Archives for posts with tag: politicieni

Toate părțile implicate sunt convinse că au dreptate.
Că fiecare dintre ele are dreptate.

N-am să mă apuc acum să argumentez care cred eu că ar fi varianta corectă.
Constat doar că cele trei părți aflate în conflict se echilibrează una pe cealaltă. Că măcar două dintre ele ar trebui să gasească ce au în comun. Și să purceadă la fapte.
Mă refer aici la situația din România. De unde și limba pe care o folosesc pentru a redacta postarea.

Fiecare dintre cele trei tabere își închipuie că reprezintă interesele câte unei secțiuni din societate. Pretind că reprezintă interesele…
Și par a fi dispuse să meargă până la capăt!

Dintr-un anumit punct de vedere – cel expus de obicei de către politologi – fiecare dintre tabere are dreptate. Dacă cedează… fiecare dintre ele își pierde legitimitatea în fața alegătorilor proprii. În fața celor care i-au votat. În fața celor ale căror interese pretind că le reprezintă.
Din celălalt punct de vedere… Dacă mai tărăgănăm mult, lucrurile pot degenera.
Dintr-un al treilea punct de vedere, cu cât avem mai mult timp la dispoziție, cu cât mai multă funie vor avea la dispoziție, cu atât mai mult se vor devoala fiecare dintre cele trei tabere.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, am să propun o radiografie a societății românești.

Oamenii de ‘rând’.

De fapt toți.
Cuvântul cheie este ‘exasperare’. Toți, de la vlădică la opincă, suntem convinși că ‘ar trebui să fie mult mai bine’. Că ‘lucrurile nu merg în direcția bună’.
În plus, ‘oamenii de rând’ simt că lucrurile o iau la vale. Că măine va fi mai rău decât astăzi.
Exasperarea este un sfetnic prost. Exasperații nu mai gândesc ‘drept’. Exasperaților le este greu să dea sentimentele la o parte atunci când încearcă să analizeze o situație. Să ia o hotărâre.
Exasperarea îngrijorată este și mai periculoasă pentru cei aflați în această situație. Îngrijorarea îi fragilizează pe exasperați și îi pune pe aceștia la dispoziția ‘experților’.

Politicienii.

Mă refer aici la toți cei care trăiesc de pe urma politicii. La toți cei care fac politică în mod activ, nu la pensionarii ale căror pensii sunt influențate de deciziile luate de către guvernanți. La cei ajunși în anumite slujbe/poziții ca urmare a relațiilor dintre ei și guvernanți. Care guvernanți fac parte din această categorie.
Și ei trăiesc, ca indivizi, de pe urma relațiilor directe dintre ei și ceilalți oameni care fac parte din acest grup.
Ei bine, prea mulți dintre politicieni se comportă ‘rațional din punct de vedere economic’. Prea mulți dintre membrii categoriei își favorizează interesele proprii. În defavoarea intereselor colective. În defavoarea intereselor celor care le plătesc lefurile. În defavoarea celor care plătesc impozitul pe profit!

Cureaua de transmisie.

Teoria susține că sistemele care nu funcționează bine au de ales. Dispariția, dacă disfuncționalitățile continuă pentru prea multă vreme. Sau remedierea deficiențelor pe măsură ce acestea sunt identificate.

Practica ne arată că oamenii acționează abia după ce le ajunge cuțitul la os. După ce pricep, cumva, ce se va întâmpla dacă vor continua. Care pricepere poate apărea pe două căi. Oamenii află în ce situație sunt dacă le explică cineva suficient de convingător.
Sau după ce dau cu capul de pragul de sus.

Cine ar trebui să ne deschidă ochii? Înainte de a da cu capul de pragul de sus?

Exact cei a căror misiune este să transporte informația în interiorul sistemului.

Trăim într-o democrație.

Societatea ia hotăriri în mod colectiv. Votăm din când în când iar voturile noastre împing țara într-o direcție sau alta.
Pentru a vota în cunoștință de cauză, avem nevoie de informații pertinente.
Pentru a vota cu mintea, rațional, ar trebui să fim într-o stare de echilibru socio-emoțional.

Informația circulă in interiorul societății prin intermediul ‘curelei de transmisie‘.
Avem informație de sus în jos. Mesaje din partea guvernanților. Transmise de purtătorii de cuvânt, distribuite de presă și discutate de analiști.
Avem informație de jos în sus. Colectată și pusă direct la dispoziția decidenților. Și/sau colectată/distribuită de presă și discutată de analiști.
Toată această informație – colectată, distribuită și analizată – are consecințe pe două planuri. Constituie materia primă pe baza căreia sunt adoptate deciziile. }n același timp, tot acest flux informațional constituie cadrul socio-emoțional în care se desfășoară procesul decizional.

Cu cât informația prezentată celor ce au a decide este mai completă, cu atât deciziile vor fi mai pertinente.
Cu cât informația prezentată celor ce au a decide este mai neutră, cu atât deciziile vor fi mai raționale.

Cu alte cuvinte, cu cât informația este mai completă și mai puțin încărcată emoțional, cu atât deciziile vor fi mai bune. Mai potrivite cu interesul pe termen mediu/lung al majorități celor implicați.

În același timp, cu cât informația care ajunge la decidenți – la alegătorii de rând și/sau la guvernanți/politicieni – este mai fragmentată și mai încărcată emoțional, cu atât deciziile vor favoriza interesele pe termen scurt ale celor implicați în proces. În procesul de selectare a informației, de atașarea încărcăturii emoționale și în cel de elaborare a deciziilor.

Pe termen mediu/lung toată lumea are de pierdut!
Conform tuturor lecțiilor care ne sunt puse la dispoziție în cărțile de istorie.

Mult mai frică decât mi-a fost la începutul pandemiei.

Atunci a fost vorba despre un simplu virus. Omenirea a mai făcut față unor chestii de genul ăsta.
Niște carantină, la un moment dat un vaccin, mai devreme sau mai târziu urma să revenim la un nou normal.

Toate astea au venit. Fiecare la timpul lor.
Mai întâi carantina și masca au temperat intensitatea pandemiei, apoi a venit speranța dată de vaccin.
Distanțarea socială produsă de concediile de peste vară a făcut minuni. Ajutată și de vaccin.

După care au venit lecțiile grele!

Am aflat că unii dintre noi nu vor să se vaccineze pentru că, pur și simplu, nu le pasă de cei din jurul lor.
Că nu vor să-și pună „botniță”. Din exact același motiv.
Că sunt semeni de-ai noștri care după un an și ceva de zile încă nu acceptă realitatea. Sunt încă convinși că boala produsă de acest virus este doar o „gripă”.
Alții încearcă să ne convingă, în continuare, să refuzăm vaccinul. Că provoacă infertilitate, că ne distruge sistemul imunitar, că bilgheitz, că doar cei cu imunitatea compromisă au nevoie cu adevarat de vaccin, că vaccinul asta a aparut prea repede… Iar culmea culmilor este numărul prea mare de medici care răspândesc, și ei, genul ăsta de informații.

Se vehiculează tot felul de explicații pentru numărul mic de vaccinați din Romania.
Că oamenii nu mai au încredere în autorități. Că neîncrederea în politicieni s-a transformat într-o neîncredere generalizată.
Că sunt prea mulți analfabeți funcționali. Care chiar dacă știu să citească, nu înțeleg nimic.

OK, ambele explicații se bazează pe niște realități. Triste dar cât se poate de reale.
Doar că aceste explicații nu sunt suficiente.
Neîncrederea și analfabetismul funcțional explică doar comportamentul masei.

Ar mai fi nevoie de explicații cu privire la comportamentul elitei.
La modul inept, politicianist, în care a fost tratată criza de către ‘clasa politică’.
La modul de-a dreptul lipsit de responsabilitate în care s-a comportat o prea mare proporție din clerul ortodox.
La faptul că o prea mare parte a presei a vânat senzaționalul în loc să ofere informație de calitate.

Nu mi-e atât frică de virus cât mi-e frică de ceea ce suntem dispuși să ne facem unul altuia.
Mai bine spus, mie frică pentru cât de puțin suntem dispuși să facem unul pentru celălalt.

Și imi mai este frică de faptul că prea mulți dintre politicieni sunt mai degrabă dispuși să ne dezbine – pentru a se putea ei cocoța mai ușor în scaunele vizate, în loc să ne dea un exemplu despre ce înseamnă colaborarea în caz de pericol.
De faptul că prea mulți dintre noi sunt dispuși să-i înjure pe cei care nu sunt de acord cu ei – indiferent de tabăra din care fac parte, în loc să încerce să înțeleagă ce se întâmplă.

Mi-e frică de faptul că, la un secol și jumătate de la Unire, am uitat cât de greu este să răzbești singur.
Și de cât de ușor le-a venit pescuitorilor în ape tulburi să ne dezbine!

“In politică e ca la șah. Când muți ai grijă și de atac și de apărare. Altfel te lovește în bot când nu te aștepți.”

Acesta fiind doar unul dintre comentariile apărute în urma recentelor ‘vânzoleli’ de pe scena politică Dâmbovițeană…

Și eu care, în naivitatea mea, credeam că politicienii au mai multă grijă de noi, și de destinul țării, decât de spatele propriu…

Da, știu, dacă nu ai grijă de tine, n-ai cum sa ai grija de alții…
E ca la spital. Dacă nu te păzești, iei primul virus, dai colțul și îi lași pe bolnavii tăi ‘cu ochii în soare’.

Doar că e o mică-mare diferență pe aici pe undeva.
În spital te aperi de dușmanul comun, în politică te aperi de colegii de breaslă.
Iar câte-odată… chiar de ‘prieteni’.

„La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-şi are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, care au implicat şi limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale. Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice, specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era şi Adunare Constituantă”, scrie Ion Iliescu.

Câtă dreptate poate avea omul ăsta…
Alegerile alea au fost cu adevarat libere!
‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’…
Foarte corect!
Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….

Se vorbeste de zor despre ‘prostia alegatorului’!

E foarte interesant ca acest concept incepe sa fie vehiculat, pe fata, abia dupa ce alegerile au fost transate. Cei care au pierdut dau vina pe alegator sau macar pe calitatea campaniei. “Nu am fost intelesi” sau “Nu am reusit sa ne facem intelesi” (o forma un pic mai eleganta dar mesajul e acelasi).
Partea proasta e ca la inceputul campaniei amandoua taberele gandeau la fel: ‘Astia sunt fraieri, hai sa-i facem din vorbe!’. Si dai campanie electorala la greu, inclusiv tot felul de cercetari de marketing politic pentru a vedea pe ce subiecte se poate broda/promite/(minti) cit mai eficient.
Iar la final, cind o tabara a avut succes iar cealalta nu, cine este ‘de vina’? Promisiunile neonorate din campania precedenta? Lipsa de profesionalism politic dovedita pina atunci sau evidenta din timpul campaniei? Doamne fereste. Alegatorul care nu a inteles sau cel mult consultantul de campanie…
Pe de alta parte nu poti spune, cu un cinism amar, ca nu exista si o oarecare doza de adevar in zicerea asta. Politicienii de astazi, cei de care suntem atat de nemultumiti, au fost totusi votati de cineva, nu?!? De noi, cumva?

http://sociollogica.blogspot.ro/2013/07/romanii-prosti-si-victoria-usl.html#comment-form