Archives for posts with tag: Revolutie

„La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-şi are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, care au implicat şi limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale. Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice, specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era şi Adunare Constituantă”, scrie Ion Iliescu.

Câtă dreptate poate avea omul ăsta…
Alegerile alea au fost cu adevarat libere!
‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’…
Foarte corect!
Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….

‘Gândul’ ne întrebă: Decembrie 1989 – Revoluţie sau lovitură de stat?

Și, de fapt, care e diferența?

Amândouă presupun o minuțioasă pregătire anterioară – atfel ar fi fost răscoale, nu?

Gradul de participare al populației? Da, ăsta ar putea fi un criteriu de departajare. Numai că și în cazul unei lovituri de stat ai nevoie măcar de acceptul tacit al populației… Cu alte cuvinte atât ‘Revoluție’ cât și ‘Lovitură de Stat’ sunt doar grade de comparație pentru ‘Schimbare de Regim Pregatită din Timp’.

OK, numai că nu am răspuns la întrebare…

După câte îmi dau eu seama am avut de a face cu o Răscoală urmată de o Lovitură de Stat.

Au fost unii, mai experimentați în ale istoriei, care înțeleseseră că situația devenise explozivă și că, mai devreme sau mai târziu, se va repeta momentul Brașov 1987.
Așa că s-au pregătit pentru ceea ce erau convinși că urma să vină și astfel au fost capabili să preia puterea, toată, în doar câteva zile după ce răscoala populară l-a răsturnat pe Ceaușescu și a convins pe majoritatea celor din aparatul represiv că cel mai bun lucru, pe care îl pot face ca ‘persoane fizice’, este să treacă de parte putsch-știlor.

Simplu, nu?

%d bloggers like this: