Archives for posts with tag: Nastase

Din când în când, îmi aduc aminte de faza asta:

“Mai, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si Traian Basescu. In 15 ani, nu a aparut unul sa vina din lumea asta, sa nu fi fost tarat de naravurile comunismului, sa nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi? Pe cuvantul meu, imi pare rau.”

Tocmai ce m-am împiedicat pe FB de un text.
Cineva, de fapt nici nu contează cine, ‘dă din casă’. Și dă la o parte orice urmă din perdeaua care mai acoperea ‘onoarea’, acum de nereparat, a unuia dintre cei mai cunoscuți ‘cărturari’ contemporani.

Nu mă interesează numele pentru că treaba e, de fapt, mult mai groasă.
Citind comentariile, mi-am dat seama că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Adică singuri.

Diverși – unii la fel de cunoscuți precum protagoniștii iar alții cât se poate de anonimi, cel puțin pentru mine – discută situația. Găsesc nuanțe. Iau partea unuia sau altuia.

Atunci mi-am adus aminte de Băsescu. De tirada ‘autocritica’ cu care l-a înfundat pe Năstase.

Băsescu avea, într-un fel, dreptate.

Rezultatele scrutinului prezidential din 28 Noiembrie 2004

Doar într-un fel.
În 2004, ne-am comportat ca și cum am fi fost, într-adevăr, blestemați.
Ca și cum cineva ne luase mințile. Ne pusese un văl pe ochi.

90% dintre noi – adunați procentele din dreptul primilor trei clasați, am votat cu niște foști comuniști.

N-am avut pe altcineva pe cine să votăm?
Asta e altă problemă.
Cert este că 90% dintre noi – unii cu bucurie iar alții călcându-și pe inimă, am fost în stare să votăm niște foști comuniști. La 15 ani ‘după’ …

Iar acum, la 30 de ani și la altă scară, ne amuzăm de ‘ciondănelile’ dintre diverși ‘lideri de opinie’.

Masochism?
Sau sindromul Stockholm?

Am fost dintre aceia care l-am votat pe Băsescu. Și la președenție.
Prima oară.

După care am votat de trei ori împotriva lui!
De fiecare dată, m-am întrebat cum de n-au fost mai mulți oameni care să fi făcut ca mine.

Cum de au fost atât de mulți cei care au votat cu Năstase și cum de a supraviețuit Băsescu atât de mult.

De ce suntem atât de orbi atunci când devine din ce în ce mai evident că ‘împăratul este gol’?

M-am împiedicat, efectiv, de răspuns!

L-am votat pe Băsescu, atunci, din două motive.
Pentru că nu mai suportam aroganța lui Năstase.
Și pentru că Băsescu fusese intransigent în problema câinilor vagabonzi.

Era nevoie să scăpăm, măcar pentru o vreme, de ‘baronii roșii’.
Băsescu părea a fi omul potrivit să facă chestia asta pentru că nu ezitase să-și pună popularitatea în pericol atunci când fusese vorba să rezolve o problemă reală.

Mi-am dat seama, foarte repede, că fusesem păcălit.
Intransigența lui Băsescu fusese doar un gambit politic. Aroganța lui la fel de mare ca cea a lui Năstase. Baronii PDL echivalenți, din toate punctele de vedere, cu cei instalați de PSD.

Și atunci?
Cum de a rezistat ‘Băsescu’, ca fenomen politic, atâta vreme?

Să ne întoarcem la problema maidanezilor.
Mai precis, la cum a reacționat populația. Și societatea civilă!

Societatea civilă a sărit cu gura. Pe Băsescu! Pe cel care încerca să rezolve o problemă reală…
Populația s-a repezit, în prima fază, să-i ascundă pe maidanezi. Apoi să-i adopte. Formal. Doar pentru a-i ‘elibera’, din nou, în stradă.
Restul, adică cei deranjați de prezența – și de mușcăturile, maidanezilor, au cam tăcut din gură.

Și ce mi-a venit tocmai acum?

Abia ce mi-am pierdut un sfert de oră din viață spălându-mi pantofii de căcat.
Din cauza frunzelor de pe trotuar, n-am văzut ‘capcana’. Și am călcat direct în ea.

De unde? Că doar nu mai sunt câini vagabonzi? Cel puțin nu în București…

Câini vagabozi n-or mai fi. Nu mulți, în orice caz.
Căcat de câine… mai găsești!

Mulți dintre posesorii de câini strâng, într-adevăr, ‘urmele’.
Mult mai mulți decât o făceau pe vremea când începusem eu să fac chestia asta.

Dar încă n-am văzut pe nimeni care să tragă pe cineva de mânecă!
N-am văzut încă un trecător care să atragă atenția vre-unui plimbător de câine că ‘prietenul cel mai bun al omului’ tocmai a ‘plantat’ o ‘mină’ pe trotuar. Nici n-am auzit ca omniprezenta poliție locală să fi amendat pe cineva al cărui câine ‘a ieșit afară’ pe domeniul public.

Păi dacă nu suntem în stare, individual sau instituțional, de un gest minim de protecție a ‘spațiului vital’ în care viețuim cu toții, cum să fim în stare să eradicăm ‘corupția’? Prin vot?

Și totuși..
Pe stradă e mai greu! Cum să-ți tragi vecinul de mânecă și să-i spui să strângă căcatul din urma căinelui său?
In cabina de vot e mai simplu.
Ești singur.
Ai lista de candidați la dispoziție. Și stampila în mână.
În cabina de vot ești Dumnezeu!

Ai toată răspunderea.
Și nici o scuză!

Ai grijă. E soarta ta în joc.

dragnea tariceanu

Tocmai ce m-am impiedicat de articolul asta pe Facebook.

Imediat mi-am adus aminte de intrebarea adresata de Basescu contracandidatului sau Nastase:

“Mai, Adriane, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti?”

Sa fie oare vorba despre blestemul urnei de vot?

In fata careia nu reusim odata sa ne urnim “de sub poala lui Tatuca”?

Adica de sub “obișnuința … de a ‘cauta lumină’ la instanțe percepute a fi superioare nouă“?
Sa renuntam odata la “siguranța pe care multi dintre noi o simt atunci când ‘la cârma lucrurilor’ se află o figură paternă care promite rezolvarea tuturor problemelor și care dă impresia că îi pasă“?

In ce alt mod poate fi explicat cum de “Iliescu a fost ales cu atât entuziasm în 1990 și mai ales cum de a fost reales în 2000 după ce Constantinescu a interpretat o cu totul și cu totul altă partitură“?
Sau “alegerea ‘popularului’ Băsescu în fata ‘apretaților’ Năstase și Geoană“?

Uite ca nici de data asta ‘nu s-a putut’…

Iliescu despre Nastase

Nu scapam de umbra lui nici macar acum.

Adevarul, trist, este ca inca ii domina pe urmasii sai politici.
Ponta declara ca Nastase a fost condamnat ‘politic’ iar Basescu se plange cui sta sa il asculte ca ‘daca ajung astia sa controleze justitia lupta impotriva coruptiei va fi oprita.’

Ce spune Iliescu pe chestia asta?
“Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor.”

Vedeti vreo diferanta intre ce a spus el si declaratiile celorlalti doi? N-a sustinut ca NU este nici o legatura ci doar ca nu o vede el… n-a spus ca Nastase ar fi nevinovat ci doar ca este vorba despre ‘schimbarea de judecata din partea oamenilor’… Sa nu uitam ca mai demult Iliescu i-a atras atentia lui Nastase ca ar trebui ‘sa se apropie mai mult de oameni’ si sa nu mai fie atat de arogant.
Poate ca n-a folosit exact aceste cuvinte dar mesajul era clar…si atunci si acum. In plus nici un om politic cu scaun la cap nu va recunoaste vreodata ca in tara sa, pretins democratica, exista procese politice sau vreo factiune politica care vrea sa utilizeze justitia intr-un fel sau altul. E descalificant, atat pentru tara cat si pentru el ca om politic. Daca tot esti acolo fa ceva sa dregi situatia, nu te plange in stanga si-n dreapta, ca d-aia te-au ales oamenii. Sa faci nu sa te plangi sau sa arati cu degetul. Pentru asta ii avem pe ziaristi, politicienii sunt pentru altceva.

Cu alte cuvinte Iliescu a ramas unul dintre putinii profesionisti din politica romaneasca iar faptul ca stie sa spuna adevaruri in asa fel incat sa nu te poti supara pe el este o dovada in acest sens. In plus, modul in care il caracterizeaza pe Nastase este genial: “Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti.” Ce recunoastere mai clara vreti ca in afara de merite mai sunt si altele….dar poti sa te superi pe el pentru cum a spus-o?

Si asa ajungem la ce ma doare cu adevarat pe mine.

Suntem in situatia de acum si pentru ca Iliescu, profesionistul in ale politicii Ion Iliescu, nu a stiut, nu a putut sau nu a vrut sa foloseasca prilejul pe care l-a avut in 1990.

Lumea se uita la el ca la salvatorul natiei, exact asa cum se uita acum la Ponta.
Iliescu tocmai ‘ne salvase’ de Ceausescu, Ponta ne-a promis ca ne scapa de Basescu.

Iar noi i-am ascultat si le-am dat increderea noastra.
FSN-ul a luat 66% in 1990, USL-ul 60% in 2012.
Si ei ce-au facut?
Ilescu a chemat minerii iar Ponta a incheiat un pact de neagresiune cu Basescu.
Ce a iesit din vizita minerilor stim cu totii. Rezultatele pactului cu Basescu apar si ele, unul cate unul.

OK si noi ce avem de invatat din asta?
Sa-i ascultam pe ai batrini si sa intelegem odata ca:
– La pomul laudat nu te duci cu sacul.
– Nu pune toate ouale ( 😀 ) intr-un singur cos.
– Nu e prost cine cere ci acela care da.

Adica nu ajunge ca cineva sa aiba capacitatea si ocazia sa faca ceva bun, omul acela mai trebuie sa fie si impins de la spate. Altfel tot ce ii trece lui prin cap va face.
Sperantele alea ca sa gasim ‘un om cinstit, drept si cu dragoste de popor, un adevarat barbat de stat cum au fost…si pe el sa-l punem in fruntea statului’ (iar noi sa ne culcam pe o ureche) sunt complet nerealiste. Am actionat, ca natie, dupa principiul asta aproape intreaga noastra istorie iar rezultatele se vad.

Ce-ar fi sa schimbam un pic macazul?
In primul rand sa mergem la vot. Daca nu ne plac candidatii, nu-i nimic, punem mai multe stampile si anulam buletinul de vot dar transmitem un mesaj extrem de puternic: ‘aveti grija ce faceti, suntem cu ochii pe voi!’. Absenta de la vot transmite intr-adevar ca ne e scarba de ce se intampla dar si ca nu ne pasa suficient de tare incat sa facem ceva. Iar daca tot nu ne pasa ‘ei’ de ce sa ne bage in seama?
Cand se anunta rezultele sa facem bine sa le citim cu atentie. Cati dintre noi stim cine ne reprezinta in Parlament? Dar in consiliile locale? Cati dintre noi am trimis vre-o scrisoare, vre-un mail catre vre-unii dintre ‘alesii nostri’? Pai daca noi nu le spunem direct ei de unde sa stie ce vrem de la ei? Cele cateva mii de oameni care mai ies din cand in cand pe strada nu sunt suficienti, politicienii se pot amagi cu gandul ca ‘lasa-i, sunt o minoritate, niste golani’! Ia sa se trezeasca ei cu cu mesaje din toate toate zonele tarii, din partea cat mai multor paturi sociale, avand ca obiect cat mai multe subiecte de interes…
“Bai, astia s-au trezit la viata, nu mai merge sa-i prostim in fata…”

Ne-am trezit oare cu adevarat?
Sa reuseasca oare CRBL ce n-au reusit, de fapt, Morometii?

PS.
Sunt sigur ca se va gasi cineva sa ma intrebe ‘bine dar Antonescu n-are si el o vina in toata chestia asta?’
In primul rand ca eu nu caut vinovati ci explicatii si eventuale solutii.
In al doilea rand din cate stiu eu Antonescu nu a fost de acord cu ‘pactul’. Constitutia ar fi fost suficienta.

Geoana a pierdut alegerile nu doar pentru ca s-a dus in vizita la Vantu ci si pentru ca n-a stiut sa gestioneze situatia creata de vizita lui acolo, oricum inoportuna.

Hai baietii, inca se mai poate numai ca trebuie sa ne hotaram o data ce vrem si apoi sa ne exprimam clar pozitia!

<span>%d</span> bloggers like this: