Archives for posts with tag: FSN

Există o foarte mare mirare în spațiul public.

Cum de-a ajuns cineva ca Dăncilă să ocupe scaunul pe care a stat, cu nu foarte mult timp în urmă, Adrian Năstase?

Dintr-una-n alta. Adică dintr-o alegere-n alta. Ca urmare a unei succesiuni de decizii. Unele obligatorii iar altele cât se poate de libere. Dar încă neasumate de cei care le-au făcut.

În decembrie 1989, a explodat mămăliga. Oamenii au ieșit pe stradă, pentru că, efectiv, nu mai puteau sta acasă. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, o organizație para-statală. Pentru că cineva trebuia să țină locul statului comunist ce tocmai fusese dizolvat.

În 6 Februarie 1990, „FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.” În realitate, posibilitatea de a candida a fost doar un pretext. Au transformat structura para-statală într-un partid pentru că așa au vrut ei. Dacă ar fi vrut doar să candideze la alegeri, ar fi înregistrat, ca toți ceilalți, un partid politic. Să nu uităm că între 6 Februarie și 20 Mai statul FSN a organizat alegerile în care candida partidul FSN.

Alegerile organizate de statul FSN au fost câștigate de partidul FSN. 66.31% la Cameră, 76,47% la Senat și 85,07% la Președenție.
Alegerile au fost cât se poate de libere – adică voturile au fost numărate corect, iar oamenii au votat așa cu justificarea că ‘Ei au făcut Revoluția. Doar n-o ia puterea veneticii aștia care „n-au mâncat salam cu soia” !!!’
Sigur se va găsi cineva să-mi spună cineva că același lucru se întâmplă și acum. Partidul aflat la putere este cel care organizează alegerile…

O parte dintre bucureșteni au ales să-și manifeste nemulțumirea față de toate aceste în mijlocul Pieței Universității. Puterea proapăt investită a ales să mulțumească, în mod oficial, minerilor veniți ‘spontan’ să curețe piața de ‘drogați’.

În 1996, la urne, majoritatea a ales să încerce și altceva. Altceva decât ceea ce experimentaseră între 1990 și momentul respectiv.
După care, crezându-se cu sacii-n căruțe, cei mai mulți dintre cei ‘cu spirit liber’ și-au văzut de treabă. Adică de interesul propriu. Lăsând ‘piața liberă’ să acționeze. Așteptându-se ca ea, piața singură, să ‘facă ordine’.
Adică să facă ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ordine în ogradă.
Să transforme o populație debusolată – după 50 de ani de comunism, precedat de 10 ani de dictatura regală/corporatism antonescian, într-o națiune liberă și complet funcțională.
Fiecare dintre ‘orientați’ și-a văzut de treaba lui, lăsându-i pe ceilalți ‘să piară pe limba lor’ – dacă tot nu erau în stare de altceva.

În mod firesc, cei lăsați de izbeliște s-au raliat celui care promitea mai mult.
Și uite-așa Iliescu i-a luat fața lui Vadim Tudor în 2000…

Al doilea (treilea, patrulea….) mandat Ion Ilescu.
Ce poate fi mai definitoriu pentru acea perioadă decât doctoratul făcut cadou de către „Profesorul” Adrian Năstase protejatului său, „Micul Titulescu”?

Și uite-așa am ajuns la momentul ‘despărțirii apelor’. 2004. Românii aveau de ales, la turul doi, între Adrian Năstase și Traian Băsescu.
Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?
Mai țineți minte momentul 1996? Când cei deja ‘woke’ au ales să-și vadă mai degrabă de treaba lor, înainte de a scoate căruța la drumul mare?

După care a urmat cea mai uluitoare succesiune de trei decizii colective din istoria noastră recentă.
Băsescu își dăduse, treptat, arama pe față. Cu toate astea, a fost confirmat în funcție de trei ori. 2007, 2010 și 2012.

Rezultatul?
În iarna lui 2012, PDL – jumătatea rebelă a fostului FSN, a pierdut alegerile în fața unei coaliții formate din jumătatea Iliesceană a FSN-ului și Partidul Național Liberal. Ce mai contează că această alianță s-a prăbușit foarte repede…

2015 părea să fi marcat un nou punct de inflexiune. Tragedia de la Colectiv a provocat exprimarea nemulțumirii care mustea pe tot locul. Drept pentru care au ieșit în stradă suficient de mulți oameni încât să determine demisia guvernului Ponta.
Iar România a asistat la repetarea momentului 1996.
Crezând că au scăpat de ceea ce va fi cunoscut ulterior sub numele de ‘Ciuma Roșie’, wokii s-au întors la treburile lor. Lăsându-l pe Cioloș să se descurce de unul singur.

Să mai mirăm de rezultele din 2016?
De succesiunea de prim miniștri propulsați de PSD pe prima scenă?
Grindeanu, Tudose, Dăncilă?
Nu atât de persoanele în sine cât de modul de funcționare a partidului? Cât și de (lipsa) de reacție eficientă a organismului social?


‘Ce reacție visezi, mă? Ești copil? Când tot ce-și dorește ‘alternativa’ este să ‘dea drumul hățurilor’? Să ‘elibereze’ ‘capitalismul sălbatic’?’

Ce-or fi înțelegând adepții neo-liberalismului din toată chestia asta… rămâne de văzut.
Cum își propun ei să susțină ‘sectorul privat’ în condițiile în care nu-i interesează calificarea muncitorilor și nici starea lor de sănătate….? Cum o funcționa piața – chiar eliberată de actualele disfuncționalitați, atâta vreme cât majoritatea ‘consumatorilor’ rămân săraci, analfabeți și bolnavi…?

Să revenim la ‘incest’.
Practicat pe scară largă în Egiptul Antic și în Persia. Precum și, într-o formă mai atenuată, de către cea mai influentă familie din Europa Medievală.
Cu ce rezultate? Dinastiile Egiptului Antic s-au succedat relativ repede – mai ales ca statele din jur n-au reprezentat, până târziu, vre-un pericol real. Și nu cred ca este nevoie să vă aduc aminte despre consecințele dinastice și sociale ale aberațiilor genetice produse de cosangvinizarea conducătorilor imperiali din Spania Habsburgică și din Rusia Țaristă!

Dar ce legătură este între incest/cosangvinizare și transformarea PSD-ului din formațiune para-statală în partid politic?!?

Păi care este esența incestului?
Săvârșirea deliberată a unui act contra naturii. Act prin intermediul căruia membrii unui grup încearcă să pastreze pentru ei constrolul asupra unor privilegii, nu?
Justificarea fiind ‘noi suntem deasupra naturii/firescului’. Și ‘mai dă-i dracului pe restu’!
Iar cel mai trist este ca nu văd nici o diferență de substanță între atitudinea asta și crezul neo-liberal. Ceea ce explică și incapacitatea funciara a celor care se revendică de la fiecare dintre aceste doua curente de a se respecta cu adevărat între ei.
Și mai ales de a colabora. În interesul lor reciproc.
Cele două grupuri se comportă ca două săbii care se bat între ele pentru a intra în posesia tecii!

Iar cel mai greu de înțeles este apatia cu care tratăm noi, restul, situația.
Când ne vom da odată seama că taberele astea două se bat pe căciula noastră? Și că noi stăm cu capul gol, în ger și soare?
Când o să le arătăm odată clar, cu subiect și predicat, că noi suntem gâsca cu ouă de aur? Și că au doar de pierdut dacă ne fură din tain?

Image

Dupa cum ne-a obisnuit, atunci cand se ingroasa treaba si Basescu simte nevoia sa se adreseze direct poporului avem parte de o vizita prezidentiala la mall unde, ca din intamplare, se gaseste si cate un reporter – sau mai multi.

De data asta presedintele ne-a atras atentia ca “Uite, pâinea nu s-a ieftinit, uite, îţi arăt pe etichetă, citeşte şi tu: 2,50 aceeaşi pâine, acelaşi preţ. Şi înainte şi acum” Vorbea despre ieftinirea ce ar fi trebuit sa se intample dupa micsorarea TVA-ului. Apropo, nu stiu de unde isi cumpara el painea dar cea pe care o cumpar eu chiar s-a ieftinit. Sa treceam peste asta…

Bine, si care e treaba, ‘de ce ar trebui sa citesc eu toate aiurelile astea?’

Trebuie sa marturisesc ca aceasta escapada prezidentiala mi-ar fi scapat cu totul daca Stanciugelu Stefan n-ar fi postat pe FB: “Tehnica de manipulare “Al nostru, dintre noi, pentru noi”: UN PREȘEDINTE LA PORTBAGAJUL MAȘINII IEFTINE, ÎN PARCARE DE SUPERMARKET
A văzut-o cineva pe Angela Merkel dând interviuri la portbagajul mașinii? Sau un alt Președinte pământean dând interviuri în parcări de supermarket?
Băsescu repetă aceleași tehnici de manipulare fără să îi spună cineva ca, în contexte diferite, ele dau rezultate diferite, uneori, chiar opuse…?”

Ideea fiind ca mai demult Basescu avea o alta imagine in ochii poporului, ca aceasta ar fi fost profund afectata de proaspata achizitie funciara a presedintelui si ca oamenii nu il mai percep la fel acum, de cand a devenit ‘mosier’. Pe cale de consecinta tehnica de manipulare ‘al nostru, dintre noi, pentru noi’ nu s-ar mai potrivi si ca rezultatele manevrei s-ar putea sa fie chiar contrare.

La inceput am fost oarecum de acord, cu nuanta ca am dat intelesuri diferite gesturilor lui Basescu in functie de ipostaza in care se afla. Pe vremuri, cand era in ofensiva, miscarea avea ca tel cresterea popularitatii sale pe cand acum ar fi fost destinata sa ii fidelizeze pe adeptii pe care ii mai are, manevra tipica situatiei in care mai toti credem ca se afla Basescu – lupta de ariergarda.

Dar daca nu e chiar asa?
Din cate tin eu minte Basescu a mai comis o nefacuta: si-a dat singur casa din Mihaileanu. Nici atunci nu a fost o fapta ilegala ci doar imorala – cum se pare ca este si asta cu creditul de un milion, cel putin actiunile familiei Basescu. Imorala rau si cu toate astea scandalul de atunci nu l-a incurcat prea tare in cursa electorala, pe care a castigat-o detasat in fata lui Nastase – cel care avea deja 4 case.

Sa fi inteles Basescu mai bine decat noi toti profilul psihologic al alegatorului roman? Sa isi fi dat el seama ca romanul inca ii admira pe oamenii in stare ‘sa se descurce’?
Nu cumva suntem cativa ‘fraieri’ care comitem de zor “eroarea fundamentala de atribuire”? Cei ce vor sa afle in amanunt despre cei vorba au la dispozitie linkul asa ca voi fi foarte scurt. Eroarea asta consta in tendinta celui care o comite de a arunca – atunci cand nu exista probe clare – vina pentru situatia in care se afla el insusi pe spinarea celor din jurul sau si in tendinta de a atribui celui care se afla intr-o situatie neplacuta responsabilitatea pentru acea situatie.
In cazul nostru noi ii atribuim lui Basescu atat vina pentru situatia in care ne aflam noi cat si pentru situatia in care credem noi ca se afla el.

Dar cum a iesit Basescu presedinte in 2008? Nu cumva l-am ales noi? Se pare ca nu ne-a deranjat prea tare afacerea Mihaileanu… Pai si atunci Basescu ce sa inteleaga?

Si inca ceva. Noi, ‘idealistii’ care insistam ca moralitatea are un rol fundamental in buna functionare a oricarei societati, se pare ca nu am inteles in 1991ca Iliescu si Roman s-or fi certat pe motive ideologice sau personale dar ca partidul, FSN-ul de atunci, s-a spart pe motive de ciolan. Pur si simplu erau prea multi si nu le ajungea tuturor asa  ca unii s-au incolonat in spatele lui Iliescu iar ceilalti l-au ‘sprijinit’, cel putin pe moment, pe Roman. Iar ulterior, cand Roman s-a aratat a fi prea moale, pe Basescu.
Bineinteles ca nu am de unde sa stiu daca alegatorii au gandit in felul asta, cert este ca atat cei care au votat PDSR-ul lui Iliescu cat si cei care au preferat FSN-ul lui Roman nu au avut nici o problema in a vota cu urmasii unui partid-stat sau mai degraba cu urmasii unui stat-partid. Poate ca cei mai tineri nu stiu iar contemporanii mei au uitat deja dar realitatea este ca Frontul Unitatii Nationale a aparut in decembrie 1989 ca organizatie revolutionara care a preluat functiile statului si abia apoi, chiar in perioada in care exercita autoritatea de stat in Romania, s-a transformat in partid politic. Intrebat cu privire la moralitatea, din nou acest cuvant obsedant, acestor fapte Iliescu a raspuns nonsalant: “Pai daca nu noi, cei care am facut revolutia, atunci cine?” Ce nu intelesese Iliescu atunci – si probabil ca inca nu a facut-o – este ca aproape nimeni nu avea ceva cu persoana lui ci cu modul sfidator in care a ales sa faca politica. El si urmasii sai din ambele jumatati ale FSN-ului istoric.

Revenind la ‘greseala fundamentala de atribuire’ nu cumva Basescu se bazeaza inca pe admiratia pe care prea multi dintre noi o mai au pentru cei in stare ‘sa se descurce’? Iar cand prinde si cate o ocazie perfecta evident ca nu ii va da drumul: cum era sa refuze oportunitatea de a apara populatia de noua acciza pe combustibil?!?
Ca pe el il intereseaza sa reduca cat mai mult fondurile aflate la dispozitia administratiei USL-iste, asta e alta mancare de peste… oamenii se simt aparati de ‘presedintele lor’, cel care dupa ce comite cate o ‘aroganta’ nu ii uita si pe ei, amaratii…

%d bloggers like this: