Interesanta asocierea asta de termeni: “Prin cultură şi credinţă la libertate”.
– cultura: cunostinte/informatii adunate in timp si devenite bun comun pentru un anumit grup de oameni
– libertate: stare de relativa autonomie a indivizilor care compun un anumit grup, care stare ofera intregului grup o mai mare capacitate de adaptare si deci de supravietuire. De remarcat ca ‘libertatea’ tine atat de organizarea interna a grupului cat si de ‘pshologia’ indivizilor
– credinta: stare particulara a psihicului individual cu privire la prevalenta anumitor valori asupra altora si/sau cu privire la imanenta anumitor lucruri ce va sa se intample indiferent de orice altceva. In general ‘credinta’ are tendinta de a se generaliza in cadrul unui grup, conferindu-i acestuia coerenta si stabilitate dar in acelasi timp fiind capabila de a intarzia procesele adaptative.
In principiu primele doua sunt direct proportionale, pe masura ce una dintre ele creste apar conditiile pentru cresterea celeilalte in timp ce a treia este invers proportionala cu primele doua. Chiar daca credinta ofera un anumit confort pshihologic in situatii de incertitudine aceasta este de obicei abandonata pe masura ce cultura acumulata creste, indivizii acced la libertate, si-o asuma si, foarte important, ajung la concluzia ca libertatea lor nu valoreaza nimic fara libertatea celorlalti. De multe ori pierderea credintei este privita ca fiind un lucru rau, care ar putea duce la ‘pierderea busolei’, atat la nivel individual cat si de catre intregul grup.

Pana la urma probabil ca asta este examenul de maturitate al societatilor umane. Supravietuirea lor, ca grupuri capabile sa isi conserve identitatile culturale, depinde de modul in care sunt capabile sa isi asume libertatea in asa fel incat momentul in care dispare credinta sa nu coincida cu momentul pierderii coerentei grupului. Probabil ca asta tine de ceea ce se intampla in mintea fiecaruia dintre cei implicati si apoi de modul in care toate aceste ‘intamplari’ se tes intre ele. Banuiala mea este ca respectul pentru celalalt – care sta de fapt si la baza credintei crestine ca Dumnezeu l-a facut pe Om dupa chipul si asemanarea sa, deci fiecare individ/imagine a lui Dumnezeu este demn de acelasi respect ca si Domnul – poate si trebuie juca rolul hotaritor in aceste momente.