Archives for category: alegerile pe care le facem
« Older Entries
Newer Entries »

Cum rămân urșii fără coadă.

January 4, 2020 //
1

Imi trebuia colorimetru.

O drăcărie care ajută la făcut poze. Îți reglezi monitorul în așa fel încât să redea culorile în modul ‘standard’. Sună ca dracu dar e destul de important.

Când am fost la New York – în 2005, am intrat la B&H Photo Video. Un fel de F64 din București, doar că un pic mai mare. Am și cumpărat câte ceva – de la un vânzător pe care îl chema tot Sarchis, așa că am rămas în baza lor de date.
Și îmi tot trimit mailuri…

Mare ofertă mare de sărbători! Aveau și colorimetru. Hai mă să iau și eu unul.
Prețul era OK. Cu tot cu transport și TVA tot era semnificativ mai ieftin decât la F64.

Lansez comanda, o achit și mă anunță că vine coletul pe 3. Aproximativ…

Pe 3 primesc un mail de la DHL – care a primit deja banii pe transport, că pot sa-mi facă ei vămuirea. Pe alți bani. Adică încă 100 de lei. Tot e bine, îmi mai rămâne și mie ceva.
Da, dar nu e chiar atât de simplu….
În mailul ăla zicea că eu trebuie să le trimit, printate, semnate și scanate la loc,
– o declarație pe proprie răspundere – că ce e înăuntru, la ce îl folosesc, că n-o să-l vând și că n-o să fac bani cu el.
– o împuternicire să acționeze în numele meu în vamă,
– o dovadă a plății și
– factura tradusă.

Primul impuls a fost să trimit coletul înapoi. Ăștia-s nebuni și cu nebunii nu te pui.
P-ormă m-am gândit să le dau un telefon.

„Unde să mă duc cu factura la tradus?!? Sâmbătă pe 4 Ianuarie? Că voi vreți și 29 de lei pe zi magazinaj… zi calendaristică, nu lucrătoare…
A, nu-i nevoie să o traduceți. Scrieți doar dumneavoastră cu pixul cât ați dat pe ele. Vin tot felul de trimiteri din China, cu valori foarte mici, și trebuie să confruntăm valoarea din factură cu dovada plății”

Adică DHL-ul face pe detectivul în vamă… în locul vameșilor…

Mă rog!

Când să printez alea, descopăr că s-a terminat tonerul. De tot!

Bine că am fost prevăzător. Acu vreo săptămână, trecând pe lângă un MediaGalaxy, mi-am adus aminte. Ia să iau eu niște toner…
Și am cerut. Toner pentru HP seria 2130… Vânzătorul îmi arată o imprimantă pe monitor – bucățică ruptă, și zice 302. OK. Am luat un 302 negru și unul color. Le-am aruncat în sertar.

Le scot din sertar, le bag în imprimantă – unde se potrivesc perfect, dar nu merge. Ce dracu are?!?
Le scot și mă uit la contactele electrice. Se potriveau și alea perfect.
Abia atunci m-am uitat la numere. Alea pe care le-am scos erau 652, astea pe care le cumparasem erau 302.
Adică eu cumpărasem cartușe pentru imprimanta HP 2130 dar ar fi trebuit să cumpăr pentru HP 2136. Dacă vă interesează, aveți aici toate explicațiile de la HP. Imprimantele sunt absolut identice iar cartușe 652 se găsesc, pe loc, doar la AUCHAN. Sau pe net. Vin în câteva zile….

Cu alte cuvinte, care e scopul nostru?
Ca specie, vorbesc.

Să ne facem, unul altuia, viața cât mai simplă?
Ca să ne bucurăm de ea, nu de alta!
Sau să ne punem unul altuia piedică?
Ca nu cumva să ne-o ia cineva înainte?

Și, preocupați fiind noi să ne ținem unul pe celălalt în frâu, nici n-am observat că cei care s-au prins cum devine treaba sunt deja dincolo de orizont….

Tags , ,
Categories alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, cooperare, economie, identitate colectiva, In limba Romana, rationalitate limitata, Respect Mutual., Tara din care traim

În simboluri să ne-ntrecem!

December 27, 2019 //
0

Nu sunt credincios.
N-am lucrat vreodată în ‘aparatul central de stat’.
N-am încercat vreodată să fac ‘revoluție’.

Într-un cuvânt, n-am avut treabă pe dealul Patriarhiei. Până nu demult…

Clădirea din stânga este încă actuala Catedrală Patriarhală iar în dreapta, în zare, sunt turla noii Catedrale ‘a Neamului’ și Palatul Parlamentului.

Ieri, a doua zi de Craciun, am ieșit să-mi dezmortesc picioarele. M-am gândit că de pe Dealul Patriarhiei s-ar putea sa se vadă bine în jos, spre oraș. Așa că…

Și am înțeles cum a ales Ceaușescu locul pentru Palatul care urma să simbolizeze Victoria Socialismului împotriva Poporului.

N-am de unde să știu pe unde-l duceau pe Ceașcă la lucrarile Marii Adunări Naționale. Palatul unde se întrunea are, firește, mai multe intrări. S-ar putea să n-o fi preferat pe cea de lângă Patriarhie…
Dar n-avea cum să uite de ea!

Tot ce știu este că vulturul care o străjuiește apărea pe ecranul televizorului de fiecare dată când la Telejurnal se făcea vorbire despre legile care fuseseră votate. Spre „propășirea” poporului muncitor, bine-nțeles!

Așă că noul palat trebuia construit cel puțin la fel de ‘sus’ ca cele ridicate de orânduirile care împilaseră poporul. Catedrala unde se distribuia „opiu” către populație și Camera unde politicienii retrograzi puneau la cale oprimarea.
Noul palat trebuia construit cel puțin la aceiași înălțime deasupra oamenilor muncii.

Să ne mai mirăm că și mai noua catedrală trebuia construită cel puțin la fel de sus?

Să ne mai mirăm că n-au mai rămas bani pentru educația noii generații?

Ar trebui totuși să aducem aminte de avertismentul lui Coșbuc!

„Când foamea ne va răscula…”

Tags , , , , , , , , ,
Categories 1989, aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, autoritarism, ce alegeri facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, cooperare, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, religie, respect reciproc, Tara din care traim, Uncategorized

Urme.

December 25, 2019 //
0

Unii spun că ‘ce nu te omoară, te face mai puternic’.
Poate. Amintirea momentului constituie întotdeauna un sprijin. Un precedent care îți aduce aminte de ceea ce ai fost în stare să faci. Peste ce ai fost capabil să treci…

Sprijinul devine mult mai puternic atunci când supraviețuitorul înțelege ceva din experiența trăită. Dacă nu atunci, măcar mai târziu…

Cert este că cele trăite lasă urme. Suficient de adânci încât să le pierdem din vedere.

Seria documentară „1989 – Decembrie roşu”, la TVR 1 | VIDEO

Abia aseară, la treizeci de ani după, mi-am dat seama cât de nepotrivită este alăturarea dintre „rație” și „libertate”.
Mi-au trebuit 30 de ani, mai mult de jumătate din viață, să realizez cât de adânc îmi intrase în suflet conceptul de „limită”. Zahărul era cu porția, carnea era cu porția, uleiul era cu porția, pâinea era cu porția… așa că atunci când am rupt băierile, chiar și libertatea ne-am luat-o cu porția.

Doar cât am considerat noi. Că ne-ajunge.
O rație…

Destul de liberi?!?

Se vede că cicatricile supraviețuirii sunt suficient de adânci încât să ne urmeze și dincolo.
Sunt curios dacă trec și peste generații.

Ce părere or avea copiii ‘lor’ despre toată chestia asta?
Cum o fi să te simți „destul de liber”?!?

Cu spatele la zid….

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, altruism, cadre mentale, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, respect mutual, Tara din care traim

Sic transit gloria mundi…

December 21, 2019 //
0
Clisura Dunarii, 2006

Foișorul ăsta a fost construit pentru a apăra frontiera.

Adică pentru a împiedica fugarii să-și încerce norocul în lumea liberă. Asta pe vremea când CSP-ul comunist planifica bunăstarea clasei muncitoare…

Apoi pentru a împiedica ‘contrabandiștii’ să ‘exporte’ combustibil în Serbia pe vremea embargoului.

Între timp a fost vândut la fiare vechi… acum vreo doi ani n-am mai văzut nici unul pe malul Dunării.

PS.
CSP = Comitetul de Stat al Planificării. „Înainte de 1989 Comitetul de Stat al Planificării (CSP) era instituţia centrală care  coordona activitatea de planificare a economiei naţionale şi repartiza materiile prime şi produsele necesare  diferitelor ramuri şi subramuri ale economiei.
Această planificare se baza pe cifrele raportate de ministere şi de judeţe. Dar, acestea, pentru a se evidenţia, raportau producţii mărite,  fără legatură cu realitatea. La rândul lor, întreprinderile îşi planificau producţia pe materii/materiale care în realitate nu existau întotdeauna. Situaţia devenea stânjenitoare când era vorba de export, de respectarea unor contracte…” Octavian Silivestru, Rador.

„Embargoul sârbilor, paradis pentru români”.

Tags , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., alegerile pe care le facem, altruism, ce alegeri facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, cooperare, Democratie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, Respect Mutual., Tara din care traim

Despre ‘ruptul pisicii’

December 21, 2019 //
0
https://kmkz.ro/de-ras/daca-vreti-sa-va-invatati-pisica-sa-latre-asta-e-poza-pe-care-trebuie-sa-i-o-aratati

Cică ‘ridendo castigat mores’…
Poate…
În orice caz, examinarea bancurilor care circulă într-un anumit spațiu cultural ne oferă o foarte exactă masură a preocupărilor celor care viețuiesc pe acel tăram. Mioritic, în acest caz…

Bucureștiul dârdâie. Bine, doar o parte din el. Adică cei care n-au avut bani/nevoie să-și pună centrală până acum. Nu foarte tare, pentru că afară încă nu a venit iarna. Încă…
Bucureștiul se sufocă. Pentru că transportul în comun nu funcționează suficient de bine încât să fie atrăgător pentru suficient de mulți dintre cei care au de mers de colo-colo. Iar aceștia sunt foarte mulți și pentru că școlile/grădinițele/creșele bune sunt puține. Adică la distanță mare față de cei care au nevoie de ele.

Iar beneficiarii acestor minunate condiții de trai se chinuie să-și învețe pisicile să latre….

Luați-vă bre un câine!!!

Tags , , , , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, an electoral, Bancuri, ce alegeri facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, comunicare efectiva, cooperare, Democratie, feminism, Hazard moral, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Lumea descrisa prin bancuri, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, politica, psihologie, rationalitate limitata, respect mutual, Tara din care traim

Nevoia de curiozitate

December 13, 2019 //
0

La prima vedere, spunerea asta aduce a pleonasm.
Curiozitatea este, în sine, o nevoie. Nevoia de informație. De cunoștințe. De a înțelege ce se întâmplă.

Și atunci?
Nevoia de nevoie?!?
Cine are nevoie de nevoi?

Și totuși…
Am putea vedea lumina dacă n-ar fi de fața și măcar un petec de întuneric?
Am duce paharul la gură dacă nu ne-ar fi sete?
De ce să mâncăm dacă nu ne e foame?
Cât de conștienți suntem înainte de a înțelege nevoia de celălalt? De cooperare? De dragoste?

Ce ne întreabă nenea doctorul?
‘Aveți poftă de mâncare?’
Viața însăși este, până la urmă – și nu glumesc aici, o nevoie continuă.
Abia după ce murim…

Tags , , , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, altruism, colaborare, comunicare efectiva, cooperare, evolution, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, religie

Și iar de la capăt?!?

December 1, 2019 //
0

Îl scoli de la 7. Poate, dacă are noroc, de la 7 jumate.
Îl îmbraci și-l bagi în mașină. Adormit și nemâncat, o să-i dea ăia ceva acolo.
Ajungi, odată cu traficul, și începi să cauți loc de parcare. De multe ori blochezi un garaj. Și te înjură câte cineva care întârzie el din cauza ta.
– Dă-l în mă-sa, uite ce căsoi are. În mijlocul Bucureștiului. Când o să am banii lui, am să-mi fac o casă în mijlocul câmpului, să nu mai miros eșapamentul altora.
O să ridici din umeri dacă te întreabă cineva cum o să meargă la școală copilul pe care îl duci la creșă. Acum ești prea ocupat să ajungi repede la servici. Iar o să te fută șeful la cap cu chestia aia care trebuia făcută ieri. Ca toate celelalte…

Pleci, în sfârșit. Bine că trebuie să-l iei pe ăla micu’, că altfel te mai ținea nebunul cine știe căt. Chiar dacă ai stat deja o oră peste program și iar o să fii ultimul părinte. Bine că măcar o să-l îmbrace educatoarea … Nu de alta, dar vrea și ea să plece odată acasă. La copiii ei…
Nici tu nu știi cum ai ajuns. Nebunia de pe stradă crește de la o zi la alta. Descoperi că nu ești ultimul. Atât de ne-ultimul încât și la ora asta singurul loc de parcare e tot în fața garajului celui cu care te-ai certat azi dimineață.
– Dă-l în mă-sa, doar n-o veni chiar acum!
Fugi înăutru și descoperi că trebuie să-l și îmbraci. Mai sunt cinci copii și educatoarea stă cu ei la povești. Nu poate să-i îmbrace pe toți odată și, oricum, ar muri de cald. Îl bagi cumva în haine, îi dai banana care trebuie să-i țină de foame până când ajungeți acasă, îl iei de mână și…
Bine măcar că n-a venit ‘căpcăunul’ acasă. Mai stai un minut să termine prâslea banana. Arunci coaja pe jos – de unde coș de gunoi pe străzile astea mici și doar n-o să murdărești mașina firmei. Pleci în sfărșit spre casă.
Unde-o să ajungi peste vre-o oră…

Poate că ai folosi și tu transportul în comun, ca cei care n-au mașină… dar cea mai apropiată stație e la aproape un sfert de oră…. și asta doar dacă-l iei pe ăla mic în brațe… iar drumul e plin de gropi și bălți… afară e întuneric… și dimineața și seara… bine că măcar au strâns căinii vagabonzi…

Uite, Ceaușescu a făcut creșele astea când i-a adus pe muncitori de la țară! Îl duceai frumos luni de dimineață… și-l luai tocmai sâmbăta! Nu te interesa că era departe de stație. Aștia de ce nu mai fac altele? Poate mai mici și mai dese, să nu mai pierzi atâta vreme pe drum… Că tot spun ei că-i interesează îmbătrânirea populației și lipsa forței de muncă!

Dar tu, tu ce faci?
Ce faci ca să ieși din ‘cercul ăsta strâmt’?
Și nu singur… că ieși degeaba, dacă toți prietenii tăi rămân acolo!

Tags , , , , , , , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, politica, Tara din care traim

Malaise

November 23, 2019 //
0

Cica ‘post coitum, omne animal triste’.

Constat o tristețe funciară pe plaiurile mioritice încă înainte ca ultimul buletin de vot să fi penetrat urna.
Inclusiv la mulți dintre cei care anticipează cu bucurie trecerea ‘în rezervă’ a Vioricăi Dăncilă dar care au destule de scos pe nas celui așteptat să se întoarcă la Cotroceni.

Și bine fac.

Cineva spunea că momentul 2019 seamănă foarte bine cu alegerile prezidențiale din 2000. Atunci când mulți am votat Iliescu ca să nu cumva Vadim.

Da, numai ca 2000 a fost urmarea firească a lui 1996. Atunci când am votat Constantinescu ca să scăpăm de Iliescu.
Nu prea știam noi bine ce înseamnă capitalismul – și cum să ne pregătim pentru el, dar vroiam neapărat să scăpăm de Iliescu. Și de comunism.
Atunci am crezut că treaba noastra se terminase. L-am ales președinte, de-atunci încolo era misiunea lui Constantinescu. El să schimbe Romania. De unul singur.
Noi ne-am văzut de afacerile noastre.
Ne-am trezit, în 2000, că Milică făcuse multe. Dar nu tot ce ne dorisem noi de la el. Și, mai ales, am descoperit ‘neisprăvirea’ celor pe cei pe care îi lăsasem – complet nesupravegheați, să gestioneze treburile publice. Privatizări la fel de aiurea, restructurări amatoristice, mai mult s-au certat între ei în loc să pregătească țara pentru ce urma să vină… Cel mai grav a fost că au convins electoratul că ‘dreapta’ habar n-avea să guverneze. Că PSD-ul, sau cum s-o fi numit pe vremea aia, era singurul partid cu adevarat organizat.

Așa că în 2000 l-am luat din nou în brațe pe Iliescu. Ne-am întors speranța către ‘salvatorul nației’.

În loc să înțelegem că adevărata salvare vine din interior.
Noi suntem cei care trebuie sa ne schimbăm primii.
Abia apoi putem pretinde politicienilor să ne urmeze.
Abia după ce vom înceta să-i privim ca pe niște dumnezei – sau ceaușesti mai mici, le vom putea cere socoteală pentru greșelile făcute. Și-i vom putea opri înainte ca greșelile lor să ne ducă, pe toți, în ‘ispită’.

Acesta este motivul pentru care sunt bucuros de nemulțumirea care domnește acum. Inclusiv cu privire la candidatul Iohannis.

Toată chestia este să nu uităm să mergem la vot. Degeaba suntem nemulțumiți dacă nu ne exprimăm opiniile. De unde să știe ce vrem de la ei dacă tăcem ca pietrele?

De unde să știe PSD-ul că a greșit dacă nu-l votăm pe Iohannis?
De unde să știe Iohannis că îi vom cere socoteală pentru greșelile pe care le va face dacă nu ieșim la vot?

Dacă nu le arătăm că ne pasă cu adevărat?

Mihai Gabriel Boboc.
Tags , , , , , , , , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, an electoral, aroganta, cadre mentale, ce alegeri facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, cooperare, Democratie, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, Respect Mutual., respect reciproc, Tara din care traim

Sfânta mare nerușinare…

November 3, 2019 //
0

“Forțele politice extremiste s-au folosit mereu, pentru a ajunge la putere, de paradigma țapului ispășitor, instigându-i pe sfinții ignoranți la ură și asmuțindu-i pe tineri, îndoctrinați cu ideologia urii, ca pe niște haite de câini sălbatici, asupra țapului ispășitor: fasciștii pe evrei;comuniștii pe chiaburii de la sate și burghezo-moșierimea;…”

Vasile Anton Ieșeanu: ”Sfânta ignoranță binecuvântată!”

Începe bine, nu? Cum ai putea să nu fii de acord cu el?

„Nu pe Viorica, Diaconu sau Paleologu trebuie să-i votăm, ci pe penalul fascist sau comunist, recte acum globalist ( extremele politice sunt la fel de odioase) internaționalistul Dan Barna, sluga securist – corporatistă , personaj sinistru pentru România și români pe scenă politică actuală la fel ca și Johannis- marioneta Bruxelles – Soroș – Washington D C, care-i iubesc pe români și România ca sarea-n ochi.”

Hopa!
Voi menționa doar en-passant (am folosit intenționat acest franțuzism sorosist – Bruxelist) inconsistența logicii folosite.
Barna este simultan fascist și comunist – ambele curente într-adevăr ‘globaliste’, iar Soros este descris ca aliat al Washingtonului…

Și totuși!
Site-ul care adăpostește postarea din care am citat poate fi accesat la adresa „gandeste.org”.
Limbajul folosit de autor este cât se poate de ‘vehement’:

„Nu întâmplător liderii USR au participat la majoritatea mitingurilor #rezist sub motivația fariseică a strângerii de semnături „Fără penali la guvernare” , pentru că Participarea și complicitatea cu tinerii #rezist la demonstrațiile stradale fac parte din paradigma ideologiilor extremiste și demonstrează fără tăgadă extremismul criminal al oricărei ideologii, inclusiv a ideologiei Political Correctness și a partidelor propovăduitoare. Și la care pun botul tinerii din aceeași pornire psihomentală romantic-idealistă a schimbării lumii democratice cu o iluzorie lume mai bună – „oameni noi”, cum au pus botul alte generații de tineri spălați pe creier de mașinile de spălat ale propagandei fasciste și comuniste, ideologii care, în esența lor, au făcut din așa zișii oameni noi, tineri eroi criminali căci în numele acestor ideologii absurde care la fel au idealizat o societate utopică cu „oamenii noi” mai bună decât cea democratică, ghidați, ca și acum de același slogan stalinist – cine nu e cu noi e împotriva noastră și trebuie asasinat – au asasinat sute de milioane de oameni. Dacă luăm în calcul gulagurile rusești, lagărele de exterminare naziste și revoluția culturală al lui Mao, peste 180 milioane de oameni după calcule profesorului evreu homosexual Yuval Noah Harari au căzut victime ideologiilor fasciste și comuniste .
Oare cine au pus în aplicare ideologiile criminale al e unor criminali bolnavi ca Hitler, Stalin, Mao Ai ghicit aceeași tefeliștii, adică tinerii frumoși și liberi care în numele ideologiei s-au transformat în criminali- eroi. Cum remarca Marin Preda în excepționalul roman eseu autobiografic -Viața ca o pradă „ucideți, asasinați, în numele ideologiei și al partidului – iau eu asupra mea toate păcatele voastre.” ”

Mesajul final, pe de altă parte, este cât se poate de actual:

„ în realitatea noastră existențială demagogia ucide.”

Să presupunem că suntem niște inocenți căzuți cu hârzobul din cer. Că habar n-avem de cele petrecute pe meleagurile mioritice în ultimele 3 decenii.

Cum traducem dihotomia dintre violența limbajului și scopul declarat al demersului? Cum putem accepta faptul că cel care ne îndeamnă să refuzăm totalitarismul jonglează cu trucuri propagandistice moștenite de la cei pe care îi reneagă?

Cheia cu care vom ieși din încurcătură a fost ascunsă sub ochii noștri.
Intenționat, oare?

Păi care e rolul oricărei operațiuni de propagandă?
Indiferent de semnul ei… propagandă, contrapropagandă…
Nu cumva acela de a semăna presupuneri în mintea celor care ‘știu’ câte ceva? Exact în ‘prelungirea’ lucrurilor presupus a fi știute?

Și care e singura șansă a ‘țintelor’?
Cele convinse că e absolut imposibil să le știi pe toate, evident?

Păi cea mai simplă metodă este să cauți contradicțiile din interiorul spunerilor. Cum ar fi ceea dintre stilul folosit și mesajul ce se dorește a fi transmis.

Un al doilea nivel al analizei se poate baza pe respectul manifestat față de ‘țintă’.
‘Trebuie să folosim acest tip de limbaj pentru că ăsta e singurul pe care sunt în stare să-l priceapă. Vezi care sunt emisiunile de televiziune cu cea mai mare audiență!’

Pâna la urmă, ne-am cam făcut-o cu mâna noastră…
Noi i-am lăsat să ne aducă în halul ăsta!
Nu-și dau seama de nivelul de exasperare la care am ajuns?
Asta e, într-adevăr, vina lor…
Dar noi, cei care până acum am asistat pasivi, n-ar fi cazul să devenim mai elocvenți?
Și să refuzăm, cât se poate de clar, pe cei care ne iau de proști?

Voi încheia cu două citate din înțelepciunea populară.

„Nu e prost cel care cere. Doar cel care dă.”

„Fă ce spune popa, nu ce face popa.”

Gândește.org.

PS. Demagogia este tot o formă de corupție. A discursului public.

Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, an electoral, aroganta, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, cooperare, coruptie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Manipulare, psihologie, respect mutual
« Older Entries
Newer Entries »