Archives for posts with tag: Maidanezi

Am fost dintre aceia care l-am votat pe Băsescu. Și la președenție.
Prima oară.

După care am votat de trei ori împotriva lui!
De fiecare dată, m-am întrebat cum de n-au fost mai mulți oameni care să fi făcut ca mine.

Cum de au fost atât de mulți cei care au votat cu Năstase și cum de a supraviețuit Băsescu atât de mult.

De ce suntem atât de orbi atunci când devine din ce în ce mai evident că ‘împăratul este gol’?

M-am împiedicat, efectiv, de răspuns!

L-am votat pe Băsescu, atunci, din două motive.
Pentru că nu mai suportam aroganța lui Năstase.
Și pentru că Băsescu fusese intransigent în problema câinilor vagabonzi.

Era nevoie să scăpăm, măcar pentru o vreme, de ‘baronii roșii’.
Băsescu părea a fi omul potrivit să facă chestia asta pentru că nu ezitase să-și pună popularitatea în pericol atunci când fusese vorba să rezolve o problemă reală.

Mi-am dat seama, foarte repede, că fusesem păcălit.
Intransigența lui Băsescu fusese doar un gambit politic. Aroganța lui la fel de mare ca cea a lui Năstase. Baronii PDL echivalenți, din toate punctele de vedere, cu cei instalați de PSD.

Și atunci?
Cum de a rezistat ‘Băsescu’, ca fenomen politic, atâta vreme?

Să ne întoarcem la problema maidanezilor.
Mai precis, la cum a reacționat populația. Și societatea civilă!

Societatea civilă a sărit cu gura. Pe Băsescu! Pe cel care încerca să rezolve o problemă reală…
Populația s-a repezit, în prima fază, să-i ascundă pe maidanezi. Apoi să-i adopte. Formal. Doar pentru a-i ‘elibera’, din nou, în stradă.
Restul, adică cei deranjați de prezența – și de mușcăturile, maidanezilor, au cam tăcut din gură.

Și ce mi-a venit tocmai acum?

Abia ce mi-am pierdut un sfert de oră din viață spălându-mi pantofii de căcat.
Din cauza frunzelor de pe trotuar, n-am văzut ‘capcana’. Și am călcat direct în ea.

De unde? Că doar nu mai sunt câini vagabonzi? Cel puțin nu în București…

Câini vagabozi n-or mai fi. Nu mulți, în orice caz.
Căcat de câine… mai găsești!

Mulți dintre posesorii de câini strâng, într-adevăr, ‘urmele’.
Mult mai mulți decât o făceau pe vremea când începusem eu să fac chestia asta.

Dar încă n-am văzut pe nimeni care să tragă pe cineva de mânecă!
N-am văzut încă un trecător care să atragă atenția vre-unui plimbător de câine că ‘prietenul cel mai bun al omului’ tocmai a ‘plantat’ o ‘mină’ pe trotuar. Nici n-am auzit ca omniprezenta poliție locală să fi amendat pe cineva al cărui câine ‘a ieșit afară’ pe domeniul public.

Păi dacă nu suntem în stare, individual sau instituțional, de un gest minim de protecție a ‘spațiului vital’ în care viețuim cu toții, cum să fim în stare să eradicăm ‘corupția’? Prin vot?

Și totuși..
Pe stradă e mai greu! Cum să-ți tragi vecinul de mânecă și să-i spui să strângă căcatul din urma căinelui său?
In cabina de vot e mai simplu.
Ești singur.
Ai lista de candidați la dispoziție. Și stampila în mână.
În cabina de vot ești Dumnezeu!

Ai toată răspunderea.
Și nici o scuză!

Ai grijă. E soarta ta în joc.

maidanezi pe strada

Am supravietuit comunismului si tranzitiei iar acum ne adaptam la viata impreuna maidanezii:

“Cifrele comunicate de ASPA arată că în perioada septembrie-noiembrie a acestui an 1.117 bucureşteni au fost muşcaţi de câinii fără stăpân, în timp ce în acelaşi interval al anului trecut cifra era de 2.290, însemnând o scădere cu 51%, notează Știrile Pro Tv.”

“Luând în calcul toate cifrele difuzate de organele abilitate, meritul pentru scăderea numărului de persoane mușcate de maidanezi nu pare să le revină decât bucureștenilor.

Locuitorii Capitalei au învățat repede regulile în interacțiunea cu maidanezii. După mediatizarea mai multor cazuri de atacuri ale câinilor, bucureștenii evita zonele cu maidanezi, nu stabilesc contact vizual cu animalele, evita mersul pe bicicletă în apropierea haitelor, folosesc dispozitive speciale cu ultrasunete, spray-uri speciale care ţin animalele la distanţă şi altele asemenea.”

Adica am reusit sa ducem zicala cu ‘capul plecat sabia nu-l taie’ pana acolo incat am plecat capul in fata cainilor vagabonzi?

Sau poate ca nu!

In corpul articolului citat se fac niste calcule, destul de fanteziste – singura cifra certa este cea de “4178” de caini capturati in perioada 1 Septembrie – 30 noiembrie, din care ar rezulta ca reducerea numarului de maidanezi ar justifica doar o scadere cu 13% a numarului de muscaturi si nu cu 51%, cat a fost raportat de ASPA.

Eu unul as reface calculele alea, plecand de la alte premise.
Moartea tragica a lui Ionut probabil ca schimbat atitudinea populatiei dar nu doar in sensul sugerat de autorul articolului.
Oamenii au inceput sa sune mai des la ASPA, incurajati si de faptul ca de data asta raspundea cineva.
Faptul ca ASPA a inceput sa stranga cainii de pe strada i-a convins pe posesorii de curti pazite cu ajutorul unor haite de maidanezi sa repare gardurile, ca sa nu cumva sa ramana fara paznici.
Si poate ca numarul initial de caini vagabonzi nu era atat de mare pe cat se vehicula, astfel incat ‘recoltarea’ celor 4100 – probabil cei mai agresivi dintre ei, exact motivul pentru care oamenii in preajma carora traiau au chemat hingherii – a avut un rezultat mult mai mare decat cel pur ‘statistic’.

In orice caz mai mult de 1100 de oameni muscati de caini in mijlocul unei capitale europene este extrem de mult asa ca toate actiunile trebuie sa continue in forta: oamenii sa ceara cu insistenta primariei sa isi faca datoria, ASPA sa ii stranga pe maidanezi – nu ma intereseaza ce face cu ei atata vreme cat nu irosesc bugetul primariei, care trebuie sa ajunga la reparat de scoli si finanta spitale – iar proprietarii de haite – Ionut a fost in realitate omorat de o haita iesita la plimbare de pe un teren privat – sa isi tina cainii in spatele gardurilor.

Ultimele zile am avut de mers ‘prin cartier’. Fiind soare afara am folosit bicicleta.
Asa ca am fost din nou vanat de maidanezi.
Pe strada Vaselor, la 2 minute de mers pe jos de blocurile de pe calea Mosilor, si in fata bisericii Balaneanu pe de Mihai Bravu.
Oare de ce am asa o presimtire ca se va gasi cineva sa ma intrebe ca de ce umblam cu bicicleta pe trotuar? Pentru ca acolo a trasat Oprescu benzile pentru biciclisti.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte si de o plimbare pe care am facut-o sambata trecuta, pe la 4, pe strazile din jurul bisericii Sf. Mina de pe Bd. Coposu. La intersectia dintre Teodor Stefanescu si Calotesti erau vreo cinci care dormeau la soare dupa ce rosesera o punga de oase de vita crude, din alea mari numai bune pentru fiert intr-o ciorba de burta. Cind m-am apropiat – eram singur pe strada la ora aia – sau trezit si au inceput sa hamaie la mine. Pana la urma aveau si ei dreptate, de unde sa stie ca nu aveam de gand sa le fur oasele?
Cat despre ce or fi avut in minte cei care le-au adus oasele…

Si se pare ca orice faci in Bucurestiul asta tot de caini vagabozi dai. M-am apucat sa curat cartofi. Primul lucru pe care il fac in momente din astea dificile este sa iau un ziar, sa il deschid la mijloc si sa il pun pe masa. Normal, nu? De data asta ii venise randul unui Ring pescuit cine stie pe unde. Din stanga paginii din mijloc imi zambea Marina (Almasan) care ‘bombanea’: “Ah, cei mai iubesc pe maidanezi!” Evident ca l-am citit.

“„Nu ştiu cine-i Pamflet şi nici nu mă interesează toţi descreieraţii de teapa matale!”, mi-a retezat scurt individa orice intenţie de dialog constructiv. După care s-a apucat să-mi enumere personaje canine din literatura universală, apoi situaţii în care câinii s-au dovedit a avea mai multă omenie decât oamenii, mi le-a ridicat în slăvi pe Brigitte Bardot şi Cristina Ţopescu. Însă, pe când să treacă la împroşcarea cu noroi a Curţii Constituţionale, s-a apropiat de noi un maidanez flocos, cu mers sigur şi privire înceţoşată. Recunosc, a fost singurul moment în care m-am pierdut. „Ăsta va fi finalul apoteotic al plimbării mele”, am conchis. Dar nu! Maidanezul s-a apropiat nu de mine, ci de Madam, care s-a grăbit să-l gratuleze cu un mieros „Mânca-l-ar mama de frumos!”, întinzând spre el o mână plină de inele. Dulăul a privit-o lung, a lătrat de două ori baritonal, după care şi-a înfipt colţii în mâna durdulie… N-aţi vrea să ştiţi ce-a urmat! Ce recital de invective, urlete, blesteme şi tânguieli, dublate de orăcăielile copilului proaspăt trezit din somn! …
Am şters-o englezeşte din peisaj, încercând să nu mă bucur de necazul interlocutoarei mele. Totuşi mi-au ajuns la urechi, printre lătrături şi plânsete de copil, vorbele victimei: “Lua-v-ar naiba, pe mata şi pe nenorocitu’ ăla de Pamflet, că voi aţi înrăit câinii ăştia, de au ajuns să sară şi pe noi, iubitorii de animale!”…”

Si uite asa s-a mai facut Marina de un cititor fidel.

PS. Ca sa fie clar.
Iubesc animalele iar pe fiul meu l-am adus acasa de la maternitate intr-un apartament de 2 camere unde il astepta un dog german de 70 kg – in ultimele doua zile ii adusesem scutece de la maternitate sa se obisnuiasca cu mirosul copilului asa ca a fost o dragoste la prima vedere, pentru amandoi.
Numai ca este o imensa diferenta intre un caine – orice animal de altfel – crescut intre oameni care il iubesc si cei crescuti in starea lor naturala, in salbaticie. Iar situatia cea mai grea o au cainii ‘vagabonzi’. Ocrotiti de unii, goniti cu pietre de altii devin de-adreptul psihotici. Ar fi simplu sa dam vina pe cei care ii gonesc numai ca orasul e un spatiu destinat oamenilor si nu cainilor salbatici. Asa cum nimeni nu ii invinovateste pe ursii care isi apara puii in mijlocul codrului tot asa nimeni nu poate invinovati un om care isi apara copilul, sau chiar cainele pe care il are in lesa, de un caine vagabond.

Uite, cam asta e diferenta.

%d bloggers like this: