„Statul”, cuvântul „statul”, are mai multe sensuri. Cel puțin două… Statul ‘degeaba’. Și statul ca instituție. Adică să stai degeaba la stat…
„A confunda” are tot doua sensuri. Cel puțin două… A confunda la nivel perceptiv și a confunda la nivel agentic. A încurca lucruri între ele atunci când le examinezi și a ‘amesteca’, eventual în cunoștință de cauză, un ‘ceva’ cu un altceva.
Ludovic al paișpelea, dacă nu mă înșeală memoria, este pomenit pentru afirmația „L’etat c’est moi”. El pretindea că … Iar cei din jurul lui acceptau această pretenție! Așa era pe vremea aia…
Între timp, adică de la Revoluția Americană încoace, poporul a revendicat – prin reprezentanții săi, discuție lungă – locul de onoare. Fenomenul a fost imitat foarte repede pe vechiul continent. Atunci cînd foștii supuși ai lui Ludovic catorz l-au descăpățânat pe Ludovic XVI. Pentru „înaltă trădare și crime împotriva statului”…
Nu pot să nu observ ironia faptului… Ludovic XIV, pe vremea aia monarh absolut, a ajutat poporul American să se „confunde” cu statul American. Ce mai contează motivele pentru care…
Ludovic XIV și-a făcut-o cu mâna lui… Pe vremea când conducea Franța. Chiar dacă, în mare parte, ‘nominal’. Prin interpuși… Mai apoi nici măcar n-a fost în stare să fugă la timp!
Cam așa și cu popoarele. Mai ales cu cele care, cândva în istoria lor, au acces – adică ‘s-au urcat’, la democrație. Care au ceva de spus atunci când vine vorba despre viitorul lor! Care au devenit una, care se confundă, cu statele în care trăiesc.
Acele popoare, mai ales acele popoare, sunt responsabile pentru soarta lor! Pentru un singur motiv. Pentru motivul că ele sunt cele care își trăiesc soarta!
Nimeni nu primește tot ce merită! Tot ce avem este ce am acceptat.
Care sunt asemănările și diferențele dintre sondajele de opinie și alegerile democratice?
Sondajele sunt comandate, și plătite, de către cei ce urmează să beneficieze de ele. De fiecare dată când comanditarii simt nevoia să ‘ia pulsul mulțimii’. Alegerile democratice vin. Se ‘întâmplă’. La termen sau de câte ori este nevoie.
Rezultatele sondajelor sunt publicate sau nu, în funcție de dorința/interesul celor care le-au plătit. Sunt interpretate de către cei care le-au făcut și înțelese/acceptate, sau nu, de către cei care le-au comandat. Sunt atât de corecte pe cât de pricepuți și onești au fost cei care au efectuat măsurătoarea. Rezultatele alegerilor sunt publice. Dacă alegerile sunt cu adevărat democratice, nu se pune problema corectitudinii sau a onestității, cel puțin atunci când este vorba de rezultatele imediate. Sunt interpretate la rândul lor de către cei aleși să le pună în practică. Și abia aici, în cazul rezultatelor practice, se pune problema onestității și priceperii aleșilor.
Pe scurt, sondajele de opinie și alegerile democratice măsoară același lucru. Ce simte populația cu privire la situația actuală, în ce direcție ar vrea să meargă și cine sunt cei care ar trebui să guverneze. Să facă ceva cu privire la situație și să asigure cadrul organizatoric în care oamenii să poată face ce au de gând să facă.
Diferențele dintre ele fiind totuși majore. Dacă rezultatele unui sondaj sunt irosite, adică prost interpretate, principalul pierzător este cel care a comandat sondajul. Dacă un sondaj a fost făcut prost, comanditarul a aruncat banii pe geam iar cel care a făcut sondajul este descalificat. Într-o lume normală… Dacă rezultatele unor alegeri sunt prost interpretate și, pe cale de consecință, alegătorii nu sunt mulțumiți de rezultatele guvernării… situația rezultată este mult mai complicată. Întreaga societate are de suferit, nu doar aleșii care au făcut boacăna. Apar tot felul de tensiuni interne, de fracturi sociale, numai bune de exploatat. Numai bune de exploatat de către tot felul de pescuitori în ape tulburi, dispuși să facă orice pentru a-și atinge ei scopurile. Indiferent de consecințe! Indiferent de consecințele care urmează să fie resimțite, la un moment dat, de alegători.
Ce vreau să spun cu chestia asta?
Mesajul transmis de către cei care s-au ostenit să voteze este cât se poate de clar. Turul 1: 61,96% au votat cu cei doi candidați percepuți ca fiind anti-sistem. 53.21% din electorat a ieșit la vot. Turul 2: 100% din cei 64.72% din electoratul care a considerat că merită să facă acest lucru au votat pentru un candidat ‘antisistem’. 64.72% din electorat, adică majoritatea absolută, consideră că lucrurile trebuie schimbate din temelie. „Antisistem”. Mai rămâne ca cei ce vor guverna să ‘vadă’ aceste cifre. Să înțeleagă realitatea din spatele cifrelor. Să le interpreteze corect și să facă în așa fel încât pescuitorii în ape tulburi să aibe mai puține tensiuni sociale de exploatat la următoarele alegeri.
Mesaje precum cel din imaginea de mai sus vor mai apărea. Cei care le pun la cale, la ordinul și pe banii pescuitorilor în ape tulburi, vor continua să facă acest lucru. Să le conceapă și le distribuie. Din asta trăiesc. Percepția publicului, referitor la toate mesajele, depinde de trei lucruri. De calitatea mesajului, de starea de spirit a indivizilor și de coeziunea socială. Un mesaj ‘scris’ ‘bine’, care pornește de la starea de spirit a publicului țintă are mai mari șanse să deterioreze coeziunea socială. Să provoace – sau să accentueze dacă este cazul – fracturi în interiorul organismului social. Adică exact ce își doresc pescuitorii în ape tulburi. Dezbină și cucerește… Nu-i putem opri pe pescuitori să pescuiască. Pe interpușii lor să nădească publicul țintă folosindu-se de rețelele sociale. Să instrumenteze anti-social așa numitele rețele sociale… Putem influența starea de spirit a publicului țintă! Le putem arăta exasperaților respectul cuvenit pentru ce au făcut. Dacă nu se lăsau influențați într-o atât de mare măsură, manevrele actorului statal care a încercat influențarea alegerilor treceau neobservate. Dacă nu ieșeau la vot în noiembrie 2024… cine știe pe cine aveam președinte astăzi! Nemulțumirea rămânea ascunsă, lucrurile mergeau înainte ca până acum iar la următoarele alegeri opoziția distructivă reușea ce i s-a trasat. Readucerea României la statutul de vasal ideologic al ‘marelui prieten de la răsărit’.
Putem reface coeziunea socială! Începând să reparăm greșelile făcute.
Ce este sociologia? Și de unde a ieșit Georgescu ăsta?
Aud din toate direcțiile, ideologic vorbind, „Eu nu mă uit la televizor. Manipulează.” 20,085 de oameni au votat cu Orban. Adică au pus ștampila în pătratul din dreptul lui Ludovic Orban. Cu toate că acesta, în direct și la o oră de maximă audiență, a anunțat că se retrage din cursă și că îi va face campanie Elenei Lasconi.
Sociologia este știința care ne crează cadrul în care putem înțelege, chiar și după ce se întâmplă lucrurile, cum. Cum am ajuns ‘în găleată’. Acu’ vreo doua zile – la RFI, „Tânăr în Europa” – un profesor – universitar, cred că de comunicare – vorbea despre un stagiu de pregătire adresat studenților. Câțiva urmează să fie specializați în training anti-fake news. Adică trăinuiți să-i învețe pe alții cum. Și trimiși în licee să le deschidă mintea elevilor de acolo. Discuția s-a dus și către ce parere au tinerii despre lucruri. Proastă. În principal profesorul vorbea despre faptul că tinerii se simt nebăgați în seamă. ‘Neascultați’. Soluția și vinovații? Partidele și guvernanții. Că nu comunică destul și pe limba tinerilor. Eu, în calitate de Gică Contra, și de inginer, am sărit în sus!
Tinerii se simt neascultați. NU se simt nemințiți!
Ce-ar fi să-i ascultați întâi?!? Înainte de a încerca să-i ‘convingeți’?
Asta au facut alde Georgescu. Au ascultat cu atenție. Ce îi roade. Pe tineri, pe bătrani, pe toți cei care au un telefon și se uită la Tik-Tok. Pe toți cei convinși deja să nu se mai uite la ‘tembelizor’. Convinși și din cauza calității execrabile a marii majorități a ‘divertismentului’ distribuit pe această cale! După care au făurit niște mesaje în care au amestecat tot felul de adevăruri – dintre cele ‘ascultate’ – cu tot felul de ‘mângâieri’ pe cap și pe suflet. ‘O să fie pace’, ‘O să am eu grijă de voi’, lugu-lugu… Fără adevărurile alea ascultate cu atenție și picurate înapoi cu mare cu grijă, nimeni n-ar fi dat vreo atenție părții cu lugu-lugu. Fără multă nadă de calitate nu prea poți prinde pește… Dar cum politicienii noștri și comunicatorii lor le știu ei pe toate… cine să mai stea să asculte? Și de ce?!?
Din câte citesc eu în vorbele oamenilor de lângă mine, foarte mulți dintre cei care au votat cu Georgescu ăsta au făcut-o din scârbă. Nu din convingere! Oamenii n-au votat ideile lui Georgescu, doar s-au lăsat seduși de cântecul sirenei. Era prea mult adevăr în clipurilea alea. Adevăruri greu de ignorat, cu atât mai mult atunci când nu mai ai încredere în ‘sistem’. E foarte interesant cum au votat Moldovenii de peste Prut. Suficient de mulți dintre cei din țară și copleșitor de mulți dintre cei din diaspora. Diasporenii noștri au votat, aparent, ‘cu rușii’. Eu nu cred că toți oamenii ăia sunt tâmpiți! Scârbiți – atât de scârbiți încât să se lase păcăliți, o parte dintre ei – da. Dar nu tâmpiți. Nu toți, în orice caz!
Care e cioaca cu rezultatele din Drancy? În Drancy, o comună aflată la 10 km de Paris, a fost un lagăr de tranzit. Un loc în care naziștii au adunat evrei din toată Franța, în timpul războiului, înainte de a-i duce la exterminare. Înainte de a-i duce la gazare. Pur și simplu nu pot să cred că 610 dintre conaționalii mei au putut vota, în cunoștință de cauză, cu cineva care ridică în slăvi Garda de Fier chiar pe locul unde au fost adunați evrei pentru a fi duși la moarte!
Ce facem în continuare? Are vreo șansă Elena Lasconi sau ar fi fost mai bine cu Marcel Ciolacu?
În primul rând, nu este vorba despre șansele Elenei Lasconi. E vorba despre ce ne facem noi!
Vrem în Europa? Așa nasol cum ne e aici? Deocamdată încă înauntru. Și cu banii curgând gărlă! Ăsta fiind și motivul pentru care au dat la pace PSD-ul cu PNL-ul… Ca să-și împartă plăcinta!
Deocamdată, gloanțele doar au pornit. Primul ne va ajunge duminica viitoare. Votăm cu capul, motivați de scârbă dar procedând în mod rațional – vezi conceptul de vot util, promovat de Navalnîi, ne trece pe la ureche. Al doilea vine peste două săptămâni. Poate ne găsește puțin mai înțelepți!
Și încă ceva. Moldova a câștigat alegerile și pentru că ea a fost cea care le-a organizat. Georgienii au pierdut alegerile tocmai pentru ca nu au mai fost ei cei care au numărat voturile. Aviz amatorilor!
‘(conducerea) se interzice’… „Mortul se transportă manual!”
Pe sine se…
Partea îngrijorătoare a întregii tărășenii este că genul ăsta de exprimare a devenit atât de uzual încât nu mai deranjează pe nimeni. Nu mai zgârie nici un timpan… Da, limba este un organism viu. Care se mișcă în mod independent de voința individuală a celor care folosesc respectiva limbă. Da, dar nu independent de voința colectivă a acelor oameni! Poate să spună ce vrea ea academia care dezbate folosind o anumită limbă. Atâta vreme cât populația nu ‘pune botu’ ‘ la indicațiile respectivei academii… Și reciproc! Degeaba protestează o academie. Dacă populația folosește limba într-un anumit fel, după o durată suficient de lungă de timp modalitatea respectivă va sfârși prin a fi adoptată și de ‘literați’!
Da, numai că fenomenul poate fi și analizat. Nu doar impus, refuzat, acceptat sau chiar toate la un loc.
Ei bine, genul ăsta de folosire a unei limbi – adică utilizarea ‘lemnoasă’ a modului lingvistic de exprimare – denotă o anumită detașare a clasei conducătoare de viața de zi cu zi. De viața de zi cu zi a oamenilor de rând. Detașare care sugerează o viitoare instabilitate socială. Tocmai pentru că detașarea de cotidian a conducătorilor denotă faptul că aceștia nu mai sunt la curent cu viața reală. Cu viața dusă de oamenii de rând. Cu viața dusă de către cei care se confruntă, zi după zi, cu consecințele deciziilor luate de către conducători. Cu consecințele deciziilor luate de conducătorii detașati de realitate…
Și uite-așa ajunge conducerea să se ducă singură, pe sine, la groapă.
Cum era aia cu „Cronica unei morți anunțate”?
Nota bene! Detașarea are loc din ambele direcții. Conducerii nu-i mai pasă de ce se întâmplă iar populimea nici nu mai este atentă la ce i se spune. Conducerea – mai ales zona intermediară, ‘cureaua de transmisie’ – nu-și mai asumă nici o răspundere iar oamenii de rând o mai bagă în seamă doar pentru a se păstra ‘în anonimat’. Conducerea ‘intermediară’, lipsită de orice autonomie în urma centralizării excesive a puterii de decizie, își ascunde impotența în spatele limbii de lemn. Fenomen absolut echivalent cu modul în care oamenii de rând se fac nevăzuți printre faldurile realității de pe teren. Și uite-așa dispar în ceață straturile societății atunci când oamenii nu se mai ascultă între ei. Atunci când limbajul este folosit mai degrabă pentru a („se”?!?) ascunde decât pentru a spune lucrurilor pe nume!
Pot să înțeleg genul ăsta de logică. Sau, mai bine spus, pot urmări firul logic al spunerii.
Doar că… Oscar Hoffman! Omul acesta, profesor de sociologie – PROFESOR de sociologie, de fapt, ne tot repeta:
NU este suficient ca o propoziție să fie corectă din punct de vedere logic. Pentru ca o propoziție să fie adevărată ea trebuie să aibe sens din punct de vedere epistemologic.
După ’90, luptele „intestine” – atât în PNL cât și în PSD, au avut loc după tipicul ‘recomandat’. „Liderii din țară” s-au tot adunat, ‘la ceas de seară’, și au hotărât mazilirea – scuze, „raderea”, celui în cârca căruia a fost aruncată responsabilitatea pentru eșecul care precipitase adunarea ‘cinstitelor fețe’.
Și cu asta ‘ce-am făcut’?!?
Cam tot progresul înregistrat în ultimii 30 s-a ‘întâmplat’ mai degrabă în ciuda politicienilor. Nu e locul aici pentru o discuție despre ineficiența guvernanților – în general, sau despre neisprăvirea celor dâmbovițeni. Mai țineți minte zicala asta?
‘Cine știe cu adevărat, face cu mâna lui. Cine are ceva habar, face pe șeful. Iar cine n-are nici un habar, învată pe ceilalți.’
Din câte țin eu minte, ‘adunarea la ceas de seară’ și ‘raderea’ șefilor atunci când aceștia calcă pe bec sunt niște apucături mafiote.
Asta ne dorim?
Asta ‘îți doresc eu ție, scumpă Românie’?!?
Bineînțeles că tot ceea ce se întâmplă acum este un circ ieftin. Care nu doar că dezamăgește… Partea cu adevărat proastă a ceea ce se întâmplă acum este demotivarea, nu dezamăgirea.
Dezamăgirea, atunci când ne vom trezi din demotivare, va fi un lucru bun. Abia după ce ne vom fi dezamăgit destul, vom reuși să ne debarasăm de complexul „lui Tătuca”.
De speranța deșartă că va veni cineva, ales/numit ‘la ceas de seară’ de către … ?!?, și care va rezolva, în sfârșit, toate problemele. Toate problemele NOASTRE! Fără ca noi să mai trebuiască să facem nimic. În afară de să-l votăm atunci când îi va fi venit rândul…
Odată! Că după aia, va avea el grijă să nu mai piardă următoarele nu știu câte alegeri…
Uite de aia, și nu din masochism, accept ca fiind firesc circul la care asistăm cu toții. Măcar avem ocazia să ne dumirim. Să vedem și noi cine ce părere are. Și ce idei susține.
După toată chestia asta, întreaga responsabilitate ne va aparține. Nouă, nu lor. Ei își vor fi dat arama pe față. Politicieni, analiști, vectori de imagine…
De acum încolo… noi trebuie să alegem încotro vrem să mergem. Făcând, în primul rând!
Au trecut deja 10 ani de când Băsescu a ‘dat din casă’. L-a luat gura pe dinainte, a făcut-o expre’… Contează?!?
Tot ce contează e că am pierdut acești 10 ani! Ne-a dat mură-n gură și noi tot ne facem că plouă…
Pricepem odată? Toți cei implicați! Economie privată și funcționari ai statului. Că dacă o mai ținem așa – adică dacă ne mai furăm singuri căciula, vine frigul peste noi.
Și facem encefalită! Că vorba din străbuni e clară:
Peștele de la cap se-mpute. Da’ se curăță de la coadă!
PS. Va e lene să cautați ‘epistemologic’ pe net? Hoffman vroia să spună că propoziția trebuie să descrie o realitate. Un adevăr. În situația analizată, dacă suficient de mulți dintre cei în cauză ar fi avut bun simț și umanitate, n-am fi ajuns în halul în care suntem acum. N-ar mai fi fost nevoie de nici o ‘adunare mafiotă’!
I’m not a very social person. I don’t know that many people.
Those I know belong to three categories. People I’ve met, people I’ve kept in contact with and people I’ve got drunk with. Since I don’t ‘go under’ easily, you can imagine that those belonging to the third category are not ‘legion’.
On the other hand, Romania hasn’t been hit that hard by Covid. Only 22000 dead.
I’m not going to tell you how many of the people I’ve ever met – or even kept in contact with, are now dead. Because of Covid, of course. I’m only going to mention that two of those with whom I’ve enjoyed more than a ‘merry evening’ are no longer with us. Because of Covid. I’ve known them well and I’m certain it wasn’t a bogus diagnosis.
Let’s get serious. I know how many of you are fed up with how the authorities – all over the world, have bothched ‘it’ up. I know how many of you are fed up with how greedy Big Pharma, and the healthcare establishment, have been during the last 50 years or so. I know how many of you are longing to get back to ‘normal’. I know all these because I’m fed up too. And I too am longing to raise a glass with my surviving friends.
Please note that during the previous peak it had been reached a 7 day moving average of some 8 000 daily new cases. And a 7 day moving average of some 165 daily deaths. Right now we are at a 7 day moving average of 5500 new daily cases and an average of 100 daily deaths 165/8000*100=2.06% 100/5500*100=1.82% Better, but still! And we shouldn’t forget that the hospitals are not yet running overdrive….
That’s why I’ll continue to wear a mask, to keep my distance, to wash my hands. That’s why I’ve put myself on the waiting list. I’m sure you have a prety clear idea which list I’m talking about.
See you on the other side!
And I pray those who are no longer with us will rest in peace.
În ’89, „De Craciun ne-am luat rația de libertate.” În ’90 eram deja obosiți. Așa că ne-am culcat înpoi. „Noi muncim, nu gândim!”
Am tot soilit până în ’96. Când ne-am sucit în somn. Și-am mai dormit, pe parte cealaltă, încă 4 ani.
La cumpăna dintre milenii, ne-am trezit din pumni. Atât de adormiți fusesem până atunci că mai aveam puțin și ne trezeam conduși de Tribun. Așa că am făcut cruce cu stânga și l-am uns, din nou, pe ‘Ilici’. Pentru a patra oară…
În 2004, am zis că rupem gura târgului. I-am angajat pe Moromeții să ne cânte și, în frunte cu Marinaru’, l-am trimis pe Bombonel să frece puntea. Și iar ne-am trezit că dăduserăm din lac în puț… tratamentul era cel puțin la fel de nasol ca boala…
Partea cea mai proastă e că din ce în ce mai mulți dintre noi au obosit să se tot trezească. Și-au rămas blocați în proiect.
Indiferent de ce au făcut, de la Iliescu la Dragnea și Firea, psdeii se bucură de încrederea a cel puțin 20 – 25 % din electorat. După toate măgăriile la care a fost asociat, grupul politic condus de Băsescu mai adună încă mult prea multe voturi. Liberalii nu înțeleg, în ruptul capului, ce se întâmplă. Cum să-i ia pe oameni. Iar noii veniți, USRPlus, sunt plini de entuziasm dar…. Ieri m-au oprit unii să semnez pentru ei. Vin alegerile locale și… În mod normal, aș fi făcut lucrul ăsta cu bucurie. Am refuzat, oarecum confuz. Chiar nu-mi dădeam seama ce se întâmpla cu mine. Peste 10 minute, când m-am întors, am înțeles. Era la apusul soarelui iar cei de la USRPlus își puseseră măsuța în așa fel încât să nu-i deranjeze lumina. Pe ei! Numai că asta însemna că toți cei opriți stăteau cu soarele-n ochi… Bine-nțeles că majoritatea refuzau… I-am atras atenția celei care mă oprise la dus, spunându-i că ar trebui să caute un loc mai la umbră. Mi-a răspuns că „Bună idee!”. N-am stat să văd daca o și pun în practică. Dar mă duc diseară pe-acolo!
Să vedem ce facem în continuare… Iohannis îi trage tare cu ‘greaua moștenire’. Din punct de vedere practic, are dreptate. Toată administrația e osificată iar mare parte din merit cade în poala celui mai mare și mai important partid din Romania. Nu doar pentru ca a fost la putere, direct sau indirect, cea mai mare parte din aceste trei decenii. Ci pentru simplul motiv că este, efectiv, cel mai mare partid din Romania. Adică reprezintă interesele celui mai mare grup organizat, din punct de vedere politic, de cetățeni români. Și cum administrația publică este compusă din… cetățeni români și lucrează pentru cetățenii acestei țări…. Are cineva impresia că administrația publică – locală sau centrală, chiar lucrează pentru noi? Adică pentru noi toți?
Și-atunci? Cel mai mare partid, prin guri cât se poate de avizate, reproșează actualei puteri toate lipsurile administrației publice. Și bine face. În momentul de față, ‘cel mai mare partid’ este în opoziție. În cine să dai, în opoziție fiind, dacă nu în cei aflați la putere?!? Chiar dacă cea mai mare a incompetenților de care ne împiedicăm acum au fost ‘montați’ acolo chiar de către cei care astăzi strigă ‘hoțul’… Cei aflați acum la putere, în loc să promită o reformă administativă, îl scot pe Iohannis în față. Și-i dau să interpreteze, fad, aria ‘PSD-ul e-n toate!’ Păi da… de frică ca nu cumva să se mobilizeze toată funcționărimea…
Și noi? Restul?
Noi când pricepem că, de fapt, e vina noastră? A tuturor!
Noi ne-am tras pe cur în ’96. Și l-am lăsat singur pe Constantinescu. Asta după ce, în primăvara lui ’90, în loc să facem muncă de agitație ‘la țară’, ne-am adunat în Piața Universității și ne-am ținut, unul pe celălalt, de mânuță… Tot noi n-am fost în stare să-l dăm jos pe Băsescu după ce ne lămurisem căte parale face. Și așa mai departe…
Ne vine odată mintea la cap? Ne trezim? Că până nu-i împingem noi, de la spate, ‘aștia’ n-o să facă nimic ca lumea. Indiferent de partid!
OK, unii sunt mai simpatici. Poate chiar mai cinstiți… Dar fără ajutor din partea noastră, a celor mulți, nici unii dintre ei nu pot face nimic semnificativ.
Câtă dreptate poate avea omul ăsta… Alegerile alea au fost cu adevarat libere! ‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’… Foarte corect! Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….
Cum de-a ajuns cineva ca Dăncilă să ocupe scaunul pe care a stat, cu nu foarte mult timp în urmă, Adrian Năstase?
Dintr-una-n alta. Adică dintr-o alegere-n alta. Ca urmare a unei succesiuni de decizii. Unele obligatorii iar altele cât se poate de libere. Dar încă neasumate de cei care le-au făcut.
În decembrie 1989, a explodat mămăliga. Oamenii au ieșit pe stradă, pentru că, efectiv, nu mai puteau sta acasă. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale, o organizație para-statală. Pentru că cineva trebuia să țină locul statului comunist ce tocmai fusese dizolvat.
În 6 Februarie 1990, „FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.” În realitate, posibilitatea de a candida a fost doar un pretext. Au transformat structura para-statală într-un partid pentru că așa au vrut ei. Dacă ar fi vrut doar să candideze la alegeri, ar fi înregistrat, ca toți ceilalți, un partid politic. Să nu uităm că între 6 Februarie și 20 Mai statul FSN a organizat alegerile în care candida partidul FSN.
Alegerile organizate de statul FSN au fost câștigate de partidul FSN. 66.31% la Cameră, 76,47% la Senat și 85,07% la Președenție. Alegerile au fost cât se poate de libere – adică voturile au fost numărate corect, iar oamenii au votat așa cu justificarea că ‘Ei au făcut Revoluția. Doar n-o ia puterea veneticii aștia care „n-au mâncat salam cu soia” !!!’ Sigur se va găsi cineva să-mi spună cineva că același lucru se întâmplă și acum. Partidul aflat la putere este cel care organizează alegerile…
O parte dintre bucureșteni au ales să-și manifeste nemulțumirea față de toate aceste în mijlocul Pieței Universității. Puterea proapăt investită a ales să mulțumească, în mod oficial, minerilor veniți ‘spontan’ să curețe piața de ‘drogați’.
În 1996, la urne, majoritatea a ales să încerce și altceva. Altceva decât ceea ce experimentaseră între 1990 și momentul respectiv. După care, crezându-se cu sacii-n căruțe, cei mai mulți dintre cei ‘cu spirit liber’ și-au văzut de treabă. Adică de interesul propriu. Lăsând ‘piața liberă’ să acționeze. Așteptându-se ca ea, piața singură, să ‘facă ordine’. Adică să facă ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ordine în ogradă. Să transforme o populație debusolată – după 50 de ani de comunism, precedat de 10 ani de dictatura regală/corporatism antonescian, într-o națiune liberă și complet funcțională. Fiecare dintre ‘orientați’ și-a văzut de treaba lui, lăsându-i pe ceilalți ‘să piară pe limba lor’ – dacă tot nu erau în stare de altceva.
În mod firesc, cei lăsați de izbeliște s-au raliat celui care promitea mai mult. Și uite-așa Iliescu i-a luat fața lui Vadim Tudor în 2000…
Al doilea (treilea, patrulea….) mandat Ion Ilescu. Ce poate fi mai definitoriu pentru acea perioadă decât doctoratul făcut cadou de către „Profesorul” Adrian Năstase protejatului său, „Micul Titulescu”?
După care a urmat cea mai uluitoare succesiune de trei decizii colective din istoria noastră recentă. Băsescu își dăduse, treptat, arama pe față. Cu toate astea, a fost confirmat în funcție de trei ori. 2007, 2010 și 2012.
Rezultatul? În iarna lui 2012, PDL – jumătatea rebelă a fostului FSN, a pierdut alegerile în fața unei coaliții formate din jumătatea Iliesceană a FSN-ului și Partidul Național Liberal. Ce mai contează că această alianță s-a prăbușit foarte repede…
2015 părea să fi marcat un nou punct de inflexiune. Tragedia de la Colectiv a provocat exprimarea nemulțumirii care mustea pe tot locul. Drept pentru care au ieșit în stradă suficient de mulți oameni încât să determine demisia guvernului Ponta. Iar România a asistat la repetarea momentului 1996. Crezând că au scăpat de ceea ce va fi cunoscut ulterior sub numele de ‘Ciuma Roșie’, wokii s-au întors la treburile lor. Lăsându-l pe Cioloș să se descurce de unul singur.
Să mai mirăm de rezultele din 2016? De succesiunea de prim miniștri propulsați de PSD pe prima scenă? Grindeanu, Tudose, Dăncilă? Nu atât de persoanele în sine cât de modul de funcționare a partidului? Cât și de (lipsa) de reacție eficientă a organismului social?
‘Ce reacție visezi, mă? Ești copil? Când tot ce-și dorește ‘alternativa’ este să ‘dea drumul hățurilor’? Să ‘elibereze’ ‘capitalismul sălbatic’?’
Ce-or fi înțelegând adepții neo-liberalismului din toată chestia asta… rămâne de văzut. Cum își propun ei să susțină ‘sectorul privat’ în condițiile în care nu-i interesează calificarea muncitorilor și nici starea lor de sănătate….? Cum o funcționa piața – chiar eliberată de actualele disfuncționalitați, atâta vreme cât majoritatea ‘consumatorilor’ rămân săraci, analfabeți și bolnavi…?
Să revenim la ‘incest’. Practicat pe scară largă în Egiptul Antic și în Persia. Precum și, într-o formă mai atenuată, de către cea mai influentă familie din Europa Medievală. Cu ce rezultate? Dinastiile Egiptului Antic s-au succedat relativ repede – mai ales ca statele din jur n-au reprezentat, până târziu, vre-un pericol real. Și nu cred ca este nevoie să vă aduc aminte despre consecințele dinastice și sociale ale aberațiilor genetice produse de cosangvinizarea conducătorilor imperiali din Spania Habsburgică și din Rusia Țaristă!
Dar ce legătură este între incest/cosangvinizare și transformarea PSD-ului din formațiune para-statală în partid politic?!?
Păi care este esența incestului? Săvârșirea deliberată a unui act contra naturii. Act prin intermediul căruia membrii unui grup încearcă să pastreze pentru ei constrolul asupra unor privilegii, nu? Justificarea fiind ‘noi suntem deasupra naturii/firescului’. Și ‘mai dă-i dracului pe restu’! Iar cel mai trist este ca nu văd nici o diferență de substanță între atitudinea asta și crezul neo-liberal. Ceea ce explică și incapacitatea funciara a celor care se revendică de la fiecare dintre aceste doua curente de a se respecta cu adevărat între ei. Și mai ales de a colabora. În interesul lor reciproc. Cele două grupuri se comportă ca două săbii care se bat între ele pentru a intra în posesia tecii!
Iar cel mai greu de înțeles este apatia cu care tratăm noi, restul, situația. Când ne vom da odată seama că taberele astea două se bat pe căciula noastră? Și că noi stăm cu capul gol, în ger și soare? Când o să le arătăm odată clar, cu subiect și predicat, că noi suntem gâsca cu ouă de aur? Și că au doar de pierdut dacă ne fură din tain?
Se pare că treaba e mai groasă decât părea la prima vedere.
Cică toți oamenii se pricep la fotbal și la politică.
Aiurea. Eu n-am habar despre fotbal iar foarte multă lume se pricepe mult mai mult la fotbal decât la politică.
A auzit cineva expresia ‘Eșecul Meciului’?
Hopa, se pare că ‘grosimea situației’ are accente grotești.
Avem de a face și cu probleme de logică a limbajului, dincolo de neînțelegerea a ceea ce este un referendum…
Referendumul, și meciul de fotbal, sunt lucruri.
OK, lucruri imaginate de om. Care țin mai degrabă de o realitate virtuală decât de una ‘fizică’. Și cu toate astea sunt cât se poate de reale. Au consecințe.
Eșecul, pe de altă parte, ține de un cu totul alt gen de realitate. De realitatea umană. Tot virtuală, și ea, numai că eșecul este subiectiv în timp ce referendumul, și meciul, sunt obiective.
Referendumul, odată organizat, iese de sub influența voinței și simțirii individuale și intră în cea a voinței și simțirii colective. Devine obiectiv.
Eșecul, în schimb, este, prin natura lui, ceva ‘partizan’. Ține de individual, de partinic.
Lucrurile nu pot avea eșecuri.
Pot fi eșecuri, într-adevăr, dar doar din perspectivă individuală. Partinică.
Un lucru există – virtual sau fizic. Atât.
Poate fi doar privit/comentat ca fiind un succes – de cei cărora le convine situația, sau ca un eșec.
Iar modul în care este privit/discutat spune foarte multe despre privitori/vorbitori.
Și despre ce au înțeles din ce au văzut.
nicichiarasa 