Cuvântul cheie este „sataniștii”. ‘Sus’, ‘jos’… nu contează!

Cei care acordă o oarecare atenție spațiului cultural nord-american au sesizat intensitatea cu care, de cel puțin 10 ani, ‘publicul’ este îndemnat să nu mai citească ‘presa’. Care e mincinoasă și vândută.

Noi, boșorogii de peste 60 de ani, ne aducem aminte și de spusele lui Ronald Reagan.
Cel în timpul căruia s-a întâmplat să se prăbușească comunismul și cel pe fruntea căruia au fost puși laurii.

Ronald Reagan este considerat a fi fost un mare comunicator.
Citind o mare parte din citatele care i-au fost atribuite, găsești foarte multe lucruri interesante. Și observi cât de măiastră a fost pana care le-a cizelat.
În asta să stea oare ‘esența comunicării’?
În ușurința cu care mesajul este strecurat dincolo de filtrul conștiinței și în adâncimea la care este înfipt în păienjenișul memoriei?

Efectele, și mai ales cele pe termen lung, sunt luate în calcul?
Atunci când judecăm ‘comunicarea’?

Este indubitabil că ‘guvernul’ poate fi ‘o problemă’.
Poate fi chiar „terifiant”.
Astăzi, de exemplu, guvernul Rusiei terifiază, cât se poate de direct, populația Ucrainei. Și, indirect, o lume întreagă.

Pe de altă parte, cam care ar fi fost situația dacă nu ar fi existat și celelalte guverne?
Daca guvernul condus de Zelenskii n-ar fi coordonat rezistența și dacă guvernele din UE și SUA nu ar fi coordonat ajutorarea Ucrainei?
Conflictul s-ar fi încheiat în câteva zile și noi am fi putut să ne întoarcem la ale noastre?

Și cine l-ar fi oprit pe Putin?
De ce să-l oprească cineva pe Putin?!?

Tot în Statele Unite continuă disputa dintre cei care consideră că Trump ar fi fost ajutat în timpul campaniilor electorale de către serviciile secrete aflate în slujba lui Putin și cei care neagă acest lucru, cu vehemență.

Trump a contestat rezultatul alegerilor pe care le-a pierdut.
O parte dintre suporterii săi au ocupat, efectiv, Capitoliul în încercarea de a ‘convinge’ Congresul American să invalideze rezultatele scrutinului electoral.

Lucrurile astea s-au întâmplat în sânul celei mai puternice democrații de pe planetă.
În sânul singurei forțe militare și economice capabile, și dispuse – pentru că nu are alternativă, să-l țină în frâu pe ‘Putin’. Pe orice dictator căruia i-ar trece prin cap să pună în pericol modul actual în care evoluează civilizația umană.

În situația asta ne mai întrebăm ‘de ce l-ar ajuta Putin pe Trump’?!?
De ce ar ajuta un dictator pe cel care era să distrugă singura democrație capabilă să-l țină în frâu?
Care democrație a pierdut deja enorm de mult din prestigiul pe care îl acumulase de-a lungul istoriei?
Care democrație este, încă, atât de puternică încât poate fi distrusă doar din interior?

Care democrație, ca toate celelalte, este doar atât de puternică pe cât este de eficient guvernul care pune în practică deciziile adoptate în mod democratic de către populație? De către „We, the People”?

Și atunci?

Cum să te apuci tu, ‘mare comunicator’ proaspăt ales – în mod democratic, să conduci – ca șef executiv al unui guvern, cea mai puternică națiune de pe planetă, să spui – chiar în timpul discursului inaugural, că „guvernul nu este soluția problemelor noastre, guvernul este chiar problema”?!?

Da, spunerea e foarte bine adusă din condei. Interpretarea a fost fără cusur. Publicul, exasperat de excesele unora dintre guvernanți – exasperat de excesele prea multora dintre cei ajunși prea puternici pentru capacitatea lor de discernamant, a fost încântat de cele rostite atunci.

Și efectul?

Nu cumva însuși accesul lui Trump la butoanele puterii a fost o consecință a dezgustului pe care îl au prea mulți dintre Americani cu privire la guvern? Și la politică, în general?

Și cine are de câștigat din toate astea?
Din erodarea, pe dinăuntru, a democrației?
Din erodarea încrederii oamenilor în capacitatea lor de a genera un act de guvernare transparent și perfectibil prin intermediul feed-backului democratic?

Cine are de câștigat din convingerea alegătorilor că cei aflați ‘la conducere’ sunt „sataniști”?!?
Indiferent de cine or fi ei, sloganul a apărut și este multiplicat, ‘pe garduri’, de cel puțin 10 ani…

Și un ultim calup de întrebări.
Reagan a fost un actor. Un artist. Dacă citatul chiar îi aparține, este foarte posibil ca frazarea să-i fi venit în mod natural.
Dar dacă îi aparține unui ‘specialist în comunicare’? În comunicare strategică?
Dacă și citatul cu care am început îi aparține tot unui ‘specialist’?

Nu vă ambalați! ‘Întrebările’ abia urmează.

Ce-o fi în capul specialiștilor ăștia?
Chiar nu-și dau seama ce efecte vor avea, pe termen lung, cuvintele pe care le înșiră ei?
Sau nu le pasă?

Și, pentru că trebuie să ‘descurc’ toate ‘ițele’ pe care le-am început, voi încheia cu o ‘traducere’.
Media este într-adevăr ‘mincinoasă’ și ‘vândută’. În viziunea celor care promovează conceptul bineînțeles…

Urmăriți doar vehiculele media pe care am reușit să le cumpărăm noi.
Doar celelalte, adică cele care nu au acceptat să se vândă, să-și pună ‘limba în slujba celui celui care plătește mai mult’, sunt mincinoase.
Noi suntem singurii care vă spunem adevărul!
Adevărul nostru… ‘alternativ’…