Archives for posts with tag: Ponta

Există o foarte mare mirare în spațiul public.

Cum de-a ajuns cineva ca Dăncilă să ocupe scaunul pe care a stat, cu nu foarte mult timp în urmă, Adrian Năstase?

Dintr-una-n alta. Adică dintr-o alegere-n alta. Ca urmare a unei succesiuni de decizii. Unele obligatorii iar altele cât se poate de libere. Dar încă neasumate de cei care le-au făcut.

În decembrie 1989, a explodat mămăliga. Oamenii au ieșit pe stradă, pentru că, efectiv, nu mai puteau sta acasă. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, o organizație para-statală. Pentru că cineva trebuia să țină locul statului comunist ce tocmai fusese dizolvat.

În 6 Februarie 1990, „FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.” În realitate, posibilitatea de a candida a fost doar un pretext. Au transformat structura para-statală într-un partid pentru că așa au vrut ei. Dacă ar fi vrut doar să candideze la alegeri, ar fi înregistrat, ca toți ceilalți, un partid politic. Să nu uităm că între 6 Februarie și 20 Mai statul FSN a organizat alegerile în care candida partidul FSN.

Alegerile organizate de statul FSN au fost câștigate de partidul FSN. 66.31% la Cameră, 76,47% la Senat și 85,07% la Președenție.
Alegerile au fost cât se poate de libere – adică voturile au fost numărate corect, iar oamenii au votat așa cu justificarea că ‘Ei au făcut Revoluția. Doar n-o ia puterea veneticii aștia care „n-au mâncat salam cu soia” !!!’
Sigur se va găsi cineva să-mi spună cineva că același lucru se întâmplă și acum. Partidul aflat la putere este cel care organizează alegerile…

O parte dintre bucureșteni au ales să-și manifeste nemulțumirea față de toate aceste în mijlocul Pieței Universității. Puterea proapăt investită a ales să mulțumească, în mod oficial, minerilor veniți ‘spontan’ să curețe piața de ‘drogați’.

În 1996, la urne, majoritatea a ales să încerce și altceva. Altceva decât ceea ce experimentaseră între 1990 și momentul respectiv.
După care, crezându-se cu sacii-n căruțe, cei mai mulți dintre cei ‘cu spirit liber’ și-au văzut de treabă. Adică de interesul propriu. Lăsând ‘piața liberă’ să acționeze. Așteptându-se ca ea, piața singură, să ‘facă ordine’.
Adică să facă ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ordine în ogradă.
Să transforme o populație debusolată – după 50 de ani de comunism, precedat de 10 ani de dictatura regală/corporatism antonescian, într-o națiune liberă și complet funcțională.
Fiecare dintre ‘orientați’ și-a văzut de treaba lui, lăsându-i pe ceilalți ‘să piară pe limba lor’ – dacă tot nu erau în stare de altceva.

În mod firesc, cei lăsați de izbeliște s-au raliat celui care promitea mai mult.
Și uite-așa Iliescu i-a luat fața lui Vadim Tudor în 2000…

Al doilea (treilea, patrulea….) mandat Ion Ilescu.
Ce poate fi mai definitoriu pentru acea perioadă decât doctoratul făcut cadou de către „Profesorul” Adrian Năstase protejatului său, „Micul Titulescu”?

Și uite-așa am ajuns la momentul ‘despărțirii apelor’. 2004. Românii aveau de ales, la turul doi, între Adrian Năstase și Traian Băsescu.
Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?
Mai țineți minte momentul 1996? Când cei deja ‘woke’ au ales să-și vadă mai degrabă de treaba lor, înainte de a scoate căruța la drumul mare?

După care a urmat cea mai uluitoare succesiune de trei decizii colective din istoria noastră recentă.
Băsescu își dăduse, treptat, arama pe față. Cu toate astea, a fost confirmat în funcție de trei ori. 2007, 2010 și 2012.

Rezultatul?
În iarna lui 2012, PDL – jumătatea rebelă a fostului FSN, a pierdut alegerile în fața unei coaliții formate din jumătatea Iliesceană a FSN-ului și Partidul Național Liberal. Ce mai contează că această alianță s-a prăbușit foarte repede…

2015 părea să fi marcat un nou punct de inflexiune. Tragedia de la Colectiv a provocat exprimarea nemulțumirii care mustea pe tot locul. Drept pentru care au ieșit în stradă suficient de mulți oameni încât să determine demisia guvernului Ponta.
Iar România a asistat la repetarea momentului 1996.
Crezând că au scăpat de ceea ce va fi cunoscut ulterior sub numele de ‘Ciuma Roșie’, wokii s-au întors la treburile lor. Lăsându-l pe Cioloș să se descurce de unul singur.

Să mai mirăm de rezultele din 2016?
De succesiunea de prim miniștri propulsați de PSD pe prima scenă?
Grindeanu, Tudose, Dăncilă?
Nu atât de persoanele în sine cât de modul de funcționare a partidului? Cât și de (lipsa) de reacție eficientă a organismului social?


‘Ce reacție visezi, mă? Ești copil? Când tot ce-și dorește ‘alternativa’ este să ‘dea drumul hățurilor’? Să ‘elibereze’ ‘capitalismul sălbatic’?’

Ce-or fi înțelegând adepții neo-liberalismului din toată chestia asta… rămâne de văzut.
Cum își propun ei să susțină ‘sectorul privat’ în condițiile în care nu-i interesează calificarea muncitorilor și nici starea lor de sănătate….? Cum o funcționa piața – chiar eliberată de actualele disfuncționalitați, atâta vreme cât majoritatea ‘consumatorilor’ rămân săraci, analfabeți și bolnavi…?

Să revenim la ‘incest’.
Practicat pe scară largă în Egiptul Antic și în Persia. Precum și, într-o formă mai atenuată, de către cea mai influentă familie din Europa Medievală.
Cu ce rezultate? Dinastiile Egiptului Antic s-au succedat relativ repede – mai ales ca statele din jur n-au reprezentat, până târziu, vre-un pericol real. Și nu cred ca este nevoie să vă aduc aminte despre consecințele dinastice și sociale ale aberațiilor genetice produse de cosangvinizarea conducătorilor imperiali din Spania Habsburgică și din Rusia Țaristă!

Dar ce legătură este între incest/cosangvinizare și transformarea PSD-ului din formațiune para-statală în partid politic?!?

Păi care este esența incestului?
Săvârșirea deliberată a unui act contra naturii. Act prin intermediul căruia membrii unui grup încearcă să pastreze pentru ei constrolul asupra unor privilegii, nu?
Justificarea fiind ‘noi suntem deasupra naturii/firescului’. Și ‘mai dă-i dracului pe restu’!
Iar cel mai trist este ca nu văd nici o diferență de substanță între atitudinea asta și crezul neo-liberal. Ceea ce explică și incapacitatea funciara a celor care se revendică de la fiecare dintre aceste doua curente de a se respecta cu adevărat între ei.
Și mai ales de a colabora. În interesul lor reciproc.
Cele două grupuri se comportă ca două săbii care se bat între ele pentru a intra în posesia tecii!

Iar cel mai greu de înțeles este apatia cu care tratăm noi, restul, situația.
Când ne vom da odată seama că taberele astea două se bat pe căciula noastră? Și că noi stăm cu capul gol, în ger și soare?
Când o să le arătăm odată clar, cu subiect și predicat, că noi suntem gâsca cu ouă de aur? Și că au doar de pierdut dacă ne fură din tain?

Iliescu, demisia

Fotografia este de pe vremea Pietei Universitatii,  ‘contemporana’ cu strigatura care da titlul postarii.

Sa facem un pic de istorie.

In August 1977 minerii din Valea Jiului au protestat contra indiferentei “regimului comunist fata de situatia de mizerie in care traiau“.
In Noiembrie 1987 muncitorii din Brasov au protestat “fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile“.
In Decembrie 1989 prima faza a Revolutiei s-a terminat atunci cand muncitorii din Bucuresti au iesit pe strada in dimineata zilei de 22, indignati fiind de modul in care fusese reprimata manifestatia de protest din seara zilei de 21, cea din fata hotelului Intercontinental.
Din Ianuarie 1990 pana in 13-15 Iunie 1990 au avut loc mai multe manifestatii anti-comuniste, dar fara mare succes. Marea majoritate a populatiei era satisfacuta cu schimbarile ce avusesera deja loc, fapt confirmat in mod decisiv la alegerile din Duminica Orbului, precum si de venirile minerilor la Bucuresti – indiferent ca acestia au venit de capul lor sau au fost chemati, nu poti convinge o asemenea masa de oameni sa faca ceva fara ca ei sa fie deja intr-o stare de spirit care sa-i predispuna catre actiunea respectiva.
In Ianuarie 1999 minerii din Valea Jiului actioneaza, pentru prima oara din 1977, strict in interes propriu. De data aceasta nu mai aveau ca scop ‘apararea ordinii de drept si a statului’ ci ‘siguranta locurilor de munca‘. Pentru prima data dupa Ianuarie 1990 actiunea lor nu a avut rezultatul scontat de ei. Cererile liderilor lor erau total nerealiste si prost vazute de restul societatii romanesti.
In 2000 debusolarea politica a fost atat de mare incat electoratul a fost in stare sa aduca in turul doi al alegerilor pe Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor.
In 2007 44% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 74% dintre ei au votat impotriva demiterii.
In Ianuarie 2012 Bucurestiul a fost martorul unor manifestatii suficient de puternice incat sa produca, in cele din urma, demisia guvernului Boc. Manifestatiile fusesera o reactie la ‘tratamentul’ primit de Raed Arafat ca urmare a opozitie sale fata de unele reforme din domeniul sanitar.
In Iulie 2012 46% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 88% dintre ei au votat pentru demitere.
In Noiembrie 2014, suparati pe modul in care fusesera organizate alegerile prezidentiale, foarte multi romani au iesit ‘pe strazile patriei‘ pentru a protesta impotriva guvernului Ponta si in semn de sprijin pentru candidatul Iohannis.
In Noiembrie 2015, indignati de cele intamplate la clubul Colectiv, suficient de multi romani au protestat, sub lozinca “Coruptia Ucide“, in Bucuresti precum si in alte orase din tara si din Europa, impotriva guvernului Ponta incat acesta si-a dat demisia. Este posibil ca o parte din indignarea populatiei sa fi fost produsa si de acuzatiile de coruptie aduse de catre parchet unora dintre apropiații premierului cat si lui personal.
In Februarie 2016, cativa dintre functionarii ANAF-ului incep formalitatile pentru evacuarea unor cladiri ce fusesera confiscate, prin sentinta judecatoreasca, ca despagubire pentru pagubele produse de Dan Voiculescu Ministrului Agriculturii.
Antena 3, una dintre locatarele respectivelor cladiri, se foloseste de prilej pentru a lansa o campanie furibunda de presa prin care se victimizeaza si prezinta cazul ca pe o grava atingere a libertatii presei.
Senatul se aduna in sedinta speciala si cere Primului Ministru Ciolos lamuriri pentru ce se intampla acolo.
Presedintele Iohannis, intrebat cu privire la acest subiect, spune unor reporteri Antena 3: “Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista a ANAF mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila”
Cateva zile mai tarziu Antena 3 organizeaza un miting de protest la care se aduna cateva mii de persoane.
Peisajul politic se imparte in doua. Unii iau partea Antenei 3 iar altii incep sa-i reproseze presedintelui pozitia pe care a adoptat-o si sa faca misto de cei care s-au adunat la mitingul Antenei 3.

Ei bine, exact acesti “o mână de bătrâni decuplați de România și nevoile sale reale, analfabeți în democrație, săraci, prost îmbrăcați și cu o sănătate precară” sunt cei care au adus Romania unde este acum.

Si, daca citim cu putina atentie enumerarea de mai sus, vom constata, cu bucurie, ca din ce in ce mai multi dintre ei refuza, din ce in ce mai intens, comportamentul discretionar al celor aflati temporar ‘in fruntea bucatelor’. Oamenii, chiar si cei ‘de rand’ au inceput sa inteleaga ca ‘siguranta alimentara’ este, in realitate, un ‘subprodus’ al libertatii si ca ‘mita electorala’ cu care s-au multumit in 1990 nu le-a ajuns pentru multa vreme.

Refuzul arbitrariului, atunci cand acesta a putut fi identificat de catre electorat, s-a manifestat chiar si fata de cei care incercau sa ajunga la putere. Ganditi-va la alegerile din 2000, atunci cand, calcandu-si pe inima, foarte multi oameni au votat cu Iliescu doar ca sa nu iasa Vadim. Iliescu, caruia foarte multi dintre cei care l-au votat atunci ii cerusera, vehement, demisia in 1990, era perceput, 10 ani mai tarziu, ca fiind mai putin ‘imprevizibil’ decat Vadim.

Iar refuzul arbitrarului este exact esența democrației.

Se pare ca ‘cei de-acasă’ au început sa priceapă lucrul asta.
Chiar dacă unii, mai grăbiți, sunt dispuși la expediente.
Uitând ca orice precedent se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva celui care i-a dat naștere.

 

 

jos-iliescu-ceausescu-basescu-huligan-golan-ciumpalac-hipster

Aceasta era concluzia la care ajunsese multimea adunata aseara in fata Palatului Victoria.

coruptia ucide

Cum am ajuns aici?

Tragedia din “Colectiv” a fost doar unul dintre simptoamele care ne-au tot tras de maneca. Unul suficient de dureros incat sa ne pese.
Cauzele sunt insa mult mai adanci. Ingropate in ceea ce se numeste constiinta colectiva.

Clipul asta a fost incarcat acum doua zile pe Youtube.
Fusese vizionat, la ora la care mi l-a aratat cineva, de 200 000 de oameni. Adica de vreo 10 ori mai multi decat cei care au manifestat aseara in Bucuresti.

Pentru cei care nu au rabdare sa il asculte dar vor sa inteleaga ce mi-a venit voi cita versurile:

“M-am apucat de rele de cand eram mic
Asta a fost solutia sa ma ridic
Viata m-a facut sa nu fiu deloc cuminte
Am facut infractiuni si-am mers inainte

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Ce aveti dusmanilor ce aveti toti cu mine
Aveti invidie ca imi merge bine
Eu nu v-am facut rau nu v-am deranjat
Am ajuns mare fiindca viata mi-am riscat

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Doamne ce lume rea n-am putut sa vad
Nu vrea sa ma lase in pace deloc
Se tine scai de mine si mi-ar lua viata
Are invidie pe afacerea mea

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat.”

Cu alte cuvinte ‘fac ce vreau, indiferent de ce consecinte au infractiunile savarsite de mine asupra voastra, fraierii din jurul meu’, si asta pentru ca ‘sunt convins ca Dumnezeu tine cu mine’.
Tinand cont de faptul ca Dani Mocanu se bucura de un imens succes de public rezulta ca un numar destul de mare dintre concetatenii nostri sunt de acord cu viziunea lui asupra vietii.
Oare cate tragedii trebuie sa ni se mai intample ca sa ne dam seama ca ne dam singuri foc la valiza?
Si ca, de fapt, cu cat ne credem mai smecheri cu atat mai tare ne lasam fraieriti de cei care sunt mai priceputi in ale inselatoriei decat noi.
Solutia?
Extrem de simpla. Cand iti dai seama ca jocul este masluit singura metoda de a evita sa fii pacalit in continuare este sa iesi cu totul de acolo.
Cam asa e si cu coruptia asta. Pana la urma efectele ei distrug orice urma de incredere intre membrii unei societati. Consecintele fiind exact cele pe care le vedem in jurul nostru.Si ce poate fi mai groaznic decat sa iti arda copilul de viu intr-un club pe care l-ai renovat/controlat chiar tu?
Nu s-a intamplat inca?
Chiar vrem sa asteptam si chestia asta?
Nu e suficient ca din cauza prostiilor intamplate in ultimii 25 de ani copiii nostri nu mai au acces la un invatamant de calitate iar multi dintre medicii de care vom avea atata nevoie chiar noi, atunci cand ne vor ajunge batranetele, au plecat deja sa-i ingrijeasca pe batranii altora?
PS. Daca faceti click pe fotografia de la inceputul postarii puteti vedea mai multe imagini din seara zilei de 3 Noiembrie.

Ieri seară, după votul prin care Parlamentul a refuzat să ceară anchetarea lui Ponta, unul dintre invitații de la România TV (?!?) susținea că: “La ora actuală cel mai bun prim ministru pentru România ar fi Traian Băsescu.”

În paralel, Cosmin Prelipceanu îl intreaba pe Vasile Dâncu: ‘Nu cumva Iohannis este perceput, chiar de către unii dintre susținătorii săi, că nu face destul pentru a determina demisia/demiterea lui Ponta?’
Dâncu îi explică cu foarte mult calm că Iohannis se păstrează strict în interiorul limitelor constituționale ale mandatului său și că nu încearcă de fel să se transforme într-un ‘președinte jucător’, precum predecesorul sau.

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost ‘nevoia de Tătuca’, obișnuința multora dintre noi de a ‘cauta lumină’ la instanțe percepute a fi superioare nouă. Siguranța pe care multi dintre noi o simt atunci când ‘la cârma lucrurilor’ se află o figură paternă care promite rezolvarea tuturor problemelor și care dă impresia că îi pasă.

Așa se explică de ce Iliescu a fost ales cu atât entuziasm în 1990 și mai ales cum de a fost reales în 2000 după ce Constantinescu a interpretat o cu totul și cu totul altă partitură.
Tot asa se explica și alegerea ‘popularului’ Băsescu în fata ‘apretaților’ Năstase și Geoană.

Chiar și Iohannis a profitat din plin de acest efect. El a candidat din postura unui diriginte care va face ordine printre elevii turbulenți care au ajuns sa domine Parlamentul actual pe când Ponta părea incapabil/neinteresat să facă acest acest lucru.

Și iată ca Iohannis refuză, cel puțin deocamdată, să coboare cu nuiaua printre bănci. Rămâne la catedră, unde-i e locul, și doar ne atrage atenția că ceea ce facem se va întoarce chiar asupra noastră. Și bine face!

Al doilea aspect care începuse să mă frământe a fost: „Cum de mai sunt încă oameni care să-l regrete pe Băsescu?”
Înțeleg că în randul unora, și mai ales printre ‘antreprenori’, Băsescu a lăsat impresia unui om care a reușit prin forțe proprii, uneori chiar ‘impotriva sistemului’. Cineva care într-adevăr ‘merită’!

Chiar așa să fie?
Și nu cumva Ponta face și el parte din aceiași categorie?

Să vedem:
Băsescu a avut relații strânse cu Securitatea, Ponta provine din Procuratura.
Băsescu a crescut pe lângă Roman și apoi i-a luat locul, Ponta pe lângă Năstase.
Băsescu l-a scurtcircuitat pe Stolojan, Ponta pe Antonescu – amândoi la ‘vârful’ PNL-ui în momentele respective.
Primele necazuri ale lui Băsescu au apărut la aproximativ doi ani după preluarea mandatului, cele ale lui Ponta după doi ani și jumătate.
Amândoi au promis ca demisionează dacă va fi cazul și nici unul nu a făcut-o vreodată.
Băsescu a fost, după ce s-au lămurit, dat la o parte ca o măsea stricată de către chiar membrii partidului de care s-a folosit ca să ajungă la vârf.

Să fie ăsta un prim semn ca începem sa ieșim de sub poala Tătucăi?
Că ne propunem să mergem neținuți de mână?

Faptul că Iohannis refuză să preia el mantia de hlamidă e încurajator.
Hai ca se poate! Cât s-o mai putea.

Pe vremea lui Ceasca erau cate unii care sustineau sus si tare ca:

– el nu era chiar atat de rau, coana Leana ar fi fost cea responsabila de toate porcariile care ni se intamplau si ca

– oricum el nu stia tot ce se intampla cu adevarat pentru ca cei din jurul lui ii ascundeau realitatea si il invatau ‘la prostii’.

Dupa ce, spre stupoarea imensei majoritati a ‘analistilor’, Iohannis a fost ales presedinte al Romaniei a inceput sa circule teza ca nu Ponta ar fi fost de vina pentru ‘infrangerea’ suferita ci strategii sai de campanie impreuna cu consilierii pe care acesta i-a avut la dispozitie.

Cei care sustin acest mod de a vedea lucrurile comit o dubla eroare.

In primul rand alegerile nu se castiga si nici nu se pierd. Cel mai potrivit, sau mai bine spus cel despre care majoritatea alegatorilor cred ca este cel mai potrivit dintre toti candidatii, este ales sa indeplineasca o functie pentru urmatoarea perioada de timp. A interpreta alegerile in termeni de castig/pierdere denota un mod de gandire mai degraba feudal decat democratic. Alegerea intr-o functie publica poate fi inteleasa ca o oportunitate de a contribui cu ceva la bunul mers al societatii sau ca pe o ocazie de a linge de pe degete niste miere ramasa acolo atunci cand au fost impartite roadele stupului… Si totusi, parca e o oarecare diferenta intre a ‘nu lega gura boului care treiera” si ”cine-mparte, parte-si face”, nu?

In al doilea rand cine pe cine alege? Consilierii pe candidat sau candidatul pe consilieri? Iar daca este vorba despre un efort de echipa – a intregului partid, de exemplu – de ce ‘se’ incearca acum impartirea responsabilitatii?

Imi propusesem sa revin la preocuparile mele de natura mai mult teoretica decat practica dar se pare ca nu sunt in stare sa rezist tentatiei.

In seara asta, dupa multe pertractari, s-a intamplat.
Marea confruntare care urma sa aleaga apele.

Nu cred ca s-a intamplat acest lucru.
Mie unuia nu mi s-a parut ca aceasta ora si jumatate a adus ceva nou in ceea ce ii priveste pe cei doi competitori, fiecare dintre ei doar a confirmat ceea ce toti stiam deja despre ei.
Tocmai de aceea nu intentionez sa vorbesc de la inceput despre ce s-a intamplat acolo.

Foarte interesant a fost ceea ce s-a intamplat dupa aceea.
Comentariile.

Tocmai pentru ca nu s-a intamplat nimic nou, nici macar in ceea ce priveste difuzarea acestei confruntari – doar televiziunile de stiri au preluat aceasta emisiune, cel putin din cate am observat eu – comentatorii au inceput sa disece mai ales prestatiile ‘artistice’ ale celor doi si, intr-o mai mica masura, modul in care au fost ajutati, sau nu, de staffurile de campanie.
Foarte interesant, intr-adevar, dar poate un pic pe langa problema.

USL-ul ne-a promis ca ne va scapa de Basescu. N-a reusit. Basescu mai are un pic si ne va scapa el singur de el insusi – i se va termina mandatul in mod natural.

Aritmetic – daca ne gandim la faptul ca aproape 9 milioane de oameni au votat pentru demiterea lui – foarte multi alegatori romani se cam saturasera de el de vreo doi ani incoace. Nu stim precis daca de persoana lui sau de rolul jucat de acesta: presedinte-jucator pana la limita regulamentului si cateodata chiar dincolo de ea. Putem doar sa presupunem ca de ambele. N-a fost sa fie. Pe de o parte n-au fost destui cei care au votat pentru demitere iar pe de alta ‘sistemul’ a hotarat ca mai bine sa o lase asa cum a cazut decat sa-si asume riscuri – daca poporul nu stie ce vrea n-o sa ne apucam noi acum sa facem valuri.

Reintorcandu-ne la cei doi, de data asta chiar a sarit in ochi – pentru cine a vrut sa vada – deosebirea fundamentala dintre ei.
Ponta s-a desfasurat: activ, pregatit, cu date, cu initiativa. Pana la urma este nu doar mai tanar ci si in plina viteza – conduce de doi ani o tara intreaga din functia executiva de prim ministru si se pare ca ii si place.
Despre Iohannis nu se poate spune ca doar s-a aparat, a lovit si el – cateodata chiar puternic. Dar a fost mult mai calm, nu s-a agatat de amanunte si chiar s-a ferit cu abilitate de capcane garnisite cu cifrele precise pe care un prim ministru in exercitiu le are la degetul mic.

Cu alte cuvinte Ponta a fost jucatorul activ – rol pe care il exerseaza deja de doi ani si care se potriveste de minune varstei sale – pe cand Iohannis a fost elementul reactiv al intalnirii – ajutat atat de temperament cat si de experienta sa mai lunga de viata.

“(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

Si acum vine intrebarea la care trebuie sa raspundem duminica:
Ce fel de presedinte vrem?

Jucator activ sau mediator reactiv?

Noi trebuie sa facem aceasta alegere, nu mai este nimeni altcineva care sa o faca.

Da, in mod evident rezultatele pe care le va obtine cel care va fi ales vor depinde, in mare masura, de echipa pe care alesul va sti sa o coaguleze in jurul său. Iar acea echipa sunt sigur ca va tine cont de mesajul pe care il vom trimite noi, adica de genul de om pe care il vom alege. Si aici intram intr-un fel de rationament circular. Sunt convins ca fiecare dintre cele doua staffuri de campanie a analizat cat a putut de bine toata aceasta actiune inainte de a face o recomandare.
Din pacate singura metoda realista de a determina care dintre cele doua staffuri a ‘avut dreptate’ este de a astepta rezultatul votului. Staffurile n-au avut – sau cel putin n-ar fi trebuit sa aibe – ca țintă obtinerea unei prestatii artistice cat mai ridicata din partea candidatului sfatuit ci una care sa ii creasca acestuia sansele de a fi ales. Adica un mod de comportament care sa se potriveasca cat mai bine cu ce ne dorim noi, alegatorii, de la viitorul presedinte.

Si atunci? Sa alegem dupa prestatia artistica sau dupa ce fel de tip de presedinte ne dorim?

Iesirea din acest rationament circular ne apartine tot noua.

confruntare electorala

Confruntarea, directa sau indirecta, este o forma de negociere.

Specialistii in PR si/sau marketing politic pot intra in amanante extrem de interesante pe aceasta tema.

Am sa incerc sa analizez ce se intampla din postura celui interesat mai degraba de modul de gandire al oamenilor – si de maniera in care gandirea este tradusa in practica – decat de orice altceva.

Situatia curenta:
– Ponta a primit in turul I mai multe voturi decat Iohannis. Ca atare este interesat in pastrarea status-quo-ului. Are nevoie ca in turul doi sa se prezinte toti cei care l-au votat in turul I, eventual mai multi, si sa faca in asa fel incat toti ceilalti sa devina descurajati, eventual chiar scarbiti.

– Iohannis a reusit sa iasa pe locul doi dar la distanta destul de mare. Are nevoie sa-i re-mobilizeze pe toti cei care l-au votat in turul I si sa atraga pe cat mai multi dintre nehotariti si dintre cei care au votat cu alti candidati de ‘dreapta’.

Deci in timp pe pe Ponta il intereseaza mai degraba sa-si conserve alegatorii (teoretic nu prea mai are de unde sa atraga foarte multi votanti noi) Iohannis are nevoie de a aduna foarte multe voturi ‘proaspete’ – atat de la unii dintre cei care au votat deja in turul I cat si de a aduce cat mai multi votanti noi care sa-l sprijine.

Privind situatia in felul acesta devine clar de ce Ponta isi doreste 4 confruntari iar Iohannis doar una si de ce Ponta vrea la televiziuni de stiri in timp ce Iohannis are nevoie de un teren neutru.

– Daca sunt mai multe intalniri, cu tematica bine stabilita si cu moderatori din televiziuni totul se transforma intr-un spectacol bine regizat. Dupa fiecare dintre ele ‘stafful de campanie’ poate analiza efectul obtinut si calibra raspunsurile de la urmatoarele intalniri. Acelasi lucru poate fi facut si cu intrebarile ce urmeaza a fi adresate. Daca este vorba despre o singura intalnire lucrurile pot scapa mult mai usor de sub control, mai ales ca tematica nu mai poate fi atat de stricta.

– Televiziuni de stiri versus teren neutru si emisiune preluata de toate televiziunile care isi doresc acest lucru.
Cele 4 televiziuni care au lansat invitatii sunt percepute de public ca fiind inregimentate politic. Doua intr-o tabara, doua in cealalta tabara.
Telespectatorii, la randul lor, sunt impartiti in trei. Unii, din pacate cei mai multi, nu se uita la ‘politica’. Unii de scarba, altii pentru ca pur si simplu, si-au pierdut interesul – daca l-au avut vreodata. Ceilalti, cei cu ‘opinii ferme’, tind sa fie de acord cu mesajele transmise de televiziunile care sunt in aceiasi tabara cu ei si extrem de critici cu mesajele venite din tabara cealalta.

Daca contruntarea ar avea loc la televiziuni lucrurile s-ar intampla cam asa:
– Cei mai multi, cei neinteresati, ar schimba canalul dupa primele 5 minute pentru ca incepe ‘Las Fierbinti’ sau alt serial foarte popular.
– Cei care au incredere in televiziunea care transmite emisiunea din seara respectiva isi vor intari convingerea in ‘valoarea’ candidatului ‘lor’.
– Cei care n-au incredere in televiziunea respectiva vor gasi nenumarate prilejuri de a se enerva – ‘uite cum i-au taiat vorba/nu l-au lasat’ – pe modul cum este tratat canditatul ‘celalalt’ si vor sfarsi prin a schimba si ei canalul, scarbiti.

Cu alte cuvinte exact ce are nevoie candidatul care isi doreste sa conserve cat mai mult din situatia actuala.

Celalalt, Iohannis, are nevoie sa-i scoata din amortire exact pe cei indeobste neinteresati de ce se intampla in studiourile televiziunilor de stiri – printre altele si pentru ca nu au o parere foarte buna despre aceste televiziuni. De unde insistenta sa ca intalnirea sa aiba loc pe teren neutru, moderata de cineva care nu are mare legatura cu peisajul media si transmisa simultan pe cat mai multe canale – astfel incat telespectatorii sa nu aiba unde ‘fugi’.

Cica nu e bine sa dai sfaturi, mai ales daca nu ti se cer.
De aceea voi margini in a ura ‘succes’.
Nu, nu candidatilor!
Alegatorilor.
Succes in a alege pe cel mai potrivit dintre candidati.

PS. Am inceput postul prin a face referire la ‘negociere’ si dupa aceea am vorbit despre orice numai despre ‘negociere’ nu.
De cele mai multe ori negocierile sunt ‘castigate’ inca inainte de a avea loc, de cel care reuseste sa impuna agenda si locul care ii convine lui – si care este ales astfel incat sa-l incomodeze la maxim pe adversarul sau.
Si abia acum am ajuns la partea care ma doare pe mine.
In principiu o negociere ‘adevarata’, care se incheie cu un succes durabil, este o negociere din care amandoua partile ies suficient de multumite incat sa continue relatia.
Nu asa ar trebui sa fie facuta ‘politica’?
Cu respect si nu cu aroganta?
Si cine ar trebui sa ceara, ba chiar sa impuna acest lucru, daca nu exact cei in capul carora se sparg oalele?
Adica noi, alegatorii? ….

Cred ca trebuie sa scriu ceva si in ‘corpul’ postarii, nu?

A, de exeplu ca la dreapta si la stanga lui Basescu se vor afla, bineinteles, Boc si Udrea.

Ce mi-a venit?
Pai e extrem de simplu.

Tariceanu a fost un excelent prim ministru. Atat ca premier cat si ca barbat politic. A fost suficient de priceput incat sa nu ‘strice’ nimic, din punct de vedere economic, cat a fost la Palatul Victoria si in acelasi timp suficient de barbat incat sa ii tina piept lui Basescu.
Si la ce i-a folosit? In 2008, dupa cei mai buni patru ani pe care i-a avut Romania, noi, poporul, i-am dat cele mai multe voturi lui Basescu. Probabil ca sa compenseze perioada de suspendare. De parca Basescu ar fi guvernat Romania si nu Tariceanu… Pentru cei care nu mai tin minte: in 2008 au votat cam 40% dintre cei care aveau dreptul iar PNL a iesit pe locul trei, cu jumatate de mandate fata de PDL. Pai cum sa te mai miri ca Tariceanu s-a acrit rau de tot?!?

In orice caz in situatia asta, dupa ce a acceptat postul de Presedinte al Senatului din partea PSD nu mai poate aspira la pozitia, chiar onorifica, de ‘comandant al dreptei’.
Iohannis, daca pierde alegerile, va fi obligat sa faca un pas inapoi.

Si atunci cu cine ramanem?
Mai vedeti pe altcineva in afara de Basescu care sa poata pretinde aceste galoane?
Pana revine Antonescu pe prima scena s-ar putea ca PSD-ul (sau o alianta PSD-PLR) sa castige si alegerile din 2016.

Daca va convine situatia asta…

PS.
In 2000 am votat pentru prima si ultima oara cu Iliescu ca sa nu iasa Vadim.
Acum 10 minute a anuntat ca il sprijina pe Ponta pentru turul doi.
Nationalism de stanga?!?

vadim turul 2

 

treziti-va ma!

Acuma ca unul dintre jurnalisti s-a hotarat sa dea cu batul in balta s-a gandit si un filozof ca trebuie neaparat sa ia pozitie.

Si cum sa faci ca mesajul tau sa fie cat mai ‘percutant’?
Sa spui pur si simplu ce ai pe suflet: ‘Nu cred ca Ponta este potrivit pentru a fi presedintele Romaniei!’ si sa lasi eventuala autoritate morala de care te bucuri sa isi faca efectul?
Pueril…
Nu mai bine starnesti o disputa publica? Te iei de cineva foarte cunoscut si, de preferinta, cat mai pasnic – ca sa nu mai trebuiasca sa faci fata vre-unui eventual contraatac.
Beligan e bun? Perfect!

Puterea talentului dvs., puterea mintii dvs. nu va satisfaceau. Ca si acum, voiati sa fiti in preajma celeilalte puteri, oricit e ea de trecatoare prin comparatie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiati, ca si acum, sa fiti mai curind pe scena stabilor, decit pe aceea a colegilor dvs.”

Foarte interesant. O fi facut cineva socoteala cate functii publice a ocupat Plesu si sub cate culori politice?

Minima moralia…

PS 1. Nici mie nu-mi place Ponta. Dar asta nu este motiv sa ma apuc sa-mi pun poalele in cap.

PS 2. Uite ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. Intelectualitatea, sau macar o parte din ea, nu mai accepta pasivitatea in care au incercat diversi ‘atotputernici si a-toate-stiutori’ sa o inghesuie:

“Este firesc ca într-o societate deschisă să existe pluralism de idei, de opinii și de opțiuni de orice natură și este la fel de firesc ca oamenii, în special cei care reprezintă repere pentru societate, să accepte și să respecte faptul că cineva gândește și se manifestă altfel decât ei”

Interesant. “Un grup de actori si cantareti” ii explica unui filozof cum sta treaba cu diversitatea de opinii…

 

Iliescu despre Nastase

Nu scapam de umbra lui nici macar acum.

Adevarul, trist, este ca inca ii domina pe urmasii sai politici.
Ponta declara ca Nastase a fost condamnat ‘politic’ iar Basescu se plange cui sta sa il asculte ca ‘daca ajung astia sa controleze justitia lupta impotriva coruptiei va fi oprita.’

Ce spune Iliescu pe chestia asta?
“Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor.”

Vedeti vreo diferanta intre ce a spus el si declaratiile celorlalti doi? N-a sustinut ca NU este nici o legatura ci doar ca nu o vede el… n-a spus ca Nastase ar fi nevinovat ci doar ca este vorba despre ‘schimbarea de judecata din partea oamenilor’… Sa nu uitam ca mai demult Iliescu i-a atras atentia lui Nastase ca ar trebui ‘sa se apropie mai mult de oameni’ si sa nu mai fie atat de arogant.
Poate ca n-a folosit exact aceste cuvinte dar mesajul era clar…si atunci si acum. In plus nici un om politic cu scaun la cap nu va recunoaste vreodata ca in tara sa, pretins democratica, exista procese politice sau vreo factiune politica care vrea sa utilizeze justitia intr-un fel sau altul. E descalificant, atat pentru tara cat si pentru el ca om politic. Daca tot esti acolo fa ceva sa dregi situatia, nu te plange in stanga si-n dreapta, ca d-aia te-au ales oamenii. Sa faci nu sa te plangi sau sa arati cu degetul. Pentru asta ii avem pe ziaristi, politicienii sunt pentru altceva.

Cu alte cuvinte Iliescu a ramas unul dintre putinii profesionisti din politica romaneasca iar faptul ca stie sa spuna adevaruri in asa fel incat sa nu te poti supara pe el este o dovada in acest sens. In plus, modul in care il caracterizeaza pe Nastase este genial: “Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti.” Ce recunoastere mai clara vreti ca in afara de merite mai sunt si altele….dar poti sa te superi pe el pentru cum a spus-o?

Si asa ajungem la ce ma doare cu adevarat pe mine.

Suntem in situatia de acum si pentru ca Iliescu, profesionistul in ale politicii Ion Iliescu, nu a stiut, nu a putut sau nu a vrut sa foloseasca prilejul pe care l-a avut in 1990.

Lumea se uita la el ca la salvatorul natiei, exact asa cum se uita acum la Ponta.
Iliescu tocmai ‘ne salvase’ de Ceausescu, Ponta ne-a promis ca ne scapa de Basescu.

Iar noi i-am ascultat si le-am dat increderea noastra.
FSN-ul a luat 66% in 1990, USL-ul 60% in 2012.
Si ei ce-au facut?
Ilescu a chemat minerii iar Ponta a incheiat un pact de neagresiune cu Basescu.
Ce a iesit din vizita minerilor stim cu totii. Rezultatele pactului cu Basescu apar si ele, unul cate unul.

OK si noi ce avem de invatat din asta?
Sa-i ascultam pe ai batrini si sa intelegem odata ca:
– La pomul laudat nu te duci cu sacul.
– Nu pune toate ouale ( 😀 ) intr-un singur cos.
– Nu e prost cine cere ci acela care da.

Adica nu ajunge ca cineva sa aiba capacitatea si ocazia sa faca ceva bun, omul acela mai trebuie sa fie si impins de la spate. Altfel tot ce ii trece lui prin cap va face.
Sperantele alea ca sa gasim ‘un om cinstit, drept si cu dragoste de popor, un adevarat barbat de stat cum au fost…si pe el sa-l punem in fruntea statului’ (iar noi sa ne culcam pe o ureche) sunt complet nerealiste. Am actionat, ca natie, dupa principiul asta aproape intreaga noastra istorie iar rezultatele se vad.

Ce-ar fi sa schimbam un pic macazul?
In primul rand sa mergem la vot. Daca nu ne plac candidatii, nu-i nimic, punem mai multe stampile si anulam buletinul de vot dar transmitem un mesaj extrem de puternic: ‘aveti grija ce faceti, suntem cu ochii pe voi!’. Absenta de la vot transmite intr-adevar ca ne e scarba de ce se intampla dar si ca nu ne pasa suficient de tare incat sa facem ceva. Iar daca tot nu ne pasa ‘ei’ de ce sa ne bage in seama?
Cand se anunta rezultele sa facem bine sa le citim cu atentie. Cati dintre noi stim cine ne reprezinta in Parlament? Dar in consiliile locale? Cati dintre noi am trimis vre-o scrisoare, vre-un mail catre vre-unii dintre ‘alesii nostri’? Pai daca noi nu le spunem direct ei de unde sa stie ce vrem de la ei? Cele cateva mii de oameni care mai ies din cand in cand pe strada nu sunt suficienti, politicienii se pot amagi cu gandul ca ‘lasa-i, sunt o minoritate, niste golani’! Ia sa se trezeasca ei cu cu mesaje din toate toate zonele tarii, din partea cat mai multor paturi sociale, avand ca obiect cat mai multe subiecte de interes…
“Bai, astia s-au trezit la viata, nu mai merge sa-i prostim in fata…”

Ne-am trezit oare cu adevarat?
Sa reuseasca oare CRBL ce n-au reusit, de fapt, Morometii?

PS.
Sunt sigur ca se va gasi cineva sa ma intrebe ‘bine dar Antonescu n-are si el o vina in toata chestia asta?’
In primul rand ca eu nu caut vinovati ci explicatii si eventuale solutii.
In al doilea rand din cate stiu eu Antonescu nu a fost de acord cu ‘pactul’. Constitutia ar fi fost suficienta.

Geoana a pierdut alegerile nu doar pentru ca s-a dus in vizita la Vantu ci si pentru ca n-a stiut sa gestioneze situatia creata de vizita lui acolo, oricum inoportuna.

Hai baietii, inca se mai poate numai ca trebuie sa ne hotaram o data ce vrem si apoi sa ne exprimam clar pozitia!

%d bloggers like this: