Archives for posts with tag: identitate colectiva

in 1 ianuarie 2016 intra in vigoare o taxa pentru depunerea deseurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tona

“In prezent nu se plateste nicio taxa de mediu pentru depozitarea deseurilor la groapa de gunoi, introducerea acesteia avand ca scop descurajarea depozitarii, a explicat ministrul Mediului.”

Pentru ca lucrurile sa fie clare, aceasta taxa se adauga la tariful perceput de operatorii gropilor de gunoi, tarif care se percepea si pana acum.

Pe de alta parte organizatiile ecologiste ne atrag atentia ca, cel putin la blocuri, oamenii sunt foarte putin interesati in selectarea selectiva a gunoiului – cea mai simpla cale spre transformarea acestuia intr-o materie prima utilizabila – din cauza existentei ‘ghenelor’ de gunoi. Adica a tevilor acelea groase in care locatarii blocurilor arunca la gramada tot ce nu le mai trebuie prin casa, fara nici un minim efort de selectare.

Cu alte cuvinte incercam sa stimulam transformarea gunoiului in materie prima instituind o taxa pana la urma insignifianta pentru cei care pot face cel mai mult in directia dorita.

Se poate si altfel.

Daca stam bine sa ne gandim invazia de gunoi provine in mare parte din ‘bucuria’ cu care consumam. Cei care vand incearca sa ne convinga sa cumparam cat mai mult pentru ca ei sa aibe castiguri cat mai mari iar noi cumparam mai multe lucruri decat avem cu adevarat nevoie tocmai pentru ca acest lucru ne creeaza o ciudata stare de bine. Pana la urma toate acestea au o foarte puternica legatura cu obsesia noastra pentru bani.

Ei bine, insusi principiul ‘poluatorul plateste‘ nu face decat sa intareasca aceasta obsesie. In momentul in care cel care polueaza are optiunea de a plati pentru a continua sa polueze s-ar putea ca el sa aleaga aceasta varianta. Si atunci nu am facut nimic. Daca problema este reala atunci ea trebuie rezolvata pana la capat iar daca nu este chiar atat de importanta incat nu merita rezolvata de ce sa mai zapacim lumea cu ea?

Revenind la ‘gunoiul nostru cel de toate zilele’ ce-ar fi daca in loc de taxa pe tona ar fi implementata obligatia cetatenilor si a colectorilor de gunoi sa il selecteze? Si n-ar fi greu de facut, daca am organiza lucrurile ca lumea.

In primul rand ar trebui ca acest serviciu municipal sa nu mai fie platit direct de gospodarii catre colectori ci de catre primarii. Din impozitul local care ar putea fi ajustat in acest sens.
Primariile ar urma sa scoata la licitatie inversa atat colectarea gunoiului cat si salubrizarea strazilor. Pe portiuni, in cazul oraselor mari, si pe termene fixe, bineinteles. Iar proprietatea asupra gunoiului va urma sa treaca de la cel care a generat deseurile la compania care il colecteaza in momentul in care a fost scos pe strada.
In felul acesta colectorii vor putea sa vanda catre reciclatori mare parte din gunoi si chiar sa foloseasca fractia combustibila pentru generarea de apa calda/caldura. Tocmai de aceea vor insista chiar ei pentru ca gunoiul sa fie selectat de la inceput.
In ceea ce priveste gospodariile si acestea vor fi direct interesate in respectarea regulilor tocmai pentru ca altfel vor ramane cu gunoiul in curte.

Daca stam bine sa ne gandim tot la bani am ajuns numai ca in aceasta situatie nu mai exista varianta ‘de scapare’ pentru cei care nu au ‘chef’ sa selecteze gunoiul.

Iar faptul ca nu vor mai exista contracte individuale va avea si alte efecte pozitive. Gospodariile individuale nu vor mai trebui sa-si bata capul cu ele si atunci nu vor mai fi tentate sa duca gunoiul ‘pe camp’ iar colectorii nu vor mai putea sa justifice neridicarea gunoiului, daca acesta a fost selectat conform regulilor stabilite.

Advertisement

„Să faci haz de necaz” a fost din-totdeauna metoda preferată a românilor de a trece peste hopurile vieții.

Reapariția bancurilor politice are o dublă semnificație.
Pe de o parte faptul că oamenii au probleme – dar asta nu este nici o noutate – precum și „amanuntul” că s-au cam prins cine sunt măcar o parte dintre vinovați.

Bancul ăsta, pe care abia ce l-am găsit in mail, spune multe în acest sens:

Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America, diriginta le prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Incepe ora:
– Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii. Cine a
zis: ‘Libertate sau moarte!’?
Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana:
– Patrick Henry 1775 Philadelphia.
– Bravo Suzuki, si cine a zis: ‘Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara.”?
Suzuki:
– Abraham Lincoln 1863 Washington.
Diriginta se uita peste clasa si zice:
– Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi!
Din spate se aude o voce:
– Pupa-ma-n cur Japp imputit!
– Cine a zis? intreaba diriginta.
Suzuki se ridica si zice:
– Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal, si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara:
– Imi vine sa vomit!
Diriginta striga:
– Cine a fost nemernicul?
Suzuki:
– George Bush senior catre Tanaka ministru japonez, in timpul unei mese de serviciu, Tokio 1991.
Un elev se ridica si zice:
– Suge-mi-o!
Diriginta crizata:
– De ajuns!
Cine a fost impertinentul?
Suzuki:
– Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington, Casa Alba, Biroul Oval.
Inca un elev se ridica si zice:
– Suzuki asta e un rahat mare!

Suzuki:
– Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP.
In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul:
– O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
Suzuki:
– Traian Basescu catre Gheorghe Ialomiteanu, ministru de finante, la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare a noi impozite, Bucuresti ianuarie 2011

Inca un post inspirat de un articol aparut in Jurnalul Roz de Cazarma al Simonei Tache:

“Cât mai rezistăm cu acest sistem de învățământ mizerabil?”

Sistemul de invatamant nu are cum sa fie fundamental diferit fata de restul societatii.
Iar aceasta problema este principial aceeasi peste tot in lume, sunt foarte putine tarile in care oamenii nu isi pun cu acuitate intrebari pe aceasta tema.
De fapt aceasta ‘tevatura’ este un simptom al unei probleme mai adanci.
Sistemul de invatamant este, in realitate, un mecanism prin care generatia actuala o pregateste pe cea viitoare pentru a se integra in societate. Pentru ca acest sistem sa functioneze macar satisfacator ar trebui ca generatia actuala sa aibe o idee relativ clara despre cum ar trebui sa arate viitorul pentru care o pregateste pe urmatoarea. Si, in acelasi timp, mai trebuie ca acesteia din urma – adica copiilor nostri – sa le convina perspectiva care li se ofera.
Numai ca eu nu sunt deloc convins ca generatia noastra stie cu adevarat ce vrem. In schimb stiu sigur ca ai nostri copii sunt debusolati rau de tot cu privire la tot ceea ce se intampla in jurul lor.
In situatia asta ma intreb ‘ce ar mai trebui sa reziste’? Noi insine, ca persoane fizice sau ‘noi’ ca societate?
Ne place atat de mult situatia actuala? Incat sa o oferim ca model copiilor nostri?
Nu cumva ar trebui sa facem un pic de curatenie, mai ales ‘mentala’, inainte de a incerca sa transmitem ceva mai departe?

In recent schimbata strategie a educatiei se tot vorbeste despre nevoia de reabilitare a invatamantului profesional/vocational. Se spune acolo ca tot romanul viseaza ca odrasla sa sa ajunga cel putin director si ca nimeni nu-si indeamna copii sa invete o meserie ‘practica’….
Pai ce meserias mai traieste cu adevarat bine in Romania zilei de astazi?

Daca pana si medicii au inceput sa plece… ce ne mai miram ca profesorii nu mai au nici un fel de tragere de inima?

Din cand in cand simt nevoia sa ascult ‘Romania, Trezeste-te!’.
De data asta am deschis, pe Youtube, un clip cu mai putine vizualizari. Pur si simplu m-a atras fotografia de intro.

La inceput am ras, apoi m-am intrebat ce vrea sa spuna cel care a facut selectia iar la final mi-am dat seama ca nu voi putea niciodata sti ce gandeste cu adevarat o alta persoana.

In schimb am inteles ca toata tarasenia asta poate fi luata ca un fel de test.
Pe care putem foarte bine sa ni-l administram singuri.
Uitandu-ne la clip, chiar de mai multe ori, si apoi incercand sa clarificam, in cuvinte, ce am simtit.

– Asta isi bate joc de Romania!
– Situatia e complexa.
– Oamenii sunt foarte ‘ingeniosi’ si gasesc rezolvari/utilizari cateodata extrem de neasteptate.

Cineva mi-a trimis un link catre un montaj din Actorul si Salbaticii.

Cel care a pus laolalta mesajul a identificat doi destinatari. Prima parte este adresata politicienilor iar cea de a doua intregului popor.

Si are mare dreptate. Amandoi destinatarii au, fiecare dintre ei, cate o mare responsabilitate. Problema este ca n-au inteles inca necesitatea imperioasa de a lucra impreuna.

Politicienii nu pot face nimic, nu pot implementa nici un fel de politica, daca nu sunt ajutati de cei care pun in practica aceste politici. Ca atare politicienii initiaza si promoveaza exact acele politici pentru care reusesc, cat mai usor, sa mobilizeze suficient de mult sprijin popular astfel incat acestea sa fie aduse la indeplinire.

Populatia, cetatenii cu drept de vot, nu pot sa actioneze haotic, fara nici un fel de reglementare. Chiar daca ar schimba, cumva, intreaga clasa politica actuala tot ar trebui sa puna ceva in loc. Adica o alta clasa politica. Si am ajunge in exact acelasi loc.

Ca sa iesim din cercul asta vicios ar trebui ca intreg electoratul sa fie extrem de atent tot timpul, nu doar in momentele electorale, si sa dea continuu semnale catre clasa politica: ‘suntem cu ochii pe voi’. In acelasi timp el trebuie sa sprijine activ politicile care li se par bune si sa-si manifeste, civilizat dar ferm, opozitia fata de cele care i se par proaste sau neconvingatoare.
Pe de alta parte este imperios necesar ca si intreaga clasa politica sa inteleaga odata precaritatea in care se zbate intregul sistem si ca daca mai continuam mult in directia asta se alege praful de tot si de toate.

Altfel spus, ar trebui ca ambele ‘jumatati’ ale organismului social sa invete sa-si tina in frau “Oportunistii Fanatici”

Va recomand cu caldura acest articol al lui Ciprian Blidaru.

https://www.youtube.com/watch?v=O7P2axkUaao
http://dilemaveche.ro/sectiune/efectul-ecou/articol/oportunistii-fanatici
https://cblidaru.wordpress.com/2014/11/06/dilema-veche-oportunistii-fanatici/

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

Lucrurile astea nu se bat de loc cap in cap.
Libertatea este ‘absoluta’ sau nu este deloc doar ca ‘absolut’ nu inseamna nelimitat.
Este absoluta pentru ca singurul care poate lua decizia este chiar cel in cauza si este limitata pentru ca decidentul este atat ‘fragil’ cat si pentru ca ar trebui sa tina cont de faptul ca nu are la dispozitie toate informatiile cu privire la ‘obiectul deciziei’. Acea ‘fragilitate’ il poate face pe decident sa ia o anumita hotarare de frica si nu dupa cum il sfatuieste ‘constiinta’. Asta inseamna autocenzura si nu are nimic in comun cu ‘bunul simt’.
Constiinta faptului ca nu este detinatorul adevarului absolut, in schimb, il poate face pe decident sa-si respecte semenii si sa nu faca lucruri jignitoare pentru cei din jurul sau. Adica sa aibe bun simt!
Iar omorul este cel mai jignitor lucru pe care cineva il poate face asupra altcuiva. Dupa aceea vin, la egalitate, bataia de joc fata o intreaga comunitate sau fata de o intreaga generatie.
Libertatea, asa absoluta si totusi limitata cum e ea, trebuie sa fie aparata si reconstruita tot timpul, de catre noi toti. Noi suntem cei chemati sa-i reconfirmam caracterul absolut si tot noi suntem cei care trebuie sa-i stabilim limitele.
Mai degraba cu ajutorul bunului simt decat de frica.

proaspat primite pe mail:
– Nu inteleg de ce te enervezi, draga mea. Tu ai vorbit si eu am tacut.
– Da, dar ai tacut intr-un mod foarte provocator.

Doua tinere domnisoare:
– Am impresia ca barbatii astia nu au nici un pic de logica.
– De ce?
– Spre exemplu: a trebuit de 20 de ori sa-i explic agentului de
circulatie ca ieri eram in alte sandale, de aia am uitat permisul in
alta geanta.
Două blonde povestesc după noaptea de Revelion:
– La mulţi ani! Cum ai petrecut anul nou?
– Ca de obicei, în pat.
– Ş a fost multă lume?

Doi băieţei care se jucau pe stradă au intrat din întâmplare într-o
galerie de artă modernă. Câteva minute au privit înmărmuriţi picturile
şi sculpturile expuse, apoi unul dintre ai a ţipat:
– Repede! Să fugim înainte să spună că noi le-am stricat!

Arta abstractă este adesea greu de înţeles, aşa cum au păţit şi doi
vizitatori ai unei expoziţii de gen, buni prieteni şi pasionaţi de
artă. S-au oprit în faţa unei pânze, un amestec de culori şi forme,
iar unul dintre ei a întrebat:
– Ce e asta?
Celălalt i-a răspuns:
– Ar trebui să fie un cowboy pe cal!
După câteva momente de tăcere, a venit şi replica:
– Şi de ce nu este?

Uşa se deschide brusc şi băiatul intră în casă:
– Bună ziua, tată!
Tatăl, fără să-şi ia ochii de la monitor:
– Pe unde ai umblat?
– Am fost în armată!

– Dle doctor, îmi tremură mâinile tot timpul!
– Bei mult?
– Nu, mai mult dau pe jos!

– Domnişoară, de câte ori îmi surâdeţi, îmi vine să vă invit la mine!
– Vai, sunteţi un seducător!
– Nu. Sunt dentist!

Există asemănări între sutien şi istorie?
Desigur! Ambele deformează realitatea!

– Marie, tu crezi in reincarnare?
– Da, Ioane.
– Adica… eu dupa ce mor m-as putea reincarna intr-un bou?
– Nu, Ioane…nu se poate de doua ori la rand…

Viata e ca ardeiul iute..
Ceeace faci azi , ti-ar putea arde fundu’ maine…

Ca sa vinzi un lucru greu vandabil , spune-i unei femei ca e
un chilipir si unui barbat ca e deductibil…

Dovada că există civilizaţii extratereste inteligente e faptul că nu
ne-au contactat!

Azi-dimineata, nevasta-mea a inceput sa urle la mine:
-E numai vina ta!
-Dar ce am facut?
-Lasa-ma un minut sa ma gandesc, ……………abia m-am trezit!

*Un smecher de Dorobanti cu ultimul racnet de Lamborghini este oprit de
politia rutiera. Bineinteles acesta se foloseste de tupeul specific
si incepe conversatia cu un ton amenintator :
– Ce faci frate ? Pe mine te-ai gasit sa ma opresti ? Tu stii cine
este taica-meu ?
Politistul, in timp ce completeaza procesul verbal:
– De ce ? Ma-ta nu ti-a spus ?!?

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

%d bloggers like this: