Ce faci tovarășe cu atâta hârtie igienică? Mă pregătesc. Pentru ce?!? Vin vremuri căcăcioase…
Ne tot întrebăm de unde ni se trage… modul în care funcționează societatea. Modul în care interacționăm între noi.
Acuma… n-o fi comunismul de vină pentru tot ce ni se întâmplă! Mai ales că au trecut 34 de ani de atunci. Doar că metehnele nu trec singure. Trebuie să scăpăm noi de ele! Curațenia nu se face singură. Nici măcar sufletul nu se curăță fără un pic de efort din partea celui în cauză.
Ascultați-l pe ‘sărbătorit’ înainte de a citi mai departe.
Nu cred ca mai înțelegea cu adevărat ce citea…
Textul ăla era mai degrabă o confesiune. Accepta faptul că cei care făceau recepțiile erau incompetenți, corupți sau amândouă laolaltă.
Dacă ar fi început cu ‘Următorii cetațeni au fost condamnați pentru abuz/neglijență în serviciu pentru că au acceptat recepționarea unor utilaje necorespunzatoare’ și apoi le atragea atenția celor nearestați încă ce urma să li se întâmple dacă mai continuau așa… era o chestie! Așa cum a citit el ce primise pe foaie…. ‘Să avem grijă să nu se mai întâmple…’
Ce fel de dictator mai era ăsta?!?
Nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră? Atât atunci cât și acum?
Am întâlnit tot felul de explicații și păreri cu privire la soluția dată de judecători. De la ”fosta securitate’ și-a păstrat o ‘oarecare’ capacitate de a influența justiția’ până la ‘procurorii au încercat să facă ‘procesul securității’ iar judecătorii s-au folosit de chestia asta pentru a-i face scăpați pe cei doi’.
În Giuleștiul meu natal, pe vremea când Ursu era călcat în picioare de securiști, umbla o vorbă.
‘S-antâlnit hoțu’ cu milițianu’.
Adică s-au întâlnit doi oameni cu aceiași mentalitate dar care se află – cu totul și cu totul întâmplător – pe părțile opuse ale baricadei.
Ce vreau să spun cu chestia asta? Ce spuneau și Giuleștenii de rând. Care vedeau cum hoții furau liniștiți iar milițienii se făceau că nu văd în timp ce-și primeau tainul de la hoți. Asta atâta vreme cât hoții nu săreau calul…
Așa și în situația asta. Ursu e mort, toată lumea știe cine l-a omorât iar procuratura și judecatoria au reușit să-i facă scăpați pe cei doi nemernici. Din greșeală, din incompetență, din-adins… nici nu mai contează!
Tot ce contează este că omul de rând, precum Giuleșteanul pre-revoluționar, are din ce in ce mai puțină încredere în chestia aia care se cheamă ‘stat’.
Mă tot lovesc de indivizi care repetă: „Comuniștii au făcut și lucruri bune.” Da, au făcut o grămadă de lucruri bune. Asta fiind explicația pentru faptul că ‘lagărul comunist’ a dăinuit vreo 70 de ani în timp ce doar un singur regim fascist a rezistat mai mult de 30. Unul singur, cel condus de Franco. Dar toate s-au prăbușit până la urmă. Precum toate celelalte forme de dictatură. Cele care au precedat comunismul și cele care vor mai urma. Daca vor mai urma…
În 1989, Havel – și orice alt praghez, se putea duce la colțul străzii – cu toate că era păzit de gealați – să cumpere bere la halbă. Mircea Dinescu – ales la întâmplare dintre dizidenții români cu domiciliul ‘supravegheat’ – nu putea face același lucru. Pentru că nu era sigur că va găsi bere la cârciuma din colț… Trebuia să te duci în centru – dacă locuiai în București. Și nu erai sigur că merita efortul! Berea era ‘cam’ proastă…
Cu alte cuvinte, or fi făcut comuniștii și lucruri bune dar e sigur că au stricat berea. Printre alte lucruri…
Sunt suficient de bătrân pentru a-mi aminti ce gust avea berea la mijlocul anilor ’70. Și cum a devenit din ce în ce mai nasoală… Iar comuniștii au mai stricat și alte chestii.
Iar cel mai grav e faptul că au stricat ‘educația’. Nu doar învățământul, întreaga educație. Au denaturat tot ce se transmite de la o generație la alta!
Nu intru acum în amănunte ‘tehnice’.
Redactorul care a pus laolaltă articolul din care am ‘extras’ ‘ilustrația’ cu care am început habar n-are ce înseamnă cei 12.5% menționati pe eticheta de Gambrinus. Și nici o apăsare atunci când vine vorba despre exprimarea unei păreri cu privire la ceva… Cu privire la ceva despre care nu știe nimic… Care părere, o dată exprimată, îi va scoate la iveală atât ignoranța cât și autosuficiența.
„Aveau concentraţii alcoolice de peste 12% (în care puţini mai cred azi)”….
Persoana respctivă scria la ziar în 2013. Cât de precoce o fi fost, tot a apucat câțiva ani de școală făcuți înainte de ’89. În timp ce marea majoritate a celor care au educat copiii României în primii 10 ani ‘de libertate’ au fost și ei formați pe vremea când lumea era văzută, și predată, prin lupa ideologiei comuniste. Știu că mă repet, sunt suficient de bătrân să țin minte diferența dintre profesorii formați înainte de venirea la putere a comuniștilor și cei care apucaseră să devină ‘oameni noi’.
Ce mă deranjează cel mai tare la chestia asta e că redactorul respectiv n-a avut nici un fel de apăsare. Nici o curiozitate… Google funcționa bine mersi în 2013! Ți se pare ciudat? ‘Cum adică o bere cu 12.5%?’ Uită-te mă pe net! Întreabă pe cineva… Nu te repezi înainte precum un secretar de partid… că te faci de râs! Am ceva cu omul ăsta? În nici un caz. A fost ‘sub vremi’. A crescut ‘strâmb’ pentru că ‘așa bătea vântul’. N-a avut cine să-l sprijine! Părinții au tot construit comunismul iar copiii au crescut cu cheia de gât. Comunismul s-a prăbușit – precum toate dictaturile ce au fost și cele ce vor să vină, iar copiilor neglijați de părinții prea obosiți de efort li se pare că… dacă tot e libertate, atunci pot să facă tot ce vor! Fără să se mai gândească la consecințe… Și de ce și-ar pune problema consecințelor? Și-au petrecut ‘cei 7 ani de-acasă’ la creșă iar la școală au învățat sub privirea binevoitoare a celui mai iubit dintre fii patriei…
Pentru generația mai nouă. Berea se produce plecând de la un amestec de apă, malț și făină de orz. Ăia 12% erau proporția de ‘solide’ adăugate în amestec. Acum se măsoară câte zaharuri fermentabile sunt în mustul de bere, pe vremea aia se lucra mai ’empiric’. Aveți aici mai multe amănunte:
Cei mai mulți dintre noi suntem extrem de supărați pe lingăi.
Pe cei care se dau bine pe lângă șefi. ‘Aprobă’, slugarnic, orice iese din gura acestora. Transformă spusele șefilor și le transferă mai departe sub formă de sarcini.
De cele mai multe ori, nu fac nimic altceva. Ar face, dacă ar fi în stare. Nevoia lor de a fi apreciați de către ștabime e atât de mare încât pentru un cuvânt de laudă venit ‘de sus’ s-ar apuca și de muncă!. Doar că nu sunt în stare… Și atunci ling. Ling pumnul care îi strivește…
Iar ceilalți, oamenii care îndeplinesc sarcinile, îi disprețuiesc. Pe lingăi… Iar ceilalți, oamenii care duc tot greul, sunt extrem de supărați. Pe lingăi… Convinși fiind că dacă nu ar exista aceștia, adică lingăii, viața ar fi mult mai frumoasă. Că dacă nu ar exista lingăii, șefii ar fi mult mai de treabă.
Din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Având în vedere că foarte puțini dintre șefi ajung ‘acolo’ de la început, pervertirea acestora este un întreg proces. Înainte de a beneficia de serviciile unui lingău profesionist – sau a mai multora, fiecare dintre (viitorii) șefi a început prin a fi ‘lins’ ocazional. O mamă ‘excesivă’, o rudă ‘binevoitoare’, un ‘prieten’ care avea altceva de câștigat… Și toți cei care, deranjați la vre-un moment dat de comportamentul acestuia, au considerat că ‘nu merită să fac caz pe chestia asta’, ‘e, de fapt, un băiat foarte bun’, ‘ce rost are să mă bag eu, are cine să-i facă educația’, ‘dacă n-au reușit alții, ce să mă mai chinui eu’… și așa mai departe!
Mecanismul este cât se poate de insidios. Prea puțini dintre noi suntem dotați cu suficient de mult bun simț. Acesta, precum toate celelalte trăsături de caracter, are nevoie de încurajare pentru a ‘înflori’. Și de câte ori ați auzit ‘Bravo! Gestul tău de a te scula de pe scaun pentru … este meritoriu. Felicitări!’? În schimb… E plină lumea de ‘tinerii de astăzi sunt niște nesimțiti’!
În afară de a fi ‘nesimțiti’, tinerii de astăzi – precum cei dintotdeauna, sunt foarte atenți. Chiar dacă noi, tinerii de ieri și nemulțumiții de astăzi, am uitat acest lucru. Și multe altele… Ce face un om – indiferent de vârstă, căruia i se spune de suficient de multe ori că e nesimțit? Dar care nu simte nici o repercursiune a faptului că cei din jur îl consideră a fi nesimțit? Vorbim aici despre oameni logici. Cât se poate de logici. Să nu uităm că tinerii, dintotdeauna, adoră să le dea bătrânilor cu logica peste nas!
‘Păi dacă îmi tot spui că sunt nesimțit dar nu faci nimic pe chestia asta… nimic palpabil… înseamnă că e cool. Suficient de cool încât nu merită să-mi mai bat capul cu prostia asta’.
Exact acestă (auto)validare a comportamentului, un mecanism de natură psihosocială, poate transforma în sociopat pe oricine are cea mai mică tendință de a deveni așa ceva. Nimeni, dintre cei implicați, nu si-a dorit ca Ceaușescu – sau oricare alt dictator, să ajungă ce a ajuns. Bine, vorbesc aici despre oamenii normali la cap, nu despre unii care erau deja sociopați atunci când au ‘contribuit’. Doar că fiecare gest de abdicare de la condiția umană reprezintă o treaptă pentru un potențial dictator. Aceia dintre noi care, extenuați fiind, nu găsesc suficientă energie pentru a reacționa firesc, contribuie, fără să vrea, la nefericirea de mâine. A lor și a copiilor lor.
Aceia dintre noi care vedem ce se întâmplă dar nu ne băgăm – pentru că nu e treaba noastră, ne pregătim singuri patul.
Patul lui Procust!
Mai întâi i-au arestat pe socialiști, iar eu am tăcut. Fiindcă nu eram socialist. Au venit apoi după sindicaliști, iar eu nu am protestat. Fiindcă nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei, iar eu nu m-am revoltat. Fiindcă nu eram evreu. Într-un final au venit să mă ia pe mine. Și nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.
Cică se urcă Ceașcă-n mașină și se duce în vizită la un combinat de creștere a porcilor. Cum se plimba el pe-acolo, vede o scroafă gestantă cu o burtă enormă. N-are ce face și spune, jumate-n glumă, ‘asta fată cel puțin 12 pui!’. Ăia-își notează grijulii și grupul pleacă mai departe. Peste ceva vreme, la soroc, scroafa ‘sloboade’ doi pui. Îngrijitorul raportează 4. De frică. Șeful de hală raportează 8. Tot de frică. Directorul combinatului trimite la minister 10. Îi țâțâia curul. Ministrul cere audiență la Ceașcă și începe: – Tovarășe secretar general, permiteți-mi să vă aduc aminte că în timpul vizitei de lucru efectuate la combinatul de creștere a porcilor v-ați exprimat opinia că o anumită scroafă urma să fete 12 purcei. Ei bine, scroafa respectivă a fătat. 13! – Bine, bine… Uitasem dar bine că mi-ai adus aminte. Pe cel în plus trimiteți-l la export, restul pentru consumul populației.
‘Te-ai dus cu pluta? Ca restul boșorogilor? Ce-i cu aiureala asta?!?’
Bancurile reprezintă un foarte bun instrument de măsură atunci când vrei să iei pulsul unei societăți. Indiferent dacă bancul a fost inventat într-o ‘fabrică de trolli’ sau ‘ejaculat spontan’ dintr-o minte ‘excitată’, dacă intră în circulație înseamnă că o parte suficient de mare din populație este de părere că ‘e ceva acolo’. Pentru suficient de mulți dintre cei care intră în contact cu textul respectiv – indiferent cum, bancul este suficient de ‘interesant’ încât să fie ținut minte. Reamintit la momentul oportun și ‘dat mai departe’. Cu alte cuvinte, unele dintre bancuri – adică cele care supraviețuiesc ‘în libertate’, generează o ‘reacție în lanț’. Care ‘reacție în lanț’ are nevoie de o ‘masă critică’. De suficient de mulți oameni care să considere că textul respectiv merită atenție. Efortul de a fi ținut minte și dat mai departe.
Un moș se duce să ceară pașaport. (Suntem deja în secolul XIX, Ceașcă era mort demult) Nenea de la ghișeu, în timp ce completa formularele, îl întreabă: – Ce-ți veni bade? Ori te duci în vizită la ceva copii? – N-am copii. Iar de plecat, vreau să plec din cauza homosexualității… – Mai ai probleme din cauza asta?!? Legislația s-a schimbat de câțiva ani, acum e voie! – Ce probleme să am?!? Eu sunt normal. Sunt căsătorit cu muierea mea de 50 de ani. N-avem copii că nu poate ea! Iar problema mea cu homosexualitatea e că după cum merg lucrurile… mi-e frică ca nu cumva să devină obligatorie!
‘Chiar că te-ai dus cu pluta! Ce legătură are sula cu prefectura?!?’
După cum spuneam și mai sus, faptul că unele dintre bancuri și unele dintre narațiunile false devin virale spune multe lucruri. Că ‘textangii’ sunt suficient de buni… Și că există un public pentru ‘textele’ alea!!!
Și mai este un lucru de scos în evidență! Menționat deja mai sus… Publicul respectiv este suficient de numeros încât să constituie o masă critică!
OK, apariția mijloacelor de comunicare în masă – și faptul că aceste mijloace oferă o cale directă de comunicare între ‘troli’ și publicul țintă, a dus într-adevăr la apariția „bulelor”. Locuri unde publicul țintă se concentrează în mod natural. Locuri unde publicul țintă este ‘educat’. Unde o vagă ‘pornire’ este transformată, treptat, într-o ‘convingere de nezdruncinat’… Toate astea sunt cât se poate de reale. Dar nu schimbă cu nimic faptul că ‘pornirea’ exista încă de la început. De dinainte ca ‘cineva’, indiferent cine, să-și înceapă ‘compunerea’.
Pe vremea deja apusă – cu toate că ‘nu era voie’, bancurile politice zburdau. Lumea era împărțită foarte clar. ‘Noi’ și ‘Ei’! Iar ‘Ei’ erau întotdeauna de vină… ‘Noi’ nu! Noi niciodată nu…
În lumea liberă, chestiile astea nu țin. Nu există ‘Noi’ și ‘Ei’. Toată lumea ‘împreună’!
Până își bagă dracu’ coada…
Uite că am căzut și eu în capcană!
Reformulez! Până când ne ia somnul și cădem în mrejele diavolului!
De fapt, avem de a face cu un fel de ‘infecție cu germeni oportuniști’. Exact așa cum atunci când sistemul imunitar nu funcționeză ‘la capacitate’ facem coșuri pe față – sau chiar un sepsis letal, de la microbi aflați în mod normal în organism tot așa pățesc și unele societăți.
Care fie n-au știut niciodată cum să se apere de dictatură, fie au uitat.
Indivizi care în timpuri normale ar fi ignorați – sau, cel mult, considerați a fi amuzanți, ajung să domine ‘peisajul’. Și să-l ducă de râpă….
These people no longer communicate. As in no longer care to understand what the other has to say… Mind you, not ‘agree with’, just understand. Just develop a ‘mere’ understanding of what the other feels/thinks/has to say about a subject.
The consequence?
Both sides have become so focused on contradicting each-other on no matter what subject that both of them have lost the ability/exercise to look for the real issue.
The Ukrainians have enough AK-47s. They don’t have any use for any AR-15s. What they need is howitzers. And HIMARSs! As for the 2nd amendment…
“A well regulated Militia, being necessary to the security of a free State, the right of the people to keep and bear Arms, shall not be infringed”
Given the Ukrainian experience, should we read the 2nd Amendment in such a manner that ordinary people would be able to keep and bear howitzers? Or HIMARSs?
Or should we focus our attention on the notion of ‘a well regulated Militia, being necessary to the security of a free State’…? Meaning that without a well kept and well trained Army, the State, any state, would soon loose its sovereignty?
After all, the Ukrainians fight, together, against an invader. They cooperate in order to defend their State. Meanwhile, many of those clamoring about the 2nd Amendment are more preoccupied about using their guns to defend their individual freedom against the State than about cooperating with their fellow citizens towards defending the State against any aggression.
Counter-protesters Kenya Stevens, left, of District Heights, Md., Steve Tidwell, of Arlington, Va., and a protester who asked not to be named, shout their support for gun rights across from a protest of gun control advocates next to Realco Gun Shop in District Heights, Md., on Tuesday, Aug. 28, 2007. The protest of gun control advocates was part of the Rev. Jesse L. Jackson Sr.’s National Day of Protest. The gun store, located very near the border with Washington, is a large source of guns used in crimes in the nation’s capital, according to District officials. (AP Photo/Jacquelyn Martin)
In these circumstances, am I allowed to remind you that Putin – the guy who had initiated/ordered the invasion of Ukraine, is a “genius”?!? According to Trump…
Putem negocia si cu stră-strănepoții lui Kim-Ir-Sen… Toate negocierile astea vor avea același rezultat!
Dacă vrem să rupem cercul vicios, dacă vrem să evităm apariția unor noi Putini/Stalini/Zedongi, trebuie să înțelegem că Putin este consecința modului în care am negociat, noi, cu Stalin. Că Xi este consecința modului în care noi am re-integrat China în lume. După ce am negociat acest lucru cu Mao Zedong.
Da, evident, orice război se încheie printr-o negociere. Da, Macron are dreptate. O Rusie umilita va fi un partener de negociere mai dificil decât o Rusie care va reuși să-și salveze ‘fața’. NB. Vorbim aici de Rusia, nu de Putin! Rusia trebuie să găsească o cale cât mai onorabilă de ieșire din această situație. Situație în care a fost pusă de Putin… Că Rusia va ieși din această situație împreună cu Putin… sau fără… asta e treaba Rusiei.
Treaba noastră este să ne asigurăm că Rusia care va fi ieșit din această situație nu va mai reprezenta un pericol pentru noi. Și asta nu pentru că Rusia va fi slabă! Ci pentru că noi ne vom fi organizat astfel încât să nu mai fim la mâna Rusiei. Sau la mâna oricui altcuiva.
Suntem suficient de multi si de diferiți – Europa, America de Nord, Japonia, Australia, încât să putem face față oricăror provocări. Dacă vom reuși să devenim un exemplu pentru restul lumii…
Doar că înainte de a deveni un exemplu cu adevărat demn de urmat, avem mare nevoie să facem curățenie în curtea din spate!
Cuvântul cheie este „sataniștii”. ‘Sus’, ‘jos’… nu contează!
Cei care acordă o oarecare atenție spațiului cultural nord-american au sesizat intensitatea cu care, de cel puțin 10 ani, ‘publicul’ este îndemnat să nu mai citească ‘presa’. Care e mincinoasă și vândută.
Noi, boșorogii de peste 60 de ani, ne aducem aminte și de spusele lui Ronald Reagan. Cel în timpul căruia s-a întâmplat să se prăbușească comunismul și cel pe fruntea căruia au fost puși laurii.
Ronald Reagan este considerat a fi fost un mare comunicator. Citind o mare parte din citatele care i-au fost atribuite, găsești foarte multe lucruri interesante. Și observi cât de măiastră a fost pana care le-a cizelat. În asta să stea oare ‘esența comunicării’? În ușurința cu care mesajul este strecurat dincolo de filtrul conștiinței și în adâncimea la care este înfipt în păienjenișul memoriei?
Efectele, și mai ales cele pe termen lung, sunt luate în calcul? Atunci când judecăm ‘comunicarea’?
Este indubitabil că ‘guvernul’ poate fi ‘o problemă’. Poate fi chiar „terifiant”. Astăzi, de exemplu, guvernul Rusiei terifiază, cât se poate de direct, populația Ucrainei. Și, indirect, o lume întreagă.
Pe de altă parte, cam care ar fi fost situația dacă nu ar fi existat și celelalte guverne? Daca guvernul condus de Zelenskii n-ar fi coordonat rezistența și dacă guvernele din UE și SUA nu ar fi coordonat ajutorarea Ucrainei? Conflictul s-ar fi încheiat în câteva zile și noi am fi putut să ne întoarcem la ale noastre?
Și cine l-ar fi oprit pe Putin? De ce să-l oprească cineva pe Putin?!?
Tot în Statele Unite continuă disputa dintre cei care consideră că Trump ar fi fost ajutat în timpul campaniilor electorale de către serviciile secrete aflate în slujba lui Putin și cei care neagă acest lucru, cu vehemență.
Trump a contestat rezultatul alegerilor pe care le-a pierdut. O parte dintre suporterii săi au ocupat, efectiv, Capitoliul în încercarea de a ‘convinge’ Congresul American să invalideze rezultatele scrutinului electoral.
Lucrurile astea s-au întâmplat în sânul celei mai puternice democrații de pe planetă. În sânul singurei forțe militare și economice capabile, și dispuse – pentru că nu are alternativă, să-l țină în frâu pe ‘Putin’. Pe orice dictator căruia i-ar trece prin cap să pună în pericol modul actual în care evoluează civilizația umană.
În situația asta ne mai întrebăm ‘de ce l-ar ajuta Putin pe Trump’?!? De ce ar ajuta un dictator pe cel care era să distrugă singura democrație capabilă să-l țină în frâu? Care democrație a pierdut deja enorm de mult din prestigiul pe care îl acumulase de-a lungul istoriei? Care democrație este, încă, atât de puternică încât poate fi distrusă doar din interior?
Care democrație, ca toate celelalte, este doar atât de puternică pe cât este de eficient guvernul care pune în practică deciziile adoptate în mod democratic de către populație? De către „We, the People”?
Da, spunerea e foarte bine adusă din condei. Interpretarea a fost fără cusur. Publicul, exasperat de excesele unora dintre guvernanți – exasperat de excesele prea multora dintre cei ajunși prea puternici pentru capacitatea lor de discernamant, a fost încântat de cele rostite atunci.
Și efectul?
Nu cumva însuși accesul lui Trump la butoanele puterii a fost o consecință a dezgustului pe care îl au prea mulți dintre Americani cu privire la guvern? Și la politică, în general?
Și cine are de câștigat din toate astea? Din erodarea, pe dinăuntru, a democrației? Din erodarea încrederii oamenilor în capacitatea lor de a genera un act de guvernare transparent și perfectibil prin intermediul feed-backului democratic?
Cine are de câștigat din convingerea alegătorilor că cei aflați ‘la conducere’ sunt „sataniști”?!? Indiferent de cine or fi ei, sloganul a apărut și este multiplicat, ‘pe garduri’, de cel puțin 10 ani…
Și un ultim calup de întrebări. Reagan a fost un actor. Un artist. Dacă citatul chiar îi aparține, este foarte posibil ca frazarea să-i fi venit în mod natural. Dar dacă îi aparține unui ‘specialist în comunicare’? În comunicare strategică? Dacă și citatul cu care am început îi aparține tot unui ‘specialist’?
Nu vă ambalați! ‘Întrebările’ abia urmează.
Ce-o fi în capul specialiștilor ăștia? Chiar nu-și dau seama ce efecte vor avea, pe termen lung, cuvintele pe care le înșiră ei? Sau nu le pasă?
Și, pentru că trebuie să ‘descurc’ toate ‘ițele’ pe care le-am început, voi încheia cu o ‘traducere’. Media este într-adevăr ‘mincinoasă’ și ‘vândută’. În viziunea celor care promovează conceptul bineînțeles…
Urmăriți doar vehiculele media pe care am reușit să le cumpărăm noi. Doar celelalte, adică cele care nu au acceptat să se vândă, să-și pună ‘limba în slujba celui celui care plătește mai mult’, sunt mincinoase. Noi suntem singurii care vă spunem adevărul! Adevărul nostru… ‘alternativ’…
Aflăm din presă că un individ s-a izbit, cu tot cu mașină, într-un zid. În gardul din jurul ambasadei Rusiei din București. Și că mașina a luat foc. Că șoferul a ars cu tot cu mașină.
Apoi aflăm că șoferul tocmai fusese condamnat pentru viol. Săvârșit, în mod repetat, asupra fiicei sale. Vitrege, dar tot fiică!
Mai aflăm tot felul de alte chestii, dar…
Și mă întreb, împreună cu cei de la Vice,
Păi dacă o țară așa-zis civilizată nu poate izola un pedofil condamnat atunci ce ne mai mirăm că o lume întreagă – și mult mai ‘diversă’ decât o ‘simplă’ țară, nu-i poate ‘face față’ unui criminal?
Că nenumărați oameni: civili, militari, ucraineni, ruși, bărbați, femei, copii, tineri, bătrâni… mor aiurea doar pentru că cineva se ține cu dinții de fotoliul puterii?!?
De fiecare dată când cineva spune „iadul adus pe lume de ruși” putiniștii își freacă mâinile.
Iadul a fost adus pe lume, iadul despre care vorbim acum, de către Putin. Ajutat de câteva mâini la fel de criminale ca ale lui și de către o mare masă de ‘nedumeriți’ care, practic, (încă) nu-și dau seama ce li se întâmplă.
Atunci când spunem „iadul a fost adus pe lume de ruși”, adică de toți rușii, îi băgăm pe toți în aceiași oală. În aceiași oală ‘criminală’.
Adică îi facem jocul lui Putin!
Ce își doresc dictatorii? Toți dictatorii?
Ca ‘supușii’ lor să stea ‘strâns uniți în jurul „Marelui Conducător”’?
Ce ne dorim noi, cei care vrem să scăpăm de alde Putin?
Ca ‘supușii’ să vadă, odată, cât de ‘gol’ este împăratul lor?
Și cum să facă supușii acest lucru? Cum să vadă cât de gol este împăratul dacă noi, cu pana noastră, îi împingem, strâns, cu spatele la respectivul împărat?!?
Dacă, prin cuvintele noastre, validăm minciunile împărătești? El, Putin, le spune rușilor că fără el, fără protecția lui, sunt pierduți. Iar noi, care abia așteptăm să scăpăm de Putin – adică abia așteptăm ca rușii să ne scape de Putin, spunem că ‘rușii aduc iadul pe pământ’…
Mai întâi trebuie să facem noi diferența între criminali și nedumeriți.
Abia după aceea putem să pretindem nedumeriților să vadă goliciunea lui Putin.
Și, ca să răspund la întrebare, românii care continuă să fie putiniști după toate cele întâmplate sunt, și ei, de două feluri. Criminali – plătiți sau, efectiv, ‘duși cu pluta’, și ‘nedumeriți’. Și aici trebuie să învățăm – tot noi, cei care ne pretindem democrați deschiși la minte, cum să-i deosebim. Altfel nu vom reuși niciodată să-i ajutăm pe nedumeriți să deschidă ochii.
Tratându-i pe toți la fel, ca pe niște „vite”, îi vom ajuta pe criminali să mâne întreaga ‘cireadă’ – inclusiv pe noi, la abator!
nicichiarasa 