de-a dreptul lipsit de responsabilitate în care s-a comportat o prea mare proporție din clerul ortodox.
La faptul că o prea mare parte a presei a vânat senzaționalul în loc să ofere informație de calitate.
Nu mi-e atât frică de virus cât mi-e frică de ceea ce suntem dispuși să ne facem unul altuia.
Mai bine spus, mie frică pentru cât de puțin suntem dispuși să facem unul pentru celălalt.
Și imi mai este frică de faptul că prea mulți dintre politicieni sunt mai degrabă dispuși să ne dezbine – pentru a se putea ei cocoța mai ușor în scaunele vizate, în loc să ne dea un exemplu despre ce înseamnă colaborarea în caz de pericol.
De faptul că prea mulți dintre noi sunt dispuși să-i înjure pe cei care nu sunt de acord cu ei – indiferent de tabăra din care fac parte, în loc să încerce să înțeleagă ce se întâmplă.
Mi-e frică de faptul că, la un secol și jumătate de la Unire, am uitat cât de greu este să răzbești singur.
Și de cât de ușor le-a venit pescuitorilor în ape tulburi să ne dezbine!
nicichiarasa 